{"id":17489,"date":"2014-01-16T13:24:39","date_gmt":"2014-01-16T11:24:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17489"},"modified":"2014-01-16T13:24:39","modified_gmt":"2014-01-16T11:24:39","slug":"poezia-eminesciana-intelesuri-in-recurs","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/poezia-eminesciana-intelesuri-in-recurs\/","title":{"rendered":"Poezia eminesciana: intelesuri in recurs"},"content":{"rendered":"

Altceva dec\u00e2t clasica repetitie<\/strong>
\nUna dintre caracteristicile liricii eminesciene o constituie marea frecventa a structurilor poetice de tip repetitiv. Avem \u00een vedere, \u00een primul r\u00e2nd, procedeul bine cunoscut \u00een retorica si \u00een stilistica al repetitiei. Definita drept \u201efigura sintactica (de constructie) care consta \u00een reluarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi sunet, radical, cuv\u00e2nt ori grup de cuvinte\u201d (vezi \u201eDictionar de stiinte ale limbii\u201d, Editura Nemira, 2001), repetitia, alaturi de epitet, comparatie, metonimie, sinecdoca si metafora este pe larg analizata \u00een numeroasele studii si cercetari stilistice consacrate poeziei lui Eminescu.
\n\u00centr-o privire sintetica, retinem aici numai versurile cu care, \u00een lucrarea lexicografica mentionata, sunt ilustrate articolul \u201eRepetitie\u201d si diferitele specii ale acestei \u201efiguri\u201d. Articolul se deschide cu un exemplu generic extras din \u201eScrisoarea III\u201d: \u201eMircea \u00eensusi m\u00e2na-n lupta vijelia-ngrozitoare,\/ Care vine, vine, vine, calca totul \u00een picioare\u201d. Aproape toate formele repetitiei, inclusiv cele mai rare, \u00eesi gasesc ilustrari adecvate \u00een poezia eminesciana: \u201eanadiploza \u2013 \u201eVesnic este numai r\u00e2ul: r\u00e2ul este demiurg\u201d; anafora, specia tricolon, trei reluari \u2013 \u201eSunt ne-ntelese literele vremii\u2026?\/ Suntem plecati sub greul anatemii\u2026?\/ Suntem spre-a da viata problemei,\/ S-o dezlegam nu-i chip \u00een univers?\u201d; specia anafora multipla: \u201eCine-i acvila ce cade? Cine-i st\u00e2nca ce se sfarma?\/ Cine-i leul ce \u00eenchide cu durere ochii sai?\/ Cine-i tunetul ce moare umpl\u00e2nd lumea de alarma?\/ \u2013 Este domnul Rom\u00e2niei: Barbu Dimitrie Stirbey!…\u201d; climaxul \u2013 \u201eTe-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc\u201d; enumeratia sau enumerarea de termeni care alcatuiesc o gradatie ascendenta \u2013 \u201eO! te vad, te-aud, te cuget, t\u00e2nara si dulce veste\/ Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei\u201d; epanadiploza \u2013 \u201eNu te iubesc at\u00e2t c\u00e2t stiu sa te iubesc?\u201c; parigmenonul \u2013 \u201eSi Narcis, vaz\u00e2ndu-si fata \u00een oglinda sa, izvorul\/ Singur fuse \u00eendragitul, singur el \u00eendragitorul\u201d; paralelismul sintactic\/ gramatical \u2013 \u201eCa-i visul unei umbre si umbra unui vis\u201d; \u201eRepaos lung la lunga mea durere\u201d; \u201eZica toti ce vor sa zica,\/ Treaca-n lume cine-o trece\u201d; \u201ePierdut e totu-n zarea tineretii\/ Si muta-i gura dulce-a altor vremuri\u201d.
\nScapa, \u00eensa, categorizarii stilistice clasice acele structuri poetice care se apropie, \u00eentr-o anumita masura, de repetitie, dar difera de aceasta prin anumite trasaturi care le particularizeaza, at\u00e2t sub aspectul formei, c\u00e2t si sub acela al functiei lor \u00een ceea ce priveste \u00eentelesul poeziei \u00een care ele apar. Asemenea structuri repetitive sunt mult mai numeroase \u00een poezia eminesciana dec\u00e2t \u00een creatia oricarui alt poet rom\u00e2n. Frecventa lor ne \u00eendreptateste sa credem ca Eminescu le atribuie un anumit rol \u2013 decisiv, uneori \u2013 \u00een conturarea g\u00e2ndului sau poetic. De aici, necesitatea de a le identifica si a le lua \u00een considerare \u00een receptarea\/interpretarea poeziilor \u00een care este utilizat acest tip de expresie.
