{"id":17382,"date":"2013-12-12T09:50:25","date_gmt":"2013-12-12T07:50:25","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17382"},"modified":"2013-12-12T09:50:25","modified_gmt":"2013-12-12T07:50:25","slug":"yukio-mishima-declin-amurg-renastere-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/yukio-mishima-declin-amurg-renastere-i\/","title":{"rendered":"Yukio Mishima. Declin, amurg, renastere (I)"},"content":{"rendered":"

Yukio Mishima, Zapada de primavara,<\/em> traducere si note de Angela Hondru, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2012<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Yukio Mishima, Ingerul decazut,<\/em> traducere si note de Andreea Sion, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2012<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

\u201eViata omeneasca e finita, insa mi-as dori sa pot trai vesnic\u201c, nota Yukio Mishima pe data de 25 noiembrie 1970, dimineata. Inainte de amiaza aceleiasi zile, era deja mort, dupa ce indeplinise in toate detaliile ritualul sinuciderii traditionale a samurailor, seppuku. Mishima era cel mai faimos scriitor japonez al momentului, dar nimic nu avea sa-i defineasca mai bine existenta, de atunci incolo, dec\u00e2t aceasta modalitate violenta pe care a ales-o pentru a-i pune capat.
\nIntre traditie si modernitate<\/strong>
\nCu o activitate literara relativ scurta, caci a murit la doar patruzeci si cinci de ani, operele complete ale lui Yukio Mishima numara nu mai putin de treizeci si sase de volume, acoperind arii diverse, de la roman si eseu, la poezie si piese de teatru. Prolific, proteic, fatalmente inegal ca scriitor, ambitios si capabil sa se reinventeze parca in fiece clipa a vietii si odata cu fiecare nou text publicat, fascinat inca din adolescenta de cultura occidentala, considerat, tocmai de aceea, cel mai \u201eoccidental\u201c dintre prozatorii niponi ai anilor ’50-’60, dar protest\u00e2nd, prin chiar moartea sa, fata de decaderea spirituala a Japoniei si fata de degradarea progresiva a valorilor traditionale ale tarii sale dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Mishima si opera sa reprezinta in continuare o problema deschisa pentru critica literara din Orient si din Occident. Cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t autorul insusi a dorit (si a reusit!) sa mentina in jurul sau o aura de glorie si mister, printr-o serie de atitudini publice si gesturi studiate, devenite deja celebre. Sa mentionam in acest sens doar faptul ca inainte de a-si parasi locuinta, in ziua de 25 noiembrie 1970, Mishima a datat si a expediat editorului sau manuscrisul tetralogiei, la care lucrase in ultimii cinci ani. Astfel ca ultima pagina din creatia pe care, din multe puncte de vedere, scriitorul o considera testamentul sau literar poarta data mortii sale, cu mentiunea \u201eSf\u00e2rsitul \u00abMarii Fertilitatii\u00bb\u201c. Cele patru volume ce compun seria aceasta (\u201eZapada de primavara\u201c, \u201eCai in galop\u201c, \u201eTemplul zorilor\u201c si \u201eIngerul decazut\u201c), reprezinta o cuprinzatoare fresca a Japoniei secolului XX, o saga ce descrie nu doar destinul marilor si aristocraticelor familii nipone, ci si declinul unei intregi lumi confruntate cu provocarile modernitatii si cu realitatile dure ale epocii postbelice.
