Va mai amintiti de \u201eNunta in codru\u201c a lui Eminescu? In 1884, imediat dupa aparitia editiei princeps, colonelul Ioan Alecsandri, diplomat, fratele poetului, ii scria lui Titu Maiorescu sa-si arate admiratia fata de volum si evoca, intre altele momentul citirii poemului \u201eCalin\u201c in cenaclul \u201eJunimii\u201c, zice el,: \u201esunt acum vreo zece ani\u201c. Poemul a fost publicat in noiembrie 1876 (dupa ce fusese citit in public prin 1874 -1875, ca sa iasa munaratoarea temporala a colonelului). Si Mite Kremnitz aminteste ca Eminescu a citit acest poem dupa o cina, in casa la ea. Insistam, pentru ca iata ce mai spune colonelul despre versurile din finalul poemului: \u201eau fost recitite de autor nu mai stiu de c\u00e2te ori.\u201c Eminescu isi citea asadar, de mai multe ori poeziile, ori anumite pasaje din poeziile mai lungi. Motivatia ar putea fi simpla: asistentei ii placea textul ori autorul cum si-l citeste. De ce, insa, poemul nu a fost publicat intre 1874 -1876, c\u00e2nd era citit de at\u00e2tea ori in cenaclu?
\nCred ca este mai degraba o chestiune de interpretare a textului, de accente in recitare, de sensuri pe care numai autorul le subliniaza, si ma bazez exact pe text \u2013 care contine c\u00e2teva zone de neclaritate pe care editiile succesive ale poeziilor lui Eminescu incearca sa le netezeasca. Iar noi trecem pe l\u00e2nga ele fara a sesiza nepotrivirile, parca fermecati de cuvinte, de imagini, de idei. Iata, de pilda, portretul Craiului din \u201eCalin\u201c in prima aparitie: \u201eO tu crai cu barba ‘n noduri ca si c\u00e2ltii c\u00e2nd nu-i perii, \/ Tu in cap nu ai graunte, numai pleava si pusderii,\/ Bine-ti pare sa fii singur, crai batr\u00e2n fara de minti,\/ Sa oftezi dup’a ta fata cu ciubucul intre dinti?\/ Sa te primbli, si sa numeri sc\u00e2nduri albe in cerdac?\/ Mult bogat ai fost odata, mult ramas-ai tu sarac, \/ Alungat-o ai pe d\u00e2nsa, departe de parinti \/ In coliba impistrita ea sa nasc’un pui de print.\/ In zadar, ca s’o mai cate tu trimiti in lume crainic \/ Nimeni n’a afla locasul, unde ea s’ascunde tainic.\u201c Las deoparte faptul ca poetul spune \u201edeparte de parinti\u201c, deci presupune parintii fetei, tatal si mama. Iata, insa, portretul craiului in final: \u201eEl pe capu-i poarta mitra si-i cu barba peptanata, \/ Tapan, drept, cu skiptru ‘n m\u00e2na sade ‘n perine de puf \/ Si cu crengi il apar pagii de muscute si zaduf.\u201c Observati, insa, ca n-am dat primul vers din aceasta descriere simetrica. Acest vers ne pune in mare incurcatura, caci zice asa: \u201eIata craiul socru mare rezimat in jilt cu spata.\u201c
\nCum sa fie socru mare, c\u00e2nd este tatal fetei? Ar fi trebuit: Iata craiul socru mic (pentru ritm: iata craiul socru micu, unde -u final se citeste). Pe de alta parte, daca este cu adevarat socru mare, inseamna ca este tatal lui Calin. Nunta este in codru, nu in palatul fetei, unde urcase Calin ca Sburator pe st\u00e2nci. Are, apoi, mitra pe cap, skiptru in m\u00e2na, sta rezimat in jilt: este un adevarat imparat. Insusi colonelul Ioan Alecsandri ne spune ca pasajul a fost inteles, la recitarea de catre poet, ca \u201eO nunta imparateasca\u201c.
\nSi iata o observatie de punctuatie care ne atrage atentia. In editiile noastre actuale avem asa: \u201eCaci din patru parti a lumii imparati si-mparatese \/ Au venit ca sa serbeze nunta gingasei mirese.\u201c In \u201eConvorbiri literare\u201c, insa, este asa: \u201eCaci din patru parti a lumii imparati, si imparatese, \/ Au venit ca sa serbeze\u2026\u201c In textul original, din \u201eConvorbiri\u201c, nu este vorba de perechi: imparati si imparatese, imparati cu imparatesele lor. Aceasta virgula inainte de si, repetata la final de vers, inseamna ca au venit imparati din toate partile si imparatese din toate partile, sa ziem imparatul de Cluj si imparateasa de Braila. In fond, si Muma padurii este o imparateasa \u2013 dar nu are pereche, nu exista un \u201etatal padurii\u201c. Aceasta virgula ne atrage atentia asupra celorlalte personaje mitice care vin la nunta. Intr-adevar, cum stau alaturi fara sa se certe fetii frumosi cu par de aur si zmeii cu solzii de otele?!