\nBocet, nu elegie sau oda
\nNu \u00eent\u00e2mplator, o structura poetica repetitiva gasim chiar \u00een poezia de debut a lui \u201eMihaiu Eminoviciu, privatist\u201d, intitulata \u201eLa morm\u00e2ntul lui Aron Pumnul\u201d si tiparita \u00een \u201eLacramioarele \u00eenvataceilor gimnazisti din Cernauti la morm\u00e2ntul preaiubitului lor profesoriu Arune Pumnul, repausat \u00eentr-a 12\/24 ianuarie 1866\u201d. Prima ei strofa se \u00eencheie cu secventa: \u201eSe stinse un luceafar, se stinse o lumina,\/ Se stinse-o dalba stea.\u201d Este prima dintr-un sir cuprinz\u00e2nd mai multe secvente a caror constructie implica iteratia si similaritatea termenilor folositi: \u201eTe-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt si mare\u201d; \u201eSi-ti \u00eempletesc ghirlande, cununi mirositoare,\/ Cununi de dalbe flori!\u201d; \u201eTe pl\u00e2nge Bucovina, te pl\u00e2nge-n voce tare,\/ Te pl\u00e2nge-n t\u00e2nguire si locul tau natal\u201d. Repetitiile de acest tip reprezinta axul pe care este structurata poezia, ceea ce face ca \u00eentelesul ei de ansamblu sa o apropie de o specie a liricii populare, anume de bocet. \u00centocmai ca \u00een bocete, \u00een \u201eLa morm\u00e2ntul lui Aron Pumnul\u201d gasim:
\n\u2013 adresarea directa catre mort: \u201eTe-ai, te-ai dus din lume, o! geniu nalt si mare\u201d;
\n\u2013 relevarea emfatica a calitatilor mortului: \u201eluceafar\u201d, \u201elumina\u201d, \u201estea\u201d, \u201egeniu\u201d;
\n\u2013 participarea \u00eentregii comunitati la durerea pricinuita de moartea unui membru \u2013 \u00een acest caz, de frunte \u2013 al ei: \u201e\u00cembraca-te \u00een doliu, frumoasa Bucovina\u201d; \u201eTe pl\u00e2nge Bucovina, te pl\u00e2nge-n voce tare\u201d (Pe Pumnul \u00eel pl\u00e2nge, nu numai Bucovina, ci si Ardealul \u2013 locul nasterii sale: \u201eTe pl\u00e2nge-n t\u00e2nguire si locul tau natal\u201d);
\n\u2013 evocarea locului spre care se \u00eendreapta mortul: \u201eCol\u00f2 \u00een Eliseu\u201d, adica \u00een acel loc unde, dupa vechii greci, se duc sufletele celor virtuosi. (Adolescentul poet nu ezita sa faca uz de timpuriile sale cunostinte de mitologie, asa cum va face adesea si mai t\u00e2rziu, pe masura cunoasterii din ce \u00een ce mai aprofundate a mitologiei si filozofiei grecesti.)
\nAsadar, mai cur\u00e2nd dec\u00e2t oda, asa cum va fi \u201eLa Heliade\u201d, publicata \u00een 1867, \u00een \u201eFamilia\u201d, sau \u201eLa moartea principelui Stirbey\u201d, inclusa \u00eentr-o foaie volanta aparuta \u00een 1869, ori elegie, asa cum gasim multe \u00een lirica eminesciana, \u201eLa morm\u00e2ntul lui Aron Pumnul\u201d este expresia jalei \u201eprivatistului Mihaiu Eminoviciu\u201d la petrecerea din lume a \u201eprea iubitului (lui) profesoriu\u201d. Nu este, desigur, bocetul unei bocitoare de profesie, ci pl\u00e2nsetul-bocet al unui adolescent sincer si ad\u00e2nc \u00eendurerat de o pierdere care era a Bucovinei, dar, poate mai mult, era chiar a lui, \u201e\u00eenvatacelul\u201d la Scoala Lepturariului, ca si la aceea a cugetului de mare patriot al lui Aron Pumnul.
\nTocmai \u00een aceasta consta diferenta fata de \u201eLa Heliade\u201d, unde expresia sentimentului sau de admiratie fata de un \u00eenaintas, controversat \u00een acel moment, reprezinta, de fapt, ocazia de a se pozitiona pe sine \u00eensusi ca poet \u00een raport cu poezia lui Ion-Heliade Radulescu: \u201eRuga-m-as la Erato, sa c\u00e2nt ca Tine, barde,\/ De nu \u00een viata-mi toata, dar c\u00e2ntecu-mi de moarte\/ Sa fie ca \u00abBlestemu\u00bb-Si\u2026 sa-l c\u00e2nt apoi sa mor\u201d.
\nNoi \u00eentelesuri ies la iveala<\/strong>
\nStructuri de tip repetitiv \u00eent\u00e2lnim frecvent \u00een poezia apartin\u00e2nd creatiei \u00eencepatoare: \u201eSoptind soapte de amor\u201d \u00een \u201eDe-as avea\u2026\u201d; \u201eAsta vreu, dragul meu\u201d \u00eentr-o poezie-cuplet scrisa pentru teatru, editata chiar sub acest titlu; \u201eDulce Rom\u00e2nie, asta ti-o doresc\u201d \u00een \u201eCe-ti doresc eu tie, dulce Rom\u00e2nie\u201d. Ele nu sunt \u00eenvestite numai cu o functie eufonica, ci \u00eendeplinesc un rol si \u00een conturarea \u00eentelesului. \u00cen \u201eDe-as avea\u2026\u201d, poezia cu care a debutat \u00een \u201eFamilia\u201d, \u00een 1866, \u00eentelesul de indirecta declaratie de dragoste este dezvaluit de secventa \u201eSoptind soapte de amor\u201d care \u00eensoteste fiecare dintre dorintele direct exprimate de adolescentul-poet, atras, pudic, fie de \u201eo floare\/ M\u00e2ndra, dulce, rapitoare\u201d, fie de \u201eo floricica\/ Gingasa si tinerica\u201d, fie, \u00een sf\u00e2rsit, de \u201eo porumbita\/ Cu chip alb de copilita\u201d. Similar, \u00een \u201eLa o artista\u201d, poezie publicata doi ani mai t\u00e2rziu, atractia catre o c\u00e2ntareata \u00eent\u00e2lnita \u00een peregrinarile sale teatrale cu trupa lui Mihai Pascaly poetul o exprima printr-o suita de comparatii alese, cu precadere, din domeniul muzicii. Obiectul atractiei \u00eei apare ca \u201ea noptii poezie\u201d; ca \u201ezefirii ce adie\/ C\u00e2nturi dulci ca un fior\u201d; ca \u201enota ratacita\/ Din c\u00e2ntarea sferelor\/ Ce eterna, nefinita\/ \u00cengerii o c\u00e2nta-n cor\u201d; cu \u201evisul ce se-mbina\/ Palid, lin, \u00eencetisor\/ Cu o raza de lumina\/ Ce-arde geana ochilor\u201d. Dar, ceea ce vrea, cu deosebire, sa comunice poetul obiectului adoratiei sale este ca atractia nu este una de moment, trecatoare, ca ea nu-l paraseste niciodata pe el, admiratorul aflat \u00een mijlocul \u201eflorului\u201d de aplauze. Acest \u00eenteles este legat de reluarea celor patru versuri de la sf\u00e2rsitul primei octave la finele ultimei octave a poeziei. Secventa marcheaza mai \u00eent\u00e2i intrarea \u00een scena a c\u00e2ntaretei \u2013 \u201eTu c\u00e2ntare \u00eentrupata!\/ De-al aplauzelor flor,\/ Apar\u00e2nd divinizata\/ Rapisi sufletu-mi \u00een dor\u201d \u2013 pentru ca, la sf\u00e2rsit, sa marcheze iesirea ei din scena, unde \u201eapar\u00e2nd\u201d lasa, firesc, locul lui \u201edispar\u00e2nd\u201d: \u201eTu c\u00e2ntare \u00eentrupata!\/ De-al aplauzelor fluor\/ Dispar\u00e2nd divinizata\/ Rapisi sufletu-mi \u00een dor.\u201d
\nProcedeul reluarii unor secvente de versuri sau chiar a unor strofe \u00eentregi va fi aplicat de mai multe ori. \u00cel gasim, zece ani mai t\u00e2rziu, \u00een \u201ePe aceeasi ulicioara\u2026\u201d, poezie apartin\u00e2nd epocii iesene si av\u00e2nd, desigur, alt adresant. Ultimele versuri ale primei strofe \u2013 \u201ePe aceeasi ulicioara\/ Bate luna \u00een feresti,\/ Numai tu de dupa gratii\/ Vecinic nu te mai ivesti!\u201d \u2013 se regasesc, cu mici modificari din necesitati de rima, \u00een ultima dintre cele 8 strofe ale poeziei: \u201eV\u00e2ntul tremura-n perdele\/ Astazi ca si alte dati,\/ Numai tu de dupa ele\/ Vecinic nu te mai arati!\u201d
\nPoezia da expresie deceptiei poetului \u00een fata pierderii de catre femeia iubita a alteritatii ei dint\u00e2i: \u201eAltul este al tau suflet,\/ Altii ochii tai acum\u201d. \u00centelesul transferat asupra \u00eentregii poezii de repetarea secventei mentionate este acela ca, \u00een conditiile \u00een care totul a ramas ca \u00een trecut \u2013 \u201eaceeasi ulicioara\u201d, aceeasi luna care \u201ebate \u00een feresti\u201d, \u201eaceiasi pomi \u00een floare\u201d \u2013 , inclusiv poetul, iubita nu mai raspunde prin bine cunoscutul gest de reciprocitate \u00een iubire. Lipsa raspunsului nu poate dec\u00e2t sa accentueze dezolarea care \u00eel cuprinde pe poet atunci c\u00e2nd \u00eesi aminteste \u2013 retraindu-le, parca \u2013 gesturile de dragoste din trecut: \u201eAh, subtire si gingasa\/ Tu paseai \u00eencet, \u00eencet,\/ Dulce \u00eemi veneai \u00een umbra\/ Tainuitului boschet\/\/ Si las\u00e2ndu-te la pieptu-mi,\/ Nu stiam ce-i pe pam\u00e2nt,\/ Ne spuneam at\u00e2t de multe\/ Far-a zice un cuv\u00e2nt.\/\/ Sarutari erau raspunsul\/ La-ntrebari \u00eendeosebi,\/ Si de alte cele-n lume\/ N-aveai vreme sa \u00eentrebi.\u201d Concluzia dezabuzata \u2013 \u201eSi \u00een farmecul vietii-mi\/ Nu stiam ca-i tot aceea\/ De te razimi de o umbra\/ Sau de crezi ce-a zis femeia\u201d \u2013 este mai \u00eent\u00e2i anticipata, pentru ca, \u00een final, sa fie pe deplin confirmata de faptul ca, la trecerea lui, iubita nu se mai arata de dupa \u201egratii\u201d sau de dupa perdele. Gestul, respectiv absenta gestului asteptat devin emblematice pentru relatia dintre \u00eendragostiti.
\nStructurile poetice iterative si similar-afine \u00een oglinda repetitiei
\n\u00cen legatura cu structurile repetitive ca cele de mai sus se poate sustine ca ele \u00eendeplinesc un anumit rol \u00een conturarea g\u00e2ndului poetic. Ele au, asadar, o alta functie dec\u00e2t aceea proprie procedeului stilistic al repetitiei. Functia repetitiei se limiteaza la o secventa precis delimitata a poeziei \u00een timp ce structurile caracterizate prin iterativitate si similaritate se refera la poezie \u00een \u00eentregul ei pentru a evidentia mai bine sau chiar pentru a-i scoate la iveala \u00eentelesul ori ideea \u00eencifrata de poet \u00een ea.
