Dupa acel an 1984, de-a dreptul exceptional, c\u00e2nd a dominat tenisul mondial asa cum rar s-a mai \u00eent\u00e2mplat \u00een istoria sportului alb, stabilind recorduri greu de batut mai ales astazi, firea de artist a lui John McEnroe si-a spus \u00een cele din urma cuv\u00e2ntul. \u00cencetul cu \u00eencetul dorinta de a exercita un monopol dens s-a stins, flacara razboiniciei s-a diminuat si cheful americanului de a mai tine capul de afis al circuitului ATP a luat-o \u00eendarat, pe tobogan. Pe c\u00e2t de precoce se dovedise flacaul din Queen’s, New York, pe-at\u00e2t de putin longeviv avea sa se arate ulterior, cu toate ca a jucat tenis la nivel \u00eenalt p\u00e2na hat-departe, pe la \u00eenceputul anilor 1990. \u00centre altele, sa ne amintim ca \u00een 1992, c\u00e2nd junele turbat din Las Vegas, Andre Agassi, tindea sa c\u00e2stige trofeul la Wimbledon, prima si ultima oara \u00een cariera, \u00een semifinala obstacol a \u00eencercat sa-i fie veteranul McEnroe. Fara prea mult succes, fireste, dar rezultatul \u00een sine este laudabil. Natural, \u00een comparatie cu palmaresul si pretentiile fostului lider ATP, rezultatul nu spunea mare lucru, dar trebuie sa relativizam si sa fim lucizi: Big Mac \u201ea murit\u201c dupa fabulosul an 1984. Ce a urmat nu-l mai reprezinta, cu toate ca toate \u00eent\u00e2mplarile, bune, dar mai ales rele dupa acea data, fac parte, cum altfel, din biografia sa…
\nNimeni nu stie ce s-a petrecut cu exactitate. Un excelent comentator britanic de tenis, Lance Tingay, un om care a vazut mai mult tenis dec\u00e2t oricine altcineva, spunea, \u00eentr-un documentar BBC dedicat istoriei turneului de la Wimbledon, ca fiorul naprasnic de a fi numarul unu si setea patologica de victorie l-au parasit pe John la fel cum altadata \u00eel animasera si-l transformasera \u00een cel mai redutabil tenismen pe gazon pe care l-a vazut istoria moderna a sportului alb. (Stiu-stiu, \u00eemi veti reprosa ca l-am uitat pe Newcombe, pe Becker, pe Edberg, pe Sampras si mai ales pe Federer! Nu, nu am uitat pe nimeni, \u00eensa opinia mea este ca nimeni, vreodata, nu s-a apropiat de stilul tenisului pe iarba pe care l-a posedat McEnroe, \u00een ciuda faptului ca epoca lui de dominare asupra dreptunghiului verde nu a fost la fel de lunga ca \u00een cazul lui Sampras si Federer…)
\nMister Tingay nu ezita sa vorbeasca despre o autentica sleire a dorintei de a se bate. Flacara vie din sufletul roscovanului cu radacini irlandeze nu mai primea energie vitala, ea continu\u00e2nd sa arda, dar la alte cote, mult mai putin virile, mult mai putin intense. Totul s-a petrecut ca si cum Bad Boy se trezise din visul acela frumos, \u00een care se facea ca este un geniu al rachetei, \u00een fata caruia nimeni nu se poate ridica. Ca orice vis, starea de bine si apetenta pentru gratie si-au consumat substanta, iar McEnroe a devenit banal.
