{"id":17447,"date":"2013-12-20T21:09:47","date_gmt":"2013-12-20T19:09:47","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17447"},"modified":"2013-12-20T21:09:47","modified_gmt":"2013-12-20T19:09:47","slug":"festivalul-salzburg-2013-remember-v-cuplu-magic-in-don-carlos","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/festivalul-salzburg-2013-remember-v-cuplu-magic-in-don-carlos\/","title":{"rendered":"Festivalul Salzburg 2013. Remember (V) Cuplu magic in \u201eDon Carlos\u201c"},"content":{"rendered":"

La noua productie cu \u201eDon Carlos\u201c de Verdi am preferat s\u00e3 merg la transmisia live \u00een aer liber din Kapitelplatz, nu \u00een sala de la Grosses Festspielhaus, special pentru a vedea pe marele ecran detalii, prim-planuri, fizionomii, atitudini. N-am regretat. N-as dori \u00eens\u00e3 s\u00e3 se \u00eenteleag\u00e3 c\u00e3 sunt adeptul spectacolelor v\u00e3zute si tr\u00e3ite altfel dec\u00e2t \u00een fotoliul unui auditorium de oper\u00e3. Cititorii mei stiu c\u00e3 mi-am exprimat deseori preferinta pentru auditia \u00een direct, \u00een sala \u00een care se performeaz\u00e3, motivul principal fiind inexistenta microfonului, instrument pe care \u00eel pot accepta doar pentru editii discografice de studio, \u00een marea lor majoritate rarisime prin interpretare. Si, desigur, prefer fiorul live din sal\u00e3, care nu poate fi substituit de nimic.<\/strong><\/em>
\nLa Salzburg, regizorul Peter Stein l-a ales drept scenograf pe Ferdinand W\u00f6gerbauer, c\u00e3ruia i-a insuflat austeritatea viziunii pe care a dorit-o pentru opusul verdian, o partitur\u00e3 \u00eentunecat\u00e3, poate cu o singur\u00e3 pagin\u00e3 luminoas\u00e3, \u201eC\u00e2ntecul v\u00e3lului\u201c din actul al II-lea. Asa \u00eenc\u00e2t decorurile au fost simple, schematizate, c\u00e2teodat\u00e3 inexistente. M\u00e3 refer mai \u00eent\u00e2i la primul act, \u00een care p\u00e3durea Fontainebleau nu a fost formalizat\u00e3 dec\u00e2t printr-un trunchi urias c\u00e3zut la p\u00e3m\u00e2nt si o stiv\u00e3 de lemne. \u00cen rest, nimic. Replicile contemplative ale lui Don Carlos au r\u00e3mas doar imaginative. Nuantele terne, impersonale care domin\u00e3 si actele urm\u00e3toare nu s-au \u201espart\u201c dec\u00e2t prin rosul-cardinal al rochiei Elisabettei (acelasi prim act), prin str\u00e3lucirea misterioas\u00e3 a statuii lui Carol Cvintul (m\u00e3n\u00e3stirea San Giusto), prin glanz-ul mantilelor Principesei Eboli si Elisabettei pe care si le schimb\u00e3 \u00eentre ele \u00een gr\u00e3dinile Reginei, prin petele de culoare din scena autodaf\u00e9-ului date de vesmintele suveranilor sau ale supusilor sositi din tinuturi exotice. Costumele, desenate \u00een spiritul epocii, sunt semnate de Annamaria Heinreich. Ciudat a ar\u00e3tat camera de odihn\u00e3 a lui Filip, celebra chilie \u201espartan\u00e3\u201c de la Escorial, aici decorat\u00e3 \u00een… faiant\u00e3 albastr\u00e3.
