{"id":17652,"date":"2014-02-06T12:58:33","date_gmt":"2014-02-06T10:58:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17652"},"modified":"2014-02-06T12:58:33","modified_gmt":"2014-02-06T10:58:33","slug":"labirintul-de-absente-in-cautarea-unei-estetici-ideale-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/labirintul-de-absente-in-cautarea-unei-estetici-ideale-i\/","title":{"rendered":"Labirintul de absente. In cautarea unei estetici ideale (I)"},"content":{"rendered":"

Fernando Pessoa, Ultimatum si alte manifeste,<\/em> traduceri si note de Dinu Flam\u00e2nd si Micaela Ghitescu, antologie si prefata de Dinu Flam\u00e2nd, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2012.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Fernando Pessoa se \u00eentoarce la Lisabona \u00een 1905, dupa ani de zile petrecuti \u00een Africa de Sud, unde tatal sau vitreg era consul al Portugaliei. Si, cu toate ca-si \u00eencepuse studiile la Durban, hotaraste sa se stabileasca \u00een Portugalia, simtindu-se tot mai apropiat de idealurile tarii sale si de efervescenta atmosferei intelectuale a Capitalei \u00een primii ani ai renasterii spirituale lusitane ce marcheaza \u00eenceputul secolului XX. Aceasta decizie e de importanta deosebita daca avem \u00een vedere preocuparea sa constanta pentru definirea rolului si locului poeziei \u2013 al artei \u00een general \u2013 \u00een ceea ce priveste afirmarea plenara a unui spatiu cultural, marc\u00e2nd deopotriva dorinta de implicare activa a lui Pessoa \u00een reconfigurarea unui nou sens al patriotismului \u00eentr-o epoca st\u00e2nd sub semnul experimentelor estetice avangardiste: \u201eNimeni nu-si poate imagina entuziasmul meu patriotic, mai profund dec\u00e2t al tuturor celor pe care-i cunosc\u201c, spunea el.<\/strong><\/em>
\nLisbon Revisited…<\/strong>
\nPerioada petrecuta departe de tara natala fusese perceputa de t\u00e2narul poet ca o rupere temporara de propriile radacini, iar nevoia sa de actiune nemijlocita, dupa \u00eentoarcerea acasa, semnifica, la un anumit nivel, dorinta lui de a contribui la eliberarea Portugaliei de amenintarea iminenta, cel putin asa o \u00eentelegea el, a caderii \u00eentr-un total provincialism cultural \u2013 efect doar \u00een parte al marginalitatii geografice a acestei lumi. Tendintele acestea se \u00eentrevad at\u00e2t \u00een lirica pessoana, c\u00e2t si \u00een scrierile teoretice ale autorului. \u00censa punctele de criza nu lipsesc: sentimentul exilului si al \u00eenstrainarii (al \u00eendepartarii) marcheaza extraordinarul poem Lisbon Revisited, dat\u00e2nd din 1926, al carui titlul este \u00een engleza, desi textul ca atare e scris integral \u00een portugheza: \u201eTe revad,\/ Oras al copilariei mele \u00eenspaim\u00e2ntator pierdute…\/ Oras vesel si trist, vin din nou aici sa visez…\/ Eu? Dar mai sunt eu oare acelasi care aici a trait, aici s-a \u00eentors,\/ Si aici a revenit\/ Si aici din nou a \u00eenceput sa se \u00eentoarca?\/ Sau suntem cu totii, toate Eurile care am fost sau am trait aici,\/ Un sir de margele-fiinte \u00eensirate pe-un fir-memorie,\/ Un sir de vise despre mine visate de cineva din afara mea?\/\/ Te revad,\/ Cu o inima mai \u00eendepartata, cu un suflet ceva mai putin al meu.\/\/ Va revad \u00eenca o data \u2013 Lisabona si Tejo, si tot restul \u2013,\/ Trecator inutil travers\u00e2nd si prin tine si prin mine,\/ Strain si aici si oriunde.\u201c
\nDualitatea aceasta reflecta perfect tensiunile spirituale de care existenta lui Pessoa nu a dus (si nu va duce) niciodata lipsa, iar contrastele din versurile citate subliniaza, deopotriva, legatura extraordinara dintre vocea poetica si orasul ce devine, prin metonimie, imagine a \u00eentregii Portugalii. Indirect, putem descifra aici si c\u00e2teva dintre motivele analizate pe larg \u00een eseurile sale, care prezinta decaderea lumii si atmosferei portugheze, descoperind si c\u00e2teva cauze ale acestei stari: Portugalia nu mai este o \u201epatrie\u201c \u00een adevaratul sens al cuv\u00e2ntului, ci mai degraba o \u201enatiune\u201c, dar una insuficient coagulata la nivelul idealurilor, adica o identitate geografica pusa \u00een umbra de propriile sale continuturi culturale ce nu se afla, din pacate, \u00een acord cu spiritul vremii.
