{"id":18746,"date":"2014-04-17T11:34:28","date_gmt":"2014-04-17T09:34:28","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=18746"},"modified":"2014-04-17T11:34:28","modified_gmt":"2014-04-17T09:34:28","slug":"de-a-oamenii-mari-despre-cum-se-arata-copilaria-in-jucaria-din-hipermarket","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/de-a-oamenii-mari-despre-cum-se-arata-copilaria-in-jucaria-din-hipermarket\/","title":{"rendered":"De-a oamenii mari?… Despre cum se arat\u0103 copil\u0103ria \u00een juc\u0103ria din hipermarket"},"content":{"rendered":"

\u201eJucariile care sunt destinate copiilor<\/strong>
\npornind de la fantasmele adultilor angajeaza o \u00eentreaga civilizatie.\u201d <\/strong>
\n(Jean Baudrillard)<\/strong><\/em><\/p>\n

Se alege un raion de jucarii dintr-un hipermarket oarecare. Si se pleaca la privit. Lucru greu. Numai daca ai putini ani si putina \u00eenaltime, ca sa vezi rafturile printr-o p\u00e2nza coplesitoare de culori vii si sclipici \u00eembietor, poti sa eviti indignarea care da t\u00e2rcoale \u00een fata unei lumi copilaresti ce pare sa nu fi fost niciodata mai \u00eend\u00e2rjita, mai programata, mai adulta.
\nCe se arata<\/strong>
\nIzbeste, de cum pui piciorul \u00een raion, repartizarea jucariilor pe criterii de gen. Nu trebuie sa ai studii \u00een domenii cu \u201e-ism\u201d final ca sa observi ca raftul pentru fete se afla vis-\u00e0-vis de cel pentru baieti, \u00eentr-o relatie rigida, stricta, ca de \u201e+\/\u2013\u201d structuralist. Dincolo de amplasare, tradeaza materialitatea, textura, culoarea. Primul raft pare o simfonie de spume roz, de fragmente delicate, gingase, colorate, de margini rotunjite si suprafete moi. Fata \u00een fata cu suita de moliciuni si \u00eenc\u00e2ntare se deschide o lume de razboinici furiosi, arme periculoase, suprafete contondente, monstri amenintatori, animale preistorice si masinarii futuriste. Viteza, cascadorie si cursa. Rolurile sociale pe care le predau aceste jucarii nu sunt nici variate, nici originale \u2013 \u00eenca din preistorie barbatul a fost stap\u00e2nitorul lumii exterioare, dezlantuite, culegatorul, v\u00e2natorul si razboinicul, \u00een vreme ce femeia a stap\u00e2nit stiinta zonelor interioare, a prepararii hranei, a nasterii si a \u00eengrijirii copiilor. Numai ultima suta si mai bine de ani a adus schimbari substantiale \u00een acest sens. Iar Philippe Ari\u00e8s, care \u00een anii \u201960 a zguduit lumea stiintifica prin studiul sau despre copilaria Vechiului Regim, s-ar putea sa aiba si aici dreptate: copiii par societatile umane cele mai conservatoare. Dar nu din dragoste proprie pentru ramasite, nu din liber arbitru \u2013 ci prin forta modelatoare a adultilor, care \u00eemping \u00een lumea lor mica forme culturale mai mult sau mai putin uzate. Critica feminista ar avea multe de subliniat, \u00eensa chiar si \u00een absenta unei astfel de lentile care sa orienteze privirea doar \u00eentr-o anumita directie, lucrurile nu sunt greu de vazut.
\nDe pilda foarte multe papusi iau forma unor bebelusi, cel mai adesea \u00eensotiti de un \u00eentreg arsenal de obiecte care desemneaza \u2013 \u00een linii foarte roz, ce-i drept! \u2013 maternitatea prin grija, prin \u00eendatoriri si prin sentimente: biberoane, patuturi, carucioare, obiecte de igiena si de toaleta, olite. O categorie aparte a papusilor care le transforma pe fetite \u00een mamici este a celor care, printr-un dispozitiv electronic minimal, pot sa vorbeasca, sa c\u00e2nte, sa spuna poezii, sa recunoasca feluri de m\u00e2ncare, ba chiar sa simuleze functiile de hranire si de excretie ale organismului uman. S-ar putea spune ca sunt jucarii folositoare, at\u00e2ta vreme c\u00e2t ajuta la \u00eenvatarea lumii mari, antren\u00e2nd aptitudini logopedice, mnemotehnice, artistice si de recunoastere. Dar, prin performantele lor, astfel de papusi micsoreaza foarte mult distanta dintre ele si acea lume mare pe care o predau, las\u00e2nd prea putin spatiu pentru fantezie si \u00eencercari care sa-i apartina doar copilului, nu si designer-ului de obiect. Ne putem \u00eentreba, pe buna dreptate, daca jucariile de acest fel nu risca sa ajunga, \u00een timp, singurii prieteni ai fetitelor \u2013 inanimati, \u00een pofida bateriilor si microprocesoarelor \u2013, mai ales de c\u00e2nd copilaria s-a \u00eensingurat, prefer\u00e2nd adapostul celor patru pereti zgomotului, prafului si provocarilor strazii.