\nAnja Harteros si Jonas Kaufmann<\/strong>
\nAtractia dintre cei doi \u00eendr\u00e3gostiti, Elisabetta si Don Carlos, \u00eenfiripat\u00e3 la prima \u00eent\u00e2lnire, creste – tem\u00e3tor parc\u00e3, prefigur\u00e2nd iubirea imposibil\u00e3 la care se ajunge prin hot\u00e3r\u00e2rea regal\u00e3 a tat\u00e3lui Elisabettei. Doi c\u00e2nt\u00e3reti-actori de modern\u00e3 expresivitate, frumosi si tineri, Anja Harteros si Jonas Kaufmann, dou\u00e3 mari vedete ale liricii internationale, \u00eentruchipeaz\u00e3 cu naturalete \u00een scena din p\u00e3durea Fontainebleau dou\u00e3 personaje la care razele de lumin\u00e3 si sperant\u00e3 se sting rapid. Peste sufletele lor zdrobite ninge \u00eentrist\u00e3tor. \u201eO destin fatal, o destin crudel!\u201c
\nDevastat de evenimentele adverse, Don Carlos, r\u00e3scolit de iubire, izbucneste torid \u00een duetul cu Elisabetta din actul secund, moment cov\u00e2rsitor prin veridicitate si exploziv prin pasiune… \u201eElisabetta! tu, bell’adorata!\u201c Magia dintre ei este absolut seduc\u00e3toare, iradiant\u00e3 si \u00eei topeste Elisabettei atitudinea glacial\u00e3 impus\u00e3 de rang. Mai ales c\u00e3… doamne din anturajul b\u00e3nuitoarei Eboli r\u00e3m\u00e3seser\u00e3 undeva, \u00een background. Spioane? De la expansivitate la implorare, de la m\u00e2ng\u00e2ieri la disperare, \u00eendr\u00e3gostitii \u00eesi tr\u00e3iesc cu intensitate sentimentele, f\u00e3r\u00e3 retineri.
\nDup\u00e3 tragicele evenimente marcate de moartea lui Rodrigo de Posa, \u00eent\u00e2lnirea ultim\u00e3 dintre cei doi, la m\u00e3n\u00e3stirea San Giusto, este marcat\u00e3 de nostalgii si amintiri ap\u00e3s\u00e3toare, de rememor\u00e3ri triste imprimate pe chipuri c\u00e3rora nu le mai r\u00e3m\u00e2ne dec\u00e2t speranta \u00eentr-o lume mai bun\u00e3, dup\u00e3 moarte. Duetul final Carlos-Elisabetta a fost \u00eempreunarea vizionar\u00e3 a dou\u00e3 spirite ce se \u00eenalt\u00e3 la cer.
\nM\u00e3iestria c\u00e2ntului sopranei Anja Harteros, artist\u00e3 pe deplin integrat\u00e3 stilului verdian, a culminat \u00een marea arie \u201eTu che le vanit?\u201c si \u00een cele trei duete prin siraguri de pianissime, prin conducerea nuantat\u00e3 a unui glas minunat timbrat, maleabil si omogen, \u00een care accentele ce pigmenteaz\u00e3 lungile fraze au adus relief expresiv expunerii. Ca si \u00een calda adresare \u201eNon pianger, mia compagna\u201c c\u00e3tre nefericita Contes\u00e3 d’Aremberg, surghiunit\u00e3 de Filip.
\nCu culoare sombrat\u00e3 de glas, Jonas Kaufmann si-a expus virtutile de modelare a desenelor melodice \u00eentr-o larg\u00e3 gam\u00e3 coloristic\u00e3, o plastic\u00e3 ce merge de la celebrele sale mezzevoci si \u00eenmuieri de sunet, prin filaje rafinate, la desf\u00e3sur\u00e3ri de fort\u00e3. \u00centr-adev\u00e3r, de la poetic la eroic (totusi, f\u00e3r\u00e3 \u201esquillo\u201c italian \u00een registrul acut), tenorul ofer\u00e3 derul\u00e3ri armonioase si subtile. A interpretat o versiune pretentioas\u00e3 din punctul de vedere al eroului titular \u00een care, dup\u00e3 scena mortii lui Posa, a avut de c\u00e2ntat un pasaj foarte dramatic, extras din partitura premierei absolute de la Paris (1867), la care Verdi renuntase ulterior, dar de unde avea s\u00e3 se inspire pentru \u201eLacrymosa\u201c din \u201eMessa da Requiem\u201c (1874).
\nEste locul de a nota c\u00e3 varianta aleas\u00e3 pentru Salzburg de dirijorul Antonio Pappano si regizorul Peter Stein a fost cea \u00een cinci acte, \u00een limba italian\u00e3 (asa numita variant\u00e3 \u201eModena – 1886\u201c) la care s-au ad\u00e3ugat \u00een principal patru secvente: corul introductiv din p\u00e3durea Fontainebleau, c\u00e2teva m\u00e3suri ce au precedat duetul Carlos – Posa, scena dintre Elisabetta si Eboli premerg\u00e3toare tabloului \u201eAutodaf\u00e9\u201c si cea de dup\u00e3 moartea lui Posa, merg\u00e2nd p\u00e2n\u00e3 la intrarea Marelui Inchizitor pentru domolirea poporului r\u00e3sculat. Finalul operei a fost propus \u00een versiunea numit\u00e3 \u201efantastic\u00e3\u201c… \u00eensusi Carol Cvintul (cu vocea C\u00e3lug\u00e3rului) iese din morm\u00e2nt si \u00eel ia la el pe Don Carlos, salv\u00e2ndu-l din ghearele Inchizitiei.
