De sarbatori devenise o traditie ca \u00een Bucuresti, la Ateneu, sa se faca \u201edemonstratii\u201c \u00een fata publicului autohton sau chiar de peste granitele tarii cu artisti populari din cele mai pitoresti zone folclorice. \u00cembracati cu cele mai m\u00e2ndre straie taranesti, ei re\u00eenviau frumusetea portului popular, a jocurilor, a c\u00e2ntecelor si a obiceiurilor din partea locului de unde veneau. T\u00e2narul asistent al lui Brailoiu se afla aproape totdeauna \u00een fruntea acestor manifestari tin\u00e2nd de fiecare data adevarate prelegeri de cultura populara \u00een fata unui auditoriu putin familiarizat, pe atunci, cu traditiile folclorice ale satelor noastre. Cercet\u00e2nd arhivele timpului, am gasit, printre multe alte documente pretioase, si o brosura ce poarta titlul \u201eProgramul spectacolelor de datini de Craciun organizate de Rom\u00e2nia, Societate comerciala de turism\u201c \u00een sala Ateneului Rom\u00e2n \u00een serile de 19 si 20 decembrie 1938. Harry Brauner pleda, cu acel prilej, pentru recunoasterea de catre edilii timpului a potentialului turistic detinut de folclorul autohton ca traditie a tarii noastre. \u201eFolclorul nostru, arata Harry Brauner, este unul dintre cele mai bogate \u00eentre toate\u201c, dar \u201eo buna exploatare a folclorului din punct de vedere turistic \u00eent\u00e2mpina foarte numeroase grave piedici, pentru ca cineva sa-l poata cunoaste trebuind sa depuna multe eforturi si sa cheltuiasca mult timp\u201c. Harry Brauner aducea la cunostinta bucurestenilor ca \u201eprintr-o organizatie condusa de specialisti si oameni de stiinta reputati suntem astazi \u00een masura a prezenta, ori si c\u00e2nd este nevoie, toate datinile si obiceiurile rom\u00e2nesti culese cu cea mai riguroasa obiectivitate stiintifica si interpretate numai de tarani adusi anume din toate colturile tarii, pastr\u00e2ndu-se astfel manifestarilor \u00eentreaga autencititate\u201c. Subliniind ca Rom\u00e2nia este \u201eprintre putinele tari din Europa \u00een care vechea cultura populara continua sa traiasca alaturi de cea moderna\u201c, Harry Brauner observa cum \u201ecomponentele acestei culturi traditionale, ca arhitectura taraneasca, tesaturile, broderiile, jocurile si c\u00e2ntecele populare nu sunt simple piese de muzeu, nici elemente ale unei culturi moarte, ci realitate vie, prin care se manifesta spiritul de creatie artistica al poporului rom\u00e2n, \u00een cea mai dinamica si numeroasa categorie sociala a lui: taranimea\u201c.
\nAceste \u201emarturii ale sufletului si g\u00e2ndului stramosilor, traind cu aceeasi intensitate, alaturi de formele de cultura moderna care patrund tot mai mult \u00een satul rom\u00e2nesc, nasc din \u00eembinarea lor, noua conceptie de viata a poporului rom\u00e2n; si acum, ca si altadata, continua el noile forme de cultura se integreaza traditiei. Cunoasterea si patrunderea acestor forme de cultura este o necesitate pentru oricine vrea sa cunoasca si sa \u00eenteleaga Rom\u00e2nia de astazi\u201c. Mai departe subliniaza: \u201eInteresului pentru pitoresc i se adauga, deci, o nevoie obiectiva, resimtita tot mai mult de toti cei care \u00eesi dau seama ca Rom\u00e2nia este astazi un factor hotar\u00e2tor, nu numai pentru viata politica, ci si pentru viata culturala a Europei\u201c. T\u00e2narul om de stiinta \u00eencheia cu un veritabil apel \u00een favoarea valorificarii plenare a traditiei nationale: \u201eDaca arhitectura noastra moderna s-a inspirat din stilul caselor taranesti, daca \u00eenceputurile literaturii noastre culte se interfereaza cu interesul pentru poezia populara, daca muzica culta si-a gasit izvoare de inspiratie \u00een c\u00e2ntecul popular, desigur ca si dramaturgia si coregrafia rom\u00e2neasca moderna, care n-au izbutit p\u00e2na acum sa \u00eenvinga greutatile \u00eenceputului, \u00eesi vor gasi temeiuri de trainicie \u00een ritualurile si obiceiurile de straveche traditie pe care cultura taraneasca le-a pastrat\u201c.
