{"id":17532,"date":"2014-01-23T14:58:42","date_gmt":"2014-01-23T12:58:42","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17532"},"modified":"2014-01-23T14:59:07","modified_gmt":"2014-01-23T12:59:07","slug":"in-vino-veritas","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/in-vino-veritas\/","title":{"rendered":"In vino veritas"},"content":{"rendered":"

Razvan Voncu, O istorie literara a vinului \u00een Romania<\/em>, Bucuresti, Curtea Veche Publishing, 2013, 496 pag.<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

Ca orice istorie literara, si cea alcatuita de Razvan Voncu \u00eesi va consuma traseul \u00eencet, ca vinul \u00eenvechit. Efectele acestor lucrari \u2013 indiviual(ist)e \u00eenca la noi \u2013 asupra cercetarii se decanteaza treptat, c\u00e2nd se manifesta nevoia de consultare a unor repere. Desigur, nu infailibile, dar indispensabile. Daca va fi un instrument valid, ne-o vor demonstra bibliografiile peste cinci ani. Eu am convingerea ca dispunem deja de o sursa utila si \u00eencurajatoare. Macar prin simplul fapt ca un cititor a tratat, din unghiuri terminologice, ideologice, sociologice si literare corecte, scrisul rom\u00e2nesc cu functie beletristica \u2013 de la cronicari la Mircea Nedelciu. Pentru optiunile mele istoriografice si critice, observatia anterioara precumpaneste, deoarece mi s-a confirmat ipoteza ca se poate cerceta corespunzator literatura rom\u00e2na \u2013 definita de salturi si de fracturi mentalitare si identitare \u2013, accentu\u00e2nd faptul ca, \u00een diverse etape, textul a raspuns diferit la \u00eentrebarile stabilite de retoricienii latini: cine\/ ce\/ cui\/ de ce scrie?
\nDocument si estetica<\/strong>
\nAici se afla performanta a macrostructurii propuse de Razvan Voncu. Inflexiunile si intruziunile vinului sunt tratate prin raportare la context si, apoi, prin (in)adaptare la intertexte. Explicatiile mele se bazeaza \u00eentru totul pe valentele titlului. Cronologia modifica mediile intelectuale si tabieturile. Scriitorii intra \u00een pluton sau se detaseaza de acesta, dupa atitudinile manifestate fata de vin. Dimensiunea antropologica, oric\u00e2t ar fi de promovata, nu ram\u00e2ne dec\u00e2t o preteritiune. Autorul stie prea bine ca analizele sale se asaza pe p\u00e2nza de paianjen a cunoasterii culturale si estetice.
\nBiografia ideii de literatura, inclusiv \u00een spatiul rom\u00e2nesc, ne obliga la alternarea celor doua grile, nu totdeauna divergente. C\u00e2teodata, argumentele se combina, asa cum rezulta din \u201eIntroducere\u201c. Pe de o parte, negatia verbelor nu e restrictiva. Pe de alta, afirmatia beneficiaza de sugestia complementaritatii: \u201eCartea de fata nu este, prin urmare, o istorie literara din perspectiva vini-viticola. Nici o istorie a vinului din perspectiva literara. Ci, mai degraba, o deschidere antropologica, o incizie \u00een straturi de contact ale civilizatiei materiala cu cea spirituala, ale sacrului cu profanul, ale \u00eenaltarii spirituale cu bolgiile vinului, \u00een viata comunitatilor noastre de cultura, cel putin asa cum o \u00eenfatiseaza literatura mai veche sau mai noua. Este o carte despre \u00eent\u00e2lnirea milenara a omului de pe teritoriul rom\u00e2nesc cu unul dintre produsele eminente ale acestui pam\u00e2nt, \u00eent\u00e2lnire \u00een care literatura are rolul de teren de joc. Nu-mi propun, de aceea, sa alcatuiesc ierarhii literare \u00een functie de elementul viticol, caci, dupa cum se va vedea \u00een cuprinsul cartii, nu exista determinari tipologice (si cu at\u00e2t mai putin valorice) \u00eentre cele doua aspecte\u201c (p. 11).