\nAmintiri si <\/strong>
\nprezente memorabile<\/strong>
\nAm g\u00e3sit scris c\u00e3 prima \u00eentruchipare a personajului Regelui\u00a0 Filip de c\u00e3tre marele (la propriu si la figurat) bas finlandez Matti Salminen a avut loc acum 44 de ani. Atunci sau \u00een anii ce au urmat ar fi fost momentul s\u00e3-l aud \u00een rol, nu acum, la 68 de ani \u00eempliniti, c\u00e2nd autoritatea si prestanta de temut monarh \u00eei lipsesc, c\u00e2nd sonorit\u00e3ti g\u00e2tuite, nevibrate suficient se strecoar\u00e3 destul de frecvent, c\u00e2nd respiratia apare deficitar\u00e3 sau c\u00e2nd nesigurante ritmice surprind. Salminen a dorit ias\u00e3 din letargie, s\u00e3 epateze si a \u00eencheiat duetul Filip – Posa cu un \u201eurlo\u201c (\u201eTi guarda!\u201c) de \u00eendoielnic gust. Desigur c\u00e3 am reg\u00e3sit timbralitatea monumental\u00e3, dar nu a fost suficient. Si dac\u00e3 look-ul de b\u00e3tr\u00e2n \u00eendurerat a \u00eensotit bine c\u00e2ntul trist al celebrei arii \u201eElla giammai m’am?!\u201c, nu acelasi lucru l-as putea spune despre privirea bl\u00e2nd\u00e3 din scena autodaf\u00e9-ului, ce p\u00e3rea mai mult a unui bonom dec\u00e2t a unui despot.
\nMerg mai departe. De 25 de ani, renumitul bariton american Thomas Hampson apare sezon de sezon pe scena festivalului salzburghez. \u00centr-o multitudine de roluri de oper\u00e3, recitaluri de lied, concerte vocal-simfonice. Versatilitatea vocii sale pare infinit\u00e3 si cel putin \u00een repertoriul liric c\u00e2nt\u00e3 de la baroc la muzic\u00e3 contemporan\u00e3, neocolind niciun stil, nicio epoc\u00e3. A abordat \u00een 2013 rolul Marchizului de Posa, personaj verdian al c\u00e3rui spirit profund generos trebuie ne\u00eendoios s\u00e3 se reg\u00e3seasc\u00e3 \u00een virtutile timbrale ale interpretului, prin rotunjime, c\u00e3ldur\u00e3, velur, \u00eenvesm\u00e2ntare \u00een armonice, \u00eentr-un cuv\u00e2nt, prin asa-numita generozitate vocal\u00e3. Aici s-au situat carentele artistului, \u00eentruc\u00e2t Hampson a expus un glas cvasi-tenoral (pe alocuri, chiar mai putin consistent dec\u00e2t al tenorului Kaufmann), un c\u00e2nt liniar cu sunete \u201edeschise\u201c (de pild\u00e3, acuza dur\u00e3 adus\u00e3 Regelui \u00een duet, \u201eLa pace? dei sepolcri!\u201c, desi fortat\u00e3 si intonat\u00e3 \u201emai sus\u201c, nu a impresionat deloc, nu a cutremurat). La 58 de ani, meritele lui Thomas Hampson sunt \u00eens\u00e3 incontestabile \u00een mentinerea unei fraz\u00e3ri frumoase si cultivate, unei respiratii ideale si unei tinute scenice nobile, f\u00e3r\u00e3 excese, adecvate personajului.
\n73 de ani a \u00eemplinit \u00een 2013 basul britanic Robert Lloyd, reputat interpret, cu prodigioas\u00e3 carier\u00e3 anterioar\u00e3. Sigur c\u00e3 inerenta uzur\u00e3 vocal\u00e3 s-a simtit cu prisosint\u00e3 chiar \u00een rolul de mai mic\u00e3 dimensiune al C\u00e3lug\u00e3rului, care apare si sub masca lui Carol Cvintul.
