{"id":17565,"date":"2014-01-23T15:58:31","date_gmt":"2014-01-23T13:58:31","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17565"},"modified":"2014-01-23T15:58:31","modified_gmt":"2014-01-23T13:58:31","slug":"sarbatoarea-scurtmetrajului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sarbatoarea-scurtmetrajului\/","title":{"rendered":"Sarbatoarea scurtmetrajului"},"content":{"rendered":"

De mai multi ani, marile cinematografii cultiva programe diversificate de \u00eencurajare a tinerilor autori, oferindu-le sansa de a se afirma prin scurtmetraje \u00een cadrul unor activitati specializate. Astfel au aparut manifestari consacrate exclusiv genului scurt, dar si sectiuni impunatoare \u00een cadrul unor festivaluri de anvergura, precum Cannes-ul. La Short Film Corner pot fi vazute sute si sute de productii de scoala din toata lumea. Absolventii de regie \u00eesi trimit creatiile la preselectia pentru Cin\u00e9fondation, de pilda, o initiativa inspirata, datorata presedintelui Cannes-ului, Gilles Jacob. I se adauga acesteia Atelierul, cu invitatii gazduiti la Paris, dar si pe Coasta de Azur, alesi sa-si pregateasca noile proiecte. Cannes-ul are si o sectiune competitiva, care ia \u00een calcul scurt metrajele.<\/strong> <\/em>
\n\u00cen 2013, presedintele juriului a fost Jane Campion, cunoscuta realizatoare australiana, autoarea unui film memorabil, \u201ePianul\u201c. Tot \u00een 2013, cinematografia rom\u00e2neasca a avut succesul cel mai reliefant la Cannes printr-un scurtmetraj, \u201e\u00cen acvariu\u201c de Tudor Cristian Jurgiu (Premiul al III-lea la Cin\u00e9fondation), autorul acestuia av\u00e2nd sa debuteze \u00een lungmetraj, nu peste multe saptam\u00e2ni, cu \u201eC\u00e2inele japonez\u201c.
\nNe-am \u00eengaduit aceasta intrare \u00een subiect cu g\u00e2ndul de a ajunge la momentul c\u00e2nd putem consemna si la noi o revigorare a genului. A crescut numarul lucrarilor de acest fel, iar c\u00e2teva festivaluri (Next, Cinemaiubit, Hyperion) si-au gasit profilul pe acest spatiu concentrat, propriu videoclipurilor, scurt si mediumetrajelor, ca si filmelor de scoala.
\nNu este de mirare ca \u00een tara unde s-a nascut cinematograful, Franta, a aparut o Zi a scurtmetrajului, fixata pe 21 decembrie. \u00cen 2013, la cumpana anilor. Cea mai scurta zi cinematografica a ajuns, iata, la a treia editie. \u00cen jur de 250 de filme s-au \u00eenscris spre a fi proiectate pe ecranele pariziene, \u00een locuri anume amenajate, dar si \u00een lumea \u00eentreaga, prin preocuparea institutelor franceze. Ele poarta semnaturi din toate generatiile, cu preponderenta ale celor mai tineri, fie ei studenti sau proaspeti licentiati \u00een cinematografie, fie pur si simplu amatori, interesati de noile evolutii ale audiovizualului \u00een varianta scurta. Pe acest urias si generos campus al ecranului, \u00eent\u00e2lnim, \u00eensa, si titluri ce marcheaza istoria genului. Nu \u00eent\u00e2mplator, organizatorii editiei 2013 au plasat la loc de cinste scurtmetrajele premiate \u00een mai la Cannes. Le-am revazut cu placere, \u00een totalitate, dintr-un unghi privilegiat, atestat de includerea lor \u00eentr-un palmares deloc oarecare. Si, desigur, pentru a vedea cam pe unde se situeaza productia rom\u00e2neasca premiata. \u00cen plus, momentul ivit este si un bun prilej de a relua comentarea unor filme despre care, \u00een v\u00e2ltoarea corespondentelor \u00een direct si sub presiunea unui program supra\u00eencarcat, criticii nu au avut ragazul sa se exprime mai pe larg.
