L\u2019ami du peuple<\/strong><\/p>\n G. M. TAM\u00c1S<\/strong><\/p>\n Claude Karnoouh, antropolog, filosof si eseist francez, este \u00eentruchiparea tuturor atitudinilor neconventionale, politically incorrect, care se pot imagina. Un om de st\u00e2nga, \u00eei admira pe Heidegger, C\u00e9line, J\u00fcnger, Carl Schmitt, un inamic al tuturor dictaturilor, este de acord cu testamentul politica al Simonei Weil care ar interzice partidele politice si ar supune presa unei cenzuri de adevar, \u00een acelasi timp un sustinator al libertatii nelimitate de opinii, un evreu, dusman \u00eenversunat al Statului Israel si al sionismului politic, un fost comunist, prieten al tuturor disidentelor anticomuniste, un om care dispretuieste toate nationalismele, dar \u00eenvata de la Noica. Profesorul francez cu accent de Maramures<\/strong><\/p>\n VASILE ERNU<\/strong><\/p>\n \u00cen 1996, dupa 6 ani de sedere la Iasi, la sugestia unui bun amic, un cunoscut profesor de matematica, mi-am facut bagajul si am plecat la Cluj. Ideea lui cu \u201eschimbatul oraselor\u201c urma sa-mi influenteze mult traseul urmatorilor ani. El sustinea ca \u201ela anii si stilul meu de viata mi-ar face bine o schimbare de oras dupa absolvirea facultatii de filosofie de la Iasi\u201c. Clujul a fost ales total aleatoriu si mai degraba din necunoastere. Oricum era al 5-lea oras \u00een care ma stabileam. Nu stiam nici macar drumul de la gara la Universitate. Am procedat instinctual. Am depus actele pentru un master la filosofie, am dat examenele si am ramas \u00een acel oras, pe care l-am botezat \u201ecel mai conservator oras al Rom\u00e2niei\u201c. Am stat acolo \u00een jur de 8 ani. Aici aveam sa cunosc unii dintre cei mai interesanti oameni ai perioadei de studentie. Nu ca mine Am \u00eenceput sa traduc textele lui Claude Karnoouh dintr-o inerenta redactionala: profesorul francez se aratase interesat de \u201eorientarea\u201c revistei, climatul de idei sau de cine stie ce alte vadite merite, si trimisese un text spre publicare. Nu-l cunosteam dec\u00e2t din scris, din volumele aparute, tot \u00een traducere, \u00een rom\u00e2neste. Primul articol l-am tradus asadar \u201e\u00een orb\u201c, tent\u00e2nd, la nimereala, o cale de mijloc \u00eentre stilul voalat-agresiv, sarac \u00een concesii al frantuzului si ceea ce presupuneam eu atunci a fi un limbaj igienic standard, care sa exprime ideea \u00eentr-un ton c\u00e2t mai neutru. Haloul care-l preceda, acela de vieux marxiste, iarasi, \u00eemi comanda o oarecare rezerva. Claude Karnoouh vorbeste \u00eentr-o rom\u00e2na care nu exista si scrie \u00een limba pasoptistilor rom\u00e2ni; \u00eel tine pe Marx la icoana, dar \u2013 curios aspect \u2013 nu uita nici de Dumnezeul hughenotilor; trage ghionturi muncitorimii si \u201esubiectului istoric\u201c sa-i scoale din somnul dogmatic, dar se poarta ca un cocon de spita, are inel cu pecete si-i place sa povesteasca cum l-a festelit popa din Breb pe securistul pus pe urmele lui: \u201eNu te lua de francez, ca ista-i facut c-o p..a de domn, nu ca mine si ca dumneata!\u201c… Ceea ce m-a nedumerit \u00eensa \u2013 si nedumerirea mea persista \u2013 traduc\u00e2nd textele lui Karnoouh si av\u00e2nd parte de ecouri din varii directii, a fost absoluta eterogenitate ideologica a insilor care citindu-l, \u00eel aprobau. Oameni care nu pot fi banuiti nici de cele mai firave simpatii st\u00e2ngiste si autisti ideologic \u00eei dau dreptate cu sete. \u201eProfesorul ala\u201c, \u201efrancezul\u201c reuseste \u2013 \u00eentr-o rom\u00e2na care nu exista \u2013 sa comunice o realitate irefutabila. Daca li s-ar spune ca ceea face el e \u201emarxism\u201c, s-ar descoperi cu totii marxisti… \u00cen cazul de fata, rarisim, dar iata \u00eent\u00e2mplabil, realitatea face ideologia.<\/p>\n Claude Karnoouh par lui-m\u00eame<\/strong><\/p>\n Fragment dintr-o carte de convorbiri cu Sorin Antohi<\/strong><\/p>\n L-am intalnit pe Claude Karnoouh \u2013 prin Catherine Durandin \u2013 la Paris, unde am trait in anii 1990-1992. Ii citisem splendida carte din 1990, \u201eL\u2019Invention du Peuple. Chroniques de Roumanie\u201c (editia a doua, revazuta si adaugita, a aparut in 2008; prima editie a cunoscut o traducere romaneasca incompleta si imperfecta la Humanitas, sub ciudatul titlu \u201eRomanii. Tipologie si mentalitati\u201c), pe care o consider si astazi una din cele mai bune analize ale culturii si societatii romane publicate vreodata. Mai exact, e vorba de doua carti in una, corespunzatoare celor doua jumatati ale titlului original: o incredibil de inteligenta si lucida analiza a etnismului national romanesc (de la caracterologia nationala, trecand prin folclorism, la ceea ce eu numesc ontologie etnica \u2013 Blaga, Vulcanescu, Noica) si o miscatoare colectie de note de calatorie, impresii si observatii cotidiene, scrise cu eleganta lui Paul Morand si cu patrunderea lui Trotki (din scrierile sale despre Romania), dar aduse mai aproape de sufletul cititorului de la noi prin caldura aproape sentimentala a paginilor finale, printre cele mai emotionante din cate s-au scris despre satul romanesc. Timp de vreo cinci ani, am incercat zadarnic sa integrez cele doua carti aparent separate. Cand am reusit sa le citesc sintetic, nu doar sinoptic, o parte din misterul sufletesc al autorului mi s-a revelat, apropiindu-mi-l. Sorin ANTOHI:<\/strong> Sa \u00eencepem discutia cu niste elemente de portret. \u00cen jurul numelui Claude Karnoouh \u2013 scris si pronuntat uneori cu… variatiuni \u2013 exista \u00een multe medii din Rom\u00e2nia mai multe \u201emitologii\u201c. Acest \u201efolclor\u201c \u2013 ca sa zic asa \u2013 include inevitabil extremele (admiratie-respingere), precum si toata gama intermediara. \u00cen plus, ca orice \u201ecreatie colectiva\u201c, acest folclor evolueaza. Pentru a adauga si contributia ta \u2013 Claude Karnoouh par lui-m\u00eame \u2013, as vrea sa facem putina microistorie si egoistorie. Prima \u00eentrebare: cum ai explica unui rom\u00e2n originile tale intelectuale? La noi, din c\u00e2te am observat de-a lungul anilor, cititorii tai \u2013 \u00eencep\u00e2nd cu \u201eintelectualii publici\u201c, cei care ar trebui sa \u00eenteleaga legaturile dintre idei, ideologii si politica \u2013 au mari probleme sa te clasifice si sa te defineasca, desi etichete expeditive ti s-au tot pus.