{"id":17445,"date":"2013-12-20T21:05:56","date_gmt":"2013-12-20T19:05:56","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17445"},"modified":"2013-12-20T21:05:56","modified_gmt":"2013-12-20T19:05:56","slug":"a-fost-o-prietenie-care-a-pornit-de-la-un-perfect-ecou-intelectual","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/a-fost-o-prietenie-care-a-pornit-de-la-un-perfect-ecou-intelectual\/","title":{"rendered":"\u201eA fost o prietenie care a pornit de la un perfect ecou intelectual\u201c"},"content":{"rendered":"

Jeana Morarescu in dialog cu Titus Crisciu<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Titus Crisciu: \u00cen tinerete ati avut sansa de a face un schimb de idei, g\u00e2nduri si sentimente cu marele scriitor si dramaturg Camil Petrescu, care este, cel putin pentru mine, unul dintre autorii de suflet din tinerete. Ce a \u00eensemnat el pentru dvs., dar mai \u00eent\u00e2i cum l-ati cunoscut?
\nJeana Morarescu: Sunt foarte multi ani de c\u00e2nd l-am cunoscut, dar a ramas un st\u00e2lp de o rara finete intelectuala. A fost o sansa de destin, pot sa spun, pentru ca as fi putut sa nu-l cunosc, desi tot ceea ce am scris eu ulterior \u00een domeniul filosofiei mergea exact pe linia pe care o deschidea el \u00een dezvoltarea fenomenologiei. Eu aveam douazeci de ani si \u00eent\u00e2mplator locuiam la o matusa a mea prin alianta, care era vecina cu el, casa de pe Aleea Gaiac, care acum este Aleea Camil Petrescu, din Bucuresti, o mica straduta care pleaca din strada Dorobanti. Eram vecini cu el \u00een casa pe care si-o cumparase dupa ce luase Premiul de Stat pentru romanul despre Balcescu, casa care se afla \u00een renovare.<\/p>\n

T.C.: Sa precizam anul c\u00e2nd l-ati cunoscut si unde erati studenta.
\nJ.M.: Era \u00een 1955, iar eu eram studenta la Institutul de Teatru, la Teatrologie, critic\u00e3 de teatru. El, nu-mi amintesc daca era redactor-sef la revista \u201eTeatru\u201c, dar \u00een orice caz scria o suita de articole prin care cauta sa scoata dintr-o interpretare foarte proletcultista ideologia despre metodele regizorale ale teatrului. Deci era interlocutorul cel mai fericit pentru mine. Sansa a fost sa fim vecini, sa-l cunosc si sa avem lungi \u00eent\u00e2lniri, convorbiri\u2026<\/p>\n

T.C.: Va invidiez. V-am \u00eentrerupt pentru ca \u00eemi pare rau ca nu filmam acest dialog ca sa poata fi vazuta bucuria cu care retraiti acele momente\u2026
\nJ.M.: \u00centr-adevar, le retraiesc si le-am retrait mult timp. A fost o mare suferinta pentru mine c\u00e2nd a murit. El avea un cancer si la un moment dat, fac\u00e2nd lecturi medicale, a \u00eencercat sa se trateze singur. Nu a reusit. Am crezut ca \u00eesi va putea prelungi totusi viata cu doi-trei ani, dar nu s-a putut. M-am simtit cumva suspendata dupa moartea lui, pentru ca nu mai aveam acel superior partener de dialog, v\u00e2rful de traire intelectuala si bine\u00eenteles intelectual afectiva. Nu mai aveam posibilitatea schimbului ideatic.<\/p>\n

T.C.: De fapt, cum era Camil Petrescu ca partener de dialog ?
\nJ.M.: Ce-as putea sa spun? Avea un talent extraordinar de a-ti sugera ideile, tot ceea ce voia sa spuna, prin comparatii. Metafora si comparatia erau figuri de stil frecvente \u00een limbajul lui, care se nasteau de la sine, cum e curgerea apei. Te inducea \u00een g\u00e2ndul lui cu o extraordinara putere de sugestie.<\/p>\n