\nPalme d\u2019Or pentru scurtmetraj
\n\u201eSafe\u201c este un scurtmetraj adus din Coreea de Sud, semnat de Byong-Gon Moon. Juriul condus de Jane Campion a apreciat modalitatea de a construi \u00eentr-un spatiu \u00eenchis, cu putine elemente narative, subtextul unei tragedii reeditate tot mai des \u00een lumea de azi. Pare a fi vorba despre o spargere. Un t\u00e2nar drogat \u00eel ameninta pe boss-ul unui oficiu de schimb valutar plasat la periferia unui oras, \u00eentr-un derizoriu labirint de alei din vecinatatea c\u00e2torva dughene dubioase. Fata de la ghiseu are felul ei bizar de a numara bancnotele, cumva spre a dosi de fiecare data c\u00e2te ceva din teancul \u00eenm\u00e2nat clientului. O altercatie se naste de \u00eendata ce t\u00e2narul doreste sa se razbune pentru umilinta la care \u00eel supusese patronul. Violenta extrema nu poate fi motivata \u00een \u00eentregime de furt. Ea pare sa exprime, mai degraba, o stare interioara, proprie unui mod de a trai \u00een lumea tinerilor de azi tot mai debusolati.
\nDerulata sub o lumina crepusculara, \u00eentr-o ambianta sordida, drama se epuizeaza repede, anihil\u00e2nd personajele ajunse oricum \u00eentr-o fundatura. Cei trei pioni ai pierzaniei (o biata studenta mereu speriata, desi implicata \u00een munca ei, un t\u00e2nar venind de niciunde si un boss cu parul v\u00e2lvoi) sunt aidoma unor efemeride, vietati nocturne strivite de un angrenaj mai presus de fiinta lor. Hiperrealismul subiectului lasa, totusi, loc unei abordari expresive, \u00een linia unor semnificatii morale, ingenios cenzurate, fara accente teziste.
\nJuriul a mai acordat la aceasta sectiune si doua mentiuni, pentru a caror \u00eenm\u00e2nare a fost invitat actorul danez Mads Mikkelsen.
\nPremiul I la Cin\u00e9fondation
\nPatru filme au fost premiate la Cin\u00e9fondation, unde a functionat acelasi juriu de sub presedintia australiencei Jane Campion. Printre acestea si titlul rom\u00e2nesc mai sus mentionat. Voi nota c\u00e2teva lucruri despre Needle, semnat de Anahita Ghazvinizadeh, o iranianca av\u00e2nd studii \u00een S.U.A. Pe parcursul a 21 de minute, trei personaje (la care am adauga o prietena-confidenta si c\u00e2teva siluete episodice, de marcare a ambiantei), Lilly, o fetita \u00een clasa a sasea, Ellie, mama ei, si Gordon, tatal, se expun \u00een atitudini ce mai degraba le separa, desi fac parte din una si aceeasi familie.
\nO presupusa infectie la ureche a copilei o obliga pe mama sa faca investigatiile necesare. Ajung la spital, la Gordon, dar examenul nu o satisface pe apriga Ellie. Continua la alt cabinet, \u00eengrijorata si de o asimetrie a figurii fetitei, precum si de pozitia mai joasa a unuia dintre lobi. Copila Lilly, tacuta, raspunz\u00e2nd monosilabic, ne aduce aminte de fetita din \u201eTrafic\u201c (2004), scurtmetrajul lui Catalin Mitulescu, \u00eencununat cu Palme d\u2019Or. Ea are \u00eensa o partitura mai larga, mama fiind, pe de alta parte, mai activa, \u00een exercitiu permanent pe ecran, \u00een vreme ce tatal se manifesta discret, doar la cabinet, cu ocazia consultarii.
