{"id":17266,"date":"2013-11-28T13:22:16","date_gmt":"2013-11-28T11:22:16","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17266"},"modified":"2013-11-28T13:22:16","modified_gmt":"2013-11-28T11:22:16","slug":"thocomerius-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/thocomerius-i\/","title":{"rendered":"Thocomerius (I)"},"content":{"rendered":"

Motto: \u201eSi Iisus strabatea (bi-tauh) toate <\/strong><\/em>
\ncetatile si satele s\u2026t propovaduind (merjands)<\/strong><\/em>
\nEvanghelia \u00eemparatiei\u201c (Matei 9,35)<\/strong><\/p>\n

Sper sa ne putem dezbara, cum am fagaduit data trecuta, cu ajutorul analizei lingvistice pe care o vom \u00eentreprinde \u00een continuare, de ratacirea turanizanta, surescitata recent cu mare v\u00e2lva fals globalizanta, ratacire potrivit careia numele Thocomerius si Basarab ar fi nume cumane.
\nPornim, ca si pentru Litovoi si Seneslau, de la supozitia simbiozei romanico-germanice, care \u00eencepe sa fie, sper, pentru tot mai multi dintre noi, o certitudine a \u00eenscrierii noastre \u00een normalitatea europeana, si nu de la incerta simbioza rom\u00e2no-cumana, pe care o socotim subreda si amagitoare, cu toate ca, din pacate, a fost admisa si e \u00een continuare sustinuta, av\u00e2ndu-si punctual de plecare de marele Iorga, receptiv si generos \u00eentotdeauna cu ideile noi, \u00een cazul de fata cu ipoteza din anii treizeci a maghiarului L\u00e1sl\u00f3 R\u00e1sonyi, \u00eenversunat adversar al continuitatii rom\u00e2nilor. E un lucru stiut, \u00eensa, ca \u00een opera imensa a celui mai mare istoric al rom\u00e2nilor nu lipsesc neglijentele grabei si nici erorile, semnalate de altfel si chiar numarate c\u00e2ndva cu zelul dorintei de a rivaliza macar cu el, daca nu de a-l \u00eentrece.
\n\u00cen treacat fie spus, la acelasi Iorga gasim de asemenea (si nu numai la el) acceptarea \u00eempletirii de destin a protorom\u00e2nilor cu germanicii vechi.
\n\u00cen cazul lui Thocomerius sau Negru Voda, aportul recent al domnului Djuvara la vechea teza a cumanitatii numelui consta \u00een reluarea cu un aplomb sporit a derivarii sale dintr-un Toctomer turanic, cu doi t, cum se vede, dintre care al doilea e greu de admis cum ar fi disparut ca prin farmec pentru a putea fi identificat cu Thocomerius. O face pe urmele unor \u00eenaintasi ilustri, ce-i drept, Aurel Decei si R\u00e1snoyi, care semnalasera mai demult ca numele Thocomerius aduce cu numele cuman Thoctomer, de la Toq – t\u00e4mir sau Toq – tim\u00fcr = \u201efier calit\u201c.
\n\u00cenlocuirea numelui Thocomerius, nume cert, aflator \u00een Diploma, cu un ipotetic Toctomer, cu un al doilea t intercalat \u00eempotriva normelor etimologiei, ca argument lingvistic pentru teza cumana, e la fel de arbitrara ca si abuziva identificare a lui Senelau ca un Miselav din vecinatate, care numai \u00een lipsa documentelor de epoca poate fi adus la masa discutiei pentru ca sa iasa pasenta dorita.
\nCa sa ajungem la originea numelui, va propun sa o luam pe alt drum, mai vechi dec\u00e2t cel cuman, pe care au venit altii, nu pe care am umblat noi, sau cel mult pe care am umblat de nevoie, \u00een antibioza, nu \u00een simbioza. Vom apuca pe drumul sapat de simbioza romanico-germanica, reala, nu \u00eenchipuita, care ne situeaza \u00een acel spatiu european at\u00e2t de des invocat de Djuvara ca un necesar spatiu de referinta corectiva pentru a ne lecui de boala neaosismului. Nu vad \u00eensa de ce neaosismul ar fi un pacat pentru poporul vechi care suntem \u00een spatiul nostru de locuire si unde orice fagas sapat ad\u00e2nc constituie un c\u00e2mp semantic de inteligibilitate a evenimetelor istorice, carora noi, cei care le-am patimit, mai degraba dec\u00e2t altii, le-am dat numele cuvenite? Mai e nevoie oare sa amintim ca limba a fost pentru noi foisorul de contemplare si interpretare a experientelor de care am avut parte ? Nu vom osteni sa amintim surprinderea admirativa cu care Bonfini constata ca \u201erom\u00e2nii par a se fi razboit mai mult pentru limba dec\u00e2t pentru viata\u201c. Marcati de sigiliul Romei, getii si apoi gotii si-au asumat \u201epastrarea activa a romanizarii\u201c (Ion Nestor) si au devenit rom\u00e2ni \u00een simbioza str\u00e2nsa cu germanicii vechi, pentru ca si-au asumat de asemenea, as \u00eendrazni sa adaug, pastrarea activa a componentei identitare moeso-gotice si gepidice, la fel de importanta ca si cea latina.
