In antologia de autor \u201eVorbaIago\u201c (Tg. Jiu, Editura Maiastra, 2012, Postfata de Al. Cistelecan), Nicolae Coande marturisea ca aceasta va fi completata de o antologie care sa n-o lase singura pe \u201eorfelina\u201c. Astfel, recenta sa carte \u201ePersona\u201c (Tg. Jiu, Editura Maiastra, 2013, postfata de Mircea A. Diaconu) se circumscrie unui proiect conceptual unitar. Ambele se subsumeaza principiului organizator afirmat de Nicolae Coande la inceputul celor doua antologii conform caruia \u201epoetul este mereu persoana altcuiva si nu are pretentia sa scrie in numele sau\u201c. Aceasta sursa de lumina explicativa auctoriala o regasim la inceputul celor doua volume. In mod similar, ambele carti includ si poeme inedite. Conform proiectului, in acest al doilea volum, se retin \u201epoemele lungi din \u201eFincler\u201c si \u201eFolfa\u201c (\u201eVorbaIago\u201c, p. 5).
\nCartea de fata se compune din douazeci de poeme (zece excerptate din \u201eFincler\u201c \u2013 1997, sase excerptate din \u201eFolfa\u201c \u2013 2003 si patru inedite).
\nFacem trei observatii preliminare despre tandemul \u201eVorbaIago\u201c \u2013 \u201ePersona\u201c. Mai int\u00e2i, criteriul de configurare devoalat de autor este unul mecanic, cantitativ (in \u201ePersona\u201c avem \u201epoemele lungi\u201c). Al doilea: critica de escorta a volumelor este asigurata de doi critici importanti si valorosi, dar totalmente diferiti ca pozitionare (Al. Cistelecan si Mircea A. Diaconu). In al treilea r\u00e2nd, in cele doua volume se includ cumulativ unsprezece poeme inedite.
\nAcestor fapte, in ordine rasturnata le adresam c\u00e2teva intrebari. Cele unsprezece (sapte + patru) poeme inedite au fost incluse in antologii tot dupa criteriul mecanic al lungimii? De ce nu a fost ales Mircea A. Diaconu sa faca postfata la \u201eVorbaIago\u201c, iar Al. Cistelecan, la \u201ePersona\u201c? De ce autorul nu a ales sau nu a precizat un criteriu tematic, un criteriu axiologic, un criteriu discursiv? Sigur, intrebarile acestea par si sunt retorice: ele vor fi traseele noastre descriptiv-hermeneutice. Pentru a nu parea ca judecam contrafactual, vom lua lucrurile ca atare. Vom pastra faptele in realitatea lor articulata si vom lasa evidentele sa vorbeasca. Deci.
\nLiteratura este o comunicare de aparente. Scriitorii dau cuv\u00e2ntul inspiratiei si ne conduc pe calea semi-intunericului\/semi-luminii, adica pe calea ambiguitatii si a vagului. Poetii sunt \u201einchizitori\u201c ai realitatii, caci poezia ii obliga, in ultima instanta, la un limbaj existential. In ordine temporala, poezia ii face pe poeti sa fie poeti, mai apoi, eventual, poetii modifica si ei poezia ca poezie.
\nChiar c\u00e2nd isi interpreteaza poezia sau isi antologheaza creatiile, poetii ram\u00e2n creatori de poezie: poetii nu devin critici literari pentru propria opera. Ca atare, atunci c\u00e2nd isi face antologiile si le adauga poeme inedite, Nicolae Coande ram\u00e2ne poetul Nicolae Coande. \u201eVorbaIago\u201c si \u201ePersona\u201c nu sunt antologii, ci un tip de opera noua: cu ele are loc un nou debut, un debut de poet confirmat si consistent. In fiecare debut este \u201epoetul de acum\u201c. Prin urmare, avem de-a face cu o opera noua a lui Nicolae Coande: un Coande 1 debutat de Coande 2 si invers. Par doua persoane: in fapt, este una singura sub doua masti ale timpului, ale trairii, ale existentei, ale situatiei poetice.
