Acum mai multi ani de zile (cred ca era prin 1995), am \u00eencercat sa argumentez, \u00eentr-un articol, ca nu conteaza pe ce scaun se asaza ministrul Culturii la masa Guvernului, at\u00e2ta vreme c\u00e2t pozitia lui nu are nici o relevanta \u00een mod real, pentru ca cel care decide implicit politicile culturale ale ministerului este ministrul Finantelor. Acesta are, \u00een fapt, drept de viata si de moarte asupra programelor culturale ale ministerului. O dovada recenta a constituit-o pierderea functiei de ministru de catre domnul Daniel Barbu. Domnul Barbu a ales sa faca o comparatie \u00eentre bugetul pe care urmeaza sa \u00eel primeasca ministerul pe care \u00eel conducea si programul de salvare a persoanelor infectate cu virusul HIV. \u00cen mod evident, domnul Barbu a facut o comparatie blamabila. Nu poti sa spui ca nu exista bani suficienti pentru cultura pentru ca bolnavii de SIDA beneficiaza de prea multi bani. \u00cen sine, afirmatia a fost una de un cinism inimaginabil, iar domnul Barbu a platit, pe buna dreptate, aceasta afirmatie cu functia sa. Se pot lua, \u00een principiu, bani pentru cultura, de oriunde, dar numai de la Sanatate nu!
\nAtunci, \u00een 1995, sedintele Guvernului aveau loc \u00eentr-o sala unde masa era rotunda, astfel \u00eenc\u00e2t premierul nu statea \u00eentr-un cap de masa. Senzatia pe care o avea orice privitor era ca ministrii erau, cu totii, colegi, egali \u00eentre ei si ca locurile erau intersanjabile. \u00cencep\u00e2nd din 2001, odata cu cresterea numarului de ministri, sala cu masa rotunda a devenit ne\u00eencapatoare si a trebuit sa fie schimbata (nu e cazul sa comentez aici acest paradox, dar se pare ca numarul de ministri si de parlamentari creste \u00een proportie directa cu scaderea populatiei Rom\u00e2niei). \u00centr-un capat sta Prim-Ministrul, alaturi de care se asaza vicepremierii, iar \u00een celalalt capat stau secretarul general al Guvernului si adjunctul sau. Ministrul Culturii are un loc mai apropiat de cei din urma, dovada a faptului ca acesta este asezat potrivit importantei sale \u00een Guvern. Cel putin, fariseismul care se purta \u00een 1995 nu mai e \u00een vigoare.
\nRevenind \u00eensa la situatia recenta, care a dus la demisia lui Daniel Barbu din fruntea ministerului, las\u00e2nd la o parte exemplul extrem de nefericit pe care senatorul liberal l-a avut \u00een vedere, problema de fond ram\u00e2ne: Ministerul Culturii primeste prea putin bani de la buget. Cu aceasta siutatie s-au confruntat toti predecesorii sai. Desigur, nu cred sa existe vreun ministru multumit de subventia primita si, at\u00e2ta vreme c\u00e2t vom produce putin si prost, nu vom prea avea ce bogatie sa \u00eempartim. Dar una este sa fii ministrul de resort \u00een Macedonia si sa primesti un buget care reprezinta 2% din produsul intern brut al tarii si alta este sa fii ministrul Culturii \u00een Rom\u00e2nia si sa ti se repartizeze un buget, procentual, de exact zece ori mai mic!