\nUn sebastianist rational<\/strong>
\n\u00cencerc\u00e2nd sa rezolve aceasta situatie de inadecvare, Pessoa nici nu va mai face dec\u00e2t arareori deosebirea clara dintre conditia strict existentiala a poetului si problemele Portugaliei, astfel \u00eenc\u00e2t eul poetic teoretizat de autor poate fi suprapus peste esenta lusitana \u00eensasi. Relatia dintre poet si patrie devine interiorizata profund si va fi resimtita la nivel ontologic si existential \u2013 dovada chiar faptul ca cel mai singuratic si cel mai discret dintre heteronimii sai, Bernardo Soares, autorul \u201eCartii nelinistirii\u201c, nu poate fi conceput altfel dec\u00e2t prin raportare la universul Lisabonei de care e definit si prin intermediul caruia exista el \u00eensusi, singuratatea sa oglindind-o perfect pe cea a geografiei interioare a Lisabonei. Problema heteronimiei ce marcheaza opera si existenta pessoane devine, privita din aceasta perspectiva, si \u00eencercarea de a trasa liniile esentiale ale unei identitati culturale, nu doar a uneia personale ori strict artistice.
\nImediat dupa re\u00eentoarcere, Pessoa constata ca se afla \u00eentr-o tara si \u00een mijlocul unei natiuni divizate spiritual \u00een urma actiunilor republicanilor ce vor culmina \u00een anul 1910, prin proclamarea Primei Republici, conduse de Te\u00f3filo Braga. Pornind de la aceasta realitate, Pessoa vorbeste explicit despre prapastia dintre traditionalismul lusitan si idealurile avangardiste presimtite de o parte a clasei intelectuale, de contradictiile dintre vechea republica si noul imperiu care ar putea lua nastere. Anticiparea unui Sebastian republican pare a fi \u00eentruchipata, la un moment dat, de Sid\u00f3nio Pais, presedintele-rege comparat, partial, cu un soi de Oliver Cromwell \u00een varianta portugheza. Imaginea unei Portugalii sebastianice si sebastianiste, prefigurata de Pessoa \u00eenca \u00een volumul \u201eMesaj\u201c (\u201eMensagem\u201c) reprezinta, dupa cum o parte a criticii literare a subliniat, optiunea unui poet care a resimtit \u00een mod acut nevoia de a-si asuma de unul singur rezolvarea problemelor identitare si spirituale ale unei \u00eentregi tari. Legendarul rege Dom Sebastiao e echivalat cu Portugalia \u00een ansamblu: \u201eOdata cu Dom Sebastiao a murit maretia Patriei. Daca patria va redeveni mare, se va \u00eentoarce, ipso facto, Dom Sebastiao, nu numai simbolic vorbind, ci chiar \u00een realitate.\u201c La r\u00e2ndul ei, Portugalia s-ar putea ridica la rangul de mare imperiu prin intermediul puterii estetice a poeziei \u2013 una dintre sugestii fiind, dupa parerea unor exegeti, ca aceasta poezie este\/ poate fi\/ trebuie sa fie a lui \u00eensusi. Republicanismul radical al tineretii lui Pessoa se va dezvolta, treptat, \u00eentr-o lucida evaluare a sistemului democratic portughez, accentu\u00e2nd individualismul, elitismul (\u201eo republica aristocratica\u201c, \u00eesi va dori el, afirm\u00e2nd, \u00een Patria portugheza: \u201eCriza centrala a nationalitatii portugheze provine din neputinta sa de a forma elite. O natiune valoreaza c\u00e2t elita ei.\u201c) si nationalismul \u00een sens sebastianist la nivel politic, cu scopul declarat de a diferentia noua structura statala astfel definita fata de tendintele autoritare si de accentele prea-catolice ale epocii.
