{"id":17720,"date":"2014-02-13T12:56:43","date_gmt":"2014-02-13T10:56:43","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17720"},"modified":"2014-02-13T12:56:43","modified_gmt":"2014-02-13T10:56:43","slug":"criminal-ca-la-teatru-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/criminal-ca-la-teatru-ii\/","title":{"rendered":"Criminal ca la teatru (II)"},"content":{"rendered":"

Introducere \u00een economia <\/strong>
\ngratuitatii<\/strong>
\nLa viata mea, am beneficiat de multe invitatii (scrise\/tiparite, oficiale), ca si de bilete gratuite (tot o forma de invitatie, numita si protocol), la teatru. Dar niciodata nu am abuzat \u00een sensul acesta autoinvit\u00e2ndu-ma, cer\u00e2nd direct sau macar formul\u00e2nd apropouri. Si, total apolitic fiind, am evitat functiile, competitiile obligator-machiavelice, carierismul si deoarece sistemul recunoasterilor sau \u00eembunarilor, al facilitatilor, gratuitatilor si protocoalelor ierarhice mi s-a parut egal constr\u00e2ngator si ridicol, risipitor si ipocrit. Asadar, pe scurt, evit\u00e2nd tagma maharilor, pe masa-mi de scris nu s-au \u00eengramadit deloc invitatiile onorifice si magulitoare (de genul celor care oricum sf\u00e2rsesc, majoritar-masiv, la gunoi).
\nAm acceptat \u00eensa invitatii directe sau oferte mediate, cedari amicale sau \u00eensarcinari (\u201ede presa\u201c). Dar \u00eentotdeauna, \u00een cam toate deceniile trecute, mi-a fost mila de starea teatrelor, de economia mizera a multor montari, de saracia clamata inclusiv public a artistilor. Iata de ce s-a \u00eent\u00e2mplat des si sa evit expunerea sau prezentarea care sa oblige la facilitati sau curtoazii, prefer\u00e2nd sa cotizez prin cumpararea biletului. Cred ca 95% din spectacolele vazute\/consumate au fost \u00een calitate de reprezentant al publicului anonim, asadar de spectator cu bilet platit.
\nAm fost si continuu sa fiu un platnic\/cotizant destul de onorabil, si o zic fara mustrari de constiinta ori ipocrizie, deoarece perioada studentiei, \u00een care gratisul specific \u2013 numit \u00een Ardeal blat, iar \u00een Muntenia, sarum\u00e2na \u2013 (nu-i asa?) nu se pune!
\nSi fiindca tot am pomenit de studentie (si blat\/sest\/sarum\u00e2na), voi felicita aici teatrele romanesti pentru \u00eentelegerea si sprijinul oferite multor elevi si studenti. Caci la aproape orice reprezentatie, afara, l\u00e2nga intrare, ia nastere un grup de asemenea tineri. Unii sunt studenti ai scolilor sau facultatilor de arta, altii nu. Ei asteapta intrarea masiva a platitorilor de bilete, p\u00e2na ce un semn binevoitor \u00eei pofteste \u00een foaier. Acolo se regrupeaza, asteapta un alt semn, ori intra, \u00eensa stau cuminte, lipiti de perete sau asezati chiar pe scari. Unde iar asteapta stingerea luminilor si semnalul gongurilor pentru a ocupa locurile lasate prin neprezentarea invitatilor sau a platitorilor. Gestul acestei generozitati neclamate constituie o investitie sigura a teatrelor, iata de ce-l cred meritoriu, laudabil.
\nDupa cum, uneori, chiar si ambiguul, discutabilul \u201ebilet fara loc\u201c (uneori chiar platit cu pret maxim) este acceptabil, binevenit, onorabil. Cazul este \u00eensa doar acela al spectacolelor cu totul exceptionale, pentru a carui sansa de vizionare \u2013 rarisima, poate unica \u2013 multa lume ar merita sa-si toate orice ban. Numai ca \u201ebiletul fara loc\u201c a devenit si o metafora a intrarii prin mita (e drept, tot mai rara sau imposibila), ori pe sest\/gratis\/ochi frumosi.
