{"id":17451,"date":"2013-12-20T21:15:51","date_gmt":"2013-12-20T19:15:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17451"},"modified":"2013-12-20T21:15:51","modified_gmt":"2013-12-20T19:15:51","slug":"demoni-in-history-lab","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/demoni-in-history-lab\/","title":{"rendered":"Demoni in History Lab"},"content":{"rendered":"

La sf\u00e2rsitul anului 2010, criticul de teatru si jurnalistul cultural Cristina Rusiecki a asistat, vreme de cinci saptam\u00e2ni, la repetitiile spectacolului \u201eIulius Caesar\u201c (grafia preferata de regizor) montat de Alexander Hausvater la Teatrul National \u201eMihai Eminescu\u201c din Timisoara. O experienta incitanta, halucinanta, pe alocuri, \u00een urma careia s-a nascut o carte publicata \u00een colectia \u201eATENT\u201c a editurii amintitei institutii. O carte doar la o repede ochire (fatal, superficiala) de \u00eencadrat \u00een seria jurnalelor de repetitii care au \u00eenceput sa prinda si la noi. Din pacate, cu multe exaltari, cu notatii encomiastice si tresaltari \u201eadolescentine\u201c, \u00een nu putine asemenea productiuni, dar si cu reusite de necontestat, cum este jurnalul Martei Petreu la \u201eHamlet\u201c-ul lui Vlad Mugur.<\/strong> <\/em>
\nCartea Cristinei Rusiecki este \u00eensa altceva. Iesita din serie, ea se articuleaza pe principiul cutiilor magice, care se \u00eembuca una \u00een alta si, periodic, dupa regula precisa a contrapunctului, se desfac \u00een tot at\u00e2tea labirinturi, unde cititorii o urmeaza pe Ariadna autoare ce desfasoara inspirat firul al carui capat \u00eel tine, de data aceasta, regizorul Tezeu. E o benefica schimbare de locuri si de roluri care prilejuieste o lectura interactiva, cuceritoare \u00een inedita-i simultaneitate: autoarea \u201eciteste\u201c spectacolul cot la cot cu lectorii textului. Spectacol \u00eenseamna, \u00een acest caz, tot ce se \u00eent\u00e2mpla faptic, se afirma si se neaga, \u00eentre ricanare si entuziasm, se construieste si se dar\u00e2ma, se schimba si se re-schimba, se intuieste si se dezlantuie \u00een foyer, \u00een ateliere, pe scena, la exercitiile fizice, la repetitii, \u00een momentele tensionate care preced\u00e3 premiera si chiar \u00een paginile jurnalelor c\u00e2torva actori. Sub motto-ul \u2013 mantra \u201eEnergie, energie, energie!\u201c, repetat cu obstinatie si \u00een clipele de tulbure \u00eendoiala si \u00een cele de maxima satisfactie, marca Alexander Hausvater spulbera una c\u00e2te una barierele scepticismului si \u00eei cuprinde pe actanti (si ne cuprinde si pe noi, cititorii) \u00een turbionul \u00eencrederii neconditionate \u00een puterea artei acestui maestru al (tuturor) combinatiilor teatrului viu, \u00een continua miscare.
\nExorcizarea politicului<\/strong>
\nAcum aproape un deceniu, asistam, \u00een sala de conferinte a Institutului Cervantes din Bucuresti, la o \u00eent\u00e2lnire cu unul dintre directorii de la \u201eEl Pa\u00eds\u201c, jurnalistul de top, Miguelangel Bast\u00e9nier. Pe l\u00e2nga previziunile pentru viitorul apropiat (toate \u00eemplinite!), oaspetele ne-a relatat si experienta sa columbiana (la propriu si la figurat) de fondator si de coordonator, \u00eempreuna cu Gabriel Garc\u00eda M\u00e1rquez, a unei scoli de jurnalism cultural la Bogot\u00e1. Mai ales despre cele doua principale directii ale acestui experiment pedagogic, luat cu asalt, fireste, (si) datorita notorietatii celor doi, de un numar impresionant de cursanti din Europa si din America Latina: obligativitatea ca un critic specializat \u00een oricare dintre compartimentele artelor sa uzeze de specificitatea jurnalismului cultural atunci c\u00e2nd se adreseaza publicului si componenta politico-sociala a culturii pe care nu are dreptul sa o eludeze \u00eentr-un asemenea demers.