\nAcesta era al treilea mare succes repurtat de grupuri de tarani rom\u00e2ni trimisi de Arhiva de Folclor a Societatii Compozitorilor Rom\u00e2ni peste hotare. Cei zece ani de activitate la Arhiva de Folclor a Societatii Compozitorilor Rom\u00e2ni au \u00eensemnat una dintre perioadele cele mai fecunde din activitatea de folclorist a lui Harry Brauner. Un numar de c\u00e2teva zeci de mii de c\u00e2ntece si jocuri populare din diverse zone folclorice ale tarii, aflate azi \u00een arhiva de fonograme a Institutului de Folclor \u201eConstantin Brailoiu\u201c al Academiei Rom\u00e2ne din Bucuresti, stau marturie vie pentru intense activitati de culegeri si cercetari pe teren efectuate de Harry Brauner, alaturi de Constantin Brailoiu, carora li s-au alaturat, pe parcurs, si alti colaboratori. Din inima Olteniei, de la Runcul Gorjului p\u00e2na la Marul din Banat, din Fundul Moldovei p\u00e2na \u00een Maramures, din Paduretii de Arges si Ograzile de Teleorman p\u00e2na \u00een Dobrogea, din Pestera-Brasov p\u00e2na \u00een Tataru’-Braila, din Bucuresti \u00een Bucovina, din Sant la Plopii Slavitesti \u00een C\u00e2mpia Dunarii, strabat\u00e2nd tara \u00een lung si \u00een lat, cu piciorul sau \u00een caruta, Harry Brauner a dat pilda unei \u00eenalte \u00eendatoriri patriotice si a \u00eemplinirii unei adevarate misiuni culturale fata de patrie, aleg\u00e2nd si conserv\u00e2nd cu pricepere c\u00e2ntarile neamului, carte vesnic vie, emotionanta, a existentei sale.
\n\u00cenca din anul 1929, Harry Brauner si profesorul sau, Constantin Brailoiu, erau preocupati de felul \u00een care negustorii de case de discuri difuzau un repertoriu pretins popular, care se dovedea nu numai lipsit de orice valoare, dar de cele mai multe ori daunator prin vulgaritatea lui. \u00cen felul acesta, \u00eensasi soarta c\u00e2ntecului nostru popular trecea la o faza de promovare \u00eensanatosita a repertoriului comercial. Primele discuri \u00eenregistrate purt\u00e2nd girul Arhivei de Folclor s-au v\u00e2ndut ca p\u00e2inea calda, spre marea satisfactie profesionala a celor doi folcloristi, dar si materiala a negustorilor, care fusesera c\u00e2stigati, \u00eentre timp, pentru cauza. Este vorba de celebrele tarafuri argesene, \u00eesi aminteste cu nostalgie Harry Brauner, care c\u00e2nta \u00een gura pietii, Ionita Badita si Ion Matache.
\n\u00cen ce-l priveste pe Constantin Brailoiu, acesta, afirma Harry Brauner, ad\u00e2nc preocupat sa ofere frumusetile c\u00e2ntecului nostru popular drept izvor de inspiratie pentru compozitori, a gasit cele mai fericite mijloace de armonizare. Glasul instrumentelor traditionale de acompaniament, tambalul si cobza, \u201etiiturile\u201c lor, adica formulele de acompaniament cu care lautarii nostri \u00eesi \u00eembraca melodiile, au fost folosite cu stiinta si rigoarea cercetatorului, dar si cu sensibilitatea artistului, \u00een cele paisprezece c\u00e2ntece populare armonizate pentru pian, dar si unele creatii din celebra colectie \u201eSpitalul Amorului\u201c a lui Anton Pann. Devenise cunoscuta publicului larg auditor una dintre melodiile transcrise \u00een notatie psaltica de catre maestrul Ioan Chirescu, la cererea expresa a lui Brailoiu, \u00een interpretarea vocala a Evantiei Costinescu, av\u00e2ndu-l la pian pe \u00eensusi Constantin Brailoiu ca acompaniator. Este vorba despre celebrul c\u00e2ntec \u201eP\u00e2na c\u00e2nd nu te iubeam\u201c.