\nCele doua volume ne arata ca Nicolae Coande poate fi cinic (\u201eVorbaIago\u201c) si clinic (\u201ePersona\u201c). In \u201eVorbaIago\u201c se devoaleaza detasat si cu s\u00e2nge rece realitatea unor g\u00e2nduri si fapte condamnabile, se marturiseste imoralitatea lumii. In mod corect, detasat si rece se da la o parte perdeaua aparentelor: \u201eVorbaIago\u201c este un volum cinic. In schimb, \u201ePersona\u201c este un volum clinic: realitatea data la iveala este examinata critic din perspectiva unei normalitati canonice vindecatoare.
\nPierre Bourdieu delimiteaza sociologii cinici (care speculeaza rece la nivel actual) de sociologii clinici (cei care profita de \u201ecunoasterea legilor si a tendintelor\u201c cu scopul de a aduce corectii \u201efenomenelor examinate\u201c) (\u201eDespre televiziune\u201c, Bucuresti, Ed. ART 2007). Exista, spunem noi, critici literari cinici si critici literari clinici. De exemplu, Eugen Negrici, prin corectiile aduse in cartile sale (in special \u201eExpresivitatea involuntara\u201c si \u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c), este un critic clinic.
\nCa un facut, volumul cinic \u201eVorbaIago\u201c a ajuns la un critic cinic, onest, detasat si rece cum este
\nAl. Cistelecan. Pe de alta parte, volumul clinic \u201ePersona\u201c este postfatat de un critic clinic, profesoral, onest, obiectiv si vindecator prin punerea de ordine cum este Mircea A. Diaconu. (Nu acceptam nici un fel de nuanta negativa pentru termenii de \u201ecinic\u201c si \u201eclinic\u201c).
\nPer ansamblu, \u201eVorbaIago\u201c si \u201ePersona\u201c ni-l arata pe Nicolae Coande poetul de azi. (Postfata lui Al. Cistelecan are titlul \u201ePoezia despre care scriu\u201c si chiar aduce in discutie \u201ecinismul\u201c; cea a lui Mircea A. Diaconu se cheama \u201eNicolae Coande, poetul\u201c.)
\nCoande este un poet de viziune intunecata, traind intr-o situatie poetica de exilat razvratit. Eul poetic simte ca nu apartine lumii in care vietuieste si locului de care este obligat sa ram\u00e2na legat. Totodata, el intelege ca pretul de viata oricum trebuie platit. El resimte timpul si locul ca dimensiuni ale exilului. Precaritatea vietii este implacabila, exilul insa poate fi refuzat. Nu exista salvare. Coordonatele cadrului poetic sunt timpul, locul si eul. Nu poti iesi din timp si nu poti parasi locul. Totusi le poti in sinea ta refuza. Singura coordonata variabila este eul. Refuzul contextului in care ai fost aruncat si asupra caruia nu ai nicio influenta conduce la o razvratire a eului. Forma sub care eul poetic se razvrateste este masca. Specific situatiei poetice existentiale pe care se articuleaza poezia lui Nicolae Coande sunt refuzul lumii (ca timp si loc) si razvratirea eului prin rularea mastilor. Esenta eului devine o permanenta aparenta a mastilor.
\nRegula este ca \u201etot ce se divide poarta masca\u201c (p. 71). Orice indoiala, orice impartire, orice grija, orice suspiciune permite insertia unei masti. Masca face ca aparentele sa fie nu doar vazute, ci constientizate ca aparente.