\nEste o lume a contrariilor inca neimperecheate, neantagonice. Dar cum sa intelegem pasajul cu nunul mare care este soarele si nuna mare care este luna?! Pot sa cunune soarele si luna, c\u00e2nd lor insile li se interzice nunta pentru ca sunt frate si sora?! Inca o data deducem ca perechile nu sunt insa organizate, aranjate in cupluri, nu au constiintadublului ontologic. Abia aceasta nunta din codru le ordoneaza, pentru ca este nunta muntilor, este prima nunta din cosmos, nunta primordiala.
\nAm anticipat concluzia, dar sa privim, in continuare, aranjamentul acestei mese mari intinse in poiana: \u201eSocru roaga’n capul mesei sa pofteasca sa se puna \/ Nunul mare, m\u00e2ndrul soare, si pe nuna, m\u00e2ndra luna \/ Si s’asaza toti la masa, cum li-s anii, cum li-i rangul.\u201c Care este, aici, aranjamentul, ordinea pe v\u00e2rste si ani? Stau nunii, soarele si luna, alaturi in capul mesei? Dar\u2026 capul mesei este cap pentru doi? Dar craiul unde sta? Noua ni se suprapun imaginile, ne apare in minte fluturul din nunta g\u00e2zelor care este tras in cojita de aluna, care se misca asadar. In realitate, socrul mare este nemiscat de la inceput, sta in jilt cu spata, are skiptru, paji: este imparatul asezat in tron. Nu este posibil ca el sa ocupe alt loc la o masa mare intinsa \u2013 dec\u00e2t capul mesei. Urmeaza ca trebuie sa recitim textul \u2013 si intr-adevar jocul apostrofurilor ne-a scapat p\u00e2na acum. Vedeti: el e cu skiptru ‘n m\u00e2na (apostrof larg, cu spatiu: se accentueaza skiptru) sade ‘n perine de puf (la fel: se accentueaza sade, cu sensul este bine asezat, tapan etc). Dar apoi: roaga’n capul mesei, apostroful este str\u00e2ns, nu mai e pauza, se citeste expresia legat si se accentueaza capul mesei. Cu alte cuvinte: nu roaga sa se puna in capul mesei soarele si luna, ci roaga din capul mesei sa pofteasca, sa se puna, sa se aseze, mesenii: soarele la dreapta lui \u2013 sa zicem, luna la st\u00e2nga, iar apoi ceilalti, pe ani si ranguri. Acest apostrof str\u00e2ns are sens si trebuie pastrat si inteles in mod dialectic, in sistem cu apostroful larg. Vedeti cum curge fraza: roaga sa se puna nunul mare,(\u2026) si pe nuna. Nu este acelasi regim: sa se puna nunul si nuna, articulat, sau roaga pe nun si pe nuna, cu regimul prepozitiei. Imi pare rau pentru editorii lui Eminescu, dar, iarasi netezesc textul scot\u00e2nd iarasi virgula: Sa pofteasca sa se puna \/ Nunul mare, m\u00e2ndrul soare si pe nuna, m\u00e2ndra luna. Regimul verbului trebuie pastrat, si aici este acesta: pe nuna dicteaza. Verbul regent este roaga, pentru ca nu se poate zice: sa pofteasca sa se puna pe nuna, ci nuna. Urmeaza ca sa pofteasca sa se puna este expresie cu sensul sa se aseze. Socrul mare repeta, oarecum, din capul mesei: \u201eHai, poftiti de va puneti.\u201c
\nToate aceste nuante ale textului se gasesc in punctuatia originara a poemului, dar sunt sterse de editarile succesive. Dl profesor Adrian Voica, ilustrul eminescolog iesean, imi spune (comentam mult pasaje obscure) ca nu se poate, trebuie sa fie o greseala a lui Eminescu, o atractie de la nunul mare catre socrul mare, ori ca acesta e \u201emare\u201c pentru ca este important etc. Aceleasi argumente mi le aduce D-na profesoara Lina Codreanu, atrag\u00e2ndu-mi atentia, in plus, ca \u201egreseala\u201c lui Eminescu a fost sesizata si ca d\u00e2nsa chiar le explica elevilor nepotrivirea. Refuz sa accept. Un martor al lecturii poemului ne spune ca asistenta l-a rugat pe autor sa reia pasajul \u201enu mai stiu de c\u00e2te ori\u201c. Cum sa fi gresit din neatentie autorul de tot at\u00e2tea ori?. In Junimea erau oameni cu carte intre care Lambrior, un filolog stralucit, Vasile Burla, clasicist, Vasile Pogor: fata de o asemenea asistenta nu gresesti \u2013 ori, daca ai gresit, revii cu scuzele de rigoare. Tot colonelul Alecsandri: \u201eAcea intrunire a fost ilustrata (\u2026) si prin demonstratiile mele cam zgomotoase in favoarea acelei poezii.