{"id":18771,"date":"2014-04-17T12:00:40","date_gmt":"2014-04-17T10:00:40","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=18771"},"modified":"2014-04-17T12:01:36","modified_gmt":"2014-04-17T10:01:36","slug":"18771","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/18771\/","title":{"rendered":"\u00cen c\u0103utarea arhitecturii ideale"},"content":{"rendered":"

Evident, nu este vorba despre orice fel de arhitectura, ci despre arhitectura de muzeu. Mii de oameni au cautat, \u00een ultimele trei secole, sa gaseasca un proiect \u201eperfect\u201c pentru muzeul pe care si-l doreau. Trec\u00e2nd peste perioada palatelor care adaposteau cabinetele de curiozitati, primele muzee ale lumii, fie ca erau la Londra, la Paris ori la Sibiu (da, despre Muzeul Brukenthal vorbesc), nu erau altceva dec\u00e2t niste somptuoase palate \u00een care urmau sa fie gazduite tezaure \u2013 valori, \u00een general fiind spus \u2013 extraordinare, menite sa uimeasca publicul aristocrat ori burghez cu frumusetea si sclipirile lor. De abia de la 1857 putem sa luam \u00een considerare o cladire construita special pentru un muzeu \u2013 acelasi Muzeu Britanic, ce devenise ne\u00eencapator \u00een vechiul sau sediu.<\/strong> <\/em>
\nA doua jumatate a secolului al XIX-lea a marcat, \u00een toata jumatatea de vest a Europei, construirea de cladiri cu scopul declarat de a adaposti muzee. Din pacate, \u00een Rom\u00e2nia, aceasta necesitate a devenit evidenta abia la \u00eenceputul veacului trecut, c\u00e2nd Bucurestii au fost martorii construirii a doua cladiri av\u00e2nd menirea de a gazdui muzee: Muzeul de Istorie Naturala, proiectat de Grigore Cerchez, cladire inaugurata \u00een anul 1906, cu ocazia Jubileului Regal, si Muzeul de Etnografie si Arta Nationala, a carui cladire, proiectata de Nicolae Ghika\u2013Budesti si, \u00een ultimele faze de constructie, de Grigore Ionescu, a \u00eenceput sa fie construita abia \u00een 1912, pentru a fi \u00eencheiata definitiv \u00een 1941! E adevarat, dupa razboi, ambele cladiri au suferit modificari, ciuntiri sau amplificari, dar important este faptul ca ele si-au pastrat menirea initiala, de muzeu. Remarc faptul ca cel de al treilea muzeu, din Triunghiul muzeelor bucurestean, Muzeul National de Geologie, este asezat \u00eentr-o cladire care, initial, trebuia sa serveasca doar Institutul Geologic al Rom\u00e2niei; cladirea, proiectata de Victor G. Stephanescu si inaugurata tot \u00een 1906, a primit functiunea de muzeu abia \u00een urma cu patru decenii.
\nDin pacate, perioada dictaturii comuniste, c\u00e2nd \u00een Rom\u00e2nia s-au \u00eenfiintat mai multe muzee dec\u00e2t \u00een toata istoria tarii de p\u00e2na \u00een 1948, nu a coincis si cu un mare moment constructiv pentru muzee. De regula, regimul a preferat sa dea utilitatea de muzeu unor vechi cladiri administrative, boieresti sau burgheze, las\u00e2ndu-i pe muzeografi sa \u00eesi bata capul cu amenajarea acestora pentru institutiile muzeale, fara ca nimeni din administratia comunista sa \u00eesi imagineze ca un muzeu, care conserva bunuri \u201evechi\u201c, nu trebuie, \u00een mod necesar, sa fie asezat \u00eentr-o cladire la fel de veche. Din Oradea \u00een Craiova si din Iasi la Constanta, din Husi \u00een Caracal si din Satu Mare la Bucuresti, o multime de cladiri \u2013 impunatoare, de regula, si asezate central \u2013 devin muzee. Era un triumf al ideologiei \u201edemocratiei populare\u201c, care aducea cultura aproape de popor, \u00een cladiri care, \u00eenainte de 1948, fusesera simboluri ale vechiului regim. Cel putin aceasta era justificarea noului regim. Cert este ca, las\u00e2nd la o parte c\u00e2teva cazuri, \u00eentr-adevar izolate, de genul unor cladiri proiectate anume pentru muzee, la Slobozia, Tulcea, Rosiorii de Vede sau Baia Mare, \u00een majoritatea cazurilor, regimul comunist nu a construit aproape nici un muzeu \u2013 fapt pentru care muzeele platesc astazi, fiind nevoite sa elibereze sediile \u00een care au stat vreme de sase decenii, fara perspectiva de a gasi un alt loc pentru colectiile lor si pentru desfasurarea activitatii lor curente.
