{"id":17642,"date":"2014-02-06T12:50:36","date_gmt":"2014-02-06T10:50:36","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17642"},"modified":"2014-02-06T12:50:36","modified_gmt":"2014-02-06T10:50:36","slug":"dragoste-cu-nabadai","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/dragoste-cu-nabadai\/","title":{"rendered":"Dragoste cu nabadai"},"content":{"rendered":"

Adrian Schiop, Soldatii. Poveste din Ferentari<\/em>, Editura Polirom, 2013<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Adrian Schiop a debutat \u00een 2004 cu o autofictiune neconcludenta, par\u00e2nd alergator de pluton \u00eentr-un context \u201emizerabilist\u201c care l-a cam \u00eenghitit atunci. N-a plusat decisiv nici a doua carte (\u201eZero grade Kelvin\u201c, 2009), acuzata ca umbla pe teritoriul marcat al lui Houellebecq. Oricum, pentru un tip cu miscarile lui profesionale sau cu declaratiile ca nu prea mai citeste, s-ar zice ca CV-ul literar e ultima problema. Schiop a ramas un scriitor incert, nici suficient de literar, caci produce un fel de dicteu brutal, nearticulat narativ, dar nici suficient de radical, caci observatia sociala din romanele sale se pierde, adesea, sub gesticulatia cvasinevrotica a unui narator care cerseste atentie. Prima carte, de pilda, promitea sa \u00eentoarca foaia \u201epe invers\u201c, dar, prin obsesia pentru fictionalizari si logoreea narcisista, naratorul cadea el \u00eensusi \u00een capcana vrajelii stilistice a literaturii \u201epe bune\u201c care te face doar din cuvinte. \u00cen \u201eSoldatii. Poveste din Ferentari\u201c, vocea narativa a lui Schiop a nap\u00e2rlit \u00eensa, c\u00e2stig\u00e2nd \u00een directete si fluenta. Romanul pare scris sub un regim al urgentei si livreaza, cu destula soda caustica, senzatia ca din viata scapa cine poate.
\nDesigur, stilul smucit si de argou \u00een care s-a obisnuit sa scrie autorul merita un subiect ca Ferentariul, aceasta jungla situata la doua statii de centrul capitalei. Pastrat publicitar si \u00een titlu, probabil si ca sa promita exotism, respectivul subiect e de asteptat sa pice pe zona plina de sensibilitati a discursului corect despre marginali. Nu \u00eent\u00e2mplator, volumul a si st\u00e2rnit discutii despre modul, nu suficient de \u00eenduiosator, \u00een care \u00eei trateaza pe sarmanii napastuiti. Totusi, \u201eSoldatii\u201c nu este, dec\u00e2t partial, un roman de medii. Prea prins \u00een formula autofictiunii, \u00een care \u2013 psihocritic vorbind \u2013 el va gasi mereu canalul cel mai potrivit de expresie, Adrian Schiop are, pe de alta parte, inteligenta de a nu aborda aceasta zona zero bucuresteana cu concluzii formate de antropolog, si nici macar cu impulsuri altruiste. Caci naratorul e intoxicat cu propriile sale probleme (psihologice, erotice, de identitate sociala), iar povestea debuteaza (si urmeaza sa se \u00eencheie) \u00een plina suferinta sentimentala. De altfel, multe scene din roman se petrec \u00een spatiul \u00eenchis al apartamentului, \u00eentr-un cotidian simplificat unde se desfasoara o (melo)drama casnica.