\nPrudenta si cumpatarea stau \u00een recuzita lui Razvan Voncu p\u00e2na la sf\u00e2rsit, unde consacra un capitol monografic podgoriei Dragasani: \u201eNu am dorit sa privilegiez Dragasanii, ci doar sa ofer un model care, \u00een fond, sintetizeaza \u00eentreaga carte\u201c (p. 456). Alegerea se justifica fara dubii, \u00een special daca punem laolalta ocurentele din scrierile cu pondere etnografice si din cele cu \u00eensemnatate literara. I. Ghica, Al. Odobescu, N. Filimon, Caragiale, Eminescu, Camil Petrescu, Gib Mihaescu si Eugen Barbu \u00eei acorda \u00eent\u00e2ietate. \u00cen ciuda decaderii postbelice, vinul si-a conservat macar proprietatile livresti. A intrat \u00een patrimoniu. Viticultura s-a instalat printre miturile nationale. \u00cen consecinta, s-au rasp\u00e2ndit numeroase pareri ne\u00eentemeiate, printre care rezistenta bahica ridicata \u00een competitia cu alogenii. Parerea nu are acoperire. \u00cen cronica lui Ion Neculce, tarul Petru cel Mare da, involuntar, un contraexemplu al amabilitatii. Invit\u00e2ndu-i, \u00eenainte de batalia de la Stanilesti, pe Dimitrie Cantemir si pe boierii de divan sa bea pentru prietenie si pentru alianta, nu anticipeaza ca darul oferit va fi grecesc si ca, astfel, \u00eesi va leza gazdele: \u201eDin pacate, bunele intentii ale \u00eemparatului rus nu se materializeaza. Moldovenii, austeri \u00een fond \u2013 \u00een ciuda competentei potatorice pe care o va evoca mai t\u00e2rziu Dimitrie Cantemir mai t\u00e2rziu \u00een cunoscuta descriere a principatului \u2013, nu sunt obisnuiti cu sarbatorile \u00eenainte de batalie. Iar c\u00e2nd apare sampania, o bautura pe care nici Dimitrie Cantemir nu o avea \u00een pivnitele sale \u2013, efortul de razboi se prabuseste\u201c (p. 58).
\nDiferentiere si canon<\/strong>
\nRazvan Voncu nu se limiteaza la aspectul documentar al problematicii. \u00cencearca sa verifice daca originalitatea ram\u00e2ne simpla diferentiere sau ajunge argument al reasezarii canonice. Altfel spus, provocarea consta \u00een a decide daca relevarea unei laturi tematice interesante reprezinta sau nu criteriu sine qua non al valutarii. Aici masurile difera \u00een functie de tarie si de aroma. Anul \u00eembutelierii nu este o garantie a buchetului. Contemporani cu filoxera (1880-1900), simbolistii, poporanistii si samanatoristii nu beneficiaza de indulgenta. Dar prezenta lui Calistrat Hogas \u00een tablou convinge prin trei aspecte: spiritul civic nealterat de extremism, priceperea gastro-enologica si buna cunoastere a distributiei podgoriilor moldave: \u201eDemocrat fiind (Hogas era cultivat de scriitorii din cercul \u201eVietii rom\u00e2nesti\u201c), prozatorul nu pune rachiul exclusiv pe seama c\u00e2rciumarilor evrei, caci, \u00een drumetiile sale montane, \u00eel bea \u00een primul r\u00e2nd la manastiri\u201c (p. 262).
\nFara \u00eendoiala, alcoolul este marca identitara. Regula narativa \u00een spatiul rom\u00e2nesc a fost, p\u00e2na pe la 1920, ca relieful, economia si o presupusa constiinta de clasa\/ etnica sa se \u00eembine, \u00een proportii imposibil de calculat, pentru a construi profilul parvenitului, a carui stirpe abjecta si nesanatoasa se hidrateaza cu distilate de fructe. \u00cen diacronie, preferintele culinare \u00eendoielnice ale lui Dinu Paturica (mezelicurile) se plaseaza \u00een acelasi registru infam cu aptitudinile bahice ale lui Tanase Scatiu: \u201ePentru Duiliu Zamfirescu, dimpotriva, optiunea vin sau rachiu nu este geografica, ci sociala. Vin beau, aproape fara exceptie, boierii si, \u00een general, oamenii cu carte (preotii de pilda), \u00een timp ce rachiul apartine taranilor si parvenitilor. Delimitarea e neta, de-a dreptul maniheista\u201c (p. 265). Tot un detaliu cutumiar reiese din frecventa sintagmei \u201epe bere si pe m\u00e2ncare\u201c. Infinitivul lung, \u00eent\u00e2lnit la Nicolae Vacarescu, I. Ghica si N. Filimon, sustine, probabil, si ordinea alimentelor \u00een obiceiurile culinare. Un semn de noblete ca \u00eent\u00e2i se alegea vinul si, abia apoi, \u00een functie de acesta, bucatele.
