{"id":1803,"date":"2010-03-10T19:43:55","date_gmt":"2010-03-10T17:43:55","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1803"},"modified":"2010-03-10T19:45:50","modified_gmt":"2010-03-10T17:45:50","slug":"priviri-inlauntrul-unei-taine-scrisul","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/priviri-inlauntrul-unei-taine-scrisul\/","title":{"rendered":"Priviri inlauntrul unei taine: scrisul"},"content":{"rendered":"

Preliminarii. Criticul creator<\/strong><\/p>\n

Lucian Raicu, \u201eDincolo de literatura\u201c<\/em>. Antologie si comentarii de Carmen Musat. Editura Hasefer, Bucuresti, 2008<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Dialogul lui Lucian Raicu cu sine insusi, esenta volumului \u201eDincolo de literatura\u201c (Editura Hasefer, 2008), este si un dialog cu sine al celei care a intocmit antologia, criticul literar Carmen Musat. O prima meditatie se refera la tridimensionalitatea lecturii: contextuala; din unghi, inerent, contemporan; sub raport peren. Comentariile conduc, subiacent, spre formularea propriei intelegeri, subscriind la aceea a inaintasului, asupra a ceea ce inseamna sa fii critic literar: interpret al partiturii operei. Exista undeva si o trimitere care o sugereaza: afinitatile (s)elective intre subiect si obiectul cercetat, selectia fiind, indirect, autoportret. Un exemplu. Analiz\u00e2nd cartea de referinta a lui Marcel Raymond, \u201eDe la Baudelaire la suprarealism\u201c, Lucian Raicu opineaza ca lectura creativa a criticului sporeste viata operei, fara a o considera merit, ci doar fapt in sine. Carmen Musat se opreste asupra acestui doar, aparent modest, dar care pune, ironic, in ecuatie \u201esplendida incredere\u201c in \u201eputerile criticii\u201c. Este, indirect, inca o identificare cu menirea pe care autorul antologat o acorda criticului. Revenirea asupra unor teme, de fiecare data cu \u201eo nuanta in plus\u201c, este, aparent, \u201ediscontinuitate\u201c; in esenta \u2013 capacitate a\u00a0 privirii proaspete asupra aceluiasi text generator de infinite perceptii, care se coaguleaza intr-o subtila, profunda continuitate. Este ceea ce desluseste cercetatoarea in modul de a \u201eface\u201c critica al lui Lucian Raicu. In sinteza, este vorba de \u201ere-scrierea operei\u201c. Exista o aspiratie a lui Raicu care necesita popasul: \u201eputinta de a trai noi insine in sufletul altcuiva\u201c, nazuinta din totdeauna a interpretului teatral, muzical, literar, modalitate perpetua de recreare a operei. In ce masura r\u00e2vna aceasta devine realitate? Exista, intr-adevar, putinta mereu mai ad\u00e2nca de intelegere a textului, direct proportionala cu tot mai pronuntata amprenta a personalitatii interpretului asupra partiturii. Dar opera nu se explica, ci numai se rasfr\u00e2nge in tot at\u00e2tea receptari c\u00e2te lecturi. Fascinatia operei asupra celui care o (re)descopera, mereu altfel, naste mereu alte \u201eadevaruri\u201c, dar nimeni nu poate trai in sufletul altcuiva. Este chiar \u201elegea\u201c misterului creatiei. Carmen Musat face o necesara caracterizare a naturii textelor selectate: observatii de natura teoretica, rememorari, jurnal de idei, comentarii critice, confesiuni. Nimic mai firesc pentru Raicu dec\u00e2t a considera critica \u201eforma de viata\u201c. La prima vedere \u2013 apreciere cu valoare generala. Orice profesiune = vocatie = pasiune este \u201eforma de viata\u201c. Intervine, insa, precizarea comentatoarei: critica \u2013 \u201escriere de sine, straniu palimsest, in care figura criticului prinde contur prin nenumarate suprapuneri de texte\u201c. Definitia depaseste portretul Lucian Raicu, depaseste autoportretul. O legenda midrasica spune ca lumea actuala (\u201etextul\u201c de azi) este a 27-a incercare a Creatorului Divin; mod de a ne face atenti la nevoia de perfectionare, act critic, nevoie comuna Divinitatii si omului, st\u00e2nd la baza oricarei constructii = viata. In sensul superior al cuv\u00e2ntului, critica este