\nO alta varietate de papusi, nu foarte \u00eendepartate ca proiect, sunt cele reunite sub numele de realistic babies, care se anunta laudaros pe ambalaje, \u00eentovarasite de semne de exclamare, asa de multe ca parca nu le vine nici lor sa creada grozavia. Expression Doll si Create\u2019n\u2019 play sunt papusi-dispozitiv \u00eensotite de kituri de accesorii \u00eentruchip\u00e2nd diferite fizionomii umane, care pot fi asamblate si reasamblate, zice-se, dupa bunul plac al copilului \u2013 dar si mai bine, dupa ilustratiile-model din pachet. Oric\u00e2t de sinistru ar putea fi la vedere un bebelus de plastic fara trasaturi, cu un set de fizionomii atasate, intersanjabile, ideea din spatele papusii poate parea remarcabila: sa-i \u00eenvatam pe copii emotiile umane! Papusa are, \u00eensa, si o fata mai trista. Desmond Morris, un etolog care \u00een anii \u201960 \u00eesi propunea sa explice comportamentul urban compar\u00e2ndu-l cu cel al animalelor \u00een captivitate, pomenea ca un copil va prefera \u00eentotdeauna jocul pe gramezi de gunoi si prin cladiri parasite celui din locurile special, geometric si colorat amenajate. De ce? Pentru ca omului mic, \u00eentocmai ca si celui mare, \u00eei trebuie o zona de agitatie, de ezitare si investigare pe care s-o \u00eembl\u00e2nzeasca, un tinut salbatic pe care sa \u00eel ia \u00een stap\u00e2nire ca un erou civilizator, nasc\u00e2nd din haos regulile jocului. E limpede ca o combinatorica finita ca cea a papusilor \u201erealiste\u201d \u00eei refuza copilului \u00een mare masura joaca exploratorie, extirp\u00e2nd dificultatile care altminteri ar cere gasirea unor solutii. \u00cel \u00eenvata \u201eemotii de-a gata\u201d.
\nO alta categorie a bebelusilor combina trasaturile copilaresti, care invita la ocrotire materna, cu preocuparile pentru \u00eengrijire corporala si aspect fizic, cum o fac si seturile de bijuterii si machiaj sau dispozitivele de aranjare a parului. Sunt jucarii care fac trecerea spre o alta categorie de papusi, a caror forma trimite prea putin ocolit la imperativul estetic al unei societati \u00een care frumusetea \u00eenseamna consum, auto-consum si devorare simbolica a unor alteritati deificate precum vedetele pop sau fotomodelele. Canoane de frumusete nemiloase, care prin papusile longiline si fusiforme de tip Barbie, pot encultura o serie de aspiratii, pregatind terenul pentru viitoarele consumatoare de reviste glossy, cosmetice, diete si chirurgie estetica, pentru viitoarele frustrari si complexe pricinuite de nemultumirea fata de propriul corp. Din acelasi arsenal fac parte seturile individuale de farduri si oje, care la adapostul calitatii de a fi \u201ede jucarie\u201d, deci din substante non-toxice, inculca ideea ca fardul este o conditie sine qua non a frumusetii \u2013 doar a unui anumit tip de frumusete! Ele nu fac altceva dec\u00e2t sa coboare drastic limita de v\u00e2rsta a unor astfel de preocupari, sa accesibilizeze ceea ce, probabil p\u00e2na nu demult, era un tabu si sa induca ideea ca trucul este garantul feminitatii. Dincolo de modelele estetice impuse, papusile acestea se mai disting printr-o trasatura adesea criticata: morfologia lor prezinta aluzii destul de pronuntate la caracterele sexuale secundare. Jean Baudrillard vedea \u00een astfel de papusi echivalentul sexului ca jucarie. \u00cenca de acum jumatate de secol, el acuza practica de o castrare simbolica a copiilor prin supraexpunere la semne sexuale, \u00eentr-o epoca \u00een care lucrul se afla la ordinea