{"id":1895,"date":"2010-03-17T21:10:39","date_gmt":"2010-03-17T19:10:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1895"},"modified":"2010-03-17T21:10:39","modified_gmt":"2010-03-17T19:10:39","slug":"alex-stefanescu-%e2%80%93-%e2%80%9eintamplari-cu-scriitori%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/alex-stefanescu-%e2%80%93-%e2%80%9eintamplari-cu-scriitori%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Alex. Stefanescu \u2013 \u201eIntamplari cu scriitori\u201c"},"content":{"rendered":"

Avanpremiera editoriala<\/strong><\/p>\n

O afacere cu Marin Preda<\/strong>
\nPrima mea carte de critica literara, Preludiu, a aparut \u00een 1977, la Editura Cartea Rom\u00e2neasca. (Initial, avea un titlu mai inspirat, Amintiri despre literatura de azi, dar redactorul cu care am lucrat, Florin Mugur, l-a considerat prea ironic si l-a schimbat. Drept urmare, graficianul, fara sa citeasca vreo pagina din volum, a desenat pentru coperta un ornament baroc-idilic, ca si cum ar fi fost vorba de un roman de dragoste, unii librari au asezat cartea \u00een compartimentul rezervat lucrarilor de sexologie, iar \u00een diferite dictionare literare Preludiu a fost transcris, din cauza unui automatism lexical, Preludii… Dar aceasta e alta poveste.)
\nPentru Preludiu am primit 35.000 de lei \u2013 ceea ce era o suma imensa, \u00een conditiile \u00een care un automobil Dacia costa 70.000 de lei, iar eu eram un debutant. M-a facut fericit aparitia cartii, o iubeam, asa ur\u00e2ta cum arata, si o cautam \u00eenfiorat de emotie, cu privirea, prin vitrinele librariilor. Si m-au bucurat foarte mult, bine\u00eenteles, si banii primiti (pentru mine banii c\u00e2stigati din scris au avut \u00eentotdeauna si au si acum ceva sf\u00e2nt).
\nDupa c\u00e2teva saptam\u00e2ni de la remarcabilul, pentru mine, eveniment, \u00eentr-o zi de decembrie \u00een care cadeau din cer, piezis, fulgi de zapada mari si usori, m-am \u00eent\u00e2lnit pe neasteptate, pe strada, fata \u00een fata cu Marin Preda. Purta un cojoc deschis la culoare si o caciula din blana de miel, brumarie. Era \u00eensotit de Mihai Gafita. Am\u00e2ndoi pareau hasurati de traiectoriile albe si oblice ale fulgilor. Eu m-am f\u00e2st\u00e2cit, de emotie, astfel \u00eenc\u00e2t Marin Preda m-a salutat primul:
\n\u2013 Ce faci, monser? Cum e sa fii autor?
\nAm \u00eencercat sa-mi pun repede mintea \u00een miscare, ca sa \u00eei dau un raspuns inteligent. (Altadata, fusesem mai prompt. Auzindu-l pe Marin Preda povestindu-i ceva lui Mircea Dinescu, i-am spus cu umor: \u201eSa stiti ca aveti talent de povestitor. Ati putea sa scrieti proza…\u201c Mircea Dinescu s-a amuzat. Dar Marin Preda a r\u00e2s fara convingere: \u201eHe! He!\u201c) N-am reusit dec\u00e2t sa \u00eengaim:
\n\u2013 Bine…
\n\u2013 Ti-ai luat banii de la casierie? Esti multumit?
\n\u2013 A, chiar voiam sa va spun, e o suma imensa, mult mai mult dec\u00e2t ar fi fost cazul. Niciodata \u00een viata n-am avut at\u00e2tia bani. Va multumesc.
\n\u2013 Uite, dom’le! Esti primul autor care se declara multumit. Pe chestia asta, \u00eeti mai dau 7.000 de lei. Sa te duci m\u00e2ine la casierie sa-i ridici.
\nMihai Gafita s-a uitat contrariat la el.
\n\u2013 Vin sarbatorile, are nevoie de bani, i-a explicat Marin Preda. Pe umeri, pe caciula, i se adunase zapada, parea un general de armata cu epoleti fabulosi pe un c\u00e2mp de lupta din Rusia.
