{"id":17714,"date":"2014-02-13T12:50:37","date_gmt":"2014-02-13T10:50:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17714"},"modified":"2014-02-13T12:50:37","modified_gmt":"2014-02-13T10:50:37","slug":"responsabilitatea-formelor","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/responsabilitatea-formelor\/","title":{"rendered":"Responsabilitatea formelor"},"content":{"rendered":"

\u00a0Interviu cu Marielle Mac\u00e9<\/strong><\/p>\n

\n

Cunoscuta doar \u00eent\u00e2mplator publicului rom\u00e2nesc printr-o sinteza asupra teoriei genurilor literare (\u201eLe Genre litt\u00e9raire\u201c, Garnier-Flammarion, 2004) sau prin articolele sale din \u201eLe Monde des livres\u201c, Marielle Mac\u00e9 (n. 1973) este unul dintre cele mai importante nume din t\u00e2nara generatie de cercetatori francezi. Absolventa a celebrei \u00c9cole Normale Sup\u00e9rieure (ENS), autoare a unei teze de doctorat consacrate eseului \u00een secolul al XX-lea, s-a format alaturi de personalitati de prim-rang \u00een teoria si istoria literara contemporana: Antoine Compagnon, Jean-Marie Schaeffer, Laurent Jenny, Michel Murat. \u00cen prezent, face parte din conducerea unui laborator CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique), preda la Paris, Chicago si New-York. Prin preocupari, se \u00eenscrie \u00eentr-un curent de g\u00e2ndire care a reorientat studiile literare franceze din ultimul deceniu \u00een directia relegitimarii prezentei literaturii \u00een societate si cele mai multe dintre reflectiile sale vizeaza resituarea unor obiecte ale domeniului literar din perspectiva practicilor vitale si existentiale. Ultima sa carte, aparuta \u00een 2011 la editura Gallimard, \u201eFa\u00e7ons de lire, mani\u00e8res d’\u00eatre\u201c a fost inclusa \u00een catalogul extrem de selectiv al colectiei NRF Essais si, fapt remarcabil, s-a bucurat de o primire entuziasta \u00een presa franceza generalista, depasind, prin interesul pe care l-a suscitat, sfera specialistilor.<\/p>\n

Alex Ciorogar: Doamna Marielle Mac\u00e9, stiu ca \u00een prezent sunteti director adjunct al CRAL (Centre des Recherches sur les Arts et le Langage), coordonati mai multe proiecte de cercetare si, totodata, predati literatura franceza la \u00c9cole Normale Sup\u00e9rieure (ENS) si la \u00c9cole des Hautes \u00c9tudes en Sciences Sociales (EHESS) din Paris. \u00cen plus, sunteti visiting professor la Universitatea din New York. Sunteti, cu alte cuvinte, extrem de solicitata si, cu toate acestea, reusiti sa faceti cercetare de v\u00e2rf. Vreau sa va \u00eentreb cum reusiti sa armonizati at\u00e2tea activitati? Cum faceti fata acestei presiuni enorme, care e secretul dumneavoastra?
\nMarielle Mac\u00e9: Multumesc pentru aceste cuvinte foarte generoase, dar cred ca aici este vorba despre o situatie destul de frecventa astazi printre profesorii-cercetatori, la toate nivelurile. Suntem, si nu e \u00eentotdeauna o fericire, invitati, condusi, constr\u00e2nsi sa fim niste personaje cu \u201esarcini multiple\u201c, angajati at\u00e2t \u00een cercetare, c\u00e2t si \u00een \u00eenvatam\u00e2nt, at\u00e2t \u00een administrarea, c\u00e2t si animarea cercetarii. Este o articulatie benefica de activitati pentru ca ne obliga sa raspundem unor noi exigente, sa ne asumam fiecare partea ce ne revine \u00een viata colectiva a cercetarii si sa \u00eempletim, \u00een mod constant, preocuparile noastre de cercetatori cu un angajament pedagogic. Dar e si greu de asumat, c\u00e2ta vreme o mare parte a timpului cercetatorilor e dedicata identificarii finantarilor pe care nu le mai asigura propria institutie (finantari adesea pe termen scurt si finantari de proiecte vr\u00e2nd-nevr\u00e2nd colective, g\u00e2ndite dupa modelul stiintelor \u201etari\u201c, ceea ce \u00eei conduce pe cercetatori la fabricarea rapida a unor obiecte de cercetare care pot fi segmentate, validate \u00eentr-o strategie mai ampla, \u00eentelese