{"id":17813,"date":"2014-02-27T10:34:25","date_gmt":"2014-02-27T08:34:25","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17813"},"modified":"2014-02-27T10:34:25","modified_gmt":"2014-02-27T08:34:25","slug":"cartea-roz-a-securitatii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cartea-roz-a-securitatii\/","title":{"rendered":"Cartea roz a Securitatii"},"content":{"rendered":"

Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnator,<\/em> Editura Humanitas, Bucuresti, 2013<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Ce noroc, ce noroc neasteptat si ce beneficiu de imagine sa descoperi ca ai devenit peste noapte seful sefului tau si, mai mult, ca acesta te turna, \u00eenainte de ’90, la Securitate! E ca si cum ai fi tras lozul c\u00e2stigator al istoriei. Si nu e vorba aici de un scenariu senzationalist, cu rasturnari spectaculoase si cu antiteze flagrante, ci chiar de experienta biografica a lui Gabriel Liiceanu, relatata \u00een recentul volum \u201eDragul meu turnator\u201c. Miza cartii e de a specula c\u00e2t mai bine, scriitoriceste vorbind, lovitura de teatru a destinului. Nevr\u00e2nd sa rateze nici c\u00e2t negru sub unghie din potentialul romanesc al situatiei, Liiceanu pune la bataie cele mai diverse strategii narative: premeditarea atenta a derularii naratiunii, care debuteaza \u2013 invers cronologic \u2013 cu tragerea la raspundere a informatorului, pentru a reface apoi povestea \u00eentreaga; cocktailul de formule si de registre (memorialistica, eseu, documentar, analiza antropologica, fictiune etc.), menit sa ebrieteze placut imaginatia cititorului. Pe scurt, miza e de a scrie o carte roz a Securitatii rom\u00e2nesti, \u201eo carte placuta, intuitiva, usor de citit, care sa st\u00e2rneasca \u00een primul r\u00e2nd perplexitatea\u201c.<\/strong><\/em>
\nThrillerul Securitatii<\/strong>
\nE drept, pe de alta parte, ca Liiceanu sesizeaza, macar pe alocuri, ridicolul disproportiei tematica-abordare si simte nevoia sa pluseze mizele proiectului. Mai ales ca tonul relaxat-amuzat nu l-a prins niciodata pe gravul autor al \u201eapelului catre lichele\u201c. Asa ca nevoia de delectare a cititorului printr-un scenariu de thriller e completata de \u201emisia\u201c cvasimetafizica de reflector al unui \u201emiracol istoric\u201c, capabil sa depuna marturie \u00eenfiorata cu privire la \u2013 nici mai mult, nici mai putin dec\u00e2t \u2013 \u201emisterul raului care \u00eensoteste fiinta umana\u201c. Liiceanu \u00eencearca sa-si convinga cititorul ca, daca n-ar fi scos la lumina aceste r\u00e2nduri, s-ar fi transformat automat \u00eentr-un complice al sistemului si ca, fara marturia sa, ar fi ramas neelucidata o \u00eentreaga epoca: \u201eAm scris paginile care urmeaza fara patima si fara ranchiuna, din simpla nevoie de a \u00eentelege geneza si fiziologia unei ticalosii istorice\u201c. \u00cen a scrie \u201efara patima si fara ranchiuna\u201c despre tot felul de \u201eticalosii\u201c rezida, asadar, \u00eentregul paradox al cartii.
\nDe altfel, dominanta \u00een \u201eDragul meu turnator\u201c e, daca mi se permite formularea usor oximoronica, componenta (e)scatologica a discursului. Cea escatologica provine, desigur, din erijarea \u2013 deloc straina volumelor anterioare ale eseistului \u2013 \u00een instanta privilegiata de decriptare a mecanismelor istoriei. \u00cen calitate de fenomenolog, Liiceanu a deprins scurtatura dintre experienta si ratiunea transcendenta \u2013 fapt care legitimeaza \u00eentotdeauna salturile spectaculoase de la \u00eent\u00e2mplari individuale la constatari generale. Cocotat \u00een v\u00e2rful Destinului si fara spaima termenilor cu majuscule, eseistul nu coboara niciodata pe terenul mlastinos al ipotezelor sau al analizelor, prefer\u00e2nd \u00eentotdeauna formularile apodictice, de la altitudine. De aceea, \u00een marturia lui sta posteritatea institutiei Securitatii, de nu a \u00eentregului sistem totalitarist.
