{"id":17315,"date":"2013-12-05T11:32:56","date_gmt":"2013-12-05T09:32:56","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17315"},"modified":"2013-12-05T13:11:57","modified_gmt":"2013-12-05T11:11:57","slug":"cicero-cum-se-conduce-o-tara","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cicero-cum-se-conduce-o-tara\/","title":{"rendered":"Cicero: Cum se conduce o tara"},"content":{"rendered":"

\u201eWe do not know very much <\/strong><\/em>
\nof the future\/ Except that from generation to generation\/ The same things happen again and again.\/ Men learn little from others\u2019 experience.\/ But in the life of one man, never\/ The same time returns.\u201d<\/strong><\/em><\/p>\n

T.S. Eliot, <\/strong><\/em>
\n\u201eMurder in the Cathedral\u201d<\/strong><\/em><\/p>\n

Afirmam, nu demult, ca ar fi o alegere cel putin riscanta pentru un politician sa \u00eesi declare public adeziunea fata de g\u00e2ndirea lui Niccol\u00f2 Machiavelli, ramas \u00een istorie (pe nedrept) ca promotor al lipsei de scrupule \u00een politica. Desi aparent mult mai necontroversata, apreciez ca nici optiunea de a cita din clasici antici precum Marcus Tullius Cicero nu i-ar aduce aceluiasi om politic prea multe beneficii. \u00cen definitiv, ce ar mai putea fi valabil astazi din filosofia politica\u00a0enuntata cu peste doua milenii \u00een urma, fie ea si apartin\u00e2nd unui eminent filosof si orator care a reusit, prin forte proprii, sa acceada pe cea mai \u00eenalta treapta a ierarhiei politice \u00een Roma antica? \u00cen acord cu o perceptie la fel de bine cristalizata \u00een mentalul colectiv precum cea despre imoralitatea lui Machiavelli, subiectul nostru ar parea \u00een cel mai bun caz pedant, \u00een cel mai rau depasit.
\nAcelora dintre dumneavoastra care va raliati parerilor de mai sus, va propun urmatorul experiment: luati cugetarile lui Cicero, asa cum au fost acestea atent selectate si reunite \u00eentr-o carticica de buzunar de profesorul Philip Freeman, faceti abstractie de momentul c\u00e2nd au fost scrise si veti fi frapati de modernitatea lor. Nimic din obiceiurile vremii, din viziunea actorilor, din virtutile si viciile acestora, din tipologia rivalitatilor politice nu pare depasit. Disec\u00e2nd subiecte precum \u00eensusirile necesare unui om politic valoros, organizarea statala, efectele coruptiei asupra fortei natiunilor, \u00eemprejurarile care justifica recursul la violenta, principiile fiscalitatii sau rolul imigrantilor \u00eentr-o societate, Cicero este mai actual ca niciodata.(Ajuta, desigur, si adaptarea stilistica operata de profesorul Freeman asupra traducerii din limba latina.)
\nChiar si asa, ati putea spune \u00een continuare, la ce ne-ar folosi idealismul anticilor, alaturi de principiile morale de neatins ale acestora? Daca am fi vorbit despre un filosof pur, detasat de exercitiul concret al politicii, astfel ar fi stat lucrurile. \u00censa Cicero se afla \u00eentr-o postura cu totul unica \u00een istorie, datorita calitatii sale duble\u00a0\u2013 nu doar de g\u00e2nditor politic, ci si de om de stat care a ajuns sa ocupe cea mai \u00eenalta demnitate \u00een Republica. \u00cenzestrat cu o inteligenta sclipitoare, cu abilitati retorice fara egal, cu o capacitate deosebita de analiza a realitatilor sociale si politice si, cu toate acestea, greu \u00eencercat \u00een cariera sa politica, Marcus Tullius Cicero este eminent calificat pentru a ne transmite din \u00eentelepciunea si \u00eentelegerea sa profunda asupra guvernarii statului.
\nDesi deosebit de populare odinioara, scrierile lui Cicero s-au bucurat de prea putina atentie \u00eencep\u00e2nd cu secolul al XIX-lea. Lumina reflectoarelor este acaparata, cel mai frecvent, de oficialul florentin Machiavelli, cel catalogat drept primul mare realist politic, care a pus bazele stiintei politice moderne si a \u00eentors la 180 de grade perspectiva asupra virtutilor morale necesare unui om de stat eficient, asa cum a fost ea expusa de clasicii antici. Cum tratatul lui Cicero Despre \u00eendatoriri a contribuit substantial la conturarea viziunii anticilor, cei doi sunt cel mai frecvent perceputi ca fete opuse ale aceleiasi monede.