de catre o instanta administrativa, uneori chiar prin sacrificarea corectitudinii demersului lor). Coerenta vechilor cariere, acele vieti \u201econsacrate\u201c, e fara \u00eendoiala revoluta. Cum s-ar fi putut constitui parcursul de cercetare al unui Starobinski \u00eentr-un sistem de acest fel? Trebuie totusi sa ne obisnuim cu aceste constr\u00e2ngeri si sa profitam de ele. \u00cen ceea ce ma priveste, am mult noroc, conditiile \u00een care predau sunt luxoase si am o mare libertate de cercetare. Cred, \u00eensa, ca sunt cariere dificile si solicitante din punct de vedere uman si ca generatia actuala de doctoranzi este supusa unei mari presiuni (ritmica, profesionala).<\/p>\n

A.C.: Din c\u00e2te stiu, va ocupati \u00een prezent de ceea ce dumneavoastra numiti \u201estil al existentei\u201c. \u00cen linii mari, sustineti ideea conform careia ar trebui sa ne analizam viata sau existenta, experienta, cu ajutorul unor lentile stilistice. Cu alte cuvinte, sugerati ca anumite concepte si categorii ce pot fi descrise \u00een termeni formali ar trebui sa aiba un impact semnificativ asupra asupra viziunii noastre despre viata. Cum se leaga acest tip de reflectie teoretica de problemele despre care ati scris deja c\u00e2teva carti (ma refer aici, desigur, la studiile dumneavoastra dedicate eseului francez de secol XX, dar si experientelor estetice sau conduitelor de lectura)? Cum ati ajuns la acest tip de formulare? A fost o evolutie naturala fata de cercetarile dumneavoastra anterioare, consacrate reprezentarii istoriei literare sau teoriei genurilor literare?
\nM.M.: De fapt, proiectul meu actual de cercetare propune o extindere a notiunii de stil, plec\u00e2nd de la literatura si de la ideile literare spre ansamblul de forme ale practicii. Ma intereseaza \u00eendeosebi constructia unei istorii si a unei teorii a felului \u00een care, dupa 1850, categoriile si valorile \u201estilului\u201c au modelat conceptiile si reprezentarile vietii umane \u2013 ale vietii individuale, ale vietii spirituale, ale vietii sociale. \u00censa, \u00een acelasi timp militez pentru o anume viziune a stilului care sa \u00eel disocieze de ideea de distinctie sau prestigiu. Nu vreau sa ma \u00eentorc spre o idee elitista si un pic \u201edandy\u201c, deseori privita cu complezenta, a unei \u201edeveniri \u00eentru opera\u201c, unde existenta individuala ar fi ghidata de aceleasi exigente ca arta, unde am putea sa ne alegem identitatea, sa obtinem un stil sau chiar \u201estilul\u201c, asa cum toate revistele ne incita sa facem. Este vorba, mai simplu, de a afirma ca viata unui om nu poate fi desprinsa de formele sale: de manierele sale, de modurile sale, de ritmurile sale, de gesturile sale. Baudelaire reflect\u00e2nd la noile conditii de convietuire \u00een orasul modern, Pasolini observ\u00e2nd gesturile muncitorilor sau Barthes interes\u00e2ndu-se de ritmicitatea vietilor noastre \u2013 iata, pentru mine, dimensiunea \u201eformala\u201c a practicilor, angajamentul stilistic al existentei.
\nAcest subiect nu mi s-a impus de la \u00eenceput, ci mai degraba cred ca a hranit \u00een mod secret \u00eentreaga mea activitate. Axata pe literatura secolului al XX-lea, cercetarea mea s-a orientat mai \u00eent\u00e2i catre eseu si literatura de idei \u00een Franta. Ceea ce m-a interesat a fost sa pun \u00een evidenta forta culturala a literaturii \u00een practicile de g\u00e2ndire, \u00eentr-un moment complex al istoriei paralele a genurilor literare si a discursului cunoasterii, nu fara a ignora ambivalentele pozitiei si functiilor sale: de la P\u00e9guy la Bataille, de la Gide la Val\u00e9ry, Paulhan, Sartre sau Roland Barthes, scriitorii au mentinut un echilibru fragil, cel al unui \u201eangajament al g\u00e2ndirii \u00een forma\u201c ale carui mize m-am straduit sa le evidentiez. \u201eUn angajament al g\u00e2ndirii \u00een forma\u201c reprezenta deja o largire a problemei stilului.
