{"id":17528,"date":"2014-01-23T14:36:56","date_gmt":"2014-01-23T12:36:56","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17528"},"modified":"2014-01-23T14:36:56","modified_gmt":"2014-01-23T12:36:56","slug":"autenticitatea-fara-autenticism","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/autenticitatea-fara-autenticism\/","title":{"rendered":"Autenticitatea fara autenticism"},"content":{"rendered":"

Nicolae Avram, All Death Jazz<\/em>, Casa de Editura Max Blecher, 2013, 128 pag.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

E din ce \u00een ce mai \u00eembucurator faptul ca cele mai bune lectii de poezie contemporana rom\u00e2neasca nu vin din partea bovarismelor lirice ale ultimilor ani sau a poeticii irelevant-biografice a unor autori tineri. Acestia din urma par cuprinsi de o mult prea nechibzuita v\u00e2na de a iesi pe piata literara cu un arsenal poetic de-o crunta inanitie. \u00cen schimb, adevaratele lectii vin din partea unor autori cu adevarat maturi, care demonstreaza ca v\u00e2rsta lirica nu corespunde cu cea biografica. Un asemenea poet este Nicolae Avram, nascut \u00een 1966, asimilabil generatei postmodernistilor t\u00e2rzii (daca e sa adoptam diviziunile generationiste \u00een voga), \u00eensa complet integrat \u2013 si integrabil \u2013 \u00een coordonatele liricii post-douamiiste, ale carei tehnici pare sa le fi adoptat cu foarte mare usurinta. Singura discrepanta cu lirica matura a acestui autor pare sa fie lipsa de atentie acordata acestuia, ajuns la al cincilea volum si, din nefericire, prea putin cunoscut \u00een r\u00e2ndul generatiei tinere.<\/strong><\/em>
\nPoetica brutalitatii<\/strong>
\n\u201eAll Death Jazz\u201c este un volum plenar, aflat \u00een imediata continuare a \u201eFedereilor\u201c, o monografie lirica a lumii orfelinatelor, ce reuseste sa proiecteze cazul particular \u00een generalitate, pastr\u00e2ndu-si, \u00een acelasi timp, autenticitatea \u2013 de altfel, autenticitatea lui Nicolae Avram a fost deseori pomenita si acreditata.
\nAutorul paraseste vechile personaje-ciclu ale \u201eFedereilor\u201c (Modi, Camaras, Titus, Fonolos, Paulin, Carcasa etc.) si introduce altele mai noi, mai proaspete si vadit mai violente. Am putea spune ca materialul biografic al acestui volum este mult mai \u00eengrijit si mai filtrat liric dec\u00e2t cel al volumului anterior. Tematic, volumul nu se deosebeste de \u201eFedereii\u201c, \u00eensa nu ajunge sa piarda din autenticitate nici din cauza diversitatii vocilor, nici a repetarii abuzive a acelorasi teme si motive. Ba mai mult, autorul reuseste, prin crearea acestei lumi aproape monadice, sa construiasca o imagine tridimensionala, \u00een care fragmentul complineste \u00eentregul. Stilului sincopat si limbajului dur, nec\u00e2ntarit, adesea st\u00e2ngaci al \u201eFedereilor\u201c \u00eei ia locul o poetica mult mai bine strunita (asa cum observa si Bogdan Cretu pe coperta a patra a volumului). Daca \u201eregele mustelor\u201c, Camaras, din \u201eFedereii\u201c ar putea parea un personaj nitel fortat spre universalitatea unor Oliver Twist sau Jack Merridew, \u00een \u201eAll Death Jazz\u201c niciun personaj nu mai tinde spre acest aspect, iar Nicolae Avram rezista cu succes oricarei tentatii de a forta aceasta universalitate \u00een personajele noului volum.
