20 decembrie 1849 \/ 15 ianuarie 1850: sunt cele doua date ce-si disputa ziua de nastere a poetului. Pentru prima pledeaza o \u00eensemnare a sa \u00eentr-un registru privat al Junimii: \u201eNascut la 20 decembrie 1849 (de Sf. Ignat)\u201c, dar si marturia fratelui sau, Matei Eminescu, din 1895, ca pe o Psaltire a familiei, pe pagina alba unde se notau diferite evenimente, statea scris de catre Gheorghe Eminovici \u00eensusi: \u201eAstazi, 20 decembrie 1849, la 4 ceasuri evropenesti, s-au nascut fiul nostru Mihail\u201c (cartea nu se mai gaseste, sau se presupune a fi o Psaltire a carei prima pagina, alba, este rupta; legendele stiintifice pretind ca aceasta pagina ar fi fost rupta intentionat de catre un mare istoric literar \u2013 nu spun numele, e persoana importanta! \u2013 pentru a nu mai persista aceasta data de rezerva \u00een biografia eminesciana: legendele nu intra, \u00eensa, nici \u00een zona enciclopediei \u2013 nici \u00een cea a istoriei\u2026).
\nPentru cea de-a doua data pledeaza, \u00eensa, actul de botez din 21 ianuarie 1850, semnat de tatal copilului, Gheorghe Eminovici, si de bunic, Stolnicul Vasile Jurascu, care la rubrica \u201edata nasterii\u201c consemneaza \u201e15 ianuarie 1850\u201c. Actul poate fi interpretat, cum a si fost: toate registrele de acest fel, din anii aceia, aglomereaza \u00een prima luna a anului mai multe nasteri ca de obicei, ceea ce denota ca sunt prunci de peste an care n-au apucat sa fie botezati p\u00e2na la totalizarea de la sf\u00e2rsitul anului precedent, si li s-au pus zile de nastere aleatorii \u00een anul curgator botezului. Numai ca mai exista o marturie, poate indirecta dar sigur a poetului: \u00een prefata la antologia de versuri Rum\u00e4nische Dichtungen, din 1881, Mite Kremnitz \u00eel prezinta succint pe Mihail Eminescu \u201epoetul pesimismului\u201c, \u201eredactorul sef al ziarului \u00abTimpul\u00bb\u201c \u2013 si pune anul nasterii \u00een paranteza, dupa nume: 1850. Si mai exista \u00eenca o marturie, care poate fi contabilizata de partea cealalta, a lui 20 decembrie 1849. Este o socoteala aritmetica facuta de poetul \u00eensusi pe un manuscris:<\/p>\n
1883-1849=34 ani.<\/p>\n
Dedesubt, notatia: \u201e78 de ani viata mea \u00eentreaga. At\u00e2ta am sa traiesc. Batr\u00e2nul meu tata tot astfel. Asta e marimea constant de timp a vietii unui individ de rasa noastra. Vor fi urcari si scaderi pe aceasta scara, va fi o oscilatie infinita \u00een coadaptarea cu \u00eemprejurarile. Omul \u00een sine om constant ram\u00e2ne constant\u201c. (Pare o glosa pe tema poeziei sale \u201eCu m\u00e2ne zilele-ti adaogi\u201c.) Caminarul va muri anul viitor, \u00een 1884, la v\u00e2rsta de 72 de ani; scriind \u00een 1883 si scaz\u00e2nd anul 1849, deducem ca M. Eminescu \u00eensusi avea \u00een vedere anul 1883. Daca facem, \u00eensa, scaderea lui 78 din 1883, rezulta anul 1804 \u2013 si nu mai stim la ce personaj de prin familia sa nascut \u00een acest an si av\u00e2nd acum 78 de ani se va fi g\u00e2ndit.
\nEste lesne de \u00eenteles ca poetul \u00eesi stia ambele date, din familie, dar si din copia de pe extractul de nastere (care i-a trebuit sigur \u00een relatia cu diferitele oficialitati) \u2013 si \u00een particular (jurnalul Junimii, de pilda) o declara pe prima, iar oficial, pe cea de-a doua. Data oficiala a nasterii sale ram\u00e2ne 15 ianuarie 1850 stil vechi (actualizata: 27 ianuarie) \u2013 lasata posteritatii prin vointa consemnata apasat prin semnatura, a tatalui si bunicului matern.
