{"id":17829,"date":"2014-02-27T10:53:30","date_gmt":"2014-02-27T08:53:30","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17829"},"modified":"2014-02-27T10:57:36","modified_gmt":"2014-02-27T08:57:36","slug":"poezia-eminesciana-intelesuri-in-recurs-vi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/poezia-eminesciana-intelesuri-in-recurs-vi\/","title":{"rendered":"Poezia eminesciana: intelesuri in recurs (VI)"},"content":{"rendered":"

O imagine de sine purtata <\/strong>
\npe aripile unei strofe calatoare<\/strong>
\nTrei dintre momentele-cheie ale poemului postum \u201eSarmis\u201d sunt marcate de o strofa, din patru versuri, aparent fara nicio legatura cu contextul. Prima oara, apare dupa tabloul cu luntrea care \u00eei poarta pe apa pe \u201eSarmis, craiul t\u00e2nar din Getia cea veche\u201d si pe \u201emireasa\u201d lui \u2013 aici, nenumita \u2013 si preceda gingasa marturisire de dragoste a \u201ecraiului\u201d. Tabloul, strofa \u00eel contureaza astfel: \u201eDin umbra de la maluri s-a desfacut la larg\/ O luntre cu-a ei p\u00e2nze sumese de catarg.\/ Taind \u00een doua apa, ea poarta o pareche:\/ Pe Sarmis, craiului t\u00e2nar din Getia cea veche,\/ Mireasa-i \u00een picioare, frumoasa ca o z\u00e2na,\/ Stetea si pe-a lui numar \u00eesi sprijina o m\u00e2na\u201d. Urmeaza, inserata, strofa: \u201eSe clatin visatorii copaci de chiparos\/ Cu ramurile negre uit\u00e2ndu-se \u00een jos,\/ Iar tei cu umbra lata si flori p\u00e2na-n pam\u00e2nt\/ Spre marea-ntunecata se scutura de v\u00e2nt\u201d. (O reproducem cu caractere tipografice destinate a facilita reperarea ei \u00een text.) Imediat, \u00eencepe declaratia de dragoste a \u201ecraiului Getiei\u201d: \u201eDe c\u00e2te ori, iubito, ma uit \u00een ochii tai,\/ Mi-aduc aminte ceasul c\u00e2nd te-am vazut \u00eentai.\/ Ca marmura de alba, cu m\u00e2ni subtiri si reci,\/ Str\u00e2ngeai o manta neagra pe s\u00e2nul tau\u2026\u201d.
\nA doua oara, strofa apare neschimbata \u00eentre sf\u00e2rsitul declaratiei de dragoste a lui Sarmis si raspunsul asteptat \u2013 desigur, tot de dragoste \u2013 al \u201emiresei\u201d lui: \u201eSi fericirea-mi, scumpe, nici \u00eendraznesc s-o crez\/ \u2026Tu esti? Tu esti aievea? Sau poate ca visez\u2026\/ Daca visez, te-ndura, ram\u00e2i la al meu piept\/ Si fa ca pe vecie sa nu ma mai destept.\/\/ Se clatin visatorii copaci de chiparos\/ Cu ramurile negre (\u2026)\/\/ Ea cade \u00een genunche sub florile ce ploua.\/ Grumazul i-l cuprinde cu bratele-am\u00e2ndoua,\/ Las\u00e2nd pe spate capul\u2026 \u2013 Copile! n-o sa m\u00e2ntui?\/ Caci fioros de dulce, pe buza ta cuv\u00e2ntu-i\u2026\/ Si c\u00e2t de mult ridici tu, \u00een g\u00e2nd pe-o biata roaba!\/\u201d.
\nA treia oara, strofa, reluata identic marcheaza sf\u00e2rsitul acestei declaratii de dragoste si preceda tabloul unor fabulosi \u201ecodri singurateci\u201d \u00een care \u201eun corn parea ca suna\u201d iar \u201ezimbrii z\u00e2nei Dochii\/ \u00centind spre apa g\u00e2tul, la cer \u00eenalta ochii\u201d: \u201eC\u00e2t ai putea departe lopetile sa lepezi,\/ Ca-n voie sa ne duca a marii unde repezi.\/ Oriunde ne vor duce \u00een farmecul iubirii,\/\/ Ea m\u00e2inile-am\u00e2ndoua le pune pe-al lui crestet\u2026\/ Frunzis purtat de v\u00e2nturi pe valuri cade vested.\/ Se clatin visatorii copaci de chiparos\/ Cu ramurile negre (\u2026)\/\/ Din codrii singurateci un corn parea ca suna.\/ Salbaticele turme la tarmuri se aduna.\/ Din stuful de pe mlastini, din valurile ierbii\/ Si din poteci de codru vin ciutele si cerbii,\/ Iar caii albi ai marii si zimbrii z\u00e2nei Dochii\/ \u00centind spre apa g\u00e2tul, la cer \u00eenalta ochii.\u201d
\nScena de dragoste de aici poetul o transfera \u2013 sigur, nu fara modificari \u2013 \u00een prima parte a \u201eScrisorii IV\u201d unde \u00eent\u00e2lnirea romantica, sub lumina dulce a lumii, dintre Cavaler si Castelana este marcata, mai discret, doar o singura data, de un distih \u2013 al doilea \u2013 al strofei din \u201eSarmis\u201d: \u201eLuna\u2026 luna iese-ntreaga, se \u00eenalt-asa balaie\/ Si din tarm \u00een tarm dureaza o carare de vapaie,\/ Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o asterne\/ Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne;\/ Si cu c\u00e2t lumina-i dulce tot mai mult se lamureste,\/ Cu-at\u00e2t valurile apei, cu-at\u00e2t tarmul parca creste,\/ Codrul pare tot mai mare, parca vine mai aproape\/ Dimpreuna cu al lunei disc, stap\u00e2nitor de ape.\/ Iara tei cu umbra lata si cu flori p\u00e2na-n pam\u00e2nt\/ \u00censpre apa-ntunecata lin se scutura de v\u00e2nt;\/ Peste capul blond al fetei zboara florile s-o ploua\u2026\/ Ea se prinde de grumazu-i cu m\u00e2nutele-am\u00e2ndoua\/ Si pe spate-si lasa capul\u201d.