\nCeea ce este cu adevarat frapant la poezia lui Nicolae Avram e starea de incomoditate initiala \u00een care \u00eesi instaleaza cititorul. Nu \u00een sens depreciativ, desigur, caci dincolo de violenta imaginilor strabate o evidenta sensibilitate poetica. Nu vorbim despre un poet incomod, ci despre o lectura ce nu supravietuieste pudibonderiei. Autorul reuseste sa ne arunce \u00eentr-o lume cu reguli proprii, cu morala proprie, complet impermeabila legilor de afara, o lume aflata fatalmente sub tutela determinismului social. Conditia de om al orfelinatului e una perpetua, chiar si \u00een afara institutiei; daca e sa urmarim firul temporal al personajelor din poeme, putem observa cu usurinta ca acestea reusesc, \u00eentr-un fel sau altul, sa ram\u00e2na \u00een continuare oameni institutionalizati, handicapati social, sa ajunga borfasi, p\u00e2rnaiasi, \u00een fine, sa-si continue traseul maladiv si sa-si accepte destinele damnate. Deoarece \u201eAll Death Jazz\u201c poarta pecetea damnarii, din care nu se poate scapa nici prin moarte. De altfel, moartea si damnarea par sa fie aruncate \u00een acelasi creuzet, iar personajele sa clocoteasca tacute si resemnate \u00een el. Frustetea incomoda pe care ne-o provoaca prezenta mortii \u00een volum (\u201edricul se misca \u00eencet pe deal printre pruni\u201c) e marca dominanta si cea mai puternica a poeticii lui Nicolae Avram. Caci, dupa imaginarul pestilential al \u201ePoemului invectiva\u201c sau cobor\u00e2rea \u00een mahala din \u201eFlorile de mucigai\u201c, putini autori contemporani au reusit, tematic, pe o distanta literara vasta, sa ne arunce \u00een realitatile izolate ale acestei lumi la fel de brutal precum o face autorul bistritean.
\n(Con)damnare institutionala<\/strong>
\nCum ziceam, nu exista o prea mare diferenta \u00een diversitatea tematica a acestui volum fata de cel anterior. Poemele reproduc episoade existentiale ce depasesc cu mult determinismul biologic al umanului si intra \u00een sfera determinismului social. De aceea, \u00eentregul volum poarta marca unui protest vehement al unui grup izolat condamnat, neav\u00e2nd pretentia, \u00een acelasi timp, unui manifest \u00een numele demnitatii umane. Alaturi de viol, violenta gratuita si pedepse traditionale mai avem \u00een ciclurile ce poarta numele personajelor volumului si necrofilie (ciclul \u201eDaniel \/ 1\u201c), prostitutie (ciclul \u201eMandelu\u201c), lesbianism (ciclul \u201eFederita\u201c), homosexualitate si pedofilie (si aici se poate deschide aproape la nimereala placheta), proxenetism etc.