\nMai multe \u00eenvataminte am putea trage din judecarea nuvelei \u201eLa aniversara\u201c, publicata de M. Eminescu \u00een \u201eCurierul de Iasi\u201c \u00een 1876. Desi asta invita la istorie literara facuta pe un text literar, haideti sa vedem unde ajungem. Acolo este descris, asadar, momentul primei sarutari dintre doi tineri, de ziua lui, care este \u00eensemnata \u00een calendarul bisericesc drept ziua Sf\u00e2ntului Ermil. Ei bine, acest sf\u00e2nt exista cu adevarat si este pus \u00een calendar la data de 13 ianuarie (si pe vremea poetului, si astazi). Autorul, Eminescu, face paronomasie (potrivire de nume: Emin-Ermil) \u2013 dar si apropiere cronologica (13\/15 ianuarie). Asta n-ar fi nimic, dar personajele din nuvela se numesc Cajus si Tola, pseudonimele cu care el (Caius-Eminescu) si Veronica Micle-Tola \u00eesi vor semna unele scrisori mai t\u00e2rziu. Cu unele \u201erebusuri\u201c eminesciene ne \u00eent\u00e2lnim chiar \u00een poezii tiparite de poet (vezi si editia noastra), iar \u00eentr-o \u00eensemnare manuscrisa gasim: \u201eUx\u00e8 Nim\u00e8 calatoriu turcesc (persan)\u201c (la \u201eFata-n gradina de aur\u201c) \u2013 nume care, citit de la dreapta la st\u00e2nga, cum s-a observat \u00eenca de catre Perpessicius, da \u201eEminescu\u201c (si care, trebuie mentionat, aminteste frapant de \u201eOdiseea\u201c, locul unde Ulise \u00eesi declina numele catre Ciclop: Utis (scris Outis), adica \u201eNimeni\u201c \u00een greceste (urm\u00e2nd ca Ciclopul sa-i roage pe zei sa-l pedepseasca pe\u2026 Nimeni). Se mai cunosc anagramele de tipul Acinorev din manuscrise, pentru Veronica. Problema este ca, daca luam de buna aceasta marturie despre sine a poetului din \u201eLa aniversara\u201c, ar trebui sa acceptam adevarul integral, si anume ca ei doi se cunosteau \u00eenca de la frageda v\u00e2rsta de 18-19 ani. Asta pune sub semnul \u00eentrebarii \u201emarturia istorica\u201c a lui Iacob Negruzzi, pe care se bazeaza toti biografii lui Eminescu, dupa care cei doi s-au cunoscut la Viena, \u00een 1872, la 22 de ani deci. Da, dar tot asta ridica la rang de marturie de prima m\u00e2na marturia Harietei, sora poetului, care-i scrie Corneliei Emilian ca Mihai si Veronica se stiu si se iubesc din prima tinerete, si ca fotografia lui, aceea de la 19 ani, a fost facuta la cererea ei, a Veronicai. Mitul Manon Lescaut pluteste \u00een aer\u2026
\nIstoricul va considera toate aceste amanunte ca fiind savantl\u00e2curi si nu le va folosi \u2013 asa cum nici nu le foloseste,de fapt. O enciclopedia eminesciana, \u00eensa, trebuie sa le \u00eenregistreze undeva \u00een casuta lor alfabetica. \u00centr-o prima editie le va privi drept curiozitati, \u00eentr-o editie ulterioara va \u201emusca\u201c \u00eentruc\u00e2tva din potriviri \u2013 si tot asa, p\u00e2na la urma le va ridica pe toate catre public, cel care va judeca (ma refer at\u00e2t la publicul obisnuit, c\u00e2t si la cel avizat).<\/p>\n