\nCercetarile de folclor devenind din ce \u00een ce mai ample, rememoreaza H. Brauner, profesorul Brailoiu a cautat sa formeze c\u00e2t mai multe cadre de specialisti dintre studentii sai. Astfel, pe l\u00e2nga Gheorghe Firca, Alexandru Zira si Gavril Galinescu, incluz\u00e2nd-o si pe Paula Carp, care a contribuit esential la transcrierea c\u00e2ntecului nostru popular, trebuie amintita Emilia Comisel, conferentiar la catedra de folclor a Conservatorului \u201eCiprian Porumbescu\u201c din Bucuresti, dirijorul Constantin Bugeanu, compozitorul Constantin Palade, Ioan Nicola, conferentiar la catedra de folclor de la Conservatorul \u201eGheorghe Dima\u201c din Cluj, Gheorghe Ciobanu, conferentiar la catedra de folclor de la Conservatorul din Iasi, si multi altii care au beneficiat de \u00eendrumarea si de sfaturile savantului, printr-o munca total dezinteresata si plina de elan. \u00cempreuna cu toti colaboratorii sai, Constantin Brailoiu, fara a se bucura de niciun sprijin oficial, facuse din Arhiva de Folclor a Societatii Compozitorilor Rom\u00e2ni, \u00een preajma\u00a0 izbucnirii celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cel mai mare centru stiintific de acest tip din \u00eentreaga lume.
\n\u00cen anul 1943, Constantin Brailoiu pleaca \u201estrategic\u201c din tara \u00een calitate de diplomat MAE la Ambasada Rom\u00e2niei de la Berna-Elvetia, ajutat, s-a spus, de catre Harry Brauner, prin Lucretiu Patrascanu, lu\u00e2nd cu sine, dupa unele opinii, o mare parte din cele 851 de discuri (1784 de c\u00e2ntece culese de echipa sa \u00een 289 de sate, aproximativ 6000 de melodii populare), dupa ce culesese mai mult de 3000 de cilindri de Fonograf Edison, material care a servit drept baza de plecare pentru \u00eenfiintarea la Geneva a Arhivelor Internationale de Folclor \u00een cadrul Muzeului de Etnografie, \u00eempreuna cu Samuel Baud-Bovy. \u00cen tara, \u00eenainte de plecare, Brailoiu colaborase la revista \u201eLuptatorul\u201c, \u00eenfiintata de prietenul sau Leon Algazi. Acesta, \u00een 1936, este numit profesor la Capela Marii Sinagogi din Paris, unde a restaurat vechile moduri de c\u00e2nt ebraic. Algazi s-a stabilit si el, ulterior, \u00een Elvetia.
\nAflat departe de tara, profesorul Constantin Brailoiu desfasura o vie activitate la Geneva, \u00een Elvetia, \u00een cadrul Arhivelor Internationale de Folclor, duc\u00e2nd mai departe, cu pricepere si cu dragoste, pasiunea sa ardenta pentru creatia artistica a poporului nostru. \u00cen acelasi timp, el tinea o legatura permanenta cu ce se petrecea \u00een tara \u00een domeniul investigarii si cercetarii folclorice, scriind recenzii nenumarate despre unele dintre lucrarile de specialitate publicate la Bucuresti, trimit\u00e2nd recomandari si evaluari pertinente fostilor sai colaboratori \u00eentr-un mare numar de scrisori.
\nPoate cea mai impresionanta dovada a preocuparii sale constante \u00een acest domeniu este si faptul ca, afl\u00e2nd de prezenta lui Lucretiu Patrascanu la Conferinta de Pace de la Paris, \u00een cadrul delegatiei rom\u00e2ne, a venit \u00een mod special din Elvetia ca sa-l \u00eent\u00e2lneasca si sa-i aduca multumiri pentru sprijinul pe care i l-a dat lui Harry Brauner dupa 23 august 1944, determin\u00e2nd decizia lui Petru Groza de a se \u00eenfiinta Institutul de Folclor, unde director era Harry Brauner. Prin hotar\u00e2rea respectiva a putut fi readusa la viata si repusa \u00een circuitul national de valori Arhiva de Folclor a Societatii Compozitorilor Rom\u00e2ni. \u00cen felul acesta se \u00eemplinea visul cel mai drag al lui Constantin Brailoiu de a se \u00eenfiinta o institutie de stat care sa se preocupe de continuarea cercetarilor de folcloristica \u00een paralel cu activitatea de culegere si valorificare a zestrei traditionale spirituale mostenite, dezideratul sau de o viata.