\nEfortul meu s-a orientat apoi spre o reflectie epistemologica a istoriei literaturii (\u00eentr-o ancheta asupra valorilor si modurilor de constructie a istoriei literare, care s-a axat pe un ansamblu de scriitori si g\u00e2nditori ai secolului al XX-lea) si, concomitent, spre o analiza a formelor experientei literare (genuri, figuri, mize cognitive ale fictiunii si ale povestirii, categorii ale exemplaritatii, ale posibilului, ale recunoasterii sau ale romanescului). \u00cen aceasta perioada s-a deschis pentru mine un c\u00e2mp amplu si decisiv, cel al mizelor cognitive si existentiale ale \u201eexperientei estetice\u201c; am descoperit un corpus mai larg, instrumente teoretice, posibilitati de colaborare cu antropologia, cu filosofia, si o anume libertate a obiectelor de reflectie, pentru a sublinia \u00eentr-o noua maniera forta culturala a formelor.
\nDin perspectiva mea, o continuitate s-a stabilit progresiv \u00eentre \u201estilurile de g\u00e2ndire\u201c specifice eseului si formele de experienta modelate si proiectate prin literatura. Acest fapt m-a condus sa recunosc \u00een \u201estil\u201c un instrument transversal pe care am dorit sa-l deschid, largind cuprinderea lui p\u00e2na la realizarea unei adevarate antropologii a practicilor si, mai precis, a unei \u201estilistici a existentei\u201c. \u00cencerc, de atunci, sa fac din stil un instrument critic de constituire si de analiza a existentei si sa retrasez istoria care a facut din acesta o notiune centrala (dar mereu ambivalenta) \u00een \u00eentelegerea moderna a \u201eformelor de viata\u201c. Elaborarea unei perspective stilistice asupra vietii si a individului \u00eemi apare ca o linie de forta \u00een istoria literaturii si a g\u00e2ndirii moderne, de la Balzac sau Baudelaire p\u00e2na la Foucault sau Agamben, ca un punct precis de \u00eent\u00e2lnire \u00eentre concepte estetice si o g\u00e2ndire a umanului si a socialului. Si, mai ales, ca un tar\u00e2m al disputelor. Pe aceste ipoteze se bazeaza analizele pe care le dedic \u00een prezent operelor literare ale lui Balzac, Baudelaire, Proust, Kafka, Val\u00e9ry, Paulhan, Ponge, Agee, Pasolini, Barthes, Michaux, Naipaul, dar si ale g\u00e2nditorilor Nietzsche, Simmel, Mauss, Merleau-Ponty, Souriau, Leroi-Gourhan, Canguilhem, Foucault, Ric\u0153ur, Certeau sau Bourdieu. Regasesc \u00een aceasta articulatie \u00eentre domenii corpusul interdisciplinar pe care mi-l creasem deja \u00een cercetarile mele despre eseu.
\nDin acest punct de vedere, cred ca studiile literare pot sa preia initiativa \u00een anumite zone ale reflectiei din stiintele umaniste, mai ales \u00een cele care au tangente cu \u201efelul de a fi\u201c, cu modurile de a trai, cu ceea ce constituie forma si valoare \u00eentr-o viata \u2013 cu largirea unor concepte precum cel de stil, de ritm sau de etos, \u00een acelasi fel \u00een care filosofi ca Ricoeur sau Schaeffer au extins mizele \u201eistorisirii\u201c sau pe cele ale \u201efictiunii\u201c.
\nMa intereseaza ca prin literatura (nu numai \u00een marginea ei) sa explorez faptul ca nicio viata nu poate fi desprinsa de formele sale. Daca munca mea nu ar avea dec\u00e2t un singur efect, mi-ar placea sa fie acesta: sa nu ne mai surprinda ca o scriitoare are \u00een minte un \u00eentreg orizont antropologic; sa nu mai fie \u00eentrebata numai ce vrea sa spuna despre literatura, ci ce vrea sa spuna cu literatura; sa nu ne mai uimeasca faptul ca Barthes propunea, ca prim subiect al cursului sau de la Coll\u00e8ge de France, aceasta \u00eentrebare generala: \u201eCum putem trai \u00eempreuna?\u201c si ca a raspuns printr-o reflectie morfologica, estetica, poetica asupra categoriei ritmului; aceasta nu avea nimic estetizant, era o meditatie asupra modurilor sociale de a conferi fluiditate vietii. Este o \u00eentelepciune a literarului (si a scriitorului) capacitatea de a sublinia, printr-o interogatie politica, ceea ce compune vietile noastre prin ritm, \u00eenfruntare de ritmuri, punere \u00een forma si mize formale. \u00cen ceea ce ma priveste, daca lucrez \u00een domeniul literaturii, este pentru ca din viata (din viata individuala, din viata sociala) vreau sa \u00eenteleg urmatorul lucru: ca ceva din aceasta viata tine de formele sale; si ca scriitorii \u00eesi asuma, \u00een numele nostru, al tuturor, responsabilitatea formelor.<\/p>\n

A.C.: Daca nu ma \u00eensel, ati publicat un articol \u00een revista \u201eTransylvanian Review\u201c (Cluj-Napoca) despre Roland Barthes \u201eLa lecture comme conduite d’individuation: Barthes \u00e0 la recherche d’un \u00abrythme\u00bb\u201c. Ati colaborat, \u00een acest sens, cu vreun cercetator sau institutie rom\u00e2neasca? Care e parerea dumneavoastra despre situatia academica a Rom\u00e2niei?