\u00a0 Franta \u2013 tot \u201eOccidentul\u201c, blocul fantasmatic care include Franta alaturi de alte tari, neglij\u00e2nd diferentele dintre ele \u2013 a ramas, chiar dupa contactele intense din ultimii douazeci de ani, o realitate prea complexa si \u00een esenta straina pentru cei mai multi dintre rom\u00e2ni. Or, combinatia ta de angajament civic, militantism politic, radicalism ideologic, intransigenta etica si pasiune intelectuala, aparuta \u00een Franta de peste doua secole, nu a prins \u00een Rom\u00e2nia, desi a fost experimentata sporadic si mimetic at\u00e2t de Dreapta, c\u00e2t si de St\u00e2nga. Situarea individului, precum si evolutia lui \u00een raport cu \u00eentregul c\u00e2mp de forte ideologico-politice, intelectuale, metafizice, personale, sociale, par oarecum bizare la noi, unde predomina identificarea clanica si comunitara, structurile si comportamentele traditionale, chiar arhaice. De aceea, atasamentele, fidelitatile, optiunile, riscurile, activismele unui om modern occidental sunt traduse \u00een categorii premoderne, la care rom\u00e2nii le raporteaza mai usor.<\/strong><\/em> S.A.: Prima \u00eencercare a familiei Karnoouh de a se apropia de Rom\u00e2nia…<\/em> S.A.: Da, razboaie metafizice pe care le pierd…<\/em> S.A.: \u00cen generatia ta, asta este o experienta tipica. Toti prietenii mei francezi din acest grup de v\u00e2rsta care provin din Alsacia, din Midi, din Bretagne mi-au relatat experiente similare: un fel de bilingvism \u00een care copiii care vorbeau idiomul local, \u00een cel mai fericit caz un patois al francezei, dar de multe ori chiar o limba distincta, erau integrati prin scoala, acest instrument formidabil pe care ministeriatul legendar al lui Jules Ferry l-a consolidat. Scoala republicana, care promova un proiect complet de societate.<\/em> S.A.: Acestea sunt valori civice si politice traite, valori existentiale interiorizate, nu doar lucruri \u00eenvatate la scoala si repetate \u00een sfera publica…<\/em> S.A.: Sigur, colonizatorii francezi erau o combinatie de eroi civilizatori si de exploatatori. Iar conceptul central al colonialismului, la mise en valeur, se plaseaza \u00eentre cele doua notiuni. Pe de o parte, formare-educare-\u201ccivilizare\u201c, pe de alta, exploatarea resurselor.<\/em> S.A.: …consumismul \u00eencepe acum de la cresa…<\/em> S.A.: Da, decolonizarea a sf\u00e2rsit prost, iar pretul sau uman si material a fost enorm. Daca luam numai elementul cel mai socant, masacrele din teritoriile decolonizate, chiar la o generatie dupa decolonizare, c\u00e2nd falimentul economic si societal a devenit total, arata ca lucrurile sunt mai complexe dec\u00e2t dinamica simpla, colonizare-decolonizare.<\/em> S.A.: Sigur, liberalismul economic se articuleaza \u00een principiu pe libertate politica si civica, nu se poate imagina \u00eentr-o tara aservita. Numai ca liberalismul economic si cel politic nu se afla \u00eentr-o interdependenta automata. <\/em> S.A.: <\/strong>Revenim. Deci conflictul din Algeria este perioada \u00een care t\u00e2narul licean Claude Karnoouh \u00eencepe sa aiba o constiinta politica mai evidenta, c\u00e2nd prima sa educatie, mai cur\u00e2nd etica si civica, a trebuit sa faca fata unor \u00eentrebari politice si chiar geopolitice. Or, civismul si etica nu te ajuta p\u00e2na la capat ca sa-ti formulezi o viziune \u00een situatii de acest tip.<\/strong><\/em> S.A.: …cu r\u00e2ndurile albe…<\/em> S.A.: Era o experienta comuna: adolescentii erau extraordinar de politizati.<\/em><\/strong> S.A.: <\/strong>Care trebuie sa includa, chiar la bacalaureat, elemente de g\u00e2ndire originala. Adica, pe de o parte, tu parcurgi o programa pe care trebuie sa o poti \u00eentelege si sa o poti folosi. Pe de alta parte, examinatorii se uita la modul \u00een care g\u00e2ndesti, \u00een care rationezi, \u00een care poti reflecta la probleme de ordin general si abstract. La \u00eenceputul anilor ’90 am vazut asta personal la bacalaureatul din Franta, dupa ce urmarisem chestiunea ca functionar superior \u00een Ministerul \u00cenvatam\u00e2ntului si Stiintei, cu g\u00e2ndul de a \u201eimporta\u201c modelul. Subiectele si rezolvarile oferite de cei mai buni absolventi de liceu erau cu mult peste nivelul unor masteranzi sau chiar doctoranzi de astazi din Rom\u00e2nia.<\/strong><\/em> S.A.: Insist, ca articulare a g\u00e2ndirii, nu at\u00e2t de mult ca volum de cunostinte. Aici e hiba noastra: dificultatea de a articula o g\u00e2ndire proprie, balizata de marile decupaje intelectuale \u00eenvatate s\u00e2rguincios la scoala, dar inspirata de experienta ta de g\u00e2nditor independent. Oric\u00e2t de modesta.<\/em> S.A.: Sigur, sunt doua…<\/em> S.A.: <\/strong>Analiza e valabila si pentru tipurile de g\u00e2ndire subversiva posibile \u00eentr-un anumit cadru cultural. Exista, \u00een fiecare din marile culturi, o maniera de a g\u00e2ndi lucrurile care te face, vrei, nu vrei, sa ram\u00e2i cumva \u00eentr-un sistem categorial pe care \u00eel \u00eemparti cu preopinentul tau. Asta da coerenta culturii. \u00cen orice caz, asigura \u00eentelegerea reciproca \u00eentre partenerii de dialog. Chiar \u00eentr-o polemica virulenta, te bazezi pe faptul ca si adversarul tau \u00eentelege despre ce vorbesti, \u00eeti cunoaste sistemul de referinte. La noi predomina \u201edialogurile\u201c de surzi: fiecare mobilizeaza propriile referinte culturale, iar p\u00e2na la urma nu \u00eentelege nimeni nimic si nu se poate trage nici o concluzie.<\/strong><\/em> S.A.: Chiar pe strazile Parisului.<\/em> S.A.: Crezi ca republica se g\u00e2ndea sa mai si scape putin de unii zurbagii?<\/em> S.A.: Trimit\u00e2ndu-i \u00een linia \u00eent\u00e2i. Bine, era razboi de gherila…<\/em> S.A.: Cea mai mobila.<\/em> S.A.: …ar fi corectat tragerea p\u00e2na c\u00e2nd omorai pe cineva.<\/em> S.A.: …dupa care o exercita \u00eempotriva ta.<\/em> S.A.: Multe carti nu vor fi traduse cu niciodata \u00een Rom\u00e2nia! Iar \u00een cazul extrem \u00een care vor fi traduse, nu vor fi citite. \u00cen fine, daca vreodata vor fi traduse, publicate si citite, nu vor fi \u00eentelese.<\/em> S.A.: A fost prima ta \u00eent\u00e2lnire cu lumea arhaica, diferita. Ai crescut \u00een lumea fostilor catari, ai vazut taranii de acolo. Dar, cresc\u00e2nd laolalta cu copiii lor, nu cred ca ai avut de la \u00eenceput sentimentul ca ei sunt diferiti.<\/em> S.A.: Deci \u00eent\u00e2lnirea ta cu alteritatea s-a produs prin venirea la oras, la Paris.