… Noi nu zicem ca se invata limba rom\u00e2na dupa clasici, dar sustinem ca ea se intelege mai bine. Nu numai limba vorbita ca atare \u2013 ci si modalitatea de scriere a ei: literatura clasica ofera, si aici, solutii. Iata, de pilda, accentul. Notarea lui in scris \u2013 mai ales atunci c\u00e2nd este semnificativ \u2013 respecta tocmai principiul fonetic al scrierii, adica acel imperativ: \u201eSa scriem cum vorbim\u201c. Se stie foarte bine ca in limba rom\u00e2na accentul este mobil (variabil), normativele mai noi accepta cu lejeritate chiar dubletele accentuale (ed\u00edtor si edit\u00f3r, etc.) \u2013 dar se trece mult prea usor peste foarte numeroasele cazuri c\u00e2nd sensul cuv\u00e2ntului difera in functie de accent. Abia daca pentru c\u00f3pii \/ cop\u00edi mai vedem notata diferenta in scris (pentru ca este flagranta!) \u2013 in rest, se lasa textul fara diacritice, la discretia cititorului. E drept, marii scriitori fac uneori jocuri de cuvinte pe baza accentului nenotat. Marin Preda spune, undeva, despre un personaj ca rosteste numele lui Stalin cum ar zice \u201eMarin\u201c: neput\u00e2nd scrie cu accent, autorul il sugereaza d\u00e2nd alt cuv\u00e2nt cu o singura accentuare. In alta parte ne spune ca t\u00e2narul Nicolae Moromete rostea cuv\u00e2ntul umanism rupt in doua si cu accent prelung pe u: vrea sa faca un joc de cuvinte cult pe titlul operei lui Thomas Morus, \u201eUtopia\u201c (care vine din ou, ouk, negatie in limba greaca, si topos, loc: sensul este \u201elocul care nu exista\u201c \u2013 asa cum umanismul pentru t\u00e2narul fiu al lui Moromete e ceva care nu exista…). Acestea sunt posibilitatile\/disponibilitatile artistului de a folosi sistemul de scriere care i se da. Pe vremea c\u00e2nd se prezenta mai insistent Titu Maiorescu in scoala, noi stiam ca titlul studiului sau critic \u201eIn laturi\u201c, desi nu este accentuat grafic, se citeste dupa vointa autorului cu accent pe u. Tot prin anii ’60 ai secolului trecut (anii \u201eMorometilor\u201c) dl Romulus Vulpescu a publicat, in revista \u201eLimba Rom\u00e2na\u201c a Institutului de Lingvistica al Academiei Rom\u00e2ne, o lista intreaga, un adevarat dictionar, de cuvinte rom\u00e2nesti cu sensuri diferite dupa accent \u2013 desigur, cu scopul de a atrage atentia lingvistilor asupra necesitatii introducerii semnului grafic ca atare in scriere. Demersul n-a avut ecou; dictionarul lui Romulus Vulpescu ar merita republicat ca proba de munca sisifica at\u00e2t la propriu c\u00e2t si la figurat.
\nExista cel putin un domeniu unde accentele ar trebui sa fie obligatorii: acela al numelor proprii (de oameni, dar si de locuri, ape etc.). In Bucuresti, de pilda, toata lumea zice M\u00e2nastirea Cas\u00edn \u2013 dar la Onesti, unde mi-am facut liceul, se zice R\u00e2ul C\u00e1sin. Dl. Valentin Talpalaru imi aduce aminte, in acest context pe care-l dezbatem la o sezatoare literara din jurul Galatilor, de numele lui Calistrat Hogas: desi autorul insusi, in timpul vietii, atragea atentia ca-l cheama Hog\u00e1s numele venind de la hogas, fagas \u2013 totusi s-a instaurat definitiv accentul celalalt, H\u00f3gas (aici function\u00e2nd, poate, si ritmul intregii sintagme, cu necesitatea cezurii dupa trisilabicul Ca-li-str\u00e1t inainte de bisilabicul Hogas; compara cu un eventual Hogasu, cu \u2013u final silabic, unde accentul ar fi aproape obligatoriu, natural, pe \u2013a). O int\u00e2mplare lingvistica mai veche ma face sa insist. Aveam oarece ore la T\u00e2rgoviste, impreuna cu alti profesori, si ne transporta un t\u00e2nar cu masina institutiei. Invariabil, pe la kilometrul 60, comentam \u2013 