\u00cen sirul importantelor aniversari si comemorari din calendarul literar 2014 se \u00eenscrie, chiar \u00een acest februarie, si \u00eemplinirea a 120 de ani de la nasterea, \u00eentr-un sat din tinutul Neamt, a Otiliei Cazimir. \u00cen 1898, familia poetei se stabilea \u00een Iasi. \u00cen locuinta, astazi muzeu memorial, dintr-un vechi cartier al Iasului, unde putea fi vazuta p\u00e2na nu demult si casa Teodorenilor, care, aidoma multor altor case ale unor oameni de seama rom\u00e2ni, au murit cu povestile lor cu tot, \u00eenghitite de sulfuroasa mlastina capitalista postdecembrista, Otilia Cazimir a trait si a scris timp de aproape sapte decenii. A debutat c\u00e2nd era eleva si se numea Alexandra Gavrilescu la \u201eViata Romaneasca\u201c. Prima poezie trimisa faimoasei reviste, intitulata \u201eNoapte\u201c, a atras atentia lui Ibraileanu si aprecierea lui Mihail Sadoveanu. Acestia au si botezat-o pe adolescenta autoare cu numele cu care avea sa se consacre \u00een literatura rom\u00e2na.
\nParafraz\u00e2ndu-l pe E. Lovinescu, Otilia Cazimir ar fi putut spune: \u201eSunt scriitoare, nimic mai mult, dar nici mai putin\u201c. Destinul ei s-a aflat sub o stea cum nu se poate mai norocoasa. Sa intri \u00een literatura pe maiestuoasa poarta a \u201eVietii Rom\u00e2nesti\u201c, av\u00e2ndu-i ca nasi pe Ibraileanu si Sadoveanu, sa fii apoi rasfatata celor de la si din jurul celebrei reviste, sa traiesti o iubire ca \u00een romane, sa fii pretuita si omagiata de cei mai mari scriitori, artisti si oameni de cultura ai vremii, sa fii premiata de Academia Rom\u00e2na (cea interbelica), la v\u00e2rsta de numai 33 de ani, si sa ti se decerneze \u00een aceeasi epoca Premiul National pentru Poezie si Premiul Societatii Scriitorilor Rom\u00e2ni, urmate de altele, dupa Razboi, la fel de prestigioase \u2013 iata doar c\u00e2teva dintre reperele unei biografii exceptionale. Dar dincolo de toate acestea, Otilia Cazimir a ramas sfioasa, delicata Alexandra Gavrilescu, pe care Ibraileanu o rasfata spun\u00e2ndu-i si Rodoguna-Brunhilda-Cunegunda; a ramas modesta si respectuoasa fata de ilustrii ei companioni de la \u201eViata Rom\u00e2neasca\u201c, inclusiv sau mai ales atunci c\u00e2nd a ajuns ea \u00eensasi \u201eun nume adunat pe-o carte\u201c. Era un model de discretie, de austeritate si de daruire fata de cea mai solitara profesiune din lume, cum o definea Gabriel Garc\u00eca M\u00e1rquez: scrisul. As putea-o compara, si din acest punct de vedere, cu marele ei contemporan Tudor Arghezi, de pretuirea si admiratia caruia s-a si bucurat de altfel, scrisorile dinspre Martisor spre Bucsinescu (strada pe care se afla casa Otilia Cazimir), de o delicatete si o iubire fraterna tulburatoare, st\u00e2nd marturie. Faptul ca am\u00e2ndoi s-au sav\u00e2rsit din viata \u00een acelasi an – 1967 – pare sa confirme o data \u00een plus ca \u00een Duducuta din Bucsinescu, cum i se adresa tandru creatorul \u201eCuvintelor potrivite\u201c, Arghezi \u00eesi proiectase jumatatea sa poetica feminina.