<\/em> S.A.: Ai urmat asadar un traseu invers \u00een raport cu majoritatea antropologilor: ai venit dintr-o lume cu r\u00e2nduiala ei \u00een buna masura arhaica \u2013 Franta anilor \u201840-\u201950 \u2013, \u00eentr-un Paris care, desi avea unele elemente ce ne par azi \u00eenvechite, fusese totusi capitala mondiala a secolului al XIX-lea, cum spunea Walter Benjamin.<\/em> S.A.: Un Paris modernist.<\/em> S.A.: I-ai cunoscut c\u00e2nd erai \u201epe teren\u201c?<\/em> S.A.: Deci ai vazut la lucru un model reprodus pe scara larga \u00een Franta dupa Napoleon.<\/em> S.A.: Ce importanta a avut pentru tine aceasta \u00eent\u00e2lnire speciala? I-ai vazut in situ si pe strain, pe Celalalt, si pe cel care \u00eel studiaza pe Celalalt. Ti-ai dat seama ca \u00eent\u00e2lneai \u201ecuplul infernal\u201c al antropologiei, aborigenul si antropologul?<\/em> S.A.: Dar fusese o prima \u00eent\u00e2lnire, \u00een sensul spuselor mele.<\/em> Grupaj coordonat de Mihai Iovanel<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" L\u2019ami du peuple G. M. TAM\u00c1S Claude Karnoouh, antropolog, filosof si eseist francez, este \u00eentruchiparea tuturor atitudinilor neconventionale, politically incorrect, care se pot imagina. Un om de st\u00e2nga, \u00eei admira pe Heidegger, C\u00e9line, J\u00fcnger, Carl Schmitt, un inamic al tuturor dictaturilor, este de acord cu testamentul politica al Simonei Weil care ar interzice partidele politice… Cite\u0219te mai mult »G. M. TAM\u00c1S, VASILE ERNU, TEODORA DUMITRU, SORIN ANTOHI
\nClaude Karnoouh a fost acuzat de unul din adversarii sai, fostul sau amic, Andrei Plesu, de a fi devenit un rom\u00e2n. E o acuzatie formulata cu multa Gem\u00fctlichkeit si ironie, si \u00eendreptatita \u00eentr-un fel poate diferit de intentiile politice ale d-lui Plesu. Claude Karnoouh \u2013 \u00een anii numerosi petrecuti \u00een Europa rasariteana \u2013 si-a \u00eensusit banuiala inerenta a acestei parti a lumii dupa care totul e de v\u00e2nzare si care sustine ca luarile de pozitie \u00een viata publica, mai ales ale intelectualilor, sunt motivate de vanitati si venalitati, de orgolii si de erotisme ale puterii. Pentru Claude Karnoouh, toate succesele culturale sunt suspecte, trucate, publicitare, aservite intereselor capitalului si elitelor statale. \u00cei sunt suspecte mai ales succesele radicalismului antisistemic pe care le priveste ca aspecte ale cooptarii energiilor rebele care mai ram\u00e2n, vestigiale, \u00een cultura occidentala.
\nP\u00e2na aici, critica d-lui Plesu ar avea sens, dar putini au priceput ca rom\u00e2nismul lui Claude are o latura insolita. Neobisnuita mai ales \u00een Europa de Est de astazi. Claude Karnoouh este credincios. Fidelitatea lui apartine taranilor din Maramures. I-a cunoscut ca antropolog fac\u00e2nd cercetari de teren prin ani de zile, si a devenit un poporanist postmodern care ram\u00e2ne un t\u00e2nar parisian si un mosneag ardelean honoris causa. Indiferenta intelectualitatii si clasei politice rom\u00e2nesti si est-europene fata de mizeria satului, a zonelor miniere abandonate, a cartierelor de blocuri lasate \u00een voia lui Dumnezeu \u00eel revolta \u2013 si \u00een punctul acesta decisiv cred ca are perfecta dreptate. Ura lui purtata \u00eempotriva elitelor liberale se adreseaza mai ales indiferentei. \u00cen acest sens, Claude este un intelectual angajat de tip vechi. N-are numai dispret pentru stilizarea decadentei si esecului \u00eentr-o aventura \u00eenchipuita, ba chiar mincinoasa, de libertate.
\nAntipatiile lui fulgurante ma obosesc c\u00e2teodata. Critica meschinariei n-ar avea voie sa fie si ea de rea credinta. Ura permanenta \u2013\u00a0 si Claude este cineva pe care englezii cheama a good hater \u2013 este monotona. Dar sunt convins ca acest parisian autoexilat \u00een Rom\u00e2nia este mult mai mult dec\u00e2t un critic pasionat al prezentului care \u00een ochii lui nu e dec\u00e2t o imensa porcarie. Fidelitatea lui pentru un popor uitat, neglijat, negat chiar \u00een existenta lui precara si fara nadejde, este rara si pretioasa. Un cadou pentru ziua lui ar fi redescoperirea poporului rom\u00e2n care \u2013 va rog sa credeti un alt strain care refuza sa fie uituc \u2013 mai traieste \u00een dosul frazelor de superioritate ale neoburgheziei compradore (balcanic, dezordonat, irational, \u00eenapoiat, nespalat, lenes, hot, vulgar consumator de manele, superstitii si prejudecati opresive). Plebea exista chiar daca are prieteni putini. Lui Claude Karnoouh nu-i e rusine sa fie l’ami du peuple, un comportament \u00eenvechit. Pentru oamenii la moda, el e caraghios. Dar ar trebui sa ne \u00eentrebam de ce este at\u00e2t de ciudat ca cineva sa fie de partea majoritatii \u00eentr-o societate care se declara democratica.
\nPoate nu Claude Karnoouh este un tip straniu. Poate toti care-l gasesc asa (si reunesc un crez conservator si elitist cu un patos democratic, ceea ce este de o absurditate patenta) sunt mult mai ciudati. Claude \u00eei deranjeaza. El este incomod. Nu poate fi un intelectual rom\u00e2n, nu pentru ca este parisian, dar fiindca este maramuresan. \u00centelege mitul, dar pricepe noroiul.<\/p>\n
\n\u00cen primul an de sedere la Cluj aveam sa \u00eent\u00e2lnesc unul din personajele cele mai speciale pe care le-am cunoscut la Cluj. Era un personaj care nu semana cu nimic din ce vazusem p\u00e2na atunci. Vazusem multa lume stranie, diferita, caci URSS-ul era plin de ei si aveam un nas foarte bine format pentru astfel de oameni. Stiam deja foarte bine sa fac distinctii si sa stiu c\u00e2nd sa spun ca \u201eacesta merita atentia mea de imperialist\u201c.
\nPersonajul care mi-a atras atentia \u00een mod deosebit avea sa-mi devina profesor de filosofie. Tot modul lui de a fi, de a se comporta, de a se \u00eembraca spunea ca acesta \u201enu e de-al nostru\u201c, nu e \u201ede pe aici.\u201c. Trecea pe holurile universitatii cu un aer detasat si putin superior, dar superior nu de maniera grosolana a unora dintre profesorii rom\u00e2ni de care mai degraba te jenai, ci una specifica, care nu venea din dispret cum se \u00eent\u00e2mpla deseori pe la noi, ci de pe o anumita pozitie cucerita \u00een timp. Mergea tantos, purt\u00e2nd o palarie cu boruri largi, la g\u00e2t avea aruncat un fular rosu \u201edezinvolt\u201c, purta mereu fie un sacou, fie un palton sau trenci mai lung care \u00eel scoteau \u00een evidenta. Iar \u00een salile de curs sau pe holuri \u201eduhanea\u201c, dupa spusa lui, mereu din pipa. Cursurile profesorului Claude Karnoouh, caci despre el este vorba, aveau un \u201emiros\u201c aparte.