zilei, tocmai din intentia de a exorciza dimensiunea simbolica a sexualitatii printr-o supra-expunere. Exista, \u00eensa, si contraponderi ale modelului feminin casnic, respectiv sexual. De pilda, papusile-calarete cu veleitati de amazoane, papusile cu \u00eenfatisare agresiva sau rebela si papusile-vedeta. \u00cen cazul celor din urma trebuie spuse doua lucruri: pe de o parte, ca prin genul papusilor punk, preferinta pentru subculturi muzicale \u00eembratisate p\u00e2na nu de mult la v\u00e2rsta adolescentei, din dorinta de unicitate, dar si de aderare la grupul de v\u00e2rsta \u00een travaliul de cautare a identitatii, este cobor\u00e2ta la limita de jos a v\u00e2rstei, \u00een copilarie, similar preocuparilor pentru machiaj si aspect fizic; pe de alta parte, ca prin texte precum cel de pe ambalajul unei papusi-vedeta (Rockstar Lifestyle: A Girl\u2019s Wish), se legitimeaza modelul vedetismului, deja vehiculat agresiv \u00een mass-media, ca valoare pozitiva si dezirabila. Fara a i se pune \u00een evidenta efemeritatea sau dezavantajele.
\nOpozitia tuturor acestor modele cu cele destinate baietilor nu este numai una de amplasare la raft. Dincolo de pozitie, o adevarata masinarie semiotica opereaza conditionari, delimitari de gen, diseminari de modele, valori si aspiratii. Masinaria semnelor functioneaza pe mai multe paliere: culori reci, metalice, tridimensionalitati violente, unghiuri ascutite, contondente, reprezentari ale unor supereroi cu muschi \u00eencordati si dinti \u00eenclestati \u00een rictus agresiv. Aventuri intergalactice sau misiuni \u00een Vestul Salbatic, extraterestri, accidente, cascadorii, izbiri, rasturnari, sarituri, ciocniri, putere \u2013 toate redate \u00eentr-o magma de plastic adesea nediferentiat \u2013 vin sa conoteze si sa modeleze universul fantezist al baietelului contemporan. Pe l\u00e2nga armele de lupta spatiala exalt\u00e2nd aventura, puterea si violenta \u00eempotriva unor adversari \u00eenchipuiti, un loc aparte le revine figurinelor care \u00eentruchipeaza animale preistorice \u00een variante fie agresive, carnivore, fie prietenoase. Polarizarea se vede si se poate pipai: \u00een vreme ce jucariile din prima categorie sunt facute din plastic turnat \u00een forme ascutite si au o fizionomie \u00eenclestata, \u00eend\u00e2rjita, dinozaurii din masinile timpului au cel mai adesea culori vii, calde, linii rotunjite si z\u00e2mbete prietenoase. Coerenta profilului jucariei cu forma, textura si culoarea se observa si \u00een alte cazuri: de pilda, trenuletul asamblabil Classic Express sau setul cu elicopter si soldat Peace Keeping Organization \u00eenfatiseaza pe ambalaje linii mult mai domoale si culori neutre, spre deosebire de acele \u201eseturi de aventura\u201d de-a gata, pretins metalice si ascutite, care anunta \u00een mod ostentativ lupta si distrugerea. Jucariile din prima categorie sunt \u00eensa foarte putine, rasfirate \u00een raft printre cele de al doilea tip, al caror aspect se intensifica prin denumirile si textele reproduse pe ambalaje: Intergalatic Plumber Laboratory, The X-Force, Max Steel, Power Webs, Dragons!, Bot Shots!, Camion Crash!, Alienz, Amazing! CyberCycle etc. Limbajul verbal, adesea cu veleitati excitatorii, care \u00eel dubleaza pe cel vizual si tactil, sta sub un recurent semn al exclamarii, pregatind, probabil, orizontul de asteptare pentru patura medie a unei societati senzationaliste, facuta dornica de a fi stimulata visceral de continuturile mass-media si pop culture pe care le consuma.