desigur, si ca sa ne treaca timpul \u2013 tablita indicatoare de pe marginea soselei: \u201eMatraca 3 km\u201c. A doua sau a treia oara c\u00e2nd am trecut pe l\u00e2nga ea, un distins profesor de franceza ne-a spus ca avem de-a face cu o foarte curioasa asemanare cu frantuzescul \u201ematraque\u201c, cuv\u00e2nt de substrat, probabil galic, cu sensul \u201eb\u00e2ta, ciomag, ghioaga\u201c \u2013 si iata ce aproape suntem de francezi, chiar si prin toponimie. Timpul a trecut, informatia s-a asternut in memorie. Peste vreun an mi s-a int\u00e2mplat sa fiu in alta alcatuire pe acelasi drum, si pe l\u00e2nga indicativul spre Matraca sa ni se opreasca masina (o pana de… tigari, cred, l\u00e2nga un chiosc). Profit\u00e2nd de ocazie, am intrebat un localnic daca e departe acest sat, Matraca. El nu m-a inteles, a trebuit sa repet arat\u00e2ndu-i si indicatorul. \u201e \u2013 A, Matrac\u00e0 !? \u2013 Nu, nu e departe, vreo 3 kilometri \u2013 a raspuns el privind acelasi indicator.\u201c Ce sa-l mai intreb eu de ciomag, b\u00e2ta, ghioaga \u2013 daca au cumva si vreun termen apropiat de matraque! Omul mi-a atras atentia ca se accentuaza altfel, numele satului Matraca din judetul D\u00e2mbovita intr\u00e2nd in serie accentuala cu macara, tuslama, ciulama etc. In acest sens, Matrac\u00e0 nu mai are legatura cu ciomagul galic \u2013 ci mai degraba vine de la matrac\u00faca, matrac\u00fac, matrac\u00e0. Este vorba de un derivat de la vechea matraguna, pusa in legatura inca de Hasdeu cu spaniolul mandragora.
\nCe face, totusi, omul de stiinta sau simplul pasionat de etimologii si similitudini in asemenea cazuri? Accentul grafic era necesar pentru clarificari. Ma g\u00e2ndesc la un strain: cum citeste el V\u00e2lcea, de pilda? Ram\u00e2ne de discutat daca e cazul sa folosim un singur fel de accent, cel ascutit sa zicem \u2013 sau doua, eventual toate cele trei accente uzuale in greaca sau franceza. Una este, insa, a fi \u201een embaras de choix\u201c \u2013 si alta e sa nu alegi nimic pur si simplu pentru ca nu-ti vine in minte sa alegi… Pus intre doua clai de f\u00e2n si nestiind pe care s-o aleaga, magarul lui Buridan risca sa moara de inanitie, dar fara nicio claie?
\nCred ca ajung at\u00e2tea exemple ca sa am dreptul sa revin la Eminescu in cautarea accentelor. Incep discutia cu unul care ma preocupa de mai multi ani. Este vorba de versul 84 din \u201eEpigonii\u201c. In editiile de astazi, dupa Perpessicius, contextul este acesta (vv. 82-84): \u201eVoi urmati cu rapejune cugetarile regine, \/ C\u00e2nd plutind pe aripi s\u00e2nte printre stelele senine, \/Pe-a lor urme luminoase voi asemene merg\u00e9ti.\u201c Acest accent ascutit pe merg\u00e9ti imi da dureri de cap, ca sa zic asa (am ramas cu imaginea b\u00e2tei de la Matraca in minte…). P\u00e2na in 1939, c\u00e2nd apare editia Perpessicius, editiile anterioare (cele 11 editii Maiorescu, editiile
\nG. Bogdan-Duica, G. Ibraileanu, G. Calinescu, C. Botez etc.) aveau mergeti, prezentul cu accent pe finala in rima cu inghet din v. 81. Tot fara accent apare textul si in \u201eConvorbiri literare\u201c, 15 august 1870, prima tiparire a poemului. Perpessicius citeste, insa, o ciorna manuscrisa a lui Eminescu, cea din mss. 2257,84 (de fapt, un elaborat aproape definitiv al poemului) \u2013 pe care o da si in facsimil \u2013 iar la comentarii noteaza: \u201eAsa cum se poate deduce din context, unde celelalte verbe sunt la imperfect, si cum se poate observa si din clisecul de la pag. 34, Plut\u00e9ti, merg\u00e9ti sunt imperfecte si reprezinta doua izbutite cazuri de rime vizuale.