\n\u00censa nu imaginea lui Karnoouh a fost cea care m-a atras la el. El era \u201efrancezul ala\u201c si orice rom\u00e2n cu 3 clase stie c\u00e2teva clisee depre francezi, clisee pe care le stiam si eu. Primul lucru cu adevarat impresionant la profesorul meu este vorbirea. C\u00e2nd l-am auzit prima data vorbind am zis ca asa ceva nu e adevarat. Era un curs despre Nietzsche si ceva teme din avangarda. C\u00e2nd Claude Karnoouh a deschis gura eu am ramas \u00eencremenit: un ditamai profesor francez, poposit pe melegurile transilvane vorbea cu un puternic accent de Maramures. Sa asculti un curs despre Nietzsche rostit de un profesor francez, la Cluj \u00een accent maramuresan, asta este ceva de povestit la copii. \u201eNo, Dumniezau o murit\u201c… suna fascinant. Mai t\u00e2rziu aveam sa aflu periplul lui profesional, de antropolog care a umblat \u201epe teren\u201c prin diverse zone ale tarii si multe povesti interminabile despre aventura lui \u00een Rom\u00e2nia comunista. A propos daca am \u00eenceput sa pricep ceva despre aceasta tara, pe care o descopeream ca un rom\u00e2n trait si educat \u00een URSS, atunci foarte mult se datoreaza profesorului si amicului Claude Karnoouh si c\u00e2torva prieteni maghiari si mai putin prietenilor rom\u00e2ni de aici.
\nTotusi nici exotismul sonoritatii limbii rom\u00e2ne de factura franco-maramuresana nu e lucrul care m-a impresionat la Karnoouh. Nu sunt un tip impresionabil, asa ca un exotism de acest tip poate tine o perioada foarte scurta. Ceea ce m-a atras \u00een mod special la el este un anumit gen de reflectie pe care nu-l mai \u00eent\u00e2lnisem \u201elive\u201c p\u00e2na atunci. Karnoouh stia nu numai sa ne puna \u00eentrebari care sa ne directioneze catre un anumit gen de reflectie ci si sa ne si explice si sa ne faca sa pricepem lucruri cu adevarat importante. Ca om educat \u00een Imperiu am nevoie de spatii mari, de reflectii si explicatii care acopera spatii largi ale istoriei g\u00e2ndirii, ale evenimentelor. Ma enerveaza la disperare tendinta \u201eclaustrofoba\u201c a g\u00e2ndirii din spatiul rom\u00e2nesc care fragmenteaza, aduce totul \u00een derizoriu si face explicatii valabile doar aici si care nu tin mai mult de c\u00e2teva zile. Claude Karnoouh a fost printre primii profesori \u00eent\u00e2lniti aici care mi-a adus explicatii \u00eentr-un orizont de sens mai larg. C\u00e2nd grupul nostru de la \u201ePhilosophy&Stuff\u201c, niste tineri zvapaiati, ne\u00eembl\u00e2nziti si vesnic nemultumiti de profesorii lor, asa cum le sta bine unor tineri, se fram\u00e2nta cu o problema din zona reflectiei Karnoouh era printre putinii care stiau sa ne \u00eendrume \u00een \u201ene\u00eentelegerile pe drumul g\u00e2ndirii\u201c. \u00cen discutiile cu el ram\u00e2neai cu sentimentul ca ai \u00eenteles ceva important, ceva esential care te va ajuta \u00een aceasta vesnica fram\u00e2ntare \u00een dorinta de a pricepe si patrunde sensurile semnificative ale vietii. Mai exista un lucru important pe care l-a jucat profesorul Claude Karnoouh pentru grupul nostru. Era pentru prima data c\u00e2nd cineva ne explica sensul politic al reflectiei. Deodata cineva \u00eemi aducea explicatii pe care nimeni p\u00e2na atunci nu o mai facuse: ca fiecare gest social si cultural este str\u00e2ns legat de o semnificatie politica. Noi cei care ieseam dintr-o societate ideologizata mai degraba formal dec\u00e2t real, total depolitizati \u00een ciuda faptului ca discursul oficial de dupa ’90 sustinea opusul, lipsiti de un minima reflectie politica, \u00een care totul era un vesnic estetism si o lupta prin metafore si cultura, deodata \u00eencepeam sa pricepem, cu ajutorul \u201eexoticului\u201c profesor francez, ca politicul este cu totul altceva. Cred ca pentru grupul nostru, si \u00een mod special pentru mine, acest gen de reflectie, acest mod nou de \u00eentelegere a semnificatiei politice a fost cel mai important lucru pe care l-am descoperit cu ajutorul lui Claude Karnoouh.
\nMai t\u00e2rziu, c\u00e2nd am lansat revista \u201ePhilosophy&Stuff\u201c, revista care avea sa deranjeze pe mai toti profesorii nostri de la filosofie, Claude Karnoouh, alaturi de un alt profesor care ne-a sustinut, Aurel Codoban, a fost cel care ne-a sprijinit si de multe ori ne-a protejat de supararile profesorilor nostri rom\u00e2ni. \u00cencet, \u00eencet profesorul Karnoouh avea sa devina amicul Claude, cu care puteam sta la povesti la Cluj, Paris, Berlin sau Bucuresti indiferent de ora din zi sau noapte.
\nGrupul nostru de la Philosophy&Stuff s-a \u00eemprastiat prin toata lumea… de la Moscova, Chisinau, Cluj, Bucuresti si p\u00e2na la New York, Paris, Londra sau mai stiu eu prin ce universitati sau joburi. C\u00e2nd ne revedem una din glumele noastre preferate e sa-l imitam verbal pe dragul nostru profesor. P\u00e2na si \u00eenjuraturile uneori suna \u00een franco-maramuresana. Asta spune ceva despre aceasta relatie cu profesorul nostru. Timpul a trecut, noi ne-am schimbat, ne-am despartit sau distantat unii de altii si fizic si reflexiv, \u00eensa ceva semnificativ a ramas \u00een fiecare dintre noi din aceasta aventura a \u00eent\u00e2lnirii cu profesorul cu accent de Maramures, Claude Karnoouh.<\/p>\n
\nsi ca dumneata…<\/strong>
\nTEODORA DUMITRU<\/strong><\/p>\n
\nPresupunerile mi-au fost \u00eensa repede puse la punct. Stilul neutru si rezervat o fi el academic, o fi o eticheta a nobletii discursive, dar insulta amarnic habitudinile francezului. Neutralitatea era, \u00een cazul de fata, o minciuna, o eroare gramaticala, o magarie pe care nu m-am simtit \u00een stare s-o semnez. Pe la jumatatea primei sesiuni de traducere am observat ca \u00eencepusem sa traduc reflex cu \u201easta\u201c \u00een loc de \u201eacesta\u201c, \u201edomniile lor vasazica g\u00e2ndesc ca…\u201c \u00een loc de \u201eunii dintre ei considera ca\u201c, \u201ese lafaie\u201c \u00een loc de \u201ese \u00eentinde\u201c, sa caut prin dictionare echivalente mai decente pentru \u201eprizarit\u201c, \u201egavarit\u201c si alte inacademisme spre care ma pomeneam st\u00e2rnita. Dumnezeu stie c\u00e2t m-am perpelit sa nu cad \u00een altele, mai nimerite!
\nApoi, l-am \u00eent\u00e2lnit \u00eentr-o cafenea si l-am auzit vorbind rom\u00e2neste. L-am auzit \u2013 cum s-ar zice \u2013\u00een traducere proprie. Mi-a fost clar, de atunci, ca \u201eMon Dieu\u201c vasazica \u201eIoi, Doamne!\u201c, ca \u201etr\u00e8s, tr\u00e8s bon\u201c nu-i nici mai mult nici mai putin dec\u00e2t fix \u201eal dracului (de bun)!\u201c, ori ca \u201equelqu’un qui fume une cigarette\u201c ar veni \u00een rom\u00e2neste \u201eunu’ care duhaneste\u201c \u2013 cu cel mai neaos, apasat \u201eh\u201c.