\n\u00cen primavara acestui an, am vazut, \u00eentr-un cinematograf bucurestean, documentarul fratilor Paolo si Vittorio Taviani, \u201eC\u00e9sare deve morire\u201c (\u201eCaesar Must Die\u201c), productie 2012 prezentata la c\u00e2teva mari festivaluri internationale. Cei doi celebrissimi regizori au filmat experimentul lui Fabio Capelli gazduit de o \u00eenchisoare italiana de maxima securitate \u00een care s-a montat drama shakespeareana \u201eJulius Caesar\u201c. Nu e vorba despre teatru cu\/ pentru detinuti, \u00een care acestia, adusi sub paza, joaca \u00eentr-o sala de spectacol si produc (sau nu) curenti reci pe sira spinarii publicului. Detinutii din film, multi dintre ei \u201evietasi\u201c, \u00eesi \u00eenvata rolurile \u00een celule, exasper\u00e2ndu-i sau (co)interes\u00e2ndu-i pe \u201econfratii\u201c lor. Pe masura ce spectacolul se construieste, \u00eesi dau seama ca au dreptul la opinii, la atitudine. Ca Roma e o \u00eenchisoare, ca lumea \u00eentreaga e o mare \u00eenchisoare, oric\u00e2ta p\u00e2ine si oric\u00e2t circ ar primi locuitorii ei. Si ca trebuie sa se schimbe ceva, poate chiar pornind de la spectacolul pe care \u00eel vor juca \u00een familiarul lor univers carceral, \u00een fata spectatorilor adusi cu autocare elegante la portile temnitei tocmai din cealalta \u00eenchisoare. Mi-am amintit cele doua momente relatate mai sus c\u00e2nd am \u00eenceput lectura cartii Cristinei Rusiecki. Declicul a venit de la titlul jurnalului, \u201eDespre dictatori si alti demoni\u201c, parafraza a unui foarte cunoscut roman m\u00e1rquezian. Despre virtutile autoarei de a mixa critica de teatru cu jurnalismul cultural \u00eentr-o lectura empatica a spectacolelor lui Radu Afrim, prin incursiuni \u00een(tre) \u201etesuturile fragilitatii\u201c teritoriilor teatrale afrimiene, stiam din prima ei carte, una dintre cele mai bine primite si mai comentate opuri de gen. Dar si din cronicile ei aparute \u00een revista \u201eCultura\u201c si \u00een alte publicatii. Virtutile acestea particularizeaza scrisul Cristinei Rusiecki si produc, la r\u00e2ndu-le, o lectura empatica, incitanta, cititorilor.
\nCeea ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een \u201eDespre dictatori…\u201c este o fina translare de registru. De la urcarea \u00een avionul cu zbor spre Timisoara (9 noiembrie 2010) p\u00e2na la premiera lui \u201eIulius Caesar\u201c (15 decembrie 2010), aventura existentiala \u00eei confera Cristinei Rusiecki calitatea de martor (implicat) nu numai la nasterea pe nisipuri miscatoare a unui spectacol de teatru, ci si o peregrinare, cot la cot, cu \u00eentreaga echipa, prin labirintul exorcizarii politicului\/politicii demonizat\/e, din motive prea bine cunoscute ca sa le mai amintim aici, decenii de-a r\u00e2ndul, \u00een Rom\u00e2nia. Demonizare care, dupa 1989, a glisat, ciudat, pentru observatorii din exterior, \u201efiresc\u201c si nociv, totodata, pentru noi, cei din interior, spre apolitismul afisat ori continut, \u00eentr-o manipulare ale carei efecte nu \u00eencetam sa le \u00eenregistram zilnic \u00eentr-o democratie \u201eoriginala\u201c \u00een al carei proiect am \u00eenghetat \u00een ultimii douazeci si trei de ani.