T.C.: Care erau temele dialogurilor dintre dumneavoastra?
\nJ.M.: Erau temele fundamentale ale existentei, ale filosofiei existentei. I-am cunoscut ideile care, pe atunci, erau cumva secrete fata de restul lumii intelectuale. Doctrina substantei, cum s-a numit filosofia lui, era \u00eenca \u00een plina perfectare. Ulterior, Florica Ichim, teatrolog si verisoara cu fosta lui sotie, care a mostenit de la aceasta, c\u00e2nd a plecat din tara, manuscrisele lui Camil, a editat filosofia lui. Din pacate, nu a fost prea comentata, pentru ca \u00een ea exista sam\u00e2nta chiar a unei filosofii viitoare, daca o racordam la tot ce s-a scris pe plan european \u00een acest domeniu numit scoala fenomenologica \u00een filozofie.<\/p>\n

T.C.: Dar despre dramaturgia lui n-ati discutat, ca studenta la teatrologie?
\nJ.M.: Despre dramaturgia lui nu am discutat. O cunosteam, era publicata, nu era interzisa, era de la sine ca o cunosteam, asa ca am discutat mai mult pe teme filosofice care erau pe atunci mai spinoase. Nu puteau fi date la iveala pentru ca era un materialism dialectic prost \u00eenteles si foarte vulgarizat.<\/p>\n

T.C.: \u00centeleg ca p\u00e2na la urma aceste confesiuni au avut o nota afectiva si \u00een timp s-au transformat \u00een prietenie.
\nJ.M.: Ca un amanunt mai intim, de nuanta afectiva, la un moment dat am plecat \u00een vacanta la Craiova, de unde eram, de fapt, si unde locuiau parintii mei. La \u00eentoarcere, mi-a spus ca prietenia dintre noi eu o socotesc deja \u00eenvechita, pentru ca nu i-am dat nici un semn de viata \u00een timpul vacantei. De fapt, a fost o prietenie care a pornit de la un perfect ecou intelectual. Eu eram t\u00e2nara, dar \u00eentelegeam, pentru ca ma preocupau aceleasi probleme si, ca atare, raspundeam cu o anumita rezonanta. Si aceasta rezonanta intelectuala avea si niste vibratii afective, cum se \u00eent\u00e2mpla de obicei, c\u00e2nd exista o perfecta comunicare.<\/p>\n

T.C.: Sunteti multumita de modul \u00een care a fost receptata creatia lui Camil Petrescu de catre generatiile ce i-au urmat?
\nJ.M.: Literatura lui a fost receptata. \u00cen ceea ce priveste acest mare izvor pe care \u00eel lasa \u00een g\u00e2ndirea omenirii filosofia lui, aproape deloc nu a fost receptat, a existat o mare indiferenta. Si editarea cartilor s-a facut mult mai t\u00e2rziu dec\u00e2t data mortii lui. Opera lui trebuia sa fie cercetata mai mult.<\/p>\n

T.C.: \u00cen ceea ce va priveste, ce ati \u00eencercat sa \u201edezgropati\u201c, cum v-ati exprimat, din opera lui Camil Petrescu?
\nJ.M.: Am \u00eencercat prin niste articole, dar e prea putin fata de c\u00e2t merita el. Am \u00een plan sa scriu despre filosofia lui, dar nu stim niciodata c\u00e2t va dura viata noastra. Deocamdata am un mare plan, acela sa ma ocup de opera lui Dumitru Radu Popescu, care e un urias \u00een ceea ce priveste creatia literara. Dupa mine, nu e numai cel mai mare scriitor al rom\u00e2nilor, ci unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii. Suntem datori fata de gena noastra rom\u00e2neasca sa reusim sa-l decodam si sa-l aratam lumii. Suntem datori fata de noi \u00eensine, nu numai fata de el ca autor, care a exploatat p\u00e2na \u00een ad\u00e2ncuri, poate ca sa-si dea seama el \u00eensusi de toate rezervele de creatie ale genei rom\u00e2nesti.<\/p>\n