\nL-am citit apoi, tot \u00een rom\u00e2neste, raspunz\u00e2nd pe blogul \u201eCulturii\u201c unor interpelanti interesati \u2013 cu varii directii si vocabulare \u2013 de ideile lui: omul desfasura o rom\u00e2neasca scripturala uimitoare \u2013 \u00e0 la Kogalniceanu-Ghica-Alecsandri \u2013 cu totul alta dec\u00e2t de acum familiara lejeritate a stilului oral. Frantuzismele lui ardelenizate si moldovenizate pasoptist, vorbitul \u00een grai, cu suprapuneri de registre regionale si academice (\u201eendepandata\u201c si \u201eesperianta\u201c l\u00e2nga \u201efarina de malai\u201c si \u201egroscior\u201c) sunt mostre de combinatorica lexicala si facilitate lingvistica inedita improbabile pentru un vorbitor nativ de rom\u00e2na. Rom\u00e2neasca lui Claude Karnoouh e un fenomen de sincretism lingvistic si de mentalitate care ar trebui studiat la Litere.<\/p>\n
\nNu a fost o prietenie la prima vedere. Nu ne-am vazut prea des, n-am vorbit prea mult pana la plecarea mea de la Paris in Statele Unite. Poate si fiindca omul pe care-l vedeam nu rima cu autorul pe care-l admiram deja: mi se parea un dandy parizian tipic, putin prea bine imbracat si cu o gestica oarecum afectata, nu departe de cea a corifeilor legendarei gauche caviar (eu frecventam un mediu in care aparea mai ales echivalentul ei de dreapta).
\nCum spuneam, recitirea unei carti pana la intelegerea ei fara rest \u2013 un exercitiu care ar merita mai multe elogii in genul celui formulat de regretatul Matei Calinescu \u2013 m-a apropiat si de autor, si de om. O revedere la Bucuresti in cadrul unui colocviu Nietzsche, tot mai frecvente contacte, corespondenta si telefoanele, sejururile ori trecerile lui Claude la, respectiv prin Budapesta, ale mele la\/ prin Paris, lecturile reciproce, viata \u2013 toate aveau sa ne apropie. Initiativa lui spontana de a ma traduce in franceza ne-a intarit prietenia, mi-a consolidat respectul pentru un om care avea modestia si dedicatia de a traduce scrierile altuia (la inceput, fara planuri concrete de publicare). Iar apoteoza lui Claude a venit in ochii mei in zilele de 23-24 mai 2009, la Breb, satul a carui viata se impleteste de patru decenii cu a lui. Vazut acolo, acest spirit rebel si efervescent, adesea provocator si incomod, chiar taios si uneori excesiv, mereu liber reintra pasnic, numai cu doza minima de distantare pe care omul modern si postmodern o pastreaza chiar si in propriile sale ceasuri de cumpana tragica, intr-o ordine cosmica si, mai omeneste spus, intr-o comunitate organica.
\nAsta se intampla insa dupa ce, in martie 2009, inregistrasem o lunga convorbire menita sa apara in volum anul acesta. Fragmentul reprodus aici pentru a marca a 70-a aniversare a lui Claude Karnoouh este o transcriere \u2013 realizata de Mara Stefan si revazuta de interlocutori \u2013 a primei parti a discutiei noastre.
\n(Sorin Antohi)<\/strong><\/em><\/p>\n
\nClaude Karnoouh:<\/strong> De fapt, acesta este sincretismul modern.
\nS.A.: Exact. Revenind la \u00eentrebare, dupa un lung preambul: care sunt radacinile tale personale, intelectuale, ideologice, politice?<\/em>
\nC.K.:<\/strong> M-am nascut pe 25 martie 1940. Am avut deci o viata \u00eentreaga sa ma g\u00e2ndesc la radacini… Complexitatea personalitatii mele, cred, fara sa fiu prea fudul, cum se mai spune \u00eenca la tara \u2013 \u201eprea arogant\u201c, cum spun orasenii, suna mai grav \u2013, se leaga si de structura si istoria familiei mele. Parintii mei au venit \u00een Franta ca imigranti. Tata provenea dintr-o extrem de bogata familie evreiasca din Ucraina \u2013 proprietari funciari, ceea ce era rar printre evrei, si negustori. Fapt la fel de rar la evrei, un bunic si-a facut datoria militara \u00een Primul Razboi Mondial \u2013 o \u00eenfr\u00e2ngere pentru patriotismul rus. Bine\u00eenteles, bunicul nu era mobilizat \u00eentr-o arma sau unitate apropiata de tar, pentru ca evreii nu aveau acces \u00een acele sfere. Era artilerist. \u00censa artileria rusa are un trecut foarte bun. Aceasta ramura a familiei mele a emigrat din cauza revolutiei bolsevice. Daca-mi aduc bine aminte ce spunea bunicul, el era social-democrat, iar de la un timp nu mai era bine vazut la Odessa. Asa ca a emigrat din Rom\u00e2nia, unde a fost internat \u00eentr-un lagar. La Chisinau.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>…a dus \u00eentr-un lagar, din pacate. Din partea mamei, ma trag dintr-o familie din burghezia mijlocie a Varsoviei, educata, dar a carei situatie financiara nu suferea comparatie cu cea de care se bucurau bunicul patern si fratele sau \u00een Rusia. Parintii mei s-au \u00eent\u00e2lnit la Paris. Voi spune mai t\u00e2rziu si povestea tatei, care e extraordinara. Mama a emigrat din Polonia la 11 ani. Vorbea franceza foarte bine, fusese educata de mademoiselles franceze. Matusa mamei mele s-a casatorit cu un frantuz adevarat, dar cumva atipic: era din Sud-Vest, dinspre Albi, era reformat si francmason, profesor de matematica \u00een viata civila. C\u00e2nd cei doi s-au \u00eent\u00e2lnit, \u00een 1919, el venise la Varsovia ca ofiter de aviatie \u00een armata lui Weygand, sa apere Polonia de bolsevici. Matusa mamei mele era traducatoare la Statul Major. Asa s-a \u00eent\u00e2lnit cu acest tip extraordinar, caruia \u00eei datorez anumite lucruri fundamentale. \u00cen primul r\u00e2nd, \u00eei datorez protestantismul mamei mele si, prin ea, care mi l-a transmis \u00een copilarie, protestantismul meu. Dar nu numai asta. Cum sa spun, cu el \u00eencepe \u00eent\u00e2ia mea experienta intelectuala, chiar \u00eenainte de cea pe care aveam s-o am la scoala. Asta se \u00eent\u00e2mpla \u00een timpul razboiului si dupa razboi, pentru ca tatal meu a lipsit din primii mei ani de viata: cetatean francez din 1932, el fusese mobilizat \u00een ’39 si avea sa ram\u00e2na cinci ani prizonier de razboi \u00een Germania. Aceasta a fost pentru mine prima lectie de istorie vie. Familia americana din partea tatei crezuse ca, fiind evreu, tata fusese deportat. Dar nemtii, cu toate defectele lor \u2013 cel mai mare fiind acela de a face razboaiele metafizice \u2013, si-au respectat acordurile semnate cu Franta \u00een privinta prizonierilor de razboi.