{"id":17325,"date":"2013-12-05T11:43:14","date_gmt":"2013-12-05T09:43:14","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17325"},"modified":"2013-12-05T11:43:14","modified_gmt":"2013-12-05T09:43:14","slug":"cand-etica-e-estetica-si-artisticul-etic","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cand-etica-e-estetica-si-artisticul-etic\/","title":{"rendered":"Cand etica e estetica si artisticul, etic"},"content":{"rendered":"

S-a tot vorbit despre romanul lui\u00a0 Mihail Sebastian \u201eDe doua mii de ani\u2026\u201c ca despre un roman \u201evictima\u201c a vremurilor \u00een care s-a scris despre el si nu putini au fost aceia care au \u00eencercat sa contracareze aceasta \u201eeroare interpretativa\u201c \u2013 alunec\u00e2nd, totusi, \u00een aceeasi \u201egreseala\u201c. Romanul lui Sebastian nu a reusit \u00eenca sa iasa din c\u00e2mpul de batalie al orgoliilor criticilor, pentru a deveni si ceea ce, \u00een mod real, este: un roman interesant estetic. De la Calinescu la Manolescu p\u00e2na la recenta carte a lui Mihai Iovanel, tocmai datorita scandalului iscat \u00een jurul romanului, criticii s-au \u00eentrecut \u00een a discuta c\u00e2t mai original si mai politically corect problema evreiasca. Asa a iesit Sebastian ba evreu torturat, ba antisemit, iar modalitatile artistice de realizare a romanului \u201econstiintei evreului\u201c au fost lasate mereu undeva \u00een umbra marelui curaj de a scrie astfel \u00een epoca.<\/strong> <\/em>
\nAceasta constiinta este conturata at\u00e2t de general evreiesc, lucru de necontestat pentru critici, \u00eenc\u00e2t, firesc, elementul a fost si cel care a proclamat si mentinut \u00een constiinta culturala rom\u00e2neasca romanul drept unul \u201eideologic tipic\u201c (DGLR). El a fost studiat si considerat valoros de-a lungul vremii \u00eentocmai pentru aceasta componenta. Alaturi de Nicolae Manolescu ce \u00eesi exprima, \u00een \u201eIstoria critica…\u201c, regretul\u00a0 ca\u00a0 at\u00e2t \u201eDe doua mii de ani…\u201c, c\u00e2t si jurnalul publicat postum \u00een ’96 au fost citite pentru componenta lor ideologica si mai putin pentru cea literar-estetica, si de Mihai Iovanel, care explica de la bun \u00eenceput \u00een prefata cartii sale ca romanul e unul de raftul doi, dar important tocmai pentru ca certifica rescrierea canonului pe alte rationamente dec\u00e2t cele estetice, ar fi de readus \u00een discutie si afirmatia speculativa a lui G. Calinescu din \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne…\u201c, care pune problema evreitatii si pe cea a esteticii \u00eentr-o interdependenta cel putin interesanta: \u201eAcesta e jurnalul intim al evreului, obiectiv si deci interesant esteticeste\u201c, caci tocmai \u201einteresul de a se cunoaste pe sine \u00eensusi cu raceala\u201c\u201eda nota artistica romanului\u201c.
\nEsteticul lui Sebastian<\/strong>
\nPornind de la afirmatia lui Mihai Iovanel ca includerea romanului \u201eDe doua mii de ani\u2026\u201c , dupa ’90, \u00eentr-un canon alternativ reprezinta tocmai \u201edezradacinarea autosuficientei esteticului\u201c si pun\u00e2nd-o \u00eentr-o relatie, cred, fireasca, cu intuitia calinesciana ca \u00eensasi intruziunea eticului \u00een roman construieste o noua paradigma estetica, se impune pendularea permanenta \u00eentre importanta ideologica a dramei evreului si simbolurile care deriva esteticeste din aceasta.