\nStrofa ce ne retine atentia \u00een aceste pagini apare pentru prima data \u00een \u201eCalugarul si Chipul\u201d, versificare dramatica, apartin\u00e2nd epocii berlineze (1874), a ultimei parti a poemului \u201ePovestea magului calator \u00een stele\u201d, aceea \u00een care Feciorul de \u00eemparat ascuns \u00een haina unui t\u00e2nar calugar asteapta cu \u00eenfrigurare sa i se arate chipul iubit, creatie a \u00eenchipuirii sale. Maiestuosul cadru natural al \u00eenserarii \u2013 \u00eenrudit, de altfel, cu acela din \u201eScrisoarea IV\u201d \u2013 \u00een care nu mai putin maiestuosul Calugar se \u00eenfatiseaza ochilor Magului include o insolita pata de culoare \u2013 aceea a \u201evisatorilor copaci de chiparos\u201d si a \u201eportocalelor\u201d ce \u201es-oglinda-n ap-albastra\u201d: \u201ePare ca vad o luntre\u2026 Da, da! o vad departe,\/ Batr\u00e2nul e\u2026 \u00een manta-i \u00eenfasurat viseaza,\/ Al valurilor zgomot t\u00e2snind \u00eel saluteaza\/ Si lebede-argintoase pe placa marii-l trag,\/ Pe fruntea-i e-mpletita o ramura de fag.\/ Plutind cu repejune sub palida lumina\/ A lunei, pe-nmiirea a undelor senina,\/ Se pare cum ca este al marii Dumnezeu\/ Bl\u00e2nd \u00eeng\u00e2nat de lebezi \u00een m\u00e2ndru visul sau.\/ Se legan visaatorii copaci de chiparos\/ Cu frunza lor cea neagra las\u00e2ndu-se \u00een jos\u2026\/ \u00cen ape\u2026 Iar prin crenge de-un verde ad\u00e2nc, de jale,\/ S-oglinda-n ap-albastra mari de-aur portocale.\/ Si parca glas de clopot \u00eenfioreaza sara,\/ S-a st\u00e2ncilor lungi colturi\u2019n apunerea solara\/ Stau aurite-n aer \u2013 S-a serei rumenire\/ S-apleaca si-nroseste a marii s\u00e2nta fire\/ Si insulele m\u00e2ndre si de dumbrave pline\/ Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine\u201d.
\nNici peisajul, nici versurile ce contin imaginea \u201evisatorilor copaci de chiparos\u201d nu sunt altele \u00een cea de-a treia forma, apartin\u00e2nd epocii iesene (1876), a poemului dramatic \u201eMuresanu\u201d. La fel ca Magul din \u201eCalugarul si Chipul\u201d, Regele Somn din \u201eMuresanu\u201d C, uit\u00e2ndu-se pe mare, \u00eel vede venind pe Calugarul sub a carui \u00eenfatisare, \u00een ultima parte a poemului apare poetul pasoptist: \u201eDin insule bogate,sf\u00e2s\u00e2ind apa, iese\/ O luntre cu vintrele ce sp\u00e2nzura, sumese.\/ Se legan visatorii copaci de chiparos\/ Cu frunza lor cea neagra uit\u00e2ndu-se \u00een jos,\/ \u00cen ape\u2026 Iar pin crenge de-un verde ad\u00e2nc de jale\/ S-oglinda-n ap-albastra de aur portocale.\/ Si parca glas de clopot \u00eenfioreaza sara,\/ Pe-a st\u00e2ncilor lungi colturi apusul se coboara;\/ Stau aurite-n aer\u2026 si-a serei rumenire\/ S-apleaca si-nroseste a marii \u00eencretire\u2026\u201d.
\nFirul aparitiei \u00een lirica eminesciana a acestei strofe calatoare se reia \u00een poemul \u201eSarmis-Gemenii\u201d. (Cele doua titluri sunt editate \u00eempreuna \u00eentruc\u00e2t tema tratata este aceeasi, \u201eSarmis\u201d fiind considerat un \u201eprolog\u201d al amplului poem postum \u201eGemenii\u201d \u2013 v. Perpessicius, editia critica de \u201eOpere\u201d, V, p. 434 si urm.) Dar, nu \u00een prima versiune, intitulata de poet \u201eNunta lui Brig-Belu\u201d, dat\u00e2nd din 1876, si nici \u00een versiunile B sau C, ci, mai t\u00e2rziu, \u00een versiunea D, intitulata, tot de poet, \u201eSarmis\u201d, dat\u00e2nd din 1878-1879. Aici, poetul reia tratarea temei din versiunile A, B si C, apartin\u00e2nd anilor 1876-1877.