\nRevin, oricum, la conditia damnarii, cel mai bine ilustrata \u00een poemele \u201esstam la o tigara \u00een veceut\u201c: \u201eStam la o tigara \u00een veceu\/ deschidem ferestruica afara ploua (…) pe pervazul mic al ferestrei deodata apare\/ un guzgan alb urias\/ ne face semn sa ne apropiem (…) uite, ba, arata ca o magnolie abia \u00eenflorita\/ c\u00e2t e de cinas s\u00e3 mor io zice daniel \u00eentinz\u00e2nd\/ m\u00e2na spre sobolon sa-l m\u00e2ng\u00e2ie\u201c, dupa care urmeaza o scena mustind de imprecatii si de violenta inerenta lumii orfeline: \u201eda-te dracului handel cu ochi lasa-l jos\/ are sa te muste spurcaciunea se rasteste gusteru\/ la daniel (…) gusteru apuca soacatul de dupa cap\/ toarna repede peste el o fiola\/ de benzina usoara\/ \u00eei da foc\u201c si, cel imediat urmator, s\u00eengrozit guzganult: \u201edaniel avea sa-mi marturiseasca\/ cu putin \u00eenainte de a se arunca\/ \u00een gol\/ ca \u00een seara aceea\/ putea sa jure ca l-a vazut\/ pe \u00eengerul mortii\u201c. Modelul ierarhic al acestui univers concentrationar dominat de legea pumnului pare sa aiba c\u00e2teva scapari de sensibilitate, de umanitate sincera, precum \u00een cazul lui Daniel. Guzganul, asemenea albatrosului lui Coleridge, sf\u00e2rseste mort, pecetluindu-le soarta orfelinilor. Universul decocturilor din coarne de radasca si al tatuajelor batute cu ace de cusut continua implacabil, \u00eembogatit mereu ba cu c\u00e2te-un fatalau arghezian, adaptat lumii borfasilor de astazi (\u201eaveam sa-l \u00eent\u00e2lnesc pe strada\/ \u00eentr-un oras necunoscut\/ l\u00e2nga ocean\/\/ purta \u00eencaltari cu tocuri \u00eenalte\/ blugi reiati angelo muroni\/ lanturi groase de tinichea\/ par lung albastru rasfirat pe umeri\u201c), ba cu c\u00e2te-o Tinca sau o Rada (\u201e…turcul o vindea pe elena\/ unor frantuzi\/ scotea bani frumosi droguri\/ de pe bulanele ei lungi\u201c).
\nLa antipozii acestei lumi fetide stau si c\u00e2teva personaje care inspira pe de-o parte, simpatie, precum Mandelu cu spaniolismele lui (\u201e\u00eentr-o dimineata \u00een timp ce-mi beau\/ cafeaua\/ pe plaja arenal de son saura\/ ma trezesc cu garda la usa\u201c, \u201ema salta \u00een duba ma baga la p\u00e2rnaie\/ zice esti \u00eenchis pentru\/ prostitucion\u201c, \u201eaici am primit alta viata nene\/ sa moara toti dusmanii\/ lo esposaron bendito dia \u00eenotam\/ \u00een piscina\/ ma uitam la televizor trageam\/ la fiare\/ m\u00e2ncare primeam cacalau\u201c, \u201esa ne sapam gropile singuri\/ sa ne maltido solo\/ sa ne-o tragem solo\/ solo solo solo una taberna lejos\/ tiempo borracho\/ sa ne luam talpasita (…) ca statul nu ne mai ajuta\/ ne-a hranit ne-a \u00eembracat destul\/ ne-a suportat 18 ani\/ ne-a sters moco\/ suficiente\u201c), iar, pe de alta parte, o afectiune dozata atent, din nou, fara nici o urma de patetism (\u201eprima oara\/ am c\u00e2ntat la un cocean de porumb\/\/ tata abia \u00eemi pusese arcusul \u00een m\u00e2na c\u00e2nd s-a prapadit\/ (…) la federeu m-am perfectionat\/ jocurile de pe c\u00e2mpie de pe somes\/ le \u00eenv\u00e2rteam pe degete\u201c), marea (tarmul meu de mare e strada\/ o spun deschis aici am prilejul sa ma\/ \u00eenchid\/ \u00een mine \u00eensumi ma regasesc\/ \u00een orice clipa\/ \u00een lumina reflectoarelor\u201c), ba chiar moarte (\u201easculta pluteste ceva deasupra noastra\/ (…) sunt pe nasalie de mult o stiu prea bine\/ simt propriul meu miros de tar\u00e2na\/ de urina de frunze moarte\/ (…) se \u00eentoarce moartea simt cum ma t\u00e2raste\/ e \u00een mijlocul nostru\/ are \u00een desaga turtite colorate o s\u00e3 fie bine o sa jucam poker\/ pe nasturi\/ pe felia de pita\u201c). Desigur, e vorba aici de personaje iremediabil traumatizate de ansamblul tortionar al \u201efedereului\u201c.
