{"id":17487,"date":"2014-01-16T13:22:17","date_gmt":"2014-01-16T11:22:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17487"},"modified":"2014-01-16T13:22:17","modified_gmt":"2014-01-16T11:22:17","slug":"jean-starobinski-plenitudinea-posibila","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/jean-starobinski-plenitudinea-posibila\/","title":{"rendered":"Jean Starobinski, plenitudinea posibila"},"content":{"rendered":"

Jean Starobinski este cel mai mare umanist pe care, la ora actuala, il pot oferi lumii Elvetia si Europa. Este, de asemenea, si cel mai longeviv. Medic psihiatru, savant, scriitor, critic si istoric literar, filosof, comparatist \u201egeneralist\u201c, exeget al confluentelor si al interferentelor mereu nasc\u00e2nde pe terenurile nerevendicate ale interdisciplinaritatii, opera sa ilustreaza g\u00e2ndirea, vointa si cuprinderea unui spirit enciclopedic. La cei 94 de ani ai sai de cur\u00e2nd impliniti, Starobinski proiecteaza culegeri si volume, scrie, rescrie, revizuieste, <\/strong><\/em>
\nreediteaza carti, augmenteaza si imbunatateste editii. Nu conteneste sa descopere in propria-i opera ceea ce a urmarit cu tenacitate in scrierile autorilor pe care i-a interpretat: \u201eperfectiunea, drumul, <\/strong><\/em>originea\u201c.Valoarea ei nu este cuantificabila, cum nu pot fi cuantificate nici calitatile care <\/strong><\/em>o definesc: profunzimea, claritatea, vastitatea, perspectiva.<\/strong> <\/em>
\nSa-l cunosti pe autorul ei de aproape, sa-l asculti, sa stai de vorba cu el, sa ram\u00e2i in corespondenta \u2013 toate acestea inseamna un privilegiu, dar si sansa unei hotar\u00e2toare experiente culturale.<\/strong><\/em>
\n\u00a0Int\u00e2lnirea mea cu Jean Starobinski a avut loc t\u00e2rziu, cu mult dupa ce, intre noi, se stabilise o relatie. Explicatia e simpla, dar istoria e lunga, numara decenii. Sotul meu, Mircea Martin, critic literar angajat intr-un proiect dedicat Scolii de la Geneva, era discipol al lui Marcel Raymond, scrisese despre maestrul sau, despre Albert B\u00e9guin, Jean-Pierre Richard, Georges Poulet, iar ca profesor de teoria literaturii si teoria criticii la Filologia bucuresteana tinea cursuri si seminarii despre criticii precursori si co-fondatori ai respectivei scoli de g\u00e2ndire, precum si despre congeneri ai lor care s-au revendicat de la ea.<\/strong> <\/em>
\nL-am cunoscut pe Jean Starobinski, in acest context, prin cea mai directa si mai inevitabila contagiune, inainte de a publica, in 1993, \u201eMelancolie, nostalgie, ironie\u201c, antologie esentiala pentru intelegerea operei starobinskiene, critice si stiintifice. Treptat, am intrat cu el intr-un fel de inocenta familiaritate, pentru mine provocatoare, asemenea celei pe care o ai cu o limba straina atunci c\u00e2nd imprejurarile te-au grabit s-o (de)prinzi int\u00e2i \u201edupa ureche\u201c si tot astfel s-o vorbesti, in virtutea accesului usor, dar limitat. Fapt este ca, ajung\u00e2nd peste ani la Geneva, in 1990, n-aveam dec\u00e2t sa-l recunosc. Cel putin, asa-mi imaginam in acea dimineata de ianuarie, in drum spre locuinta familiei Starobinski, pe atunci, in rue de Candolle. Adresa imi era, si ea, familiara: o vazusem de at\u00e2tea ori, caligrafiata pe scrisori de catre expeditor. C\u00e2t despre cladirea de la numarul 12, ea nu era probabil foarte veche, dar, situata intr-un perimetru comun, impartasea acelasi aer fizic si spiritual cu Universitatea. Profesorul insusi a fost c\u00e2ndva student aici, urm\u00e2nd mai int\u00e2i studii clasice, apoi de medicina. Tot aici s-a instruit sub indrumarea maestrului si prietenului sau, Marcel Raymond, si a predat literatura franceza mai bine de treizeci de ani. In 1958, odata incheiata a doua perioada de internat, la Spitalul Universitar de Psihiatrie de la Cery (prima se desfasurase timp de cinci ani la Clinica de terapeutica a Spitalului Cantonal Universitar din Geneva), si-a incetat, practic, activitatea de clinician. Va introduce insa, cu sprijinul lui Marcel Raymond, o disciplina noua la universitatea geneveza, istoria ideilor, dedic\u00e2ndu-si, consecvent, cursurile unor teme de istorie a medicinei.