\nS-a afirmat adesea ca g\u00e2ndirea politica a lui Pessoa ar fi \u201econtradictorie\u201c, \u00eensa faptul se datoreaza \u00eencercarii scriitorului de a pune cumva \u00een acord, fie si temporar, accentele republicane cu un soi de mesianism latent, dupa cum se vede din numeroase articole pe aceste teme pe care scriitorul le-a publicat \u00een anii ’20. Acum, ardoarea sa vizeaza sa \u00eencurajeze renasterea spirituala a Portugaliei si s-o elibereze de numeroase \u201e-isme\u201c care i-au \u00eengreunat evolutia de-a lungul timpului. Sebastianismul va reprezenta, de aceea, una dintre sursele constante de inspiratie pentru Pessoa, nu doar \u00een \u201eMesaj\u201c, ci si \u00een alte creatii majore ale heteronimilor sai. \u00censa, proclam\u00e2ndu-se \u201eun sebastianist rational\u201c, autorul va accentua tocmai importanta colectiva a acestui adevarat mit national portughez.
\n\u201eOrpheu\u201c si modernismul<\/strong>
\nDupa cum Joao Gaspar Sim\u00f5es a demonstrat pe larg, Pessoa a insistat de-a lungul \u00eentregii vieti si activitati literare asupra apartenetei sale spirituale la estetica promovata de revista avangardista \u201eOrpheu\u201c (pe care o \u00eenfiinteaza \u00een anul 1915, \u00eempreuna cu prietenul sau, M\u00e1rio de S\u00e1-Carneiro): \u201eScopul revistei \u00abOrpheu\u00bb este de a crea o arta cosmopolita, \u00een timp si spatiu\u201c, scrie Pessoa. \u201eIata de ce adevarata arta moderna trebuie sa fie deznationalizata la maximum si sa cumuleze \u00een ea toate patriile lumii. Numai cu acest pret ea va deveni tipic moderna. Iar dintr-o asemenea fuziune realizata spontan, va lua nastere o arta-a-tuturor-artelor, o inspiratie de o complexitate spontana…\u201c Ce e extrem de important aici este faptul ca, dincolo de aceasta identificare orgolioasa, se gaseste si dorinta implicita a lui Fernando Pessoa de a fi recunoscut drept unul dintre reprezentantii de seama ai modernismului european. Caci \u201eOrpheu\u201c e, \u00een fond, imaginea globala sub care pot fi puse toate metodele avangardiste pe care le foloseste Pessoa, at\u00e2t \u00een propria creatie, c\u00e2t si \u00een privinta crearii identitatilor heteronimilor sai. Scriitorul a privit afilierea sa la \u201eOrpheu\u201c ca pe o adevarata declaratie de arta poetica, iar intentia sa de a se situa, simbolic, alaturi de Camoes reprezinta nu at\u00e2t o aspiratie profetica si cu at\u00e2t mai putin una lipsita de fundament si sortita sa ram\u00e2na la nivelul simplei retorici, ci nevoia imperioasa de a atinge un nivel estetic suprem, pe care \u00eel privea ca pe scopul \u00eensusi al tuturor demersurilor sale artistice si teoretice.