\n\u00cen rest, problema gratuitatilor institutionale, oficiale, este una ambigua si riscanta. C\u00e2t este ea o povara (pierdere financiara) si c\u00e2t e o investitie (morala sau publicitara)? Caci \u00eentr-un teatru (opera, sala-institutie), mai toata lumea are invitati. Invitatii regizorilor, scenografilor, compozitorului, actorilor, managerilor, piaristilor si ai altor insi cu autoritate \u2013 ba chiar si fara \u2013 trudind \u00eentr-o casa de spectacole. Plus, mai mult sau mai putin frecvent, amicii si rudele vreunor garderobiere, masinisti, plasatoare (din lista \u201eetc.\u201c a personalului TESA), strecurati \u00een sala pe sestache. Si au fost destule scandaluri (de regula ramase \u00een culise si \u00een birourile teatrelor, de c\u00e2teva ori scapate si-n presa) despre limita sau pretentiile, pierderile financiare si c\u00e2stigurile sau onoarea morala a unor actori, manageri, familii, cu privire la invitatiile sau biletele gratuite oferite demicontractual ori refuzate ferm acestora.
\nApoi, printre invitati nu sunt doar amicii sau familiile unora-altora, ci si oficialitati, sefi ierarhici, vipuri autoritare, reprezentantii presei. La unele premiere nu exista platitori de bilete (ci doar invitati), la altele intra foarte putini platitori, primele reprezentatii fiind adesea \u201eprotocolare\u201c, deci neaduc\u00e2nd finante ci numai prestigii sau laude ceremonial-simbolice.
\nClase caracteriale <\/strong>
\nsi case financiare<\/strong>
\nActualmente, \u00een calitatea de antropolog sau etnolog al comportamentelor culturale, \u00eemi este mult mai usor sa observ si sa analizez cu ochi distant inclusiv cuprinsul informal, subiacentele si incidentele care fac din arta si din spectacol, din public si din consumul popular, un teatru mult mai amplu sau cumulard, cu ramificatii mai mult ascunse\/difuze, oricum foarte vibrante, amuzante, (meta\u2013 si para-)structurale, contradictorii sau anecdotice. Caci arta si spectacolul dezvolta \u00een chip informal, spontan, imprevizibil, vernacular, o serie de comportamente si situatii umane de mult \u201edincoace\u201c si \u201edincolo\u201c de ceea proiectasera orice scheme functionale, mentori sau teorii clasice, fondatoare. Si consider ca toata lumea ar trebui sa vada si sa se bucure de complexitatea reala a lucrurilor, daca nu chiar sa dezvolte ori sa amendeze iradierile sau alunecarile, parazitajele, distorsiunile si entropiile tuturor proceselor sociale si culturale. Iata de ce continui aici o radiografie (doar) sugestiva a ceea ce se vede mai putin, dar ar merita sa fie constientizat mai abitir, \u00een lumea artelor sau artistilor, a spectacolelor, a institutiilor de prestigiu cultural.
\nGratie trecutului profesional si al optiunii analitic-critice, una dintre cele mai speciale clase sociale pe care le cunosc este aceea a casierelor\/casieritelor sau v\u00e2nzatoarelor de bilete. La fel de importanta (daca nu chiar mai importanta) ca scena, sala de repetitii, culisele sau toaleta teatrului, ceea ce constituie \u00eencaperea, ghiseul sau separeul numit \u201ecasa de bilete\u201c este un spatiu\/locatie cu totul aparte. Cel mai adesea meschin sau neprimitor, improvizat si \u00eengramadit rau, spatiul respectiv este unul din acelea al necesitatilor stricte, impuse. Adica o anexa \u00een care esti obligat sa intri, dar iti vine sa iesi c\u00e2t mai degraba afara, \u00een hol sau foaier, sa intri sau nu altundeva, oricum din care sa pleci iute.
