\u201eC\u00e2nd ma simt trist, sunt un indian.\/ C\u00e2nd ma simt bine, sunt un american.\/ C\u00e2nd ma simt foarte bine, sunt un european\u201c. Petru Comarnescu facea aceasta insemnare in \u201eJurnalul\u201c sau (1931-1937), la 16 ianuarie 1932. Avea 27 de ani. Tocmai se intorsese din America. Comarnescu este un european care se redescopera ca atare, pe de-a-ntregul, dupa experienta americana, traita la o v\u00e2rsta c\u00e2nd acuitatea spiritului este maxima. In esenta, nu altul era sensul (si rezultatul) experientei indiene a lui Mircea Eliade. Eliade a plecat in India, Comarnescu\u2026 in Indii, pentru a se intoarce din cele doua departari opuse… europeni autentici. Inclusiv ca mentalitate si comportament. Pentru Comarnescu, a diserta in fata unui auditoriu academic \u2013 la Paris, la Roma, la Geneva, la Venetia sau oriunde in Europa \u2013 constituia cel mai firesc lucru, reciproc onorant.
\nNascut si copilarind in ceea ce el considera a fi \u201eorasul cel mai intelectual al tarii\u201c \u2013 Iasi \u2013, descendent, in linie materna, al familiei marelui savant Petru Poni, Comarnescu are o traiectorie existentiala si intelectuala unica in felul ei. \u201eJurnalul\u201c, ca de altfel intreaga si variata sa opera (monografii: \u201eOctav Bancila\u201c, 1954, \u201eBenjamin Franklin\u201c, 1957, \u201eViata si opera lui Rembrandt\u201c, 1957, \u201eN. Grigorescu\u201c, 1959, \u201eStefan Luchian\u201c, 1960, \u201eN.N. Tonitza\u201c, 1962, \u201eIon Tuculescu\u201c, 1967, \u201eBr\u00e2ncusi si metamorfoza in sculptura contemporana\u201c, 1972; studii precum \u201eConfluente ale artei universale\u201c, 1972, \u201eChipurile si privelistele Europei\u201c, 1980, \u201eDreptul la memorie\u201c, 1992 si multe altele) este oglinda unei personalitati polivalente, a unui temperament nestavilit, a unei constiinte vii, mereu in stare de alerta. Acest vesnic \u201estudent estetizant\u201c, cum singur se autodefineste in jurnal, cu vederi de st\u00e2nga, dar refuz\u00e2nd sa se risipeasca in politica militanta, calatorind mereu la clasa a III-a, inclusiv c\u00e2nd este invitat sa participe la forumuri si manifestari internationale din mari centre europene, nu este numai un creator de cultura, ci si un organizator neobosit de miscari si evenimente culturale. Asa a ramas p\u00e2na in ultima clipa a vietii, c\u00e2nd, respect\u00e2ndu-i-se dorinta, a fost cobor\u00e2t in pam\u00e2ntul de l\u00e2nga temelia Voronetului \u2013 despre care scrisese cea mai buna monografie.
\nChelnerii de la \u201eCorso\u201c erau comunisti
\nPetru Comarnescu relateaza in \u201eJurnal\u201c ceea ce as numi povestea gruparii CRITERION, cu vastul program de conferinte si simpozioane al ei, regret\u00e2nd, totusi, ca asta i-a luat timpul c\u00e2nd ar fi putut scrie carti si studii sau \u201eepica dorita\u201c, in care sa valorifice experientele sale, inclusiv sau mai ales cele de calatorie. La CRITERION el se ocupa de toata \u201ebucataria\u201c: afise, bilete, stabilirea vorbitorilor, sala etc. In octombrie 1932 se inaugureaza ciclul de conferinte despre \u201eidoli ai vremii noastre\u201c \u2013 intre care Gandhi, Lenin, Freud, Chaplin, Gide, Bergson, Val\u00e9ry. Se incepe cu Lenin, simpozionul fiind prezidat de Constantin Radulescu-Motru: \u201eVenind cu un ceas inainte de ora fixata, am vazut o masa de oameni in fata Fundatiei Carol I, iar in hol si in sala aproape ca nu se mai putea patrunde. Comunistii si simpatizantii lor venisera in par de cu vreme. Venise si politia, iar c\u00e2nd l-am adus pe profesorul Motru, politia ne-a comunicat ca simpozionul nu se poate tine din pricina ca va deveni o manifestatie comunista. Plin de curaj, am spus ca garantam ca lucrurile vor decurge in liniste si ca e preferabil sa se tina simpozionul dec\u00e2t sa se interzica, caci tocmai in acest caz s-ar putea produce proteste, tulburari etc. Vorbitorii cu Motru si cu mine abia am putut patrunde in sala. Ca niciodata, erau oameni in picioare si pe balustrada mai lata a balconului I, unele figuri cunoscute, multe necunoscute. Am vazut ca majoritatea chelnerilor de la Corso pe care ii stiam erau comunisti\u201c.