\nAici intervine, de altfel, si componenta scatologica a discursului din \u201eDragul meu turnator\u201c, \u00een usoara contradictie cu perspectiva astrala. Drapat \u00een tonalitati tandru-insidioase, discursul lui Liiceanu \u00eemproasca cu miasme stilistice tari, demne de limbajul celor denuntati aici. Seriei \u201elichelelor\u201c post-comuniste li se adauga populatia \u201emutrelor familiare\u201c, a indivizilor \u201ez\u00e2mbind slinos\u201c, chipurile raului\u201c, \u201epocitii\u201c \u201esc\u00e2rboseniile umane\u201c, \u201esobolanii care ataca \u00een haita\u201c s.a.m.d. \u00cen acest bestiar al lumii comuniste, fenomenologul \u2013 cuplat, de data aceasta, la orizontul teoretic al tantei Mita \u2013 constata ca ur\u00e2tenia fizica nu e, cum altfel?, dec\u00e2t simptom al decaderii morale. Un ideolog coleg la Institutul de Filozofie e portretizat astfel: \u201eObraji flescaiti, cearcanele marite de bautura, dinti rari, p\u00e2ntecul proeminent, calcatura scal\u00e2mba trebuie sa devina suport pentru ceva care, interior, le seam\u00e3na, pentru a putea vorbi, omeneste adecvat, despre \u00abur\u00e2tenia\u00bb lor. De-abia atunci se creeaza \u00een fiinta unui om o stranie armonie negativa: individul atins de aceasta dubla gratie inversa devine coerent tocmai prin ur\u00e2tenia lui desav\u00e2rsita. Doar ajutat din interior de un grad suficient de ticalosie somaticul e dezgustator. Pantazi al nostru era o pocitanie desav\u00e2rsita\u201c. \u201eMarian\u201c, cel mai constiincios informator al lui Liiceanu, \u201enu era dec\u00e2t un resentimentar vesnic transpirat si mirosind ca un sconcs\u201c.
\nRaul \u00een carne si oase al cartii ram\u00e2ne, totusi, \u201edragul meu turnator\u201c, \u00eenfatisat ca un zombie diabolic, \u201egolit de s\u00e2nge, \u00eembalsamat\u201c, ca \u201eo sculptura \u00een ceara a doamnei Tussaud\u201c (semne nu ale bolii si\/sau batr\u00e2netii, ci, ati ghicit, ale lipsei constiintei): \u201eAsa si cu dumneavoastra, dragul meu turnator: mi-ati atins c\u00e2ndva papilele sufletului si, iata, el vibreaza cu acel amestec de sc\u00e2rba si tandrete care te poate cuprinde (\u2026) la vederea propriilor excremente\u201c. Tot ca \u201evoce\u201c a Destinului, filozoful insinueaza, la ultima \u00eent\u00e2lnire cu informatorul sau, ca afectiunea canceroasa a fetei acestuia nu e dec\u00e2t rezultatul logic al unor \u201epacate platite\u201c.
\nO logica maniheista<\/strong>
\nDesigur ca, desi Liiceanu nu pozeaza nicio clipa \u00een disident, figura lui e tot ce poate fi mai contrastant fata de fizionomiile \u201eticalosilor\u201c epocii (\u00eentocmai ca \u00eentr-un basm): \u00een paginile sale memorialistice, Gabriel Liiceanu pozeaza \u00eentr-un dandy al filozofiei, constient de puterea ei afrodisiaca si invidiat de toti din aceasta pricina. Iata, pe scurt, portretul filozofului la tinerete, reluat aproape identic \u00een doua sau trei r\u00e2nduri \u00een carte: \u201e\u00cei umilea p\u00e2na si prezenta mea. Eram de pe alta planeta. Aveam gulerul calcat la camasa. Citeam \u00een limbi straine. Traduceam din greaca. Ma urau\u201c. De unde rezulta ca, daca Liiceanu n-a fost un disident propriu-zis, cu gesturi care sa-si asume iesirea programatica din r\u00e2nd, \u00een schimb, pozitionarea lui \u00een epoca a reprezentat ceva mult mai pretios: e, daca citim printre r\u00e2ndurile memorialistului, pozitia unui disident involuntar, capabil sa sfideze, prin superbia inexplicabila a fiintei sale, legile de functionare a unui \u00eentreg sistem. Fenomenologic vorbind, eseistul n-a trebuit sa se agite, ca disidentii propriu-zisi, prin gesturi individuale de protest, de vreme ce \u00eensusi felul sau de a fi a reprezentat un ghimpe natural \u00een coasta sistemului.