creatie. Re-scrierea inseamna aprofundare, reinnoita intelegere, impletire intre eul auctorial si copist, la capatul careia se iveste interpretarea (\u201escrierea de sine\u201c). Actul critic devine sinonim cu actul creator. Valoarea lui nu consta in explicarea operei, ci in demersul de refacere a momentului in care s-a produs starea de gratie gener\u00e2nd opera. \u201eLumea autorului si a criticului se intrepatrund\u201c. Carmen Musat depisteaza specificul tematic si stilistic al scrierilor antologate: focalizarea atentiei asupra c\u00e2torva mari autori; relatia biografie-opera; tensiunea ideilor. Cercetatoarea remarca \u201eperformanta\u201c criticului de a transforma operele analizate in \u201erepere ale propriei identitati\u201c, de a gasi acordul intre \u201efiinta concreta\u201c si \u201efiinta de h\u00e2rtie\u201c a autorului, interesul lui Raicu pentru metaliteratura. In referirile criticului asupra \u201evietii literare\u201c din vremea sa, se disting virtuti de pamfletar. Expresia la care apeleaza este mai apropiata de fabula, autorul fiind constr\u00e2ns sa evite referirile directe datorita presiunii, cu spectrul coercitiei, exercitate de \u201ecanonul oficial\u201c, plin de \u201efalse valori\u201c. \u201eDeghizarea estetica\u201c folosita de critic, consecinta a contextului socio-politic, este, de altfel, un instrument frecvent folosit de scriitori in regimurile totalitare. Eseul se naste prin lectura-investigare a lumii si a sinelui, la capatul careia \u201eat\u00e2t opera c\u00e2t si identitatea criticului sunt reinventate\u201c. Literatura\u00a0 este mod de cunoastere, miracol care evidentiaza \u201eesenta demiurgica a fiintei umane\u201c. Scrie numai cineva care simte nevoia sa-si descopere \u201eviata adevarata\u201c, in afara cuv\u00e2ntului scris existenta umana fiind \u201einconsistenta\u201c. Ca o continuare a procesului, comentatoarea propune lectorului tema autenticitatii versus artificialitate sau a autenticitatii si artificialitatii in opera.
\nSf\u00e2sierea \u2013 sam\u00e2nta operei
\nCare sunt cei doi cai, in acceptia lui Raicu, pe care-i m\u00e2na criticul? Unul, numit vocatie artistica, filozofica, vrea sa penetreze \u201esecretul vietii\u201c. Celalalt, numit \u201eobiectivitate\u201c, cu puterea \u201eacceptarii cordiale a diversitatii\u201c, analizeaza lamelele unor realitati funciar diferite de a sa. Cum isi defineste obiectul investigatiilor? Opera este un \u201eproces\u201c, o \u201estructura dinamica\u201c, o \u201ejonctiune fasta intre existenta si limbaj\u201c. Sunt, de fapt, trei definitii. Prima si a doua privesc elasticitatea de care are nevoie criticul creator, interesat de ceea ce se afla dincolo de produsul finit. A treia tine de sfera recenzentului de carte, functie constr\u00e2ngatoare, sufocanta pentru Raicu. Autorul vrea sa afle care este terenul propice pentru germenii \u201escrisului\u201c si crede ca acesta este socul \u2013 revelare a unei inselari; rupere a unuia din nesf\u00e2rsitele valuri de nazariri considerate, p\u00e2na atunci, \u201eadevar\u201c. Dar ce e \u201eadevarul\u201c? Raicu apeleaza la episodul in care autorul biblic descrie modul in care adevarul Divin este adus printre oameni. Calea e ocolita. Exista un intermediar, Moise, care vorbeste bolborosit, de aceea e nevoie de inca un intermediar, Aaron. \u201eAdevarul direct e, poate, neinteles. Se aude in locul sau un fel de s\u2026t bolboroseala\u201c. Comentariul contine, involuntar, o consideratie despre forta emotionala (sf\u00e2sierea) mai puternica dec\u00e2t vorbirea si dec\u00e2t fraza articulata. Sf\u00e2sierea e sam\u00e2nta operei. Autorul este asimilat de Raicu cu intermediarul al doilea al adevarului Divin; cu Aaron. Pentru a plasticiza drumul de la cautare la descoperire a expresiei artistice proprii, Raicu foloseste parabola: usa anume, care se deschide singura, nesperat, exact in clipa incetarii indelungatului asediu al usilor. \u201eDiscursul indragostit\u201c al criticului are ca obiect