{"id":179,"date":"2009-11-26T15:58:44","date_gmt":"2009-11-26T13:58:44","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=179"},"modified":"2009-12-03T15:48:47","modified_gmt":"2009-12-03T13:48:47","slug":"afinitati-indestructibile-teatrul-roman-si-cel-israelian","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/afinitati-indestructibile-teatrul-roman-si-cel-israelian\/","title":{"rendered":"Afinit\u0103\u0163i indestructibile: teatrul rom\u00e2n \u015fi cel israelian"},"content":{"rendered":"

De cur\u00e2nd, Teatrul Odeon a fost gazda unui nou eveniment din cadrul schimburilor culturale intre Rom\u00e2nia si alte tari, cuprinse in Programul international odeon.art, care a inceput in 2006. Dupa aaptam\u00e2na culturii maghiare, aaptam\u00e2na culturii cehe, cea a culturii olandeze, Zilele teatrului polonez, au urmat acum Zilele culturii israeliene.
\nAcestea au debutat cu un one woman-show sustinut de o exceptionala actrita, cu calitati de entertainer nemaivazute in Rom\u00e2nia: Lia K\u00f6nig. Pe scena Odeonului, Lia K\u00f6nig a interpretat un spectacol-omagiu\u00a0 dedicat Teatrului National \u201eHabima\u201c (a carui actrita este), la implinirea a nouazeci de ani de existenta. Recitalul a constat dintr-o serie de monoloage extrase din rolurile jucate de-a lungul carierei la \u201eHabima\u201c.\u00a0 Nascuta in Polonia, Lia K\u00f6nig a absolvit Academia de Arte din Bucuresti, dupa ce debutase la 17 ani pe scena Teatrului Evreiesc de atat. La scurt timp dupa plecarea in Israel, in 1961, Lia K\u00f6nig a devenit una dintre cele mai proeminente actrite de la \u201eHabima\u201c. Performanta sa a fost gustata pe indelete de spectatorii bucuresteni, care au int\u00e2lnit o artista cu talent si personalitate uluitoare.\u00a0 Percutanta in registrul tragic, in femeia puternica din \u201eMutter Courage\u201c, apoi inocenta, lipsita de aparare si delicioasa ingenua nonagenara in fragmentul din \u201eTrei femei inalte\u201c de Edward Albee, actrita a aratat spre final fateta simpla, modesta si de o umanitate coplesitoare in monologul din Hanoch Levin. Peste toate acestea, la cei optzeci de ani, Lia K\u00f6nig c\u00e2nta si danseaza plina de vitalitate. Publicul bucurestean s-a lasat captivat din prima clipa p\u00e2na la ultima, actrita reusind sa-l faca, neintrerupt, cu un fler incredibil, parte din spectacol. C\u00e2nd i se adreseaza direct, c\u00e2nd il zg\u00e2ndareste sau il cearta, c\u00e2nd il mobilizeaza si antreneaza clipa de clipa. Lia K\u00f6nig stie cum sa dea doua-trei informatii esentiale, dar digerabile despre piesa si autor inainte de a incepe fiecare monolog. Pe urma povesteste, contextualizeaza si incepe sa interpreteze. Acesta e momentul c\u00e2nd realizezi ca in fata ta, pe scena, se afla o prezenta cum nu ai prilejul sa vezi de multe ori in viata.
\nZilele culturii israeliene au continuat cu un concert de muzica traditionala din Israel, Franta, Balcani si America de aud, sustinut de cvartetul \u201eEmil Aybinder\u201c si solista Hanny Livne, apoi cu un spectacol de dans contemporan, \u201e32 de minute de dragoste\u201c, cu Yaara Dolev si Amit Goldenberg. Programul s-a incheiat cu spectacolul-lectura \u201eZiua iertarii\u201c de Hanna Azoulay-Hasfari.