\nA doua zi mi-am luat banii de la casierie. Exact 7.000 de lei, dupa ce mi se retinuse impozitul.
\n\u00cen audienta la Geo Dumitrescu
\nAveam 21 de ani, eram student \u00een anul III la Facultatea de Limba si Literatura Rom\u00e2na din Bucuresti si \u00eei trimiteam versuri lui Geo Dumitrescu la Posta redactiei, rubrica pe care si-o mutase de cur\u00e2nd de la Contemporanul la Rom\u00e2nia literara. Versurile le semnam cu un pseudonim feminin, Ioana Matei. Geo Dumitrescu a fost \u00eenc\u00e2ntat, nu stiu daca de versuri, sau de… feminitatea mea, si a \u00eenceput sa mi le publice \u00een Rom\u00e2nia literara. O adevarata sarbatoare a fost pentru mine ziua de 26 iunie 1969, c\u00e2nd mi-au aparut \u00een Rom\u00e2nia literara nu mai putin de opt poezii: Amintiri despre izvoare, Tu ai dreptate, Tristete, Macar \u00eentunericul, \u00centoarcerea Lui, Oprire riscata, Ospitalitate regala, Vis puberal.
\nColegul si prietenul meu, George Arion (care fusese remarcat de Geo Dumitrescu cu c\u00e2teva luni \u00eenainte si avea deja experienta ) mi-a atras atentia, la o vodca bauta la Trocadero, asupra drepturilor banesti care-mi revin pentru versurile publicate. Mi-a facut cunoscut p\u00e2na si programul de la casieria Uniunii Scriitorilor.
\nMi se parea minunat ca, pe l\u00e2nga gloria de a aparea \u00een Rom\u00e2nia literara, sa mai primesc si bani. M-am \u00eenfiintat, deci, chiar a doua zi, la casierie, dar am aflat ca banii sunt pe numele Ioana Matei si ca nu i-as putea ridica dec\u00e2t daca as aduce o adeverinta, semnata de Geo Dumitrescu, din care sa rezulte ca eu, Alex. Stefanescu, sunt Ioana Matei.
\nDrept urmare, am ajuns la sediul redactiei, de pe b-dul Ana Ipatescu nr. 15, unde i-am explicat secretarei, o femeie t\u00e2nara si prietenoasa, ce vreau. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, fac\u00e2ndu-mi-o complice, am convins-o sa-l anunte pe redactorul-sef al revistei ca a venit sa-l vada… Ioana Matei. Secretara a intrat \u00een biroul lui Geo Dumitrescu si, \u00eentorc\u00e2ndu-se \u00een anticamera, m-a anuntat ca poetul ma primeste. \u00cen acel moment s-a petrecut o scena amuzanta, pe care o evoc azi cu g\u00e2ndul ca astfel \u00eel fac pe cel disparut sa mai traiasca o clipa, prin ceea ce avea mai omenesc si mai vulnerabil.
\nPrin usa \u00eentredeschisa l-am vazut pe Geo Dumitrescu aranj\u00e2ndu-se repede, emotionat, \u00een fata unei ferestre pe care o folosea ca oglinda. Si-a netezit parul, si-a \u00eendreptat cravata, s-a studiat fugitiv din profil, lu\u00e2ndu-si o mina visatoare. Voia s-o dea gata pe Ioana Matei.
\nC\u00e2nd am aparut \u00een cadrul usii, m-a gonit, enervat:
\n\u2013 Va rog nu intrati! Astept pe cineva.
\n\u2013 Eu sunt cea pe care o asteptati.
\n\u2013 …?
\n\u2013 Eu sunt Ioana Matei.
\n\u2013 Cum sa fiti?…
\n\u2013 Eu sunt cea care semneaza Ioana Matei. E un pseudonim.
\n\u2013 Aha…
\nCu un mare efort de vointa, Geo Dumitrescu si-a stap\u00e2nit furia si si-a compus o atitudine protocolara.
\n\u2013 Dumneavoastra, deci… Si erati plina de farmec… Vreau sa spun, plin de farmec…
\n\u2013 Sunt si acum…
\nCu o graba \u00een care se descifra nu numai solicitudinea, ci si nerabdarea de a scapa de mine, poetul mi-a semnat adeverinta de care aveam nevoie.