\nColosseum Bunker<\/strong>
\nCristina Rusiecki a plecat spre Timisoara cu lectiile facute. Citise scenariul lui Alexander Hausvater, care pleaca de la textul shakespearean si ajunge foarte departe (ori foarte aproape, dupa cum se va vedea, caci Shakespeare ram\u00e2ne si contemporanul celor trecuti, celor prezenti si viitori, confirm\u00e2nd o spusa celebra, devenita loc comun) \u00een pierderea iluziilor \u00een perenitatea vreunei ideologii atunci c\u00e2nd ea e rupta de teorie si se \u00eencearca punerea \u00een practica. Stia ca didascaliile, ca recomandarile pe care regizorul le face, foarte str\u00e2ns, tuturor membrilor echipei, nu numai actorilor, sunt, uneori, mai importante dec\u00e2t replicile propriu-zise, ca Alexander Hausvater are \u201e\u00een cap\u201c \u00eentregul spectacol, unul de teatru politic, specie dramatica \u00eendeobste ocolita de repertoriile teatrelor autohtone. Avea sa descopere, \u00een cele cinci saptam\u00e2ni, antren\u00e2ndu-i si pe cititori \u00een aceasta aventura revelatorie, ca regizorul tinea, de la \u00eenceput, \u201e\u00een cap\u201c, minutios, p\u00e2na \u00een cele mai mici amanunte, si celalalt spectacol. Acela al redefinirii relatiilor cu politicul\/ politica \u00een cazul fiecarui participant la experimentul din Colosseum Bunker, acolo unde, \u00een vitrine, \u00eentre pereti \u00eentesati de cifre, la masa de disectie, la tomograful judecatii supreme, sunt convocati dictatorii, fosti eroi, fosti revolutionari si unde se \u00eencheaga, sub privirile reci ale Profesorului olog si ale asistentilor sai, lectiile, neluate \u00een seama, ale istoriei, care revin si se razbuna, \u00een acel \u201ecorsi e ricorsi\u201c al lui Gianbattista Vico. Revolutia care \u00eesi devoreaza copiii, precum Cronos din p\u00e2nza lui Goya, si devine repede dictatura menita sa fie spulberata de o alta revolutie. Citind fragmentele din scenariu citate \u00een carte si ingenios \u00eentrepatrunse cu jurnalele pe care le tin c\u00e2tiva actori \u00een zilele nasterii acestui spectacol, dar si relatarea unor \u00eent\u00e2mplari marunte, la cafenea, pe strada, \u00eenainte si dupa repetitii, facuta de autoare cu virtuti de prozator, descoperi, \u00een secvente \u00eensiruite alert, cu acelea ale spectacolului \u201emare\u201c, si celalalt spectacol despre care aminteam mai sus. G\u00e2ndul te duce la cartile fundamentale despre esecul revolutiilor esuate \u00een dictatura, de n-ar fi sa le enumar dec\u00e2t pe cele ale lui Alexis de Tocqueville (Revolutia Americana) si Fran\u00e7ois Furet (Revolutia Franceza) sau la un alt roman al lui M\u00e1rquez, \u201eUn general \u00een labirintul sau\u201c (prefer aceasta traducere a titlului), decaderea din rang de erou a lui Sim\u00f3n Bol\u00edvar, El Libertador (combinata cu pierdera iluziilor scriitorului \u00een aventura castrista). Si la sloganurile repetate obsesiv \u00een pietele pline de martiri revolutionari si de oportunisti revolutionari, \u00een devalmasie, din care televiziunile au transmis si transmit \u00een direct. Dar si la constientizarea dreptului\/ obligatiei de a avea opinii si atitudine, fie ele si \u00een raspar sarcastic-satiric, precum \u00een citatele din jurnalul actorului Doru Iosif (Caesar). Care mi-au amintit versul lui Dorin Tudoran, \u201eVesela carne omul\u201c. Cu posibila (si deloc \u00eent\u00e2mplatoarea parafraza de la care nu ma pot abtine, \u201eVesela psihiatrie (politica) omul\u201c. Pentru ca, asa cum spune \u201edoktor Alexander\u201c, \u00een ipostaza sa de creator de teatru politic, dar si de cetatean, redevenit regizorul Alexander Hausvater: \u201eG\u00e2ndirea politica \u00eencepe \u00een momentul \u00een care un om \u00eel \u00eent\u00e2lneste pe altul\u201c. Si tot atunci \u00eencepe si manipularea.