\n\u00cen plina forma stiintifica, t\u00e2narul cercetator este nevoit, din pacate, sa se retraga, \u00een toamna anului 1940, la o catedra a unei scoli cu circuit restr\u00e2ns. Dar si aici, \u00eentre anii 1940 -1944, \u00eempreuna cu binecunoscutul filolog Jacques Byck, \u00eesi continua cercetarile asupra folclorului rom\u00e2nesc, analiz\u00e2nd raportul textului poetic popular cu muzica \u00eensotitoare si descoperind legatura intima, obligatorie \u00eentre universul poetic exprimat de un text, creatie originala, si melodia sub care circula ca fapt de cultura populara. J. Byck analiza textele poetice, Brauner se ocupa de melodii.
\nInterzic\u00e2ndu-i-se sa se mai ocupe de folclor, Harry Brauner, \u00een pofida restrictiilor absurde impuse de autoritatile legionare cooptate la guvernare, continua, pe ascuns, sa culeaga c\u00e2ntecul popular rom\u00e2nesc, cu predilectie pe tematica de razboi, importante creatii despre Razboiul de Independenta si despre Primul Razboi Mondial, precum si din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ca protest la aceasta interdictie, Maria Tanase, \u00eentr-un interviu (\u00een care era obligata sa-i \u201etaca\u201c jumatate din nume!) raspundea la \u00eentrebarea \u201eCine ti-a calauzit primii pasi si cuv\u00e2ntul decisiv al cui a fost la \u00eenceputurile carierei tale?\u201c astfel: \u201eEsential a fost sfatul si truda unui bun prieten, Harry…\u201c (\u201eDuminica\u201c, 30 mai 1943).
\n\u00cen 1945 profesorul este repus \u00een drepturi si numit consilier pentru folclor la Fundatiile Regale. \u00cen 1946 Harry Brauner \u00eenfiinteaza orchestra de muzica populara \u201eBarbu Lautaru\u201c, iar \u00een urmatorul an, Maria Lataretu este angajata ca solista, prin concurs. Va face o stralucita cariera. Patru ani mai t\u00e2rziu, \u00een 1949, Harry Brauner \u00eenfiinteaza, cu sprijinul lui Petru Groza, Institutul de Folclor, devenind primul sau director. Prietenia Lenei Constante si a Dorinei Radulescu, sotia lui Gogu Radulescu, importantul lider comunist din timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu, cu scenografa Herta Schwamen, alias Elena Patrascanu, a facilitat, printr-o interventie la autoritatile timpului a doamnei Patrascanu, repartizarea unui sediu nou \u00eenfiintatului Institut National de Etnografie si Folclor. \u00cen aceasta calitate, profesorul Brauner initiaza cursuri de \u00eenvatare a naiului (pentru care \u00eel cheama pe Fanic\u00e3 Luca), a cobzei (predat de Ion Zlotea), a tambalului etc., pentru tot mai larga rasp\u00e2ndire a mestesugului de a m\u00e2nui aceste instrumente traditionale ale folclorului nostru, aflate \u00een pericol de disparitie. Daca vechea Arhiva de Folclor condusa de Constantin Brailoiu avea doar trei angajati permanenti, Institutul nou \u00eenfiintat numara acum \u00een jur de optzeci de cercetatori profilati anume pe studiul folclorului muzical, literar si al jocurilor populare.
\nEvenimente tragice \u00eel rup din nou pe profesor de preocuparile nobile \u00een care era angajat si astfel, din 1950 p\u00e2na \u00een 1963, acesta devine indisponibil culturii rom\u00e2nesti. Abia dupa 1966 el revine \u00een actualitate si \u00eencepe o tumultuoasa si rodnica activitate. \u00cen acelasi an \u00eesi inaugureaza conferintele publice. \u00cen 1968 reintra \u00een Uniunea Compozitorilor, iar \u00een 1971 este numit profesor la Conservatorul \u201eCiprian Porumbescu\u201c din Bucuresti si director al Laboratorului de etnomuzicologie care a luat fiinta odata cu instalarea sa aici. \u00cen 1973, noul redactor-sef al revistei \u201eFlacara\u201c, poetul Adrian Paunescu, \u00eei anunta intrarea triumfala la revista printr-un articol omagial intitulat simbolic \u201eUn alt mare Brauner\u201c (poetul facea aluzie la existenta celuilalt frate al sau, celebrul pictor Victor Brauner). \u00cen \u201eFlacara\u201c, Harry Brauner inaugureaza o rubrica permanenta \u00een care militeaza \u00eempotriva \u201epoluarii\u201c folclorului, termen care \u00eei apartine si care s-a bucurat de o larga apreciere din partea specialistilor, dar mai ales a publicului larg cititor.