\n\u00cen seara aceleiasi zile, la Trocadero, cu vodca \u00een fata, \u00eei povesteam lui George Arion \u00eent\u00e2mplarea. Iar el, cu binecunoscutul lui umor, \u00eesi imagina cum ar fi evoluat \u00een continuare relatia mea epistolara cu Geo Dumitrescu, daca nu mi-as fi dezvaluit identitatea.
\nDe-a lungul anilor, Geo Dumitrescu si-a regasit umorul. \u00cen dedicatiile pe care mi le-a dat pe volumele sale n-a uitat aproape niciodata sa-i transmita salutari si Ioanei Matei. Acum, c\u00e2nd el nu mai e, nu mai e nici ea. A fost \u00eengropata odata cu poetul, asa cum erau \u00eengropate pe vremuri, de vii, \u00eempreuna cu faraonul mort, roabele lui favorite.
\nAl unsprezecelea poem<\/strong>
\n\u00cen 1971, la douazeci si patru de ani, eram cel mai constiincios redactor de la o revista din provincie. Bizuindu-se pe seriozitatea mea, redactorul-sef mi-a dat sarcina sa ma duc la Bucuresti si sa aduc zece poezii de la Nichita Stanescu. Asa mi-a spus, \u201ezece poezii\u201c, si cu aceasta precizare \u00een minte am plecat la drum.
\nNichita Stanescu nu avea pe atunci o adresa. Locuia la diferite admiratoare (uneia dintre ele i-a scris pe peretele dormitorului, cu creionul dermatograf, un lung poem; era modul lui de a plati chirie). Asa st\u00e2nd lucrurile, a trebuit sa o fac pe detectivul si am aflat ca \u00eel pot gasi pe poet seara, la restaurantul Ath\u00e9n\u00e9e Palace.
\nSeara, Nichita Stanescu se afla,
\n\u00eentr-adevar, la una din mese, \u00eenconjurat de prieteni. C\u00e2nd i-am spus pentru ce venisem, m-a \u00eentrebat cu o gravitate jucata:
\n\u2013 Exact zece?
\n\u2013 Da, zece.
\n\u00centelesese, de fapt, de la \u00eenceput ce voiam, dar \u00eel amuza stilul meu functionaresc, inadecvat la viata boema dusa de el, si voia sa prelungeasca situatia, ca sa o guste din plin.
\nA facut din discutia cu mine un spectacol, dar nu un spectacol cu public. Mi-a vorbit mereu \u00een soapta, delect\u00e2ndu-se de unul singur cu umorul involuntar al solicitarii mele. Iar amuzamentul lui, departe de a fi fost batjocoritor, avea ceva tandru.
\n\u2013 Poemele se afla la dumneavoastra?, l-am \u00eentrebat usor \u00eengrijorat de evidenta faptului ca nu avea o servieta.
\n\u2013 Da, m-a asigurat el. Te rog sa scoti un carnet si un pix.
\nM-am conformat, nedumerit, si Nichita Stanescu a \u00eenceput sa-mi dicteze poemele cerute, improviz\u00e2ndu-le unul dupa altul. Comesenii nu urmareau scena, fiind absorbiti de o discutie despre fotbal. Eu notam \u00eenfrigurat, cucerit de frumusetea stranie a versurilor.
\nDupa ce am terminat de scris si cel de-al zecelea poem, Nichita Stanescu m-a somat sa desprind din carnet o foaie alba.
\n\u2013 Am sa-ti dictez acum al unsprezecelea poem, mai frumos dec\u00e2t toate celelalte.
\nMi l-a dictat si era, \u00eentr-adevar, cel mai frumos.
\n\u2013 \u00ceti place?
\n\u2013 Da.
\nEra un da \u00eenflacarat si competent. Cu toata naivitatea pe care o aratam la v\u00e2rsta aceea \u00een relatiile cu oamenii, despre literatura stiam destul de multe.
\n\u2013 Bine, a spus poetul, atunci sa-l ardem, ca sa ram\u00e2na numai al nostru.
