{"id":17763,"date":"2014-02-20T11:16:47","date_gmt":"2014-02-20T09:16:47","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17763"},"modified":"2014-02-20T11:16:47","modified_gmt":"2014-02-20T09:16:47","slug":"ce-i-spune-un-perete-altui-perete-cand-se-ntalnesc-la-colt","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ce-i-spune-un-perete-altui-perete-cand-se-ntalnesc-la-colt\/","title":{"rendered":"\u201eCe-i spune un perete altui perete cand se-ntalnesc la colt\u201c"},"content":{"rendered":"

Virgil Mazilescu, Opera poetica<\/em>, editie ingrijita si prefata de Gabriel Nedelea, Craiova, Editura Aius, 2013<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Acest vers memorabil si emblematic da masura ingeniozitatii si ingenuitatii g\u00e2ndirii poetice a originalului poet care a fost Virgil Mazilescu (1942-1984), de la a carui disparitie in deplina forta creatoare se implinesc, iata, deja trei decenii. Decenii in care peretii neantului l-au ingemanat intre ele, in discursul lor eteric.
\nZestrea sa poetica parcimonioasa (aproximativ 100 de poeme) este repusa de cur\u00e2nd in circulatie de merituoasa truda a t\u00e2narului poet craiovean, Gabriel Nedelea, care a publicat o noua editie antologica, actualizata, dupa o tenace cercetare a antumelor, postumelor si a aparitiilor in presa. Sunt antologate astfel volumele: \u201eVersuri\u201c (1968), \u201eFragmente din regiunea de odinioara\u201c (1970), \u201eVa fi liniste va fi seara\u201c (1979), \u201eGuillaume poetul si administratorul\u201c (1983), la care ingrijitorul editiei adauga compartimente cu poeme \u201eDin periodice (inedite si variante)\u201c si \u201ePostume\u201c, precedate de un \u201eCuv\u00e2nt inainte asupra editiei\u201c, o pertinenta prefata intitulata \u201ePoetul curajul si puterea\u201c, iar in final o \u201eNota biografica\u201c si o consistenta \u201eReceptare critica\u201c.
\nEste o editie minutios realizata, cu o acribie relevanta. Sunt inserate si titlurile reeditarilor anterioare aparute dupa 1990: \u201eIntoarcerea lui Immanuel\u201c, cu o prefata de Gheorghe Grigurcu (Editura Albatros, 1991); \u201ePoezii\u201c, sub ingrijirea lui Mircea Ciobanu (Editura Vitruviu, 1996); \u201eOpere\u201c, editie realizata de Alexandru Condeescu (Editura Muzeul Literaturii Rom\u00e2ne\u201c, 2003).
\nIn compartimentul de referinte critice sunt consemnate (in ordinea din carte) opiniile urmatorilor scriitori: Eugen Negrici, Laurentiu Ulici, Lucian Raicu, Mariana Marin, Virgil Ierunca, Gheorghe Grigurcu, Alexandru Paleologu, Marin Mincu, Ion Buzera, George Popescu, Nicolae Manolescu, Alexandru Condeescu.
\nReceptarea critica a poeziei lui Virgil Mazilescu a fost inca de la primul volum de \u201eVersuri\u201c din 1968 extrem de favorabila. Greu incadrabil intr-un curent literar anume, in vreun mainstream majoritar, poetul este totusi apropiat de unele tendinte retro ale miscarii avangardiste de la inceputul secolului XX. Nicolae Manolescu il apropie de avangardistii antebelici si de Gellu Naum prin \u201esaracia, daca nu chiar lipsa punctuatiei, aparenta incoerenta sintactica, bizarul si ilogicul.\u201c, relev\u00e2nd in poezia lui o \u201ereticenta afectiva\u201c si un \u201ejoc estetic bazat pe simulare\u201c. Este devoalat in poezia lui Virgil Mazilescu, de asemenea, \u201eun ecou tardiv al suprarealismului\u201c conjugat cu \u201eo adevarata stilistica a eschivei\u201c, dar si debutul abrupt al poemelor asa cum \u201ecineva ar incepe sa g\u00e2ndeasca dintr-odata cu glas tare\u201c sau eludarea instrumentelor ortografice si alte aspecte ale celui \u201eamator de teribilisme\u201c care constituie tot at\u00e2tea mijloace \u201eprin care poetul nazuieste sa-si bruieze mesajul\u201c (Eugen Negrici). Se poate vorbi chiar de \u201eun soi de postsuprarealism\u201c, poetul fiind atras \u201ede o \u201ereciclare\u201c a umanismului, de o depasire adica a exclusivismului, a sectarismului doctrinar\u201c (Gheorghe Grigurcu).