\nOpera lui Pessoa devine, astfel, dupa cum subliniaza \u00eentr-un excelent eseu Ant\u00f3nio Lobo Antunes, locul unde \u201egeniul poetic\u201c (asa cum a fost acesta aproximat \u00een teoriile renascentiste si \u00een prima etapa a romantismului) ia forma unei superioare si originale sinteze reprezent\u00e2nd \u201eun panteism transcendental\u201c. Estetica sa se dovedeste, prin urmare, a fi cu adevarat \u201etrans-nationala\u201c, iar preocuparile lui depasesc cu mult spatiul strict delimitat al culturii portugheze a primelor decenii ale secolului XX, Pessoa put\u00e2nd fi considerat unul dintre teoreticienii modernismului \u00een sens larg. Caci, pe de o parte, el a \u00eencercat mereu sa defineasca c\u00e2t mai exact sensul unei traditii nationale, accentu\u00e2nd nostalgia fata de apusul prea timpuriu al Imperiului Portughez. Dar, pe de alta, era constient de curentul de idei ce marca Europa \u00een acei ani, intuind importanta miscarilor de avangarda si particip\u00e2nd efectiv la \u00eennoirea estetica a literaturii batr\u00e2nului continent. Raportarea sa la spiritul marelui modernism nu e justificata doar, asa cum au afirmat unii critici, de formatia lui intelectuala si de legatura profunda cu literatura engleza \u2013 limba engleza e, de altfel, si cea pe care o foloseste pentru o serie de creatii poetice \u2013, ci mai cu seama de capacitatea de a stabili punti de legatura \u00eentre cultura lusitana si cea europeana \u00een ansamblu. Oarecum paradoxal, Pessoa \u00eentruchipeaza si dihotomia specific modernista \u00eentre atitudinea fata de situatia reala a spatiului cultural (dar si socio-politic!) portughez si nevoia de a mentine vie speranta \u00eentr-o noua v\u00e2rsta de aur, la care s-ar putea ajunge doar prin intermediul spiritului poeziei.
\nO patrie visata si <\/strong>
\no estetica ideala<\/strong>
\n\u00cen mod simbolic, reprezentantii modernismului au manifestat tendinta de a-si alege si de a-si defini singuri patria ideala: T.S. Eliot opteaza pentru o Mare Britanie anglicana, Pound viseaza la o republica italiana a literelor, iar Pessoa revine \u00een Portugalia natala, de unde nu va mai pleca niciodata, decis sa transforme, \u00een felul sau propriu, natura \u00een cultura.
\nE tocmai perioada \u00een care Ezra Pound ajunge la statutul de mare maestru al\u00a0 modernismului, T.S. Eliot \u00eesi definitiveaza eseurile din The Sacred Wood, ambii manifest\u00e2ndu-si preocuparea de a contribui la renasterea spirituala a patriei lor (nu numai interioare) si prin salvarea radacinilor culturale si a traditiei literare viabile din punct de vedere estetic. Pessoa nu procedeaza altfel, fiind vorba, \u00een cazul sau, de o reinventare specifica a sentimentului national prin recursul la sebastianism si prin impunerea unui etalon poetic suprem, reprezentat de lirica lui Lu\u00eds de Cam\u00f5es.