\nPentru Otilia Cazimir, a scrie literatura, poezie \u00eensemna o adevarata religie, incompatibila cu zgomotul, v\u00e2nzoleala si b\u00e2rfa politica sau, ma rog, civica, cu dezertarea de la masa de lucru \u00een desertaciunea strazii. O Otilia Cazimir vorbind de la vreun balcon unei adunari sau, cu at\u00e2t mai straniu, unei adunaturi este de neconceput.
\nExponent al autenticei elite literare si intelectuale, ea a potentat cu propria-i existenta mitul scriitorului: \u201ePornesc pe uliti singurica cuc \/ (Iau aer sa mi-ajunga p\u00e2n’ la anu’) \/ Si c\u00e2te-o data, rare ori, ma duc \/ La vie-n deal, la domnul Sadoveanu\u201c.
\nImaginea Otiliei Cazimir era cea a Poetului, cu majuscula. Asa mi-a aparut c\u00e2nd am vazut-o si am ascultat-o prima oara, student fiind, \u00een Aula \u201eMihai Eminescu\u201c a Universitatii din Iasi. Caci, iata, constat uimit ca am trait vremea c\u00e2nd i-am putut vedea \u00een carne si oase si i-am putut asculta, asa-zic\u00e2nd, pe viu si nu doar \u00eenregistrati pe banda magnetica sau pe pelicula, pe clasicii adevarati \u2013 probabil ultimii. Otilia Cazimir era si este un clasic \u00een sensul cel mai propriu, daca avem \u00een vedere fie si numai literatura sa pentru copii: \u201eJucarii\u201c, \u201eBaba iarna intra-n sat\u201c, \u201eA murit Luchi\u201c. Dar nu numai at\u00e2t. Opera Otiliei Cazimir este de o remarcabila \u00eentindere si varietate. G. Calinescu \u00eei rezerva un spatiu considerabil \u00een monumentala \u201eIstorie\u201c din 1941. Criticul aprecia ca poeta se \u00eenrudeste cu Ion Pillat \u201e\u00een directia voluptatii de arome\u201c, iar \u00een ceea ce priveste \u201eschitele \u00een proza\u201c observa ca sunt caracterizate de \u201espiritul puternic evocativ si discret umanitar ce strabate toata proza moldoveneasca \u00eentre Sadoveanu, Hogas si Ionel Teodoreanu. Cu acesta din urma are comune juvenilitatea si imagismul, \u00eensa cu ponderatie\u201c.
\n\u00cemi amintesc bine de acel iunie al anului 1967 c\u00e2nd o veste a \u00eenfiorat Cetatea Iasilor care a avut brusc revelatia ca, odata cu Duduia Otilia, mai dispare o legenda vie a unui spatiu spiritual cu o invidiabila mitologie. Dar Luchi nu a murit. Luchi traieste \u00eempreuna cu si prin creatia Otiliei Cazimir. O literatura ce ne \u00eentareste \u00een credinta ca mult clamatul \u201eparadis pierdut\u201c nu e cu totul pierdut, ca el dainuie \u00een sufletele noastre, chiar si \u00een aceasta epoca supertehnicizata, computerizata p\u00e2na la limita alienarii si chiar dincolo de ea.
\nCasa din Bucsinescu a Otiliei Cazimir repovesteste o \u00eentreaga epoca literara. I-au pasit pragul mari scriitori si artisti rom\u00e2ni. Timpul a trecut, dar atmosfera e aceeasi, plina de caldura si poezie. Simti ca sufletul poetei este \u201epe undeva, pe-aici\u201c. O casa care se umple de larma vizitatorilor, de glasurile si \u00eentrebarile copiilor curiosi si totodata bucurosi sa cunoasca si sa respire aerul ei, aerul locului unde s-au scris pagini lirice antologice despre copilarie si pentru copii, printre cele mai frumoase din literatura rom\u00e2na, comparabile cu ale lui Tudor Arghezi. Biblioteca, biroul la care poeta, prozatoarea, prodigioasa traducatoare a trudit o viata, ochelarii, calimara, obiectele de arta, portretele, peisajele semnate de cei mai cunoscuti pictori si graficieni sunt piese ce compun universul unui creator care si-a onorat asa cum se cuvine talentul si vocatia, potent\u00e2nd mitul fecund al Scriitorului.