\nSi totusi, diferenta de viziune dintre Cicero si Machiavelli devine tot mai difuza \u00een momentul \u00een care ne aplecam atentia asupra scrierilor mai putin citate ale celui dint\u00e2i\u00a0\u2013 discursurile publice, pledoariile sustinute \u00een calitate de avocat sau vasta sa corespondenta. Rezultatul, cu siguranta, va surprinde. Vom descoperi un Cicero la fel de realist precum Machiavelli, cu adevarat versat \u00een capcanele puterii, \u00een complexitatile manipularii si \u00een valentele utilizarii violentei. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, Cicero excede tematicile abordate de Machiavelli, prin preocuparea sa privind rolul politicilor economice \u00een exercitiul guvernarii. Poate tocmai de aceea, consideratiile de mai jos vor parea cel putin stranii acelora care si-au axat atentia \u00een special pe lucrari filosofice precum \u201eDespre stat\u201d, \u201eDespre legi\u201d sau \u201eDespre \u00eendatoriri\u201d.
\nCicero a fost un maestru al artei practice a politicii, care n-ar fi avut mare lucru de \u00eenvatat de la Machiavelli \u00een ce priveste dob\u00e2ndirea, mentinerea si consolidarea puterii. Stereotipurile cristalizate \u00een ceea ce-l priveste \u00eensa sunt cele de moralist suprem cu o viziune fara echivoc asupra omului de stat ideal. Prin urmare, pentru a evidentia aspectele putin popularizate ale filosofiei vicleanului practicant al artei politicii, se cuvine sa \u00eencep prin a contura succint tocmai componenta idealizata a scrierilor sale.
\nPentru Marcus Tullius Cicero, arta de a conduce un stat este cea mai \u00eenalta chemare sau, asa cum afirma \u00een \u201eDespre stat\u201d, arta suprema. Asa cum ne-am astepta, aflam ca, \u00een vechime, conducerea statului a insuflat cele mai \u00eenalte virtuti \u00een r\u00e2ndul acelora care au \u00eenfaptuit-o si a atras cetateni de inegalabil geniu. Chiar si flagelul coruptiei, al lacomiei si al urmaririi cu obstinatie a satisfacerii placerilor, generalizat printre contemporanii lui Cicero, era un element de noutate, de neconceput cu numai c\u00e2teva generatii \u00een urma.
\nPentru adevaratul om de stat, singurul obiectiv trebuie sa fie binele comun: \u201eAsa cum un timonier \u00eesi doreste o calatorie fara probleme, asa cum un doctor trudeste pentru sanatatea pacientului, iar un general \u00eesi planifica victoria, tot asa ar trebui ca si conducatorul unei tari sa depuna toate eforturile pentru ca toti cetatenii sa duca o viata tihnita, fara greutati banesti, sa aiba toate cele de trebuinta, o buna reputatie si reale virtuti. Asta \u00eemi doresc eu de la c\u00e2rmuitorii nostri, caci ar trebui sa fie cel mai maret si nobil scop al lor.\u201c
\nUna dintre cele mai sugestive metafore, preluata de la Platon si \u00eentrebuintata frecvent de Cicero \u00een scrierile sale, asimileaza statul unei corabii. Imagistica maritima este deosebit de adaptabila si permite autorului sa abordeze tematici dintre cele mai variate: ideea de destinatie, de amenintari externe sau vulnerabilitati interne, de comunitate, de siguranta, de stabilitate etc. Toate acestea se aplica de minune corabiei statului, \u00een permanenta pusa \u00een pericol fie de crize prezente sau viitoare, necesit\u00e2nd interventia vizionara a capitanului, cu concursul echipajului.\u00a0 Regasim la Cicero numeroase ipostaze ale gubernatorului, c\u00e2rmaciul acelor vremuri, precum si imagini ale naufragiului Republicii. Fara \u00eendoiala, lui Cicero \u00eei datoram faptul ca metafora statului ca o nava a fost preluata cu succes \u00een literatura si practica politica moderna, inclusiv de oameni de stat precum Bismarck.