Patronimul Eminovici se regaseste \u00een multe acte din zona Blajului, trag\u00e2ndu-se concluzia, de catre biografi, ca de aici ar fi venit Vasile Eminovici (1780-1844), care \u00een 1802 s-a fixat la Calinestii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, \u00een provincia austriaca Bucovina asadar, fiind dascal de biserica ortodoxa (fuga din zona Blajului dator\u00e2ndu-se, asadar, dorintei de a scapa de uniatie). Trebuie tinut cont si de faptul ca mosia Cuparencu se \u00eentindea mult \u00een nord-vest, catre Polonia, unde se gaseau sate \u00eentregi de rom\u00e2ni: si \u00een Polonia se regaseste frecvent patronimicul, sub forma Eminowicz, iar poetul \u00eensusi era, uneori, ispitit sa-si descopere o ascendenta de nobil polonez. Vasile Eminovici si sotia sa, Ioana, mor \u00een epidemia de holera din 1844 \u2013 deci poetul nu-i cunoaste. Gheorghe, primul lor baiat, tatal poetului, se naste \u00een 1812, \u00eenvata carte la Suceava si trece \u00een Moldova, unde este administrator al unor mosii. Lu\u00e2ndu-si rangul de caminar, \u00eesi \u00eentemeiaza gospodarie la Ipotesti, dupa ce a stat, o vreme, la Dumbraveni. Se casatoreste cu Raluca Iurascu si au \u00eempreuna 11 copii: Serban (1841), Nicolae (1843), Gheorghe (1844), Ruxandra (1845), Ilie (1846), Maria (1848), Mihai, Aglaia (1852), Harieta (1854), Matei (1856), Vasile (?). Poetul este al saptelea copil la parinti. Ruxandra, Maria si Vasile mor din frageda copilarie (fetele sunt \u00eengropate, dupa cum se acrediteaza, \u00een cimitirul din Dumbraveni). Fac\u00e2nd parte din mica boierime a locului, Caminarul Gheorghe Eminovici \u00eesi permite chiar sa tina la curte, c\u00e2tva timp, un pictor austriac ce ne va lasa tabloul Ralucai cu bogate bijuterii la g\u00e2t si pe degetele de la m\u00e2ini. De asemenea, \u00eengrijeste de educatia copiilor \u2013 pe care-i orienteaza catre studii nu la Iasi, \u00een Moldova, ci la Cernauti ori Sibiu, \u00een provincii imperiale. Portretul sau, facut de Corneliu Botez \u00een 1909 dupa consemnarile celor care l-au cunoscut direct, ne arata ca poetul \u00eei mosteneste multe calitati: \u201eEra un caracter ferm, o fire vesela \u00een timpuri bune ca si grele si originala; vorbaret si plin de spirit muscator. Fuma, nu bea. Avea talent de imitatie a vocii si a miscarilor: imita pe cepelegi, pe g\u00e2ngavi, pe boierii cu tabietului si alte asemenea cu o extrema iscusinta. Batr\u00e2nul Eminovici era \u00eenzestrat cu o memorie fenomenala a numelor, datelor etc., memorie pe care a mostenit-o poetul. Cunostea \u00een toate amanuntele viata oamenilor \u00eensemnati din tara Moldovei (boieri si boiernasi), din care o parte s-a scurs mai la urma \u00een Muntenia, \u00eempreuna cu \u00eentreaga genealogie a neamului lor. Avea o colectie mare de scrieri rom\u00e2nesti si cunostea ad\u00e2nc istoria tarii. Avea darul vorbirii, si un asa de mare mestesug de a istorisi ca zile si nopti nu ti s-ar fi ur\u00e2ta-l asculta. Avea un glas sonor, muzical (poetul Eminescu avea un frumos glas de tenor care, cum vedem, l-a mostenit de la tatal sau, dimpreuna cu celelalte \u00eensusiri intelectuale) si se exprima \u00een cea mai curata si aleasa limba rom\u00e2neasca. Concis \u00een stil, \u00eei placea sa povesteasca \u00eent\u00e2mplari si aduceri aminte din trecut. Cunostea bine limbile: polona, rusa si ruteana si vorbea binisor frantuzeste si nemteste\u2026\u201c. Si-a luat rangul de Caminar \u00een luna mai 1841, de la domnitorul Mihai Sturdza, si le povestea adesea copiilor cum s-a dus sa-i multumeasca, si acesta la \u00eent\u00e2mpinat cu vorbele: \u201eEi! Prin ce c\u00e2rciumi te-ei tavali de-acu \u00eenainte?\u201c \u2013 fiind obisnuit cu noii boiernasi pe care-i facea care \u201edupa ce i-a boierit, se tavaleau prin c\u00e2rciume si necinsteau boieria\u201c. Matei Eminescu, cel care povesteste episodul, mai spune: \u201eC\u00e2nd ne-a istorisit-o tata s-a pus Mihai pe un r\u00e2s de nu-l mai puteam opri\u201c.