\nDin pacate, logica maniheista cu efecte senzationaliste e infirmata de \u00eensusi continutul volumului. Si asta nu pentru ca Liiceanu nu s-ar fi aflat \u00een tabara celor buni si frumosi (tinuta lui morala \u00een epoca e incontestabila), ci pentru ca, daca ar fi sa apelam la anexele din finalul volumului, \u201eturnatorul\u201c sau nu e tocmai ticalosul paradigmatic al sistemului. Fara a-l disculpa pe informatorul \u201eCristian\u201c (pactul cu Securitatea e o vina indubitabila), cititorul atent al notelor informative anexate de Liiceanu e surprins sa constate ca cele mai multe dintre ele \u2013 sau cel putin cele decupate de eseist aici \u2013 sunt dari de seama neutre, ba chiar timorate, cu privire la activitati birocratice din Institut sau de la \u201eRevista de Filozofie\u201c. Din notele lui \u201eCristian\u201c rezulta ca Liiceanu e \u201eun t\u00e2nar deosebit de \u00eenzestrat\u201c, cu un \u201estil personal, mai profund uneori dec\u00e2t al lui NOICA, si mai dens, mai ermetic chiar\u201c, care lucreaza, sub \u00eendrumarea lui Noica, la traduceri din Heidegger si din David Armeanul si la un proiect despre Nostos \u2013 si a carui vina principala (singura acuzatie din aceste note!) \u201ee ca nu a fost din pacate suficient de sistematic \u00eendrumat spre o studiere serioasa a filozofiei marxiste\u201c. Ca asa-numitul \u201eCristian\u201c nu e turnatorul pe care-l cauta discursul inflamat al lui Liiceanu rezulta si din comparatia notelor acestuia cu cele semnate de \u201eMarian\u201c, un alt coleg \u201ebinevoitor\u201c al filozofului \u2013 de data aceasta, mult mai transant \u00een denunt. \u00cen darile de seama ale ultimului, Liiceanu e acuzat \u00een mod direct de faptul \u201eca nu vede sensul propagandei\u201c socialiste. Dovedind \u201eo totala \u00eenapoiere \u00een ce priveste cultura autorului\u201c, articolele t\u00e2narului discipol al lui Noica ar fi daunatoare pentru ca \u201edifuzeaza nonangajarea at\u00e2t \u00een filozofie, c\u00e2t si \u00een viata politica a tarii\u201c. Abia aceste afirmatii ar fi putut constitui baza pentru confectionarea dosarului politic de catre maiorul de Securitate Ion Patrulescu, artizanul \u201ecazului\u201c. Din pacate, \u00eensa, \u201eMarian\u201c, a carui identitate reala nu e dezvaluita, e mort si nu mai poate fi tras la raspundere. De unde mai pui ca e cu totul inapt de a deveni personaj \u00een volumul lui Gabriel Liiceanu. \u201eMarian\u201c n-ar fi \u00eendeplinit doua conditii esentiale pentru economia senzationalista a naratiunii: 1. N-ar fi furnizat rasturnarea raporturilor de putere (Liiceanu devine seful propriului informator, fost superior la Institutul si \u201eRevista de Filozofie\u201c); 2. \u201eImboldul Destinului\u201c \u00een scrierea cartii n-ar mai fi fost at\u00e2t de vizibil daca \u201eCristian\u201c nu l-ar fi cautat, el \u00eensusi, \u00een 2012, pe directorul Humanitasului pentru a-si vinde actiunile. De altfel, eseistul marturiseste, la un moment dat, ca a atribuit note informative semnate de \u201eMarian\u201c mult mai rezervatului \u201eCristian\u201c, rebotezat, ca simbol al Raului fara chip, drept \u201edragul meu turnator\u201c.
