{"id":17712,"date":"2014-02-13T12:47:04","date_gmt":"2014-02-13T10:47:04","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17712"},"modified":"2014-02-13T12:47:04","modified_gmt":"2014-02-13T10:47:04","slug":"labirintul-de-absente-in-cautarea-unei-estetici-ideale-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/labirintul-de-absente-in-cautarea-unei-estetici-ideale-ii\/","title":{"rendered":"Labirintul de absente. In cautarea unei estetici ideale (II)"},"content":{"rendered":"

Fernando Pessoa, Ultimatum si alte manifeste<\/em>, traduceri si note de Dinu Flam\u00e2nd si Micaela Ghitescu, antologie si prefata de Dinu Flam\u00e2nd, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2012.<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

\u00cen critica portugheza s-a discutat mult despre tipurile de fragmentare identificabile \u00een opera lui Pessoa, cea dint\u00e2i fiind definita \u00een conformitate cu sensul dat acestui termen de catre Schlegel (fragmentul privit ca forma literara \u00eenzestrata cu semnificatie), cea de-a doua \u2013 ca secventa a unei totalitati dificil de atins, de exemplu, \u201eCartea nelinistirii\u201c, iar \u00een cazul celei de-a treia acceptiuni, sensul fiind mai accentuat filosofic, dupa cum demonstreaza ideile expuse de Alberto Caeiro.
\n\u201eUn labirint de absente\u201c<\/strong>
\nInteresant este \u00eensa ca, privite \u00een ansamblu, aceste modalitati de a concepe fragmentul si tehnica fragmentarii la nivel literar reprezinta o continuare (desigur, la un alt nivel, dar tot o continuare!) a unora dintre ideile estetice ale marelui romantism. \u00cen opinia romanticilor, fragmentul era o parte independenta ori autosuficienta, \u00eensa ea trebuia privita \u00eentotdeauna ca expresie specifica a unui \u201eabsolut\u201c pentru care, \u00een termenii lui Pessoa, \u201einfinitul\u201c ar fi corelativul (obiectiv, desigur!) cel mai potrivit. De altfel, si preferinta lui Pessoa pentru aforisme si maxime a fost raportata tot la aceeasi sursa de inspiratie, dar si \u00eenteleasa ca replica la unele dintre atitudinile tipice ale\u00a0 reprezentantilor modernismului anglo-american, miscare care, se stie, a folosit din plin tehnica fragmentului.
\nDin aceasta perspectiva, chiar \u201eMesajul\u201c lui Pessoa trebuie \u00eenteles ca fiind definitivat si complet ca text poetic, \u00een acelasi sens \u00een care \u201eUlise\u201c, de James Joyce, este un text complet si definitiv: partile, fiecare din ele, exista doar pentru a oferi cititorului viziunea \u00eentregului. \u201eMesajul\u201c, asadar, nu \u00eensumeaza doar convingerile estetice ale lui Pessoa, ci mai cu seama intentiile sale poetic-programatice, care \u00eesi gasesc expresia deplina \u2013 si \u00een acest sens completa \u2013 \u00een legatura at\u00e2t de pretuita de scriitor a liricii cu elenismul si cu civilizatia greaca \u00een ansamblu.
\nLuciana Stegagno Picchio vorbea despre \u201elabirintul de absente\u201c creat de Pessoa, c\u00e2ta vreme fascinatia scriitorului pentru ocultism \u00eel va determina sa presupuna chiar ca ar fi capabil, \u00een anumite circumstante, sa traiasca cu adevarat viata unor personaje\/persoane (imaginare) din alte epoci. Odata cu Pessoa, idealul romantic al originalitatii si al paternitatii clare asupra operei artistice ajunge la inevitabilul sf\u00e2rsit, fiind substituit prin accentul pus pe fragmentare si prin jocul elaborat cu formele literare consacrate. Libertatea de a eluda conditionarile eului e, astfel, consacrata, Pessoa situ\u00e2ndu-se, din acest punct de vedere, alaturi de marii artisti preocupati de aceleasi aspecte, de la experienta cubista a lui Picasso din \u201eDomnisoarele din Avignon\u201c, la muzica atonala a lui Schoenberg, sau la ritmurile si procedeele imagiste ale lui Pound, din \u201eCantos\u201c. \u00cen plus, Pessoa teoretizeaza orientarile estetice ale \u201eintersectionismului\u201c si \u201esenzationismului\u201c, c\u00e2stig\u00e2ndu-si un loc de frunte \u00een cadrul avangardei europene si duc\u00e2nd la perfectiune si tehnicile moderniste, mai ales prin