\nPentru Cicero, corabia statului are nevoie de un capitan capabil sa tina cursul si sa o duca fara incidente la destinatie. Din pacate, cea mai mare parte a consideratiilor expuse de acesta \u00een \u201eDespre stat\u201d privind omul de stat ideal s-a pierdut. Totusi, pornind de la pasajele dedicate acestui subiect care au supravietuit si de la remarcile demnitarului din alte scrieri, suntem \u00een masura sa surprindem o imagine suficient de clara. Cel mai probabil, portretul creionat \u00een \u201eDespre stat\u201d nu este dec\u00e2t un tip ideal (si idealizat) al acelui om de stat ce a \u00eemprumutat din abilitatile si virtutile eroilor ancestrali: un conducator \u00eenzestrat cu prudenta si \u00eentelepciune practica, calauzit de ratiune, moderat, capabil sa \u00eesi controleze pasiunile (cum ar putea, altfel, sa tina \u00een fr\u00e2u multimile, daca nu se poate stap\u00e2ni pe sine \u00eensusi?). Mai presus de orice, are un simt profund al justitiei, fiind drept \u00een tot ceea ce spune si face. Este un om integru, de buna-credinta, care nu se lasa prada mitei sau altor forme de coruptie, constient fiind ca un stat corupt este un stat slab. \u00cen permanenta \u00een cautarea gloriei, el da dovada de curaj, marinimie si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, de o fantastica putere de munca. Singura sa datorie este sa se autodepaseasca, determin\u00e2ndu-i pe ceilalti sa \u00eel urmeze prin puterea exemplului.
\nDatorita at\u00e2tor calitati, el va fi \u00eendragit si va c\u00e2stiga stima concetatenilor sai, doua dintre preconditiile unei conduceri de succes. Acestia vor face, la r\u00e2ndul lor, ceea ce trebuie, nu de teama pedepsei, ci dintr-un sentiment de rusine insuflat prin cultura civica. \u00cen antiteza cu tiranul care inspira frica, omul de stat ideal urmareste securitatea si bunastarea cetatenilor sai, las\u00e2nd propria marire si bunastare pe plan secund. Prin urmare, autoritatea sa are la baza avantajul oferit cetatenilor, sentimentele calde si stima acestora. Dupa cum afirma Cicero, referindu-se la calitatile necesare unui consul: \u201eorice cariera \u00een masura sa atraga sustinerea romanilor trebuie sa aiba o splendoare care sa impresioneze si utilitatea care-o va face placuta\u201c. Ca si cum toate acestea n-ar fi de-ajuns, \u00een plus, guvernatorul ideal trebuie sa fie un excelent comandant militar si un orator abil, cea din urma calitate presupun\u00e2nd nu doar abilitati de comunicare publica, ci si competente solide \u00een feluritele domenii pe care va fi chemat sa le gestioneze \u00een conducerea tarii. Un ultim element vital (nu \u00een chestiuni de rutina, ci doar \u00een situatii cu adevarat critice) este norocul, caci fara binecuv\u00e2ntarea fortunei nu se va alege nimic de pe urma tuturor stradaniilor politicianului.
\nDesi Cicero a cautat sa dezvolte \u00een sine \u00eensusi toate calitatile pe care le cerea de la un veritabil om de stat (poate cu exceptia abilitatilor ce tin de comanda militara), pe scena politica el nu a fost niciodata un filosof visator. Dimpotriva, politician staruitor, a ramas \u00een permanenta cu picioarele pe pam\u00e2nt, fara sa-si faca prea multe iluzii \u00een ceea ce priveste realitatea brutala a guvernarii Romei. Poate ca \u00eentr-adevar, dezolat de turnura carierei sale politice si de evolutia catastrofica a afacerilor publice, ultimii ani de viata l-au gasit scriind despre ce-ar fi trebuit sa fie si nu este, asa cum se \u00eent\u00e2mpla \u00een \u201eDespre stat\u201d. Cu toate acestea, el ram\u00e2ne mai degraba realist si pragmatic dec\u00e2t idealist, cunosc\u00e2nd atributele concrete ale umanitatii si dureros de constient de faptul ca arta conducerii statului nu tine de ideal, ci doar de realizabil.
\nSa ne departam, asadar, de la viziunea asupra omului de stat imposibil de atins \u00een viata reala, concentr\u00e2ndu-ne mai degraba pe modul \u00een care istoria a consemnat propria sa activitate politica. Nici complet pesimist \u00een privinta naturii umane, precum Hobbes, nici \u00een totalitate optimist, Cicero stia ca oamenii, fara exceptie, urmaresc placerea si atingerea propriilor ambitii. Oric\u00e2t de virtuosi ar fi, ei vor cadea prada \u00een cele din urma tentatiilor puterii, astfel ca pericolul tiraniei este real si perpetuu. Toate institutiile sociale\u00a0\u2013 familie, state, legi si cutume\u00a0\u2013 sunt fragile si trecatoare.