\n\u00cen schimb, mediul efectiv al cartierului se lasa \u00eentrezarit, citit \u00een unele din codurile sale, dar nu e cu totul transparent. Caci ce se vede p\u00e2na la naratorul aciuat aici (din pricina chiriei ieftine, dar si a unei dorinte de izolare) e mai ales necunoscutul pe care multiplele conventii ale locului \u00eel ascund. Zona cu marcaje puternice, ca orice societate \u00eenchisa, Ferentariul \u00eesi are fixate tabuurile (sexuale), tapii ispasitori (drogatii), enclavele (garsonierele-ghetou), ritualurile cotidiene (\u201ecaterinca\u201c), are un discurs intern pentru locali si altul exersat pentru oengisti sau straini cu g\u00e2nduri (c\u00e2t de?) nobile. Desi vizibile la lumina zilei, \u00eensemnele acestea \u00eel tin la distanta pe cel din afara, marcheaza un teritoriu. Naratorul cunoaste o fauna umana c\u00e2t se poate de pestrita \u00een birturile frecventate asiduu, parte pentru ca st\u00e2rneste curiozitati fiind imediat reperat ca outsider, parte pentru ca are el \u00eensusi porniri pl\u00e2ngacios-confesive. Totusi, de cele mai multe ori \u2013 p\u00e2na si \u00een relatia amoroasa consumata aici \u2013 nu stie exact cu cine are de-a face. H\u00e2rsiti \u00een propriile obiceiuri, oamenii din Ferentari nu sunt niste salbatici inocenti si e de presupus ca \u201epe termen lung, or sa vrea sa te faca\u201c. Motivul pentru care sunt \u00eentr-un fel mai puri dec\u00e2t lumea buna din centru \u2013 adica faptul ca-si dau mai \u201epe fata\u201c instinctele minciunii, vanitatii, rautatii \u2013 e si cel care-i face alunecosi si greu manevrabili, inclusiv \u00een vreun discurs explicativ omniscient (narativ sau de alt tip). E o alteritate vie, \u00eentru c\u00e2tva ireductibila, si nu suport pentru \u201eipocrizia normativa cu egalitatea\u201c. Cele mai multe figuri de Ferentari sunt, de aceea, cuantificate \u00een actiune si \u00een timp real, prin gesturi, miscari si cuvinte, au o prezenta, scutita de pitoresc facil sau stilizare. Protagonistul \u00eenregistreaza c\u00e2t vede cu ochii si c\u00e2t aude cu urechile, dar e prea solipsist si sictirit sa mearga mai departe dec\u00e2t at\u00e2t; straturile ad\u00e2nci ale zonei, cum e cea \u201einterlopa\u201c, pot fi banuite, dar \u00eei ram\u00e2n, de fapt, inaccesibile naratorului. El deraiaza de la aceasta onestitate realista doar \u00een ultima treime a romanului, c\u00e2nd, ajuns la terasele din centru, nu se poate abtine sa nu stampileze pe fiecare din noii-aparuti (distribuiti \u00een casute de hipsteri, st\u00e2ngisti etc.) cu clisee, etichete si comentarii ce-i vin pe limba din cercurile intelectuale de cunoscuti si unde cunoscatorii vor cauta constant (si vor gasi) asemanarea cu persoane reale\u2026
\nAltminteri, eroul are necazurile lui si din acest epicentru nevralgic ies efectele cele mai tari ale romanului. P\u00e2na la un punct \u2013 caci anvergura morala lipseste din acest scris hranit tocmai din lipsa de anvergura \u2013, e vorba de schema existentialista clasica, a omului singur, inadecvat la lume si paralizat de morbul ratarii. Nici nu poate fi altfel, caci se apropie de 40 de ani, are \u201ec\u00e2te o relatie pe cincinal\u201c, e homosexual atipic, traieste dintr-o bursa de doctorat pe cale sa se termine si ea. Nu-i, cu toate astea, chiar un marginal, caci a lucrat ca \u201eziarist central\u201c, are destui amici si un dar \u00eennascut de a se lipi de tot felul de insi, \u00een plus, se \u00eenv\u00e2rte printr-o gasca intelectuala actuala. E, prin urmare, \u00een afara \u201esistemului\u201c, dar prins \u00eentr-un sistem alternativ. Totusi, comentariul social \u2013 cu detenta ideologica, mai exact \u2013 functioneaza \u00een roman si ca un fel de conversatie mondena, motiv pentru care se aude mai mult atunci c\u00e2nd eroul \u00eesi \u00eent\u00e2lneste amicii din centru. Dar altfel, el ram\u00e2ne doar implicit, pentru ca epicul se tine pe o substanta mult mai viscerala. Protagonistul e un \u201edistrus\u201c, un \u201einhibat care se ataseaza greu si-i trece si mai greu\u201c. Nu se descurca \u00een relatiile umane obisnuite, dar se \u00eencurca \u00een acest paienjenis cu disperare, dintr-o nevoie atavica si, uneori, autodistructiva de legaturi. \u00cel cunoastem la \u00eenceputul romanului \u00een plin sevraj afectiv, iesit din singura relatie stabila, totusi hetero, de p\u00e2na acum. Si vom fi bombardati, p\u00e2na la compasiune, cu abcesele lui sufletesti (\u201ema doare\u201c, \u201enimic nu merge\u201c, \u201enevoia de intimitate\u201c). \u00cen general, autorul evita sa psihologizeze prea complex toata treaba (desi are o licenta \u00een directia respectiva) si o lasa la nivel elementar, rudimentar chiar, \u00eensa cu at\u00e2t mai acut.