\nFidel dublei sale vocatii, de medic si de literat, Starobinski si-a folosit un timp competentele, fara deosebire, in ambele directii \u2013 c\u00e2nd in c\u00e2mpul psihopatologiei si al istoriei medicinei, c\u00e2nd in cel al literelor. Desi nu intentiona sa se desparta (si nici nu s-a despartit vreodata) de medicina, ulterior si-a extins sfera de interes. Si-a reconsiderat prioritatile, s-a pasionat de istoria literaturii si de filosofia culturii, si-a construit propriul sistem critic si metodologia. Si-a adaptat unghiurile de abordare, impulsionat de referinte si exigente impuse de turn\u00farile si avansul interpretarii. Legatura dintre g\u00e2ndirea medicala si cea critico-filosofica va ram\u00e2ne, insa, in viitor, una organica. Asemenea celei dintre un obiect de arta si propria intarsie.
\nE interesanta si se cuvine mentionata, desi nu impartasim aceeasi parere, ipoteza criticului John E. Jackson, profesor de literatura franceza la Universitatea din Berna, specialist, la fel ca omologul sau genevez, si\u00a0 in Baudelaire. Ea se refera la relativa prioritate pe care Starobinski ar fi acordat-o statutului de critic, d\u00e2nd optiunii sale urmatoarea semnificatie : \u201eJean Starobinski imi pare ca a ales sa devina critic literar mai degraba dec\u00e2t medic, din convingerea ca locul celei mai profunde libertati umane este limbajul, si nu sanatatea\u201c(1). Eu as fi spus, dimpotriva, ca daca a trebuit sa aleaga sa fie mai degraba critic, atunci Starobinski a facut aceasta alegere din perspectiva medicului: din convingerea ca limbajul creatiei literare (dar nu numai al creatiei literare) trebuie investigat, el fiind intr-o relatie str\u00e2nsa de interdependenta cu sanatatea umana, care sanatate da loc \u201ecelei mai profunde libertati\u201c. E greu de crezut ca un psihiatru, dublat de un critic literar, fie acesta oric\u00e2t de fascinat de libertatea pe care, intr-adevar, ne-o confera limbajul, ar putea avea vreodata, in aceasta privinta, o viziune diferita. Las’ ca nici nu e cazul sa-i interpretam optiunea prin prisma unei presupozitii dualiste. Caci, mai presus de orice, si mai cu seama c\u00e2nd vorbim despre Starobinski, trebuie sa fim mereu atenti la \u201erelatia critica\u201c, pentru ca numai in functie de multiplele ei dezvoltari si reconfigurari in cadrul unui intreg sistem relational isi exprima criticul convingerile. Iata, de pilda, in completarea celor doua ipoteze anterioare, o viziune superioara, decupata dintr-o afirmatie facuta de Starobinski insusi (2): \u201eIn literatura, si mai ales in enorma contradictie pe care literatura o poate sublinia intre diferitele registre ale cuv\u00e2ntului, ale g\u00e2ndirii, ale visului, si ale perceptiei realului, exista o putere eliberatoare\u201c.
