{"id":1795,"date":"2010-03-10T19:36:39","date_gmt":"2010-03-10T17:36:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1795"},"modified":"2010-03-10T19:38:18","modified_gmt":"2010-03-10T17:38:18","slug":"file-dintr-un-antijurnal","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/file-dintr-un-antijurnal\/","title":{"rendered":"File dintr-un antijurnal"},"content":{"rendered":"

Caractere<\/strong>
\nCu mai bine de doua decenii \u00een urma, calatorind \u00een Polonia, \u00eempreuna cu marele actor al Nationalului din Iasi, Teofil V\u00e2lcu, am vazut pe scena Teatrului \u201eJuliusz Osterwa\u201c din Lublin un excelent spectacol cu piesa \u201eGarderobierul\u201c de Ronald Harwod, un autor despre care la acea data nu stiam aproape nimic.
\nPiesa ne transporta \u00een Anglia anului 1942. Urlete sinistre de sirena, bombardamentele Luftwaffe, \u00eentreaga mizerie alienanta a razboiului care violeaza umanitatea. Ajunsa \u00eentr-o mica localitate de provincie, o trupa de teatru ambulanta joaca \u201eRegele Lear\u201c, rolul titular fiind interpretat de \u00eensusi seful trupei, supranumit de toti membrii acesteia Sir. Toata povestea scrisa cu un remarcabil simt dramatic se deruleaza \u00een cabina, \u00een \u201eregatul\u201c garderobierului Norman, servitorul credincios, protectorul si sfatuitorul lui Sir. \u00centre acesta, individ despotic, cabotin, paranoic, si Norman s-au instaurat de-a lungul timpului relatii de puternica dependenta reciproca. Interesant este ca fiecare \u00eel considera pe celalalt opera sa, ba chiar proprietatea sa. Norman traieste, de ani si ani de zile, \u00een umbra actorului, \u00een culisele teatrului si ale lumii, d\u00e2nd dovada de o devotiune fara margini \u00een a-si pregati stap\u00e2nul pentru cucerirea publicului (si \u00eentretinerea mitului). Mai mult, el se considera a fi chiar creatorul celui care \u00eentrupeaza pe scena personajul shakespearian, altfel spus \u2013 creatorul unui erou prin transfer. Garderobierul \u00eesi tonifiaza permanent stap\u00e2nul, elogiindu-i \u201egeniul\u201c, repet\u00e2nd rolul \u00eempreuna cu el, cu aerul unui regizor infailibil. La r\u00e2ndul sau, actorul ofera \u00een schimbul sacrificiului anonim al lui Norman propria-i glorie! Dar\u2026 lovitura de teatru, Sir moare subit. De data aceasta \u00een realitate, nu pe scena. Ratiunea vietii gaderobierului dispare brusc. Drama se accentueaza si mai mult \u00eensa c\u00e2nd, \u00een urma descoperirii unui jurnal tinut \u00een secret de actorul cabotin, se produce marturia clara a nerecunostintei si dispretului celui pe care \u00eel slujise cu un devotament maladiv.
\nDestinul tragi-comic al lui Norman se \u00eencarca astfel de o tulburatoare valoare simbolica privind natura fiintei umane.
\nTranzitia si moartea<\/strong>
\nRecitesc un text \u2013 dintre cele literalmente memorabile \u2013 din volumul Ilenei Malancioiu \u201eA vorbi \u00eentr-un pustiu\u201c. Se intituleaza \u201eMoartea \u00eesi ia cota ei de tarani\u201c si este, \u00een fond, o proza a unei scriitoare din stirpea lui Marin Preda.
\nIleana Malancioiu merg\u00e2nd acasa, \u00een satul natal, \u00eentr-un vagon popular de clasa a doua al unui tren personal, asista, \u00eentr-o statie mizera, sub arsita secetoasa, la \u201edialogul\u201c cu ceferistii al unui navetist \u00eenfuriat ca trenul se eternizase acolo, cum se \u00eent\u00e2mpla de obicei pe caile ferate din Rom\u00e2nia: \u201eBa, fir-ati ai dracului sa fiti, daca mai traia Ceausescu, va \u00eempusca pe toti!\u201c Calatorii r\u00e2d si el repeta: \u201eDaca mai traia Ceausescu, pe toti va \u00eempusca, nu mai ram\u00e2nea nici unul, de sam\u00e2nta\u201c.