\nO concluzie pripita ar fi sa banuim ca, \u00een cartea lui Razvan Voncu, primeaza dimensiunea sociala. Aceasta are rol de coordonata complementara a dimensiunii estetice. De pilda, I. L. Caragiale (\u201euriasul prozator\u201c, p. 193), filtrat \u00een relatie cu vinul (un \u00eenceput \u00eei apartine lui Eugen Simion, \u00een Prefata editiei \u201eOpere\u201c \u2013 S. Ilin, N. B\u00e2rna, C. H\u00e2rlav, 2011), beneficiaza de suplimentarea elementelor care \u00eei surprind si \u00eei cuprind statura muzeala. Dincolo de comentariile compacte si imbatabile privind calitatile enologice ale schitelor si ale teatrului (Razvan Voncu remarca primul amanuntul ca vinul declanseaza drama \u00een \u201eNapasta\u201c), se evidentiaza consideratiile care arata ca ospatarea constituie un indicator al reflectiei despre lume, al r\u00e2nduielii: \u201eSa nu ne mire, deci, daca nici personajele, nici naratorul textelor caragialiene nu manifesta o preferinta explicita pentru bere, ci, dimpotriva, etaleaza o buna cunoastere a legilor care guverneaza alegerea bauturilor si a m\u00e2ncarurilor, \u00een functie de momentul zilei, de nivelul mesenilor, de clasa sociala a participantilor si chiar de amplasarea geografica a naratiunii\u201c (p. 190).
\nBautura \u2013 temelie<\/strong>
\nTot o perspectiva asupra cotidianului \u00eentregeste imaginea lui Marin Preda de mare prozator, care, \u00een pofida lipsei de afinitate, plaseaza vinul la locul potrivit printre obiceiurile socialiste. Realismul scriitorului capata consistenta factologica si, astfel, valoare. \u00cen comentariile lui Razvan Voncu legate de intervalul 1948-1989, adevarul istoric si veridicitatea tipologica (\u00een aceasta ordine), \u00een calitate de instante politice, anuleaza iluzia evocarii\/ \u00eenvierii atmosferei de epoca (vezi si aprecierile cu impact larg, pornind de la romanul \u201eRisipitorii\u201c, p. 398). Nicidecum paradoxal, desi mai recenta, literatura sub comunism \u00eesi sporeste importanta artistica prin documentarea proba.
\nValoarea se imprima, obligatoriu, prin respectarea datelor si prin respingerea viziunii marxist-leniniste asupra trecutului. Trecut transformat \u00eentr-un sir lung de lupte \u00eempotriva exploatatorilor, culmin\u00e2nd cu distrugerea burghezo-mosierimii de catre proletariat, la care se adauga, p\u00e2na la retragerea armatei sovietice din Rom\u00e2nia (1958), teza despre atrocitatile sav\u00e2rsite, \u00een Basarabia, de militarii nostri \u00een Primul Razboi Mondial. Asadar, literatura de calitate este un sabotaj al limbajului oficial. Etosul operelor din perioada comunista conteaza ca varianta de blocare\/ respingere\/ ocolire a ideologiei. Literatura se impune daca se delimiteaza de putere.
\nCa asa stau lucrurile ne vom da seama din interpretarea propusa la asa-zisa capodopera a lui Petru Dumitriu \u2013 \u201eCronica de familie\u201c. Razvan Voncu dezvaluie ticurile realismului socialist, semnal\u00e2nd destule inexactitati vini-viticole. Printre acestea, pretentia lui Eustatiu Bonifaciu de a consuma soiuri autohtone la 1885, \u201ecaci filoxera facuse deja ravagii\u201c (p. 413). La un moment dat, criticul \u00eesi recalibreaza reprosurile, insinu\u00e2nd ca prozatorul a comis imprecizii si din pricina placerilor personale. Ceea ce este real, nu doar \u00een privinta coniacului (p. 414), cum presupune exegetul, ci si al vinului frantuzesc Chablis (p. 413). Totusi, dupa un pas pe loc, urmeaza doi \u00eenainte: \u201e\u00centr-un roman cu pretentii realiste, \u00eensa, procedeul e numeste anacronism si este departe de a fi o calitate\u201c (p. 414). Precizarea cam nedumereste. Cum \u00eel \u00eentelegem atunci pe Sadoveanu, care, potrivit lui Razvan Voncu, se \u00eentrece \u00een gafe, \u00eenrosind, printr-o nascocire a satrarului Lazarel Griga, vinul de Cotnari \u00een \u201eZodia Cancerului…\u201c? Verdictul e simplu, pentru ca alta e conventia epica, iar textul nu intra sub incidenta constr\u00e2ngerilor politice. Licoarea nu apartine letopisetului, ci mitului. \u00cen genere, la Sadoveanu, povestirea am\u00e2na naratiunea. Procedeul poate contraria. Relatarea autobiografica, adevarata fiindca protagonistul este si unicul \u201emartor\u201c supravietuitor, se straduieste sa elimine deznodam\u00e2ntul \u2013 moartea \u2013 sub diferite forme: \u201eSpuneam ca autorul va iesi cu usurinta caracteristica unui povestitor mitograf din dilema asocierii vinului alb cu sarmale. Uit\u00e2nd de promisiunea sarmalelor, el o face pe gazda sa intre cu… claponi la tigla, specialitate care merge de minune cu vinul alb\u201c (p. 331).