\nSurprinderea unei componente ideologice nu e valoroasa \u00een afara unui talent artistic care poate dezvolta constructii romanesti valabile. Asta ram\u00e2ne de demonstrat \u00een cazul romanului \u201eDe doua mii de ani…\u201c \u2013 povestea unui t\u00e2nar de nationalitate evreiasca, \u00een anii 1923-1933. Inutil de spus, prigonirea evreilor este textul si subtextul romanului. Formula narativa fiind aceea a jurnalului, romanul e scris la persoana I, \u00eentru conturarea autenticitatii necesare. S-a remarcat ca formula e una gidiana si s-a insistat asupra diferentierii de paradigma trairist-experientialista a lui Eliade. Nu specificitatea unei individualitati e cautata aici, eroul nu se supune pe el \u00eensusi unor experiente extraordinare, ci, invers, el e omul comun care trece \u201epar hasard\u201c prin experiente ce-i cauzeaza trairi exceptionale. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, daca e sa supralicitam putin teoria evolutiei romanului asa cum e ea surprinsa \u00een \u201eArca lui Noe\u201c, vocea constiintei din \u201eDe doua mii de ani…\u201c \u00eesi cauzeaza stari exceptionale prin \u00eensasi verbalizarea trarii. Nicolae Manolescu surprinde evolutia de la discursul analitic care se caracterizeaza prin \u201evorbire despre traire\u201c , la \u201etrairea vorbita\u201c din monologul interior, culmin\u00e2nd cu \u201evorbirea traita\u201c din fluxul constiintei. Romanul lui Sebastian cuprinde unele dintre cele mai frumoase pagini de flux al constiintei,\u00a0 o constiinta care, verbalizata, determina trairi exceptionale. \u201eDaca pl\u00e2ng, sunt pierdut. Str\u00e2nge pumnii, dobitocule, daca e indispensabil, crede-te un erou, roaga-te lui Dumnezeu, spune-ti ca esti fiul unui neam de martiri, da, da, spune-ti asta, da-te cu capul de pereti, dar daca vrei sa te mai poti privi \u00een ochi si daca vrei sa nu-si crape obrazul de rusine, nu pl\u00e2nge. \u00ceti cer at\u00e2ta: nu pl\u00e2nge\u201c.\u00a0 Acest fragment nu e doar un monolog interior, iar textul \u00eentreg, ca jurnal, contine nesf\u00e2rsite pasaje despre cum cuv\u00e2ntul rostit determina actiunea si starea protagonistului. De citat si momentul \u00een care jurnalul e teoretizat, iar eroul, vorbind despre rescrierea unui pasaj \u00een jurnal, trimite tocmai la fapta si starea declansata de rostirea unui cuv\u00e2nt: \u201enu poti drege fara sa simulezi\u201c. Cu alte cuvinte, a pierde un cuv\u00e2nt care a generat \u00een fluxul constiintei de atunci trairea \u00eenseamna a pierde lumea de atunci, a o recrea altfel, a simula. Ideea nu e noua, dar ocurenta ei \u00eentr-o \u00eensiruire pe care unii s-au grabit sa o vada doar ideologica nu e \u00eent\u00e2mplatoare.
\nNae Ionescu a dorit sa-l discute pe Iosef\u00a0 Hechter \u2013 evreul<\/strong>
\nTematica romanului poate fi, asadar, formulata chiar dincolo de chestiunea evreitatii personajului, \u00eentr-un general-uman al confruntarii eului cu propria singuratate. Nu e gresit, dar cred, deloc indicat. Singuratatea protagonistului aici nu e altceva dec\u00e2t singuratatea omului prigonit. Iar omul prigonit nu e altul dec\u00e2t evreul anilor ’20 \u2013 ’30. Practic, aceasta generalitate l-a iritat si pe Nae Ionescu, profesorul rugat sa scrie prefata la romanul unuia dintre cei mai buni \u00eenvatacei. Nu numai ca a ocultat marea tema a singuratatii, dar nu i s-a parut suficient nici sa dezbata conditia evreitatii \u00een genere. Nae Ionescu a dorit sa-l discute pe Iosef\u00a0 Hechter \u2013 evreul. Profesorul alege sa i se adreseze autorului pe numele real, strig\u00e2nd astfel \u00een gura mare statutul sau de evreu si mai mult, condamn\u00e2ndu-l prin cuv\u00e2nt la suferinta vesnica a lui Iuda \u2013 dupa logica Iuda sufera pentru ca e Iuda, asa cum evreul va suferi permanent pentru ca e evreu. Dincolo de implicatiile de ordin etic, doua elemente sunt de semnalat aici. Nae Ionescu afirma ca \u201eMihail Sebastian s-a hotar\u00e2t sa dezbata problema iudaismului\u201c; iata, asadar tema romanului plasata sub intentia auctoriala a celui care semneaza tron\u00e2nd asupra lumii fictionale de pe coperta cartii: Mihail Sebastian. E ca si cum magistrul ar afirma ca tema a fost \u00een mod constient \u00eencredintata unui pseudonim care o poate duce pe umeri. Ar fi de identificat laturile unui pact fictional. \u201eSi pentru ca Iosef Hechter nu o face, sa-i \u00eengaduie Mihail Sebastian lui Ghita Blidaru sa spuna aici ceea ce nu i-a spus lui Iosef Hechter\u201c \u2013 cu aceasta fraza, lentilele scolaresti \u00eentre lumea fictionala si lumea reala se sparg, iar confuzia, sanctionata naratologic, e perfect valida \u00eentr-o \u201eetica neetica\u201c. Mihail Sebastian, din pozitia de autor, trebuie sa \u00eei permita lui Ghita Blidaru sa \u00eei spuna ceva lui Iosef Hechter. Personajele nu pot comunica \u00een afara constructiei romanesti, dar prefata pare acum scrisa de personajul Ghita Blidaru, iar adresarea se face catre protagonist, identificat \u00een persoana lui Iosef Hechter. Nae Ionescu nu numai ca striga \u00een gura mare \u201ePersonajul principal c’est toi, Iosef Hechter\u201c, dar \u00eesi afirma la fel de raspicat si identificarea cu personajul Ghita Blidaru. Mihai Iovanel o spune: e vorba aici de \u201emimarea pactului narativ\u201c, Mihail Sebastian a scris, \u00een fond, un roman cu cheie.