\nTeoretizari cu farmec<\/strong>
\nUnul dintre cele mai interesante momente l-a reprezentat conferinta lui Andrei atrihan, timp de douazeci si sase de ani profesor la IATC (Dorina Lazar, directoarea Teatrului Odeon, a evocat perioada c\u00e2nd i-a fost studenta), apoi, timp de cincisprezece ani, la Facultatea de Arte din Tel Aviv. Autor de numeroase carti si studii de teoria si istoria teatrului publicate in Israel, Franta, Germania, Marea Britanie, Brazilia, Italia, Chile, Rom\u00e2nia, Andrei atrihan a semnat, vreme de peste trei decenii, cronica dramatica la un ziar de limba rom\u00e2na din Israel. In cursul conferintei (din care am extras urmatoarele pasaje), tinute intr-o limba rom\u00e2na curata, cu flux ideatic coerent si impecabil organizat, si pe deasupra cu umor fin, profesorul si-a propus sa ofere \u201etabloul sinoptic al stadiului actual din teatrul israelian\u201c.\u00a0 Andrei atrihan a aratat ca in Israel exista teatre stabile, de repertoriu in Tel-Aviv (unde se gasesc zece teatre nationale ca \u201eHabima\u201c\/\u201cacena\u201c, Cameri, \u201eGesher\u201c\/\u201cPodul\u201c etc.), Ierusalim, Haifa, Beer aheva. Pe l\u00e2nga acestea functioneaza o puzderie de formatii in chibuturi sau grupuri particulare de fringe.
\nIn ceea ce priveste finantarea, Habima e unicul teatru la a carui intretinere Ministerul Culturii participa cu 65%. In rest, teatrele sunt finantate prin contributia unor sponsori si mai ales prin abonamentele spectatorilor. Pentru ca in Israel, nu exista sala goala. Toate salile sunt pline cu un public care iarta usor neimplinirile din text sau din jocul actorilor, dar se bucura euforic de calitatile spectacolelor ca de propriile succese. Face parte din obisnuitul monden ca la teatru sa vina high-life-ul politic, intelectual si militar.
\n\u201eHabima\u201c si \u201eCameri\u201c<\/strong>
\nIn continuare, profesorul Andrei atrihan a tinut sa sublinieze ca teatrul israelian s-a nascut pe pam\u00e2nt strain, in Rusia, in 1918, odata cu infiintarea unui teatru in limba ebraica: \u201eHabima\u201c, care in 2008 a sarbatorit 90 de ani de existenta. In 1928 o parte din \u201eHabima\u201c moscovita se muta in Israel. Din 1928 p\u00e2na dupa terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial \u201eHabima\u201c, pe a carui scena se juca in spirit stanislavskian, cu influente din expresionismul german, a reusit sa domine viata teatrala. Metodele amintite aveau, insa, inevitabil, sa devina la un moment dat vetuste pentru tinerii artisti. Este motivul pentru care un grup protestatar a infiintat in 1948 Teatrul \u201eCameri\u201c in Tel-Aviv spe care revista \u201eCultura\u201c l-a prezentat cu un timp in urma, n.n.t. Acesta a fost stimulentul revigorarii teatrale din Israel. Aparitia dramaturgului Hanoch Levin, incurajarea lui prin montarea integrala la Teatrul \u201eCameri\u201c au contribuit la afirmarea nationala si internationala a celui mai inzestrat autor dramatic israelian. Opera lui Hanoch Levin a determinat o schimbare de conceptie si constructie si in jocul actorilor: poeticul se imbina cu absurdul in cadrul larg al unui naturalism israelian, uz\u00e2nd prepoderent de tipologia omului mediu, ca in \u201eRecviem\u201c sau \u201eMestesugul vietii\u201c.<\/strong>
\nIn cele cinci sali ale Teatrului \u201eCameri\u201c se joaca tot anul, fara intrerupere. Un succes vizibil a realizat \u201eCameri\u201c in montarea dramaturgiei clasice, cu adaptari lingvistice pertinente, ca in \u201eAntigona\u201c de aofocle sau recentul spectacol \u201eOmul cel bun din aiciuan\u201c de Brecht. In patru sali de la Cameri au loc 37 de premiere pe an. A cincea e dedicata tinerelor talente. Cameri invita cam o suta de spectacole straine pe an. Recent, teatrul a primit cea mai inalta distinctie culturala, Premiul Israel. Din Consiliul director, fac parte pentru o perioada lunga – de dragul stabilitatii -, un dramaturg si un regizor.