c\u00e2tiva dintre scriitorii mari, care devin \u201eai sai\u201c, prin re-scriere. Operele lor depasesc \u201eg\u00e2ndirea\u201c, nu din cauza ca acesti autori nu sunt si mari filozofi, ci fiindca sunt nemultumiti de limitele filozofiei. Pentru a privi inlauntrul procesului creator, criticul face trimitere (metaforica) la sugestii vegetale: \u201epartea (sufletului) care scrie nu e niciodata bolnava\u201c. Incercam senzatia de fruct taiat in doua. Suprafata intreaga e opaca. Numai incizia poate scoate la iveala gradul de sanatate. Pentru Thomas Mann, sanatatea echivaleaza cu mediocritatea, boala \u2013 cu premisele genialitatii. Lucian Raicu pune semnul egalitatii intre scris si vitalitate, fiindca opera e casa de locuit. Or, o casa buna nu poate fi dec\u00e2t sanatoasa. Opera \u201etace\u201c, daca nu e luminata (citita) din interior si daca lectorul (criticul) nu are, pe l\u00e2nga o viziune a literaturii, si o viziune a omului. Este jonctiunea intre estetica si etica, indirect \u2013 confesiune lamuritoare a optiunii lui Raicu pentru exil in anii cei mai apasatori ai ceausismului: \u201eEsti liber sa crezi ca nu exista nemurire si inviere, exista, totusi, ceva ce s-ar putea numi demnitate si asta trebuie sa accepti ca exista sau esti liber sa nu accepti s\u2026t dar atunci incetezi a mai fi om\u201c. Demnitatea e un laitmotiv al textelor antologate, av\u00e2nd o mare incarcatura emotionala, asa cum reiese dintr-un fragment de proza. Este o lectie de viata invatata la sapte ani. \u201eSe r\u00e2dea mult, aproape tot timpul, se petrecea. Auzeam cuv\u00e2ntul ostatic s\u2026t In acea incapere se adunau zece ostateci, nelipsind dintre ei tatal meu, pe care-l insoteam s\u2026t, zece oameni retinuti in garantie ca, in timpul noptii, nu se va int\u00e2mpla, pe teritoriul judetului nostru, nimic de natura sa tulbure ordinea publica, starea exceptionala, starea de razboi. Daca se int\u00e2mpla ceva, cei zece ostateci urmau, chiar in zorii zilei, sa fie impuscati. s\u2026t Era r\u00e2sul ostatecilor, r\u00e2sul condamnatilor, era un carnaval dezlantuit care sarbatorea prezentul vietii si int\u00e2mpina, cu frenezie si curaj sfidator, moartea. Se r\u00e2dea!\u201c.
\nTransformarea musculitei
\n\u00een licurici
\nDupa ce a stabilit cele doua momente care fac posibila existenta operei, producerea (socul) si reproducerea (receptarea lui), Lucian Raicu purcede la analiza mecanismelor care fac din actul critic act creator: modificarea, prin lectura, a operei; redescoperirea ei; constituirea de sine, proces similar cu al romancierului si al poetului. Criticul este incredintat ca esentialitatea, atotputernicia cuv\u00e2ntului nu si-au pierdut vigoarea initiala, mentin\u00e2ndu-si prioritatea asupra celorlalte forme umane de exprimare. Daca \u201ela inceput, a fost cuv\u00e2ntul\u201c, taria aceasta se mentine p\u00e2na la sf\u00e2rsit. M\u00e2nuitorilor sai, oameni \u201echinuiti, chinuitori, necrutatori cu ei insisi, in primul r\u00e2nd, si \u2013 desigur \u2013 cu \u00abrealul\u00bb\u201c, le-a fost daruit, compensatoriu, acest dar. Lucrurile nu sunt enuntate ca atare, dar sugestia, alga de mare, care cuprinde, probabil, autoportretul criticului, unduieste prin apa, destul de aproape de suprafata spre a fi vazuta cu ochiul liber. Traind viata operei, criticul este capabil sa insufleteasca aceasta lume. Prin schimbul de substante opera-lector se naste interpretarea, palpitul prezentului, fara de care opera s-ar osifica, ar fi obiect de muzeu, natura moarta. Criticul este constructor al unor lumi posibile, las\u00e2nd deschisa poarta pentru noi reg\u00e2ndiri-creatii in fiecare generatie, asigur\u00e2nd perenitatea scrisului cu majuscula. Raportul criticului cu lumea este comparabil cu raportul critic \u2013 opera: 1. spectacol; 2. incorporare. In largul lui, insa, se simte citind. Atunci se produce actualizarea unei istorii care face posibil dialogul=practica scrisului. Lectura este punct de pornire al comuniunii cu opera.