\nEul liric primar este un \u201eom nocturn retras\u201c (p. 5), care vietuieste \u201ein timpuri marunte\u201c (p. 13) ca \u201esimplu cersetor\u201c
\n(p. 14). Timpurile marunte sunt timpurile unor \u201enebuni simpatici simulanti de profesie\u201c a caror tema \u201ee neantul\u201c (p. 15). Aici eul liric traieste \u201ein exil\u201c (p. 16), \u201eputin cam romantic in secolul astora\u201c
\n(p. 19). Este trist, dezamagit si nu identifica nici o bucurie: \u201enu pot trai in secolul astora nici mort\u201c (p. 16). Timpul actual al literaturii este \u201ecrepuscul\u201c (p. 5). Nazuinta sa este catre secolul anterior, cel al literaturii din \u201eprincipate in zorii ei\u201c (p. 9) si catre a fi \u201easpru si esential\u201c (p. 11). Pentru secolul astora are o sc\u00e2rba cu care va trai \u201esi de acum inainte\u201c (p. 22). Prezentul este \u201eEra Sc\u00e2rbei celei mari\u201c (p. 25).
\n\u201eFrumusetea contemporana\u201c este perceputa ca \u201eo Sutra\u201c (p. 25): \u201ebiata frumusete contemporana\u201c (p. 7). Pe poet nu-l \u201emai inspira nimic\u201c (p. 25). Sc\u00e2rbit si dezamagit da \u201efuga in trecut\u201c (p. 27). Refuzul prezentului nu este o renuntare: \u201emi-am propus anume sa fiu vechi\u201c
\n(p. 68). \u201eLumii asteia \u2013 nimic nou \u2013 ii lipseste o inima\u201c (p. 31). Lumea de azi este \u201emai putin dec\u00e2t un zero\u201c, este \u201eun imprumut\u201c (p. 31). Eul liric este hotar\u00e2t sa supravietuiasca in refuz si razvratire, prin masca si riposta: \u201eCei cu care r\u00e2d zilnic\/sunt mastile mele obscure\u201c (p. 27), \u201evoi supravietui tr\u00e2ntind usi\u201c (p. 25).
\nEul nu este de felul lui un razvratit, dar i-au \u201eslabit fr\u00e2nele\u201c, a \u201eobosit\u201c (p. 37), si-a \u201epierdut sufletul\u201c: \u201eNimic nu intrece dezastrul de a fi poet. Am scris\/pentru ca mi-am pierdut sufletul\u201c (p. 39). Nu exista nici o salvare: nimeni \u201enu te poate salva\u201c (p. 59).
\nLumea prezentului este secundara, este de m\u00e2na a doua: \u201eCraiova \u2013 second-hand\u201c (p. 42). Masca favorita a eului este postura de fotograf: \u201esunt un biet fotograf intr-un t\u00e2rg de haine uzate\u201c (p. 46). Aceasta \u201epersoana\u201c se potriveste viziunii intunecate, caci masca permite sa \u201efotografieze pe intuneric\u201c (p. 45).
\nEul situational este sc\u00e2rbit, obosit, dezamagit; priveste lumea din pozitia de \u201eordinar\u201c. Nicolae Coande creeaza un eu liric original \u2013 eul ordinar: \u201eOrdinarii ca mine\u201c (p.70).\u00a0 Ar ram\u00e2ne impasibil, dar viata se plateste si \u201enu mai e vreme\u201c
\n(p. 58). Pare ca toata viata este o distrugere: \u201edistrugerea a fost viata mea\u201c
\n(p. 81). Timpul si locul au facut sa se rateze: \u201edorm mai jos dec\u00e2t meritam\u201c (p. 62), \u201eNu a existat viata sa n-o ratez\u201c (p. 63). Are si momente de fericire, dar nu le devoaleaza: \u201enu imi public fericirile\u201c (p. 63).
\nDiscursul poetic este un mediu al nefericirii. Satisfactia sa in raspar isi are izvorul in faptul ca intelege ca lumea pe care o refuza este incomodata de refuzul sau: \u201eOrdinarii ca mine fac sa nu iasa socoteala\u201c (p. 70).