\nVersurile cu care \u00eencepea aceasta prima versiune \u201eSarmis\u201d erau: \u201eMijeste orizontul cu stele departate\/ Spre el \u00eesi m\u00e2na marea a ei singuratate\/ La zarea-i luminoasa alearga sa uneasca\u201d. Apoi, dupa cum arata succesiunea filelor de manuscris, intervine o noua redactare. Perpessicius (editia critica de \u201eOpere\u201d, V, p. 477) retine acest moment astfel: \u201eInitial si str\u00e2ns legat de imaginea insulei, pasajul acesta prezinta urmatorul contur, ce instantaneu, aproape, deoarece este elaborat pe aceeasi pagina, evolueaza spre conturul transmis \u00een D: \u00abPe insula se clatin copaci de chiparos\/ Cu ramurile negre uit\u00e2ndu-se \u00een jos\/ Iar tei cu umbra lata si flori p\u00e2n\u2019 \u00een pam\u00e2nt\/ \u00cen marea-ntunecata se scutura de v\u00e2nt\/ Deodata \u2013 o luntre neagra cu p\u00e2nzele sumese\/ Din umbra-adormitoare a tarmurilor ese\/ Se leagana pe ape si poarta o pareche:\/ Pe Sarmis craiul t\u00e2nar din Getia cea veche\/ Mireasa-i sta-n picioare, frumoasa ca o z\u00e2na\/ De umaru-i puternic ea-si rezima o m\u00e2na\u00bb\u201d.
\nBrusc, asadar, poetului i se impune din nou strofa pe care o utilizase ultima oara cu mai bine de doi ani \u00eenainte, de data aceasta, \u00een forma ce se va pastra \u00een toate aparitiile ulterioare \u2013 \u00een \u201eSarmis\u201d si, apoi, \u00een \u201eGemenii\u201d. Ivita \u00een \u201eCalugarul si Chipul\u201d, mai mult sau mai putin, din jocul inspiratiei, strofa calatoare \u00eencepe acum sa fie utilizata cu program. Anume, dupa cum am vazut mai sus, \u00een punctele-cheie din \u201eSarmis\u201d si, tot astfel, asa cum vom vedea, \u00een \u201eGemenii\u201d. Exact \u00een acest sens trebuie luata presupunerea lui Petru Cretia (\u201eTestamentul unui eminescolog\u201d, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998, p. 64) potrivit caruia poemului \u201ecare apare sub dublul titlu de \u00abSarmis\u00bb si \u00abGemenii\u00bb\u201d i se poate \u00eentrezari \u201eo structura \u00een cinci parti, al caror laitmotiv sa fie Se clatin visatorii copaci de chiparos\u2026\u201d.
\n\u00cen continutul ei, strofa se prezinta ca o alaturare de elemente, la prima vedere, incongruente, caci \u201ecopacii de chiparos\u201d se \u00eent\u00e2lnesc \u00een cimitire, fiind asociati mortii, \u00een timp ce \u201eteii\u201d, mai ales \u00een lirica eminesciana, sunt asociati iubirii \u00eemplinite. Alaturarea \u00eei produce lui G. Calinescu un efect de \u201eneagra muzica elegiaca\u201d, iar lui Alain Guillermou de \u201epeisaj mistic\u201d. Mircea Cartarescu (\u201eEminescu. Visul chimeric\u201d, 2011, p. 70), la r\u00e2ndul lui, considera teiul sf\u00e2nt un \u201eagent thanatic\u201d ce \u201e\u00eensoteste deopotriva reveriile erotice si thanatice ale poetului\u201d.