\nRepetitia \u2013 oricare ar fi specia ei: epizeuxis, anafora, anadiploza, epifora, antanaclaza, climax, poliptoton etc. \u2013 se raporteaza la un cuv\u00e2nt (\u201eTe-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc\u201d), la o sintagma (\u201eVijelia-ngrozitoare\/ Care vine, vine, vine, calca totul \u00een picioare\u201d) sau la un vers \u2013 \u00een genere, versul din care ea \u00eensasi face parte (\u201eAn cu an \u00eemparatia tot mai larga se sporeste,\/ Iara flamura cea verde se \u00eenalta an cu an.\u201d). \u00cen ceea ce priveste functia ei, repetitia este destinata \u201esa intensifice prin insistenta\/redundanta, cu sau fara valoare superlativa evidenta\u201d secventa pe care o determina (cf. \u201eDictionar de stiinte ale limbii\u201d).
\nRepetitia \u201er\u00e2nduri-r\u00e2nduri\u201d \u00eendeplineste aceeasi functie retorica de intensificare \u00een toate contextele \u00een care apare, fie ca este vorba de caderea florilor de tei (\u201eAdormind de armonia\/ Codrului batut de g\u00e2nduri\/ Flori de tei deasupra noastra\/ Or sa cada r\u00e2nduri-r\u00e2nduri\u201d); fie de modul cum valurile vremii izbesc \u201ecorabia vietii\u201d poetului (\u201eCorabia vietii-mi, grea de g\u00e2nduri,\/ De st\u00e2nca mortii risipita-n sc\u00e2nduri,\/ A vremei valuri o lovesc si-o sfarma\/ Si se izbesc \u00eentr-\u00eensa r\u00e2nduri-r\u00e2nduri\u201d); fie de freamatul care, toamna, trece prin frunzele uscate (\u201eIar padurea lin suspina si prin frunzele uscate\/ R\u00e2nduri-r\u00e2nduri trece-un freamat ce le scutura pe toate\u201d); fie ca este vorba, ca \u00een poemul \u201eStrigoii\u201d, \u00een pregatirea ritualului pag\u00e2n prin care magul readuce la o viata de strigoi pe \u201eregina dunareana\u201d, mireasa lui Arald, de cresterea tumultoasa a \u201epl\u00e2nsorilor\u2026 \u00eempinse de blestem\u201d (\u201ePl\u00e2nsori sf\u00e2sietoare \u00eempinse de blestem\/ Se urmaresc prin balte, se cheama, fulger, gem\/ Si cresc tumultoase \u00een valuri r\u00e2nduri-r\u00e2nduri\u201d); fie, \u00een sf\u00e2rsit, ca e vorba de ceata care creste \u00een jurul poetului, aflat pe jet, \u00een fata focului, si vis\u00e2nd la \u201ebasmul vechi al z\u00e2nei Dochii\u201d (\u201eSi eu astfel ma uit din jet pe g\u00e2nduri,\/ Visez la basmul vechi al z\u00e2nei Dochii,\/ \u00cen juru-mi ceata creste r\u00e2nduri-r\u00e2nduri\u201d).
\n\u00cen schimb, o structura repetitiva cum este \u201eV\u00e2nturile, valurile \u2013 Valurile, v\u00e2nturile\u201d care apare la sf\u00e2rsitul fiecareia dintre cele patru strofe ale postumei \u201eDintre sute de catarge\u201d \u00eendeplineste o functie interpretativa legata de \u00eentelesul de ansamblu al poeziei. Aici, dupa cum am aratat \u00een articolul consacrat transcenderii biograficului, adica ridicarii creatiei de la faptul de viata la o idee cu valoare generala, (v. \u201eEminescu: \u00eentre biografie si poezie\u201d, \u00een \u201eCultura\u201d, nr. 31-33, 2013) avem a face nu cu expresia \u201edorului departarilor si a senzatiei plutirii spre larg\u201d, ci cu itinerarul unei calatorii interioare, care \u00eel poarta pe poet \u00een strafundurile sinelui, spre \u201eg\u00e2ndul\/ Ce-(i) strabate c\u00e2nturile\u201d. Deplasarea de la \u00eentelesul de suprafata la acela de ad\u00e2ncime este sustinuta, subiacent, de secventa \u201eV\u00e2nturile, valurile \u2013 Valurile, v\u00e2nturile\u201d. Ea \u00eensoteste la \u00eenceput meditatia interogativa a poetului \u00eendreptata asupra sortii, presupus vitrege, a \u201ecatargelor\u201d si a \u201epasarilor calatoare\u201d. Dar, tot ea \u00eensoteste si meditatia, de data aceasta conditionala, asupra \u201enorocului\u201d si a \u201eidealurilor\u201d pentru a se opri, \u00een cele din urma, asupra \u201eg\u00e2ndului nenteles\u201d al \u201ec\u00e2nturilor\u201d sale. Unind \u00eentre ele cele doua planuri, structura iterativa si similar-afina \u201eV\u00e2nturile, valurile \u2013 Valurile, v\u00e2nturile\u201d asimileaza \u201ecatargele\u201d si \u201epasarile calatoare\u201d, \u201enorocului\u201d si \u201eidealurilor\u201d. \u00cen felul acesta, din planul obiectiv al realitatii din afara omului trecem \u00een planul subiectiv al interioritatii sale: \u201ecatargele\u201d si \u201epasarile calatoare\u201d sunt, de fapt, simboluri ale \u201enorocului\u201d si \u201eidealurilor\u201d. \u201eDorul departarilor\u201d se vadeste a fi un dor de sine, iar vitregia sortii \u201ecatargelor\u201d si a \u201epasarilor calatoare\u201d se transfera asupra sortii omului c\u00e2nd acesta \u00eesi goneste \u201enorocul\u201d si \u201eidealurile\u201d. Este de retinut si modularea actiunii v\u00e2nturilor si a valurilor: ele \u201esparg\u201d catargele \u201ecare lasa malurile\u201d