\nMi-a luat foaia din m\u00e2na si i-a dat foc de la o bricheta. \u00cen timp ce h\u00e2rtia ardea rasucindu-se usor, vedeam literele devenind \u00eent\u00e2i rosietice pe negrul celulozei carbonizate si dispar\u00e2nd apoi fara urma.
\nUn poem creat pentru mine de cel mai mare poet al secolului douazeci! Un poem care traise doar c\u00e2teva zeci de secunde!
\nNu mai primisem si nici nu mai aveam sa primesc vreodata un asemenea dar.
\nLa ce foloseste doliul<\/strong>
\nUn scriitor pitoresc, de care azi nu-si mai aminteste aproape nimeni, a fost Nicolae Velea. A murit la 31 ianuarie 1987, cazut \u00een zapada, undeva, \u00een apropiere de Casa Presei Libere (pe atunci se numea Casa Sc\u00e2nteii).
\n\u00cen 1983 lucra la revista Luceafarul si \u00eei \u00eenc\u00e2nta pe toti cu scrisul sau, popular-nastrusnic, dar si plin de tandrete fata de fiinta umana. Bea mult si era nonconformist, duc\u00e2nd o viata boema, desi copilarise la tara, unde se \u00eenvata moderatia.
\nEu eram pe atunci redactor la Rom\u00e2nia libera, condusa (\u00eenca) de Octavian Paler. Conform unei hotar\u00e2ri luate de PCR, la Academia \u201eStefan Gheorghiu\u201c s-a constituit o comisie de verificare ideologica si profesionala (de \u201eatestare\u201c, acesta era termenul), prin fata careia aveau obligatia sa treaca, \u00een cel mai scurt timp, toti lucratorii din presa. Drept urmare, la sediul Academiei \u201eStefan Gheorghiu\u201c (unde este astazi Facultatea de Jurnalistica), ne-am \u00eent\u00e2lnit \u00eentr-o zi c\u00e2teva sute de scriitori, ziaristi si fotoreporteri. \u00cencercam sa ne pastram umorul, dar stiam ca nu e chiar o joaca si ca exista riscul sa ne pierdem posturile.
\nEra prezenta si o colega a mea careia \u00eei murise de cur\u00e2nd tatal. Purta o panglica neagra la reverul lat al unui sacou si el \u00eenchis la culoare si era foarte trista. C\u00e2nd a ajuns \u00een fata comisiei, a fost tratata cu \u00eentelegere si i s-a acordat, dupa un simulacru de examinare, un calificativ bun. Iesind de acolo, ne-a povestit ca a avut parte de multa \u00eengaduinta si, inaderenta la veselia noastra, si-a \u00eembracat paltonul si s-a pregatit de plecare.
\nAtunci a aparut Nicolae Velea, st\u00e2ngaci-ceremonios, si i-a adresat o rugaminte cu totul neasteptata:
\n\u2013 Doamna, va rog frumos, \u00eemprumutati-mi si mie doliul!
\nLuata prin surprindere, femeia a amutit. Apoi, a \u00eenteles despre ce este vorba, si-a desprins panglica neagra de la rever si i-a dat-o lui Nicolae Velea.
\n\u2013 Luati-o, o sa-mi confectionez alta acasa.
\nDupa ce a spus aceste cuvinte, a plecat \u00een graba.
\nNoi l-am ajutat pe Nicolae Velea sa-si prinda \u201edoliul\u201c la rever si, astfel \u00eenarmat, el s-a prezentat \u00een fata comisiei, unde mecanismul \u00eenduiosarii a functionat din nou.
\nCei care \u00eensa, ulterior, au \u00eencercat sa-l imite pe scriitor n-au mai avut succes.