\nThink tank\u00a0 & conspiratii live<\/strong>
\nCristina Rusiecki \u00eesi caracterizeaza cartea drept \u201eun grafic al \u00eenfrigurarii generale\u201c. Energia des clamata potenteaza aceasta \u00eenfrigurare care, la r\u00e2ndu-i, face ca acele cutii magice sa se potriveasca una \u00een alta, dar sa se si deschida \u00een labirinturi ce \u00eei determina pe actanti sa mearga, dupa un parcurs sinuos, drept la centru. \u201eMeditatia politica transistorica\u201c (s-o citam pe autoare) \u00eenchide \u00een ea un veritabil History Lab \u00een care sunt invocati\/ convocati dictatorii si \u201eceilalti demoni\u201c, unde oficiaza Profesorul. O proba de cum se \u00eentretese scenariul regizorului cu perceptiile autoarei si cu acelea ale scenografei Judith Dobre-K\u00f3thay este binevenita: \u201eSpatiul va arata ca un bunker din metal construit \u00een forma Colosseum-ului. Nu numai neprietenos. As spune de-a dreptul sufocant\u201c (Cristina Rusiecki). \u201e… un spatiu think tank \u00een care se cerceteaza strategiile politice. Asistentii, \u00een halate rosii, studiaza \u00een fata monitoarelor trecutul ca sa manipuleze viitorul\u201c (scenariu). Din perspectiva scenografei: \u201enu sunt numai panouri, e Colosseum-ul de la Roma. Si nu este o copie, ci o reformulare \u00een termeni teatrali pe care \u00eei necesita acest spectacol\u201c. Si iarasi autoarea: \u201eCu decorul instalat, scena arata cu totul altfel. Senzatia de apasare e acuta. Ceea ce se vede de jur \u00eemprejur e metalic, \u00eentr-o nuanta de rugina indigesta. Decorul curge \u00een jos strivind tot ce sufla \u00eenauntrul lui. Cale de iesire nu exista. Nici o bresa, nici o gura de aer curat. Evident, publicul va fi si el sechestrat \u00een interior. Aud \u00een st\u00e2nga si \u00een dreapta ba \u00abgroapa\u00bb, ba \u00abgaleata\u00bb \u2013 fiecare actor defineste pe potriva propriei senzatii ceea ce vede \u00een jur. Paradigma ram\u00e2ne, \u00eensa, cam aceeasi\u201c.
\nLa masa istoriei, \u00een vitrine, str\u00e2nsi \u00eentre pereti, actorii (se) supravegheaza si sunt supravegheati. Se filmeaza, se fac declaratii televizate, conspiratii live, vor sa faca binele cu mijloacele raului. Secventele se succed\u00e3 rapid, cele ale montarii se suprapun celor ale jurnalului, \u00eentr-un \u201eaer electric\u201c (titlul inspirat al prefetei semnate de Doru Mares. Asa cum miniinterviurile, articolul politic la zi trimis de Dumitru Radu Popa din S.U.A., \u201easchiile\u201c de colocvialitate \u00een apart\u00e9, schimbarile cu grabire ale umorilor regizorului, giumbuslucurile ori deznadejdile de scurta durata ale membrilor echipei alatura organic, vorba (bine chibzuita) a prefatatorului, \u201espectacolul de cuvinte celui de actori\u201c. Caci, daca, asa cum scrie cu \u00eendreptatire autoarea, \u201e\u00een spectacolul lui Hausvater se joaca scene distincte petrecute \u00eentr-un spatiu diferit, despartite de nici doi metri de public\u201c si \u201eimpresia de simultaneitate \u00eei iese perfect regizorului\u201c, nu e mai putin adevarat ca si tot ce prinde Cristina Rusiecki \u00een obiectivul jurnalului ei alcatuieste un spectacol la fel de captivant.