\nLa Odeon, ca si la Opera Nationala, billetteria (cum ar zice frantujii sau italicii), este \u00eentr-o nisa a cladirii, chiar l\u00e2nga intrarea principala, totusi oarecum externalizata, separata clar. Nationalul bucurestean are casa de bilete bine independentizata, la nivelul inferior al pavajului care duce si spre intrarea \u00een Sala Amfiteatru. Ateneul Rom\u00e2n: pe extrema st\u00e2nga a cladirii (evit\u00e2ndu-i fatada). Teatrul National din Cluj o are peste drum de cladirea sacrosancta. \u201eNottara\u201c a scos-o si el \u00eenafara spatiului de teatru efectiv, c\u00e2ndva chiar \u00een alta cladire, acum \u00een aceeasi, totusi cu usa si vitrina bine separata. Iar la cele doua \u201eBulandra\u201c ea este, ca la cinematografe, \u00een holul intrarii. Chiar daca la Metropolis si la Foarte Mic biletele se v\u00e2nd (si) la o masuta chiar pe casa scarilor, \u00een genere, cum subliniam, \u201ecasa de bilete\u201c reprezinta un spatiu minor\/marginal, bine delimitat \u2013 daca nu chiar izolat \u2013 fata de teritoriul artistic.
\n\u00cen interiorul casei de bilete dam adesea de doamne (\u00eentotdeauna doamne!) de o gentilete, amabilitate sau solicitudine admirabile. Asta, daca nu cumva sunt ocupate sa raspunda la apeluri private ori sa faca rezervari comandate telefonic. Oricum, fapt este ca foarte (alte) adesea publicul da de persoane crispate, \u00eentepate, deloc amicale. Ca si \u00een multe alte domenii, aceste persoane presteaza\/profeseaza tipologia aceea a v\u00e2nzatoarelor din alimentarele anilor 80. Anume, care se comportau precum stap\u00e2nele accesului la salam-br\u00e2nza-oua, precum metresele care dau daca li se da, d\u00e2nd cui si cum considera muschii, mai exact nervii ori interesele personale. Nu mai avem!, s-au epuizat! Biletele, dar parca s-ar fi epuizat chiar spectacolul \u2013 mai ales dupa anuntul olograf EPUIZAT, prin care multe teatre \u00eesi anunta lipsa biletelor peste titlul si distributia din programul afisat pe usa.
\nDe fapt, \u00eenscrisul telegrafic nu e asa de ridicol: pentru cel care casca ochii la afis sau program, spectacolul chiar este epuizat, deoarece nu-i mai e accesibil. Oricum, \u00eenscrisul acesta ambiguu si crunt suna mai putin dur ca atunci c\u00e2nd \u00eel auzi \u00een forma sonora \u2013 ah, audibilul, ce vulnerabilitate si arma!… \u2013 adica atunci c\u00e2nd ti-l arunca sec ori uscat precupeata caselor de bilete. Caci \u201enu mai avem\u201c-ul sau \u201eepuizat\u201c-ul lor sunt deseori spuse cu tonul similar indiferentei sau silei tipice mizerabilitatii sociale din anii \u201980. C\u00e2teva\/unele casiere sunt ciufute rau, chiar cu gura non-sociabila (daca nu chiar a-sociala). Ele, uneori, \u00eemprumuta un ton mai amabil doar celor care vin cu rezervari facute din vreme, celor care cer plicul cu invitatii lasate de director, regizor sau vreun actor cu autoritate, celor care vin din partea cine stie carui cutare, sau din partea institutiei (de pilda, sau preferabil, a ministerului) X. Foarte probabil, obosite sa se tot caciuleasca \u00een fata diversilor trimisi de cine stie sau rezervati\/invitati de insiderii teatrelor, aceste casiere se razbuna prin tonul superior si arogant aruncat bietilor consumatori anonimi.
\nPe scurt, asemeni caselor de bilete, despre care nu te lauzi niciodata ca le-ai frecventat (caci nevoia te obliga, dar te bucuri daca le abandonezi c\u00e2t mai degraba), nici de faptul ca ai z\u00e2mbit \u00eentotdeauna \u00een fata v\u00e2nzatoarelor (la \u00eenceput, de politete, de forma sau teama, caci imediat apoi te-ai \u00eentors si le-ai uitat chipul spontan) nu-ti vei mai aminti vreodata.