\nM.M.: Am scris acest articol la invitatia lui Adrian Tudurachi si legaturile noastre sunt frecvente: anul trecut a recenzat cartea mea si a propus-o pentru traducere la Editura Universitatii din Iasi. Sper ca lucrul acesta sa se realizeze. Am fost invitata la Cluj-Napoca de Ioana Bot \u00een mai 2008. Nutresc pentru ea si pentru Ligia si Adrian Tudurachi, care \u00eei sunt apropiati, multa prietenie. Ne \u00eent\u00e2lnim mereu la Paris sau la Geneva. CRAL-ul, din conducerea caruia fac parte si eu, a avut, de asemenea, ocazia sa primeasca cercetatori rom\u00e2ni, \u00een special un t\u00e2nar cercetator din Bucuresti, Alexandru Matei, care a realizat o valoroasa cercetare despre sejurul lui Barthes \u00een Rom\u00e2nia la \u00eenceputul carierei sale. Am avut, deseori, ocazia sa constat excelenta formarii academice rom\u00e2nesti si deschiderea studentilor rom\u00e2ni, de exemplu, la candidatii participanti la selectia de la ENS sau la doctoranzii pe care i-am urmarit \u00een Franta sau SUA. Cred ca \u00eenteleg si situatia complexa a cercetatorilor rom\u00e2ni \u00een noul context european si \u00een raport cu ritmurile de cercetare si publicare pe care acesta le impune. Dupa cum \u00eenteleg si dificultatile de difuzare a studiilor lor. Exista la cercetatorii rom\u00e2ni o adevarata generozitate lingvistica care va permite, poate, sa se depaseasca aceste dificultati \u00een interiorul spatiului european.<\/p>\n

A.C.: Ultima dumneavoastra carte \u2013 \u201eFa\u00e7ons de lire, mani\u00e8res d’\u00eatre\u201c \u2013 contine aproape toate aspectele asupra carora v-ati concentrat atentia. Felul \u00een care \u2013 acesta pare a fi un element definitoriu \u00een procesul lecturii si, totodata, partea esentiala a existentei. Exista o relatie clara \u00eentre \u201ea citi\u201c si \u201ea fi\u201c. \u00cen acest sens, am putea spune ca arta, la modul general, sustine existenta, activitatile umane si procesul de individualizare, dar \u00een acelasi timp contribuie la orientarea sau, cel putin, la articularea acestora. Mai mult, spuneti ca cititul implica sau depinde de anumite coordonate ale vietii: istorice, politice, sociale, filosofice, culturale. Cu alte cuvinte, fuziunea orizonturilor devine o problema de intentionalitate si, \u00een acelasi timp, un proiect existential. Cum ati comenta aceste probleme?
\nM.M.: Pentru mine, constituirea unei \u201estilistici a existentei\u201c implica \u00een fapt o reflectie globala asupra stilului (care \u00eei extinde sfera de cuprindere si \u00eei ajusteaza conceptele), dar cauta de asemenea sa \u00eenscrie literatura (istoria si operele ei, modurile de atentie care \u00eei sunt proprii, proiectele ei) \u00een centrul activitatii de recunoastere si \u00eentelegere a acestui caracter \u201estilistic\u201c al existentei umane. Eseul despre conduitele de lectura si modurile de stilizare ale sinelui \u00een experienta literara pe care l-am publicat \u00een 2011 mi se pare \u00een aceasta privinta nu un rezumat sau o sinteza, ci o prima abordare a acestei mult mai vaste stilistici a existentei pe care doresc sa o elaborez si pe care o concep, efectiv, ca o lupta contra tuturor modurilor, inclusiv savante, de a fi neatenti la \u201ecum\u201c.