si \u201e\u00eeneaca\u201d pasarile calatoare \u201eCe strabat pam\u00e2nturile\u201d. \u00cen schimb, \u201egonindu-si\u201d norocul si idealurile omul risca sa nu mai fie stap\u00e2n pe propria-i soarta; el este supus, deci, conditiei de a fi urmat \u201e\u00een tot locul\u201d de schimbatoarele v\u00e2nturi si valuri. Interesant \u00een acest context este ca, \u00een ceea ce priveste \u201eg\u00e2ndul nenteles\u201d al \u201ec\u00e2nturilor\u201d, actiunea v\u00e2nturilor si a valurilor \u00eesi pierde caracterul potential amenintator \u2013 se \u00eembl\u00e2nzeste \u2013 fiind redusa la rolul de a-l \u00eeng\u00e2na\u201d. Aici, constructia impersonala din strofa precedenta \u2013 \u201eDe-i goni fie norocul\/ Fie idealurile\/ Te urmeaza \u00een tot locul\/ V\u00e2nturile, valurile\u201d \u2013 \u00eesi pastreaza forma dar \u00eesi pierde generalitatea devenind aplicabila poetului \u00eensusi care \u2013 cu \u00eendreptatire se poate spune \u2013 sta \u00een spatele \u201ec\u00e2nturilor\u201d al caror \u201eg\u00e2nd\u201d \u201eram\u00e2ne nenteles\u201d: \u201eNenteles ram\u00e2ne g\u00e2ndul\/ Ce-ti strabate c\u00e2nturile\u201d. \u201e\u00ceng\u00e2n\u00e2nd\u201d acest g\u00e2nd \u201enenteles\u201d, \u201evalurile, v\u00e2nturile\u201d \u00eel \u00eensotesc, desigur, murmur\u00e2nd, dar, \u00een acelasi timp, \u00eei \u00eentretin si-i amplifica misterul.
\n\u00centeles local, \u00eenteles global<\/strong>
\nO analogie cu misterioasa lume a fractalilor este susceptibila sa aduca mai multa lumina asupra functiei interpretative pe care o putem atribui structurilor poetice repetitive.
\nFractalii geometrici se caracterizeaza, dupa cum se stie, prin autosimilaritate si recursivitate. Aplicarea functiei matematice care \u00eei genereaza scapa spre infinit, ceea ce face ca obiectele astfel generate \u2013 \u201eobiecte limita\u201d sau \u201eidealizari\u201d, potrivit lucrarilor de specialitate \u2013 sa fie accesibile doar ochilor mintii. Imaginile obtinute pe calculator contureaza un posibil model matematic susceptibil sa dea seama de procesul de generare a poeziei. Dar ele nu reprezinta altceva dec\u00e2t etape de aproximare a ceea ce rezulta din aplicarea fara limite a algoritmului initial. Din acest punct de vedere, structurile poetice repetitive sunt mai apropiate de fractalii ce se gasesc \u00een natura \u2013 feriga, arborele, conopida etc. \u2013 \u00een cazul carora partile similare, av\u00e2nd aceeasi structura cu aceea a \u00eentregului, sunt \u00een numar limitat. De aceea, structurile poetice repetitive nu sunt structuri, propriu-zis, fractale, ci structuri de tip fractal. Recursivitatea lor este limitata, reduc\u00e2ndu-se la iteratie. Nici similaritatea nu este perfecta: ele sunt similar-afine.
\nPertinenta analogiei creste atunci c\u00e2nd ne referim la functie. \u00cen calitate de submultimi ale \u201espatiului \u00een care traiesc\u201d, asa cum arata Michael Barnsley \u00een \u201eFractals everywhere\u201d (Academic Press Professional, 1993), fractalii au functia de a-l individualiza, definindu-l fie drept ansamblul triadic al lui Cantor, fie curba lui von Koch, fie triunghiul lui Sierpinsky etc. Prin analogie, putem spune ca structurile poetice de tip fractal individualizeaza poezia, spatiul \u00een care ele \u201etraiesc\u201d, \u00eembogatindu-i sau chiar preciz\u00e2ndu-i \u00eentelesul. Secventa iterativa si similar afina \u201eV\u00e2nturile, valurile \u2013 Valurile, v\u00e2nturile\u201d serveste, asa cum am aratat, la identificarea \u00eentelesului de calatorie \u00een lumea sinelui eminescian al poeziei \u201eDintre sute de catarge\u201d. Este cazul tuturor structurilor poetice de acest tip pe care le identificam \u00een lirica lui Eminescu si fac obiectul studiului de fata.
\nPe un plan mai general, avem, aici, a face cu o actualizare sau o particularizare a principiului holografic potrivit caruia, dupa cum arata Solomon Marcus \u00een \u201eSinguratatea matematicianului. Discurs de receptie la Academie\u201d, Editura Academiei Rom\u00e2ne, 2008, p. 38), \u201e\u00een anumite conditii, aspectul local, individual poate da seama despre aspectul global\u201d. Principiul holografic leaga matematica de mituri si de literatura: \u201e\u00cen mituri, exista o legatura str\u00e2nsa \u00eentre persoana si univers, \u00eentre anthropos si cosmos. \u00cen literatura, clipa poate da seama despre eternitate, un copac da seama despre toti copacii lumii. William Blake vede lumea \u00eentr-un graunte de nisip, iar eternitatea \u00eentr-o ora. \u00cen matematica, putem deduce comportamentul global al unei functii analitice din comportamentul ei local. Asa s-a ajuns sa se enunte ipoteza structurii holografice a creierului uman si a universului\u201d.