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> …pe care le pierd. Cum spunea un rom\u00e2n cu mult umor, au un start foarte bun, dar nu au finis. Ca si la Cupa Mondiala de fotbal. Deci tata a fost prizonier de razboi. Nu spun ca nu a muncit mult, nu spun ca nu a suferit, dar era altceva dec\u00e2t un lagar de concentrare. Primea chiar pachete din partea Crucii Rosii franceze si elvetiene. Nu era si cazul prizonierilor rusi… Deci acest unchies francez \u2013 ca sa vorbesc asa cum am \u00eenvatat la Breb \u2013, unchiul mamei, de fapt, dar destul de potrivit ca v\u00e2rsta pentru a-mi fi si mie un fel de unchi, \u00een familia caruia am trait \u00een timpul razboiului, m-a \u00eenvatat baza ideologiei care a functionat \u00een Franta p\u00e2na acum douazeci-treizeci de ani, iacobinismul. Cu limitele lui, cu progresismul lui, cu pozitivismul lui, cu scientismul lui, dar si cu rigoare, cu anumite precepte etice si sociale. Asta am pastrat de la \u201eunchiul\u201c meu si de la \u00eenvatatorii mei. Primul \u00eenvatator pe care l-am avut la tara era un tip extraordinar de iacobin. Eu am crescut \u00eentr-o regiune a Frantei unde \u00een anii ’40, c\u00e2nd am fost trimis la scoala, nu se vorbea franceza. Toata lumea vorbea gascona. Familia mea era mai instruita \u2013 verisoara mamei facuse scoala p\u00e2na la 16 ani si stia bine franceza, mai bine dec\u00e2t stiu astazi majoritatea francezilor \u2013, asa ca la noi \u00een casa se vorbea franceza, cu o anumita influenta a graiului local, care e o franceza din Languedoc, gascona. Era strict interzis sa vorbim gascona \u00een clasa, dar \u00een curtea scolii, \u00een timpul liber, se putea. Era deci un iacobinism mai social-democrat…<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Alaturi de stagiul militar. Asadar, aceasta a fost baza socializarii mele. Mai mult, traiam \u00eentr-o regiune agricola cu o populatie de confesiune reformata. Capitalism propriu-zis nu era, dar etica protestanta era foarte prezenta. Aceasta, stricto sensu, a fost prima mea paradigma moralo-politico-sociala. Pe de alta parte, mama era de un iacobinism cvasi-stalinist: legea e lege, Franta e Franta. Nu e vorba de sovinism sau nationalism, ci de un patriotism al cetateanului.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Da, interiorizate si traite ca atare. \u00cen anii de dupa caderea comunismului \u00een Rasarit \u2013 si, mai \u00eenainte \u00een Franta, dupa caderea comunismului \u00een Apus \u2013 am vazut o gramada de asa-zisi intelectuali (eu le spun \u201ecomisari politici occidentali\u201c) d\u00e2nd esticilor lectii antinationaliste. Dar americanii, cu tot antipatriotismul promovat aici, promovau \u00een fond un nationalism american foarte viguros. Nu numai puternic, ci si adesea ridicol, asa cum n-am observat niciodata \u00een Franta, nici la gruparile sau partidele politice cele mai nationaliste \u2013 cum a fost Frontul National. De exemplu, am vazut la Atlanta o multime de femei defil\u00e2nd \u00een bikini pe care era imprimat steagul american. Mie nu mi-ar veni ideea unor chiloti cu tricolorul francez pentru ca nu-mi pot pune fundul pe drapelul national. Ne amintim cu totii de Funar, care a pictat bancile din Cluj cu tricolorul rom\u00e2nesc. C\u00e2nd l-am \u00eent\u00e2lnit, i-am spus: \u201eDomnule Funar, nu trebuie ca toata lumea sa-si puna fundul pe tricolor, nu se cade!\u201c Daca vrei, ce sustin eu e un patriotism nenationalist. Bineinteles ca \u00een timpul tineretii mele, p\u00e2na c\u00e2nd mi-am dat seama de eroarea politica, nu realizam ca patriotismul francez sustinea un imperiu colonial. Nu \u00een sensul imperialismului britanic, ci \u00eentr-un sens iacobin, marcat de ideea de progres. Sau cumva \u00eentre cele doua modele.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Da. Este ceva foarte diferit de colonizarea bitanica, care \u00eei integra pe \u201eindigeni\u201c numai \u00een armata.\u00a0 Indigenii formati si folositi de colonialismul francez au dat multe cadre din viitoarele guverne independente sau din miscarea \u00eempotriva colonialismului. Majoritatea cadrelor din FLN, asa cum am vazut la fata locului, erau fosti subofiteri francezi din Al Doilea Razboi Mondial, care-i batusera pe nemti la Monte Cassino, sa nu uitam asta, cu multe pierderi. C\u00e2nd americanii si englezii au esuat, c\u00e2nd polonezii au esuat si ei, francezii i-au aruncat \u00een lupta pe marocani si pe algerieni si, dupa lupte grele, nemtii s-au retras.
\nRevenind la formare. Primul pas e scoala si, chiar \u00eenainte de ea, ceea ce \u00eenveti \u00een familie. Tatal meu revenise din captivitate, unde daduse dovada de mult curaj, chiar de eroism, pentru ca a evadat de unsprezece ori. Bietul de el, a fost recuperat tot de unsprezece ori, apoi \u00eenchis \u00eentr-un lagar de represiune special, celebrul Rava-Ruska, din Ucraina Occidentala, pe l\u00e2nga Liov. Deci am trecut prin scoala iacobina, am crescut \u00eentr-un mediu reformat care beneficiase de ideologia republicana din timpul Revolutiei, care consacrase libertatea religioasa si drepturile civile. Cum stii, p\u00e2na \u00een 1786, c\u00e2nd regele Ludovic al XVI-a a dat Ordonanta de toleranta, reformatii nu aveau dreptul sa se casatoreasca religios, nu aveau drepturi civile, nu puteau sa fie functionari, ofiteri etc.
\nAsa. Dupa aceea vine liceul, care dura opt ani. Pe vremea mea, 80% dintre liceeni erau burghezi, iar 20% aveau bursa, fiind copii de muncitori, de obicei de muncitori calificati, mesteri, maistri \u2013 cum se zice pe la noi \u00een Maramures. Nu era un liceu de masa. Pentru 20% dintre elevi, selectia se facea exclusiv pe baza meritului. Si pentru ceilalti 80% exista o selectie pe baza meritului, dar parintii lor aveau si mijloacele sa-si trimita copiii la liceu. Era \u00eenca o epoca \u00een care consumismul nu avea vreo semnificatie pentru copii, nici chiar pentru adolescenti. Asa ca ma mir sincer de ceea ce se petrece \u00een ultimii patruzeci de ani…<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>…da. Le-am spus fiicelor mele ca eu, c\u00e2nd eram mic, chiar iarna, mergeam la scoala cu pantaloni scurti si cu saboti, duc\u00e2nd si o bucata de lemn pentru a \u00eencalzi sala de clasa. Ca \u00een secolul al XIX-lea. Televizor nu am avut \u00een timpul liceului, dar radio am avut. Si un pick-up. P\u00e2na la 15 ani, identitatea mea sociala reala era aceea de scout, de cercetas, cu toata ideologia aferenta: patriotism, ordine, rigoare. Un sistem cvasimilitar, republican si, \u00een cazul nostru, protestant. La cercetasii catolici erau alte curente. Oricum, era un fel de scoala de civism. Eu n-am auzit vreodata ca trebuie sa-i pacalesti pe ceilalti, sa ai o smecherie sociala. Nu aveam habar de ceea ce se cheama \u00een Rom\u00e2nia bisnita, chiar daca tatal meu era businessman…
\nAjung la revelatia mea politica de st\u00e2nga. Parintii mei erau socialisti. De c\u00e2nd s-au cunoscut, \u00een ’33, la Paris, dupa ce devenisera cetateni francezi, au votat totodeauna pentru SFI, Internationala Francezilor Socialisti. Fratele tatei, un pic mai mic, venise din Ucraina \u00een Franta pe o alta ruta dec\u00e2t el. Erau cu totii oameni care trageau din greu, care fusesera foarte bogati si devenisera dintr-o data foarte saraci. Bunica a lucrat toata viata. Bunicului meu, \u00een schimb, \u00eei venise foarte greu sa se adapteze la munca fizica. El c\u00e2nta la vioara \u00eentr-un restaurant rusesc din Paris. Fratele tatei a devenit comunist \u00een 1936, intr\u00e2nd \u00een Frontul Popular. Era t\u00e2nar muncitor si facea studii serale. Dar nu \u201eseral\u201c ca aici, ci ca \u00een Franta, adica trebuia sa munceasca foarte serios. A urmat cursuri de specializare ca expert contabil, dupa care a avut o frumoasa cariera, ajung\u00e2nd director financiar \u00eentr-o mare \u00eentreprindere. Totusi, a ramas membru al Partidului Comunist din ’36 p\u00e2na la moartea lui, \u00een ’98. Se nascuse \u00een 1914, ca si mama mea, \u00een 1914. Si el m-a influentat, partial, \u00een optiunea pentru comunism.