\nUn c\u00e2rcotas ar spune ca, dincolo de metafore, explicatia ar fi mult mai terestra. Ca miscarile, deplasarea \u00een teren, viteza si reactia lui John McEnroe si-ar fi consumat energia. Ca sufletul sau de campion \u00eesi pierduse suflul, iar c\u00e2nd mistica dorinta de killer a apus, rien ne va plus \u2013 cum ar racni crupierul de la Monte-Carlo… Ratacit pe teren, dispus cel mai adesea doar sa se certe, esu\u00e2nd din \u00eenfr\u00e2ngere \u00een \u00eenfr\u00e2ngere, caut\u00e2ndu-si cu disperare gloria de odinioara, mai \u00eenregistr\u00e2nd ici-colo c\u00e2te un succes, mai fac\u00e2nd, rar, c\u00e2te o partida magnifica, apta sa mai aminteasca de genialitatea de altadata, Big Mac a privit plin de tristete cum steaua lui se pregateste sa apuna. Nu stiu ce ati simtit dumneavoastra, dragi cititori, dar eu am trait cu durere acest proces al extinctiei lente. Adevarul este ca John McEnroe intrase \u00een panteonul \u201edivinilor\u201c tenisului, fara sa priveasca \u00een urma, \u00een vreme ce trupul lui muritor, de salahor al ATP-ului, alaturi de ceilalti tenismeni activi, continua \u00eenca sa rataceasca saptam\u00e2na de saptam\u00e2na pe meridianele unui glob ce fusese odinioara fieful gloriei sale…
\nViata de familie a campionului de tenis John McEnroe nu a avut nici o legatura cu stralucirea carierei acestuia pe terenul de sport. Aceasta nu este \u00eensa o noutate, \u00een universul V.I.P.-urilor lucrurile av\u00e2nd deseori o asemenea abracadabranta evolutie. C\u00e2nd doua vedete se \u00eensotesc, dincolo de lumina reflectoarelor si a blitzurilor se naste cel mai adesea infernul! \u00cen ciuda bunelor intentii reciproce, viata partenerilor devine o catastrofa, iar intensitatea presiunii sociale si mondene nu e de natura sa diminueze conflictul, ci dimpotriva…
\nPe scurt, chiar daca a debutat sub auspicii furtunoase (cum altfel, daca e sa tinem seama de temperamentul si firea lui Johnny?), relatia sa cu Tatum, fiica lui Ryan O’Neal, actor devenit celebru gratie rolului din \u201eLove Story\u201c, s-a consumat \u00een ritmuri nebune, pigmentate cu amor nebun, dar si cu certuri de o violenta stranie, adevarate raptusuri patologice \u2013 culmea e ca nu produse de McEnroe, ci de sotia sa, Tatum… De altfel, pusa \u00een umbra de fastuoasa cariera tenisistica a sotului, fiica lui Ryan s-a refugiat \u00een droguri si bautura, esu\u00e2nd pe plan artistic si mediatic. O reparatie simbolica au \u00eencercat cei doi prin apelul la copii, \u00eensa operatia nu a fost una \u00eencununata de reusita, caci ruptura fusese mereu prea ad\u00e2nca pentru a permite paliative. Paradoxal, si Tatum, si John si-au iubit cei trei copilasi, a fost un sentiment sincer si un angajament serios, cu multa responsabilitate de ambele parti.
\nDoar ca Bad Boy era mai mereu plecat, circuitul ATP devenise deja un malaxor al timpului personal, iar c\u00e2nd se \u00eentorcea umorile lui Tatum nu erau din cele mai bune. C\u00e2nd au calatorit \u00eempreuna lucrurile pareau sa se aseze, dar nu era vorba dec\u00e2t de o aparenta. Frustrata ca pusese \u00een cui actoria, ca nu mai este cautata, celebrata si invidiata, t\u00e2nara cazuse \u00een depresie, iar alcoolul si stupefiantele au dat o alta amploare acestei drame, peste care se suprapunea invidia ca John are o cariera at\u00e2t de solida. Aparitia copiilor, mai \u00eent\u00e2i a celor doi baieti, Kevin si Sean, a \u00eensemnat o ad\u00e2ncire a depresiei pentru frumoasa femeie, \u00een ciuda faptului ca ea si-a dorit imens sa fie o mama c\u00e2t se poate de buna.