\nAti marcat foarte bine faptul ca am cautat sa insist asupra ideii ca lectura se \u00eent\u00e2mpla unor indivizi, reclama indivizi; dar mi-ar placea sa subliniez de asemenea ca nu este vorba aici despre un elogiu adus individualismului sau de o viziune asupra lecturii ca activitate pura, perfect stap\u00e2nita \u2013 lectura ca performanta. E vorba mai degraba de o abordare a ceea ce lectura atinge \u00een cititori si a ceea ce ea primeste de la ei: lectura nu e numai subiectiva (e si colectiva, sociala, scolara, politica, etc.), ci mai ales subiectivizanta si desubiectivizanta; \u00een ea exista pasivitate, pierdere, dificultate… Nu g\u00e2ndesc at\u00e2t \u00een termeni de orizont de asteptare, c\u00e2t mai degraba de locuire, locuire a formelor; cred ca cititorii trebuie sa se alature formelor, sa le locuiasca si sa se lase locuiti \u2013 sa primeasca \u00een ei alteritatea acestor forme.<\/p>\n

A.C.: Daca lectura joaca un rol important \u00een descoperirea si construirea individului, teoreticienii studiilor culturale ar putea specula faptul ca cititul poate fi privit ca un mod de revelare a identitatii. Or, aici e o capcana, fiindca modul \u00een care dumneavoastra alegeti sa-i recititi pe Proust sau Baudelaire, adica plec\u00e2nd de la Deleuze sau Barthes, implica o atitudine relationala ce contureaza anumite modele literare.
\nM.M.: N-as zice efectiv ca o conduita estetica precum lectura \u201ereveleaza\u201c identitatea sau participa la felul \u00een care subiectii ar cauta sa-si \u201eperformeze\u201c existenta. Daca vorbesc despre \u201emodel\u201c nu este pentru a spune ca gasim \u00een literatura principii morale, programe de viata sau norme, ci mai degraba ca descoperim forme \u201emai puternice dec\u00e2t noi\u201c, pe care trebuie sa ne straduim sa le asumam, sa le primim \u00een interiorul nostru, cu singularitatea si alteritatea lor \u2013 ceea ce nu-i usor. Aceasta idee este \u00eendreptata, de fapt, \u00eempotriva unei viziuni a actului de lectura considerat ca o completare a unor lacune: nu cred ca operele ne pun \u00een prezenta unor goluri de umplut (vidurile \u00een istorie de pilda, sau ceea ce teoria a numit uneori \u201eindeterminari\u201c), ci, \u00eenainte de toate, \u00een prezenta \u201eplinului\u201c, a formelor puternice pe care trebuie sa le primim \u00een noi.<\/p>\n

A.C.: V. Ramachandran, un neurobiolog faimos, spune ca recunoasterea se bazeaza, \u00een mare, pe doua lucruri: pe un input senzorial (vizual) sau o forma si pe emotia sau sentimentul asociat acesteia. \u00cen viziunea dumneavoastra, recunoasterea generica implica un soi de obisnuire bazata pe doua elemente: experienta si procesare cognitiva. Mai mult, Ramachandran vorbeste de anumite reguli universale ale esteticii (de exemplu, gruparea, simetria, abstractiunea etc.). Dumneavoastra, pe de alta parte, vorbiti despre reguli si norme ce mediaza \u00eentre experiente si cognitie, produc\u00e2nd un tip generalizat de cunoastere bazat pe grupare si alte tipuri de activitati fundamentale. Credeti ca viziunea dumneavoastra despre experientele \u201egenerice\u201c datoreaza ceva acestor teorii derivate din neurostiinte?
