C\u00e2nd vine vorba de film, asa-zisul minimalism nu ma convinge deloc. Mi se pare o afectare \u201eneo-neorealista”, ce traduce mai degraba lipsa de mijloace artistice dec\u00e2t vitalitatea creatoare a experimentului. A face din film un fel de reportaj sau de reality show \u00eenseamna, \u00een primul r\u00e2nd, a-l saraci de posibilitatile pe care le ofera actuala tehnica cinematografica, de la coloana sonora si lumini, p\u00e2na la unghiurile de filmare si montaj. (Exceptia care confirma \u00e0 rebours regula este Michael Moore, capabil sa transforme un documentar \u00eentr-un film artistic). \u00cen al doilea r\u00e2nd, \u00eenseamna a-i rata menirea, \u00een masura \u00een care arta, inclusiv arta realista, nu copiaza aparenta curenta a realitatii, ci o resemnifica, patrunde \u00een esenta care transpare \u00een anumite situatii caracteristice si ilustrative ale cotidianului. Artistul realist observa mai ad\u00e2nc dec\u00e2t fotograful amator; pentu a descrie lumea, e necesar mai \u00eent\u00e2i s-o \u00eenteleaga, sa-i patrunda legaturile, motivatiile si climatul, dincolo de \u00eenregistrarea \u00eent\u00e2mplarilor cu camera de luat vederi la picior.
\nSub acest aspect, minimalismul cinematografic este lipsit de profunzime, iar productiile rom\u00e2nesti de gen rezista, pe c\u00e2t posibil, numai datorita talentului unor actori ca Vlad Ivanov si Mirela Oprisor. Altminteri, filme precum \u201eBoogie”, \u201ePolitist adjectiv” sau \u201ePrincipii de viata” sunt lineare si manieriste. \u00cencearca sa compenseze dezl\u00e2narea structurii narative si subtirimea ideatica prin expresiile agresive cu tenta sexuala, devenite solutia facila pentru a capta interesul publicului. Limbajul agresiv si sexualitatea afisata \u00eesi au rostul numai atunci c\u00e2nd transmit ceva dincolo de ele, c\u00e2nd corespund unei problematici mai complexe, cum este cazul \u00een \u201eInfidela” si \u201ePianista”. Folosite gratuit, risca sa degenereze \u00een trivialitate pur si simplu.
\nAltfel stau lucrurile \u00een teatru, care este cu precadere arta cuv\u00e2ntului, a textului pronuntat ce trebuie sa ajunga la spectatori. Aici muzica, luminile, scenografia sustin spectacolul, dar at\u00e2ta c\u00e2t pun \u00een valoare dialogul. E suficient sa fi perceput vreodata acustica de la Epidaur, pentru a pricepe ca de la greci \u00eencoace teatrul e rostire, nu rastire \u2013 asa cum sunt \u00eenclinati sa creada unii regizori cu veleitati iconoclaste postmoderne. Ca atare, minimalismul cadreaza, iar uneori este cerut chiar de text, daca acesta invita mai degraba la discretie dec\u00e2t la somptuozitate. Sa pui \u00een scena \u201eO scrisoare pierduta” fara decoruri nu e posibil fara sa tradezi piesa, pentru ca miscarea personajelor este g\u00e2ndita \u00eentr-un cadru ambiental determinat, \u00eensa pentru \u201eOameni de zapada” apare ca o varianta conforma cu tema si atmosfera.
\nO astfel de montare foarte reusita o reprezinta astazi, la Teatrul Act, \u201eDumnezeul de a doua zi” \u2013 un spectacol de Claudiu Goga, dupa textul scris de Mimi Branescu, \u00een interpretarea lui Vlad Zamfirescu si a Mirelei Oprisor. Ideea piesei este interesanta, si anume sa urmareasca destinul unui cuplu din planurile diferite ale celor doi parteneri, pe traseul momentelor nodale din viata lor: \u00eent\u00e2lnirea, maternitatea si despartirea. Textul este de un realism frust, fara \u00eenflorituri stilistice, cu destule expresii licentioase, introduse parca pentru a degaja sensibilitatea prea accentuata si a evita astfel caderea \u00een melodrama. Regizorul a gasit ritmul si tonul just al replicilor, cu un personaj masculin pe muchie, ce oscileaza subtil \u00eentre dramatism si (auto)ironie, si unul feminin meditativ, usor detasat (aflam la final de ce, dupa cum aflam si ce voia sa spuna adresa la care-i scria barbatul: Rue du Ciel). C\u00e2t priveste jocul actorilor, este remarcabil. Se transpun \u00een rol cu economie de mijloace, evita stridentele si vulgaritatea, imprim\u00e2nd personajelor autenticitate. Reusesc sa trezeasca simpatia publicului, care se regaseste \u00een fata unui episod de umanitate genuina tocmai prin simplitatea ei.
\nAsistam asadar la un omagiu adus indirect acestei umanitati discrete, care ascunde sub banalitatea faptelor resurse de afectiune si de sacrificiu considerabile. Din acest punct de vedere, \u201eDumnezeul de a doua zi” aminteste oarecum de traditia dramaturgiei rom\u00e2nesti interbelice, cu Victor Ion Popa, Mihail Sebastian si George Ciprian. Este vorba de un teatru al realismului microsocial, concentrat pe individul ireductibil si pe forta de sugestie a experientei sale personale; un individ \u00een care se presimt ori se ghicesc totusi marile chestiuni ale societatii \u00een ansamblu, printr-o reflectare analoaga celei care ne permite sa discernem \u00een picatura de apa \u00eentreaga lumina.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"