\nUn amplu comentariu consacra strofei calatoare D. Murarasu \u00een \u201eComentarii eminesciene\u201d (Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1967, pp. 247-259). \u00cen \u201eCalugarul si Chipul\u201d, versurile \u201eSe legan visatorii copaci de chiparos\u201d \u201e\u00eentregesc \u2013 dupa parerea autorului \u2013 peisajul unei naturi mediteraniene pline de culoare\u201d, \u00een timp ce \u00een \u201eMuresanu\u201d C, functia lor capata o anumita extindere. Ele \u201esunt \u00een acord cu o stare afectiva de lina contemplativitate si introduc o nota melancolica \u00eentr-un peisaj sc\u00e2nteietor si \u00een salbaticia st\u00e2ncilor, si \u00een bogatia de vegetatie \u00een mijlocul careia traia calugarul\u201d. \u00cen \u201eSarmis-Gemenii\u201d, versurile dob\u00e2ndesc \u201etot mai multa cuprindere afectiva\u201d, devin \u201etot mai semnificative\u201d. Poetul face din ele un laitmotiv \u2013 procedeu prin care \u201eni se largeste orizontul \u00eentelegerii estetice a poemului\u201d. \u00cen esenta, considera D. Murarasu, \u201econcep\u00e2nd muzical poemul, Eminescu, la fel cu muzicianul, acorda laitmotivului un rol de fir conducator \u00een raport cu un personaj ori o peripetie a actiunii epice\u201d. \u00cen virtutea acestui rol, laitmotivul \u00eentregeste, odata, starea nelamurita a lui Sarmis care \u201enu mai stie daca traieste o realitate ori numai stap\u00e2nirea unui vis, din care ar vrea sa nu se mai \u00eentoarca.\u201d Altadata, strofa \u201eSe clatin visatorii copaci de chiparos\u201d induce \u00een sufletul celor doi \u00eendragostiti \u2013 Sarmis si Tomiris \u2013, ajunsi la cea mai \u00eenalta expresie a iubirii lor, \u201eun sentiment de melancolie\u201d, suger\u00e2nd, \u00een acelasi timp, \u201eg\u00e2ndul ca se risipeste tot ce este socotit vesnic\u201d. \u00cen sf\u00e2rsit, \u00een \u201eGemenii\u201d, \u201eun cuprins sentimental mai complex\u201d capata laitmotivul \u00een contextul fram\u00e2ntarii afective care \u00eei stap\u00e2neste deopotriva pe Sarmis si Tomiris atunci c\u00e2nd cel gonit, si de pe tron, si din inima iubitei sale \u00eesi anunta hotar\u00e2rea de a se \u00eentoarce, pentru totdeauna, \u00een \u201ecodri negri\u201d unde \u201epeste frunze uscate fara urme\/ Alearga zimbrii negri si cerbii fug \u00een turme.\u201d Laitmotivul, conchide D. Murarasu, apare peste tot \u201eacelasi ca expresie\u201d, dar \u201evariat ca nuante afective\u201d.
\nToate aceste remarci sunt pertinente la nivelul local al contextelor avute \u00een vedere, dar ele nu dezvaluie \u00eentelesul global propriu misterioasei, totusi, strofe calatoare. El trebuie cautat, dupa parerea noastra, \u00een raportarea secventei \u201eSe clatin visatorii copaci de chiparos\u201d la semnificatia de ansamblu a poemelor \u00een care, iterativa si similar-afina, ea apare. Or, ceea ce este comun creatiilor respective \u2013 \u201eCalugarul si Chipul\u201d si \u201eMuresanu\u201d C, pe de o parte, si pe de alta parte, \u201eSarmis-Gemenii\u201d \u2013 consta \u00een faptul ca ele ascund masti ale poetului. \u201eCalugarul\u201d \u00eendaratul caruia sta Feciorul de \u00eemparat fara de stea din \u201ePovestea magului calator \u00een stele\u201d, \u00eenzestrat, ca si poetul, cu genialitate, este o masca a lui Eminescu. La fel este Calugarul \u2013 \u00eenfatisare a lui Muresanu, aflat si el \u00een asteptarea Chipului iubitei pierdute de care se simte atras, cu o forta irezistibila, dincolo de moarte. Masca eminesciana este si Sarmis, cel care \u00een versiunile preliminare ale poemului \u201eSarmis-Gemenii\u201d aparea, de altfel, sub chipul lui Boerebist, poetul: \u201eBrig-belu rege t\u00e2nar \u00een vremea cea carunta\/ Pe zeii vechei Dacii el i-a chemat la nunta\/ (\u2026) Deodata-n fundul salei aflare sub un arc\/ Cu st\u00e2nga razimata pe-al arfei sale arc\/ Boerebist nebunul, lui Belu frate geaman \u2013\/ Ca umbra cu fiinta-i ei am\u00e2ndoi \u00eesi saman\u201d. (v. \u201eNunta lui Brig-Belu\u201d, prima versiune a poemului, \u00een Perpessicius, editia critica de \u201eOpere\u201d, V, p. 436).