\nDar sa lasam deoparte problema prioritatii in devenirea criticului, care, dupa mine, este prea putin importanta si sa mai subliniem o data, fie si in treacat, pregatirea lui Jean Starobinski in filologia clasica, enorma sa deschidere pentru scrierile anticilor \u2013 filosofi, dramaturgi, poeti \u2013 si, in general, pentru cultura Antichitatii. Pentru ca, potrivit credintei sale, in trecutul indepartat, in antichitatea greaca si latina incolteste orice viitor. Acolo se zamislesc si se ramifica perspectivele, in puterea de fascinatie a acelui trecut sta nasterea idealurilor umanitatii, indiferent de sfera careia ii sunt destinate: stiinta, filosofie, literatura, arta. Dar parca numai idealurile? Scormonind Antichitatea, Starobinski va descoperi o fantastica memorie a aventurilor spirituale si a experientelor existentiale \u2013 trairi, impliniri si neimpliniri, inaltari si prabusiri \u2013 pe care le-a cunoscut fiinta umana. Stocul inepuizabil al respectivei memorii, ne spune el, contine, bunaoara, cunostinte despre rolul mastii sau despre simptomele melancoliei, inainte ca aceasta sa fi fost repertoriata ca \u201eproblema medicala\u201c. Homer, ne atrage atentia criticul, \u201ecare este la inceputul tuturor imaginilor si al tuturor ideilor\u201c, descrie, de pilda, \u201ein c\u00e2ntul VI din \u00abIliada\u00bb (versurile 200-203)\u201c, \u201enecazul melancolicului\u201c (3).
\nPreocupat, dar mai mult dec\u00e2t preocupat, captivat de ideea puterii eliberatoare a literaturii si de relatia ei cu adevarul, Starobinski, \u201ecritic al constiintei\u201c, pentru care \u201ecritica este o arta a trezirii\u201c, face din Iluminism, din filosofia, din ideologia si din literatura lui o tema centrala a programului sau critic.
\nFigura cea mai vie, si paradoxala, care il va stimula poate cel mai profund si ii va orienta in cele mai neasteptate directii reflectia critica este cea a ilustrului sau concitadin, Rousseau. In personalitatea lui singulara, pluridimensionala, dar contradictorie, descopera criticul spectaculozitatea si mizele unei \u201esinteze dialectice\u201c. Abia intors de la Baltimore, de la Universitatea Johns Hopkins, unde a predat literatura franceza si a asistat la cursuri de istorie a medicinei, Starobinski isi va lua doctoratul in Litere la Universitatea din Geneva cu lucrarea \u201eJean-Jacques Rousseau. La transparence et l\u2019obstacle\u201c. Publicata la Paris (4), ea va deveni foarte cur\u00e2nd un titlu de referinta in critica de specialitate, propuls\u00e2ndu-l pe autor in r\u00e2ndul marilor critici ai secolului XX, Albert Thibaudet, Marcel Raymond, Ga\u00ebtan Picon. Lucrarea nu este \u2013 asa cum va tine sa precizeze, in \u201ePrefata\u201c editiei din 1971 (5), autorul, \u201eo biografie\u201c, chiar daca organizarea materiei urmeaza cronologia si \u201erespecta atitudinile lui Rousseau\u201c. Ea ne ofera o viziune simultana si unitara asupra calitatilor acestuia \u201ede filosof, antifilosof, teoretician al politicii, compozitor, muzician, persecutat\u201c \u2013 calitati despre care, fireste, s-a scris si sunt cunoscute. Ce face Starobinski insa \u2013 cel mai bine inzestrat si, neindoielnic, cel mai bine plasat pentru o asemenea subtila intreprindere \u2013 este sa surprinda, deopotriva, \u201eimpetuozitatea unui suflet care isi transporta viata la un nivel la care doar reflectia sa ajungea…\u201c (6) Si pentru care \u201edragostea de adevar\u201c devine o pasiune. Dar c\u00e2ta pasiune, at\u00e2ta ratiune pune Rousseau in aceasta dragoste care, observa exegetul, nu este \u201edezinteresata\u201c. Exista la Rousseau o \u201evointa de adevar\u201c si este evident ca filosoful nu sta sa-l jinduiasca, ci cauta sa-si intareasca fara contenire nadejdea in el. Daca are vreun jind \u2013 si are, totusi \u2013, acesta, observa