\nNascut intr-o veche familie de samurai, pe numele sau real Kimitake Hiraoka, educat la prestigioasa Scoala a Pairilor si continu\u00e2ndu-si apoi studiile la Facultatea de Drept a Universitatii din Tokyo, Yukio Mishima produce o vie senzatie in spatiul cultural nipon inca de la publicarea romanului \u201eConfesiunile unei masti\u201c (1948), text care, prin erotismul, estetismul sau, precum si prin capacitatea autorului de a depasi cu un curaj nebanuit (dar si cu o naturalete uimitoare) granitele care limitau, p\u00e2na atunci, preocuparile oamenilor de litere din Arhipelag, impune, dintr-odata, un scriitor deja matur \u2013 dar care, in anii care vor urma, nu va inceta sa surprinda. Caci, daca in 1954, lui Mishima ii apare un alt roman, \u201eTumultul valurilor\u201c, in 1956, odata cu publicarea Templului de aur, prozatorul ajunge sa fie pus alaturi de marele sau maestru si prieten, Yasunari Kawabata, dar si sa fie considerat, in numeroase cercuri artistice, un candidat foarte serios la Premiul Nobel \u2013 pe care, insa, nu-l va primi el, ci Kawabata, in 1968.
\nUn altfel de roman fresca<\/strong>
\nPrin vasta constructie narativa din \u201eMarea Fertilitatii\u201c (titlu inspirat de una dintre intinderile aride de pe Luna, despre care astronomii secolelor trecute afirmau ca ar fi fost, odinioara, o intinsa mare), Mishima se orienteaza catre proza de larga respiratie, fara ca asta sa insemne ca scriitorul ar abandona cumva slefuirea stilistica de care fusesera caracterizate creatiile sale anterioare. Modelul pentru acest demers artistic este, cel putin partial, Thomas Mann, cu a sa \u201eCasa Buddenbrook\u201c, de unde autorul japonez preia simtul scenelor analizate in detaliu, fascinatia pentru latura fizica a existentei, pusa mereu in legatura cu dimensiunea spirituala. Insa se individualizeaza profund printr-o detasare neasteptata, printr-o perspectiva narativa care uimeste adesea \u2013 insa convinge de fiecare data, si, mai cu seama, printr-un neasteptat act de curaj care reprezinta, deopotriva, si capacitatea sa de a se desprinde de orice model, indiferent c\u00e2t de prestigios ar fi acesta. Caci, daca in general romanul-fresca, asa cum era el practicat in Occident, era centrat pe destinul si pe istoria unei singure familii, in \u201eMarea Fertilitatii\u201c cititorul are in fata un demers mult mai ambitios: Yukio Mishima transforma in fir rosu al numeroaselor actiuni prezentate in cele patru volume o tema oarecum neasteptata pentru un scriitor ca el. Si anume, reincarnarea, transmigratia sufletului semnific\u00e2nd propria sete de viata a scriitorului, dar spun\u00e2nd extrem de mult despre protagonistii pe care Mishima ii imagineaza pentru aceasta tetralogie, de fiecare data personaje pentru care simpla latura fizica a existentei nu mai este \u2013 nu mai poate fi \u2013 suficienta.
\nPrimul volum din \u201eMarea Fertilitatii\u201c este \u201eZapada de primavara\u201c, iar actiunea incepe in anul 1912, c\u00e2nd Japonia Epocii Meiji se indrepta catre ceea ce a primit numele de \u201edemocratia Taisho\u201c. Vechea aristocratie isi recunoaste (iar uneori e silita chiar sa-si accepte \u2013 si nu doar tacit) intrarea intr-un con de umbra, in vreme ce se afirma imbogatitii de data recenta. Oric\u00e2t de indepartate sunt din punct de vedere geografic, romanul acesta si \u201eGhepardul\u201c lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa au numeroase puncte comune at\u00e2t in ceea ce priveste tema generala, c\u00e2t si atmosfera in a carei constructie Mishima demonstreaza, dintr-odata, ca exceleaza. Shigekuni Honda si Kiyoaki sunt colegi si prieteni, insa diferentele dintre ei sunt subliniate la tot pasul. Daca Honda e decis inca din adolescenta sa-si croiasca un drum sigur in viata si un destin solid si sa-si intemeieze existenta pe latura practica (deloc int\u00e2mplator, el va si deveni jurist!), Kiyoaki, fiul marchizului Matsugae, descendentul unei vechi si stralucite familii, e un visator marcat de sentimentul ca viata e mereu gata-gata sa-i scape printre degete. Prin urmare, el se va av\u00e2nta in nebunescul proiect de a urmari si de a atinge imposibilul (ori absolutul) si de a face ca universul exterior sa se supuna \/ sa corespunda idealurilor sale. Numai ca realitatea e intotdeauna mult mai dura dec\u00e2t idealurile, oric\u00e2t de frumoase si de inalte ar fi acestea: pasiunea lui Kiyoaki pentru frumoasa Satoko Ayakura sf\u00e2rseste in nefericire, t\u00e2narul moare la douazeci de ani, neconsolat, iar Satoko, decisa sa nu accepte casatoria cu un print de s\u00e2nge care-i fusese aranjata de familia sa, se retrage la m\u00e2nastire si rupe definitiv toate legaturile care o tineau aproape de lumea oamenilor obisnuiti. Insa, inainte de a se stinge, Kiyoaki ii spune c\u00e2teva cuvinte prietenului sau Honda, promit\u00e2ndu-i ca se vor reint\u00e2lni intr-o zi, sub o cascada.
\nCititorul are in fata o lume ce da senzatia ca-si traieste \u2013 dar cu o adevarata voluptate \u2013 amurgul. Aristocratii prefera m\u00e2ncarurile si bauturile occidentale, isi construiesc case urm\u00e2nd modelele (si mai ales modele!…) europene, se uita la filme europene. P\u00e2na si ritualurile traditionale nipone sunt asezonate cu elemente occidentale, iar sarbatoarea ciresilor in floare se incheie cu un cocktail si cu tarte frantuzesti cu caramel… Un univers intreg preia, adesea doar mimetic, forme straine. Iar rezultatele, chiar daca nu sunt imediate, vor aparea in final; mai cu seama in cel din urma volum al tetralogiei, \u201eIngerul decazut\u201c, demonstr\u00e2nd epuizarea resurselor spirituale ale unui mod de viata care nu dusese, practic, nicaieri. Deocamdata, insa, sperante inca exista \u2013 si tine doar de oameni sa nu se risipeasca de tot intr-un mod de viata pur formal si fundamental strain. \u201eZapada de primavara\u201c este o carte excelent scrisa, cu o tehnica a detaliului (dar si a observatiei psihologice!) care convinge \u2013 si, nu o data, uimeste. Dar, deopotriva, si un text dominat de sentimentul specific nipon al cautarii, macar din c\u00e2nd in c\u00e2nd, a armoniei cu natura si a intuirii ritmurilor acesteia dincolo de agitatia cotidiana. Pe de alta parte, insa, se impune de pe acum Honda ca personaj nodal si devine clar rolul sau: acela de observator, constiinta lucida \u2013 chiar daca av\u00e2nd o imaginatie limitata si o la fel de limitata capacitate de intelegere a fenomenelor si int\u00e2mplarilor. Ca el se va transforma, odata cu trecerea timpului, in simplu voyeur e adevarat, insa aceasta e o alegere a lui Mishima insusi, perfect determinata de si intemeiata pe realitatile artistice ce tin de intregul ansamblu narativ din \u201eMarea Fertilitatii\u201c.