\nMama, Raluca Iurasca, sau Iurascu, dar pe numele adevarat Raresa, \u201eavea pretentii de noblete fata de tata zic\u00e2nd ca Iurascestii, strabunii ei, au fost boieri de prima ordine\u201c \u2013 povesteste acelasi Matei \u2013 iar \u201etata n-o contrazicea, dec\u00e2t \u00eei obiecta ca, la drept vorbind, mai nobil a fost Dontu dec\u00e2t Jurascestii\u201c \u2013 invoc\u00e2ndu-l, asadar, pe bunicul Ralucai, un nobil \u201emuscal daca nu cumva cazac\u201c refugiat \u00een Moldova ca sa scape de m\u00e2nia tarului, prieten cu generalul Jeltuhin care de c\u00e2teva ori a venit pe la ei si i-a umplut de daruri. Suntem \u00een Nord-Est, unde Botosanii devin, pentru Moldova, un v\u00e2rtej de limbi si o vatra de genii rom\u00e2nesti: dupa Mihai Eminescu \u00eei vom prenumara \u00eentre ele pe Nicolae Iorga si George Enescu, p\u00e2na la Nicolae Labis al secolului al XX-lea \u00eennegrindu-se multe pagini de h\u00e2rtie. Mai e de amintit ca Gheorghe Eminovici a fost ajutat de c\u00e2teva ori \u00een viata de ambasada Rusiei, pentru ca avea prieteni, stia limba \u2013 dar mai ales pentru ca mosiile lui Bals, pe care le administra, se \u00eentindeau si dincolo de Rom\u00e2nia.
\n\u00cen privinta Ralucai, nascuta \u00een 1816, este necesar sa amintim ca ea este din noua frati \u2013 si toti sau aproape toti ceilalti se gasesc calugari sau calugarite, \u00eentre ei Jachift Jurascu fiind staret la M\u00e2nastirea Cosula (acolo unde Iorga va gasi, \u00een 1909, vechea traducere rom\u00e2neasca din Herodot \u2013 iar studiile eminescologice arata ca poetul a folosit expresii de limba din ea pentru \u201eEgipetul\u201c, dar mai ales pentru \u201eScrisoarea III\u201c, consider\u00e2ndu-se ca a consultat o copie aflatoare \u00een biblioteca lui Vasile Pogor), iar Olimpiada Jurascu, stareta la M\u00e2nastirea Agafton \u2013 acolo unde poetul, copil, se plimba adeseori ram\u00e2n\u00e2nd vara saptam\u00e2ni \u00eentregi si ascult\u00e2nd povestile ori c\u00e2ntecele locului. De ce aceasta alcatuire, aceasta atractie catre cele sfinte \u00een familia Jurascestilor \u2013 cu sase sau sapte fete bisericesti si Raresa singura mireana, mama de 11 copii? Sa nu alimentam fantezia biografilor senzationalisti \u2013 dar sa spunem ca religiozitatea lui M. Eminescu avea radacini puternice \u00een familia mamei.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
20 decembrie 1849 \/ 15 ianuarie 1850: sunt cele doua date ce-si disputa ziua de nastere a poetului. Pentru prima pledeaza o \u00eensemnare a sa \u00eentr-un registru privat al Junimii: \u201eNascut la 20 decembrie 1849 (de Sf. Ignat)\u201c, dar si marturia fratelui sau, Matei Eminescu, din 1895, ca pe o Psaltire a familiei, pe pagina… Cite\u0219te mai mult »Cand s-a nascut Eminescu?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[10042],"class_list":["post-17491","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cand-s-a-nascut-eminescu"],"views":3486,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17491","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17491"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17491\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17491"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17491"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17491"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}