\n\u00cen fine, trenul pleaca, taranii uit\u00e2ndu-se pe geam constata resemnati ca \u201edaca nu ploua nici saptam\u00e2na asta, s-a terminat\u201c. Caci sistemele de irigatie din vremea celui evocat de navetistul supra\u00eencalzit de soare si de bere au disparut \u00een v\u00e2ltoarea revolutiei agrare postdecembriste si prin grija \u201eprimului nostru agricultor, Petre Roman\u201c, cel cu pariul cu agricultura (ce usor e sa pariezi cu agricultura, c\u00e2nd ai copilarit \u00een Primaverii si ai fost dus la scoala cu limuzina!). Cum s-a c\u00e2stigat pariul? Raspunsul \u00eel regasim \u00eentr-o imagine emblematica: \u201eAsta primavara, un om de peste 70 de ani se \u00eenhamase la plug, \u00een loc de cal\u201c. Ajunsa acasa, poeta, calatoare la clasa a doua, afla ca \u201e\u00eentr-o saptam\u00e2na s-au stins din viata unul dupa altul 9 insi\u201c. Apoi, \u00eenca 5. Mama \u00eei povesteste ca \u201eo batr\u00e2na, \u00een vreme ce aprindea lum\u00e2nari la mormintele neasezate \u00eenca\u201c zicea: \u201eDupa munca si dupa cotele la care am fost supusi, moartea \u00eesi ia cota ei de tarani; nu vedeti, pe unii i-a luat apa cu case cu tot, altii au fost loviti de trasnet ori s-au \u00eenjunghiat \u00eentre ei pentru pam\u00e2nt\u2026 Ai nostri macar au murit de moarte buna\u2026\u201c
\nCu c\u00e2tiva ani \u00een urma, un primar dintr-o comuna vasluiana, bun si stimat gospodar, ajuns la o v\u00e2rsta respectabila, le spunea unor reporteri de la niste ziare locale: \u201eDomnilor, la tara, s-au \u00eenrosit clopotele de at\u00e2ta moarte!\u201c.
\nMa tem ca terifianta metafora le depasea precara putere de \u00eentelegere\u2026
\n\u201eDisidentele trec, stilul ram\u00e2ne\u201c<\/strong>
\nRevad c\u00e2teva \u00eensemnari de la lansarea cu ani \u00een urma, la Bucuresti, a volumului lui Adam Michnik \u2013 \u201eScrisori din \u00eenchisoare si alte eseuri\u201c (aparut la Polirom), \u00een prezenta autorului. \u201eTrebuie sa stim ca toate solutiile politice sunt relative si ca \u00een afara de moarte, toate solutiile sunt iluzorii\u201c \u2013 postula celebrul disident. A vorbit la acea lansare Andrei Plesu care, subliniind ca telul disidentului adevarat este normalitatea, dadea si o definitie a acesteia: \u201eNormalitatea \u00eenseamna sa citesti, sa scrii, sa faci copii, sa bei vin, sa te plimbi cu o femeie frumoasa \u2013 acestea sunt telurile disidentei bine orientate. si trebuie sa spun ca, \u00een aceasta privinta, competenta lui Adam Michnik este absoluta\u201c. Relev\u00e2nd capacitatea lui Michnik de a lua o anumita distanta interioara fata de postura de protestatar, de combatant, Andrei Plesu remarca: \u201e\u00cent\u00e2i, e un om binedispus. Nu stiu daca ati observat, dar disidentul rom\u00e2n e tragic. Mitica e tragic c\u00e2nd protesteaza\u201c. Vorbitorul evoca apoi o scrisoare pe care disidentul polonez i-o adresa din \u00eenchisoare ministrului de interne ca raspuns la propunerea acestuia de a semna o declaratie de abjurare, promit\u00e2ndu-i \u00een schimb ca a doua zi se va afla pe Coasta de Azur: \u201eDomnule general, sunteti generos ca o stepa ucraineana. Dati-mi voie ca la r\u00e2ndul meu sa va ofer tronul Olandei. si, \u00een general, cineva care, unui om ce a stat deja doi ani \u00een puscarie, \u00eei propune a doua zi sa plece pe Coasta de Azur, e un porc\u201c. Lu\u00e2nd cuv\u00e2ntul, Adam Michnik recunostea: \u201eE un text foarte dur, brutal, realmente arogant. Dar am o scrisoare considerata a fi cea mai aroganta dintre toate, adresata sefului KGB din Polonia. I-am scris asa: \u00abDomnule general, Dv. veti fi, la un moment dat, judecat de un tribunal. \u00cen acel moment eu voi fi avocatul Dv. Voi fi alaturi de Dv. \u00eempotriva celor multi care vor dori razbunarea. si poate ca aceasta va fi marea satisfactie a vietii mele. Aceasta este o istorie aflata undeva \u00eentre Shakespeare si Ionesco. Si poate ca destinul nostru se afla undeva \u00eentre teatrul lui Shakespeare si Ionesco\u00bb\u201c.