\nPoate ca nu e inutil de specificat nici ca prozatorul \u00eei pastreaza personajului principal imposibilitatea identificarii prin nume. De aici, at\u00e2t validitatea speculatiei ca protagonistul e Iosif Hechter \u00eensusi, c\u00e2t si aceea ca avem de a face cu romanul evreului, \u00een generalitatea lui. Dar problema identitatii, tema acuta \u00een istoria evreitatii, nu e neglijata \u00een carte. Protagonistul nenumit are, uman, \u00eendoieli legate de propria identitate si apartenenta, \u00eensa autorul nu pregeta sa-i rezerve solutii fictionale: capacitatea de a se defini prin altceva. Pendul\u00e2nd \u00eentre personaje-oglinda si simboluri, protagonistul primeste sarcina de a suferi din pricina chestiunii identitare, dar si acest drept de a se salva prin constructia narativa. Nationalism, fascism, antisemitism, sionism, proletarism, asimilism, autohtonism \u2013 o lista de ideologii pe care cu greu le-ar putea cuprinde cineva \u00een cadrul aceleiasi carti. Mihail Sebastian o face, \u00eensa, prin intermediul a ceea ce am numi personaje-oglinda, realiz\u00e2nd identificarea eroului prin asemanare sau contrast (S. T. Haim \u2013 internationalistul de st\u00e2nga, Abraham Sulitzer \u2013 cultura ghetoului, Maurice Buret \u2013 antisemitistul de tip psihologic, Pierre Dogany \u2013 evreul nationalist, Ghita Blidaru \u2013 autohtonistul, Sami Winkler \u2013 sionistul, Marin Drontu \u2013 fostul huligan). Eroul, student la Facultatea de Drept \u00eentr-o prima faza, \u00eent\u00e2mpina etapa de prigonire violenta a studentilor evrei din Universitate, ceea ce \u00eei cauzeaza adevarate pulsiuni identitare. Mai mult de pe margine, personajul observa cum bataile administrate colegilor evrei contureaza \u201eEvreul\u201c din ei, dezvolt\u00e2nd o constiinta a apartenentei. \u00cen vreme ce altii sunt batuti crunt, protagonistul se limiteaza la jocul constiintei \u00een spatele ferestrei-pozitie \u2013 \u201esi am curajul deplorabil (…) de a-mi socoti fereastra de la care privesc lumea o pozitie, c\u00e2nd nu e dec\u00e2t o ascunzatoare, curajul de a crede \u00een singuratatea mea ca \u00eentr-o valoare, c\u00e2nd nu e dec\u00e2t o inaptitudine\u201c. Ridicata la rang de simbol, fereastra nu e numai mediul separant prin care exteriorul este perceput dintr-un \u00eenauntru, dar si metafora \u00eencremenirii eului \u00eentre cele patru rame ale prezentului pe care \u00eel contempla de sus, din sfera unei intelectualitati care nu este nici a huliganului care loveste pe strada, dar nici a evreului care \u00eesi face un titlu de glorie din s\u00e2ngele scurs pe frunte.
\nDrama de constiinta a protagonistului are ratiuni mai profund umane dec\u00e2t pot fi resimtite pe piele. Familia apare drept cel mai puternic resort al apartenentei evreiesti, \u00een permanenta conexiune cu geografia simbolica a Dunarii. Fluviul e, la un moment dat, \u00eentr-o descriere a cadrului natural ce preia angoasa eului, \u201e\u00eemparateasca mea Dunare din toamna\u201c. Sunt, apoi, elemente de cultura ebraica subsumate aceleiasi excursii identitare prin sine \u00eensusi. Contactul cu evreul Abraham Sulitzer, personaj-oglinda a culturii ghetoului, prilejuieste construirea unui alt simbol, limba vie: \u201eSpune \u00abma doare\u00bb \u00een idis \u2013 si c\u00e2nd ai spus, te-a si durut. E s\u00e2nge acolo, e cald, e viu\u201c.\u00a0 Moartea din \u201eDe doua mii de ani\u2026\u201c e si ea un simbol demn de citat. La moartea uneia dintre bunici, t\u00e2narul ia act de \u201esuferinta evreiasca \u00een fata mortii\u201c si o pune pe seama vietii \u00een ghetou \u2013 \u201ctrista moarte evreiasca a unor oameni care, nevietuind \u00eentre arbori si dobitoace, n-au avut de unde sa \u00eenvete frumusetea indiferentei \u00een moarte, demnitatea ei vegetala\u201c.