\nSunt doua directii ale epicului. Una tine de partea clinica a subiectului (examinari, operatii, incidentul de la scoaterea clestelui din lobul urechii). Cealalta exprima starea de fapt a relatiei dintre parinti ca si dintre mama si fetita. Ne putem g\u00e2ndi si la excesul de preocupare materna, \u00een linia unor motive tematice la zi, care au facut ca filmul lui Peter Calin Netzer, \u201ePozitia copilului\u201c, sa urce, \u00een februarie trecut, la Berlin, pe prima pozitie \u00een palmares. Genul acesta de comportament sufocant apare \u00een \u201eNeedle\u201c si sub incidenta altei posibile afinitati. O prima situatie \u00een care Jane Campion s-a simtit \u00een pielea ei. Sa ne amintim ca \u00een 1986, regizoarea din Australia obtinea Palme d\u2019Or pentru scurt metrajul \u201ePielea\u201c, de asemenea o radiografie a unei familii iesind \u00een aer liber, la tara. Pe de alta parte, regizoarea este o specialista redutabila a portretizarii femeii. Si \u201ePianul\u201c (Palme d\u2019Or, 1993), si \u201ePortretul unei femei\u201c (1996) ofereau imagini ale feminitatii \u00een deriva.
\nNu este de trecut prea usor nici peste semnificatia titlului. Mama cauta acul \u00een carul cu f\u00e2n sau cauta nod \u00een papura, cum se mai spune, spre a marca ambitia cuiva de a duce lucrurile p\u00e2na \u00een p\u00e2nzele albe. Sa luam seama la jocul inversarii de cuvinte, la citirea lor de la coada la cap, de-a-ndoaselea. Sa observam ca, intens atasata de obsesia ei cu privire la maladia fetitei, uita de aceasta tocmai \u00een momentele interventiei chirurgicale, asa cum, la convorbirea cu fostul sot, o scoate pe Lilly din \u00eencapere, fara a banui ca astfel copila se pierde \u00een ciudatul labirint aseptic al unui lavabou spitalicesc. \u00cencerc sa fiu c\u00e2t de c\u00e2t atent si la acrosarea realista a povestirii, traspusa \u00een limbajul unei retorici neostentative, de unde posibila alegorie a labirintului, ca si cum am vietui \u00eentr-un microcosmos auricular. Mai este aluzia la tandemurile feministe. Ellie are o prietena careia i se destainuie tot timpul, Gabriela, asa cum, la r\u00e2ndul ei, Lilly se simte aproape de colega ei Tania, \u00een legatura cu care mama, dar si tatal, o interogheaza insistent. Mai sunt c\u00e2teva materiale ce pavoazeaza acest vid. De vazut jocul acesteia cu resturile gumei de mestecat, ca si felul de a lasa apa sa curga. Poate chiar refuzul pistoletului medical de a se desprinde de lobul operat da o nota de revolta implicita \u00een acest univers al copilariei neprielnice, ca sa nu spun nefericite.
\n\u00cen asteptarea dezghetului \u2013 peisaj de familie
\nLocul al doilea a fost atribuit unui film belgian, \u201eEn attendant le d\u00e9gel\u201c, av\u00e2nd-o ca autoare pe Sarah Hirtt, absolventa de INSAS, cea mai prestigioasa institutie de profil de la Bruxelles. De prisos sa subliniez un lucru de toata lumea stiut. Belgienii au o foarte puternica scoala a scurtmetrajului. Din nou, subiectul filmului a cazut pe o lungime de unda favorabila. Iesirea \u00een peisaj a unei triplete fraternale, de fapt, o combinatie de frati, unde infuzia de sensibilitate conteaza \u00een \u00eendulcirea \u00eent\u00e2mplarii, se metamorfozeaza \u00eentr-o rafinata panorama baroca. \u00cen drumul cu o furgoneta plina cu bagaje, Vincinne, Valery si Victor, respectiv sora cu cei doi frati ai ei, trec printr-o padure acoperita de zapada. Gresesc drumul, dar asta nu ar fi nimic. Necazul cel mare e ca se strica motorul si nu mai pot continua. Solutiile sunt greu de gasit. Barbatii impetuosi, irascibili cauta o solutie de iesire din situatie. Femeia, mai \u00eenteleapta, se resemneaza din prima clipa. Si cei doi se \u00eempaca p\u00e2na la urma cu situatia. Dau jos mobila, fata scoate o sticla cu vin rosu. Legaturile lor cu cei apropiati, care nu se prea sinchisesc de necazul lor, par sa nu mai functioneze, contrazic\u00e2ndu-i. Am putea spune ca natura \u00eei obliga la o \u00eempacare. De remarcat ca o pana de motor poate contribui la depanarea unei situatii afective. Si aici avem un impas de comunicare, doar ca etalat \u00een spatii hibernale. Dezghetul asteptat pare a anihila rutina instalata \u00een relatiile intrafamiliale.