\n\u00cen paginile care urmeaza ne vom opri asupra functiei de individualizare\/ caracterizare\/ semnificare a structurilor poetice din lirica eminesciana a caror constructie prezinta trasaturi de iterativitate si similaritate afina.
\nDe la dorul de dragoste <\/strong>
\n\u2013 la dorul de moarte<\/strong>
\n\u201eFat-Frumos din tei\u201d si \u201ePovestea teiului\u201d par doua variante ale unuia si aceluiasi poem \u2013 \u201evariatiuni pe aceeasi tema\u201d, cum sustine Perpessicius. \u00centocmai ca cele patru variante ale elegiei \u201eMai am un singur dor\u201d \u2013 editate, dupa cum se stie, sub titluri diferite \u2013 , ca cele doua variante ale postumei \u201eSi oare tot n-ati \u00eenteles\u2026\u201d, ori, \u00een sf\u00e2rsit, ca variantele \u201eGlossei\u201d dintre care Maiorescu a ales, pentru editia din 1883 a \u201ePoesiilor\u201d lui Eminescu, nu pe ultima elaborata de poet, ci pe aceea dinaintea ei, care, \u00een felul acesta, a devenit varianta standard, reluata \u00een toate editiile ulterioare si acceptata drept forma de referinta a poeziei.
\n\u00centr-adevar, trama lirico-epica din \u201eFat-Frumos din tei\u201d apare neschimbata \u00een \u201ePovestea teiului\u201d: nascuta din \u201enevrednica iubire\u201d, Blanca este destinata de tatal ei vesm\u00e2ntului si vietii de manastire; refuzul fetei care iubeste \u201edantul, muzica, padurea\u201d nu-l \u00eendupleca pe autorul pacatului \u00een urma caruia a venit ea pe lume si care, acum, cauta \u201em\u00e2ntuirea fetei (sale)\u201d; drept urmare, Blanca fuge \u00een codru; aici, \u201el\u00e2nga teiul nalt si vechi\u201d i se \u00eenfatiseaza un t\u00e2nar \u201eCu ochi mari (\u2026)\/ Plini de vis, duiosi plutind,\/ Flori de tei \u00een paru-i negru\/ Si la sold un corn de-argint\u201d; idila care se naste \u00een sunetul \u201efermecat si dureros\u201d al cornului \u00eei pierde \u00een codru pe cei doi \u00eendragostiti, strajuiti de luna si cu sufletul \u00eembatat de \u201emurmurul cel dulce\/ Din izvorul fermecat\u201d. Nu putine sunt situatiile, imaginile poetice si chiar versurile din \u201eFat-Frumos din tei\u201d care se regasesc, aproape neschimbate, \u00een \u201ePovestea teiului\u201d. (O suita de goblenuri \u2013 s-ar zice \u2013 care, puse unul l\u00e2nga altul, ar crea iluzia unor imagini \u00een miscare, desen\u00e2nd idilice scene de dragoste, cu cavaleri si domnite.)
\nDupa cum constata Perpessicius \u00een amplul sau comentariu consacrat poeziei \u201ePovestea teiului\u201d, \u201enu numai fabula, dar si ceva din intentii, daca nu chiar din atmosfera, se \u00eent\u00e2lnesc \u00een am\u00e2ndoua poeziile\u201d. \u00cen privinta asemanarilor ce, uneori, merg p\u00e2na la identitate, Maiorescu nu s-a \u00eenselat. \u00cen editia din 1883 a \u201ePoesiilor\u201d, mentorul Junimii si al \u201eConvorbirilor literare\u201d, nevr\u00e2nd sa editeze doua poezii ce i se pareau asemenea, nu include \u201eFat-Frumos din tei\u201d, ci numai \u201ePovestea teiului\u201d, dar, \u00een mod surprinzator pentru acuratetea impusa, \u00een genere, de lucrul editorial, el o publica sub titlul \u201eFat-Frumos din tei\u201d, considerat, probabil, mai sugestiv, mai original, \u00een scurt, mai poetic.
\nCu toate acestea, poetul a trimis separat am\u00e2ndoua poemele spre publicare la \u201eConvorbiri literare\u201d, unde au si aparut: \u201eFat-Frumos din tei\u201d la 1 februarie 1875, \u00een epoca ieseana, \u201ePovestea teiului\u201d, trei ani mai t\u00e2rziu, la 1 martie 1878, \u00een epoca bucuresteana a gazetariei la \u201eTimpul\u201d. Ce aduce, totusi, nou \u201ePovestea teiului\u201d pentru a-l fi determinat pe Eminescu \u2013 foarte parcimonios, cum se stie, cu ceea ce dadea el \u00eensusi spre publicare \u2013 sa o considere o alta poezie si, \u00een plus, o poezie demna de lumina tiparului?
\n\u00cen lipsa unor dovezi convingatoare nu se sustine ipoteza luata \u00een discutie de Alain Guillermou (\u201eGeneza interioara a poeziilor lui Eminescu\u201d, trad. de Gh. Bulgar si Gabriel P\u00e2rvan, Editura Junimea, 1977), potrivit careia \u201eFat-Frumos din tei\u201d este \u201eo opera compusa \u00een joaca\u201d, \u00een timp ce \u201ePovestea teiului\u201d este un \u201epoem cu cheie \u2013 trimis de la Bucuresti la Iasi pentru a transmite parca un mesaj\u201d, anume, ca Veronica sa se elibereze de constr\u00e2ngerile la care era supusa \u00een mariajul cu Stefan Micle si sa fuga pentru \u201ea-l gasi \u00een padurea mistica pe t\u00e2narul cu \u00abochi mari si negri\u00bb care va sti s-o farmece\u201d. Fara pertinenta \u00een chestiunea care intereseaza aici este si presupunerea ca sursa \u2013 initiatorul \u2013 poeziei \u201eFat-Frumos din tei\u201d ar fi povestea apocrifa, relatata \u00een 1904 de capitanul Matei Eminescu si reprodusa de Perpessicius, cum ca o nepoata sau vara de la Viena a sotiei lui Theodor Bals, aflata la Dumbraveni \u2013 mosie administrata o vreme de Gheorghe Eminovici \u2013 s-ar fi \u00eendragostit de \u201eprea frumosul chelar al velnitelor boierului\u201d si ar fi fugit cu el \u00een Bucovina, iar calul cu care fugise s-ar fi \u00eentors singur la grajd.