\nTotul a decurs in ordine, preocuparile \u201eintelectuale\u201c ale politiei interbelice av\u00e2nd, se pare, un binefacator efect inhibitor\u2026 Numai ca la al doilea simpozion pe aceeasi tema \u2013 Lenin \u2013, la care participarea a fost la fel de numeroasa, a cuv\u00e2ntat din sala si un vorbitor neprogramat, care era un cunoscut reprezentat al Partidului Comunist. In consecinta: \u201eAm fost invinuit ca am inlesnit propaganda comunista in fata palatului regal si intr-o sala cladita de Carol I\u201c, iar guvernul s-a speriat literalmente, \u201evaz\u00e2nd in noi niste comunisti primejdiosi\u201c. Mai mult, inspectorul general al politiei il ameninta pe organizator: \u201edomnule Comarnescu, nu vom uita niciodata ca dumneata ai adunat pe comunistii din Bucuresti in fata palatului regal\u2026\u201c.
\nRespectivul inspector general si organul \/ organele pe care le reprezenta nici nu banuiau c\u00e2t de repede vor fi nevoiti sa uite, caci nimic nu este at\u00e2t de imprevizibil ca istoria si politca… N-au uitat insa comunistii care in \u201eobsedantul deceniu\u201c \u2013 drept rasplata! \u2013 l-au marginalizat si pe Comarnescu, ca pe at\u00e2tia alti mari intelectuali rom\u00e2ni. Din \u201ebacil cultural\u201c, cum i se spunea in perioada CRITERION, a devenit un periculos bacil… politic.
\nIntimitatea cu piatra
\nGeneros, sensibil la laude, uneori p\u00e2na la lacrimi, preocupat cu discretie de sexul frumos, suspicios si adesea naiv, mereu cu g\u00e2ndul la Mama (ortografiat de fiecare data cu majuscula) care locuia la Iasi si fata de care are sentimentul culpabilitatii fiului ingrat, de altfel nejustificat, risipindu-se, de nevoie, in avocatura (o cariera ce ii provoaca multe dezamagiri), Petru Comarnescu se construieste tot timpul pe sine, incep\u00e2nd de la vestimentatie p\u00e2na la marile proiecte culturale. El ram\u00e2ne credincios menirii si misiunii sale de intelectual, asa cum nota in \u201eJurnal\u201c, in ianuarie 1933: \u201eEu nu vreau sa activez direct in politica, ram\u00e2n\u00e2nd pe pozitie intelectuala si consacr\u00e2ndu-ma culturii. Daca voi reusi sau nu, ram\u00e2ne de vazut\u201c. Regreta ca nu a scris un jurnal in timpul c\u00e2t a stat in America, dar isi rascumpara comoditatea cu \u201eHomo americanus\u201c, o carte de care este foarte m\u00e2ndru: \u201e\u2026H.A. a convins pe mai toti cunoscutii si prietenii mei ca posed calitati de scriitor, ca am talent. Multi se indoiau de aceasta\u2026\u201c. In rest, epoca si lumea dintre cele doua razboaie nu sunt nici mai bune, nici mai rele dec\u00e2t altele: aceeasi democratie \u201eoriginala\u201c, aceleasi nelinisti specifice intelectualului rom\u00e2n, aceleasi spaime. (\u201eO femeie care ma atrage intocmai ca un sarpe al cunoasterii si al pasiunii este Lucie Alioth-Karadja, care mi-arata mare prietenie. Dar e dubioasa ca idei politice si ma intreb daca nu face parte din Intelligence Service\u201c), aceleasi intrigi si triumfuri ale imposturii, acelasi spirit balcanic, tranzactionist, singurul care functioneaza perfect, aceeasi fosgaiala de veleitari si inchipuiti, aceiasi setosi de avere, de putere si de popularitate ieftina, aceeasi tara unde \u201enu se poate c\u00e2stiga un proces in favoarea taranilor, c\u00e2nd at\u00e2tea forte sunt contra lor\u201c. O tara si o istorie in care, cu vorbele lui Comarnescu, \u201ebinele si raul trebuie concepute ca realitati simultane, nu succesive\u201c. In aceasta lume el isi asuma cu