Starobinski, bate inspre altceva: Rousseau ar vrea sa se instaleze in acest adevar \u201eca intr-o identitate\u201c care i-ar asigura \u201eun echilibru\u201c fiabil, protector; sa se baricadeze inlauntrul lui asa cum melancolicul, banuitor si retractil, se cuibareste in singuratate, in credinta ca va face din ea \u2013 dintr-o vulnerabilitate \u2013 o stavila impotriva lumii pe care o simte ostila. Cu deosebirea ca Rousseau este un patimas orgolios si, totodata, un mare revoltat: detesta din toate puterile sale minciuna si o denunta, caci lumea toata, cu mastile ei, cu falsa-i aparenta il contrariaza, il vexeaza, ii ultragiaza sensibilitatea: \u201eteatralitatea\u201c, penibila, stim inca de la Robert Burton (7), ii repugna melancolicului. Dar, desi infiereaza minciuna si falsitatea, desi uraste mastile, \u201eteatralitatea\u201c, in setea lui de a-si impune adevarul cade in capcana propriei inscenari. In care nici el nu pare ce este, nici lumea nu este ce pare. Fata cu aceasta dubla discordanta iscata dintr-o inlantuire de perceptii false \u2013 asupra realitatii si asupra lui insusi \u2013 de idei fixe, de obsesii legate de un anume adevar, criticul va apela la competenta psihiatrului. Caci neajunsurile pe care aceste fenomene i le aduc filosofului sunt imprevizibile, irezolvabile si, mai ales, majore. Este extrem de suspicios, inventiv in suspiciunile sale si, in acelasi timp, irascibil. Si, cu c\u00e2t g\u00e2ndeste mai \u201egresit\u201c, mai neadevarat, ne explica psihiatrul, cu at\u00e2t e mai convins de \u201eadevarul lui\u201c, consider\u00e2ndu-se neinteles de societate si persecutat. Iar omul este una cu filosoful si nu poate fi dec\u00e2t sortit esecului pentru ca \u201ede relatia cu un anumit exterior depinde interioritatea\u201c (8). Dar tocmai interioritatea, in cazul lui, este catastrofala. Reconcilierea lui Rousseau cu lumea nefiind posibila pentru ca, in primul r\u00e2nd, nu e posibila reconcilierea cu sine. Iar pentru ca lucrurile sa fie inca mai complicate, moralistul are suficiente motive si sentimente, cum nu se poate mai tulburi, de culpabilitate. Intrebarea care se impune este c\u00e2t ii inhiba ori, dimpotriva, c\u00e2t ii exalta ele spiritul justitiar? Trist este, va depl\u00e2nge specialistul situatia, ca, p\u00e2na la urma, pe filosoful-pacient nu-l va invinge minciuna care guverneaza societatea, nici detestabilul joc dintre aparenta si esenta, il va zdrobi scenariul \u201epropriului adevar\u201c. Acestea fiind spuse, intrebarile medicului se vor int\u00e2lni o data in plus cu ale exegetului, plas\u00e2ndu-se in logica aceleiasi actiuni demascatoare si demistificatoare: este Rousseau un filosof, scriitor, muzician etc., si nu mai mult dec\u00e2t at\u00e2t ? Este el, cu toate acestea ori dincolo de toate, un caz? Fac\u00e2ndu-i anamneza, medicul ne pune in tema cu privire la bolile care i-au fost atribuite pe r\u00e2nd: \u201emelancolie\u201c, \u201eintoxicatie uremica\u201c, \u201elipemanie\u201c sau \u201emonomanie trista\u201c, \u201edelir senzitiv de relatie\u201c, \u201enevroza\u201c, \u201edegenerescenta\u201c. Reflecteaza asupra tuturor, dar mai ales asupra \u201elegaturii care i-ar putea uni delirul cu g\u00e2ndirea rezonabila\u201c (9). Si conchide: paranoia cu delir interpretativ. In fine, criticul ii poate scoate masca marelui filosof, si nu masca, mastile, care, oricum, nu-i mai foloseau la nimic: pe una si-o pusese drept pavaza impotriva societatii, dupa cealalta se ascunsese ca dupa sine insusi, pentru a se reinventa. Dar, fie ca s-a mintit, fie ca numai s-a-nselat in aceasta \u201econstructie de sine\u201c, marele g\u00e2nditor \u201es-a reformat\u201c p\u00e2na la totala autodistrugere. Experienta atroce, memorabila, prin tragismul ei, nu doar pentru destinul lui Rousseau, ci pentru insasi istoria spirituala a umanitatii.