\nPop culture ar putea fi si ea o cheie \u00een \u00eentelegerea jucariei din hipermarketul contemporan. Putina atentie acordata preturilor poate sa dezvaluie ca jucariile cobor\u00e2te din desenele animate, comics si jocuri pe calculator pot costa dublu sau triplu fata de obiecte asemanatoare ca forma, aspect si material, dar cu nume comune. Brandul e un gir nu at\u00e2t pentru calitate, c\u00e2t pentru dezirabilitate si reprezentare pozitiva, \u00eentr-o cultura care \u00eel \u00eenvata pe copil ca trebuie sa \u00eesi faureasca o imagine publica. Strategilor de marketing nu le mai ram\u00e2ne dec\u00e2t sa speculeze. Mai ales ca publicul nu este unul tocmai greu de agatat.
\nLa ce e buna jucaria, asadar? S-ar parea ca la pregatirea viitorului \u2013 si nu unul \u00een culori dintre cele mai luminoase. Daca Roland Barthes critica \u00eenca din anii \u201950 jucaria frantuzeasca, \u201e\u00eemburghezita\u201d si repet\u00e2nd la scara mica un microcosmos adult, \u201eca un cap de batr\u00e2n micsorat la dimensiunile unui mar, dar pe care se gasesc zb\u00e2rciturile si parul adultului\u201d, cea de acum pare sa ridice problema la patrat. Dintr-o magma de plastic nediferentiat, dar care cultiva diferente sociale ascutite, pare sa ne \u00eent\u00e2mpine o bogatie de forme, dar o saracie de sensuri. Serializata, predefinita, standardizata, copilaria se arata \u00een hipermarket cam obosita. Sa fie \u00eentr-adevar asa…?
\nCopilaria nu se arata, <\/strong>
\nse priveste<\/strong>
\nSunt si voci care spun ca nu. Printre ele, o echipa de cercetatori de la Cambridge. La \u00eenceputul anilor \u201990, ei fac cercetari sociologice pe marginea utilizarii unor jucarii pe care aspre priviri pedagogice le acuzau de sexualizarea copilariei si de inculcarea unui model violent. Cheia de lectura pe care o propun acesti specialisti ne \u00eendeamna, \u00een linii mari, sa privim jucariile prin ochii copilului. G\u00e2ndirea lui poate functiona dupa cu totul alte legi dec\u00e2t cauzalitatea adulta pe care tindem sa i-o atribuim dintr-o prea saraca \u00eentelegere a fanteziei lui, care nu s-ar lasa at\u00e2t de usor \u00eencorsetata \u00een formele si \u00een formulele de plastic. O metafora antropologica pe c\u00e2t de alunecoasa, pe at\u00e2t de spectaculoasa, poate explica lucrurile mai plastic: daca am vedea \u00een copii culturile primitive, mute \u00een istorie dar ajung\u00e2ndu-si siesi si function\u00e2nd organic, adultii ar fi colonistii care cauta sa le impuna noi practici, pe care le considera mai potrivite. Or, privind lucrurile prin ochelarii noi ai relativismului cultural, ar trebui sa \u00eencercam sa \u00eentelegem jucariile ca un antropolog care priveste o cultura din interior. Lucrurile apar, dintr-o data, schimbate: copilul pare sa aiba facultatea de a distinge \u00eentre joaca \u201ede-a violenta\u201d si violenta propriu-zisa, aluziile sexuale cuprinse \u00een morfologia jucariilor ar fi asumate \u00een mod firesc, jocul ar fi mai putin achizitiv, av\u00e2nd de-a face, mai degraba, cu un catharsis pe care copilul \u00eel adopta ca strategie de rezistenta \u00eentr-o lume adulta, iar jucaria \u00eensasi, prin miniaturismul sau grotescul ei si-ar nega apartenenta la o lume reala, arog\u00e2ndu-si \u00een mod de la sine \u00eenteles tar\u00e2mul fantasmagoriei. \u00cen fine, fantezia copilului nu ar fi limitata de forma, culoarea, textura sau rolul pe care \u00eel preda jucaria, el fiind capabil, prin forta data de cautarile v\u00e2rstei, sa se joace at\u00e2t cu jucariile dintr-un raion de hipermarket, c\u00e2t si cu unele construite sau improvizate, ba chiar cu obiecte pe care am fi tentati sa le asociem exclusiv cu o cultura materiala adulta. O pedagogie laxa, dar care ne \u00eenvata si o altfel de privire.