\nNu degeaba Razvan Voncu accepta si evalueaza la superlativ erorile lui Sadoveanu si-l dascaleste pe Petru Dumitriu. Presupusele chichite puse \u00een c\u00e2rca romanului \u201eCronica de familie\u201c deriva din erorile teziste, \u00eensusite \u00een sedintele unde fusese \u00eendrumat de Leonte Rautu: \u201eDupa declansarea revolutiei burgheze, \u00een februarie 1917, dar \u00een special dupa cea comunista din octombrie 1917, situatia a scapat de sub control: rusii au jefuit crame si c\u00e2rciumi, ba chiar si depozite sanitare, \u00een cautare de alcool. Pentru Dumitriu, gentil, le \u00abrepereaza onoarea\u00bb, invent\u00e2nd, cu balzaciana demnitate de scriitor realist, niste rom\u00e2ni la fel de ahtiati de alcool\u201c (p. 417). Ca atare, niciun marunt derapaj nu este accidental. Suspiciunea devine certitudine. Sarcasmul comentatorului merita receptat \u00een nota grava. \u201eCronica de familie\u201c si-a ispravit potentialul literar, fiind decanonizata definitiv. \u00centrebuint\u00e2nd un discurs aparent secundar, autorul depaseste o proba de maiestrie critica.
\nCultivatori si cultivati<\/strong>
\nP\u00e2na acum am constatat ca laudatio se confunda confirmatio si ca imprecatio \u00eenseamna refutatio. Adica, marii scriitori \u00eesi pastreaza cota, deoarece investigatia sociala contribuie la consolidarea cotei estetice. Iar autorii plasati pe tar\u00e2muri miscatoare, sustinuti poate din nevoia refacerii unei generatii \u00een anii ’50 (Petru Dumitriu si Eugen Barbu), nu se bucura de nicio simpatie. Dar exista si cazul-limita al lui Ion Baiesu, socotit cel mai dibace enolog dintre prozatorii postbelici. \u00cel avantajeaza faptul ca a fost, deopotriva, cunoscator si consumator. Sa admitem ca este un privilegiu sa \u00eembini, cu aceeasi vigoare, biografia si bibliografia. Scriitorul depaseste testul impus de Razvan Voncu \u2013 literatura ca subversiune anticomunista \u2013, numai ca nu poate deocamdata patrunde \u00een canon din pricina receptarii insuficiente a operei si a neasumarii lui de catre o traditie: \u201eBaiesu reuseste o dubla performanta: de a vorbi despre alcoolism \u00een totul alti termeni dec\u00e2t propaganda oficiala si de a \u00eenfatisa o problema morala fara a moraliza. Pe parcurs, oferindu-ne si o schita a \u00ablistei de bauturi\u00bb a unui alcoolic intelectual, una din care nu lipsesc vinul sau coniacul, dar nici vodca. Doar berea lipseste. Poate ca nu \u00eent\u00e2mplator. Oricum, desi azi e aproape uitat, Ion Baiesu trebuie recuperat ca prozator prin elementele de anticipatie a optzecismului. Preferinta pentru genul scurt, pentru mediile marginale, pentru \u00eent\u00e2mplarile banale, intruziunea autobiograficului si oralitatea fac din el un precursor al poeticii desantiste chiar \u00een deceniul \u00een care proza rom\u00e2neasca era dominata de roman, iar \u00een interiorul acestuia de romanul \u00abobsedantului deceniu\u00bb. Baiesu nu participa \u00een aceasta proza \u00abobsedantista\u00bb, cu intense implicatii politice, ci se retrage la nivelul personajului banal, al omului obisnuit, cu tarele sale de caracter si cu defectele sale, pe care nici comunismul nu reuseste sa le eradicheze\u201c (p. 434).