\u201c (I, p. 296, nota). Manuscrisul facsimilat are \u201ePe-a lor urme lumin\u00f3se voi asemine plut\u00e9ti merg\u00e9ti\u201c (sters plut\u00e9ti) \u2013 iar vocala accentuata noteaza, in scrierea limbii rom\u00e2ne traditionale, diftongul, deci: luminoase, pluteati, mergeati. La editia a doua a sa (\u201eOpere alese\u201c, 1966; eu consult editia din 1973) Perpessicius pastreaza la fel, si explica in nota: \u201e…ca si doua versuri mai sus: Voi urmati cu repejune. Aceste trei verbe sunt, cum si logica cere, imperfecte. Pronuntie dialectala (cu e deschis in locul diftongului ea: plut\u00e9ti, merg\u00e9ti ofera doua perfecte rime vizuale (inghet-merg\u00e9ti)\u201c (p. 279)<\/p>\n
Nu stiu pe cine poate convinge aceasta argumentatie, dar textul a inghetat astfel dupa Perpessicius, si la
\nD. Murarasu, si la Petru Cretia (Editia MLR \u2013 si editia Alexandru Sp\u00e2nu scoasa la Minerva, in 2003, colectia BPT, care reia identic editia MLR), si la Dumitru Irimia (toate trei editiile). Un accent uitat, intr-un sistem ortografic in care accentul nu-si are loc \u2013 id est: este refuzat cu obstinatie… Uitat si neexplicat. Numai editia lui Petru Zugun (2002) are curajul unui imperfect apasat: mergeati (vol. II, p.77). De ce nu ma convinge, aici, nici chiar Perpessicius? Mai int\u00e2i pentru ca nu pot accepta rima \u201einghet-mergeati\u201c la Eminescu, indiferent c\u00e2t de deschis s-ar citi diftongul. Apoi, ce fel de rima vizuala ar fi aceasta? \u2013 Adica, vezi marea de inghet \u2013 si suprapui peste ea mergerea, ca un fel de lunecare\/patinare? Dar e vorba de o plutire printre stele si cugetari… Nu ma convinge, apoi, pentru ca Perpessicius emendeaza un text eminescian antum tiparit \u2013 dupa forme de manuscris, metoda pe care el insusi a criticat-o mult la Ioan Scurtu (care schimba cuvinte din textul tiparit cu altele, din manuscrise, motiv\u00e2nd ca e mai frumos, etc.). Orice manuscris eminescian este anterior ultimei forme, cea pentru tipar, si in orice varianta, versiune, ciorna etc. autorul are dreptul sa experimenteze forme, punctuatie, etc. Ultima sa vointa este, insa, in textul tiparit; eventualele observatii \u2013 de pilda, ca redactorii au intervenit \u2013 le faci pe acest text. Si, desigur, Perpessicius nu spune nici cum este in \u201eConvorbiri literare\u201c, la Titu Maiorescu, etc. \u2013 adica la editorii de dinaintea sa.
\nCred, mai degraba, ca Perpessicius emendeaza dupa un alt context eminescian, versurile 246 si 250 din \u201eStrigoii\u201c, unde, pentru rima (si sens), textul din \u201eConvorbiri literare\u201c este asa: Miroase-adormitoare vazduhul il ingr\u00e8un’ \/…\/ C\u00e2nd gurile’nsetate in sarutari se ‘mpr\u00e8un’. Titu Maiorescu nu este de acord, aici, cu revista \u2013 si preia fara accente, schimb\u00e2nd termeni, schimb\u00e2nd ritmul \u2013 si chiar sensul: Miroase-adormitoare vazduhul il ingreun \/…\/C\u00e2nd gurele ‘nsetate ‘n sarutari se ‘mpreun’. (In toate editiile sale se pastreaza astfel, fort\u00e2nd accentele pentru eventuala recitare: ‘n sar\u00f9tari se ‘mpre\u00f9n’ \u2013 sens vulgar, poate chiar licentios, de care autorul tocmai voia sa scape prin elegantele sale accente). Av\u00e2nd un asemenea accent pe finala chiar la Eminescu, Perpessicius se considera indreptatit sa uzeze de procedeu. Trebuia, insa, sa ne atentioneze.
\nMai este, insa, un motiv pentru care nu ma pot lasa convins de aceasta emendatie de text: virgula dupa versul 83. Textul in \u201eConvorbiri literare\u201c este acesta:
\n82. Voi urmati cu rapejune cugetarile regine,
\n83. C\u00e2nd plutind pe aripi s\u00e2nte pintre stelele senine
\n84. Pe-a lor urme luminoase voi asmene mergeti.