\nA fi ministrul Culturii, \u00een Rom\u00e2nia, a \u00eencetat de multa vreme sa mai fie o pozitie invidiata. Scaunul de ministru este, parca, blestemat sa atraga instabilitate. Primul dintre ministrii Culturii, \u00eencep\u00e2nd cu \u00eenfiintarea Ministerului, \u00een 1989, Andrei Plesu, a fost numit \u00een functie la 28 decembrie. S-au \u00eemplinit acum o luna 24 de ani de atunci. \u00cen aceasta perioada, Ministerul a fost condus de fix 17 ministri, succesorul lui Daniel Barbu fiind, asadar, al 18-lea (sunt curios c\u00e2ti dintre oamenii de cultura din Rom\u00e2nia si-i mai aduc aminte pe toti ocupantii scaunului ministerial, asta, ca sa nu mai vorbim despre secretarii si subsecretarii de stat care s-au perindat prin minister). Numai doi dintre ei, Ion Caramitru si Razvan Theodorescu s-au bucurat de un mandat \u00eentreg, de patru ani. Sigur, nu cred ca \u00eesi doreste cineva genul de stabilitate de care a beneficiat Suzana G\u00e2dea, care a condus Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste vreme de 10 ani si, daca nu ar fi fost dobor\u00e2t regimul Ceausescu, poate ca ar fi ramas \u00een functie p\u00e2na la moartea sa, \u00een 1996. Dar, pe de alta parte, nu poti sa pui \u00een practica nici un fel de politica ministeriala \u00een doar c\u00e2teva luni. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, \u00eentregul sistem ministerial este afectat de schimbarea prematura a unui ministru. Stiu ca pare greu de crezut, dar, la schimbarea unui titular ministerial, absolut toate documentele aflate pe circuitul de avizare, de la simple memorandumuri si referate interne, p\u00e2na la proiecte de ordonante si legi, trebuie sa \u00eesi reia circuitul de avizare, doar pentru a fi schimbat numele ministrului si pentru a i se da posibilitatea sa se exprime cu privire la actul \u00een cauza. Desi numarul de functionari din minister a scazut, sarcinile pe care acestia trebuie sa le execute sunt tot mai numeroase. Urmarea este o \u00eengreunare teribila a procesului decizional. Cu alte cuvinte, dupa ce ca banii sunt putini, din cauza dificultatilor birocratice si a instabilitatii ministeriale ajung sa fie si greu de cheltuit. Sunt convins ca cei care solicita, constant, demisia ministrilor Culturii (nu am auzit de vreun ministru al Culturii din Rom\u00e2nia caruia sa nu se fi gasit cineva sa \u00eei ceara demisia, cu exceptia lui Liviu Maior, care nu a ocupat functia ministeriala dec\u00e2t 20 de zile) nu se g\u00e2ndesc la aceste lucruri. Nu vreau sa spun, prin asta, ca prostul management politic de la Ministerul Culturii nu ar trebui sanctionat atunci c\u00e2nd este cazul, dar trebuie sa subliniez ca simpla schimbare a titularului postului nu aduce, de la sine, o schimbare \u00een bine.
\n\u00cen urma cu aproape un secol, atunci c\u00e2nd postul de ministru al Instructiunii Publice si al Cultelor (ministerul care, pe acea vreme, avea \u00een grija si institutiile de cultura din Rom\u00e2nia), era ocupat de un Ion G. Duca sau de un Octavian Goga, a fi ministru era cu totul altceva dec\u00e2t astazi. Ministrul era, totodata, parlamentar, profesor universitar, jurnalist, adeseori fiind si academician (toate acestea, cu mult \u00eenainte de a ajunge ministru), era, asadar, \u00eentotdeauana, o figura publica marcanta. Astazi, ministrul (nu numai cel al Culturii, ci oricare altul) este doar un fel de \u00eenalt functionar, care are un program de \u00eendeplinit si un munte de h\u00e2rtii de semnat \u00een fiecare zi. \u00cen plus, trebuie sa participe la plictisitoarele sedinte de partid si de Guvern si sa asiste la tot felul de sindrofii, una mai departata ca alta de sfera sa directa de interes.
\nCel de al 18-lea ministru al Culturii, domnul Gigel Sorinel Stirbu abia si-a intrat \u00een atributii (dupa ce rom\u00e2nii s-au aflat \u00een vreo doua saptam\u00e2ni de vacanta, de Sarbatori). Indiferent ce va face \u00een timpul mandatului sau si de c\u00e2t de lung va fi acesta, oric\u00e2t s-ar feri sa faca declaratii la fel de descalificante ca a predecesorului sau, va avea de gestionat un buget minuscul, fiind, \u00een acelasi timp, responsabil \u2013 cel putin, din punct de vedere moral \u2013 pentru \u00eentregul patrimoniu cultural din Rom\u00e2nia. Si acest lucru nu va fi deloc usor. Nu pot dec\u00e2t sa sper ca va avea \u00eentelepciunea sa investeasca \u00een oameni, \u00een patrimoniul cultural al Rom\u00e2niei si \u00een cultura vie a acestei tari, ferindu-se de costisitoarele si repede uitatele evenimente electorale. Altfel, va urma modelul predecesorilor sai, atrag\u00e2nd nemultumirea oamenilor de cultura si, \u00een ultima instanta, a publicului larg.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Acum mai multi ani de zile (cred ca era prin 1995), am \u00eencercat sa argumentez, \u00eentr-un articol, ca nu conteaza pe ce scaun se asaza ministrul Culturii la masa Guvernului, at\u00e2ta vreme c\u00e2t pozitia lui nu are nici o relevanta \u00een mod real, pentru ca cel care decide implicit politicile culturale ale ministerului este ministrul… Cite\u0219te mai mult »Al 18-lea<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[10137,9656],"class_list":["post-17622","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-bugetul-culturii","tag-finantare-cultura"],"views":2599,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17622","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17622"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17622\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17622"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17622"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17622"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}