\nO lectie de stil. Inclusiv de stil al disidentei. Avea dreptate Andrei Plesu: \u201eDisidentele trec, dar stilul ram\u00e2ne\u201c.
\nPuterea si averea<\/strong>
\n\u201eNici o lauda n-ar fi pe masura acestui nume\u2026\u201c. Sunt cuvintele gravate pe monumentul funerar al \u201eparintelui patriei\u201c, Niccolo Machiavelli, din Basilica Santa Croce de la Florenta, aflat alaturi de cele ale lui Michelangelo, Galileo Galilei si ale altor genii ale Renasterii.
\nC\u00e2nd am citit epitaful, coplesit de emotia de a fi pasit \u00een Pantheonul marilor spirite florentine, m-am g\u00e2ndit la paradoxurile posteritatii unor personalitati ilustre ale istoriei si culturii universale. Abia pe urma am gasit (\u00eentr-o carte aparuta la Editura Institutului European din Iasi, \u201eMastile puterii\u201c, editie \u00eengrijita si prefatata de Elvira Sorohan) textul unei conferinte despre Machiavelli a lui Benito Mussolini. \u00centreb\u00e2ndu-se, \u00een 1924, daca faimoasa carte a florentinului \u2013 \u201ePrincipele\u201c \u2013 mai este actuala, dupa mai bine de patru secole de la scrierea ei, Mussolini confirma, argument\u00e2nd: \u201eCaci se poate spune ca oamenii sunt \u00een general ingrati, schimbatori, ascunsi, lasi, interesati; c\u00e2nd le faci un bine, dar nu ai nevoie de ei, sunt cu tine, \u00eeti ofera totul: s\u00e2ngele, averea, viata, copiii; dar c\u00e2nd le ceri ceva, se revolta\u2026\u201c Apoi, referindu-se la egoismul celor care trebuie guvernati, \u00eel citeaza din nou pe Machiavelli: \u201eOamenii pl\u00e2ng un lucru pierdut mai mult dec\u00e2t moartea unui frate sau a unui tata, deoarece moartea poate fi uneori uitata, dar averea niciodata. Motivul este simplu: fiecare stie ca o schimbare \u00een stat nu-i poate \u00eenvia fratele, dar \u00eei poate restitui bunurile pierdute\u201c.
\nMai citez si eu doar o fraza care denota actualitatea perpetua \u201ea celei mai vechi, mai sistematice si mai durabile carti de antropologie politica\u201c (cum scrie \u00een \u201ePrefata\u201c Elvira Sorohan): \u201eOamenii nu fac niciodata binele dec\u00e2t din necesitate, dar c\u00e2nd este prea multa libertate, dintr-o data totul cade \u00een dezordine si confuzie\u201c.
\nSe poate reproduce mult, \u00een cele din urma totul, dintr-o opera ne\u00eentrecuta p\u00e2na azi \u00een materie de teorie a puterii, scrisa nu de un aspirant la putere, ci de un filosof al istoriei care, \u00een ultimele clipe ale vietii, a marturisit: \u201eIubesc patria mea mai mult dec\u00e2t sufletul meu\u201c.
\n\u00cencepea, atunci, cum scrie un biograf al lui Machiavelli, istoria machiavelismului care continua si va continua p\u00e2na la\u2026 \u201esf\u00e2rsitul istoriei\u201c. Este totodata istoria unei carti si a unei g\u00e2ndiri de o actualitate perpetua, apartin\u00e2nd \u2013 s-a remarcat pe drept cuv\u00e2nt \u2013 \u201ecelui mai putin machiavelic dintre oameni\u201c. Parafraz\u00e2ndu-l pe Marx \u2013 avant la lettre \u2013 care marturisea poate usor cinic: \u201eTot ce stiu este ca eu nu sunt marxist\u201c, Machiavelli ar fi putut spune: \u201eTot ce stiu este ca eu nu sunt machiavelic\u2026\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Caractere Cu mai bine de doua decenii \u00een urma, calatorind \u00een Polonia, \u00eempreuna cu marele actor al Nationalului din Iasi, Teofil V\u00e2lcu, am vazut pe scena Teatrului \u201eJuliusz Osterwa\u201c din Lublin un excelent spectacol cu piesa \u201eGarderobierul\u201c de Ronald Harwod, un autor despre care la acea data nu stiam aproape nimic. Piesa ne transporta \u00een… Cite\u0219te mai mult »File dintr-un antijurnal<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[1411,1412,86],"class_list":["post-1795","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-piesa-garderobierul-de-ronald-harwod","tag-razboi","tag-teatru"],"views":4638,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1795","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1795"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1795\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1795"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1795"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1795"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}