\nDar primul pas spre opozitia asa-zisa de st\u00e2nga a fost razboiul din Algeria. Am \u00eenceput sa citesc un ziar, \u00een acel timp o tribuna a criticii radicale, \u201eNouvel Observateur\u201c. Acum seamana cu \u201eLe Figaro\u201c, dar \u00een vremea aceea era un adevarat ziar. Plus un ziar care parea comunist, \u201eLib\u00e9ration\u201c, dar nu \u201eLib\u00e9ration\u201c de acum. Patronul era un fost rezistent gaullist de st\u00e2nga, ramas tovaras de drum al comunistilor, apropiat de \u201eL\u2019Humanit\u00e9\u201c, dar cu diferente importante \u00een ce priveste cultura si pozitia fata de colonizare.\u00a0 El avea o pozitie pro-coloniala de st\u00e2nga. Fata de Algeria, Partidul Comunist a propus sloganul \u201eIndependenta algeriana\u201c. Sloganul lui era \u201ePace \u00een Algeria\u201c. Si-mi aduc aminte lupta interna pe care am avut-o cu anumiti prieteni privind directia studentilor comunisti, a tineretului comunist. Asta venea din ideea ca o colonizare de st\u00e2nga e buna, fiind mai progresista. URSS era totusi altceva dec\u00e2t Franta: URRS se articula \u00een jurul unui imperiu continuu facut de tari, preluat partial de bolsevici si apoi dezvoltat. Colonialismul francez se exercita pe un terioriu fara continuitate, \u00een mai multe zone de pe glob. I-au ramas trei insule acum. Deci credeam ca un colonialism de st\u00e2nga va aduce popoarelor un belsug si o bucurie extraordinare. Acum, la o v\u00e2rsta respectabila, dar si mai demult, observ\u00e2nd evenimentele, stiu ca iluziile decolonizarii au fost uriase.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Asa este. Seamana cu iluzia \u00een care au esuat oamenii de st\u00e2nga si anumiti rom\u00e2ni de dreapta generosi, spirite liberale clasice, socotind ca liberalismul poate \u00eenflori armonios \u00eentr-o tara autonoma politic.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Nu. Uneori, c\u00e2nd liberalismul economic a \u00eenflorit, dimpotriva, liberalismul politic a str\u00e2ns surubul p\u00e2na la dictatura. Cazul emblematic este regimul lui Pinochet, \u00een Chile: o economie liberala extraordinar de prospera combinata cu o adevarata dictatura s\u00e2ngeroasa. Sub Pinochet, Chile a \u00eenflorit economic, chiar daca el nu era deloc un sf\u00e2nt. Dar nimeni nu e un sf\u00e2nt pe pam\u00e2ntul asta. Nici Allende, nici Stalin, nici Lenin, nici Mao, nici De Gaulle, nici Churchill. Numai ca unii oameni sunt mai dotati dec\u00e2t altii. Sunt situatii care cer politicieni de \u00eenalta calitate, desi eventual cinici, dar cu inteligenta, imaginatie, curaj. Fara un minim curaj, nu poti trimite oamenii sa moara pentru o cauza si sa \u00eenfrunti apoi opinia publica. Asta ca sa fac o dialectica jungeriana. Sa revenim.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Dar era suficient pentru mine. Am ghicit raspunsurile, dar nu le-am teoretizat, nu le-am tematizat ca acum. Daca voiai sa urmezi drumul unei etici umaniste minimale, atunci ce se facea \u00een Algeria era la polul opus. Acesta mi-a fost socul, c\u00e2nd am vazut primele ziare cenzurate. Ca nu era ca acum, c\u00e2nd cenzura e implicita, ca si \u00een timpul comunistilor, unde sunt liste negre de cuvinte etc. Mi-aduc aminte \u201eL\u2019Humanit\u00e9\u201c…<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>…albe. Dar si vechiul \u201eL\u2019Express\u201c, primul, al lui Servan-Schreiber, \u201eLe Nouvel Observateur politique et litt\u00e9raire\u201c, asta e numele lui \u00eentreg, \u201eL\u2019Humanit\u00e9 Dimanche\u201c, bineinteles. \u00cen paginile lor erau niste coloane albe. Fantastic! Era o lectie despre ceea ce \u00eensemna puterea reala. Nu se spunea mereu, ca acum: cuv\u00e2ntul e liber… Dar cum e liber, c\u00e2nd stim ca sunt oameni care nu pot sa publice ? Chiar daca sunt oameni pe care \u00eei dispretuiesc, de ce sa nu-i publicam? Asta a fost primul pas. Si opozitia mea s-a \u00eentarit. Am intrat la tineretul comunist, la liceu, odata cu Krivine, care \u00eemi era coleg \u2013 el era la clasica, eu faceam studii reale. Abia atunci au \u00eenceput luptele, la iesirea din liceu, cu tinerii de dreapta, dar dreapta \u201ecu muschi\u201c. Mi-aduc aminte ca odata am furat cu un prieten un extinctor din liceu, ca sa-i dam afara pe cei de dreapta. Am fost chemat la directorul liceului si dat afara pentru doua zile.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Nu toti, dar \u00een ansamblu mai mult dec\u00e2t astazi. Se manifesta mai putin pe strada, dar constiinta celor care manifestau era de multe ori nu numai mai ridicata, dar \u00eensotita de o cultura minimala. Printre prietenii mei de la real \u2013 nu vorbim de cei de la clasica, care faceau pe grozavii \u2013, \u201eManifestul Partidului Comunist\u201c era citit, c\u00e2teva lucruri ale lui Lenin erau citite, chiar si unele ale lui Jaur\u00e8s. Vorbim de ceea ce \u00eenvatam la scoala, de lecturile celor de la real, care acum studiaza articole de ziar. Eu faceam Moli\u00e8re, Corneille, Villon, literatura medievala, care nu era usoara. Si asa a fost p\u00e2na c\u00e2nd am dat bacalaureatul. Apoi am facut o clasa preparatorie, am ratat intrarea la scoala stiintifica unde voiam sa merg, n-am vrut sa refac clasa preparatorie si am intrat la universitate. Cu formatia de la clasa preparatorie \u00eemi era foarte usor la universitate. Aveam antrenament si o disciplina a muncii pe care am pastrat-o p\u00e2na acum. Nu spun ca scriu bine filozofie, de exemplu, dar am acest nivel mijlociu pe care l-am dob\u00e2ndit chiar la real, pregatindu-ma pentru cursurile de la scoala superioara de chimie. Acolo cea mai importanta nota nu era la chimie, ci la dizertatia pentru filozofie. Toata lumea trebuia sa stie fizica, chimie, matematica la acelasi nivel, dar diferenta de stil, de capacitate, de adaptabilitate, de creativitate, nu stiu cum sa le numesc, mi-au dat posibilitatea de a scrie dizertatia de filosofie. Nu cunostintele tehnice de filozofie contau, ci calitatea dizertatiei de filozofie.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Absolut.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Cum spunea un prieten de la\u00a0 Budapesta, originar din Cluj: \u201etu poti sa scrii despre filozofia romantica idealista germana, rezultatul e tot patrat, cartezian\u201c. Acesta e un model deprins foarte devreme. Chiar daca nu faci filozofie sau literatura ca atare ori eseistica literara, studiind o disciplina tehnica esti introdus \u00een acest fel de a g\u00e2ndi. Ca si anglo-saxonii, mai ales americanii: \u00een filozofia analitica sau idealista, dar si \u00een antropologie, sunt hipertehnici, au un stil de a scrie structurat cum sunt structurate romanele anglo-saxone. E foarte interesant…<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>…doua stiluri intelectuale, aproape metafizice si mentale. Le respect pe am\u00e2ndoua, numai ca eu, desi m-am schimbat mult, am anumite feluri de a articula un g\u00e2nd de care nu pot sa ma despart.