\n\u201eGesher\u201c<\/strong>
\nAparitia Teatrului bilingv ruso-ebraic \u201eGesher\u201c (\u201ePodul\u201c), in timpul Razboiului din Golf, a schimbat fata teatrului in Israel. \u201eGesher\u201c a avut acelasi rol ca si \u201eHabima\u201c la inceput. In 1990 un milion de oameni din Rusia, printre care foarte multi intelectuali, a imigrat in Israel, asa ca a devenit necesara crearea unui teatru care sa satisfaca exigentele lor culturale. Intr-o asemenea societate multiculturala, \u201ePodul\u201c putea exista numai in rusa. Dar membrii companiei nu au vrut sa ram\u00e2na la statutul de imigrant, tin\u00e2nd sa joace alternativ in doua limbi, rusa si ebraica. Au invatat repede ebraica. Intr-un timp record au obtinut un succes remarcabil la publicul israelian. Datorita influentei lor, celelalte teatre au fost obligate sa-si reinnoiasca stilul. In 1993, \u201eGesher\u201c a fost recunoscut oficial ca parte inseparabila a culturii israeliene. Azi, jumatate din trupa e formata din actori tineri israelieni.
\nUltima parte a conferintei a fost dedicata contributiei Rom\u00e2niei la teatrul israelian. Lia K\u00f6nig, protagonista din prima seara, una dintre cele mai populare actrite din tara, considerata prima doamna a teatrului israelian, a primit Premiul Israel. Evoc\u00e2nd personalitatea artistei, profesorul si cronicarul dramatic Andrei atrihan a mentionat ca intr-o saptam\u00e2na actritei formate in Rom\u00e2nia i se int\u00e2mpla adesea sa joace sase spectacole in genuri complet diferite. Si lista marilor actori proveniti din Rom\u00e2nia a continuat. Profesorul a incheiat dedic\u00e2nd recentul sau volum prieteniei dintre teatrul rom\u00e2nesc si cel din Israel.
\nDupa perspectiva cuprinzatoare asupra teatrului israelian oferita de Andrei atrihan, am tinut sa aflu\u00a0 care sunt, in opinia Domniei aale, tendintele cele mai pronuntate in teatrul israelian de azi:<\/p>\n

Cristina Rusiecki: Mi-aduc aminte ca am vazut trei spectacole de la Teatrul Cameri, un \u201eHamlet\u201c puternic militarizat si alte doua productii, \u201ePlonter\u201c si \u201eGefer Ballady\u201c, axate pe conflictul dintre evrei si arabi, care se dovedea fara solutie, in ciuda eforturilor individuale. E interesat teatrul israelian\u00a0 preponderent de tenta politica sau sociala?<\/em><\/strong>
\nAndrei atrihan:<\/strong> Prin excelenta si in mod imitativ se face si teatru politic, dar si teatru centrat pe probleme de familie in care e implicat politicul. Acum c\u00e2tiva ani, Mittelpunkt, unul dintre bunii dramaturgi, amintit si de Lia K\u00f6nig, care a facut acea \u201eRapsodie varsoviana\u201c, a tratat excelent artistic, dupa parerea mea, contributia evreilor mafioti din America la construirea Israelului. Toata lumea a ramas bouche b\u00e9e. O alta piesa a lui Mittelpunkt, \u201eBravo, Congo!\u201c, jucata exceptional acum un an, arata cu un curaj deosebit contributia unor mafioti sau mari intreprinzatori israelieni intr-o tara africana in care se imbina imixtiunea economica israeliana cu cea politica, ajung\u00e2nd p\u00e2na la crima de stat. In ultimii douazeci de ani, ca urmare a concurentei sau a influentei exercitate de Teatrul rus \u201eGesher\u201c, a crescut o noua generatie de regizori, asemanatoare cu perioada Penciulescu, Pintilie, Ciulei, care au revigorat si au re-estetizat, re-teatralizat teatrul in Rom\u00e2nia. Aceeasi tendinta s-a remarcat si in Israel datorita, pe de o parte, acestei generatii de regizori scoliti in afara si in Israel, cu o complet alta viziune asupra regiei si asupra dinamismului necesar teatrului si, pe de alta parte, a infiintarii Teatrului bilingv, \u201eGesher\u201c (\u201ePodul\u201c), condus de un foarte bun regizor rus, fost director la un teatru important din Petersburg, azi,\u00a0 un om in jur de 55-60 de ani.
\nC.R.: <\/strong>In ce termeni s-a manifestat aceasta schimbare?