\n\u201eConvorbirile\u201c au virgula, cum vedem, doar dupa versul 82, cealalta virgula, dupa senine V.83, apare la Titu Maiorescu \u2013 si se pastreaza in toate editiile, p\u00e2na azi (inclusiv la Perpessicius care de cele mai multe ori preia inertial punctuatia din editiile anterioare, fara a o discuta \u2013 uneori, e drept, caut\u00e2nd consensul editorilor anteriori, dar la fel: iti dai seama ca este un consens doar compar\u00e2nd editiile intre ele, nu se specifica asta nicaieri). Sensul in \u201eConvorbiri\u201c e limpede: (voi) plutind mergeti, gerunziul tine actiunea intr-un prezent continuu \u2013 in care este atras si urmati de mai sus; abia intrerup\u00e2nd miscarea prin virgula acest mergeti ram\u00e2ne oarecum suspendat si intervine suspiciunea ca ar putea fi un imperfect. Nu este cazul, punctuatia rezolva totul.<\/p>\n
Ale cui sunt, apoi, urmele \u2013 ale stelelor, sau ale cugetarilor? Cu virgula, textul se leaga peste versul 83, deci voi urmati cugetarile si asemene mergeti pe urmele lor luminoase. Virgula maioresciana ajuta, aici, intelesul \u2013 dar cu ce pret? \u2013 Actiunile urmatoare sunt concomitente fara virgula (plutind mergeti: mergeti plutind) \u2013 si divin, despartite de virgula, succesive ori in coordonare cauzala (plutiti si mergeti; pentru ca plutiti mergeti, etc.). C\u00e2t despre lumina, imediat mai jos vine explicatia: \u201eCu-a ei candela de aur palida intelepciune\/ Cu z\u00e2mbirea ei regala, ca o stea ce nu apune \/ Lumin\u00e0 a vietei voastre drum de rose semanat.\u201c<\/p>\n
Iata un alt accent eminescian, trecut din \u201eConvorbiri\u201c in toate editiile, scos abia de C. Botez si, desigur, si de Perpessicius, inca din 1939, pe motiv \u2013 desigur! \u2013 ca imperfectul se intelege si fara accent grav pe finala; poate de aici s-a inspirat acesta pentru merg\u00e9ti de mai sus, dar este ciudat cum n-a pus in 1939 accentul grav: merg\u00e8ti: respecta manuscrisul, cum se vede si din facsimil; dar se poate deduce ca pe vremea lui Eminescu imperfectul se accentua cu accent grav iar diftongarea cu accent ascutit, or, in merg\u00e9ti din manuscris sunt ambele situiatii: imperfect exprimat prin diftong; cred ca e mult mai cuminte sa consideram, in aceasta ciorna manuscrisa, ca accentul ascutit marcheaza numai accentul in rostire, poetul nu putea fi atent la doua lucruri odata in graba scrisului. Mentin\u00e2nd forma in 1966, editorul va fi trebuit sa puna accentul ascutit, ca sa nu mai complice lucrurile… Maiorescu are si aici virgula dupa nu apune \u2013 pastrata constiincios de editori \u2013 fac\u00e2nd apozitie (intelepciunea palida este stea ce nu apune). Sensul este ca aceasta stea lumin\u00e0 drumul vietei voastre, ea este agentul. Luminile de mai sus (pe-a lor urme luminoase, ale cugetarilor) sunt date, asadar, de candela de aur a palidei intelepciuni. Palida \u2013 nu poate fi dec\u00e2t un joc de cuvinte pe numele zeitei intelepciunii, Pallas Athena (genitiv grecesc: Pallados; Palladium, la Vergilius, este statuia zeitei pentru troieni) combinat cu latinescul pallidus,-a,-um (galben la fata, imfricosat, etc.). Manuscrisul 2257,72 are pallida intelepciunea, cu \u2013ll \u2013 si daca ar fi sa emendam, l-am restitui formei definitive.