\nPoetul traieste \u201ein noaptea de nisip a lumii noastre secundare\u201c (p. 77), \u201ein asteptarea unei mari religii\u201c (p. 79); \u201eincredibil de singur in viata\u201c (p. 79), i se pare ca lucreaza \u201epentru stranietate si distrugere\u201c (p. 81).
\nElementele situatiei poetice instaurate in poemele antologate sunt confirmate si accentuate in cele patru poeme inedite retinute in antologie. Toate acestea reprezinta discursuri de decodificare a eului in raport cu mastile, cu timpul, cu locul si cu eul discursiv. Descifrarea situatiei poetice are loc prin incidenta a diferite coduri: fie ca este vorba despre translatarea in cuvinte a semnificatiilor vizuale (decodificarea ekphrastica din \u201eChipul\u201c), fie despre decriptarea intelesurilor existentiale ale vietii inaintasilor (\u201eBarbatii din literatura familiei noastre\u201c), fie despre despre lectura transformatoare initiata in p\u00e2ntecele mamei\u00a0 (\u201eacolo am citit totul\u201c) din \u201eO suta zece metri deasupra marii. Metanoia\u201c, fie despre intelegerea faptului ca si decodificarile pot fi gresite din \u201eGradina\u201c (\u201eeu sint un oracol prost\u201c).
\nIn poemul \u201eChipul\u201c se intareste ideea \u201eeului\u201c ca masca, ideea de schimbare artificiala de perspectiva, de modificare de pozitie mentala sau dispozitie emotionala. Discursul poetic este ekphrastic. Se poate vorbi despre persoana mastii si masca persoanei. Ideea de masca are un obiect si un subiect. Masca este obiectul material sau noetic care ascunde, iar subiectul este sufletul, omul mascat. Traim, se spune in \u201ejocul s\u00e2ngeros al aparentei\u201c. Cel care recurge la masca este, simultan, un cunoscator si un manipulator al esentelor. Mecanismul mastii pune in contact esenta si aparenta. Logica mastii consta in a ascunde o esenta si a potenta aparenta unei alte esente. Masca se alege dintre aparente. Chipul este locul in care aparenta si esenta coincid: masca pleaca de la chip sau ajunge finalmente la chip. Rulajul mastilor este o intrebuintare a chipului. In subsidiar, schimbarea frecventa a mastii se arata a fi o ad\u00e2ncire a esentei. Cautarea unei masti noi presupune examinarea perimetrului esentei. Orice masca se asaza pe o esenta, pe un nod al esentei. Deci esentele gazduiesc mastile. Fara o esenta divizibila nu se poate construi o masca: \u201etot ce se divide poarta masca\u201c se spune in poezia \u201ePrapastia cu ochi albastri\u201c. Discursul ekphrastic este orientat pe lectura comprehensiva a unui autoportret schitat de copilul de trei ani, Andrei. Desenul naiv aduce la arta praful si tar\u00e2na ce constituie materia din care in linie mitico-religioasa a fost facuta viata. In praf se afla viata. Datoria fiintei este sa inteleaga cum in tar\u00e2na straluceste viata. In praf, straluceste si arta, desenul. Prin desen fiinta se opune \u201euritului de viata\u201c. Minunea (magia, miracolul) din desenul in tar\u00e2na nu se poate povesti; intotdeauna ekphrasisul este o ratare: \u201eNu se poate povesti ce vezi in tarina, dar tarina spune mereu o poveste.\u201c
\nAl doilea poem, \u201eBarbatii din literatura familiei noastre\u201c, se inscrie pe coordonata temporala a situatiei poetice.<\/p>\n
Pornind de la asumptia \u201eAm trait in partea suprarealista si ieftina a lumii\u201c se evoca evenimente din existenta poetica a bunicului si tatalui. Decodificarea poetica genereaza semnificatii noi. Inaintasii sunt intelesi altfel, iar istoria capata un sens mai inalt si mai angajant existential.