\nSirena \u00een loc de aplauze<\/strong>
\nSimbiotica spectacolului \u201eIulius Caesar\u201c, \u00eembibata de atmosfera inconfundabila a laboratorului deschis marca Alexander Hausvater, cartea Cristinei Rusiecki are un final pe masura. Un final \u201eanuntat\u201c, \u00eemi da ghes sa scriu acelasi Gabriel Garc\u00eda M\u00e1rquez.
\n\u00centr-o miscare larga de panoramare, obiectivul autoarei prinde spectatorii, ultima linie pe scala \u201e\u00eenfrigurarii generale\u201c. \u201ePe fetele celor din public se citeste mai \u00eent\u00e2i curiozitatea. Apoi figurile par din ce \u00een ce mai concentrate. P\u00e2n\u00e3 la urma, o \u00eencordare generala pune stap\u00e2nire pe ele. La schimbarile de ritm, concentrarea lasa loc mirarii. Sau surescitarii. Sau, uneori, revelatiei. Oricum, am senzatia ca nimeni nu misca \u00een front. Spectacolul se apropie de sf\u00e2rsit. Se aude o sirena. \u00cen vitrina, Caesar ram\u00e2ne impasibil. Pe toti peretii Colosseum-ului, pe ecrane, se poate citi \u00abVa rugam sa evacuati sala. Va multumim. Credem \u00een democratie\u00bb. Diferitele personaje intra si obliga spectatorii sa iasa din sala fara sa aplaude, \u00een zgomotul \u00eennebunitor de sirena, \u00een timp ce femeile au ramas \u00een genunchi, \u00een mijlocul scenei si se misca ritmic. Ah, domnule Hausvater, e al treilea spectacol dupa \u00ab… au pus catuse florilor\u00bb si \u00abJudecata\u00bb, c\u00e2nd mi-o faci! Nu am voie sa aplaud si plec \u00eencarcata la sute de volti. Nu am voie sa-mi manifest entuziasmul, nu pot sa-mi exprim solidaritatea si respectul fata de actori aplaud\u00e2ndu-i cum ar merita. Ma obligi sa ram\u00e2n suspendata \u00een starea asta zile si zile. Deloc n-ai mila de bietul public!\u201c.
\nPremiera spectacolului \u201eIulius Caesar\u201c a avut loc la 15 decembrie 2010. Cu douazeci si unu de ani \u00een urma, la 15 decembrie 1989, \u00eencepea, \u00een Piata Operei din Timisoara, o revolutie care… Chiar daca ai citit negru pe alb \u00een \u201eCuv\u00e2nt \u00eenainte\u201c ca autoarea a lucrat aproape doi ani la \u201eDespre dictatori si alti demoni\u201c si stii ca aceasta carte a aparut la aproape trei ani de la premiera montarii lui Alexander Hausvater, esti tentat sa nu o crezi pe Cristina Rusiecki, \u00een ciuda evidentei. Notatiile sunt at\u00e2t de vii, parteneriatul cu lectorul e unul \u00een priza directa, scriitura e \u00eembibata de impresiile primei vederi, mixajele nu-si arata cusaturile. Totul emana autenticitate si prospetime. Ce este, \u00een fond, aceasta carte? Un \u201espectacol de cuvinte\u201c apasat personalizat? Un fragment de biografie usor fictionalizata? O ego proza? C\u00e2te putin din toate si ceva pe deasupra, ceva greu de cuantificat si de \u00eencadrat \u00eentr-un tipar. Oricum, mult, mult mai mult dec\u00e2t un \u201ejurnal de repetitii\u201c, cum apare scris pe prima coperta.