entuziasm, \u201eprins\u201c de \u201esuvoaiele pasiunii\u201c, lupta la gazeta (mai ales la \u201eAdevarul\u201c), dar si functii inalte in sistemul culturii, participa si organizeaza manifestari stiintifice, scrie lucrari originale si traduce mari opere ale literaturii universale. E ca o flacara mereu intetita ori ca un r\u00e2u de munte bolborosind si pravalindu-se in cascade. Cine l-a ascultat fie si numai o singura data, pe insolitul conferentiar (am avut, student fiind, de c\u00e2teva ori acest privilegiu) poate depune marturie. Comarnescu era tot ce poate fi mai ostil turnului de fildes, desi toata viata a aspirat sa scrie \u201edeparte de micile cotidiene\u201c. Fara respiratia Cetatii, un intelectual creator ca el moare sufocat. Venit din orasul rom\u00e2nesc cu cele mai multe monumente si vestigii \u2013 Iasul \u2013 el este, in fine, prin excelenta, un om al zidului si al zidirilor, natura capat\u00e2nd in ochii sai frumusete maxima prin raportare la constructia omului. Simptomatic, numai la Florenta (din tot itinerariul consemnat in \u201eJurnal\u201c) si, in general, in Italia atentia ii este atrasa de maretia vailor ce nu raspund v\u00e2ntului si in care \u201enumai greierii masurau timpul nostru spre moarte\u201c. Si alte notatii din Jurnal sunt revelatoare in ceea ce-l priveste pe estetizantul Petru Comarnescu: \u201eItalienilor nu le plac parcurile fara cladiri, natura singura nu ii atrage. Civilizatia pietrei lucrate cu arta\u201c. Plimb\u00e2ndu-se \u2013 \u201eJurnalul\u201c e plin de \u201eflanari\u201c \u2013 prin Piata Domului din Milano, \u201eunde viata pulseaza intens ca intr-o mare capitala\u201c, el priveste copiii care se joaca l\u00e2nga zidurile celebrului monument \u201eca in centrul mahalalei\u201c, pentru ca \u201ene aflam in Italia, unde oamenii sunt mai naturali, mai spontani, mai vii, dar totodata mai apropiati de cladiri, devenind elemente componente din arhitectonica acestei civilizatii stralucite. Intimitatea dintre om si piatra, dintre monument si copil e mai reala aici dec\u00e2t in Franta sau Grecia\u201c.
\nEste observatia celui care avea sa obtina pentru totdeauna intimitatea cu piatra celui mai fascinant monument creat vreodata de geniul rom\u00e2nesc: Voronetul. Acolo unde greierii din tainicile vai ale obcinilor Bucovinei masoara cu efemerul lor c\u00e2ntec eternitatea\u2026<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u201eC\u00e2nd ma simt trist, sunt un indian.\/ C\u00e2nd ma simt bine, sunt un american.\/ C\u00e2nd ma simt foarte bine, sunt un european\u201c. Petru Comarnescu facea aceasta insemnare in \u201eJurnalul\u201c sau (1931-1937), la 16 ianuarie 1932. Avea 27 de ani. Tocmai se intorsese din America. Comarnescu este un european care se redescopera ca atare, pe de-a-ntregul,… Cite\u0219te mai mult »Jurnalul unui \u201estudent estetizant\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1539,1537,1538],"class_list":["post-1907","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-jurnal","tag-jurnalul-unui-student-estetizant","tag-petru-comarnescu"],"views":4809,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1907","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1907"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1907\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1907"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1907"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1907"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}