\nDe ce este important de retinut faptul ca poemele \u00een care gasim strofa calatoare sunt poeme cu masti ale poetului? Pentru ca \u201ePrin adoptarea mastii \u2013 dupa cum considera Tudor Vianu (v. \u201eAtitudinea si formele eului \u00een lirica lui Eminescu\u201d, \u00een \u201eStudii de literatura rom\u00e2na\u201d, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1965, pp. 303-309) \u2013 Eminescu cobora mai ad\u00e2nc \u00een sine\u201d. Poetul \u201epune masca pentru a fi mai el \u00eensusi\u201d, pentru \u201ea manifesta mai raspicat sentimentele lui cele mai profunde, cele care adera la partea cea mai intima a propriei naturi\u201d. Si, cum din \u00eentreaga creatie, ca si din viata si personalitatea poetului, rezulta ca una dintre coordonatele \u201enaturii\u201d sale o reprezinta asocierea iubirii cu moartea, se poate sustine ipoteza ca strofa calatoare este una dintre expresiile lirice ale acestei coordonate. \u201eSe clatin visatorii copaci de chiparos\/ Cu ramurile negre uit\u00e2ndu-se \u00een jos,\/ Iar tei cu umbra lata, cu flori p\u00e2n-\u00een pam\u00e2nt,\/ Spre mare-ntunecata se scutura de v\u00e2nt\u201d ofera o imagine de sine \u2013 un fel de supratema a autorului \u2013 pe care poetul, relu\u00e2nd-o de mai multe ori, a considerat-o relevanta at\u00e2t \u00een planul naturii sale intime, c\u00e2t si \u00een plan poetic. \u00cen \u201eCalugarul si Chipul\u201d, ca si \u00een \u201eMuresanu\u201d C, ea nu este \u2013 asa cum s-ar putea crede \u2013 un simplu element de compunere a peisajului. Functia ei este aceea de a premerge sau de a anunta intrarea \u00een peisaj a Calugarului \u2013 masca a poetului \u2013 aflat, \u00een ambele scrieri, \u00een cautarea Chipului iubitei moarte. \u00cen \u201eCalugarul si Chipul\u201d ea nu i se arata celui ce \u00eesi doreste moartea pentru a o putea \u00eent\u00e2lni: \u201eO, de-as muri\u2026 O parte ce-n mine-a mai ramas\/ Sa zboare unde-amorul l-asteapta \u00een estas,\/ Sa zboare unde partea-i cea juna, dulce, pala\/ Pluteste pintre stele\u2026\u201d \u00cen schimb, \u00een \u201eMuresanu\u201d C iubita moarta nu numai ca se arata, dar chiar \u00eel antreneaza pe Calugar \u00een luntrea trasa de lebezi spre o destinatie necunoscuta care ar putea fi, tot ca \u00een \u201eCalugarul si Chipul\u201d, intrarea \u00een nefiinta: \u201eUrmeaza-ma \u00een luntrea ce dusa e de lebezi\/ Pe undele oceanici ce furtunoase, repezi,\/ Ne-or duce-n departare\u2026\u201d
\nAceeasi luntre \u00eei poarta pe valuri, spre un orizont \u201ecu raze departate\u201d pe Sarmis si pe \u201emireasa\u201d lui reprezent\u00e2nd proiectia \u00een ideal a cuplului de iubire visat de poet: \u201eMijeste orizontul cu raze departate\/ Iar marea-n mii de valuri a ei singuratate\/ Spre zare-i luminoasa porneste sa-si uneasca\/ Eterna-i neodihna cu linistea cereasca.\/ (\u2026) Din umbra de la maluri s-a desfacut la larg\/ O luntre cu-a ei p\u00e2nze sumese de catarg\u201d. Strofa calatoare \u2013 \u201eSe clatin visatorii copaci de chiparos\u2026\u201d \u2013 inserata aici augureaza \u00eemplinirea de iubire care \u00eei asteapta pe cei doi \u00eendragostiti. Ca \u00een multe alte poezii eminesciene de dragoste, iubita \u00eei apare lui Sarmis \u201eCa marmura de alba, cu m\u00e2ni subtiri si reci\u201d. El o vede plutind \u201eca o usoara craiasa din povesti\u201d (v. poezia purt\u00e2nd chiar acest titlu) si i se adreseaza cu cuvinte pe care le gasim si \u00een \u201eAt\u00e2t de frageda\u201d: \u201e At\u00e2t de frageda, te-asameni\/ Cu floarea alba de cires\u201d \u2013 citim aici. \u201eCe zeu din cer te puse \u00een calea mea sa iesi,\/ O, frageda fiinta ca floarea de cires\u201d \u2013 citim \u00een \u201eSarmis\u201d. \u201eAm stat pe loc, cu ochii doar te urmam mereu,\/ Tu, gingasa mireasa a sufletului meu\u2026\u201d i se adreseaza iubitei \u201ecraiul cel t\u00e2nar din Getia cea veche\u201d, cuvintele regasindu-se \u00een gura poetului din \u201eAt\u00e2t de frageda\u201d: \u201eTe duci, s-am \u00eenteles prea bine\/ Sa nu ma tin de pasul tau,\/ Pierduta vecinic pentru mine,\/ Mireasa sufletului meu!\u201d
\nCa o umbra, inseparabila de obiectul care \u00eei da nastere, sugestia mortii \u00eensoteste \u00eemplinirea de iubire: \u201eTu esti? Tu esti aievea? Sau poate ca visez\u2026\/ Daca visez, te-ndura, ram\u00e2i la al meu piept\/ Si fa ca pe vecie sa nu ma mai destept\u201d. Ea devine apasatoare c\u00e2nd gestul care consfinteste \u00eemplinirea dragostei este imediat urmat de caderea frunzisului vested, \u00eentarita de ambivalenta iubire-moarte a strofei calatoare inserata \u00een continuare: \u201eEa m\u00e2inile-am\u00e2ndoua le pune pe-al lui crestet\u2026\/ Frunzis purtat de v\u00e2nturi pe valuri cade vested.\/ Se clatin visatorii copaci de chiparos (\u2026)\u201d. \u00cen cele din urma, apare si sunetul cornului \u2013 \u201eDin codrii singurateci un corn parea ca suna\u201d \u2013 care, la Eminescu, asa cum am vazut mai \u00eenainte, este asociat fie \u00eemplinirii iubirii, fie dorului de moarte.