\nM.M.: De fapt, sunt destul de prudenta \u00een aceste probleme si nu pot sa va raspund dec\u00e2t indirect, pentru ca am o cunoastere superficiala a cercetarilor de ordin cognitiv si ma folosesc de autori care \u00eemi mijlocesc \u00eentelegerea lor, nu este pentru mine rezultatul unui raport profund si meditat cu cultura neurostiintelor. Cei care mi-au \u00eenlesnit confruntarea cu aceste chestiuni cognitive au fost Jean-Marie Schaeffer si Guillemette Bolens (care preda la Geneva si care a scris o carte splendida despre \u201estilul gesturilor\u201c, despre simularea interioara a gesturilor reprezentate si despre caracterul gestual al perceptiei \u00eensasi). \u00cen ceea ce ma priveste nu ma simt capabila sa articulez \u00een mod credibil neurostiintele si literatura; cred ca sunt necesare competente serioase de o parte si de cealalta (nu cred dec\u00e2t \u00een dialogul purtat \u00eentre nucleele dure ale disciplinelor, ceea ce presupune cercetatori care au \u00een acelasi timp un raport real, central, frontal cu problemele stiintifice si un raport real, central, frontal cu problemele estetice). Adesea, intersectiile de planuri pe care le construim \u00een programele noastre de cercetare mi se par \u00een realitate fenomene de omonimie, \u00een care credem ca vorbim despre acelasi lucru fara sa \u00eentelegem cu adevarat mizele celeialalte discipline (de altfel, \u00een reflectia mea asupra stilului mi s-a \u00eent\u00e2mplat sa ma confrunt cu asemenea ne\u00eentelegeri, trebuind de pilda sa resping confuzia dintre problemele legate de stil si fenomenele de distinctie sociala, strategii estetizante, retorica sociala, violenta simbolica, etc.).
\nCeea ce ma intereseaza, \u00een fond, este mai putin trecerea de la o disciplina la alta, c\u00e2t lungimea drumului care trebuie parcurs pentru a stabili o legatura autentica \u00eentre problematici diferite. Or, nu am strabatut acest drum \u00een directia stiintelor cognitive, ci \u00een directia antropologiei, a sociologiei sau a filosofiei, straduindu-ma sa arat care este reflectia pe care si-o poate asuma un specialist \u00een literatura \u00een legatura cu problema globala a formelor de viata.<\/p>\n

A.C.: \u00cen urma cu c\u00e2tiva ani, \u00eentr-un volum colectiv, ati propus un nou concept ce descria constiinta genurilor literare \u2013 le savoir des genres. E un concept destul de generos, fiindca \u00eencorporeaza probleme precum relatia dintre viata si literatura care, \u00een schimb, ridica problema eticii, a memoriei literare si a placerii genurilor. \u00cen ce masura mai este acest tip de g\u00e2ndire relevant si de ce? Cu alte cuvinte, \u00een opinia dumneavoastra, mai conteaza astazi genurile literare?
\nM.M.: Pot sa \u00eencerc sa descriu lucrurile din punctul meu de vedere, preciz\u00e2nd felul \u00een care am fost interesata de ideea de gen si \u00een care continui sa fiu. Aveti dreptate sa sugerati existenta unei evolutii \u00een ceea ce priveste centrele mele de interes: am avut tendinta sa trec de la o g\u00e2ndire a genului la o g\u00e2ndire a practicilor (gesturi, forme, ritmuri, forme de actiune ale umanului…). Dar modul \u00een care m-am interesat de genuri era deja orientat \u00eenspre practici si maniere, iar nu catre probleme de definire exclusivista, de taxonomii, de tabele, de ontologia categoriilor de texte. Pentru ca reflectia mea \u00een marginea eseului implica o revenire asupra notiunii de gen literar, am ajuns sa redactez un mic volum de sinteza (\u201eLe Genre litt\u00e9raire\u201c, 2004); ceea ce ma preocupa era statutul practic si cognitiv al genurilor literare si caracterul lor de interfata \u00een raport cu diferiti agenti; prezentam genul ca o forma simpla a experientei literare (a experientei estetice), ca unul dintre cadrele acestei experiente \u00een aspiratia ei spre generalitate, repetitie si instaurarea comunului. Aceasta orientare a analizei de gen spre notiunile estetice de atentie, memorie, experienta, recunoastere s-a accentuat ulterior \u00een munca mea. Si ceea ce continua sa ma intereseze \u00een toate aceste notiuni este intervalul dintre singular si general, aceasta maniera prin care singularitatile antreneaza \u00eentotdeauna ceva mai mult; de altfel, chiar si vietile noastre sunt traversate, animate, saracite sau \u00eembogatite prin interventia a ceea ce este generic si comun.