\nFragmentele de proza antologate scot la iveala aceeasi exigenta care a actionat si in cazul scrierii de critica literara. Numai ca aici Lucian Raicu a dat dovada de mai putina incredere in sine sau de mai mult orgoliu. I s-a parut ca n-ar putea sa se numere printre artistii cei mari si n-a perseverat. Timpul nu i-a ingaduit sa-si confirme sau sa-si infirme justetea ezitarii. Dar atunci c\u00e2nd inhibitiile mai sus amintite nu functioneaza, din incredintarea ca e vorba numai de \u201ememorialistica\u201c, paginile incriminate sunt ale unui prozator autentic, creator de atmosfera si personaje viabile, aplecat spre satira, de o tristete incurabila ca toti satiricii, cu un foarte bun simt al proportiei (episodul scufundarii Strumei, despre care copilul afla din lectura de ziar a tatalui, la lumina unei lum\u00e2nari ur\u00e2t mirositoare, ca uzina electrica a t\u00e2rgului nu functioneaza, intr-o seara cu frig in casa si viscol afara). Exista o forta a acumularilor de substantive, vizibila atunci c\u00e2nd crede ca face critica literara (caracterizarile incisive ale feluritelor tipuri de lectura), care indica, de asemenea, \u201estofa\u201c de prozator.
\n\u201eSi a fost seara si a fost dimineata. O zi\u201c. Raicu descifreaza in textul biblic \u201estrategia\u201c scrisului: memoria (seara) si uitarea (dimineata) din care ram\u00e2ne ceva, fiindca \u201euitarea\u201c nu e completa si ceea ce astepti \u201ebun\u201c vine atunci c\u00e2nd alungi crisparea, abandon\u00e2ndu-te fulgerarii ramasitei din memorie. \u201eMersul inainte\u201c e relativ; revenirea, mereu, pe alte spirale, duce la tinta. Exista formulate, chiar daca nu explicit, etapele procesului prin care se produce actul critic: familiarizarea excesiva cu opera; formarea unui \u201estrat\u201c ad\u00e2nc de cunoastere; folosirea unei \u201esubstante explozive\u201c prin care acel strat e facut sa sara in aer. Numitorul comun intre literatura si critica-act creator este transformarea musculitei in licurici. Exista un portret Roland Barthes, portret generic pentru criticul creator: \u201emi s-a parut ca-l cunosc dintotdeauna s\u2026t ingeman\u00e2nd o infinita delicatete cu decizia si puterea prezentei; timiditatea cu cea mai naturala siguranta de sine; dorinta de a se eclipsa s\u2026t cu autoritatea nesubliniata, dar pe deplin constienta de sine\u2026\u201c. Cine nu l-a cunoscut pe Lucian Raicu \u201ein carne si oase\u201c si-l poate imagina din aceste r\u00e2nduri.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Preliminarii. Criticul creator Lucian Raicu, \u201eDincolo de literatura\u201c. Antologie si comentarii de Carmen Musat. Editura Hasefer, Bucuresti, 2008 Dialogul lui Lucian Raicu cu sine insusi, esenta volumului \u201eDincolo de literatura\u201c (Editura Hasefer, 2008), este si un dialog cu sine al celei care a intocmit antologia, criticul literar Carmen Musat. O prima meditatie se refera la… Cite\u0219te mai mult »Priviri inlauntrul unei taine: scrisul<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[1418,1419,1055,1421,1420],"class_list":["post-1803","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-dincolo-de-literatura","tag-autoportret","tag-lucian-raicu","tag-opere-analizate","tag-relatia-biografie-opera"],"views":3399,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1803","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1803"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1803\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1803"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1803"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1803"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}