{"id":17403,"date":"2013-12-12T10:08:29","date_gmt":"2013-12-12T08:08:29","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17403"},"modified":"2013-12-12T10:08:29","modified_gmt":"2013-12-12T08:08:29","slug":"festivalul-salzburg-2013-remember-iv-aventura-ceciliei-bartoli-in-norma","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/festivalul-salzburg-2013-remember-iv-aventura-ceciliei-bartoli-in-norma\/","title":{"rendered":"Festivalul Salzburg 2013. Remember (IV). Aventura Ceciliei Bartoli \u00een \u201eNorma\u201c"},"content":{"rendered":"

Misiune imposibila<\/strong>
\nCelebra mezzosoprana de coloratura lirica, talmacitoare de geniu a muzicii baroce si a belcanto-ului rossinian, maestra a ruladelor ametitoare, a desenarii \u00een mare expresivitate a frazelor, Cecilia Bartoli domina de aproape douazeci si cinci de ani repertoriul \u00een care este suverana. Cercetatoare neobosita \u00een colbul arhivelor, italianca restituie partituri uitate sau rar c\u00e2ntate ale unor compozitori pieriti \u00een negura vremurilor, alaturi de cele care reprezinta fondul de baza al teatrului liric.
\nAuzind ca a atacat, surprinzator, rolul infernal de coloratura dramatica al Normei din opera omonima belliniana, am mers la spectacol. Nu fara a-mi lua o precautie absolut necesara. Mi-am propus sa uit pentru trei ore de Maria Callas, arhetipala interpreta din toate timpurile si pentru toate timpurile a personajului. Voi putea oare? Misiune imposibila, dar evaluarea intrarii Ceciliei Bartoli \u00een teribilul rol trebuia facuta obiectiv prin reflexia asupra mea a propriei ei viziuni fata de stil, culoare de glas, tesatura vocala, dramaturgie si toate celelalte, fara paralele. \u00cen fond, Mariei Callas nu i-a rezistat, nu-i rezista si nu-i va rezista nimeni, pentru eternitate, asa \u00eenc\u00e2t comparatiile nu folosesc.
\nC\u00e2ntul pictural<\/strong>
\nAsadar, la Salzburg, \u00een Haus f\u00fcr Mozart, una dintre salile mai mici din cele trei principale ale festivalului (mentiune importanta), Cecilia Bartoli si-a asumat rolul. Mai \u00eent\u00e2i, stiinta zicerii accentuate a recitativelor (\u201eSediziose voci\u201c, intrarea Normei) a recomandat o mare artista, cu serioasa analitica a sensurilor de exprimare. Pentru celebra arie \u201eCasta Diva\u201c, a transmis o spiritualitate linistita, contemplativa, a frazat fluent sustinut de o respiratie prelunga \u00een care a picurat inflexiuni \u00een pianissimo, specialitate recunoscuta a mezzosopranei. Allegro-ul \u201eAh! bello a me ritorno\u201c care urmeaza drept cabaletta a ariei s-a departat de impulsul consistent, perlatura a fost mai degraba de sorginte rossiniana dec\u00e2t coloratura viguroasa autografiata Vincenzo Bellini, iar acuta finala a fost mai scurta dec\u00e2t o cere traditia. Lirismul Cecilia Bartoli confruntat cu adevarata tensiune a tesaturii vocale s-a vazut pus la \u00eencercare.
\nC\u00e2ntul nuantat a revenit cu delicatete (\u201eOh rimembranza!\u201c) \u00een primul duet cu Adalgisa (soprana Rebeca Olvera), \u00eentr-o coloristica impresionanta \u00een alinarea dureroaselor confesiuni ale acesteia, cu lanturi de pianissime inclusiv \u00een registrul \u00eenalt, cu rafinamente gen \u201emessa di voce\u201c si acute extreme preluate cu usurinta. Tertetul \u00een care s-a adaugat Pollione (tenorul John Osborn) a adus parca o alta Cecilia Bartoli, mai vehementa (a atacat energic \u201eOh! Di qual sei tu vittima!… apoi formidabil ca expresie, printre lacrimi, \u201eVanne, s\u00ec, mi lascia indegno\u201c), mai viguroasa \u00een declamatii la finalul primului act.
\nDupa pauza, cu ad\u00e2nca traire a expus recitativul \u201eDormono entrambi\u201c si arioso-ul ce-i urmeaza, \u00eencheiat cu un emotionant strigat de disperare \u201eAh, no! Son miei figli!\u201c, \u00eensotitor al secventei \u00een care, dezorientata, Norma \u00eencearca sa-si ucida copiii. A fost, totusi, un act II destul de mozaicat din unghiul prestatiei, fie cu pasaje partial pierdute \u00een volumul orchestrei (duetul cu Adalgisa \u201eMira, o Norma\u201c \u2013 se stie ca amploarea nu este prima calitate a vocii Ceciliei Bartoli), fie cu sunete \u00eenalte peste care a trecut prea usor, probabil pregatind formidabilul Do natural acut ce precede lovitura de gong chematoare la lupta.