\nCum natura umana este departe de cea divina, trebuie sa ne ajustam standardele morale si sa tindem catre ceea ce este realizabil: o virtute \u201emoderata\u201c pe care umanitatea poate spera sa o atinga, date fiind toate slabiciunile si imperfectiunile sale.
\n\u00cen aceasta categorie se \u00eenscriu toti aceia care au populat si modelat spatiul politic de-a lungul timpului, m\u00e2nati fiind de idei si motivatii nici magnifice, dar nici \u00een totalitate odioase. Potrivit lui Cicero, aceasta induce politicii un caracter de mare complexitate si imprevizibilitate, transform\u00e2nd-o \u00eentr-un spatiu \u00een perpetua miscare, al pericolelor si duplicitatii: \u201ec\u00e2t de puternica este oportunitatea \u00een politica, c\u00e2t de miscatoare starile sale, c\u00e2t de incalculabile evenimentele, c\u00e2t de schimbatoare \u00eenclinatiile oamenilor, c\u00e2ta lipsa de sinceritate \u00een aceasta viata\u201c, afirma Cicero. De aceea, politica si executia sa trebuie sa fie \u00eentotdeauna flexibile si adaptabile, nicidecum \u00eempietrite \u00een decizii luate \u00eentr-un context deja perimat. Pentru a ilustra ideea c\u00e2t mai sugestiv, Cicero recurge \u00eenca o data la metafora navei-stat: \u201e\u00cen politica este total iresponsabil sa adopti o atitudine de neclintit \u00een vreme ce \u00eemprejurarile evolueaza permanent, iar oamenii de isprava se razg\u00e2ndesc. Sa te agati de aceeasi opinie indiferent de costuri nu a fost niciodata o virtute printre oamenii de stat. C\u00e2nd esti pe mare, daca nava ta nu poate ajunge \u00een port este mai bine sa fugi din fata furtunii. Daca \u00eensa poti fi \u00een siguranta navig\u00e2nd \u00een volte, numai un nerod ar tine drumul drept \u00een loc sa schimbe traseul, ajung\u00e2nd astfel acasa. La fel, telul suprem al unui om de stat \u00eentelept trebuie sa fie pacea onorabila a tarii sale, asa cum am mai spus adeseori. Viziunea noastra este cea care trebuie sa ram\u00e2na constanta, nu vorbele.\u201c
\nPrin aceste recomandari, Cicero niciodata nu propune a se renunta la obiectivele politice majore. El vorbeste numai despre mijloace, despre abordarea tactica a telurilor strategice. Compromisul si asteptarea unor conditii mai favorabile, regruparea fortelor si schimbarea aliantelor, pozitionarea \u00een plan secund atunci c\u00e2nd conditiile sunt potrivnice, punerea \u00een balanta a avantajelor si inconvenientelor si alegerea raului mai mic\u00a0\u2013 toate acestea sunt uneori necesare \u00een c\u00e2rmuirea eficienta a statului. Mai presus de orice, \u00een politica trebuie sa actionezi rational si calculat, \u00eentarindu-te pe tine \u00eensuti pentru a face fata nesanselor si adapt\u00e2ndu-ti permanent mijloacele la contextul etern schimbator.