\nO specificitate moderna a discursului poetic propriu lui Virgil Mazilescu este, dupa cum s-a mai observat, acea lasare deschisa a interpretarii, acea neincheiere la toti nasturii a vestimentatiei poemului, alaturi de fracturarea sintactica: \u201eUsor e sa mori in numele altuia\/ omul virgil moare in numele omului vasile (…) ca-n apropiere pe oceane oricare stomac inventeaza flori\/ puterea omului peste sta in puterea omului parasuta\/ si s-a trezit din somn ingropata v\u00e2sla aceea unica\/\/ si doamne\u201c (\u201enuia de cremene si uneori de zahar\u201c). Iata ca inca din debutul primului volum de \u201eVersuri\u201c (1968), poetul este strabatut de sentimentul fatalitatii extinctiei. Tonul poemelor sale este in genere unul elegiac, dar nu sucomba de obicei in lamentatii sumbre, ci este strafulgerat de incredere si vivacitate. Ideea mortii in relatie cu dragostea, precum un laitmotiv, il b\u00e2ntuie de la inceputuri, dar e privita si acceptata cu seninatate ca pe ceva firesc: \u201edragostea mea daca ai nevoie de mine\/ o dragostea mea daca ai nevoie de mine\/ g\u00e2ndeste-te la mine\/ in spatiul cel mai umilit\/ te-am sarutat eu mortul\u201c (\u201ecineva pe lume are nevoie de mine\u201c).
\nO seama de poeme au ca tema dragostea, adeseori neinteleasa, eminesciana sau villoneza, precum si a altor poeti cu care se aseamana prin existenta boema. Asa cum consemna si Nora Iuga despre viata lui boema si despre sticla de vodca prezenta in servieta lui in loc de umbrela. Alcoolul fara o alimentatie normala i-a provocat, dupa cum se stie, alaturi de suferinta provocata de iubirea pentru fiinta draga, ingrata, o sinucidere lenta. In poezia de dragoste, timpul programatei int\u00e2lniri este vesperal, iar locatia, in \u201esteaua vega\u201c, fara sa fie insa rupta total de teluric. Iubita este uneori una livresca: \u201ete rog beatrice sa ne int\u00e2lnim\/ te rog si n-ar trebui sa te rog:\/ m\u00e2ine seara in steaua vega (…) voi cobori din tramvaiul 709\/ cu o flacara la butoniera\/ cu un pui de sop\u00e2rla in palma\/ sa ma poti recunoaste imediat\u201c (\u201ete rog beatrice sa ne int\u00e2lnim\u201c). Desi spatiul poemelor este de regula concentrat, totusi universul poetic este amplu si cuprinzator, cu treceri subtile dintr-o dimensiune reala in alta abstracta, din sfera cosmica in cea terestra. Si la Virgil Mazilescu int\u00e2lnirile cu iubita sunt de asemenea imaginare, iar asteptarile sunt asijderea, vane, asa cum se int\u00e2mpla in acest poem exponential pentru lirica lui de dragoste: \u201etoata dimineata a cules flori\/ mai ales trandafiri albi: i-a adus mai t\u00e2rziu\/ inauntru\/ si ea n-a mai venit bat\u00e2nd\/ cu prudenta in usa numai cu sufletul\/ ca ploaia sau ca vorbele soarecilor\/ anotimp incisiv ca un latrat\/ si el g\u00e2ndindu-se cum vor sta\/ o saptam\u00e2na sub acoperis\/ in camera lui \u2013 trandafirii albi\/ alaturi de inconstienta degetelor lui\u201c (\u201etoata dimineata a cules flori\u201c). Absenta iubitei il va marca vulnerabil nu numai pe eroul liric, ci chiar pe poetul insusi, devenind \u201eo cicatrice pe un perete de aer\/ micsor\u00e2ndu-se din ce in ce\u201c (\u201evei auzi din nou fii inima mea\u201c). Este cunoscuta drama sa in relatia cu acea Rodica, femeia iubita, care il paraseste nu inainte de a lipsi frecvent de acasa. \u201eRODICA, RODICA. De ce m-ai parasit?\u201c, isi incheie el jurnalul.