creatia poetica a lui Alvaro de Campos \u2013 \u00een special prin \u201eOda Triumfala\u201c si \u201eOda Maritima\u201c. De aici, desigur, si orgoliul lui Pessoa, cel care a refuzat sa adere la vreo alta miscare ori scoala estetica \u00een afara celor conduse si explicate publicului chiar de el. Rezultatul va fi, \u00een planul strict al creatiei, ca \u00eentregul canon occidental va (putea) fi, \u00een acest fel, reconfigurat. Dupa experienta pessoana, poemul este, deopotriva, mai mult dec\u00e2t e scris pe h\u00e2rtie, dar si mai putin. Mai mult, pentru ca e opera nu doar a heteronimului care, formal, \u00eel semneaza, ci si opera latenta a tuturor celorlalti, trebuind citit ca parte a unei \u00eentregi literaturi ori traditii literare. Si este mai putin, pentru ca se situeaza, ca fapt artistic, pe o pozitie ambigua \u00een ceea ce priveste autenticitatea \u00een arta, dar si \u00een viata \u2013 caci, oricum am lua-o, autorul de acest fel e, totusi, creat (imaginat) el \u00eensusi de un alt autor…
\nPag\u00e2nism, clasicism, modernism<\/strong>
\nFascinatia lui Pessoa pentru cultura greaca antica a fost citita adesea prin prisma atitudinii sale filosofice: \u201eAm fost un poet \u00eensufletit de filosofie, nu un filosof cu \u00eenzestrari poetice.\u201c De aici deriva si \u201epag\u00e2nismul\u201c pe care \u00eel teoretizeaza scriitorul, fie sub nume propriu, fie prin interventiile heteronimilor sai, mai cu seama ale lui Alberto Caeiro si Ricardo Reis. \u00centr-un fel, elenismul pessoan este cristalizarea suprema a posibilitatii impunerii, \u00een epoca moderna, a unei doctrine pag\u00e2ne. Va rezulta o adevarata \u201ereligie a poeziei\u201c ce trebuie pusa \u00een legatura at\u00e2t cu sebastianismul lui Pessoa, c\u00e2t si cu tendintele clasiciste ale acestuia, c\u00e2ta vreme termenul \u00eensusi de \u201ereligie\u201c are, pentru scriitor, sensul de forma spirituala suprema viz\u00e2nd aspiratia spre unitate cu universul. Sebastianismul (\u201emiscare religioasa construita \u00een jurul unei figuri nationale legendare\u201c, dupa cuvintele lui Pessoa \u00eensusi), primeste la r\u00e2ndul sau acceptiuni religios-pag\u00e2ne, apar\u00e2nd ca o noua formula spirituala \u00een stare sa elibereze \u00eentreaga cultura a Portugaliei de prea lunga si prea greaua povara a catolicismului. Asadar, nu vom avea de-a face, \u00een g\u00e2ndirea lui Pessoa, cu o sinteza a crestinismului cu pag\u00e2nismul, asa cum se \u00eent\u00e2mpla \u00een unele luari de pozitie ale contemporanilor sai Teixeira de Pascoaes sau Guerra Junqueiro, ci cu o \u00eendepartare simpla si directa \u2013 dar definitiva \u2013 de crestinism, \u00een vederea re\u00eenvierii vechiului spirit pag\u00e2n: \u201eZeii nu au murit, moarta e doar perceptia noastra despre zei. Zeii n-au plecat, numai noi am \u00eencetat sa-i mai vedem. (…) Pag\u00e2nismul grecilor este cel mai \u00eenalt nivel al evolutiei umane, echilibrul spre care trebuie sa tinda orice evolutie umana.\u201c Iar clasicismul va aparea, prin urmare, ca modalitate preferata de a conecta literatura portugheza la ritmurile modernitatii, dar si de a o mentine \u00een aria de influenta a unui nou tip de misticism.
\nAutocaracterizarea de \u201enou tip de pag\u00e2nism\u201c (\u201enoi nu suntem nici niste neopag\u00e2ni, nici niste pag\u00e2ni noi. Pag\u00e2nismul este acea religie care se naste din glie, care se iveste direct din natura \u2013 din faptul ca i se atribuie fiecarui obiect adevarata sa realitate\u201c) e definitorie nu doar din punctul de vedere al vreunei ideologii, ci si pentru a \u00eentelege interesul lui Pessoa \u00een ceea ce priveste structura liricii \u00eenceputului de secol XX, dar si dorinta sa de a se afirma drept unul dintre reprezentantii acesteia. Sebastianismul si clasicismul despre care a vorbit adesea scriitorul raspund, \u00een felul lor, convingerii moderniste cu privire la rolul poetului de exponent al lirismului fundamental, \u00een vreme ce poezia ar trebui \u00eenteleasa drept punct de \u00eent\u00e2lnire \u00eentre trecut si prezent, modernitate si clasicism.
