{"id":17393,"date":"2013-12-12T09:56:33","date_gmt":"2013-12-12T07:56:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17393"},"modified":"2013-12-12T09:56:33","modified_gmt":"2013-12-12T07:56:33","slug":"poezia-obiceiurilor-de-craciun-si-anul-nou-la-romani","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/poezia-obiceiurilor-de-craciun-si-anul-nou-la-romani\/","title":{"rendered":"Poezia obiceiurilor de Craciun si Anul Nou la romani"},"content":{"rendered":"

Prima impresie pe care o are cititorul iubitor de frumos in fata poeziei obiceiurilor rom\u00e2nesti traditionale este extraordinara ei puritate. Mos-Ajunul, colindele, plugusoarele, sorcova, in desfasurarea lor reala, de obicei sincretica, insotite adesea de un recitativ melodic, intr-un scenariu in cadrul natural al zapezilor imaculate, augmenteaza sentimentele tonice, optimiste ale rom\u00e2nului. Amintirea obiceiurilor de iarna insoteste pe orice om o viata intreaga. Alexandru Odobescu se exprima, in acest sens, fara retinere: \u201eO ! vechi datine si vechi c\u00e2ntice ale poporului! Ce dulce farmec coprindeti voi in naivele voastre expresiuni! Aspra critica se sfarma dinaintea voastra, caci mintea omului, deprinsa cu voi din pruncie, pare ca se scalda, la auzul vostru, in nevinovatia-i primitiva. Voi sunteti pentru noi amintiri suave, ce inviaza junia in suflete! Pentru popor, sunteti floarea neuitarii!\u201c (Alexandru I. Odobescu, \u201ePrefata\u201c la vol. G. Dem. Teodorescu, \u201eIncercari critice asupra unor credinte, datine si moravuri ale poporului rom\u00e2n\u201c, Bucuresti, Tipografia Petrescu-Conduratu, 1874, p. V-VI).
\nUn muzicolog, iubitor al folclorului, Sabin V. Dragoi isi amintea de frumoasele zile ale copilariei: \u201eEra seara de ajun. Seara mare (…) Afara era un ger aspru si sec. Zapada cazuta gros de c\u00e2teva zile, reflecta cu miriade de sclipiri lumina lunei. Din c\u00e2nd in c\u00e2nd se auzea ritmul dubelor din departare, amestecat cu latratul c\u00e2inilor ingrijorati de acest zgomot neobisnuit. Erau dubasii (colindatorii) care acompaniau cu un ritm conventional pe lautarul ce c\u00e2nta marsul lor.
\nDin c\u00e2nd in c\u00e2nd chiuiau toti deodata, pe acelasi ritm, un semn ce servea de avertisment pentru casele de care erau aproape. Eu tot mergeam afara ca sa-i aud pe unde sunt. S-au bagat pe valea Adameasca (adica unde locuiam si noi)! Tacere deodata. Au intrat la Iochita in casa. Mai sunt opt case p\u00e2na la noi. Eu nu mai aveam ast\u00e2mpar. Bucatele ce le pregatea mama nu ma mai interesau\u201c. (Sabin V. Dragoi, \u201eIn loc de prefata\u201c, in vol. \u201e303 colinde\u201c, Craiova, Ed. Scrisul rom\u00e2nesc, 1925, p. V-VI).
\nG. Dem. Teodorescu, unul din primii sustinatori ai radacinii romane a colindelor noastre, cita, in mod semnificativ, pe Jules Michelet cu ideea puritatii limbii rom\u00e2ne (in \u201eL\u00e9gendes du nord\u201c), c\u00e2nd examina relatiile cu intreg cortegiul de feerii romane ce se intindeau de la inceputul lui decembrie p\u00e2na la jumatatea lunii ianuarie: \u201eSi azi, dupa at\u00e2tea valuri de secule, imnurile si c\u00e2nturile saturnale tot se mai aud in Dacia, in noaptea Craciunului, sub numele de colinde, in care ideea. de opulenta, de abundenta, de viata patriarhala si religioasa apare amestecata cu ideile de felicitare, predominante in imnurile ce se c\u00e2ntau de junii romani la Calendele lui ianuarie\u201c (G. Dem. Teodorescu, \u201eIncercari critice asupra unor credinte, datine si moravuri ale poporului rom\u00e2n\u201c, Bucuresti, Tipografia Petrescu-Conduratu, 1874, p. 20). Ideea de puritate nu are nimic de-a face cu purismul lingvistic, ci vizeaza calitatea iconica a limbii noastre, sau capacitatea ei expresiva, de care vorbea D. Caracostea, maleabilitatea sa de a infatisa in imagini ideale, poezia obiceiurilor. Sabin V. Dragoi mentioneaza ca \u201eimpreuna cu puritatea de credinte si datine, rom\u00e2nul si-a pastrat si puritatea limbii\u201c (Sabin V. Dragoi, op. cit.,p. 5).