\n\u00cen ceea ce priveste literatura contemporana, mi se pare \u00een continuare definita de fenomene de gen \u2013 daca prin gen \u00eentelegem acea dimensiune comuna, improprie, care mobilizeaza singularitatile (si nu o simpla problema de clasificare); dar categoriile cele mai active nu mai sunt aceleasi ca \u00eenainte. Nu romanul sau poemul reprezinta miza majora a literaturii contemporane, ci registrele de experienta si practica transversale \u00een raport cu disciplinele si mediile: arhiva, marturia, documentul, cotidianul, ritmul, etc. \u00centr-o literatura cu frontierele pulverizate \u2013 din fericire \u2013, vecinatatea unui text (spatiul de \u00eenscriere pertinenta) nu mai e un alt text literar, ci unul de istorie, un jurnal sau o serie televizata.<\/p>\n

A.C.: Richard Shusterman vorbeste despre filosofie ca o forma de viata, despre cum corpul si imaginea sunt noile locuri comune \u00een majoritatea dezbaterilor din interiorul stiintelor umane. Asta \u00eenseamna, printre altele, ca sufletul (sau mintea) si cuv\u00e2ntul nu mai sunt \u00een centrul atentiei, fiindca pragmaticieni precum Shusterman sustin faptul ca actiunea e \u00eentotdeauna practica si experimentala. Modul \u00een care cineva actioneaza este, \u00een viziunea lui Shusterman, o descriere a unui anumit stil somatic (somaestetica). Ar putea teoriile lui Shusterman sa contribuie la studiile dumneavoastra privind stilistica existentei? Cum \u00eentelegeti acest tip de determinare \u00een raport cu experientele estetice?
\nM.M.: Este interesant ca citati lucrarea lui Richard Shusterman; \u201esomaestetica\u201c sa este efectiv pasionanta, deseori surprinzatoare si ne determina sa ne revizuim categoriile. El este atent la ceva ce exista deja, \u00eenaintea sensului, \u00een partea de dincoace de sens, la ceea ce are loc \u201esub interpretare\u201c, cum spune chiar titlul uneia din lucrarile sale. Shusterman este cel care a permis sa se repozitioneze \u00een centrul dezbaterilor estetice dimensiunea corpului si a sensibilului, Barthes vorbise la r\u00e2ndul lui despre asta; \u00een ceea ce ma priveste, ram\u00e2n fidela misiunii hermeneutice si aspiratiei spre sens, dar \u00eemi dau seama si apreciez faptul ca perspectiva sa somatica \u00eel face pe cititor sau pe spectator sa constientizeze un corp mai usor si mai liber. De fapt, \u00een urma unei rugaminti pe care i-am adresat-o acum c\u00e2tiva ani sa intervina \u00een cadrul unei reflectii colective despre problematica stilului, perspectivele ni s-au \u00eent\u00e2lnit si am \u00eenteles importanta dimensiunii fiziologice, kinezice, posturale \u00eentr-o stilistica a existentei. \u00cemi place curajul cu care filosofia sa a devenit o veritabila poetica, \u00eembin\u00e2nd dimensiuni terapeutice cu experiente artistice. Dar cred ca interogatiile noastre nu coincid; problema sa centrala o constituie viata \u201ebuna\u201c, viata filosofica si practicile de definire a sinelui pe care aceasta le \u00eencurajeaza. Cred ca am o abordare mai critica a faptelor de stil si a dimensiunii estetice a trairii: ma intereseaza, de pilda, conflictele de valori generate prin mobilizarea unei idei de stil.
\nA.C.: Daca imaginile sunt fragmente ale unui stil, am putea spune ca stilul implica o anumita strategie de constructie a imaginii de sine. Asta \u00eenseamna ca un anumit stil implica o dimensiune morala. Care este relatia dintre stil si artificialitate? Ce rol joaca, \u00een acest complex, autenticitatea si originalitatea?
\nM.M.: De fapt, nu concep problema stilului \u00een acesti termeni \u2013 care mi se par a fi cei ai filosofiilor de performare a identitatii, unde fiecare ar avea de construit \u201epropriul stil\u201c, fiecare ar trebuie sa obtina stil si prin aceasta sa \u00eesi afirme eul: be yourself! Ma distantez de fapt de aceasta problema a \u201ealegerii\u201c, care mi se pare tributara unei g\u00e2ndiri retorice a genurilor si registrelor, si unei definitii prea voluntare a identitatii (poate \u00een maniera existentialista). Ea sugereaza ca am putea alege identitatile noastre cam ca si optiunile unei masini, dintr-un ansamblu de panoplii sociale disponibile; ma distantez de asemenea de notiunea de \u201estrategie\u201c din acelasi motiv. Si ma distantez de cuplul autenticitate-artificiu, un fel de capcana atunci c\u00e2nd ne \u00eempiedica sa g\u00e2ndim caracterul procesual al individualizarii: individul nu mi se pare a fi nici la originea (autentica), nici la capatul (artificial) al procesului de stilizare; el e poate acel ceva la care proprietatile stilului \u201evin\u201c, atunci c\u00e2nd e prins \u00een dinamica formelor si \u00eencearca sa mentina un echilibru.