\nExperienta apropierii lui Pessoa de gruparea \u201eOrpheu\u201c dezvaluie conceperea poeziei drept cel mai \u00eenalt ideal uman \u2013 si umanist. Caci, dupa cum sublinia criticul Eduardo Louren\u00e7o, generatia \u201eOrpheu\u201c nu s-a limitat \u201ela evidentierea caracterului mitic al spiritului divin al poeziei, ci a avut chiar \u00eendrazneala de a proclama poezia \u00eensasi ca reprezentare divina.\u201c Tendinta mitica (mitizanta) si clasicismul devin, \u00een acest fel, elementul formal, respectiv ideal, pentru \u00eentemeierea unei noi linii a traditiei poetice sau, altfel spus, a consacrarii poeziei moderne ca structura estetica autonoma. Acesta e sensul \u00een care elenismul \u00eei va aparea lui Pessoa ca singurul mijloc de a asigura situarea Portugaliei \u00een acel mult visat \u201ecentru\u201c al unei Europei care sa nu mai fie \u00eempartita \u00een putine puncte privilegiate si numeroase regiuni marginal-periferice, dupa cum se sugereaza \u00een \u201eMesaj\u201c.
\n\u201eUniversalismul negativ\u201c despre care s-a discutat \u00een cazul lui Pessoa, punerea existentei sub semnul \u00eentrebarii pentru a mijloci un alt fel de perceptie, stabilirea unui ritm oscilant sau repetitiv, ca si oscilarea \u00eentre imaginea oculta a autorului unei \u00eentregi literaturi dramatizate si insuficienta fiecareia dintre creatiile heteronimice ce se dovedesc, finalmente, incapabile sa exprime \u00eentregul altfel dec\u00e2t prin parte, fac din Pessoa un logician \u00eendragostit de paradoxuri si mereu gata sa puna la \u00eencercare limitele imaginatiei. \u201eTotul e altceva \u00een aceasta lume unde totul este senzatie\u201c, va scrie \u00c1lvaro de Campos, subliniind ca doar imaginatia poate compensa deficientele senzatiei de a percepe sau de a descrie corect realitatea.
\nSenzatie, senzationism<\/strong>
\n\u00cen jurul anului 1924, dupa ce se prezentase drept \u201eromantic\u201c, \u201esimbolist\u201c, \u201epaulist\u201c, \u201eintersectionist\u201c, \u201esenzationist\u201c sau \u201efuturist\u201c, Pessoa va \u00eencerca sa se defineasca drept \u201eun spirit clasic\u201c. \u00cen mod semnificativ, o alta publicatie literara devine tribuna de unde autorul \u00eesi afirma convingerile, \u201eAthena\u201c, cea de care Pessoa se apropie dupa perioada marcata de gruparea din jurul revistei \u201eOrpheu\u201c.
\nNumai ca at\u00e2t \u201eOrpheu\u201c, c\u00e2t si \u201eAthena\u201c au o linie programatica asemanatoare, si anume nevoia de a defini mitul ca poezie si, astfel, de a afirma \u00een fata contemporaneitatii adevarul acelui \u201enimic care e totul.\u201c Deosebiri de nuanta exista, caci, daca \u201eOrpheu\u201c celebra magia si sinuozitatea universului poetic si a cuv\u00e2ntului care trebuia sa urmeze muzicalitatea unor semnificatii mereu multiple, \u201eAthena\u201c accentueaza ideea artei ca senzatie. Sigur, \u00eenca \u201eOrpheu\u201c \u00eentelegea senzatia ca pe o modalitate de a recepta prin simturi lumea si lucrurile universului exterior: \u201eNimic nu exista, nu exista nici o realitate, \u00een afara senzatiilor. Ideile sunt senzatii, senzatiile sunt lucruri ce nu se afla \u00een spatiu, iar uneori nu se afla nici \u00een timp. Logica, adica locul ideilor, este un spatiu de o alta natura. (…) A simti \u00eenseamna a crea.\u201c Numai ca \u201eAthena\u201c va da un nou sens tuturor acestor principii si convingeri, considerate de autor oarecum insuficient teoretizate p\u00e2na atunci. Interesant e ca \u00een cel de-al doilea numar al revistei \u201eOrpheu\u201c, aparut tot \u00een anul 1915, sunt publicate \u201eOda Maritima\u201c a lui \u00c1lvaro de Campos, precum si poemele din ciclul \u201ePloaie oblica\u201c, semnat de Pessoa \u00eensusi, definit de autor drept \u201epoeme intersectioniste\u201c. Revista tinde sa devina chiar ea scena pe care se desfasoara spectacolul heteronimiei pessoane, confirm\u00e2nd asertiunea autorului care spunea: \u201ePentru a crea, m-am distrus pe mine \u00eensumi. (…) Sunt scena goala unde diferiti actori \u00eesi interpreteaza rolurile.\u201c Creatia lui Pessoa devine, deci, scena heteronimilor, impun\u00e2ndu-se, astfel, \u00een literatura europeana, un extraordinar exemplu de arta a iluziei, desprinsa, parca, din traditia anterioara a teatrului simbolist, a estetismului victorian si a structurii compozite din commedia dell’arte. Pessoa \u00eesi manevreaza diferitele identitati asemenea unui maestru al jocului decis sa nege orice coerenta a eului sau profund si de a opune, la nesf\u00e2rsit, realitatea, iluziei. E o expresie remarcabila a \u201esubiectivitatii negative\u201c a liricii moderne, din care eul dispare pentru a face loc tot mai multor euri, la fel de \u00eendreptatite sa-si interpreteze rolurile.