T.C.: Si nu o spuneti ca o olteanca fata de alt spirit oltenesc\u2026
\nJ.M.: Nici vorba. Nici nu m-am g\u00e2ndit la asta.
\nT.C.: \u00cen schimb, despre o alta personalitate pe care ati cunoscut-o bine se scrie mult \u00een ultimii ani. E vorba de regretatul I.D. S\u00e2rbu. C\u00e2nd l-ati cunoscut si ce amintiri \u00eei pastrati?
\nJ.M.: L-am cunoscut la vreo doi ani si jumatate de c\u00e2nd era secretar literar la Teatrul National din Craiova si \u00eentre noi s-a legat foarte repede un dialog intelectual. Era, totusi, un om foarte contradictoriu si ciudat; era cumva schizoid, ca multi dintre creatori. La un moment dat, nu mai facea deosebire \u00eentre realitate si fantezia lui creatoare pentru ca permanent el crea. La o masa amicala cu colegii, la o bere, putea sa inventeze povesti care nu existau. \u00cen felul acesta era oarecum periculos: mintea lui fabula mereu. Cred ca inventa mai cu talent ca atunci c\u00e2nd scria. La asemenea mese, av\u00e2ndu-ma ca un conviv \u00een fata, el \u00eesi crea metamorfoza anterioara ultimei formule care urma sa intre \u00een pagina. Ne \u00eent\u00e2lneam \u00een mai multe r\u00e2nduri, subiectul trecea prin mai multe metamorfoze, p\u00e2na se cristaliza si \u00eel considera bun de intrat \u00een pagina. De fapt, am fost martora acestui laborator de creatie \u00eencep\u00e2nd din 1968 p\u00e2na \u00een 1975. La un moment dat, ne-am si certat, pentru ca era foarte dihotomic, apoi ne \u00eempacam. Consider ca aceasta a fost cea mai bogata perioada de creatie a lui.<\/p>\n

T.C.: Pe Constantin Noica c\u00e2nd si \u00een ce \u00eemprejurari l-ati cunoscut?
\nJ.M.: L-am cunoscut la Craiova, dupa ce plecasem de la Resita, \u00een anul 1980 sau 1981, c\u00e2nd facea un periplu prin tara cu g\u00e2ndul sa faca un \u00eenvatam\u00e2nt personal condus, scoala pe care ulterior a \u00eenfiintat-o la Paltinis. Scoala pentru care avea oarecum dezlegare de la stap\u00e2nire, dar n-a putut-o realiza imediat. Atunci i-am punctat niste probleme care ma fram\u00e2ntau pe mine si mi-a spus ca asteapta o scrisoare de la mine. I-am scris si mi-a raspuns la un mod care m-a inhibat, spun\u00e2ndu-mi ca e nedemn de \u00eencrederea ce i-o acord. A urmat un schimb de scrisori. Urma sa aiba loc lansarea ontologiei sale, \u201eDevenirea \u00eentru fiinta\u201c, la Paltinis, dar n-a mai avut loc. Eram invitata sa merg acolo. Dupa cum se stie, el facea un fel de naveta \u00eentre Paltinis si casa lui din Bucuresti, unde, \u00eentre altele, urma sa capete aprobare de la Securitate ca sa poata (la intervale de un an sau doi) sa mearga \u00een strainatate, sa-si vada copiii din prima casatorie, care traiau \u00een Anglia. Din aceasta cauza am am\u00e2nat \u00eentrevederea si mi-a propus sa ma viziteze de un Craciun la Craiova, dar sa nu spun nimanui dintre cunoscutii comuni ca vine acolo. M-a vizitat si s-a legat si mai mult aceasta prietenie intelectuala, dupa care mi-a raspuns la alta scrisoare, m-a invitat la Paltinis, spun\u00e2ndu-mi ca simte ca nu-i voi refuza aceasta placere de a continua discutile noastre care acum aveau vreo doi ani vechime. Am fost la Paltinis. Am fost si \u00een vara urmatoare ajung\u00e2nd la o prietenie bine sedimentata, pentru ca am avut mai mult timp la dispozitie.<\/p>\n

T.C.: Ati spus prietenie sedimentata. Nu sentimentala?
\nJ.M.: Era si sentimentala. Ca si \u00een prietenia cu Camil, toata aceasta str\u00e2nsa comunicare intelectuala, normal ca atragea dupa sine si un sentiment intelectual, care are nuanta lui foarte frumoasa. Un amor intelectual \u00een care se simte legatura dintre doua persoane.<\/p>\n

T.C.: Mai aveti nostalgia acelor dialoguri, mai ales ca azi nu mai aveti asemenea \u00eent\u00e2lniri?
\nJ.M.: Sigur ca mai am nostalgii, dar mai ales dupa ce am aflat ce s-a \u00eent\u00e2mplat cu el. A cazut \u00eentr-o iarna dupa o operatie. S-a sculat din pat \u00eentr-o noapte si a cazut, si de aici i s-a tras moartea. Dincolo de batr\u00e2nete, c\u00e2nd esti operat la picior si stai prea mult pe spate, apare pneumonia. Nu stiam ce s-a \u00eent\u00e2mplat \u00een acea iarna si c\u00e2nd am aflat, dupa c\u00e2teva zile, a fost o lovitura pentru mine.<\/p>\n