\u201c Au fost, deci, discutii, dezbateri \u2013 chiar zgomotoase: iata adevarul, iata de ce n-a fost publicat poemul prin 1874 -1875, c\u00e2nd s-a citit. Pentru aceeasi perioada (anul 1876 c\u00e2nd a fost publicat poemul) avem marturia lui Nicu Gane: el impreuna cu Eminescu si Ion Creanga mergeau saptam\u00e2nal la tipografia \u201eConvorbirilor\u201c sa urmareasca textele, sa corecteze. Avem o marturie indirecta ca Eminescu era extrem de exigent cu tiparirea poeziilor sale la Iasi: Nicolae Iorga semnaleraza o greseala de tipar la \u201eMelancolie\u201c (acelasi an, 1876), si independent de el semnaleaza aceeasi greseala de tipar in acelasi loc Mihail Dragomirescu, apoi Gr. Scorpan (e vorba de sp\u00e2lpi in loc de st\u00e2lpi): ei bine, exemplarul din Biblioteca Academiei Rom\u00e2ne nu are aceasta greseala, aici citim corect : st\u00e2lpi \u2013 ceea ce inseamna nu ca s-au inselat trei editori ai lui Eminescu, ci ca exista si exemplare cu greseala respectiva. Pai… asta inseamna ca cineva a sesizat, a oprit procesul de tiparire, a corectat \u2013 si a dat drumul mai departe masnii, rezult\u00e2nd exemplare cu greseala respectiva si exemplare corectate. (Pe unde am avut ocazia, prin biblioteci, am verificat \u2013 dar n-am gasit, inca, volumul cu greseala)…
\nNu pot accepta, aici, neatentia autorului. Jocul virgulelor si al apostrofurilor, adica basorelieful textului, este sters de editorii succesivi pentru a simplifica, pentru a pastra textul in basm, in poveste. Mai degraba ne e greu noua sa acceptam ca Eminescu trece dincolo de pastel, poveste etc. \u2013 discut\u00e2nd nunta din punct de vedere metafizic. Caci tatal lui Calin-Sburatorul nu poate fi altcineva dec\u00e2t Demiurg iar acesta nu are sotie. Codrul, pe de alta parte, este categoria filosofica grfeceasca hyl\u00e9, cu sensul materie, natura. In Calin (file din poveste) se anunta prima asezare in cupluri a cosmosului, Demiurg intemeiaza in lume nunta ca idee, de la astre p\u00e2na la g\u00e2ze. Prezenta Sa in capul mesei, intre soare si luna, le intrerupe (interzice) unirea, ca in traditia populara. Unde mai este aceasta traditie daca cei doi astri sunt nuni adevarati, deci uniti prin nunta ei insisi?
\nDar… unde este apostroful in scrierea limbii rom\u00e2ne? Povesti sunt toate in lumea asta…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Va mai amintiti de \u201eNunta in codru\u201c a lui Eminescu? In 1884, imediat dupa aparitia editiei princeps, colonelul Ioan Alecsandri, diplomat, fratele poetului, ii scria lui Titu Maiorescu sa-si arate admiratia fata de volum si evoca, intre altele momentul citirii poemului \u201eCalin\u201c in cenaclul \u201eJunimii\u201c, zice el,: \u201esunt acum vreo zece ani\u201c. Poemul a fost… Cite\u0219te mai mult »O nunta fara soacre<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1631,1629,1630],"class_list":["post-1985","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-analiza-poezie-eminescu","tag-scrieri-mihai-eminescu","tag-texte-eminescu"],"views":4127,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1985","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1985"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1985\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1985"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1985"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1985"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}