\n\u00cen ceea ce priveste recursul la violenta, unul dintre principalele instrumente la dispozitia actorilor politici la acea vreme, Cicero nu a respins-o si nici nu a ezitat sa o foloseasca la nevoie. Ocup\u00e2nd functia de consul, \u00een anul 63 \u00ee.Hr., a suprimat \u00een forta conspiratia lui Catilina, fiind responsabil pentru executia sumara, fara judecata, a conspiratorilor. \u00cen opinia sa, \u00eensa, violenta este legitima numai daca se foloseste pentru autoaparare sau pentru supravietuirea statului, atunci c\u00e2nd ordinea statala se destrama. Apropiindu-se din nou de realismul lui Machiavelli, observam ca, pentru roman, viata \u00eentr-o societate redusa la stadiul de jungla presupune folosirea legilor junglei, mai ales daca este \u00een jos securitatea statului. Totusi, prudenta \u00eel determina sa adauge ca violenta nesanctionata de lege ar trebui folosita numai daca se \u00eentrevad sanse reale de izb\u00e2nda, \u00een caz contrar put\u00e2nd conduce la un rau si mai mare. Daca singurele alternative sunt folosirea violentei, respectiv distrugerea statului, cel mai mic rau trebuie sa aiba c\u00e2stig de cauza, ori din perspectiva lui Cicero, supravietuirea Romei este valoarea politica si sociala suprema. Asemenea lui Machiavelli, filosoful roman considera ca folosirea violentei este instrumentala. Violenta nu trebuie niciodata sa fie un scop \u00een sine, ci doar un mijloc pentru solutionarea disputelor, atunci c\u00e2nd medierea pasnica a esuat: \u201emedierea este calea oamenilor, iar forta este calea fiarelor. Oamenii pot recurge la razboaie numai atunci c\u00e2nd discutiile nu mai sunt posibile si, chiar si atunci, doar pentru autoaparare.\u201c
\nMarcus Tullius Cicero este rar adus astazi \u00een discutie de oricine altcineva dec\u00e2t expertii clasicisti, acuza tipica fiind ca nu a contribuit cu nimic cu adevarat nou sau original \u00een g\u00e2ndirea politica. Nimic mai fals. \u00cen realitate, Cicero este cel care a realizat tranzitia catre g\u00e2ndirea politica moderna. Cu toate ca sistemul de valori \u00eel plaseaza evident printre antici, a fost primul care articulat anumite conceptii ale statului modern ce urmau sa fie dezvoltate pe deplin ulterior de nume precum Machiavelli, Grotius, Montesquieu, Hobbes sau Locke. Cicero a fost primul g\u00e2nditor major social si politic care a oferit o definitie formala a statului. A\u00a0fost primul care a pus accentul pe proprietatea privata, pe rolul crucial al acesteia \u00een societate, pe importanta statului pentru protejarea acesteia. Cicero a oferit statului un rol central, distinct de etica, caci exista pentru a asigura securitatea si bunastarea cetatenilor, nu pentru a modela sufletul uman \u00een acord cu vreun ideal etic al virtutii.
\nLa Cicero putem remarca distinctia, fie ea si rudimentara, dintre stat si societate. A\u00a0fost primul filosof politic care, asa cum \u00eei sta bine cuiva versat \u00een arta politicii, s-a preocupat de mecanismele dupa care functioneaza politicul, de tactica si strategie. A\u00a0fost cel dint\u00e2i care a acordat atentie considerabila detaliilor politicii economice guvernamentale: creditarea publica, fiscalitatea, anularea datoriilor, redistributia cerealelor catre saraci, reforma agrara etc. Tot el poate fi considerat primul constitutionalist sistematic, av\u00e2nd o viziune a guvernului ca av\u00e2nd o responsabilitate sacra fata de cei guvernati. Mai mult dec\u00e2t oricine \u00eenaintea sa, Cicero a promovat lectia echilibrului de tip aristotelic \u00een r\u00e2ndul cetatenilor Romei, \u00een ceea ce priveste responsabilitatea catre familie si prieteni, respectiv responsabilitatea fata de stat, ca si lectia echilibrului \u00eentre nevoile comunitatii si libertatile individuale. Reflectiile sale pe marginea acestor teme au fost patrunse de un individualism total necaracteristic g\u00e2ndirii lui Platon si Aristotel, foarte apropiat \u00eensa de o perspectiva sociala si politica moderna.
\nBiografia lui Marcus Tullius Cicero, schitata de Freeman \u00een introducerea sa la volum, ne ofera cheia \u00een care omul de stat si-a dezvoltat filosofia politica. Dupa ce a reusit, la v\u00e2rsta de 40 de ani, sa ocupe cea mai \u00eenalta functie publica a Republicii, venirea la putere a lui Iulius Cezar a dus la marginalizarea sa pe scena politica. I-a luat lui Cicero ani buni sa se acomodeze cu acest nou statut, desi nu e clar daca sperantele sale de a reveni la putere s-au stins vreodata. A\u00a0fost silit sa \u00eesi petreaca ultimii ani \u00een relativa izolare, scriind lucrari privind filosofia politica, domeniul juridic, teologie, cosmologie si etica, pe care \u00eensa nu le-a considerat niciodata la fel de importante precum activitatea sa politica efectiva. \u00cen aceste volume a cautat sa se autoconsoleze, sa \u00eesi promoveze calificarile pentru functiile publice, sa \u00eesi acuze inamicii, sa sustina forma republicana de guvernam\u00e2nt si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, sa contribuie prin dezvoltarea culturii civice la conducerea statului prin alte mijloace.