\nDe aceea, la un moment dat, Tatum l-a \u201esomat\u201c pe tenismen sa mai \u201econspire\u201c la aparitia unui alt copil, al treilea. Au dorit sa fie fetita \u2013 si chiar asa s-a \u00eent\u00e2mplat. La 10 mai 1991 celor doi li s-a nascut Emily Katherine McEnroe, un copilas dodolet si simpatic. Deja cariera lui John intrase \u00een declin, chiar daca vertijul era lent, cu reveniri si contorsionari. Clasamentul sau ATP \u00een anii din preajma acestui eveniment nu era chiar rau, \u00eensa oricum foarte departe de asteptari si \u00een mod cert fara vreo legatura cu statutul de lider mondial: \u00een 1986 John a terminat sezonul pe locul 14, \u00een 1987 pe 10, \u00een 1988 pe 11 si \u00een 1989 pe 4. \u00cen 1990 McEnroe termina anul pe 13, iar peste un an, c\u00e2nd i se naste fetita, pe 28. Fireste, orgolios cum \u00eel stim, el nu renunta, fiind \u00een continuare capabil sa se lupte, doar ca o face \u00een momente de inspiratie, efemeride pe care nu le poate controla. Devine franctiror, \u00eenceteaza sa mai fie un lider. \u00cen 1992 se califica \u00een semifinala la Wimbledon, unde este \u00eenvins de junele stralucitor din Las Vegas, Andre Agassi, cel care avea sa c\u00e2stige si cupa \u2013 de altfel singura obtinuta de Andre pe gazonul de la Londra.
\nDar iata cum consemneaza Johny amintirile despre acea perioada confuza, trista si extrem de dureroasa: \u201ePoate ca am fost doi copii rasfatati. Aveam bani mai multi dec\u00e2t ne-ar fi trebuit si am cautat sa profitam de ceea ce banii si celebritatea aduc pozitiv \u00een viata. Dar pe de alta parte, aspiram sa ducem o viata de oameni normali, ceea ce era cu totul imposibil pe-atunci. La noi \u00een casa nu era niciodata o atmosfera destinsa. Frecvent, Tatum era exasperata de ultimele scandaluri al caror erou eram pe terenul de tenis \u2013 iar acestea deveneau mai dese si mai intense pe masura ce tensiunea crestea \u00eentre noi. Raspunsul meu a constat \u00een a ma refugia \u00een consumul de marijuana. Probabil ca asta ma relaxa, eu fiind convins \u00een acea perioada ca o asemenea alegere ma ajuta sa-mi evaluez mai bine viata. Din pacate, efectul a fost contrar. Pluteam \u00een plina confuzie. Am\u00e2ndoi am \u00eencercat, fiecare \u00een felul sau, sa fim parinti buni si sa constituim un cuplu frumos, doar ca profesional Tatum se simtea eclipsata, iar cariera mea intrase pe panta declinului. \u00cenainte sa fii bun cu ceilalti, este necesar sa poti sa fii bun cu tine \u00eensuti. Ne iubeam copii, \u00eensa reciproc ne era din ce \u00een ce mai greu sa fim generosi si entuziasti…\u201c
\nG\u00e2nduri mature, extrem de analitice si, probabil, adevarate. Tardive \u00eensa! McEnroe le-a nutrit la mult timp dupa despartirea de Tatum, sunt o proiectie ulterioara. Concluzia? \u00centre tenismen si actrita au fost o iubire imposibila si un menaj fara viitor. Erau prea tineri, prea notorii si prea egoisti ca sa construiasca durabil \u00eempreuna…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Dupa acel an 1984, de-a dreptul exceptional, c\u00e2nd a dominat tenisul mondial asa cum rar s-a mai \u00eent\u00e2mplat \u00een istoria sportului alb, stabilind recorduri greu de batut mai ales astazi, firea de artist a lui John McEnroe si-a spus \u00een cele din urma cuv\u00e2ntul. \u00cencetul cu \u00eencetul dorinta de a exercita un monopol dens s-a… Cite\u0219te mai mult »Inventarea tenisului (70)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-17553","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1034,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17553","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17553"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17553\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17553"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17553"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17553"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}