\n\u00cen 1976, la Paris, Radio France Culture a prezentat o emisiune de o ora intitulata \u201eDe vorba cu Harry Brauner; Harry Brauner si folclorul\u201c. Discutiile s-au concentrat asupra punctelor de vedere diverse si uneori divergente din r\u00e2ndul specialistilor \u00een folclor asupra problemei autenticitatii muzicii folclorice \u00een general. Scopul emisiunii a fost de a oferi ascultatorilor o demonstratie de folclor autentic rom\u00e2nesc \u00eenregistrat \u00een Rom\u00e2nia sub ochiul expert si girul lui Harry Brauner. S-a exemplificat si cu muzica de pe discuri \u00eenregistrate de Gheorghe Zamfir la Casa Electrecord. Harry Brauner, \u00eentrebat de interlocutor care este rolul folcloristului, a raspuns: \u201eFolcloristul trebuie sa fie nu numai un pastrator al valorilor folclorice reprezentative, ci mai ales un aparator al acestora, un pazitor al lor\u201c. Si a exemplificat vorbind despre larga miscare artistica de amatori din tara noastra \u00een care folcloristii sunt chemati sa \u00eendrume oamenii tocmai \u00een aceasta directie, a pazirii creatiei originale spre a nu-si pierde reala autenticitate atunci c\u00e2nd devine fapt artistic, pe scena. S-a vorbit apoi despre lucrarea \u201eLa moartea lui Stefan Cel Mare\u201c, pe care Radio Paris o mai difuzase \u00een 1973 si despre care Philipot, directorul emisiunii citate, afirma: \u201eEste\u00a0 cutremuratoare, de-a dreptul. Pare apropiata de folclor, dar nu! Este mult mai mult. Nu e \u00een genul lucrarilor lui Bela B\u00e1rtok, ce poarta o puternica amprenta folclorica. Degaja un sentiment nostalgic, o tristete resemnata prin care strabate \u00eentotdeauna continuitatea vietii, o aparare a vietii, a vietii deasupra evocarii mortii, a mortii lui Stefan Cel Mare. O opera ce ne-a fascinat aici la Paris\u201c.
\nTot Philipot spune la sf\u00e2rsitul emisiunii: \u201eAs vrea sa \u00eenchei, salut\u00e2nd din nou o personalitate ca a lui, o personalitate \u00een care cred, admirabila c\u00e2nd te g\u00e2ndesti la felul \u00een care, de-a lungul unei vieti pe care o stim, uneori, dureroasa, sa apere cu at\u00e2ta \u00eencr\u00e2ncenare si, mai ales, cu at\u00e2ta dragoste, muzica tarii lui\u201c.
\nHarry Brauner are bucuria, \u00een aceasta vreme, sa-l descopere pe zeul Pan al naiului rom\u00e2nesc, Gheorghe Zamfir, pe care-l prezinta \u00eentr-un sir de spectacole publicului parizian si elvetian.\u00a0 Folclorul rom\u00e2nesc, reprezentat de naiul lui Zamfir, acompaniat de instrumentisti unul si unul, era explicat din nou, de Harry Brauner, Europei si lumii \u00eentregi. Mult mai t\u00e2rziu, c\u00e2nd era deja celebru pe mapamond, Gheorghe Zamfir avea a-i scrie lui Harry Brauner pe o fila a primei metode de studiere a naiului aparuta la Paris (traducere de Lena Constante): \u201eCelui ce mi-a fost calauza si \u00eendrumator, parinte si frate, sprijin la durere si lumina la bucurie, celui ce mi-a dat at\u00e2t de multe…\u201c, Paris, 28 iunie 1975. Spre sf\u00e2rsitul vietii, cu ultimile resurse de energie, Harry Brauner si-a adunat toate g\u00e2ndurile unei vieti \u00eenchinate folclorului si spiritului nostru national, \u00een cartea purt\u00e2nd un titlu sugestiv: \u201eSa auzi iarba cum creste\u201c, un veritabil c\u00e2ntec de lebada, o carte de \u00eentelepciune \u00een care autorul ei lasa \u00eendemnul testamentar: arta populara trebuie \u201eobservata cu atentie si mai cu seama, cu multa discretie\u201c, ca o dominanta a personalitatii sale de folclorist.