\nFortat, asadar, sa se retraga din politica, Cicero preia sarcina herculeana de a-si educa semenii. \u00cen acord cu ideea conform careia evolutiile negative sociale si politice \u00eesi au originea \u00een irationalitatea fiintei umane, el \u00eesi concepe ultimele lucrari \u00een scopul iluminarii contemporanilor sai, al aducerii acestora pe calea cea buna prin eliminarea credintelor gresite, dar si ca un \u00eendemn la implicarea celor virtuosi \u00een afacerile cetatii.
\nEl nu afirma niciodata ca politica ar fi un spatiu lipsit de primejdii. Dimpotriva, Cicero \u00eesi citeaza propria cariera ca pe un exemplu al ingratitudinii poporului, dar insista ca onoarea si gloria pe care le-a c\u00e2stigat c\u00e2ntaresc mult mai greu \u00een balanta dec\u00e2t toate necazurile pe care i le-a adus caracterul schimbator al atasamentelor multimii. Politica, am putea spune, este periculoasa din cauza contributiei la afacerile publice a at\u00e2tor indivizi neaveniti, lipsiti de valoare, care nu fac dec\u00e2t sa incite multimile, sa manipuleze si sa deformeze bunele intentii. Dar oare exista vreun apel mai elocvent la o viata politica activa? De ce am astepta inerti, \u00eentreaba Cicero, permit\u00e2nd acapararea statului de catre interese contrare binelui public? El continua prin a ne avertiza asupra pericolelor neimplicarii celor virtuosi: \u201eFortele care ne ataca republica sunt mai mari dec\u00e2t cele care o apara. Cei necugetati si disperati nu au nevoie dec\u00e2t de un mic imbold ca sa se razvrateasca \u00eempotriva tarii noastre. Din nefericire \u00eensa, cei cumpatati actioneaza cu \u00eent\u00e2rziere si ignora pericolele, p\u00e2na c\u00e2nd izbucneste criza. Acesti oameni actioneaza anevoios si sunt dornici sa accepte pacea fara de onoare, \u00eensa tocmai inactiunea \u00eei face sa le piarda pe am\u00e2ndoua\u201c. Dar oare cum ar putea cei buni sa fie \u00eencununati cu succes, mai ales \u00een situatii dramatice, de criza, \u00een conditiile \u00een care lipsa experientei politice \u00eei priveaza de abilitatile necesare pentru a naviga prin complexitatile spatiului public.
\nDe aceea, munca lui Cicero de educare a concetatenilor sai ar putea fi considerata, dintr-o anumita perspectiva, cel putin la fel de importanta ca realizarile sale obtinute de pe scaunul de consul. Cum se conduce o tara reuneste sub un titlu seducator c\u00e2teva mostre bine alese ale acestei viziuni asupra lumii. Freeman a cautat sa selecteze pasaje din opera lui Cicero \u00een masura sa ne ofere o poarta catre ideile expuse mai sus, care la r\u00e2ndul lor ne faciliteaza raspunsul la \u00eentrebari fundamentale (si perene) precum: \u201eCare este piatra de temelie a unei bune guvernari? Ce forma de guvernam\u00e2nt este preferabila? Cum trebuie sa se comporte un lider \u00een functie?\u201c Filosofia lui Cicero este esentiala, si astazi ca si atunci, nu doar pentru publicul format din categoria oamenilor politici, care ar trebui sa o citeasc\u00e3 preponderent \u00eentr o cheie tehnic\u00e3, asemenea unui manual de metod\u00e3, dar si pentru publicul larg, \u00eenv\u00e3t\u00e3turile sale contribuind la consolidarea unei culturi civice de care cu totii avem nevoie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eWe do not know very much of the future\/ Except that from generation to generation\/ The same things happen again and again.\/ Men learn little from others\u2019 experience.\/ But in the life of one man, never\/ The same time returns.\u201d T.S. Eliot, \u201eMurder in the Cathedral\u201d Afirmam, nu demult, ca ar fi o alegere cel… Cite\u0219te mai mult »Cicero: Cum se conduce o tara<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[9853,9852,9848,9850,9849,9851],"class_list":["post-17315","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-despre-legi-sau-despre-indatoriri","tag-despre-stat","tag-gandirea-lui-niccolo-machiavelli","tag-marcus-tullius-cicero","tag-politica-in-roma-antica","tag-scrierile-lui-cicero"],"views":11068,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17315","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17315"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17315\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17315"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17315"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17315"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}