\nPermiteti-mi sa dau un exemplu care va face poate mai clara prudenta mea de a raspunde la \u00eentrebarea dumneavoastra \u00een termenii \u00een care mi-o adresati. M-am ocupat de un text splendid al lui Henri Michaux, \u201eM\u00e2na rupta\u201c, care este istoria unei cazaturi; Michaux povesteste cum a cazut si cum si-a rupt m\u00e2na \u2013 cea buna, dreapta, cea cu care scria si picta \u2013 si cum, \u00een urma acestei aventuri cu suferinta si deruta a descoperit resursele \u201estilului sau st\u00e2ng\u201c. Iata o abordare a stilului care ma intereseaza; nu exista aici nimic estetizant, Michaux nu \u00eencearca sa-si construiasca o identitate oferindu-si un stil, o vizibilitate; din contra, el lasa loc pierderii si observa \u00een el \u00eensusi metamorfozele formelor, ritmurilor, gesturilor. \u201eMergi at\u00e2t de departe \u00een tine \u00eensuti p\u00e2na c\u00e2nd stilul nu te mai poate urma\u201c, spune el; cu povestirea acestei aventuri se va deschide cartea pe care o scriu acum.<\/p>\n

A.C.: Recent, ati \u00eenceput sa tineti o rubrica de recenzii pentru \u201eLe Monde\u201c (\u201eLe Monde des livres\u201c). Cum se \u00eembina munca dumneavoastra teoretica cu scrierea acestor cronici? Care sunt viitoarele dumneavoastra proiecte? Va multumesc!
\nM.M.: Va multumesc pentru acest dialog!
\n\u00centr-adevar, am avut sansa sa tin o cronica literara \u00een \u201eLe Monde des livres\u201c; este o propunere care mi s-a facut pentru acest an, caci aceasta cronica este oferita anual mai multor personalitati literare sau artistice; a fost o experienta frumoasa care corespunde, cred, ritmurilor noastre reale de lectura: frecventa lunara a cronicii \u00eemi permitea de fapt sa las surprizele si evenimentele de lectura sa vina natural, fara sa fiu silita sa recenzez mecanic o masa de volume, ci, mai degraba, sa marchez un traseu intelectual si sensibil. Este ceea ce am \u00eencercat sa fac si sper cu modestie sa fi reusit sa imprim un stil acestui format si acestui mod de interventie care erau noi pentru mine. Am cautat sa apar \u00een paginile acestui mare cotidian un tip de literatura care nu este pusa \u00een prim-plan prea adesea: literatura de \u201edictiune\u201c, altfel spus, eseul si poezia (mai degraba dec\u00e2t romanul, extrem de prezent \u00een media). Am vrut sa arat prin aceste texte puterea formelor, capacitatea frazelor de a furniza resurse de g\u00e2ndire si de experienta. Am ales deci carti \u00een care mi se parea ca regasesc acest tip de raport cu literatura, cu g\u00e2ndirea, cu viata, de la \u201eSf\u00e2ntul Pavel\u201c al lui Pasolini, p\u00e2na la \u201eL’Origine de la danse\u201c a lui Quignard, trec\u00e2nd prin naratiuni personale sau eseuri mai savante, precum \u201ePeuples expos\u00e9s, peuples figurants\u201c a lui Georges Didi-Huberman; voiam sa redau unitatea unui domeniu de g\u00e2ndire, de forme si de experienta \u2013 amestec\u00e2nd literatura si stiintele umane.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00a0Interviu cu Marielle Mac\u00e9 Cunoscuta doar \u00eent\u00e2mplator publicului rom\u00e2nesc printr-o sinteza asupra teoriei genurilor literare (\u201eLe Genre litt\u00e9raire\u201c, Garnier-Flammarion, 2004) sau prin articolele sale din \u201eLe Monde des livres\u201c, Marielle Mac\u00e9 (n. 1973) este unul dintre cele mai importante nume din t\u00e2nara generatie de cercetatori francezi. Absolventa a celebrei \u00c9cole Normale Sup\u00e9rieure (ENS), autoare a… Cite\u0219te mai mult »Responsabilitatea formelor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[10230,10228,10229],"class_list":["post-17714","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cercetatori-francezi","tag-interviu-cu-marielle-mace","tag-teoria-genurilor-literare-le-genre-litteraire"],"views":1884,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17714","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17714"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17714\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17714"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17714"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17714"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}