\nRevenind, si aici avem imperfect, de data aceasta accentuat in revista si in editiile vechi. Eminescu mai foloseste, insa, pe l\u00e2nga imperfectele obisnuite ale limbii, si unul al dumiririi, ca de exemplu in \u201eLuceafarul\u201c, vorbirea lui Demiurg: \u201eTu vreai un om sa te socoti…\u201c (cu sensul: tu vroiei\/voiai de mult sa te socoti om, acum imi dau seama; forma este refuzata de editii, dar prezenta ei in \u201eAlmanahul Rom\u00e2nia juna\u201c este suficient indiciu ca a dorit-o autorul insusi). In \u201eEpigonii\u201c avem forme cu acest regim in versuri ca acestea, de pilda: \u201eSi deaceea scrisa voastra er\u00e0 s\u00e2nta si frumoasa \/ Caci din minti er\u00e0 g\u00e2ndita, caci din inimi er\u00e0 scoasa,\/ Inimi mari, tinere inca, desi voi sunteti batr\u00e2ni.\u201c Formele actuale, terne (adica netede, fara accent) dau valoare conclusiva: \u201eSi, de-aceea, scrisa voastra era s\u00e2nta si frumoasa…\u201c (am pus virgule ca sa se inteleaga sensul actual). Accentele eminesciene repetate si forma legata dau, insa, in textul originar, sensul urmarit de noi, acel imperfect al dumiririi: autorul isi da seama acum, scriind, de cauza, el accentueaza in cursul vorbirii era mai puternic dec\u00e2t s\u00e2nta, g\u00e2ndita, scoasa. Avem numeroase alte exemple unde imperfectul nu este accentuat grafic de catre Eminescu, precum in \u201eRugaciunea unui dac\u201c : \u201ePe c\u00e2nd nu era moarte…\u201c, etc.; se poate replica, insa, ca \u201eRugaciunea unui dac\u201c a fost tiparita in 1879, iar \u201eEpigonii\u201c in 1870, cu 9 ani mai devreme. Ne putem referi la \u201eVenere si Madona\u201c, tot din 1870, v. 35: \u201eO fercioar’ a carei suflet era s\u00e2nt ca rugaciunea\u201c. Sa se compare: scrisa voastra er\u00e0 s\u00e2nta \u2013 a carui suflet era s\u00e2nt ca rugaciunea: prima oara se accentueaza puternic sub ritm era, accent etic \u2013 a doua oara se accentueaza s\u00e2nt, calitatea sufletului interes\u00e2nd \u2013 si, deci, imperfectul nu mai este accentuat grafic. O eventuala convertire in sistemul grafic actual trebuie sa sublinieze cu alt corp de litere intregul cuv\u00e2nt (Eminescu insusi vorbeste, in cazul accentului etic, de sublinierea cuv\u00e2ntului care-l implica). Dar gasim chiar in \u201eEpigonii\u201c un imperfect neaccentuat, in v. 9o: \u201eOchiul vostru vedea ‘n lume de icoane un palat.\u201c Aici, ca si in \u201eRugaciunea unui dac\u201c, ca si in \u201eVenere si Madona\u201c, imperfectul nu e sub ritm, de aceea nu se accentueaza grafic..
\nIar observatia care se impune este ca acest \u201evoi\u201c din \u201eEpigonii\u201c este de fata, prezent. Nu se refera doar la inaintasii in viata (Alecsandri, Helliade) \u2013 ci este o concluzie generala: toti inaintasii sunt numiti, aratati in prezent, cu acest imperfect gramatical care arata dumirirea. Care este, atunci, impedimentul ca in pasajul de la care am plecat sa vedem doua prezente, cum e in \u201eConvorbiri literare\u201c, in locul celor doua imperfecte banuite de catre editii? Voi urmati acum, in prezent, cugetarile regine \u2013 si voi mergeti acum, in prezent, pe urmele lor. Se evoca zborul pe aripi s\u00e2nte pintre stelele senine: cu at\u00e2t mai mult: este vorba de sufletul nemuritor, intrat in cosmosul intelepciunii, in zbor continuu prin lumea ideilor, a cugetarilor. Aceste \u201einimi mari\u201c fac doua lucruri in acelasi timp: urmeaza preceptele zeitei intelepciunii \u2013 si merg pe urmele acestor precepte, adica le cauta cu rapejune si le urmaresc, le pun in practica sa zicem. Arta poetica a inaintasilor este mai limpede explicata pe cazul Costache Negruzzi : \u201e…sterge colbul de pe cronice batr\u00e2ne (…) Moaie pana in coloarea unor vremi de mult trecute \/ Zugraveste din nou iarasi p\u00e2nzele posomor\u00e2te\/ Ce-aratau faptele crude…\u201c Repetarea este, aici, importanta. In poemul anterior, \u201eVenere si Madona\u201c(C.L. 15 aprilie 1870) Rafael prelua de pe statuile vechi din