\nFernando Pessoa concepe literatura si ca pe un instrument de natura si importanta sociala, \u00een mod asemanator cu T.S. Eliot, si reafirma nevoia redescoperirii radacinilor specific nationale ale traditiei, doar ele put\u00e2nd mijloci accesul la universalitate. \u00cen contextul acesta, personalitatea individuala a poetului trebuie \u201esa se dizolve\u201c pentru a ajunge la edificarea unei \u201eopere artistice supra-individuale\u201c, capabile sa depaseasca granitele clare ale simplei personalitati umane si ale spiritului creator singular, pentru a readuce \u00een actualitate forta traditiei. Pound si Eliot \u00eempartaseau viziunea unei eternitati a timpului, accentu\u00e2nd imaginea, fiecare \u00een felul sau, pentru a putea include prezentul si trecutul \u00eentr-un proiect de anvergura. Conceptia lui Pessoa referitoare la Cam\u00f5es (implicit acel \u201eSupra-Cam\u00f5es\u201c despre care a vorbit adesea) tine de un impuls asemanator. Si chiar daca textele teoretice ale lui Pessoa nu se structureaza \u00eentr-un sistem la fel de coerent ca al lui Eliot, de pilda, nu i se poate nega scriitorului portughez viziunea unitara si cu at\u00e2t mai putin \u00eencercarea de a stabili o relatie de un tip aparte \u00eentre nivelul politic si cel poetic. Volumul Mesaj si mesianismul pessoan nu reprezinta, deci, doar o expresie a unui anacronism estetic, ci declaratia hotar\u00e2ta de a \u00eensuma idei estetice si politice, cu scopul afirmarii deschise a rolului civilizator si salvator al poeziei.
\nReg\u00e2ndirea si rescrierea \u00eentregii traditii literare occidentale caracterizeaza opera lui Pessoa, caci \u201edrama em gente\u201c despre care s-a discutat de at\u00e2tea ori e, \u00een egala masura, nu simplu scenariu al existentei heteronimice, ci si drama a formelor literare consacrate care trebuie mereu reevaluate. Scriitorul se considera, de altfel, \u00een primul r\u00e2nd \u201edramaturg\u201c si-si pretuia talentul teatral mai presus de toate, fiind capabil sa trateze \u00een sens dramatic toate genurile literare si sa adapteze orice specie necesitatilor \u201ereprezentatiilor\u201c sale. De altfel, chiar \u00een \u201eCartea nelinistirii\u201c, gasim o serie de consideratii \u00een acest sens: \u201eSensibilitatea lui Mallarm\u00e9 \u00een stilul lui Vieira. Sa visezi asemenea lui Verlaine \u00een trupul lui Horatiu, sa fii Homer sub lumina lunii. (…) sa poti g\u00e2ndi cu emotiile si sa poti simti cu mintea.\u201c
\nS-a spus adesea ca prin unele dintre piesele sale de teatru, poate mai putin cunoscute printre cititorii contemporani, Pessoa ar fi negat chiar principiile aristotelice ale dramei, \u00eenlocuind actiunea cu interventiile pur verbale (uneori doar formale) ale personajelor si anul\u00e2nd teatralitatea si dramatismul. Numai ca, \u00een acest fel, Pessoa intentioneaza tocmai sa puna bazele esteticii sale moderniste, descoperindu-si propriii precursori si punctele de sprijin teoretice de natura sa-i sustina optiunile. Stau marturie pentru acest demers textele teoretice, mai cu seama \u201eSchita pentru o estetica non-aristotelica\u201c (semnata de \u00c1lvaro de Campos si scrisa pe un ton clar de manifest estetic). Daca scopul artei \u00een sensul aristotelic al termenului era frumosul, cel al \u201eartei non-aristotelice\u201c se bazeaza pe ideea de \u201eforta, de energie\u201c, \u00eenteleasa ca energie vitala, poate si sub imperiul ideilor expuse de Henri Bergson si de teoria sa asupra cunoscutului \u201e\u00e9lan vital\u201c: \u201eToata arta porneste din sensibilitate si pe ea se \u00eentemeiaza cu adevarat. Dar \u00een vreme ce artistul aristotelic \u00eesi subordoneaza sensibilitatea inteligentei, pentru a face chiar din aceasta sensibilitate ceva uman si universal, sau cu intentia de a o face accesibila si agreabila tuturor, deci pentru a putea sa-i seduca pe altii, artistul non-aristotelic subordoneaza totul sensibilitatii sale, el converteste totul \u00een substanta sensibila, pentru ca astfel, pun\u00e2nd semn de egalitate \u00eentre sensibilitatea abstracta si inteligenta emitatoare, ca vointa, sa devina el \u00eensusi o flacara emitatoare, abstracta si sensibila, capabila sa-i forteze pe ceilalti sa simta ceea ce el simte.\u201c Eseul acesta al lui Campos \/ Pessoa se pronunta \u00eempotriva artei create strict sub imperiul inteligentei pure si o prefera pe aceea creata prin intermediul simturilor, care reprezinta \u201eviata \u00eensasi a artei\u201c si esenta acesteia. \u00cen noua arta non-aristotelica, elementele exterioare trebuie interiorizate, iar opera trebuie recunoscuta \u00een functie de \u201eintensitatea\u201c sa. Esentiala e, aici, raportarea la cultura greaca antica, Pessoa subliniind ca grecii au reusit sa-si exprime sensibilitatea cu o asemenea forta (violenta chiar), \u00eenc\u00e2t lumea occidentala \u00eenca nu se poate smulge de sub aceasta influenta. Dar nu putem uita \u2013 din nou \u2013 nici orgoliul creator (demiurgic!) al lui Fernando Pessoa, care, spre finalul textului, exprim\u00e2ndu-se de-a dreptul aforistic, aminteste cele trei mari exemple ale literaturii non-aristotelice din toate timpurile: \u00een primul r\u00e2nd, poemele lui Walt Whitman, \u00een al doilea r\u00e2nd, \u201epoemele maestrului meu Caeiro\u201c, iar \u00een al treilea r\u00e2nd \u201ecele doua ode (\u201eOda Triumfala\u201c si \u201eOda Maritima\u201c) pe care le-am publicat \u00een \u00abOrpheu\u00bb. Nu ma \u00eentreb daca e vorba de lipsa de modestie. Afirm ca este adevarul.\u201c
\nFragment si modernitate<\/strong>
\nFragmentarismul, despre care s-a discutat at\u00e2t de mult \u00een legatura cu opera lui Fernando Pessoa, nu trebuie privit ca semn al incapacitatii autorului de a-si definitiva proiectele estetice. Departe de a fi asa ceva, estetica fragmentului este, pentru poetul portughez, modalitatea privilegiata de descoperire a adevaratelor radacini spirituale \u2013 nu prin totalizare, ci privind orice ansamblu separat, pe bucati, dar nu fara o viziune integratoare. E felul lui Pessoa de a pastra mereu deschisa fereastra creatiei pentru noile idei care ar putea aparea si care ar putea fi descurajate de o eventuala \u00eenchidere a sensului \u2013 si a textului.
\nDesigur, fragmentarea \u00eesi gaseste expresia si \u00een experienta heteronimica, numai ca aceasta multiplicare a eului poetic are darul de a contribui \u00een mod decisiv \u2013 chiar daca mediat si chiar daca post factum! \u2013 la elaborarea unei estetici cu adevarat cuprinzatoare a modernismului european. Ungaretti afirma ca \u201efragmentul e un segment av\u00e2nd un abis deasupra si unul, dedesubt\u201c, numai ca, din punctul de vedere al lui Fernando Pessoa, aceasta modalitate artistica e \u00een primul r\u00e2nd semnul revelatiei existentei unei modalitati estetice capabile sa depaseasca toate conditionarile de p\u00e2na atunci. E felul sau propriu de a aspira la acel \u201einfinit\u201c spre care, \u00een aceiasi ani, multi dintre teoreticienii sau reprezentantii avangardei europene se vor \u00eendrepta. Maniera artistica a lui Pessoa e oarecum bergsoniana, dar si apropiata de specificul futurist: \u201eToate scrierile mele sunt neterminate\u201c, va sublinia el.