\nMetoda de seductie<\/strong>
\nGrigore Vieru statea \u00een capul unei mese lungi, dintr-un restaurant din centrul Chisinaului, \u00een dreapta lui se afla fermecatoarea Ioana Revnic, combinatie de strengarita si intelectuala distinsa, venita acolo ca sa-i ia un interviu, iar \u00een st\u00e2nga \u2013 eu, emotionat de prietenia pe care mi-o arata marele poet. Era \u00een 31 august 2008, Ziua limbii rom\u00e2ne (numita de ministrul Culturii din Republica Moldova, din precautie, \u201elimba noastra\u201c). Grigore Vieru (despre care nimeni nu-si putea \u00eenchipui ca va muri \u00een cur\u00e2nd, \u00eentr-un accident de masina) era sfios-exuberant, privindu-ne pe noi, oaspetii din Rom\u00e2nia, dar si pe ceilalti comeseni, numerosi, cu un entuziasm obosit, cu duiosie, cu multumirea ca suntem \u00eempreuna.
\nSe putea observa ca \u2013 din cauza bolii lui de inima \u2013 era foarte slabit.\u00a0 C\u00e2nd a vrut sa ridice cupa de sampanie, a trebuit sa-l ajut; i-am ridicat m\u00e2na cu m\u00e2na mea. Avea ceva plutitor \u00een miscari, arata ca o umbra, si totusi, din ad\u00e2ncul declinului lui fizic iradia bunatate.
\nCa sa \u00eel provoc si sa \u00eel amuz ma pl\u00e2ngeam lui ca n-am deloc succes la femei, povesteam, sarj\u00e2nd, cum sunt refuzat de gratioasele moldovence (pe ale caror g\u00e2turi lungi ar merita sa stea cele mai frumoase coliere de aur alb si diamante din lume), iar \u00een cele din urma l-am rugat sa-mi dea un sfat.
\n\u2013 Alex \u2013 mi-a spus Grigore Vieru, cu o voce plina de caldura si de… responsabilitate, iar \u00een vasta \u00eencapere s-a facut imediat liniste \u2013 pot sa-ti spun cum procedez eu ca sa cuceresc c\u00e2te o femeie care \u00eemi place. Nu e complicat. Ma uit la ea si \u00eencep sa ma t\u00e2ngui: \u201eVai, vai, vai, sunt mic si pricajit, am ramas singur pe lume, mor de foame si de sete, am ajuns la capatul puterilor si nimeni n-are grija de mine.\u201c Femeia, ca orice femeie, e m\u00e2nata de instinctul ei matern. Si cum ma aude sc\u00e2ncind, ma si ia la pieptul ei si \u00eesi scoate din bluza o t\u00e2ta si \u00eemi da sa sug. Si ma m\u00e2ng\u00e2ie, si ma dragaleste, dupa pofta inimii mele.
\nTransportat de ceea ce el \u00eensusi povestise, Grigore Vieru a tacut c\u00e2teva clipe. Apoi, revenind \u00een realitatea comuna, s-a uitat atent la mine, m-a masurat cu privirea, si-a amintit c\u00e2t de mare sunt si imediat a clatinat din cap, sceptic.
\n\u2013 Mi-e teama \u00eensa, Alex, ca \u00een cazul tau metoda asta n-o sa dea rezultate.
\nP.S. Culmea este ca… a dat. Femeile pe care am experimentat metoda recomandata cu at\u00e2t de fin umor de Grigore Vieru au intrat \u00een joc, prefac\u00e2ndu-se ca ma cred. Si chiar daca au avut aerul ca doar glumesc, p\u00e2na la urma tot m-au m\u00e2ng\u00e2iat si m-au dragalit dupa pofta inimii mele.
\nUn mare scriitor \u00een
\nvizita \u00een provincie<\/strong>
\nAveam unsprezece ani si locuiam la Suceava, c\u00e2nd printre elevii si profesorii scolii la care \u00eenvatam s-a rasp\u00e2ndit vestea ca va veni \u00een cur\u00e2nd sa ne viziteze un mare scriitor de la Bucuresti, Geo Bogza. Toti am fost cuprinsi de \u00eenfrigurare. \u00cen sala de festivitati a scolii s-au facut chiar un fel de repetitii, ca sa nu gresim c\u00e2nd va trebui: sa ne ridicam \u00een picioare, sa spunem \u00een cor \u201eBine ati venit \u00een mijlocul nostru, tovarase scriitor!\u201c, sa aplaudam.