\nSi casa memoriala Top\u00eerceanu este vizitata mai ales de copii, de tineri. O am tot timpul sub ochi; de la fereastra odaii unde scriu sunt doar c\u00e2tiva metri p\u00e2na \u00een zidul lacasului muzeistic din strada Dimitrie Ralet, numarul 7, la a carui intrare te \u00eent\u00e2mpina un bust al poetului si un liliac amintind de cel at\u00e2t de \u00eendragit de vesnicul chirias care a trait si a murit aici, \u00een casuta cu o singura \u00eencapere, daruita de prietenul sau Demostene Botez. Ea a fost, da, daca va vine sa credeti, si sediul revistei \u201e\u00censemnari iesene\u201c, din conducerea careia a facut parte autorul \u201eBaladelor vesele si triste\u201c, alaturi de Mihail Sadoveanu si de ilustrul savant si erou intelectual Gr. T. Popa. Menita sa umple golul lasat de \u201eViata Rom\u00e2neasca\u201c, dupa mutarea acesteia la Bucuresti, \u201e\u00censemnari iesene\u201c nu a mai atins performanta pe care si-au propus-o cei ce au editat-o, asa cum, la Bucuresti, nici \u201eViata Rom\u00e2neasca\u201c nu s-a mai putut ridica vreodata la nivelul marii reviste a lui G. Ibraileanu si Constantin Stere, desi a fost condusa o vreme de Mihail Ralea. Rememorez \u00een treacat toate acestea fiindca ele au o legatura str\u00e2nsa, as zice intima, cu biografia Otiliei Cazimir. Adrian Marino, a carui casa, ca un palat, este situata peste drum, alaturi de o alta, la fel de impunatoare, ce a fost proprietatea lui Aron Densusianu si apoi a lui Paul Bujor, evoca \u00een \u201eViata unui om singur\u201c, \u00eentr-unul din rarele lui momente de melancolie, atmosfera strazii Ralet din timpul copilariei si adolescentei sale: \u201eC\u00e2t de simpatici si pitoresti \u00eemi apareau primii scriitori ieseni pe care i-am vazut si cunoscut, \u00eentr-un fel \u00een copilaria mea. Locuiam gard \u00een gard cu George Top\u00eerceanu… Otilia Cazimir, legata la cap cu o basma rosie, scutura de praf, \u00een fiecare dimineata, cu un pamatuf din pene de cocos, diferite obiecte si bibelouri. Cred ca a fost prin anii 1934-1935, caci, \u00eentr-o zi, a venit la gard si ne-a spus: \u00abCopii, faceti liniste. Domnul Top\u00eerceanu este bolnav\u00bb. A murit \u00een 1936\u201c.
\nOtilia Cazimir a mai trait 31 de ani veghind activ la posteritatea celui de care o legase pentru totdeauna o iubire intrata \u00een mitologia orasului \u201eJunimii\u201c si al \u201eVietii Rom\u00e2nesti\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00cen sirul importantelor aniversari si comemorari din calendarul literar 2014 se \u00eenscrie, chiar \u00een acest februarie, si \u00eemplinirea a 120 de ani de la nasterea, \u00eentr-un sat din tinutul Neamt, a Otiliei Cazimir. \u00cen 1898, familia poetei se stabilea \u00een Iasi. \u00cen locuinta, astazi muzeu memorial, dintr-un vechi cartier al Iasului, unde putea fi vazuta… Cite\u0219te mai mult »Otilia Cazimir si mitul scriitorului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[10346,10345],"class_list":["post-17827","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-alexandra-gavrilescu-la-viata-romaneasca","tag-otilia-cazimir"],"views":1810,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17827","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17827"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17827\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17827"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17827"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17827"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}