\nAceasta cosmetizare a propriei experiente e vizibila peste tot \u00een volum prin apelul la metafore stridente (eseistul se simte ba v\u00e2r\u00e2t cu capul \u00een gura unui leu vazut pe \u201eAnimal Planet\u201c, ba \u00een postura personajului din \u201eColonia penitenciara) sau prin filozofeme emfatice menite sa acopere distanta dintre pataniile individuale si mecanismele generale ale epocii. De c\u00e2nd si-a deschis dosarul de urmarire, \u00een constiinta eseistului s-a instalat \u201eun sindrom al deposedarii\u201c, care-l face sa mediteze asupra suprimarii raportului dintre \u201e\u00eenauntru\u201c si \u201e\u00een afara\u201c. E drept ca eseistul n-a fost niciodata un om al nuantelor si ar fi fost nefiresc sa i se ceara \u201enitica obiectivitate\u201c tocmai c\u00e2nd e pus \u00een fata informatorilor sai.
\nCititorul capabil sa puna \u00een paranteza tonul afectat sau conflictul galagios dintre alb si negru, pus \u00een scena la fiecare pas, va gasi, totusi, \u00een cartea lui Liiceanu destule fragmente memorabile. Expresiv e figurata, de pilda, disproportia dintre mobilizarea paranoica a Securitatii si rezultatele ei propriu-zise. Dupa \u201eobsedantul deceniu\u201c, al represiunii directe si s\u00e2ngeroase, politia politica intra, practic, \u00een somaj tehnic, fiind nevoita sa-si inventeze permanent obiectul. Cele mai savuroase pasaje ale cartii speculeaza, cu gust pentru grotesc si ironie neagra, latura absurda a acestei supravegheri totale lipsite de obiect. \u00cen dosarul \u201eobiectivului\u201c Gelu Lungeanu, numele de cod al lui Liiceanu, figureaza date esentiale precum mersul dupa tigari\/p\u00e2ine sau privirile insistente aruncate pe strada c\u00e2te unei straine frumoase. Un aer de clovnerie emana si din constatarea ca Walter Biemel, decanul Facultatii de Filozofie din Aachen, locul unde Liiceanu si-a desfasurat un stadiu de cercetare, se afla \u201e\u00een atentia ISJ D\u00e2mbovita\u201c sau ca scrierile lui David Armeanul, comentator medieval al lui Aristotel, ar reprezenta un pericol ideologic pentru socialism.
\nDin pacate, \u00eensa, eseistul prefera cel mai adesea acestor \u201etartuferii\u201c anecdotice, demne de o naratiune vie si pitoreasca, ciocnirile maniheist-melodramatice de tipologii, care simplifica, din ratiuni de scriitura, tabloul extrem de complex al fenomenului. \u201eDragul meu turnator\u201c nu e, de aceea, Cartea totala a Securitatii, nici \u201egenealogia Raului comunist\u201c, asa cum visa Gabriel Liiceanu \u00een secret, ci ilustrarea perfecta a \u201eprocesului comunismului\u201c devenit obiect de consum.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnator, Editura Humanitas, Bucuresti, 2013   Ce noroc, ce noroc neasteptat si ce beneficiu de imagine sa descoperi ca ai devenit peste noapte seful sefului tau si, mai mult, ca acesta te turna, \u00eenainte de ’90, la Securitate! E ca si cum ai fi tras lozul c\u00e2stigator al istoriei. Si nu… Cite\u0219te mai mult »Cartea roz a Securitatii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[10327,3655,735,10328],"class_list":["post-17813","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-dragul-meu-turnator","tag-editura-humanitas","tag-gabriel-liiceanu","tag-thrillerul-securitatii"],"views":1458,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17813","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17813"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17813\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17813"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17813"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17813"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}