\nBiletul, plata, rezervarea
\n\u00cen ultimul deceniu, mai toate teatrele au \u00eenfiintat posibilitatea rezervarii online a biletelor. Eviti coada, eviti fata \u2013 uneori amabila sau draguta, cel mai adesea… nu prea \u2013 a v\u00e2nzatoarelor. Dar cel mai adesea tot nu esti scutit de prezentarea la casa de bilete, pentru a-l plati sau ridica pe acela platit deja. La \u00eenceput, pret de 2-3 ani, interactivitatile online ale teatrelor au functionat foarte prost. \u00cen ultimii ani ele functioneaza, tehnic, mai acceptabil. Dar conditionarile fiecarei institutii merg de la onorabil p\u00e2na la ridicol. De pilda, achizitia online (prin card) este imposibila, online fiind doar rezervarea. Iar timpul de pastrare a ceea ce ai rezervat este, uneori, ridicol.
\nDaca la unul din stabilimente oamenii puteau cumpara bilete doar joia dimineata, pentru tot restul saptam\u00e2nii si primele zile ale urmatoarei, acum se poate \u00eencerca rezervarea online tot de atunci (joi). \u00censa rezervarea ram\u00e2ne valabila doar p\u00e2na la finele programului de lucru al aceleiasi zile. C\u00e2teva teatre \u00eeti tin biletul si locul o zi (poate chiar doua), \u00eensa tot \u00een persoana trebuie sa te deplasezi pentru a-l achizitiona. Iar un teatru (nu-l numesc!) \u00eeti retine rezervarea pret de… 15 minute. Probabil imagin\u00e2ndu-si ca rezervarea trebuie facuta numai dintr-o institutie sau c\u00e2rciuma alaturata; ori rezerv\u00e2nd doar vecinilor de bloc capacitatea unei rezervari reale si postul\u00e2nd ca acestia n-ar avea alta treaba \u00een momentul imediat urmator dec\u00e2t sa dea fuga la casuta lor de bilete.
\nUzurparea caracterului necesar al \u201ecaselor de bilete\u201c anexate institutiilor de spectacol \u2013 si astfel reducerea p\u00e2na aproape de extinctie a profesiei de v\u00e2nzatoare de bilete \u2013 avanseaza astazi prin risipirea functiei lor economice prin comisionarea\/cedarea dreptului de v\u00e2nzare unor intermediari. Biletele de spectacol pot fi achizitionate de la multe magazine si mall-uri, prin firme comerciale cu site pe net (v\u00e2nzare online).
\nCu toate acestea, casieriile si precupetele lor nu prea au cum sa dispara, iar aceasta doar din cauza unui \u201especific rom\u00e2nesc\u201c imbatabil: casieria (ca spatiu), dar mai ales doamna v\u00e2nzatoare (ca ipochimen polisemic, oric\u00e2nd gata sa spuna absolut orice), fac laolalta o institutie sau o economie cu totul speciala, informala. Caci constituie nu doar strunga maruntelor atentii sau gentileti private (provenind din economia sociala a micului ciubuc), ci mai ales vama si agentul unor complicate politici a favoritismelor si eschivelor. Casieria si casiera vor persista fiindca aceasta politica informala tine totusi de \u00eentregul sistem socio-economic al institutiei mari, oficiale.
\nAt\u00e2t necunoscatorii temei, c\u00e2t si cei care stiu multe, vor realiza mai mult din culisele acestui sistem oficial-neoficial (adica din \u00eencrengaturile de interese, favoritisme si lacomii) doar \u00een episodul urmator al articolului.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Introducere \u00een economia gratuitatii La viata mea, am beneficiat de multe invitatii (scrise\/tiparite, oficiale), ca si de bilete gratuite (tot o forma de invitatie, numita si protocol), la teatru. Dar niciodata nu am abuzat \u00een sensul acesta autoinvit\u00e2ndu-ma, cer\u00e2nd direct sau macar formul\u00e2nd apropouri. Si, total apolitic fiind, am evitat functiile, competitiile obligator-machiavelice, carierismul si… Cite\u0219te mai mult »Criminal ca la teatru (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[10238,10237,10236],"class_list":["post-17720","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-comportamente-culturale","tag-publicul-de-teatru","tag-teatrele-romanesti"],"views":1122,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17720","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17720"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17720\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17720"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17720"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17720"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}