\nPurtati de \u201eluntrea cu vintrele\u201d, Cavalerul si Castelana (din \u201eScrisoarea IV\u201d) se \u00eendreapta tot spre \u00eemplinirea dragostei lor, \u00eemplinire augurata, ca si \u00een \u201eSarmis\u201d, de un distih al strofei calatoare: \u201eIar tei cu umbra lata si cu flori p\u00e2na-n pam\u00e2nt\/ \u00censpre apa-ntunecata lin se scutura de v\u00e2nt;\/ Peste capul blond al fetei zboara florile s-o ploua\u2026\/ Ea se prinde de grumazu-i cu m\u00e2nutele-am\u00e2ndoua\/ Si pe spate-si lasa capul\u2026\u201d Aici, \u00eemplinirea dragostei este, de-a dreptul, iluzorie; ea nu este altceva dec\u00e2t un fruct al imaginatiei poetului: \u201eFantazie, fantazie, c\u00e2nd suntem numai noi singuri,\/ Ce ades ma porti pe lacuri si pe mare si prin cr\u00e2nguri!\u201d Iar tot ceea ce urmeaza dezminte \u00een mod categoric posibilitatea \u00eemplinirii dragostei. Confruntat cu femeia frivola, poetul \u00eesi asuma dezamagirea \u00een nume propriu: \u201eNu simtiti c-amorul vostru e-un amor strain? Nebuni!\/ Nu simtiti ca-n proaste lucruri voi vedeti numai minuni?\/ Nu vedeti c-acea iubire serv-o cauza din natura?\/ Ca e leagan unor viete ce seminte sunt de ura?\u201d Mai mult, el o extrapoleaza, cu efecte devastatoare, la creatia si chiar la viata lui \u00eentreaga: \u201eDa\u2026 visam odinioara pe acea ce m-ar iubi,\/ C\u00e2nd as sta pierdut pe g\u00e2nduri, peste umar mi-ar privi,\/ As simti-o ca-i aproape si ar sti c-o \u00eenteleg\u2026\/ Din sarmana noastra viata, am dura roman \u00eentreg\u2026\/ N-o mai caut\u2026 Ce sa caut? E acelasi c\u00e2ntec vechi,\/ Setea linistei eterne care-mi suna \u00een urechi;\/ Dar organele-s sfarmate si-n strigari iregulare\/ Vechiul c\u00e2ntec mai strabate cum \u00een nopti izvorul sare.\/ P-ici, pe acolo mai strabate c\u00e2te-o raza mai curata\/ Dintr-un Carmen Saeculare ce-l visai si eu odata.\/ Altfel suiera si striga, scapara si rupt rasuna,\/ Se \u00eemping tumultoase si salbatece pe struna,\/ Si \u00een g\u00e2ndu-mi trece v\u00e2ntul, capul arde pustiit, Aspru, rece suna c\u00e2ntul cel etern neispravit\u2026\/ Unde-s sirurile clare din viata-mi sa le spun?\/ Ah! Organele-s sfarmate si maestrul e nebun!\u201d
\nCu efecte mai complexe si mai nuantate este dotata strofa calatoare \u00een \u201eGemenii\u201d. Aici, poetul pare ca se identifica cu strofa sa, ceea ce ar putea explica si \u201epasiunea\u201d cu care el \u201esi-a urmarit\u201d, de-a lungul multiplelor labirinturi, subiectul pe care l-a si dus \u2013 dupa cum arata Perpessicius (editia critica de \u201eOpere\u201d, V,
\np. 434) \u2013 la perfectia ultimei forme\u201d. Prima oara ea este introdusa \u00een contextul \u00een care Tomiris care fusese iubita lui Sarmis, acum furata acestuia, odata cu tronul, de catre Brigbelu, \u00eesi aminteste cuvintele care \u00een luntrea \u201ecu-a ei p\u00e2nze sumese de catarg\u201d \u00eei purtau, pe ea si pe Sarmis, spre \u00eemplinirea dragostei: \u201eDeasupra ei Brigbelu, nalt\u00e2nd faclia-n aer,\/ \u00cei zise: \u2013 O, iubito, din nou ti se nazare.\/ Iar ea mereu asculta, s-aude i se pare:\/ \u00abSe clatin visatorii copaci de chiparos\/ (\u2026)\u00bb\u201d. Regretul ei pentru dragostea pierduta, \u00eenlocuita de o pasiune cu dubla valenta \u2013 atractie si respingere \u2013 pentru fratele geaman al lui Sarmis, este accentuat de faptul ca \u00een urechi \u00eei suna cuvinte pe care, parca le mai auzise, iesite din gura altuia, reproduse ca atare \u00een text, cu marca ghilimelelor. \u00cen ele Tomiris regaseste \u2013 vie dar, \u00een acelasi timp, mustratoare \u2013 imaginea de sine a lui Sarmis care, fara voia ei, o urmarea obsesiv \u00een tot locul. A doua aparitie a strofei premerge intrarii neasteptate \u00een scena chiar a purtatorului imaginii ca si cum ar fi fost chemat de apasatoarea dilema sentimentala a fostei lui iubite. Nimic nu o anunta: revenirea lui Sarmis se produce pe fondul \u00eenveselirii de catre un \u201eghidus\u201d a aerului greu, sumbru, \u00eencarcat de neliniste care plutea deasupra ceremoniei de nunta si, totodata, de \u00eencoronare a lui Brigbelu: \u201eSi pe c\u00e2nd toti asculta, chiar regii din firide,\/ Cu gura-n pumn ghidusul se str\u00e2mba si tot r\u00e2de.\/ Cu mutra lui de capra si trup schilod de faun\/ \u00cesi t\u00e2r\u00e2ie piciorul tin\u00e2ndu-se de scaun\/ Se clatin visatorii copaci de chiparos\/ (\u2026)\/ Deodata-n fundul salei, apare sub un arc,\/ Cu st\u00e2nga razimata de spada-i de monarc,\/ Nebunul Sarmis \u2013 care-i cu craiul frate geaman \u2013\/ Ca umbra cu fiinta-i ei am\u00e2ndoi s-asaman\u201d. Un argument care sustine ipoteza ca imaginea lui Sarmis este imaginea de sine a poetului sta \u00een faptul ca \u2013 asa cum am vazut mai sus \u2013 nu altfel aparea c\u00e2ntaretul Boerebist: \u201eDeodata-n fundul salei apare sub un arc\/ Cu st\u00e2nga razimata pe-al arfei sale arc\/ Boerebist nebunul, lui Belu frate geaman \u2013\/ Ca umbra cu fiinta-i ei am\u00e2ndoi \u00eesi saman\u201d. Evident, simbolul poetului \u2013 \u201earfa\u201d \u2013 este \u00eenlocuit cu simbolul \u201emonarcului\u201d \u2013 \u201espada\u201d.