\nDespre toate aceste lucruri, dar si despre multe altele, s-a discutat, pe \u00eendelete, la sf\u00e2rsitul lunii martie, \u00eentr-o conferinta organizata, la Universitatea de Arhitectura si Urbanism \u201eIon Mincu\u201c, de catre aceasta institutie si de catre Muzeul National al taranului Rom\u00e2n, cu titlul Spatiul muzeal la limita. \u00centre arhitectura si discurs. Organizata la initiativa Andei Sfintes, sub mentoratul Danielei Radulescu\u2013Andronic, cu sprijinul Anei Maria Dabija, conferinta va fi urmata de doua ateliere, la care vor lua parte mai ales studenti de la universitatea organizatoare. Comunicarile prezentate de cei patru lectori principali (Augustin Ioan, Vintila Mihailescu, Adrian Spirescu si semnatarul acestui articol) au fost acompaniate de numeroase interventii ale unor cadre didactice la Universitatea de Arhitectura si la Universitatea Bucuresti, muzeografi, sociologi sau masteranzi la arhitectura. Peste 25 de intervenienti au ocupat o zi \u00eentreaga de discutii intense si extrem de interesante despre ce ar trebui sa fie spatiul muzeal, at\u00e2t din punct de vedere arhitectural, c\u00e2t si din perspectiva muzeografului, fata de publicul muzeului. Desigur, pentru ca muzeografii prezenti au provenit mai ales de la Muzeul Taranului, acesta a fost subiectul unor discutii privind nu doar constructia actuala de care beneficiaza institutia, ci si muzeografia specifica acestui at\u00e2t de interesant muzeu. Dar discutiile despre muzeele rom\u00e2nesti nu au acaparat \u00eentreaga conferinta; am avut parte de interesante prezentari privind muzee din Germania, Spania, Italia, Franta sau SUA.
\nDin c\u00e2te stiu, este pentru prima oara c\u00e2nd \u00een Rom\u00e2nia o tema at\u00e2t de importanta pentru muzee este abordata din mai multe puncte de vedere: al muzeografului, al arhitectului si al beneficiarului actului de cultura muzeal. Desigur, multe dintre discutii au scos la iveala opinii divergente \u2013 fapt care a facut cu at\u00e2t mai interesanta dezbaterea!
\nEste de asteptat ca, \u00een al doilea semestru al anului \u00een curs, atunci c\u00e2nd lucrarile prezentate vor fi si publicate, evenimentul sa constituie un pol de interes pentru specialisti din \u00eentreaga tara, care nu au avut ocazia sa fie prezenti, la Bucuresti, \u00een 27 martie.