\nTrauma erotismului<\/strong>
\nAdevaratele momente de tensiune lirica sunt atinse, \u00eensa, \u00een secventele ce despart ciclurile. Astfel, poemele numerotate, precum si cele notate ca niste paragrafe juridice (a\/66, 66\/b, c\/66, 66\/f etc.) functioneaza drept generice. Sunt cele mai lirice pasaje, \u00eensa si cele mai pansive si mai putin accesibile cititorului, dar care se completeaza \u00een mod chibzuit cu ciclurile personajelor din orfelinat. Asemenea poemelor scurte, notate cu *, din \u201eFedereii\u201c, acestea reprezinta evaziuni clare ale eului poetic \u00een propria interioritate si \u00een acelasi timp marcheaza punctele cele mai sensibile ale discursului poetic, f\u00e3r\u00e3 a cadea, repet, \u00een patetism. E locul unde erotismul e si el afectat de traumele vocii poetice, gener\u00e2nd, la r\u00e2ndul lui, alte traume, ating\u00e2nd uneori chiar note sincere de tragism: \u201ebrusc i-am sf\u00e2rtecat rochita am aruncat-o pe pat\/ pe cearsafurile moi de damasc i-am spus desigur sa taca\/ ca altfel \u00eei iau mau’ am legat-o de m\u00e2ini cu catuse\/ ce frumoasa era zac\u00e2nd inconstienta\/ ca un c\u00e2ntec de pasare neagra \u00een auriu frunzis\/ ca un c\u00e2ntec de pasare neagra \u00een auriu frunzis\u201e. De altfel, conditia damnatilor din \u201efedereu\u201c e surprinsa chiar de catre unul dintre acestia: \u201eeu zic ca toate cele ce se \u00eent\u00e2mpla\/ nasc din crima fiindca\/ \u00eei semanam\u201c. \u00cen sf\u00e2rsit, un ultim strigat halucinant vine tot din partea acestor secvente, \u00een poemul \u201em \/ 66\u201c, unde tensiunea lirica atinge paroxismul si unde moartea, suprapersonajul necontestat al \u00eentregului volum, e chemata si clamata fatis: \u201eo, nu va sf\u00e2rsiti sub vii sub lupanare\/ pe nisipuri sau \u00een bai ni s-a strigat din crapaturile\/ st\u00e2ncilor pasarea gropii pasarea gropii\/\/ cum nu vii tu sa ne musti putin de obraz\/ cum nu vii tu sa zg\u00e2rii cenusa vie care suntem\u201c.
\nNicolae Avram continua cu succes o lunga traditie a v\u00e2rstelor si a aspectelor raului din poezia autohtona, reusind sa se situeze, \u00een acest plan al cobor\u00e2rilor \u00een strada, \u00een mahala, \u00een orfelinate, \u00een fine, \u00een micro-universurile subsidiare, \u00een descendenta unor poeti precum Arghezi sau Geo Bogza, de care se detaseaza, totusi, neav\u00e2nd scaparile patetice ale primului, dar nici detasarea rece, reportericeasca a celui de-al doilea. O adevarata lectie de maturitate \u00een sfera autenticitatii pentru poetii tineri de azi, ce-si par sa-si arunce tipologizari generationiste cu o mult prea mare lejeritate \u00een economia liricii lor pline, p\u00e2na la sastisire, de un biografism frugal si insuficient.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nicolae Avram, All Death Jazz, Casa de Editura Max Blecher, 2013, 128 pag. E din ce \u00een ce mai \u00eembucurator faptul ca cele mai bune lectii de poezie contemporana rom\u00e2neasca nu vin din partea bovarismelor lirice ale ultimilor ani sau a poeticii irelevant-biografice a unor autori tineri. Acestia din urma par cuprinsi de o mult… Cite\u0219te mai mult »Autenticitatea fara autenticism<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-17528","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":2804,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17528","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17528"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17528\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17528"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17528"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17528"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}