\nOmul si poetul convietuiesc angoasant intr-o existenta dramatica alaturi de ambientul natural afin: \u201eNorii au carnea bolnava si ei sunt singurii sfatuitori ai\/ omului care ma iubeste m\u00e2ine si mai departe dementa: (…) un om mai fericit\/ dec\u00e2t mine prin toate pietele distrugerii foarte sarac si\/ si fara\/ sa-si aminteasca viclean la p\u00e2nda pe urmele marilor ingeri\/ c\u00e2ntareti d\u2019altadata\u201c (\u201eun om\u201c).
\nPoezia lui marseaza, in doze ponderate, in contiguitate cu miscarile avangardiste, fara a excela insa intr-o directie sau alta, nici spre suprarealism autentic nici spre expresionism sau onirism. Conform principiilor surrealiste, si la Virgil Mazilescu functioneaza acea insufletire si transformare a obiectelor exterioare prin interactiune cu trairile interioare ale individului
\n(A. Breton): \u201eun z\u00e2mbet ca un cui in palma dupa ce am\/ parasit pentru o vreme arta inalta a descrierii (…) pentru ca nu poate fi vorba despre iertarea crimelor ci\/ numai despre macul ingropat care se catara si pl\u00e2nge\/\/ sau despre femeia palida pierz\u00e2ndu-se intr-o dimineata\/ luminoasa in lanul de porumb \u2013 sandale inalte pe drum\/ cizme albastre\u201c (\u201electia mea: o tu simplitate\u201c). Se degaja si la el o anume \u201efizica a poeziei\u201c de natura suprarealista, c\u00e2nd obiectele realismului mecanic incearca sa dob\u00e2ndeasca o noua functie simbolica de \u201eobiecte interioare\u201c, sa surprinda o noua realitate de tip miraculos, o supra-realitate. Dar tot asa cum riposta Paul Celan celor care-i asociau poezia suprarealismului, si Virgil Mazilescu ar putea-o face, pentru ca se poate lesne observa in subsidiar ca sursa poeziei lui isi are originea in realitatea trairilor sale din epoca totalitara, in starea sa de dezabuzare cvasicronica.