\nPoate ca summa summarum \u00een expresia vocala a mezzosopranei a venit \u00een scena finala a operei. Rareori am ascultat fraza \u201eIn mia man alfin tu sei\u201c din duetul cu Pollione rostita cu dublu sens: cel exprimat sec de cuvintele libretistului Felice Romani si cel colorizat de vocea artistei care, \u00een loc sa-si condamne fostul iubit, parea ca \u00eencearca sa-l rec\u00e2stige. A impresionat apoi deciziunea autodenuntului, \u201eSon io!\u201c, rostit \u00eentr-un nesteptat, neuzual, eroic fortissimo, dupa care a venit clipa sublima, \u00eenlacrimata (ce arta!)… \u201eQual cor tradisti, qual cor perdesti…\u201c, reprosul fara speranta adresat lui Pollione. Cecilia Bartoli a c\u00e2ntat pictural, emotionant, rascolitor.
\nPartenerii<\/strong>
\nPentru rolul Adalgisa a fost aleasa, intentionat sau nu, mexicana Rebeca Olvera, o soprana prin al carei glas s-a dorit sa se restituie timbral vocea de la premiera absoluta. Se stie ca atunci, \u00een 1831, cele doua personaje au fost interpretate de doua soprane, legendarele Giuditta Pasta si Giulia Grisi. Peste timp, s-a impus nevoia contrastului de culoare \u00eentre eroine, asa \u00eenc\u00e2t \u00een versiunile moderne, Adalgisa a revenit mezzosopranelor. Diferenta a existat si acum, dar \u00een sens… invers. Pentru ca desi Cecilia Bartoli este o mezzosoprana de tipologie \u201esopraneggiante\u201c, Rebeca Olvera a afisat sonoritati infantile, de subreta, suficiente la limita pentru Haus f\u00fcr Mozart si puse \u00een semiobscuritate de interpreta Normei (a doua \u201ementiune importanta\u201c). \u00cen aceste conditii, alegerea mexicancei nu a mai surprins, mai ales ca glasul ei a fost mult mai sarac \u00een armonice dec\u00e2t al interpretei titulare. Artistic vorbind, Olvera a conturat un personaj credibil, minion ca si vocea-i, de mare sensibilitate.
\nFoarte bun \u00een rolul Pollione, tenorul american John Osborn a \u00eenceput seara un pic timorat, cu nota de Do natural acut (care \u00eel provoaca \u00eenca din start) subtire fata de consistenta registrului central. A c\u00e2ntat incisiv cavatina \u201eMeco all’altar di Venere\u201c iar \u00een cabaletta \u201eMe protegge, me difende\u201c a etalat cu usurinta variatiuni pe tesatura vocala \u00eenalta, ceea ce denota o mobilitate exemplara a instrumentului sau sonor. \u00cen duetul cu Adalgisa a alternat sunetele v\u00e2noase cu nuantele moi si subtile, ce au impresionat placut (\u201eVieni in Roma, ah! vieni, o cara\u201c). O demonstratie de belcantism pe toata \u00eentinderea rolului, facuta cu voce calitativa.
\nCu glas cald, generos si adresare impunatoare, basul italian Michele Pertusi a fost un Oroveso ideal.
\nInterpretii rolurilor mai mici nu trebuie deloc omisi \u00een remarci. Mezzosoprana Liliana Nikiteanu, solista a Operei din Z\u00fcrich si veche partenera a Ceciliei Bartoli, a expus \u00een Clotilde un glas exceptional focusat, prezent sonor si ca volum, iar tenorul cubanez-american Reinaldo Macias a concurat direct, \u00een rolul Flavio, cu penetranta vocii celui pe care \u00eel \u00eensotea, Pollione.
\nA acompaniat Orchestra La Scintilla, ansamblu de instrumente de epoca cu baza de specializare \u00een lumea barocului, rafinat \u00een expresie, rezident la Z\u00fcrich, un obisnuit al \u00eensotirii Ceciliei Bartoli \u00een \u00eenregistrari discografice sau spectacole. Sublinez drept a treia \u201ementiune importanta\u201c, dimensiunea distilata a sonoritatilor, alaturi de faptul ca acordajul orchestrei de instrumente vechi a fost 430 Hz (convenabil, ca \u00een timpurile premierei absolute) \u00een loc de obisnuitul 440, standard al marilor ansambluri moderne. Astfel s-a usurat accesarea acutelor, prin reducerea infinitesimala a \u00eenaltimii sunetului ce urmeaza a fi emis. Ca un comentariu adiacent, trebuie spus ca unele orchestre chiar ridica diapazonul catre valori de 442-444, ceea ce supune c\u00e2ntaretii la \u00eencercari mai grele. Spre exemplu, orchestra Operei de Stat din Viena a ales cifra de 443 Hz.