\nNumai peste c\u00e2tiva ani, acelasi G. Dem. Teodorescu va observa, critic, ca Atanasie Marian Marienescu, in colectia sa din 1859, cu o prefata intitulata \u201eDe insemnatatea colindelor\u201c, cu tot meritul de a fi publicat, pentru prima oara, un lot masiv de asemenea productii folclorice, \u201ein setea d-a purifica limba dodata, d-a goni dintr-insa nu numai cuvintele slavone dar chiar si urma slavoniei, s-a nu lasa dec\u00e2t latinisme de moda noua, s\u2026t d-sa a tinut ca chiar in colinde sa introduca oarecare amintiri despre strabuna Roma\u201c (G. Dem. Teodorescu, \u201eNotiuni despre colindele rom\u00e2ne\u201c, Bucuresti, Tipografia \u201eTribunei rom\u00e2ne\u201c, 1879, p. 27).
\nNe gasim, la aceasta data, in plina epoca scientista si criticista dominata de B. P. Hasdeu, caruia G. Dem. Teodorescu, de altfel, ii si multumeste, in lucrarea mai sus citata, \u201epentru explicarea mai multor puncte asupra carora l-am consultat\u201c (G. Dem. Teodorescu, \u201eIncercari critice asupra unor credinte, datine si moravuri ale poporului rom\u00e2n\u201c, loc. cit., p. 6). Studiul aparuse, in 1870, chiar in revista hasdeiana, \u201eFoaia Societatii Rom\u00e2nismul\u201c. Ce \u201epuncte\u201c ii va fi lamurit B.P. Hasdeu nu stim cu precizie. Presupunem, insa, ca in discutie va fi fost originea cuv\u00e2ntului colinda, pe care il va pune in legatura cu latinescul calendae: \u201eVerbul colindare are la noi o insemnatate dubla: a c\u00e2nta un colind si a imbla din casa-n casa, semnificare ramasa de la imbletul copiilor romanilor, in timpul Calendelor lui Ianuariu din casa-n casa c\u00e2nt\u00e2nd imnuri\u201c (Ibidem, p. 12, nota 4). Trimiterile pe care le va face, peste c\u00e2tiva ani, la slavistul M. Drinov din Harkov si la Du Cange, in lucrarea \u201eNotiuni despre colindele rom\u00e2ne\u201c, ne reamintesc iarasi de cunostintele enciclopedice ale lui Hasdeu. De altfel, p\u00e2na astazi, asertiunile lui Hasdeu privind originea colindei au ramas, in esenta lor, nealterate. In cursul de filologie comparata din 1893-1894, marele savant afirma peremptoriu: \u201ecolinda nu e slavism la rom\u00e2ni, ci un rom\u00e2nism la slavi\u201c (B. P. Hasdeu, \u201eStudii de folclor\u201c, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978, p. 262. Editie N. Bot). In pasionanta sa demonstratie, invatatul rom\u00e2n presupunea, dupa Isidor, existenta latinescului colendum care ar fi dat rom\u00e2nescul corind.
\nCercetarile ulterioare, indeosebi inmultirea culegerilor de texte (mai rar insotite de note muzicale) din toate zonele tarii au dovedit c\u00e2t de complexa poate fi explicarea stiintifica a translatiei de la serbarile romane la datinele legate de colindatul rom\u00e2nesc. In genere, in acest domeniu afirmatiile categorice sau generalizarile pripite au fost adeseori contrazise de diversitatea realitatilor folclorice. Apoi datele istorice de care dispunem azi sunt relativ putine si nu constituie o baza suficienta pentru concluzii transante. Din punct de vedere metodologic, investigatiile specialistilor au c\u00e2stigat in acuitate atunci c\u00e2nd s-a facut disjungerea necesara intre obicei (datina) si textele c\u00e2ntate sau spuse in cadrul unor ceremonialuri de la anumite date calendaristice.