\nSigur, \u00eensa, este ca pentru \u201eFat-Frumos din tei\u201d Eminescu a avut un model german, anume poezia \u201eRomanze vom Elfenbrunnen\u201d (\u201eRomanta. Izvorul elfilor\u201d) a lui Emanuel Geibel, pe care poetul a tradus-o initial \u00een versuri albe, aflate \u00eentr-un manuscris apartin\u00e2nd epocii studiilor la Berlin. Aici gasim si numele Blanka, si hotar\u00e2rea tatalui de a o trimite la manastire, si fuga spre \u201esalbatec codru\u201d, si \u201eizvorul d\u2019elfi\u201d, si \u00eent\u00e2lnirea unui \u201ebaiat frumos\u201d, \u201ecalarind pe un cal negru\u201d si \u201ela sold un corn de-argint\u201d, inclusiv finalul \u00een care, a doua zi, calul sta \u201ela poarta curtii\u201d, \u00een timp ce fata \u201esingura-i ramasa\/ Dusa-n lume prin paduri\u201d. Problema noutatii, mai exact a diferentei dintre \u201eFat-Frumos din tei\u201d si \u201ePovestea teiului\u201d si-au pus-o unii dintre cei mai de seama exegeti ai operei eminesciene, dar raspunsul dat se opreste, de regula, la formulari prea generale, prea vagi. Mihail Dragomirescu considera \u201ePovestea teiului\u201d drept \u201euna din cele mai minunate productii\u201d ale lui Eminescu, \u00een timp ce \u201eFat-Frumos din tei\u201d ar fi \u201eo poezie ur\u00e2ta\u201d, \u00eenc\u00e2t \u201edin punct de vedere estetic, nici nu trebuie primita \u00eentr-o editie a lui Eminescu\u201d. Drept urmare, \u00een editia sa de \u201ePoezii\u201d de Eminescu (Editura Librariei H. Steinberg, f.a.), el asaza \u201ePovestea teiului\u201d \u00een sectiunea rezervata \u201eCapodoperelor\u201d iar \u201eFat-Frumos din tei\u201d \u00een sectiunea \u201eOpere de talent\u201d. Consider\u00e2ndu-le \u201eforme ale aceleiasi poezii\u201d, Vladimir Streinu (\u201eNote: \u00abFat-Frumos din Teiu\u00bb si \u00abPovestea Teiului\u00bb\u201d, \u00een \u201eViata rom\u00e2neasca\u201d, noiembrie 1939) crede ca ele ar trebui editate si comentate \u00eempreuna, \u00eentruc\u00e2t \u201ePovestea teiului\u201d reia motivul formei deja tiparite pe care poetul \u201el-a \u00eenaltat la nivel superior\u201d. La r\u00e2ndul sau, Perpessicius, referindu-se tot la reluarea motivului, este de parere ca, \u00een \u201ePovestea teiului\u201d, Eminescu \u201e\u00eel ad\u00e2nceste si-l feerizeaza\u201d.
\nUn raspuns mai precis \u00een legatura cu aceasta ar putea avea ca punct de plecare luarea \u00een considerare a finalului fiecaruia dintre cele doua poeme. Ceea ce se impune de la prima privire este ca finalul din \u201eFat-Frumos din tei\u201d, care, asa cum am vazut, era si finalul modelului german, nu se regaseste \u00een \u201ePovestea teiului\u201d. Schimbarea a fost remarcata, dar nimeni n-a examinat mai \u00eendeaproape ce semnificatie i se poate atribui. Or, tocmai \u00een acest punct se afla noutatea sau \u00eenaltarea la un nivel superior a motivului din \u201eFat-Frumos din tei\u201d si \u201efeerizarea\u201d pe care le gasim \u00een \u201ePovestea teiului\u201d. Ea consta \u00een deschiderea idilei din codru catre un orizont ce pare infinitul \u00eensusi.
\nIata cum se sustine, cu argumente din text, aceasta ipoteza.
\n\u201eFat-Frumos din tei\u201d se \u00eencheie cu imaginea calului \u00eentors la castelul de unde fugise fata: \u201eLa castel \u00een poarta calul\/ Sta a doua zi \u00een spume,\/ Dar frumoasa lui stap\u00e2na\/ A ramas pierduta-n lume\u201d. Este un final care \u00eenchide perspectiva, ca si cum idila si-ar fi gasit un sf\u00e2rsit peste care se asterne uitarea. Finalul din \u201ePovestea teiului\u201d suprima anecdoticul static pentru a face loc sugestiei curgerii fara sf\u00e2rsit a dragostei abia \u00eenfiripate: \u201eSus \u00een brazii de pe dealuri\/ Luna-n urma tine straja,\/ Iar izvorul, prins de vraja,\/ Rasarea sun\u00e2nd din valuri\u201d.