\nLa Salzburg, a dirijat, cu \u00eenalte competente de stil, energie si rigurozitate a tempilor, Giovanni Antonini. Corul a venit tot din tara cantoanelor, de la Radioteleviziunea Elvetiana din Lugano, pregatit de un alt barochist renumit, Diego Fasolis, alaturi de Gianluca Capuano.
\nProductia spectacolului…<\/strong>
\n… a revenit regizorilor Moshe Leiser si Patrice Caurier, \u00een scenografia lui Christian Fenouillat si cu costume semnate de Agostino Cavalca. O viziune transpusa peste secole, \u00een timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, \u00een perioada ocupatiei. Norma, o simpla institutoare, ascunde \u00een casa, \u00eempreuna cu tatal ei, Oroveso, luptatori prigoniti si raniti. Locuinta este de fapt un cuib de rezistenta antinazist. \u00cen timpul unei razii, \u00eentre agentul secret Pollione si Norma se \u00eenfiripa sentimentul care va fi unul dintre nodurile tramei. Restul este cunoscut si actiunea se deruleaza pe ideatica subiectului de origine.
\nSigur ca translatarea temporala este discutabila, ca orice mutare fortata a actiunii. Regizorii gasesc corespondente \u00eentre conflictele din timpul ocupatiei romane \u00een Galia si secolul XX, le urmaresc minutios si pastreaza \u00een mod corect relatiile dintre personaje.
\nDin acest punct de vedere, versiunea functioneaza, mai ales ca toti interpretii joaca admirabil, dedicat si convingator ca miscare si gestualitate.
\nRam\u00e2ne \u00eensa conflictul cu libretul, care daca nu este acceptat \u201ecu ochii \u00eenchisi\u201c rastoarna toata conceptia regizorala. Si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, cu muzica belliniana ca mod de expresie. Poate fi ea pusa \u00een vocile unor interpreti ce \u00eentruchipeaza partizani si nazisti? Am mai notat aspectul \u00een repetate r\u00e2nduri. Dar voi reveni ori de c\u00e2te ori va fi cazul. Iata marea problema a oricarei montari moderne care presupune schimbarea epocii actiunii. Se pare ca regizorii de astazi nu mai tin cont de asa ceva. Este foarte rau si pagubos.
\nAs mai puncta un aspect pe care l-am descoperit \u201epe surse\u201c. Nu obisnuiesc sa tin cont de asemenea informatii, neverificate, dar le voi presupune drept a patra \u201ementiune importanta\u201c. Se pare ca decorul a fost proiectat \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t actiunea sa se desfasoare \u00een jumatatea dinspre rampa a scenei. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, chiar fosa orchestrala a suferit modificari \u00een sensul estomparii sonoritatilor. Cui prodest?
\nTotul se leaga. Cele patru \u201ementiuni importante\u201c, despre care am scris pe parcursul cronicii, au venit \u00een sensul favorizarii prezentei sonore a Ceciliei Bartoli \u00een teribilul rol: ambientale, ca raport cu partenera directa, ca ajutor pentru proiectia sunetului \u00een sala, ca eliminare a confruntarilor cu masivitatea orchestrala si ca usurare a emisiei acute.
\nAm plecat g\u00e2nditor de la Haus f\u00fcr Mozart. Am vazut, am scris. Peste creatia Ceciliei Bartoli \u00een \u201eNorma\u201c nu se poate trece usor.
\nDar dupa aceea, am simtit nevoia s-o reascult pe CD \u00een rolul-rolurilor pe \u201eLa Divina\u201c, Maria Callas. Asta a fost tot. Simplu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Misiune imposibila Celebra mezzosoprana de coloratura lirica, talmacitoare de geniu a muzicii baroce si a belcanto-ului rossinian, maestra a ruladelor ametitoare, a desenarii \u00een mare expresivitate a frazelor, Cecilia Bartoli domina de aproape douazeci si cinci de ani repertoriul \u00een care este suverana. Cercetatoare neobosita \u00een colbul arhivelor, italianca restituie partituri uitate sau rar c\u00e2ntate… Cite\u0219te mai mult »Festivalul Salzburg 2013. Remember (IV). Aventura Ceciliei Bartoli \u00een \u201eNorma\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[9943,9945,9944],"class_list":["post-17403","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cecilia-bartoli","tag-festivalul-salzburg-2013","tag-norma"],"views":1015,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17403","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17403"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17403\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17403"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17403"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17403"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}