\nDatini legate de sf\u00e2rsitul unui ciclu agricol si inceperea altuia nou se int\u00e2lnesc la toate popoarele vechi. In forma lor arhaica, ele erau indeosebi practici si formule magice de influentare a fertilitatii. La romani, dupa terminarea muncilor c\u00e2mpului, urmau un sir de sarbatori zgomotoase, in al caror scenariu traditional au fost identificate secvente ce ar putea avea o legatura cu obiceiul colindatului la rom\u00e2ni. Dintre toate, mai importante erau Saturnaliile si Calendele lui Ianuarie.
\nFilologul francez Charles du Fresne Du Cange includea in dictionarul sau din 1678, \u201eGlossarium ad scriptores mediae et infimae latinitatis\u201c, un manuscris din secolul al XlII-lea, in care o descris modul de desfasurare al feeriilor numite Saturnalia, zeul Saturn si sotia sa Ops fiind venerati de catre romani pentru ca au invatat pe oameni sa cultive pam\u00e2ntul si sa faca pomii roditori. In acest text, a fost descoperit cel mai vechi colind, congruent cu o urare facuta prin glasurile pure ale copiilor: \u201eMane autem surgunt duo pueri ex illis, accipiunt ramos olivae et sal, et intrant per domos, salutant dominum:
\ngaudium et laetitia sit in hac domo;
\ntot filii,
\ntot porcelli,
\ntot agni,
\net de omnibus bonis optant… (Iar dimineata se scoala doi copii dintr-insii, iau ramuri de maslin si sare si, intr\u00e2nd prin case, saluta casa astfel:
\nin aceasta casa sa fie bucurie si veselie;
\nc\u00e2ti fii mititei
\nat\u00e2tia purcei,
\nsi tot at\u00e2tia miei
\npoftind si de toate cele bune…)\u201c (B.P. Hasdeu, \u201eStudii de folclor\u201c, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978, p. 262. Editie
\nN. Bot) (Simeone Mangiuca, \u201eColinda. Originea si insemnatatea ei astronomica si calendaristica, in Calindariu iulian, gregorian si poporan rom\u00e2n… pe anul 1882\u201c, Brasov, Tipografia Alexi, 1881, p. 18).
\nUrarea directa de bunastare si fericire se regaseste aidoma in Mos Ajunul rom\u00e2nesc, indeosebi in colindele pitarailor din Banat si unele zone din sud-vestul Transilvaniei. Atanasie Marienescu a publicat si un articol cu titlul \u201eSaturnalia si pitereii\u201c (At. M. Marienescu, \u201eSaturnalia si pizereii\u201c, in \u201eFamilia\u201c, anul X, nr. 38, 29 septembrie\/11 octombrie 1874,
\np. 446-449 si nr. 39, 6 octombrie\/19 octombrie 1874, p. 457-459). Petru Caraman cita o urare a copiilor din Oltenia, din colectia lui Pasculesu, care \u201eparca ar fi o traducere\u201c a \u201etipului roman’\u201c de colind, relevat in Du Cange, socotit a fi \u201eprima treapta in evolutia colindelor\u201c:
\nAt\u00e2tia miei,
\nAt\u00e2tia purcei,
\nAt\u00e2tia boi,
\nAt\u00e2tea oi,
\nAt\u00e2tea vaci,
\nAt\u00e2tia turmaci,
\nAt\u00e2tea bghiolite
\nAt\u00e2tea c\u00e2rlanite!
\n(Petru Caraman, \u201eColindatul la rom\u00e2ni, slavi si la alte popoare\u201c, Bucuresti, Editura Minerva, 1983, p. 361).
\nMi-amintesc eu insumi cum, in copilarie, in ajunul Craciunului (24 decembrie), luam dis-de-dimineata un brat de paie din sura si le aruncam, manunchi dupa manunchi, in vatra focului, repet\u00e2nd urarea traditionala de mai inainte. Satul meu, Farcasul de Sus, se afla pe malul drept al Oltului si e strabatut de la un cap la altul de \u201edrumul al mare\u201c sau \u201edrumul lui Traian\u201c, care ducea la cetatea Romula (azi satul Resca) din apropiere.