\n\u00cen acvariu \u2013 o metafora a indeciziei, dar si a captivitatii sentimentelor
\nPentru locul al treilea, alegerea s-a facut printr-o dubla desemnare. Ex aequo au fost premiat\u00a0 \u201e\u00cen acvariu\u201c, scurtmetrajul rom\u00e2nesc semnat de Tudor Cristian Jurgiu si un film de animatie, \u201ePandy\u201c, regia Matus Vizar, productie Cehia-Slovacia. Nu e greu sa identificam \u00een aceasta alaturare posibile afinitati ce trec dincolo de departajarea fundamentala a unor genuri total diferite. O animatie cu ursul Pandy se prezinta ca o radiografiere conventionalizata a unor modificari genetice, \u00eentarite de obsesiva \u00eengurgitare a vlastarelor de bambus.
\nOrizontul semantic al filmului regizat de t\u00e2narul cineast rom\u00e2n \u00eemi pare a da cel mai bine masura unei ecuatii temperamentale sub care se asaza \u00eentregul palmares al scurtmetrajelor din 2013. \u201e\u00cen acvariu\u201c exprima cu mai mult rafinament dec\u00e2t oricare dintre productiile mai sus comentate conditia de etern incipit \u00eentr-o relatie ce, chiar sub ochii nostri, se degradeaza printr-un sir de contraziceri, la r\u00e2ndul lor marci ale ezitarii.
\nIntempestivitatea din filmul sud-coreean, altercatia parentala si obsesiva supraveghere, cvasipolitieneasca, din \u201eNeedle\u201c, ratacirea pe c\u00e2t de dezinvolta, pe at\u00e2t de placida si de expozitiva, \u00een asteptarea dezghetului, configurata de scurtmetrajul belgian, bruitismul darwinist, animalier, si predispus la clonari suspecte din \u201ePandy\u201c par subtil radiografiate \u00een filmul rom\u00e2nesc cu personaje de tineri ce se joaca de-a \u00eendragostirea crez\u00e2nd ca-i stap\u00e2nesc meandrele si ca pot iesi din impasul pe care ei \u00eensisi \u00eel degusta. Oglinda autoflagelarii devine aici un personaj. Nici sinceritatea autorului nu este de neglijat. Metafora acvariului exprima totodata o ludicitate, ca si o trasparenta, ambele la fel de surprinzatoare si de eficiente \u00een ilustrarea meandrelor at\u00e2t de capricioase din comportamentul celor doi. Spectacolul indeciziilor se arata mai presus de pionii pe care \u00eei manipuleaza.
\nLa debutul \u00een lungmetraj cu \u201eC\u00e2inele japonez\u201c (2013), Tudor Cristian Jurgiu se dovedeste acelasi sensibil caligraf al unor stari aparent conflictuale, erodate de stiinta vietuirii, aici, \u00een satul rom\u00e2nesc aproape parasit, sau aiurea, \u00een tara soarelui rasare. Temperarea se releva \u00eentr-o ingeniozitate filmica remarcabila.
\nAm revenit asupra unui nucleu al genului scurt \u00een jurul caruia s-a dezvoltat o zi speciala, organizata ca o sarbatoare la trecerea dintr-un an \u00een altul, cu g\u00e2ndul la saltul tot mai evident pe care tipul acesta de filme l-a \u00eenregistrat si la noi.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

De mai multi ani, marile cinematografii cultiva programe diversificate de \u00eencurajare a tinerilor autori, oferindu-le sansa de a se afirma prin scurtmetraje \u00een cadrul unor activitati specializate. Astfel au aparut manifestari consacrate exclusiv genului scurt, dar si sectiuni impunatoare \u00een cadrul unor festivaluri de anvergura, precum Cannes-ul. La Short Film Corner pot fi vazute sute… Cite\u0219te mai mult »Sarbatoarea scurtmetrajului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-17565","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":945,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17565","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17565"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17565\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17565"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17565"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17565"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}