\nLa cea de-a treia si ultima ei aparitie strofa calatoare consfinteste hotar\u00e2rea lui Sarmis de a iesi definitiv, si de pe scena iubiri, si de pe scena puterii. \u00cen figura lui Sarmis, se \u00eent\u00e2lnesc trimiteri la doua dintre cele mai semnificative mituri ale Greciei antice: cel al lui Orfeu si cel al lui Oedip. Sub chipul c\u00e2ntaretului Boerebist, el apare din infern, \u00eentocmai ca Orfeu, c\u00e2nt\u00e2ndu-si, \u201e\u00een tonuri ad\u00e2nce\u201d iubirea pierduta: \u201eSpre el toti ochi-ndreapta \u2013 chiar zeul cel etern\/ \u00abPriviti-l, o priviti-l\u2026 soseste din infern!\u00bb\/ Si lunec-a lui dreapta pe arfa lui cea grea\/ Ad\u00e2nce, mai ad\u00e2nce el tonuri \u00eei rapia\u201d Pe de alta parte, atunci c\u00e2nd, \u00eendurerat, Sarmis renunta la iluzia iubirii si a fericirii, el \u00eesi anunta hotar\u00e2rea de a se \u00eentoarce \u00een \u201ecodri negri\u201d, \u00eentocmai ca Oedip \u00een tragedia lui Sofocle: \u201eTomiris! vis de aur \u00een viata-mi, sa te ier?\/ Durerea-mi, nebunia-mi, pustiu-mi ti le iert!\/ Ce sa te blestem oare? Caci visul m\u00e2ng\u00e2ios\/ A trebuit sa piara\u2026 Prea, prea era frumos.\/ Cu-amor at\u00e2t de fara margini si de-nalt\/ Nu se cadea sa tie un om la celalalt.\/ Prea ne uitasem astfel de tot si tu si eu.\/ Cereasca fericire nu se putea sa tina,\/ Nu se cadea s-o aiba o m\u00e2na de tar\u00e2na,\/ \u00cen lumea de mizerii si lacrimi nu e loc\/ Pentru at\u00e2ta mila si pentru-at\u00e2t noroc\u2026\/ De-aceea-n codri negri ma-ntorc sa ratacesc.\/ \u00cen umbra lor eterna eu umbra-mi mistuiesc\/ (\u2026)\u201d Trimiterea la mitul lui Oedip capata mai multa acoperire daca luam \u00een considerare ca \u00een \u201eNunta lui Brig-Belu\u201d, prima versiune a \u201eGemenilor\u201d, Boerebist sf\u00e2rseste si el orb, cu ochii uscati de soare. Blestemului adresat de Boerebist zeilor \u00eei raspunde soarele. \u00cenainte de a-l pedepsi cu orbirea pe c\u00e2ntaretul iconoclast, el \u00eei meneste o soarta asemanatoare cu aceea a lui Orfeu, pe care Eminescu \u00eensusi \u00eel evocase \u00een episodul consacrat Greciei din \u201eMemento mori\u201d: \u201eIar pe piatra pravalita, l\u00e2nga marea-ntunecata\/ Sta Orfeu cotul \u00een razim pe-a lui arfa sfar\u00e2mata\u2026\/ Ochiu-ntunecos si-ntoarce si-l arunca aiurind\/ C\u00e2nd la stelele eterne, c\u00e2nd la jocul bl\u00e2nd al marii.\/ Glasu-i, ce-nviase st\u00e2nc, stins de-aripa disperarei\/ Asculta cum v\u00e2ntu-nsala si cum undele \u00eel mint\u201d. Soarta lui Orfeu, a carui c\u00e2ntare a influentat toata g\u00e2ndirea Greciei \u2013 \u201eSi d-eterna-i murmuire\/ O urma ademenita toat-a Greciei g\u00e2ndire\/ \u00cempl\u00e2nd halele oceanici cu c\u00e2ntarile-i de-amar\u201d \u2013 se regaseste \u00een soarta menita de soare lui Boerebist, v. Perpessicius, editia critica de \u201eOpere\u201d, V, p. 443: \u201eDin jilt de aur rosu nalt soarele se scoala\/ Ca bl\u00e2ndul glas de lira rasuna glas prin sala\/ \u00abO, c\u00e2ntaret nebune, ce zeilor dai slava!\/ Sa pleci cu-a ta durere \u00een lume pe o nava\/ De-i trece l\u00e2nga tarmuri popoarele sa iasa\/ \u00cen straiu de sarbatoare \u00een calea-ti luminoasa\/ S-asculte cu uimire la glasul tau cel mare,\/ Sa-ncarce a ta nava cu flori mirositoare\/ (\u2026)\/ Aceasta e rasplata ce ti-o dau m\u00e2ndri zei,\/ Caci \u00een a tale c\u00e2nturi i-ai \u00eenaltat pe ei.\/ Naintea ta marire, \u00een urma ta marire \u2013\/ Dar tu sa treci prin ele \u00een vecinica orbire\/ Si stinsi si reci sa-ti fie fie sub frunte ochii tai \u2013\/ Caci \u00een a ta c\u00e2ntare ai blastamat pe zei!\u00bb Si soarele \u00een laturi da valul lui de ceata\/ Toti muritori-n juru-i cad la pam\u00e2nt cu fata\/ Dar drept \u2013 frumos si palid \u2013 sta \u00een picioare: unul\/ Se uita tinta-n soare \u2013 e Boerebist nebunul \u2013\/ De raze de jeratec luminile-i se sorb\/ Si ochi-i fug \u00een capu-i si se usuca \u2013 orb.\u201d