\nN-am adus int\u00e2mplator in discutie aceasta chestiune a adevarului care este placa turnanta in interpretarea biografiei si a scrierilor lui Rousseau. Caci Rousseau insusi este exponentul unui timp, al unui tip de societate si, nu in ultimul r\u00e2nd, al unei culturi care, pe de o parte, imbratisase falsa aparenta, pe de alta, se revolta impotriva ei. Astfel, in cultura secolului al XVIII-lea, in literatura, in arta, filosofia Luminilor a generat un curent de eliberare \u2013 de-mascare, des-valuire, revelare \u2013 a realitatii impotriva ingenioaselor si numeroaselor disimulari si practici deformatoare. Starobinski a dus insa acest demers mai departe dec\u00e2t insisi \u201edusmanii mastilor\u201c, asum\u00e2ndu-si gestul unui \u201emoralist-psiholog\u201c (10). A zdruncinat mituri, a despuiat de masti figuri tutelare. I-a reinterpretat pe corifei \u2013 dincolo de Rousseau, pe Montaigne, Diderot, Voltaire \u2013 in intimitatea lor frusta, in esenta lor adevarata, neviciata si nefalsificata de aparente. Ce putea fi, asadar, mai incitant pentru un psihiatru si pentru un critic literar atasat stiintelor umane, precum Starobinski, dec\u00e2t incercarea de a intui subtilitatile si complicatiile generate de raportul intre om si masca, intre individ si societate, intre suflet si corp? In buna traditie a unor g\u00e2nditori iluministi, a reflecta va deveni cur\u00e2nd, si pentru el, a compara. Ca urmare, va interoga, deopotriva, personaje literare, scriitori si artisti, fiecare cu particularitatile, profunzimea si complexitatea universului sau mental si afectiv. Acestia, angrenati cu tot cu operele pe care le ilustreaza, in structuri, in lumi, in literaturi. (va urma)<\/em><\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Note:
\n1) \u201eStarobinski en mouvement\u201c: \u201eStarobinski et Baudelaire: une affaire de distance\u201c, p. 119, Editions Champ Vallon, 2001.
\n2) Consemnata de Jos\u00e9 Mar\u00eda Ridao in \u201eEl Pa\u00eds\u201c, in 20 martie 2009 cu prilejul vizitei autorului la C\u00edrculo de Bellas Artes din Madrid.
\n3) \u201eL’encre de la m\u00e9lancolie\u201c, p. 19, Editions du Seuil, octombrie 2012.
\n4) In 1957, la editura Plon (n.n.).
\n5) \u201eJean-Jacques Rousseau. La transparence et l\u2019obstacle suivi de Sept essais sur Rousseau\u201c, Gallimard.
\n6) P. 81, id.
\n7) Autor al cunoscutei \u201eAnatomy of Melancholy\u201c; editia a III-a, citata de J.Starobinski a aparut la Londra in 1628.
\n8) \u201eStarobinski en mouvement\u201c, p.359, op. cit.
\n9) Op. cit., Cap. VIII, \u201eBoala\u201c, p. 241.
\n10) \u201eStiu ce urari sa-mi doresc din partea prietenilor mei. Jean Starobinski in dialog cu Angela Martin\u201c, in \u201eCultura\u201c, noiembrie 2005.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Jean Starobinski este cel mai mare umanist pe care, la ora actuala, il pot oferi lumii Elvetia si Europa. Este, de asemenea, si cel mai longeviv. Medic psihiatru, savant, scriitor, critic si istoric literar, filosof, comparatist \u201egeneralist\u201c, exeget al confluentelor si al interferentelor mereu nasc\u00e2nde pe terenurile nerevendicate ale interdisciplinaritatii, opera sa ilustreaza g\u00e2ndirea, vointa… Cite\u0219te mai mult »Jean Starobinski, plenitudinea posibila<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[10035,10039,10037,10038,6155,2231,10036],"class_list":["post-17487","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-melancolie","tag-starobinski-en-mouvement","tag-ideea-puterii-eliberatoare-a-literaturii","tag-iluminism","tag-ironie","tag-jean-starobinski","tag-nostalgie"],"views":2940,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17487","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17487"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17487\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17487"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17487"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17487"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}