\nP\u00e2na atunci, este de remarcat faptul ca, din pacate, singurul arhitect care a si proiectat un muzeu si care a fost prezent la conferinta a fost profesorul Adrian Spirescu, cel care este cunoscut pentru Muzeul National de Arta Contemporana al Rom\u00e2niei. Asa cum am mai avut ocazia sa spun, \u00eentr-un mai vechi articol din Cultura, Adrian Spirescu a reusit un lucru extraordinar: sa izoleze septic spatiul muzeal de mizeria fizica, morala si constructiva din jurul sau. Este o performanta pe care a obtinut-o, ce-i drept, dupa \u00eendelungi discutii pe care le-a avut, alaturi de colega sa \u00een proiectare, Fran\u00e7oise Pamfil, cu mult regretatul Mihai Oroveanu. Ce nu am spus p\u00e2na acum este ca MNAC-ul este o opera neterminata. Frumoasele ascensoare exterioare translucide trebuiau sa duca spre niste pasarele care sa uneasca greoiul corp al Palatului Parlamentului, cu spatiile din \u201egradina cu sculpturi\u201c, \u00eentinsa gratios p\u00e2na peste fostul Stadion ANEF (ulterior, al Republicii). Din pacate, astazi acest proiect este mort, odata cu nefasta \u00eentindere a Catedralei M\u00e2ntuirii Neamului Rom\u00e2nesc, peste o imensa suprafata de teren si peste un urias buget, oferit, cu darnicie, de catre guvernanti, din impozitele noastre, catre o cladire care va avea, fara discutie, multiple valente simbolice, dar care nu va m\u00e2ntui pe nimeni.
\nChiar si sediul MNAC este, de fapt, tot unul adaptat pentru muzeu, si nu construit, de la \u00eenceput, cu acest scop. Tocmai din aceasta perspectiva, Adrian Spirescu \u2013 cel care a proiectat si spatiul Muzeului Costumului Popular, actualmente sectie a Muzeului National al Satului \u201eDimitrie Gusti\u201c \u2013 a facut adevarate minuni pentru a se gasi cele mai bune solutii \u00eentr-o cladire g\u00e2ndita de altcineva, pentru alt scop.
\nEste de sperat ca si munca realizata pentru reproiectarea sediului fostei garnizoane de la Oradea, pentru Muzeul Tarii Crisurilor, va fi respectata de catre Consiliul Judetean Bihor (desi am mari temeri ca, \u00een acest caz, ne cam racim gura de pomana, pe l\u00e2nga niste politicieni incompetenti si inculti)\u2026
\nRevenind la subiectul conferintei, am constatat, cu regret, ca domnul Spirescu era, de fapt, singurul arhitect care, dintre cei de fata, avusese ocazia sa proiecteze un muzeu, chiar si \u00een conditiile mentionate. Si aici, revenim la mai vechea noastra problema: avem nevoie de cladiri noi pentru muzee, care sa fie finantate din bani publici, de la autoritatile nationale si locale. \u00cen ambele cazuri, este necesar ca dirigintii politici sa priceapa c\u00e2t de importanta este investitia \u00een cultura pentru natia de care, tocmai ei, fac at\u00e2ta caz. De c\u00e2te ori directorii de muzee solicita fonduri de investitii pentru muzee, sunt invitati, \u00een batjocura, sa acceseze fondurile europene. Evident, asta este o vorba spusa, scuzati expresia golaneasca, la misto. Fondurile \u00een cauza nu pot permite, dec\u00e2t \u00een rarisime ocazii, utilizarea lor pentru investitii \u00een muzee. Dar, la televizor, da bine sa \u00eei faci pe muzeografi niste \u00eenapoiati prafuiti, care nu sunt capabili nici macar sa acceseze niste amar\u00e2te de fonduri europene, ca sa \u00eesi faca si ei niste sedii de muzee mai ca lumea.
\n\u00cen fine, dincolo de orice considerente, mai mult sau mai putin triste, este evident ca discutia despre muzeul cu arhitectura ideala nu va trebui sa \u00eenceteze. Cel putin, trebuie sa visam frumos!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Evident, nu este vorba despre orice fel de arhitectura, ci despre arhitectura de muzeu. Mii de oameni au cautat, \u00een ultimele trei secole, sa gaseasca un proiect \u201eperfect\u201c pentru muzeul pe care si-l doreau. Trec\u00e2nd peste perioada palatelor care adaposteau cabinetele de curiozitati, primele muzee ale lumii, fie ca erau la Londra, la Paris ori… Cite\u0219te mai mult »\u00cen c\u0103utarea arhitecturii ideale<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[11070,11071,11072],"class_list":["post-18771","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-arhitectura-de-muzeu","tag-cladiri-destinate-muzeelor","tag-cladirile-muzeelor"],"views":2175,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/18771","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=18771"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/18771\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=18771"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=18771"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=18771"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}