\nIn dictionarul lui Du Cange, explicatiile privind colindatul copiilor sunt inseriate sub cuv\u00e2ntul Calendae (Ianuarii). S-ar parea ca avem de-a face cu o nepotrivire: copiii romanilor urau la 1 ianuarie (Anul Nou), in timp ce la noi, rom\u00e2nii, obiceiul se desfasoara la 24 decembrie. De-a lungul secolelor, insa, datele calendaristice la care se practicau anume obiceiuri s-au schimbat de mai multe ori. In vechime, Anul Nou era sarbatorit la 1 martie, o data cu venirea primaverii si omul primitiv credea ca acum e momentul sa determine, prin practici magice si invocatii c\u00e2ntate sau spuse, un curs favorabil noului ciclu agricol care de-abia incepea. Se presupune, astfel, ca toate colindele de rit agrar sau plugusoarele care, printr-o filiatie genetica complexa, au ajuns p\u00e2na la noi, erau legate de acest moment important al reinvierii naturii si al sperantelor de mai bine ale grupurilor umane. Vechiul calendar roman fixase Anul Nou acum, la Calendele lui martie. Mai t\u00e2rziu, insa, in timpul domniei regelui legendar Numa Pompilius, Anul Nou a fost stramutat la Calendele iui ianuarie. Modificarea de calendar a int\u00e2mpinat oarecare rezistenta, astfel ca ea se va desav\u00e2rsi de-abia pe la mijlocul secolului al doilea i.H., c\u00e2nd s-a statuat ca si numirile in functie ale consulilor sa aiba loc tot la calendele lunei nou introduse: ianuarie. Aceasta modificare de calendar, aparent doar de importanta administrativa, a avut o influenta cov\u00e2rsitoare asupra datinilor romane legate de ciclul agricol. Mare parte dintre ele au fost stramutate, treptat, la 1 ianuarie, data oficiala a Anului Nou. Astfel, datina colindatului a ramas fara suportul real, totul desfasur\u00e2ndu-se intr-un plan simbolic. A doua mare mutatie in ciclul de obiceiuri din cadrul sarbatorilor romane avea s-o aduca introducerea crestinismului. Noua religie venea cu cortegiul ei de sarbatori si o rivalitate era, de la inceput, de presupus. Cea mai importanta sarbatoare crestina, Craciunul, a fost fixata, p\u00e2na la urma, in ziua unei datini \u201epag\u00e2ne\u201c importata de romani din Asia Mica, de glorificare a zeului soarelui, Mithra, zi denumita Dies Natalis Solis Invicti (25 decembrie). Practica substituirii sarbatorilor, folosita adesea de crestinism, a condus la suprapunerea obiceiurilor si a diferitelor rituri, fenomen sesizabil p\u00e2na in epoca moderna. Ovidiu Birlea incepea, relativ recent, un capitol despre \u201eFolclorul obiceiurilor calendaristice\u201c cu fraze semnificative in acest sens: \u201eAstazi, in chip curent neinitiatii considera colindatul ca o practica legata numai de Craciun. Aceasta a fost in fapt marea ambitie a bisericii de a integra datina straveche, cu mult anterioara crestinismului, referitoare la int\u00e2mpinarea Anului Nou, in cadrul crestin al sarbatoririi nasterii lui Isus. Asimilarea a fost mai mult de suprafata, dovada in primul r\u00e2nd desele atacuri ale bisericii impotriva unor forme populare, ancestrale, ale colindatului\u201c (Ovidiu Birlea, \u201eFolclorul rom\u00e2nesc\u201c, I, Bucuresti, Editura Minerva, 1981, p. 267). G. Dem. Teodorescu cita odata unul din canoanele Concilului trulanic (al Vl-lea), din anul 691, prin care se interzicea ca \u201ecineva sa mearga in ziua de 1 ianuarie la colinda, dupa cum faceau primii pag\u00e2ni\u201c (G. Dem Teodorescu, \u201eNotiuni despre colindele rom\u00e2ne\u201c, loc. cit., p. 22.). Biserica a creat propriile ei colinde, cu subiect religios. La noi asemenea texte s-au rasp\u00e2ndit destul de t\u00e2rziu, prin secolele al XVII-lea si al XVIII-lea (Cf. M. Pop, op. cit., p. 37) . Prin toate mijloacele, crestinismul a tins mereu sa st\u00e2rpeasca obiceiurile pag\u00e2ne, fara insa sa reuseasca vreodata, c\u00e2ntecele de stea si colindele laice continu\u00e2nd sa se dezvolte paralel, desi s-au influentat reciproc. In Transilvania, G. Heltai mentiona, la 1552, \u201esaptam\u00e2na colindarii\u201c, prezentata ca \u201emarele praznic al diavolului\u201c, iar, in 1647, pastorul Andreas Mathesius din Cergau-Mic (Alba) se incr\u00e2ncena impotriva unor enoriasi bulgari care c\u00e2ntau rom\u00e2neste \u201ecolindele lor nelegiuite\u201c. (Apud O. Birlea, op. cit, p. 267-268)
\nLipsindu-ne textele presupuselor colinde romane si date mai precise privind sarbatorile lor, nu s-a putut dec\u00e2t aproxima in jurul procesului istoric de transmitere a mostenirii stramosilor nostri. Cercet\u00e2nd comparatist obiceiul colindatului, Petru Caraman concluziona: \u201eRomanii au dat traditia colindatului si numele colindelor, dar, desi in datina romana gasim in germene originea colindelor de azi, totusi diferenta dintre colindatul actual si cel roman e foarte mare; asa de mare ca poate de n-ar fi fost numele colindelor de azi, care sa ne arate ca si cu degetul originea lor, datinile de la sarbatoarea Calendelor, cu mult mai grea ar fi fost orientarea si greu i-ar fi venit cuiva in minte ca ar fi posibila vreo legatura intre datinile romane si colindatul timpurilor noastre din sudul si estul Europei\u201c (Petru Caraman, op. cit., p. 358-359.).