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Ma tem ca asta am observat si eu. Revin la baza mea politica. Din cauza unei manifestatii la care am participat cu c\u00e2tiva prieteni, am fost arestat. Am fost arestat de \u201epreabuna\u201c noastra politie, politicoasa altminteri, dar care \u00eei omora \u00een bataie pe algerieni cu o remarcabila nonsalanta.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Da. Si atunci, dupa arestare, mi s-a anulat scutirea de armata. Mai precis, eram am\u00e2nat, pentru studii, nu scutit. Deci mi s-a anulat am\u00e2narea serviciului militar. Asa am fost trimis la un regiment de elita.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Da.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Da, daca erai \u00een Primul Razboi Mondial, linia \u00eent\u00e2i era \u00eenainte. \u00cen Algeria, linia \u00eent\u00e2i putea fi peste tot. M-au \u00eenrolat \u00eentr-un regiment foarte dur: nu disciplinar, ci de elita \u2013 RIMA, Regiment de Infanterie de Marina, les Marsouins. Ca si Marines \u00een America, ca si parasutistii, acest regiment are propria lui artilerie.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Cea mai mobila. Asta si pentru ca aveam pregatire stiintifica, m-au dus la artileria acestui regiment. Prima perioada de instructie a fost exact ca la infanterie, de groaza. Apoi m-au trimis \u00een sudul partii muntoase din Algeria, unde am stat c\u00e2teva luni pe un semiv\u00e2rf de munte. Nu puteam sa fiu ofiter, fiindca nu aveam scoala de ofiteri, dar, cum ne lipseau niste ofiteri de trageri, eram subofiter cu functie de locotenent, adica eu comandam cinci tunuri. Eram paziti de trupele auxiliare algeriene, les Harkis. Am stat acolo sase luni. Studentii de azi, asa de ignoranti, nu realizeaza ce \u00eenseamna asta. Mi-aduc aminte cum, cu putin \u00eenainte sa ma duc sa-mi iau pensia, la Paris, o studenta \u00eemi spunea: \u201eDar ati tras?\u201c Eu: \u201eC\u00e2nd am primit ordine, da.\u201c \u201eAti omor\u00e2t oameni?\u201c Foarte cinic, i-am spus: \u201eNu stiu, inamicii erau la 15 km, dar eu cred ca da. Daca n-as fi nimerit tinta, ofiterii de control, care erau \u00een elicopter…\u201c<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Sigur, sub amenintarea cu puscaria. Atunci fata zice: \u201eDeci sunteti un criminal de razboi!\u201c Raspund: \u201eDaca as fi fost un criminal de razboi, as fi avut un proces. Chiar daca noi ne-am retras din Algeria dupa un acord, nu era o \u00eenfr\u00e2ngere. Or, domnisoara, v-am atras atentia de-a lungul cursurilor mele ca \u00een modernitate, printre altele, exista controlul violentei de catre stat. Statul porunceste c\u00e2nd trebuie sa fie violenta, chiar sa omori oameni, si c\u00e2nd \u00eeti retrage aceasta capacitate…\u201c<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Exact. Si am adaugat: \u201eDaca asta e porunca, ne supunem poruncii statului\u201c. Fata: \u201eAtunci de ce unora li se face proces de criminali de razboi?\u201c \u201eCelor care au pierdut, evident. Celor care au c\u00e2stigat, niciodata! Cine \u00eesi va face siesi un proces \u00eempotriva cruzimii lui? N-am vazut asta niciodata. Invers, am vazut totdeauna.\u201c Pe tema asta am citit o carte excelenta a unui coleg din Italia, Danilo Zolo, profesor de filozofia dreptului, despre justitia \u00eenvingatorilor, de la N\u00fcrnberg la Bagdad. Am \u00eencercat sa o propun aici spre traducere si publicare, dar n-a vrut-o nimeni.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Cine mai citeste serios pe lumea asta? Asa. Dupa aceea, trimis mai \u00een sudul Algeriei, am participat la patrule mixte \u00een desert, pentru a controla caravanele tuaregilor si a stopa contrabanda de arme. Acolo si atunci am trait momentele cele mai extraordinare din acest penibil timp al razboiului, fiindca am \u00eent\u00e2lnit oameni absolut exceptionali: curaj, frumusete, demnitate si ospitalitate, ce vrei mai mult? Aceasta societate musulmana nomada e foarte interesanta: barbatii sunt complet \u00eenveliti \u00een haine, femeile, nu. Asa am \u00eenvatat doua lucruri fundamentale.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Nu. Mergeam toti la c\u00e2mp cu vacile, ei cu ale lor, noi cu ale noastre.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Exact.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Exact. Am ajuns \u00eentr-un Paris al lui Proust, nu al lui Stendhal sau Balzac.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Modernist, da, cel despre care vorbea Benjamin. \u00cen armata aveam o categorie de militari \u2013 nu mai exista acum \u2013, care a dat niste intelectuali foarte mari, officiers des affaires indig\u00e8nes. Fostul profesor Jacques Berque, de la Coll\u00e8ge de France, marele specialist al lumii islamice, provenea din acest mediu. Am cunoscut patru foarte buni etnologi ai Africii provenind din acest corp de ofiteri.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Numai pe unul, care era cu noi.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Am vazut un un aristocrat care vorbea araba dialectala, din nord, dialectul tuaregilor, pe l\u00e2nga araba clasica. Era impresionant.<\/p>\n
\nC.K.: <\/strong>Nu ma g\u00e2ndeam atunci la antropologie. Ma g\u00e2ndeam mai mult la pasiunea mea frustrata din copilarie, abandonata din cauza parintilor mei, ma g\u00e2ndeam sa las viata de viitor inginer chimist si sa devin arheolog. Fiindca visul meu dintotdeauna a fost sa fiu arheolog. Citisem, pe la 11-12 ani, o carte despre Assiria. A fost o revelatie: \u201eAsta vreau sa fiu!\u201c Parintii mei mi-au spus \u00eensa ca sunt nebun: \u201eVei fi sau inginer, sau doctor, sau dentist.\u201c Ei bine, sa-mi bag m\u00e2inile \u00een gura altuia nu m-a interesat; doctor, tot asa, e murdar, nu mi-a placut. Atunci, am decis sa devin chimist. Faceam si experiente, dar ma ocupam mai mult de teorie si de calcul. Deci experienta din Algeria, pe care tocmai am povestit-o, a avut influenta mai t\u00e2rziu.<\/p>\n
\nC.K.:<\/strong> Da.<\/p>\n
Claude Karnoouh 70<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17,3],"tags":[1632,1637,1633,14954,1638,1635,1634,1636],"class_list":["post-1989","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","category-politica","tag-claude-karnoouh","tag-consumism","tag-convorbiri","tag-dezbatere","tag-modele","tag-proiect-social","tag-sorin-antohi","tag-valori-civice"],"views":4723,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1989","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1989"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1989\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1989"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1989"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1989"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}