T.C.: De-a lungul anilor ati publicat ceva \u00een legatura cu filosoful si omul Constantin Noica?
\nJ.M.: \u00cen \u201eOrizonturi critice\u201c am publicat c\u00e2teva articole care eu zic ca sunt substantiale. Apoi, \u00een mai 2013, am mers la Timisoara, unde am prezentat o comunicare la \u201eZilele Noica\u201c si voi continua sa explorez opera sa.<\/p>\n

T.C.: Ati avut dialoguri, \u00eent\u00e2lniri de felul celor pe care le-ati amintit si cu alte personalitati despre care doriti sa-mi vorbiti?
\nJ.M.: Am avut c\u00e2teva \u00eent\u00e2lniri cu academicianul Mihai Draganescu, primul presedinte al Academiei Rom\u00e2ne dupa 1989. Am comunicat cu el \u00eenainte de Revolutie pentru ca eu am scris o carte despre fenomenologia informatiei, o carte pentru care mi-au trebuit doisprezece ani ca s-o elaborez, timp \u00een care am corespondat cu el pe aceasta tema. C\u00e2nd am venit \u00een Bucuresti, el m-a introdus \u00een cercul de studii si cercetari interdisciplinare al Comitetului Rom\u00e2n pentru Istoria si Filosofia Stiintei, care este un organism al Academiei si de saptesprezece ani fac si eu parte din aceasta institutie afiliata Academiei. Recent am participat la un simpozion comemorativ \u201eMihai Draganescu\u201c, \u00een cadrul Academiei, la care am sustinut si eu o comunicare despre el. Acum, la sf\u00e2rsitul lui mai, se \u00eemplinesc trei ani de c\u00e2nd a plecat dintre noi, iar \u00een ultimii sase ani de viata, fiind bolnav de inima, a stat numai \u00een casa si comunicarea dintre noi s-a facut doar prin telefon.<\/p>\n

T.C.: Sunteti prezenta la a XIII-a editie a Colocviilor Nationale \u201eReflex\u201c, de la Baile Herculane, cu un referat despre opera lui D.R. Popescu. Dati-mi c\u00e2teva argumente: de ce \u00eel considerati pe D.R.P. unul dintre cei mai mari scriitori contemporani?
\nJ.M.: Pentru ca este un scriitor integrativ, cuprinde de la elementarul realism p\u00e2na la metamitologie, merge cumva la cuprinderea memoriei ancestrale despre etimologia lumii si a cosmosului. Daca descifram retelele simbolice care sunt \u00eencastrate \u00een proza aparent realista, descoperim niste povesti despre \u00eentemeierea lumii care se \u00eenvecineaza cu miturile cunoscute si trec dincolo de ele. Forte rar si numai la marii scriitori se \u00eent\u00e2mpla acest etaj semantic.<\/p>\n

T.C.: Cel putin, ca dramaturg, nu considerati ca exista similitudini cu teatrul lui Sorescu?
\nJ.M.: Am\u00e2ndoi au fost mari dramaturgi av\u00e2nd aceasta dimensiune a simbologiei care ne duce mai departe dec\u00e2t lectura imediata. Sunt lucruri de subtexte ca \u00eentr-un palimpsest: se fac strat pe strat. De fapt, acum am revenit la un vechi proiect despre D.R. Popescu si \u00eentre timp am descoperit ca are vreo patruzeci de romane si vreo suta douazeci de piese. A fost tradus p\u00e2na \u00een 1990, dar e prea putin si e pacat ca ram\u00e2ne doar \u00een enclava noastra rom\u00e2neasca si ca nu putem sa-l propulsam dincolo de hotare ca sa intre \u00een constiinta universala. Asta ar fi datoria noastra.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Jeana Morarescu in dialog cu Titus Crisciu   Titus Crisciu: \u00cen tinerete ati avut sansa de a face un schimb de idei, g\u00e2nduri si sentimente cu marele scriitor si dramaturg Camil Petrescu, care este, cel putin pentru mine, unul dintre autorii de suflet din tinerete. Ce a \u00eensemnat el pentru dvs., dar mai \u00eent\u00e2i cum… Cite\u0219te mai mult »\u201eA fost o prietenie care a pornit de la un perfect ecou intelectual\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[1],"tags":[9998],"class_list":["post-17445","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-jeana-morarescu"],"views":1711,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17445","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17445"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17445\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17445"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17445"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17445"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}