\nUna peste alta, Salzburgul festivalier se arat\u00e3 recunosc\u00e3tor veteranilor…
\nTotusi, corifeul interpret\u00e3rilor exemplare pe toate marile scene a rolului Marelui Inchizitor, basul Eric Halfvarson, 62 de ani, si-a onorat cu prisosint\u00e3 galoanele. Cu glas coplesitor, str\u00e3b\u00e3tut de culori \u00een sinistre tente negre, cu facies schimonosit de ur\u00e3 p\u00e2n\u00e3 la hidosenie, orbit de furie, coc\u00e2rjat de r\u00e3utate, americanul a propus un personaj colosal, memorabil.
\nNu \u00een ultimul r\u00e2nd al prezentei \u00een distributie, mezzosoprana rus\u00e3 Ekaterina Semenchuk a interpretat dificilul rol al lui Eboli, de la altitudinea unei voci frumoase, consistent timbrate, str\u00e3lucitoare, omogene, pline de prospetime si a unei aluri \u00eentr-adev\u00e3r princiare. Marile provoc\u00e3ri ale partiturii, lejerit\u00e3tile delicate din \u201eC\u00e2ntecul v\u00e3lului\u201c si dramatismul intens din aria \u201eO don fatale\u201c (actul al IV-lea) au fost parcurse cu abilitate si profesionalism. Pete \u00een Soare? Poate doar teribilul final acut al ariei din actul al IV-lea ar fi fost bine s\u00e3 beneficieze de o manageriere mai bun\u00e3 a respiratiei, care s\u00e3-i creasc\u00e3 spectaculozitatea.
\n\u00cen alte roluri, de mai mic\u00e3 \u00eentindere, au c\u00e2ntat sopranele Sen Guo (Vocea din cer) si Maria Celeng (Tebaldo), tenorul Benjamin Bernheim (Contele Lerma si Heraldul regal).
\nBlazonul excelentei<\/strong>
\nSomptuos si totodat\u00e3 fin si delicat au sunat Corul Operei de Stat (preg\u00e3tit de J\u00f6rn Hinnerk Andresen) si orchestra Filarmonic\u00e3 din Viena, conduse de Antonio Pappano. Prin ceea ce a realizat la pupitrul salzburghez, dirijorul britanic si-a onorat renumele. St\u00e3p\u00e2neste partitura verdian\u00e3 \u00een tempii ei traditionali, ce confer\u00e3 cursivitate si potrivit\u00e3 sustinere dramaturgiei tramei, iar expresivitatea discursului muzical este analitic expus\u00e3, \u00een cele mai mici detalii. F\u00e3r\u00e3 baghet\u00e3, cu ciudate grimase pe figur\u00e3, Pappano a condus cu intuitia atmosferei de spectacol, de la dimension\u00e3rile majestuoase \u00een scenele de ansamblu sau r\u00e3scolitoarele pasaje de fort\u00e3 la evoc\u00e3rile lirice si emotionantele sublinieri ale st\u00e3rilor sufletesti. De la minunatul Streich la \u201elemne\u201c si al\u00e3muri, Filarmonica vienez\u00e3 l-a urmat atent\u00e3 si inspirat\u00e3, ca un tot unitar, valid\u00e2ndu-si \u00eenaltul blazon de excelent\u00e3. Cu ton de neuitat, a frizat perfectiunea.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

La noua productie cu \u201eDon Carlos\u201c de Verdi am preferat s\u00e3 merg la transmisia live \u00een aer liber din Kapitelplatz, nu \u00een sala de la Grosses Festspielhaus, special pentru a vedea pe marele ecran detalii, prim-planuri, fizionomii, atitudini. N-am regretat. N-as dori \u00eens\u00e3 s\u00e3 se \u00eenteleag\u00e3 c\u00e3 sunt adeptul spectacolelor v\u00e3zute si tr\u00e3ite altfel dec\u00e2t… Cite\u0219te mai mult »Festivalul Salzburg 2013. Remember (V) Cuplu magic in \u201eDon Carlos\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[66],"tags":[9999,10000],"class_list":["post-17447","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-kapitelplatz","tag-peter-stein"],"views":1160,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17447","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17447"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17447\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17447"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17447"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17447"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}