\n\u201eC\u00e2nd afara e razboi, <\/strong>
\nse construieste o casa\u201c<\/strong>
\n\u00centre o viata \u00een durere si moartea atroce, evreul se vrea, totusi, rom\u00e2n. Autohtonismul este doctrina \u00eenvatata printre r\u00e2nduri de la profesorul Ghita Blidaru si subiectul dezbatut intens cu un alt personaj-oglinda, Pierre Dogany, adept al nationalismului maghiar, evreu si, raspicat afirmat, maghiar. Apartenenta la un popor si un spatiu nu putea fi discutata \u00een afara doctrinei sioniste, a carei voce este Sami Winkler. Evreii nu vor mai suferi, o afirma chiar Sebastian \u00een eseul \u201eCum am devenit huligan\u201c, atunci c\u00e2nd vor avea un stat al lor, c\u00e2nd nu vor mai fi \u00een exil. Acestei \u00eencercari permanente a eroului de a se \u00eenradacina \u00eei vine \u00een sprijin profesorul Ghita Blidaru atunci c\u00e2nd \u00eei sugereaza sa paraseasca Facultatea de Drept pentru a se \u00eendrepta spre Arhitectura. Maestrul urmeaza a fi Mircea Vieru, cel care \u00eei va da, cu expresia lui Blidaru, \u201eaderenta la pam\u00e2nt\u201c. Linistea datorata reusitei e sugerata inclusiv stilistic: celor doua parti despre etapa de constructor a personajului le corespund at\u00e2t lipsa dramei de constiinta a personajului, c\u00e2t si elanul narativ. S-a spus, de altfel, ca bucata aceasta este complet nevalida estetic.
\nO ultima etapa vine sa zguduie iar lumea personajului. Oameni \u00een care credea \u00eesi afirma acum, \u00eentr-o Europa frenetica spre dreapta, antisemitismul chiar \u00een fata lui. Constiinta se domesticeste \u00eentr-o maturitate pusa pe seama perceptiei metafizicului: \u201eobligatia iudaica de a suferi\u201c. Adevarata asezare intervine, \u00eensa, o data cu reusita construirii unei case pentru mentorul Ghita Blidaru. E, poate, cel mai puternic simbol al romanului. Insist\u00e2nd sa-i construiasca aceasta casa (\u201eC\u00e2nd afara e razboi, se construieste o casa\u201c), protagonistul munceste la ea ca si cum ar fi a sa\u00a0 \u2013 \u201ee casa pe care am visat-o\u201c. Practic, ced\u00e2nd dorintei fostului student de a-i ridica o casa, Ghita Blidaru \u00eel lasa, practic, sa \u00eesi edifice o casa. Evreul construieste doar pe h\u00e2rtie o casa pentru profesor; \u00een fond, casa si radacinile \u00eei apartin lui \u00eensusi.
\nDaca e un drum initiatic cel parcurs de student \u00eentru \u00eentelegerea metafizica a antisemitismului si \u00eentru comprehensiunea simbolica a apartenentei la pam\u00e2nt, atunci protagonistul \u00eel \u00eencheie cu succes. Iar autorul \u00eesi \u00eencheie si el romanul, nu doar cu constiinta autoclarificarii identitare, ci si cu, \u00eendraznesc sa spun, succes deopotriva narativ si simbolic.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

S-a tot vorbit despre romanul lui\u00a0 Mihail Sebastian \u201eDe doua mii de ani\u2026\u201c ca despre un roman \u201evictima\u201c a vremurilor \u00een care s-a scris despre el si nu putini au fost aceia care au \u00eencercat sa contracareze aceasta \u201eeroare interpretativa\u201c \u2013 alunec\u00e2nd, totusi, \u00een aceeasi \u201egreseala\u201c. Romanul lui Sebastian nu a reusit \u00eenca sa iasa… Cite\u0219te mai mult »Cand etica e estetica si artisticul, etic<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3494,890,124,9859],"class_list":["post-17325","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-mihai-iovanel","tag-nae-ionescu","tag-nicolae-manolescu","tag-romanul-lui-mihail-sebastian"],"views":2876,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17325","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17325"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17325\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17325"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17325"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17325"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}