\nO copilarie culturala<\/strong>
\nAcolo unde ciocnirea dintre mai multe priviri face sa sara sc\u00e2ntei, s-ar putea sa fie loc de mirare. Iar cum mirarea a nascut antropologia, se prea poate ca si jucaria sa merite o atare reflectie. Pentru asta ar fi nevoie de o aplecare stiintifica asupra copilariei, \u00een care sa se \u00eent\u00e2lneasca arheologi, istorici ai mentalitatilor, sociologi si antropologi. Peste hotare, \u00eencercarile p\u00e2lp\u00e2ie de c\u00e2tiva ani sau de c\u00e2teva decenii, \u00een functie de domeniu, dar lucrul e mai greu dec\u00e2t exercitiul privirii. De ce?
\nCopiii, la fel ca primitivii care traiau fara sa cunoasca nevoia unui alfabet, sunt culturi tacute, nu lasa urme. Izvoarele istorice care ne parvin despre ei sunt, cov\u00e2rsitor de adesea, marturii modelate de adulti. La asa un filtru alunecos, \u00een stare sa schimbe mult unghiul perceptiei, se adauga si riscurile glisarii dintr-o mentalitate \u00eentr-alta. A g\u00e2ndi cu mintea celui pe care \u00eel studiezi, uneori at\u00e2t de \u00eendepartat \u00een timp, las\u00e2nd at\u00e2t de putine urme, poate sa alunece foarte lesne \u00een eroare. E mai usor si pare mai prudent, atunci, sa \u00eei pui pe copiii din istorie \u00een paranteza. Sa nu \u00eei consideri individualitati producatoare de cultura, actori angajati \u00een dialogul social, creatori de p\u00e2nze de relatii ori manipulatori de artefacte, ci niste homunculusi neutri, asimilati zonei feminine p\u00e2na c\u00e2nd initierile de tot felul \u00eei fac demni de interes stiintific. De asa riscuri mai at\u00e2rna greu si disputele dintre cei care cred ca epocile trecute nu au cunoscut sentimentul copilariei asa cum \u00eel traim noi astazi \u2013 din pricina molimelor, a razboaielor, a mortii mult mai prezente si a timpului mult mai putin \u00eembucatatit \u00een felii precise \u2013 si cei care spun ca toti copiii, din toate timpurile si din toate locurile, au avut, \u00een felul lor, jucarii. Obiecte mici aureolate de constanta copilariei, dragalasenia.
\nDispute, riscuri si dileme pierd \u00eensa teren daca privirea se apleaca asupra jucariei din prezent. Orasul contemporan, pus mai ales sub semnul consumului si al individualismului, creste vizibilitatea copilului. Conturul sau social e din ce \u00een ce mai precis trasat, el devine un actor independent care nu numai ca e pregatit sa joace o multime de roluri, de la context la context, dar ajunge chiar liant \u00eentre adulti, prilejuieste relatii si devine o interfata a familiei \u00een lume. Cresa, gradinita si scoala, vacantele si taberele, aniversarile, locurile de joaca special amenajate, serbarile construiesc situatii \u00een jurul copilului. De la test de sarcina, baxuri de scutece si cutii de lapte praf p\u00e2na la primele flacoane de solutie antiacneica se \u00eentinde o perioada antrenata de forte sociale serioase. \u00centre ele, fie ca e privita ca marfa, ca vehicul de educare sau ca parte a culturii materiale, jucaria contemporana ocupa un loc de capat\u00e2i.
\nAsadar, la ce e buna jucaria? \u00centr-o noua lumina, s-ar parea ca si la studiu. Prin urmare, se face cale \u00eentoarsa la raionul de jucarii din hipermarketul ales. Si se mai ia o data la privit.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eJucariile care sunt destinate copiilor pornind de la fantasmele adultilor angajeaza o \u00eentreaga civilizatie.\u201d (Jean Baudrillard) Se alege un raion de jucarii dintr-un hipermarket oarecare. Si se pleaca la privit. Lucru greu. Numai daca ai putini ani si putina \u00eenaltime, ca sa vezi rafturile printr-o p\u00e2nza coplesitoare de culori vii si sclipici \u00eembietor, poti sa… Cite\u0219te mai mult »De-a oamenii mari?… Despre cum se arat\u0103 copil\u0103ria \u00een juc\u0103ria din hipermarket<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[11050,11051],"class_list":["post-18746","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-jucariile-pentru-copii","tag-studiu-asupra-jucariilor"],"views":2254,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/18746","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=18746"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/18746\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=18746"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=18746"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=18746"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}