\n\u00cemi place, de la o v\u00e2rsta destul de frageda, sa citesc teatru. \u00cemi place teatrul \u201e\u00een fotoliu\u201c. Uneori, chiar \u00een dauna teatrului cu regizor, actori & compania. Nu pentru ca mi-as aroga veleitati de regizor sau pentru ca mi-as construi eu \u201espectacole\u201c pe textele citite. Ci pentru ca e vorba de o lectura speciala, ale carei resorturi intime nu e locul sa le discut aici. Lectura cartii Cristinei Rusiecki m-a antrenat \u00eentr-o aventura pentru care, e drept, nu credeam ca am disponibilitati. Un scenariu pe bucatele dezvaluit, v\u00e2nzoleala repetitiilor unei trupe (\u00eenca) partial cunoscute mie, un spectacol pe care nu l-am vazut si al carui making of, de acum doi ani si mai bine, poate fi \u201eistorie\u201c… Una peste alta, prejudecata-i gata. Ma bucur ca retinerile mi-au fost demontate pas cu pas. Am citit, cu delicii cartea Cristinei Rusiecki si am fost at\u00e2t de aproape de ea \u00eenc\u00e2t i-am \u201evazut\u201c figura concentrata ori usor contrariata sau putin \u00eencrezatoare ori total cucerita la\/ de monologul secvential al regizorului fata cu teatrul politic, am \u00eensotit-o b\u00e2ntuind Nationalul timisorean si orasul \u00een care publicului i se pregatea un alt fel de \u201eJulius Caesar\u201c. Mi-am tinut respiratia c\u00e2nd i-a luat foc poseta de la un chistoc aruncat \u00een ea, din gresala, de cineva aflat\/a \u00een d\u00e2rdora dinaintea unui alt spectacol de Hausvater. I-am tinut pumnii autoarei caietului-program sa gaseasca, asa cum \u00eesi dorea, citatele potrivite. Am schitat, \u00een minte, o reverenta pentru daruirea \u00eentregii echipe, am z\u00e2mbit c\u00e2nd \u201estarleta canina\u201c a spectacolului s-a repezit la pachetul cu delicatese pe care i l-a cumparat compozitorul Yves Chamberland. Am rezonat la performantele lui Razvan Mazilu. Si sirena… si c\u00e2te si mai c\u00e2te… Am fost acolo. Am fost acum acolo. Si c\u00e2nd am recitit anume pagini, am trait satisfactia ca acest acum ram\u00e2ne.<\/p>\n

P.S. \u201eDespre dictatori si alti demoni\u201c poarta o dubla dedicatie: memoriei lui UTU (actorul Ioan Strugari), pe care moartea l-a rapit trupei la douazeci si noua de ani si al carui personaj, Lucius, a fost scos din spectacol pentru ca toti colegii au considerat ca nimeni nu-l poate \u00eenlocui pe UTU, cel at\u00e2t de mult iubit. Si memoriei distinsului profesor Dan Mugur Rusiecki, detinut politic \u00een perioada 1956-1964.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

La sf\u00e2rsitul anului 2010, criticul de teatru si jurnalistul cultural Cristina Rusiecki a asistat, vreme de cinci saptam\u00e2ni, la repetitiile spectacolului \u201eIulius Caesar\u201c (grafia preferata de regizor) montat de Alexander Hausvater la Teatrul National \u201eMihai Eminescu\u201c din Timisoara. O experienta incitanta, halucinanta, pe alocuri, \u00een urma careia s-a nascut o carte publicata \u00een colectia \u201eATENT\u201c… Cite\u0219te mai mult »Demoni in History Lab<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[10007,82,10004,10005,10006],"class_list":["post-17451","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-despre-dictatori","tag-cristina-rusiecki","tag-critica-de-teatru","tag-jurnal-de-tetru","tag-repetitiile-spectacolului-iulius-caesar"],"views":1430,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17451","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17451"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17451\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17451"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17451"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17451"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}