\nDiscursul poetic al lui Virgil Mazilescu trece adesea intr-o oarecare masura de \u201eUltima Thule\u201c, in necunoscut, in lumea onirica. Pentru acest motiv il putem relationa cumva si cu Gellu Naum sau cu alti scriitori oniristi. Spatiul visului este explorat in mai multe poeme care se adreseaza universului reveriei. In acest areal apare linistea si impacarea cu existenta ingrata, ca si hiaturile specifice visului: \u201ein sf\u00e2rsit pe strazi in canale sarbatoarea impacarii cu\/ animalele. In sf\u00e2rsit ilalilu hauhau isatosuri. De opt zile te\/ implor in limba animala ilalilu hauhau isatosuri. (…) din gramada de ochi invie un ochi se ridica si ne\/ vorbeste. Si tu totusi existi dulce glezna facuta din vorbe\/ mari cazute in desuetudine in viciu. De acum inainte doar\/ ranile patului\u201c. (\u201eVisul\u201c) Este considerat pe drept precursor al textualismului, prin modul cum isi exprima in sens textualist, asa cum e inteles de optzecisti, pun\u00e2ndu-si in pagina trairile intime in corelatie cu cele culturale. Cu sincera umilitate transcriu aici un poem pe care i l-am dedicat poetului: \u201ePeretii se privesc complice\/ si c\u00e2t de graitoare e mutenia lor\/ C\u00e2nd se-nt\u00e2lnesc la colt isi amintesc\/ de Virgil Mazilescu cel care i-a ascultat vorbind\/\/ Imi ascut auzul dar nu deslusesc nimic\/ mi-ar trebui un aparat acustic suprasensibil ca al poetului\/\/ Vad doar barba corabianului\/ precum o aura levit\u00e2nd asupra Dunarii inspre izvoare\/ Ii tin trena sa descifrez\/ caratele poeziei din pietrele\/ pe care calca umbra lui.\u201c (\u201ePeretii care se-nt\u00e2lnesc la colt\u201c) .
\nCum l-a receptat critica, in alte c\u00e2teva citate: \u201eEl scrie poezia ca si cum (si nu doar ca si cum) ar trece brusc sau pe nesimtite, in alta viata, in a doua viata a sa (…) Este dificultatea unui acces, rareori ingaduit, mereu intrerupt (de aici aspectul de vorbire discontinua, acces strangulat in chiar clipa, sau in a doua, in a treia clipa a declansarii sale, un acces vinovat, pedepsit \u2013 si totusi r\u00e2vnit, cu sete\u201c (Lucian Raicu); \u201eIn ce ne priveste, intreg acest cortegiu de negativitati textuale, de articulatii fr\u00e2nte si infr\u00e2nte ce desconstruiesc poemul spre a dezlega miezul lui existential, sincopa insasi a rostirii, ni se par nu cauza, ci consecinta unei luari de constiinta \u2013 in cruda luciditate \u2013 de catre poet, un fel de betesug ontologic al fiintei sale\u201c (Virgil Ierunca); \u201eDeloc tulburat de seismele limbajului poetic contemporan, Mazilescu si-a facut din stilul propriei poezii un adapost: nimic din tendintele recente ale discursului poetic nu se potriveste acestui stil, el refuza influentele si ram\u00e2ne izolat de contextul liricii actuale, dar nu este mai putin relevant in ordinea modernitatii\u201c (Laurentiu Ulici ); \u201e Cu suplete si zg\u00e2rcenie, poetul a jonglat intre un suprarealism t\u00e2rziu, dar care ii era familiar si asumat, si postmodernismul denotativ al trairilor noastre locale si europene din acest sf\u00e2rsit de secol\u201c (Mariana Marin ); \u201eDin acest travaliu sisific, din incercarea tragica de a trece dincolo de pragul limbajului, s-a construit opera lui Virgil Mazilescu, nu prea intinsa ca suprafata tipografica, dar mai cuprinzatoare dec\u00e2t tomurile celor mai multi dintre contemporanii fuduli ai poetului: este opera unui poet important asupra careia istoria poeziei actuale va trebui sa staruie cu atentie si devotiune\u201c (Marin Mincu).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Virgil Mazilescu, Opera poetica, editie ingrijita si prefata de Gabriel Nedelea, Craiova, Editura Aius, 2013   Acest vers memorabil si emblematic da masura ingeniozitatii si ingenuitatii g\u00e2ndirii poetice a originalului poet care a fost Virgil Mazilescu (1942-1984), de la a carui disparitie in deplina forta creatoare se implinesc, iata, deja trei decenii. Decenii in care… Cite\u0219te mai mult »\u201eCe-i spune un perete altui perete cand se-ntalnesc la colt\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[10275,10274],"class_list":["post-17763","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-opera-poetica","tag-virgil-mazilescu"],"views":1996,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17763","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17763"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17763\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17763"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17763"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17763"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}