\nHarazit ca Orfeu si orb ca Oedip, lui Boerebist, cu sufletul izbavit de \u201ejale si fiori\u201d, i se meneste sa-si afle \u201esenina pace\u201d \u00een \u201efundul al marii \u00eenghetate\u201d: \u201ePrin vecinicu-ntuneric aude glas ad\u00e2nc,\/ Cum valurile marii se scutura si pl\u00e2ng:\/ \u00abCu bolta ta de stele o univers cobori\/ Din sufletu-i alunga si jale si fiori \u2013\/ Coboara lin si pacinic albastre, m\u00e2ndre dom \u2013\/ Patrunde cu-a ta pace suflarea unui om\/ Si desperarea neagra, ce-n inima lui zace\/ Sa faca loc la sf\u00e2nta, \u00een veci senina pace!\/ C\u00e2nd vei muri odata, o, Boirebist, nebune\/ Te-or \u00eengropa c\u00e2nd sara si soarele apune\/ Si coperindu-ti corpul cu flori \u00eentunecate\/ Te vor lasa \u00een fundul al marii \u00eenghetate\u201d.<\/p>\n

Nu mult mai t\u00e2rziu, \u00een \u201eMai am un singur dor\u201d poetul se va vedea si el \u00eengropat \u201e\u00een linistea serii\u201d, dar, \u201ela marginea marii\u201d, nu \u00een \u201efundul\u201d ei si nu \u201ecoperit\u201d cu \u201eflori \u00eentunecate\u201d, ci vegheat de \u201eteiul sf\u00e2nt\u201d \u2013 arbore al iubirii devenit arbore al mortii ca simbol al comuniunii cu natura, \u00een viata si dincolo de ea.<\/p>\n

Sarmis, masca a poetului se \u00eentoarce sa rataceasca prin codrii Daciei, prin care \u201eAlearga zimbrii negri si cerbii fug \u00een turme\u201d. Este o forma de intrare \u00een nefiinta, dar nu de disparitie caci el lasa \u00een urma lui, purtata pe aripile strofei calatoare, imaginea de sine: \u201eDe-aceea-n codri negri ma-ntorc sa ratacesc.\/ \u00cen umbra lor eterna eu umbra-mi mistuiesc,\/ Privesc cum peste frunze uscate fara urme\/ Alearga zimbrii negri si cerbii fug \u00een turme,\/ Iar l\u00e2nga vechi f\u00e2nt\u00e2ne de lume date-uitarii\/ Privesc \u00een iarba-nalta sirepii albi ai marii.\/ Se clatin visatorii copaci de chiparos\/ Cu ramurile negre uit\u00e2ndu-se \u00een jos,\/ Iar tei cu frunza lata, cu flori p\u00e2n-\u00een pam\u00e2nt,\/ Spre marea-ntunecata se scutura de v\u00e2nt.\u201d<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

O imagine de sine purtata pe aripile unei strofe calatoare Trei dintre momentele-cheie ale poemului postum \u201eSarmis\u201d sunt marcate de o strofa, din patru versuri, aparent fara nicio legatura cu contextul. Prima oara, apare dupa tabloul cu luntrea care \u00eei poarta pe apa pe \u201eSarmis, craiul t\u00e2nar din Getia cea veche\u201d si pe \u201emireasa\u201d lui… Cite\u0219te mai mult »Poezia eminesciana: intelesuri in recurs (VI)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[10077],"class_list":["post-17829","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-poezia-eminesciana"],"views":2752,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17829","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17829"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17829\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17829"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17829"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17829"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}