\nPornind de la esenta multiplicarii heteronimice, Eduardo Louren\u00e7o vorbea despre \u201eaventura ontologica negativa a lui Pessoa\u201c, c\u00e2ta vreme scriitorul analiza, \u00een primul numar al revistei \u201eOrpheu\u201c (1915), \u201eseriozitatea metafizica\u201c a idealului de a crea noi si noi heteronimi pentru a-si \u00eenlocui, dar si pentru a-si exprima \u00een mod mai adecvat, propriul eu \u2013 idei afirmate, chiar daca \u00een alti termeni, si de Bernardo Soares, \u00een \u201eCartea nelinistirii\u201c: \u201eTraim cu totii ca si cum am fi \u00eendepartati si necunoscuti. Deghizati, suferim nestiuti de nimeni.\u201c Fernando Pessoa a impus, prin scrisul sau, modelul creator al unor euri multiple, fapt care a fost de natura sa elibereze \u00een mai mult dec\u00e2t un singur sens literatura si psihologia europeana a secolului XX si sa deschida calea pentru umplerea oricarui gol prin proliferarea identitatilor fictionale, a unor opere apartin\u00e2nd heteronimilor sai \u2013 care au devenit, fiecare \u00een parte, autori nutriti \u2013 si nutrindu-se din \u2013 propria sa imaginatie. Pretentia oarecum formala a scriitorului era ca acesti heteronimi, iar nu Pessoa, au scris unele dintre cele mai importante texte poetice ori teoretice ale miscarii moderniste europene… \u00cen plus, autorul insista adesea asupra sinceritatii literaturii produse de aceasta unica experienta heteronimica: \u201eAceasta literatura sa lui Caeiro, Reis, Campost e simtita \u00een persoana altuia; e scrisa dramatic, dar e sincera (\u00een sensul grav pe care-l dau eu acestui cuv\u00e2nt), asa cum sincer este ceea ce spune Regele Lear, care nu este Shakespeare, ci doar o creatie a lui. Numesc nesincere lucrurile facute sa uluiasca si, de asemenea, lucrurile care nu contin o fundamentala idee metafizica, adica cele prin care nu strabate, nici c\u00e2t o adiere de v\u00e2nt, nici o notiune din gravitatea si misterul Vietii.\u201c
\nDincolo de toate aceste declaratii, telul scriitorului portughez era, totusi, mult mai profund: el \u00eesi dorea sa evidentieze tocmai faptul ca operele atribuite acestor heteronimi sunt complet independente si autonome din punct de vedere estetic de intentia initiala a oricarui autor real, aflat, \u00een mod inevitabil, \u00een conflict cu propria sa expresie poetica ori teoretica. Nimic altceva dec\u00e2t anticiparea conceptiei lui T.S. Eliot care, \u00een paranteza fie spus, va elabora celebra sa teorie despre \u201ecorelativul obiectiv\u201c abia \u00een anul 1920. Prin urmare, Pessoa va insista ca heteronimii nu-l fac doar \u201eun autor plural\u201c, ci \u00eel transforma \u00eentr-o \u00eentreaga literatura, confirm\u00e2ndu-se, prin acest uluitor proiect creator, caile ascunse (oculte chiar) ale realitatii si, deopotriva, ale realitatii creatiei. Istoria literaturii se transforma, astfel, din perspectiva deschisa de existenta scripturala a heteronimilor pessoani, \u00eentr-o extraordinara forma a sintezei moderniste, \u00eentr-o uimitoare experienta identitara, menita sa confirme caracterul eterogen al modernitatii \u00eensasi.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Fernando Pessoa, Ultimatum si alte manifeste, traduceri si note de Dinu Flam\u00e2nd si Micaela Ghitescu, antologie si prefata de Dinu Flam\u00e2nd, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2012.   Fernando Pessoa se \u00eentoarce la Lisabona \u00een 1905, dupa ani de zile petrecuti \u00een Africa de Sud, unde tatal sau vitreg era consul al Portugaliei. Si, cu toate… Cite\u0219te mai mult »Labirintul de absente. In cautarea unei estetici ideale (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[374,10161],"class_list":["post-17652","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-fernando-pessoa","tag-ultimatum-si-alte-manifeste"],"views":2116,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17652","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17652"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17652\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17652"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17652"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17652"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}