\n\u201eCartea lui Harry Brauner ne indica ora exacta a folclorului si a folcloristicii rom\u00e2nesti, ea este o expertiza \u00eentreprinsa de un expert. Dar asta este o tautologie! – ar putea cineva sa exclame. Ei bine, preferam tautologiile \u00een locul expertizelor \u00eentreprinse de diletanti…\u201c, sententiona remarcabilul jurnalist si scriitor Mihai Pelin.
\nAlcatuind marea \u201eAntologie a c\u00e2ntecului popular rom\u00e2nesc din ultimele cinci secole (1540 – 1995)\u201c, \u00een calitate de cercetator si interpret vocal al c\u00e2torva sute de creatii folclorice traditionale preluate din culegerile profesorului Harry Brauner, ale magistrului sau Constantin Brailoiu, dar si ale altor colaboratori si culegatori de nestemate poetico-muzicale, printre care George Georgescu Breazul, Alexandru I. Amzulescu sau D. D. Stancu, \u00eentr-o prima editie cu 442 de piese, dupa ce, mai \u00eenainte, prezentasem \u00een cadrul Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c, \u00eencep\u00e2nd cu anii ’80 ai secolului trecut, o parte dintre ele, \u00een concerte-recital pe scena Ateneului Rom\u00e2n, \u00een ciclul \u201e200 de ani, de folclor muzical rom\u00e2nesc\u201c, beneficiind de \u00eendrumarea, dar si de prezentarea marelui folclorist \u00eentr-o premiera absoluta la nivel national, \u00een fata unui public bucurestean \u00eensetat de frumosul folcloric, am \u00eemplinit o datorie de onoare procur\u00e2ndu-i maestrului o vie satisfactie pe care nu s-a sfiit s-o exprime la adresa demersului meu si a prestatiei mele artistice vocal-interpretative.
\nEfortul de restituire a creatiilor perene ale mostenirii noastre folclorice traditionale s-a amplificat, dupa marea trecere a profesorului la cele vesnice, cu alte c\u00e2teva sute de creatii vocale alaturi de 178 de piese instrumentale, \u00een total 780, reunite \u00een ultima editie a Antologiei pe 35 de CD-uri audio (1540-2011) dedicate ca Omagiu lui George Enescu, celui care a iubit patimas, la fel de mult ca mai tinerii sai contemporani, sufletul rom\u00e2nesc.
\nAceste creatii, din seva carora s-au hranit izvodirile muzicii culte nationale, au evadat de pe cilindrii de ceara din Arhiva de sunete a magnetofonului cu s\u00e2rma sau de pe benzile magnetice, gazduite de Institutul de Folclor \u201eConstantin Brailoiu\u201c, catre sufletele iubitorilor de azi si de m\u00e2ine ai valorilor neamului rom\u00e2nesc, purt\u00e2nd \u00een eternitatea recunostintei noastre numele acestui patimas si vesnic t\u00e2nar cercetator si propagator urbi et orbi al folclorului nostru, Harry Brauner, alaturi de marea pleiada de investigatori si valorificatori ai ingenuitatii artistice nationale, \u00een frunte cu ne\u00eentrecutul magistru Constantin Brailoiu, carora, acum, la \u00eenceput de an nou 2014, le aducem un pios omagiu si recunostinta eterna.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
De sarbatori devenise o traditie ca \u00een Bucuresti, la Ateneu, sa se faca \u201edemonstratii\u201c \u00een fata publicului autohton sau chiar de peste granitele tarii cu artisti populari din cele mai pitoresti zone folclorice. \u00cembracati cu cele mai m\u00e2ndre straie taranesti, ei re\u00eenviau frumusetea portului popular, a jocurilor, a c\u00e2ntecelor si a obiceiurilor din partea locului… Cite\u0219te mai mult »Harry Brauner si perenitatea folclorului (III)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[10053,9463],"class_list":["post-17505","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-folclorul","tag-harry-brauner"],"views":1429,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17505","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17505"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17505\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17505"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17505"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17505"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}