\nS-a \u00eentocmit si o lista cu elevii care aveau cel putin o carte a lui Geo Bogza si puteau sa-i ceara, la sf\u00e2rsitul \u00eent\u00e2lnirii, autografe. Eu luasem din biblioteca familiei mele, la \u00eendemnul tatei, volumul I din
\nScrieri \u00een proza si asteptam cu emotie \u00eent\u00e2lnirea.
\n\u00centr-o dupa-amiaza de vineri ea a avut loc. Spalat, pieptanat, cu camasa alba si cravata rosie de pionier, am intrat \u00een sala si, la momentul potrivit, am participat la ceremonialul primirii importantului oaspete. Nu-mi venea sa cred ca omul desirat si cu o fata ca de barza era scriitorul asteptat. \u00cemi \u00eenchipuiam ca scriitorii arata toti ca Eminescu sau, \u00een cel mai rau caz, ca Ion Creanga.
\nGeo Bogza a \u00eenceput sa vorbeasca solemn, cu fraze lungi si bombastice, despre maretele realizari ale Uniunii Sovietice (era \u00een 1958). Profesorii dadeau din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd tonul la aplauze, iar noi, elevii, le urmam exemplul. Nu \u00eentelegeam mare lucru din discursul scriitorului, dar ma captiva intonatia sacerdotala, at\u00e2t de diferita de aceea a lectiilor care ni se predau la scoala. Vocea c\u00e2ntatoare a lui Geo Bogza ca si gesticulatia lui ampla aveau si ceva clovnesc, astfel \u00eenc\u00e2t ma si amuzam.
\nLa sf\u00e2rsitului discursului sau rasunator, l-am asaltat toti, \u00eenconjur\u00e2nd catedra la care statea si flutur\u00e2nd catre el cartile pe care voiam autografe. C\u00e2nd mi-a venit r\u00e2ndul, m-am topit de fericire. Geo Bogza a scris ceva, grabit, pe prima pagina si mi-a \u00eenapoiat cartea. Am luat-o cu sfintenie si, din mers, \u00eenca \u00eenainte de a parasi sala, am deschis-o nerabdator sa vad ce anume scrisese. Numele meu nu era mentionat \u00een dedicatie, desi i-l spusesem raspicat autorului. Scria doar at\u00e2t: \u201eTraiasca lupta pentru pace!\u201c
\nAm ramas stupefiat. Cum sa traiasca ceva care nu e o fiinta?! Cum adica sa traiasca o lupta?! Pe de alta parte, nu \u00eentelegeam deloc oximoronul \u201elupta pentru pace\u201c. Eram at\u00e2t de absorbit de aceste probleme, \u00eenc\u00e2t la iesirea din sala m-am \u00eempiedicat pe trepte si n-a lipsit mult sa-mi rup g\u00e2tul.<\/p>\n

P.S.<\/strong> C\u00e2nd m-am \u00eent\u00e2lnit cu colegii mei, am aflat ca toti primisera drept autograf lozinca: \u201eTraiasca lupta pentru pace!\u201c
\nP.P.S. <\/strong>Dupa multi ani, devenind critic literar, am primit de la Geo Bogza toate cartile pe care le-a mai publicat, cu dedicatii ceremonioase si curtenitoare.<\/p>\n

(Din volumul \u201e\u00cent\u00e2mplari\u201c,
\n\u00een curs de aparitie la Editura Curtea Veche)<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Avanpremiera editoriala O afacere cu Marin Preda Prima mea carte de critica literara, Preludiu, a aparut \u00een 1977, la Editura Cartea Rom\u00e2neasca. (Initial, avea un titlu mai inspirat, Amintiri despre literatura de azi, dar redactorul cu care am lucrat, Florin Mugur, l-a considerat prea ironic si l-a schimbat. Drept urmare, graficianul, fara sa citeasca vreo… Cite\u0219te mai mult »Alex. Stefanescu \u2013 \u201eIntamplari cu scriitori\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1529,1525,1526,1528,1207,1527,1524],"class_list":["post-1895","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-geo-bogza","tag-geo-dumitrescu","tag-grigore-vieru","tag-ioana-revnic","tag-nichita-stanescu","tag-nicolae-velea","tag-o-afacere-cu-marin-preda"],"views":4473,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1895","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1895"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1895\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1895"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1895"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1895"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}