\nJocul identitatilor inselatoare<\/strong>
\nPe de alta parte, fiecare personaj, at\u00e2t Kiyoaki, c\u00e2t si Honda, postuleaza, prin atitudini, alegeri si aspiratii, adevarate teorii cu privire la unitatea vietii si sensurile pe care fiecare le poate descoperi in marele flux al existentei. Ca si cum complexul proces al transmigratiei (\u201esamsara\u201c, in sanscrita) s-ar regasi la nivelul fiecarei constiinte individuale in parte. Problema pe care numerosi critici literari au semnalat-o, intre acestia Marguerite Yourcenar mai cu seama, in excelentul ei eseu dedicat operei lui Mishima, este in ce masura teoria reincarnarii de care scriitorul pare a fi de-a dreptul obsedat de-a lungul tetralogiei, poate raspunde si \/ sau corespunde necesitatilor estetice ale unui asemenea ansamblu romanesc. Intrebarea ram\u00e2ne deschisa, fara indoiala, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t nu putine date ce apar in romanele urmatoare, \u201eCai in galop\u201c si \u201eTemplul zorilor\u201c, par usor fortate sau construite de asa natura inc\u00e2t sa corespunda adesea cam prea exact desenului initial trasat de autor pentru configurarea propriei sale scheme artistice.
\nAstfel, nereusind sa uite ultimele cuvinte ale lui Kiyoaki, Honda va cauta, fie si in mod neintentionat ori inconstient, identificarea celor care ar putea fi, peste ani, replica (reincarnarea) prietenului sau drag. Iar daca, dupa doua decenii, e convins a-l regasi pe Kiyoaki in persoana lui Isao, t\u00e2narul anarhist implicat intr-un periculos complot la adresa Statului, dupa alte doua, cea care ii pare a fi mesagera e printesa Ying Chan, elementul definitoriu fiind, din punctul de vedere al lui Honda, cele trei alunite pe care Isao si Chan, asemenea lui Kiyoaki, le aveau in acelasi loc de pe corp. Desigur, jurnalul de vise al lui Kiyoaki insusi joaca un rol esential in toate acestea, important ram\u00e2n\u00e2nd, insa, ca Honda ii pierde rapid pe toti cei in care are senzatia a-l regasi pe frumosul si romanticul sau prieten din anii primei tinereti, at\u00e2t Isao, c\u00e2t si Chan murind, asemenea lui Kiyoaki, la v\u00e2rsta de douazeci de ani.
\nDate fiind aceste obiectii care pot fi aduse discursului romanesc al lui Mishima, unii cititori s-ar putea astepta ca \u201eIngerul decazut\u201c, cel din urma volum al \u201eMarii Fertilitatii\u201c, sa fie oarecum un esec. Insa, paradoxal, dar deloc inexplicabil, acesta este nu numai unul dintre cele mai reusite texte ale scriitorului japonez, ci si un exemplu al modului in care obsesiile tematico-filosofice (fie ele buddhiste, sintoiste sau tin\u00e2nd de complicatul arsenal al implicatiilor reincarnarii) pot fi depasite sau reinterpretate intr-un sens superior. In plus, aici Yukio Mishima evita cu grija anumite tonalitati prea accentuate ce riscau sa transforme pe alocuri unele pagini din \u201eCai in galop\u201c sau din \u201eTemplul zorilor\u201c in simple demonstratii teoretice ori in notatii cu iz de literatura de calatorii sau, dimpotriva, in monologuri sau cataloage terminologice. Reincarnarea poate fi un subiect de interes oarecum limitat sau av\u00e2nd conotatii exotice pentru cititorii occidentali, insa modul in care Mishima isi incheie marea tetralogie depaseste cu mult nivelul simplelor abstractiuni: abia acum, in ultimul volum, imaginatia limitata a lui Honda isi dezvaluie semnificatiile. (va urma)<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Yukio Mishima, Zapada de primavara, traducere si note de Angela Hondru, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2012   Yukio Mishima, Ingerul decazut, traducere si note de Andreea Sion, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2012   \u201eViata omeneasca e finita, insa mi-as dori sa pot trai vesnic\u201c, nota Yukio Mishima pe data de 25 noiembrie 1970, dimineata. Inainte… Cite\u0219te mai mult »Yukio Mishima. Declin, amurg, renastere (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8638,5042,8637],"class_list":["post-17382","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-ingerul-decazut","tag-yukio-mishima","tag-zapada-de-primavara"],"views":1361,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17382","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17382"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17382\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17382"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17382"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17382"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}