\nObserv\u00e2ndu-se pe buna dreptate vechimea colindelor si a plugusoarelor s-a procedat, in genere, inductiv, caut\u00e2ndu-se pentru anume formule stereotipe eventuale confirmari in istoria trecutului indepartat. Pe aceasta cale s-au obtinut rezultate stiintifice palpabile, dar s-au inregistrat si esecuri, dintre care celebru a devenit cel in legatura cu refrenul Leru-i Ler. D. Cantemir, G. Sincai, Petru Maior, G. Saulescu, At. M. Marienescu,
\nI. Missail, Gr.G. Tocilescu, A.D. Xenopol au vazut in \u201emisteriosul Ler\u201c o reminiscenta a numelui imparatului roman, Aurelian. I.G. Sbiera, B.P. Hasdeu si episcopul Melchisedec au opinat pentru relatia cu zeii Lari. Aron Densusianu il deducea din latinescul Liber (Jupiter Liber = Joe Daruitorul). In fine, M. Costin, Al. Cihac si M. Gaster au vazut in refrenul colindei noastre numele slav Lel (zeul Cupidon). De-abia in 1901, un profesor de limba latina din Galati, Dumitru Dan, unchiul prozatorului Pavel Dan (ci nu parohul bucovinean Dimitrie Dan, cum s-a crezut p\u00e2na de cur\u00e2nd (Veti Iordan Datcu, \u201eDumitru Dan (1865-1946) si studiul sau despre un refren al colindelor\u201c, in \u201eRevista de etnografie si folclor\u201c, tomul 26, nr. 2, 1981, p. 205-209) a scapat de atractia numelor istorice sau mitologice sonore, indic\u00e2nd, intr-un studiu lingvistic, ca refrenul hailerui Doamne provine din biblicul halleluiah Domine. (D. Dan, \u201eHailerui Doamne\u201c, in \u201eNoua Revista Rom\u00e2na\u201c, anul II, nr. 26, 15 iunie 1901, p. 85-91) Filiatia aceasta a fost confirmata si completata de Al. Rosetti
\n(Al. Rosetti, \u201eColindele religioase la rom\u00e2ni\u201c, Bucuresti, Librariile Cartea rom\u00e2neasca si Pavel Suru, 1920, p. 24 si urm.) fiind, se pare, astazi unanim acceptata. Indiferent daca este un imprumut tardiv, direct sau prin intermediari, refrenul hai lerui Doamne reprezinta un exemplu semnificativ de influenta a bisericii organizate asupra productiilor folclorice, dar si de asimilare de catre poezia populara a oricarui imprumut p\u00e2na la pierderea oricarei legaturi cu originea religioasa.
\nTotusi, un substrat istoric este de luat in considerare. Sistemul referential in colinde, deosebit de cel al baladelor, de pilda, este adeseori mitologic. Nu se vorbeste de anume imparati sau de anume evenimente istorice, ci de o atmosfera fabuloasa, cu rituri demult disparute. Mihai Pop, in lucrarea mai inainte citata, retinea apropierea pe care Waldemar Liungmann o face \u201eintre colindul rom\u00e2nesc de alegere ca imparat a t\u00e2narului ostean si obiceiul antic al alegerii regelui Saturnaliilor, a carui existenta in zona noastra este atestata la anul 303 d.H. la Durostor prin uciderea lui Dasius. (…) Fara indoiala ca aceste colinde care pot fi referite la uciderea lui Dasius citeaza si obiceiul pastrat p\u00e2na de cur\u00e2nd in Europa Occidentala si la toti vecinii nostri din Vest de a alege \u00abregele carnavalului\u00bb\u201c (M. Pop, op. cit., p. 42).