\nSimbolica \u00eentoarcere la clasicism a lui Pessoa a fost adesea interpretata drept unica \u2013 din punctul sau de vedere \u2013 modalitate de a exprima esenta modernismului, fapt care \u00eel apropie pe scriitorul portughez de unele dintre ideile exprimate de T.S. Eliot cu privire la importanta traditiei literare si a poeziei metafizice. Nu trebuie sa uitam, \u00een acest sens, extraordinara intuitie pe care o are Pessoa reevalu\u00e2nd tocmai poezia secolului al XVII-lea, asa cum se vede din prea putin cunoscutul volum \u201e35 Sonnets\u201c. Iar admiratia lui Pessoa pentru Shakespeare nu se limiteaza la influenta celui din urma asupra scriiturii dramatizate pessoane, ci si la arta sonetului, asa cum a practicat-o el. Iar daca Eliot considera ca poezia metafizica nu e deloc limitata ca viziune si ca depaseste cu mult veacul \u00een care a fost scrisa, reprezent\u00e2nd chiar un model pentru estetica fragmentului ce va anima, dupa trei veacuri, ideologia modernismului, Pessoa afirma, prefigur\u00e2nd multe dintre ideile care vor face scoala dupa Hugo Friedrich, ca sarcina poeziei moderne este de a extinde, complica si intelectualiza sensibilitatea unui nou secol, de a deveni o expresie a tuturor fortelor universului, a existentei pure si a intelectului deopotriva. Nu e, deci, deloc \u00eent\u00e2mplatoare identificarea spiritelor precursoare \u00een trecut, fie acestea reprezentate de poetii metafizici englezi, \u00een cazul lui Eliot, ori de clasicismul antichitatii grecesti, pentru Pessoa.
\nFernando Pessoa ram\u00e2ne \u00eempartit nu doar \u00eentre heteronimii sai, ci si \u00eentre realitate, fictiune si tendinta de descoperire a unui idealism fundamental. Iar \u00een elenismul antic el gaseste doua caracteristici definitorii pentru spiritualitatea moderna pe care, de fapt, tocmai de aceea se poate afirma ca o prefigureaza: pe de o parte, \u201eintelectualizarea sentimentului\u201c, iar pe de alta parte, conceperea sensibilitatii ca \u201enoua religie pag\u00e2na a artei\u201c. Idei care au parut, cel putin unora si cel putin \u00een Portugalia, inacceptabile pe atunci, ori eretic de noi, cei care au emis aceste caracterizari pierz\u00e2nd, \u00eensa, din vedere ca vechiul ideal estetic european, definit chiar de catre Walter Pater, implica, desi folosind alti termeni, aceleasi realitati.
\nFormula creatoare si experienta teoretica a lui Pessoa au definit, \u00eenainte ca aceasta sa fie pe deplin cunoscuta si impusa, apoi, \u00een Europa, prin eseurile lui T.S. Eliot, functionarea unei adevarate metode moderniste, adica arta de a da un nou sens traditiei literare a veacurilor trecute si, de asemenea, de a sustine o conceptie mitica merg\u00e2nd pe urmele poetilor si g\u00e2nditorilor romantici ai veacului al XIX-lea, fara a uita nici o clipa sa afirme importanta mitului, \u00eenteles ca deschizator de drumuri pe calea spre adevarul marii arte.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Fernando Pessoa, Ultimatum si alte manifeste, traduceri si note de Dinu Flam\u00e2nd si Micaela Ghitescu, antologie si prefata de Dinu Flam\u00e2nd, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2012.   \u00cen critica portugheza s-a discutat mult despre tipurile de fragmentare identificabile \u00een opera lui Pessoa, cea dint\u00e2i fiind definita \u00een conformitate cu sensul dat acestui termen de catre… Cite\u0219te mai mult »Labirintul de absente. In cautarea unei estetici ideale (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[374,10161],"class_list":["post-17712","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-fernando-pessoa","tag-ultimatum-si-alte-manifeste"],"views":1316,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17712","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17712"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17712\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17712"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17712"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17712"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}