\nSuportul acestei sugestii \u00eel reprezinta secventele iterative si similar-afine din cele doua strofe care preceda finalul. Ele reverbereaza sonoritati poetice destinate, parca, sa nu \u00eent\u00e2lneasca nici un obstacol, sa se propage \u00een zarea nesf\u00e2rsita, \u00eeng\u00e2n\u00e2nd pasii \u00eendragostitilor care par sa iasa din cadrul geografic terestru pentru a se pierde \u00een cosmos: \u201eSe tot duc, se duc mereu,\/ Trec din umbra, pier \u00een vale,\/ Iara cornul plin de jale\/ Suna dulce, suna greu.\/\/ Bl\u00e2ndu-i sunet se \u00eemparte\/ Peste vai \u00eemprastiet,\/ Mai \u00eencet, tot mai \u00eencet,\/ Mai departe\u2026 mai departe\u2026\u201d.
\nSunetul astfel reverberat al cornului care, aici, \u00eensoteste iesirea din realitatea imediata a iubirii \u00eemplinite, se facuse auzit mai \u00eenainte pentru a vesti iminenta \u00eenfiriparii dragostei \u00eentr-un codru dominat de aceleasi elemente tutelare ca \u00een finalul poeziei: \u201eizvorul prins de vraja\u201d si luna care \u201etine straja\u201d. Momentul din codru de l\u00e2nga \u201eteiul vechi si sf\u00e2nt\u201d este sustinut poetic de o structura iterativa si similar-afina care o anticipeaza pe aceea care marcheaza sf\u00e2rsitul idilei: \u201e\u00ceng\u00e2nat de glas de ape\/ C\u00e2nt-un corn cu-nduiosare\/ Tot mai tare si mai tare,\/ Mai aproape, mai aproape.\/\/ Iar izvorul, prins de vraja,\/ Rasarea sun\u00e2nd din valuri \u2013\/ Sus \u00een codrii de pe dealuri\/ Luna bl\u00e2nda tine straja\u201d. \u00cen aceasta secventa se va reflecta simetric, ca \u00eentr-o oglinda \u00eentoarsa, structura poetica din final.
\nSecventa care \u00eenvaluie cu vraja ei \u00eent\u00e2lnirea din codru apare, \u00eentr-o prima forma, \u00een varianta B a \u201ePovestii teiului\u201d: \u201ePatrunz\u00e2nd pin glas de ape\/ Sun\u2019un corn cu\u2019nduiosare\/ Tot mai tare (si) mai tare\/ Mai aproape, mai aproape\u201d. Ecoul ei se face auzit si \u00een partea finala a acestei versiuni: \u201eSi se duc, se duc mereu\/ Trec \u00een umbra, pier \u00een vale\/ Iara cornul plin de jale\/ Suna dulce, suna greu\/\/ Trimit\u00e2nd nem\u00e2ng\u00e2iet\/ Glas durerilor desarte \u2013\/ Mai departe \u2013 mai departe \u2013\/ Mai \u00eencet \u2013 tot mai \u00eencet\u201d. \u00censa, finalul propriu-zis \u00een aceasta varianta este acela din \u201eFat-Frumos din tei\u201d: \u201eCalul Blancai, alb de spume\/ Sta a doua zi la poarta \u2013\/ Dar stap\u00e2na-i ca si moarta\/ Au ramas pierduta-n lume\u201d.
\nApoi, dintr-o data, ca sub impulsul unei clarificari depline, finalul se schimba, \u00een sensul mentionat mai sus \u00een varianta C care nu cuprinde, de altfel, dec\u00e2t aceasta strofa, ceea ce arata ca, acum, poetul vede \u00een contururi precise \u00een ce ar trebui sa constea \u201e\u00eenaltarea\u201d motivului: \u201eBl\u00e2ndul sunet se \u00eemparte\/ Peste codri \u00eemprastiet\/ Mai \u00eencet, tot mai \u00eencet\/ Mai departe, mai departe\u201d. Iar de aici p\u00e2na la forma din urma a finalului, asa cum a fost data la publicare, nu mai era dec\u00e2t un pas.
\nAstfel, auspiciile sub care dragostea se \u00eenfiripeaza prezideaza si la \u00eemplinirea ei sortind-o unei deschideri fara limite.
\nSunet de corn, asternut pe portativul unei structuri poetice aproape identica cu cele din \u201ePovestea teiului\u201d, rasuna si \u00een \u201ePeste v\u00e2rfuri\u201d. Numai ca, aici, \u00eensoteste nu dorul de dragoste, ci un dor de moarte care, pentru poet, este tot un mod de a se pierde \u00een infinit: \u201ePeste v\u00e2rfuri trece luna\/ Codru-si bate frunza lin,\/ Dintre ramuri de arin\/ Melancolic cornul suna.\/\/ Mai departe, mai departe,\/ Mai \u00eencet, tot mai \u00eencet,\/ Sufletu-mi nem\u00e2ng\u00e2iet\/ \u00cendulcind cu dor de moarte\u201d. Va urma<\/em><\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Altceva dec\u00e2t clasica repetitie Una dintre caracteristicile liricii eminesciene o constituie marea frecventa a structurilor poetice de tip repetitiv. Avem \u00een vedere, \u00een primul r\u00e2nd, procedeul bine cunoscut \u00een retorica si \u00een stilistica al repetitiei. Definita drept \u201efigura sintactica (de constructie) care consta \u00een reluarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi sunet,… Cite\u0219te mai mult »Poezia eminesciana: intelesuri in recurs<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[10040,10041],"class_list":["post-17489","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-poezia-lui-eminescu","tag-retorica-la-eminescu"],"views":6204,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17489","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17489"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17489\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17489"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17489"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17489"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}