\nOricum, pe acest fond existential, amorul din Ferentari vine ca gazul pe foc. De erou se agata Alberto, o \u201enamila\u201c care a petrecut 14 ani \u00een \u00eenchisoare, iar momentan sta de pripas pe la casa varului sau interlop. E o relatie cu termeni contractuali ascunsi, \u00een care fiecare \u00eesi negociaza pe cont propriu un profit \u2013 Alberto spera sa i se faca rost de \u201eJobBuletinChirie\u201c, iar Adi sa se bucure de o relatie exotica si deopotriva simpla cu un partener de \u201eanimalitate oarba\u201c, ce pare sa \u201e\u00eesi caute un stap\u00e2n\u201c. Desigur, asta se transforma \u00een ceva mai mult pentru ca, \u00eempartind acelasi apartament str\u00e2mt, cei doi ajung, prin forta lucrurilor, sa-si creeze \u201eo intimitate\u201c. Aceasta implica numeroase scene care testeaza at\u00e2t limitele pudibonde, c\u00e2t si pe cele ale autenticismului mizat de autor, unul ce-si poate pierde efectul prin redundanta. \u00censa, dincolo de ele sau, mai exact, chiar prin intermediul lor se construieste si se modifica un raport de dominatie. Fiecare partener \u00eesi speculeaza avantajul asupra celuilalt, am\u00e2ndoi se \u00eentrec \u00een strategii de santaj sentimental. Initial, Alberto, versat \u00een anii de puscarie, pare ca face regulile, dar adevarul e ca, pentru el, \u201ea fi abuzat\u201c a ajuns un mod de viata care-i da \u201esecuritate afectiva\u201c. Adi, pe de alta parte, se simte mereu dus cu presul, \u00eensa se complace \u00een dependenta, pentru a constata apoi ca, de fapt, el \u00eensusi \u201el-a folosit\u201c pe Alberto, nerespect\u00e2ndu-si promisiunea de a-i gasi de lucru. \u00centre timp, atasamentul naratorului \u2013 cum subliniam, doar la el avem acces deplin \u2013 devine real, din cauza la fel de elementara ca partenerul sau e \u201eun om mare (fizic) si cald\u201c, iar \u201enoi oamenii tragem la caldura, caldura ne face fericiti\u201c. S-a vorbit deja de \u201esemnificatia universala\u201c a acestei povesti sucite de dragoste. Doar ca \u201euniversaliile\u201c atinse de romanul lui Schiop nu sunt din cele roz si comode, ci vizeaza constructia asimetrica a relatiilor, dezechilibre de putere \u00een care unul dintre cei doi e cel ce \u201edomina\u201c, \u201eprotejeaza\u201c etc. \u00cen logica respectiva se dispune \u00een roman un \u00eentreg carusel de gesturi, reactii, nuante afectiv-erotice, dar si de registre epice, de la dramatic la pur burlesc. Alberto e o adevarata diva pe aceasta scena, c\u00e2nd \u00eesi stoarce iubitul de bani, ca sa-i macine la \u201epacanele\u201c, c\u00e2nd \u00eel rasfata cu un potop de obscenitati pline de tandrete sau siropuri de tip manelist (\u201eOf, iubirea mea, mor dupa tine\u2026\u201c). Adi, pe de alta parte, vede nostalgic \u00een iubitul sau \u2013 scos, dupa anii de puscarie, din circuitele locale \u2013 o relicva a anilor ’90, cu \u201eanarhia\u201c si \u201esmecheria\u201c care atunci functionau mai naiv dec\u00e2t \u00een lumea noastra europenizata. \u00cen aceasta promiscuitate aproape idilica \u00eesi consuma cei doi o relatie care era clar de la \u00eenceput ca nu poate duce niciunde. Pe final mai ales, ea se tine pe buza prapastiei, cu ancore financiare gasite de azi pe m\u00e2ine, dar, \u00een pur stil cinico-materialist, se termina o data cu banii, \u00eentr-un \u201evid\u201c neacoperit de vreun \u201emesaj\u201c de optimism \u2013 social sau ontologic.
\nAdrian Schiop e at his best \u00een acest roman. \u00cel avantajeaza si un an beletristic slab sau controversele \u00een jurul subiectului, desi, pe de alta parte, \u201estilul\u201c sau \u00eel va dezavantaja \u00een continuare \u00een ochii cititorilor & promotorilor de fineturi. Nu sunt sigura \u00eensa ca mai multa \u201erecunoastere\u201c i-ar prinde bine, creativ vorbind.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Adrian Schiop, Soldatii. Poveste din Ferentari, Editura Polirom, 2013   Adrian Schiop a debutat \u00een 2004 cu o autofictiune neconcludenta, par\u00e2nd alergator de pluton \u00eentr-un context \u201emizerabilist\u201c care l-a cam \u00eenghitit atunci. N-a plusat decisiv nici a doua carte (\u201eZero grade Kelvin\u201c, 2009), acuzata ca umbla pe teritoriul marcat al lui Houellebecq. Oricum, pentru un… Cite\u0219te mai mult »Dragoste cu nabadai<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[325,10155],"class_list":["post-17642","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-adrian-schiop","tag-soldatii-poveste-din-ferentari"],"views":1934,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17642","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17642"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17642\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17642"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17642"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17642"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}