Roma chipul zeitei Venus \u2013 si il transforma, cu mestesugul artei sale, in Madona, adauga, adica, diadema de stele, raiul crestin etc. \u2013 la un chip pag\u00e2n. Tot astfel, poetul face dintr-o femeie pierduta \u2013 o sf\u00e2nta. D\u00e2ndu-si seama ca a comis o impietate, readuce sf\u00e2nta creata prin arta \u2013 la conditia bacantei. Mai mult: intelege ca poate sa schimbe din nou situatia. Un asemenea creator este un epigon, un \u201eapostat\u201c care schimba binele in rau si raul in bine c\u00e2nd vrea, care se poate schimba pe sine insusi, etc. Arta (pictura, poezia) poate aceste lucruri \u2013 iar autorul are o responsabilitate imensa. Spre deosebire de \u201eVenere si Madona\u201c, in \u201eEpigonii\u201c Costache Negruzzi coboara in timp \u2013 dar nu schimba nimic: \u201ezugraveste din nou iarasi p\u00e2nzele posomor\u00e2te\u201c. Este un aparent pleonasm; de fapt, iarasi trebuie inteles \u201eiarasi p\u00e2nzele posomor\u00e2te\u201c, tot aceleasi p\u00e2nze, iar asa. Inaintasii nu schimba, doar invie trecutul asa cum a fost, ei procedeaza prin eponimie: fac de doua ori in aparenta acelasi lucru, merg prin timpul scurs si-l aduc, identic cu sine, in prezent, reinvie ceea ce pare mort, dar nu-i schimba esenta. Ei, cu totii, cauta cugetarea \u2013 si merg in cugetare, nu doar o numesc, definesc, infatiseaza etc. Este diferenta dintre existenta si afirmatie: scrisa voastra er\u00e0 s\u00e2nta, etc. \u2013 oamenii de azi \u201eNumesc s\u00e2nt, frumos si bine ce nimic nu insemneaza\u201c. Idealul kalos kai agathos kai dikaios este \u2013 sau doar se afirma, doar se numeste fara a insemna ceva in interior.<\/p>\n
Tot oamenii din ziua de astazi, epigonii, mai afirma ceva: \u201ePrivim reci la lumea asta \u2013 va numim visionari.\u201c In context actual, vizionar este o calitate deosebita a geniului; Domnul Profesor Florea Fugariu \u2013 caruia i-am adus in mai multe r\u00e2nduri multumiri ce nu vor fi, insa, niciodata de ajuns \u2013 imi atrage astentia ca in vremea lui Eminescu termenul avea conotatii magice, negative, pastrate p\u00e2na in secolul al XX-lea, daca e sa citam numai definitia Dictionarului Candrea din 1931 la termenul vizionar: \u201ecare crede ca are vedenii, care are idei ciudate, extravagante.\u201c Pentru epigoni, inaintasii sunt doar niste \u201eciudati\u201c. Abia acest poem ii reabiliteaza, intr-o expresie memorabila: \u201eRam\u00e2neti dara cu bine s\u00e2nte firi vizionare\u201c. Poti pune, aici, virgula vocativului (cum fac editiile, impotriva \u201eConvorbirilor literare\u201c)? Cel mai cuminte e sa lasi fara virgula, in regim de complement direct (sau nume predicativ): ram\u00e2neti asa cum sunteti. Iar textul are nevoie de explicatie \u2013 si pentru sensul cuvintelor, si pentru forma lor \u2013 si chiar pentru punctuatia ori semnele diacritice folosite initial. Mai inainte de toate, insa: pentru a ram\u00e2ne asa cum este.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
… Noi nu zicem ca se invata limba rom\u00e2na dupa clasici, dar sustinem ca ea se intelege mai bine. Nu numai limba vorbita ca atare \u2013 ci si modalitatea de scriere a ei: literatura clasica ofera, si aici, solutii. Iata, de pilda, accentul. Notarea lui in scris \u2013 mai ales atunci c\u00e2nd este semnificativ \u2013… Cite\u0219te mai mult »Un accent uitat<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1410,1408,892,1409],"class_list":["post-1791","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-accent","tag-limba-romana","tag-marin-preda","tag-nume-de-oameni"],"views":4141,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1791","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1791"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1791\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1791"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1791"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1791"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}