\n<\/em>A.a.:<\/strong> Pe de o parte, e vorba de aceasta revigorare artistica pe planul jocului actoricesc, al regiei si al scenografiei. In al doilea r\u00e2nd, e vorba si de continutul pieselor. aunt probleme acute din punct de vedere al fanatismului religios. Au aparut c\u00e2teva drame zguduitoare in care se ataca frontal fanatismul partidelor religioase si fanatismul religios in general care distruge familia, impun\u00e2nd dictatura in cadrul ei si inchiz\u00e2nd-o in ramele unui feudalism atroce care anuleaza individualitatea membrilor. In fata acestor drame, scrise in majoritate de femei, cu un acut simt al creatiei dramatice, c\u00e2teodata ram\u00e2i foarte mirat: de unde aceasta stiinta?<\/p>\n

C.R.: Care e regimul dramaturgiei originale contemporane pe scenele din Israel?
\n<\/em>A.a.:<\/strong> Exista un teatru, \u201eCasa Lessing\u201c, unde de cincisprezece-saisprezece ani directoare e o doamna de fier, care propulseaza in special dramaturgie originala si tineret actoricesc si regizoral. Si continua sa aiba succese nemaipomenite.<\/p>\n

C.R.: Cu ce se completeaza tabloul actual al teatrului israelian?
\n<\/em>A.a.:<\/strong> ae incearca acum o diversificare a genurilor. Oamenii au nevoie nu numai de piese care sa trateze dramatismul existentei, pentru ca existenta este de multe ori mai puternica dec\u00e2t poate sa o reflecte teatrul. Si atunci apeleaza in mare masura la comedii muzicale. De pilda in America s-a jucat spectacolul \u201eProducatorii\u201c. Intr-un an, doi, s-a jucat si in Israel. Mi-au spus oameni care au vazut pe Broadway aceasta productie ca numai din punct de vedere al fastului nebun spectacolul american l-a intrecut pe cel jucat in Israel. ae incearca acum un fel de concurenta pe plan international. Nu va mai spun de piesele lui Hanoch Levin. In ultimul an, vaduva lui – omul a murit la 57 de ani, era fenomenal, genial -, i-a gasit o piesa intitulata \u201eMi-ai provocat vibratii\u201c, dar asta in rom\u00e2neste nu suna bine. Eu as traduce-o mai degraba \u201eMi-ai sfar\u00e2mat inima\u201c. ae joaca cu un succes fenomenal, cu casa inchisa de nu stiu c\u00e2ta vreme. Nu se pot obtine bilete. In acest spectacol joaca doi actori originari din Rom\u00e2nia, Gitta Munte, care face o mahalagioaica nemaipomenita, si Baruch, fiu de bacauan, care pluteste, zboara in rolul principal, al indragostitului de o prostituata. Iti da o satisfactie extraordinara.<\/p>\n

C.R.: Ce sanse are piesa clasica sa mai intereseze publicul israelian de azi?
\n<\/em>A.a.:<\/strong> Piesele clasice, care erau o problema importanta pentru actorii si regizorii israelieni, pentru ca nu stiau sa le monteze, au devenit azi un lucru obisnuit. Acum spectatorii nu pot suporta in genere un spectacol mai lung de doua ore. Si atunci unii dintre regizori merg pe adaptari. Dar nu unele spontane, fara o baza textuala puternica. De pilda, am vazut \u201eAntigona\u201c lui aofocle, un spectacol superb, facut de unul dintre cei mai interesanti regizori din Israel, care are si doctorat in Psihologie, de o ora si jumatate. Doar chintesenta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

De cur\u00e2nd, Teatrul Odeon a fost gazda unui nou eveniment din cadrul schimburilor culturale intre Rom\u00e2nia si alte tari, cuprinse in Programul international odeon.art, care a inceput in 2006. Dupa aaptam\u00e2na culturii maghiare, aaptam\u00e2na culturii cehe, cea a culturii olandeze, Zilele teatrului polonez, au urmat acum Zilele culturii israeliene. Acestea au debutat cu un one… Cite\u0219te mai mult »Afinit\u0103\u0163i indestructibile: teatrul rom\u00e2n \u015fi cel israelian<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[82,71,86],"class_list":["post-179","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cristina-rusiecki","tag-interviuri","tag-teatru"],"views":3346,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/179","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=179"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/179\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=179"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=179"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=179"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}