\nAl treilea poem (\u201eO suta zece metri deasupra marii. Metanoia\u201c) se configureaza ca descriere a unor evenimente semnificative ce prin interiorizare transforma eul liric. Cine se intoarce spre sine se transforma, devine altul. Aici se creeaza similitudini si alte tipuri de conexiuni intre faptul ca satul natal este situat la 110 m deasupra nivelului marii si evenimente care prin aceasta urca la mitic. Locul nasterii si evenimentele existentiale marcheaza decisiv formula existentiala si destinul eului. Locul, timpul si traditia isi pun amprenta asupra eului liric. Linia vietii este miscata de evenimentele majore traite si g\u00e2ndite. Poemul ilustreaza ideea poetica de permanenta transformare, de revigorare a spiritului: fiecare eveniment important si fiecare g\u00e2nd ne fac sa fim altii. Dupa orice fapta substantiala a spiritului se poate spune \u201ede atunci banuiesc ca sint altul\u201c.
\nIn sf\u00e2rsit, \u201eGradina\u201c este un poem al decodificarii de sine; in cadrul acestuia se exploreaza perimetrul filosofemului \u201ecunoaste-te pe tine insuti\u201c. Cel mai dificil lucru este cunoasterea de sine. Ca \u201eom incapat\u00e2nat si singur\u201c, eul liric incearca sa se inteleaga pe sine intr-un loc securizat, intr-un loc fast: gradina casei parintesti, gradina in care prezideaza bunatatea si sfintenia mamei. Incercarea este ratata, dar intoarcerea spre sine nu este in zadar. In legatura cu sine, eul liric este, inevitabil, \u201eun oracol prost\u201c.
\nVolumul \u201ePersona\u201c este o ilustrare a modului cum intertextualitatea obtinuta prin antologare devine literatura noua. Daca \u201ece este scris este terminat\u201c (p. 66), ce este antologat este resuscitat. Privind lucrurile de departe, antologiile consolidate prin poeme inedite ne vadesc un poet constient de destinul sau inalt. Nicolae Coande este un poet foarte important al literaturii oltene si un poet remarcabil la nivelul literaturii rom\u00e2ne actuale. Impreuna cu Gabriel Chifu, Nicolae Coande formeaza tandemul de v\u00e2rf al poeziei oltene de astazi. Scrie asezat, nu arunca publicului an de an si nitam-nisam orice suparata inspiratie de moment. Lucreaza cu obstinatie si rabdare inteleapta la discursul poetic si la g\u00e2ndurile si sentimentele mesajului sau liric. Am zice ca acum scrie putin si esential. Si-a \u201escuturat podoabele\u201c si arata ca, in pofida versului sau \u201enu-mi pasa de literatura\u201c, prin literatura se intoarce reflexiv spre sine si se ia in seama ca remarcabil, ceea ce de fapt si este.
\nNicolae Coande traieste poezia ca parte a pretului platit vietii. Versurile sale sunt rate scadente la debitul de a fi om, fiinta fragila, perisabila si trecatoare.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
In antologia de autor \u201eVorbaIago\u201c (Tg. Jiu, Editura Maiastra, 2012, Postfata de Al. Cistelecan), Nicolae Coande marturisea ca aceasta va fi completata de o antologie care sa n-o lase singura pe \u201eorfelina\u201c. Astfel, recenta sa carte \u201ePersona\u201c (Tg. Jiu, Editura Maiastra, 2013, postfata de Mircea A. Diaconu) se circumscrie unui proiect conceptual unitar. Ambele se… Cite\u0219te mai mult »Nicolae Coande: Poezia ca pret platit la debitul de a fi om<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[10075,7184],"class_list":["post-17530","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-vorbaiago","tag-nicolae-coande"],"views":1487,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17530","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17530"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17530\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17530"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17530"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17530"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}