\nCercetari recente au ad\u00e2ncit cunostintele noastre cu privire la colindat. Retinem, astfel, studiul lui Ovidiu Birlea, \u201eColindatul in Transilvania\u201c (In \u201eAnuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe anii\u201c 1966-1967, Cluj, 1969, p. 288 si urm.) sau cel datorat lui Taraian Herseni, \u201eForme stravechi de cultura poporana rom\u00e2neasca\u201c (\u201eStudiu de paleoetnografie a cetelor de feciori din Tara Oltului\u201c, Cluj-Napoca, 1977), si nu in ultimul r\u00e2nd prefata lui Constantin Mohanu la volumul \u201eF\u00e2nt\u00e2na dorului\u201c, cuprinz\u00e2nd colinde din Tara Lovistei (\u201ePoezii populare din Tara Lovistei\u201c, Bucuresti, Editura Minerva, 1975. Descrierea colindatului intre pp. 569-595). Toate aduc date despre existenta p\u00e2na astazi a obiceiurilor facerii si desfacerii cetelor de feciori, in diverse zone, in perioada de 12 zile c\u00e2t dureaza ciclul sarbatorilor de Craciun si Anul Nou. Dar si alte reminiscente pot fi identificate, desi astazi functionalitatea lor este alta, de urare si felicitare in primul r\u00e2nd. Petru Caraman vorbea, de pilda, de semnificatia straveche a refrenului Flori dalbe de mar sau de betele pitarailor si sorcovele tuturor copiilor: \u201eDatina (…) prezinta uimitoare analogie cu datina romana a impartirii de ramuri verzi (strenae) de la Calendele lui Ianuarie, cu scopul de a provoca sanatatea. Ea chiar era si patronata de Strenia, zeita sanatatii\u201c (Petru Caraman, \u201eSubstratul mitologic al sarbatorilor de iarna la rom\u00e2ni si la slavi\u201c, Iasi, 1931, p. 74). De asemenea, in obiceiul umblatului cu plugusorul sau cu plugul, buhaiul sau clopotelul au fost identificate practici vechi tin\u00e2nd de mitologia de rit agrar a popoarelor vechi: \u201eEste mai mult dec\u00e2t probabil ca, de exemplu, int\u00e2ia brazda ce se tragea odinioara, la vechiul An Nou, era o brazda reala, cea dint\u00e2i din acel an, in ogorul ce era apoi semanat, fiind urmata de altele, trase cu toate plugurile comunitatii, p\u00e2na la incheierea aratului si semanatului\u201c (Dumitru Pop, \u201ePlugusorul \u2013 sinteza folclorica rom\u00e2neasca\u201c, in \u201eStudii si comunicari\u201c, IV (sub redactia lui Ilie Moise), Asociatia folcloristilor si etnografilor, Sibiu, 1982, p. 156). Chiar si in elementele de recuzita ale obiceiului au fost vazute relatii cu credinte vechi, astazi disparute: \u201eO semnificatie similara clopotelului a avut in cultura arhaica biciul. Credinta ca avea capacitatea sa purifice lumea de spiritele malefice a avut o larga rasp\u00e2ndire, at\u00e2t la popoarele europene, c\u00e2t si la cele de pe alte continente\u201c (Ibidem, p. 167.).(va urma)<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Prima impresie pe care o are cititorul iubitor de frumos in fata poeziei obiceiurilor rom\u00e2nesti traditionale este extraordinara ei puritate. Mos-Ajunul, colindele, plugusoarele, sorcova, in desfasurarea lor reala, de obicei sincretica, insotite adesea de un recitativ melodic, intr-un scenariu in cadrul natural al zapezilor imaculate, augmenteaza sentimentele tonice, optimiste ale rom\u00e2nului. Amintirea obiceiurilor de iarna… Cite\u0219te mai mult »Poezia obiceiurilor de Craciun si Anul Nou la romani<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[9924,9925],"class_list":["post-17393","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-etnografie","tag-obiceiuri-de-craciun"],"views":3155,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17393","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17393"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17393\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17393"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17393"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17393"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}