\n\u00cen planul poeziei, omologul lui Ion Baiesu este \u2013 si aici aflam marea gaselnita si marea inovatie din partea cercetatorului \u2013 Lucian Blaga! Desigur, celui din urma \u00eei lipseste predispozitia bahica. Dar vinul \u00eei aduce multiple beneficii. Personal, nu mai banuiam ca i se va putea \u00eembunatati pozitia canonica. \u00cen etapa interbelica, Arghezi, Fundoianu, Bogza, Barbu, Voronca, Pillat si Emil Botta \u00eel depasesc. \u00cen \u201eIstoria critica…\u201c, Nicolae Manolescu l-a pastrat printre marii scriitori, \u00eensa i-a evidentiat deficientele. Lectura aplicata de Razvan Voncu acopera si viata poetului. Distinctiile operate arata ca Ion Baiesu reprezinta o exceptie fericita a connaisseur-ului cu pofta sociala \u2013 \u201ecare nu bautura cauta, ci larma, lumina, lume\u201c \u2013 la fel ca Pasadia din \u201eCraii de Curtea-Veche\u201c. \u00cen vreme ce Blaga \u00eel \u00eentruchipeaza pe pasionatul discret: \u201eNu era un chefliu, dar asta nu \u00eenseamna ca nu se pricepea la vinuri sau ca nu \u00eei placea sa deguste un vin bun: la noi se face, adesea, confuzia \u00eentre cunoscatori si betivani, uit\u00e2ndu-se ca adevaratul degustator al vinului nu consuma niciodata mari cantitati. A iubi vinul este una, a-l cunoaste este cu totul altceva. Cele doua se pot \u00eent\u00e2lni, dar nu se suprapun. Admiratia particulara a lui Lucian Blaga fata de vin nu se rezuma la consum. \u00cei place, \u00eent\u00e2i de toate, via, ca priveliste a prea-plinului naturii, si vita, ca planta, ce simbolizeaza rezistenta si regenerarea\u201c (p. 281). Poetul are si avantajul ca se \u00eencadreaza ideal \u00een conceptia criticului despre functiile potatorice expuse \u00een \u201eIntroducere\u201c. Nimeni altcineva nu dispune de papile pentru a savura, la aceeasi intensitate, sacrul si profanul mustului fermentat. Originalitatea \u00eei apartine si lui Razvan Voncu. Opiniile sale explica, \u00een sf\u00e2rsit, natura lirismului blagian. Conceptele cedeaza \u00een fata imaginilor, filozofarea piere \u00eenaintea intentiilor orgiastice sau a aluziilor hristice. Din nou, unghiul tematologic lamureste o controversa: \u201e\u00cen realitate, \u00eentre cele doua razboaie mondiale, Blaga este marele poet al vinului, nu epigramistul Pastorel Teodoreanu. Mare prin prezenta impozanta a vinului \u00een imaginarul sau si \u00eentre obiectele poeziei sale, dar mai ales prin valoarea poeziei sale enologice, prin splendida reunire a vinului-kief (care nu lipseste, ca atare, din lirica blagiana) cu vinul-ag\u00e1pe\u201c (p. 280).
\nPivnita literaturii este \u00eencapatoare. Le revine cititorilor sa scoata sticlele din pivnita si sa le destupe. Colectia Razvan Voncu 2013 cuprinde soiuri alese de un paharnic desav\u00e2rsit al criticii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Razvan Voncu, O istorie literara a vinului \u00een Romania, Bucuresti, Curtea Veche Publishing, 2013, 496 pag.   Ca orice istorie literara, si cea alcatuita de Razvan Voncu \u00eesi va consuma traseul \u00eencet, ca vinul \u00eenvechit. Efectele acestor lucrari \u2013 indiviual(ist)e \u00eenca la noi \u2013 asupra cercetarii se decanteaza treptat, c\u00e2nd se manifesta nevoia de consultare… Cite\u0219te mai mult »In vino veritas<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[10076,1464],"class_list":["post-17532","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania","tag-razvan-voncu"],"views":1817,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17532","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17532"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17532\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17532"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17532"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17532"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}