\n\u201eOare Clovis \u2013 se \u00eentreaba Djuvara polemiz\u00e2nd cu sustinatorii paguboasei, dupa domnia sa, \u00abprejudecati\u00bb autohtoniste \u2013 oare Clovis (Chlodovek), care a unificat Gallia, \u00eentemeind primul stat medieval pe acel teritoriu din Imperiul Roman, era galo-roman sau era seful unui trib germanic, francii salieni?\u201c \u00centrebarea e vadit retorica si menita sa discrediteze pretinsa aberatie a unui coleg (regretatul medievist Stoicescu), certat strasnic pentru ca a aparat chipurile o \u201ecopilaroasa prejudecata patriotarda.\u201c
\nDaca tot am ajuns la Clovis, cu ajutorul domnului Djuvara, sa \u00eel pomenim atunci si pe parintele lui Clovis, pe M\u00e9rov\u00e9e sau Merovech, de la care se trage numele dinastiei.
\nDupa unii lingvisti francezi numele pare sa fi \u00eensemnat glorieusement sacr\u00e9, iar citit prin gotica (limba sacra, \u00een care Biblia fusese tradusa \u00een veacul al IV – lea) \u00eenseamna \u201ebuna vestire sf\u00e2nta\u201c sau \u201epreamarire sf\u00e2nta.\u201c Aceasta descifrare a numelui Merovech confirma, cum sunt nevoit sa anticipez si cum am lasat sa se vada din versetul biblic ce slujeste ca motto, ipoteza ca, \u00een a doua parte a numelui Thocomerius, avem de a face cu acelasi verb merjan = a propovadui = annoncer, \u00e9vang\u00e9liser, prezent \u00een mai toate limbile germanice.
\nRegele franc Mervech (din merjan si veich (1)=sacr\u00e9) a contribuit decisiv la victoria generalului roman Aetius asupra lui Atila din 451 si a intrat \u00een sfera catolicismului roman. Dinastia merovingiana cunoaste si alti monarhi \u00een al caror nume e prezenta radacina mer\/mir. Un alt Merovech, fiul llui Chilperic I, moare \u00een 577. Unule dintre cei patru fii ai lui Clovis se numeste Clodomir, iar \u00een veacul al VI-lea \u00eent\u00eelnim numele M\u00e9rofl\u00e8de, purtat de una dintre nevestele regelui Caribert. Miro si Miron sunt frecvente \u00een Franta ca nume de familie de origine spaniola.
\n\u00cen Galicia Iberica, Mir\u00f3 si Mir\u00f3n sunt chiar nume de monarhi crestini. Pe vremea regatului vizigot, \u00een 625, Swintila \u00eesi asociaza la domnie fiul, care poarta numele Recimiro, iar putin mai t\u00e2rziu, la \u00eenceputul invaziei islamice, contele Teodomiro \u00eencheie un pact cu Abd-al-Azis, \u00een 713, si pastreaza timp de c\u00e2teva decenii religia crestina \u00een micul teritoriu pe care-l stap\u00e2nea ca urmare a acelei capitulatii.
\nSf\u00e2ntul Martin, originar din Panonia, ajuns episcop la Dumio si apoi la Braga, a reusit sa-l determine pe regele sueb Teodomir sa treaca de la arianism la catolicism, \u00een contextul militar, religios si politic impus \u00een Peninsula Iberica de \u00eemparatul Justinian. \u00cen 570 scrie \u201eFormula vitae honestae\u201c, pe care o dedica regelui Miro, fiu lui Teodomiro, iar doi ani mai t\u00e2rziu scrie tratatul \u201eDe ira\u201c pentru episcopul din Orense, pe care-l cheama Witimiro. \u00cen 839 era mitropolit la Toledo Wistrimiro, iar \u00een 856 a fost martirizat calugarul Argimiro.
\nCum vedem, radacina mer\/mir e o marca puternica de identitate crestina, care functioneaza \u00een toata Europa epocii de care ne ocupam. Mai aproape de noi, \u00een vecina Croatie, care va cadea cur\u00e2nd sub stap\u00e2nirea regatului maghiar, legendele pastreaza amintirea ducelui Moimir, din veacul al IX-lea, iar un veac mai t\u00e2rziu apare un ban Zvanomir, vasae al regelui Kresimir.
\nAceeasi radacina mer se regaseste \u00een numele unor demnitari ai slavilor apuseni de la \u00eenceputul veacului al IVX-lea, pastrate pe marginea unui Evangheliar de la M\u00e2nastirea Cividalenisis din Italia de Nord: Capontemer, Budimer, Dragomer, Bogumer etc. Sunt nume germanice (propovaduitor de …) ale capeteniilor unei populatii \u00een curs de slavizare.
\n\u00cen spatiul nostru gasim radacina mer din vechime. Un hun Balamir a pomenit de Iordanes. Hunii erau, cum se stie, capeteniile vremelnice ale unui conglomerat de neamuri \u00een care elementul germanic, desi era precumpanitor, cazuse sub stap\u00e2nirea grupului hunic, \u201esuperior\u201c prin cruzime si vitejie salbatica.
\nNu e lipsit de importanta faptul ca radacina mer e prezenta nu numai \u00een onomastica, ci si \u00een lexicul comun, ceea ce ar putea constitui o dovada ca de aici a iradiat spre vecinii de mai t\u00e2rziu. Oricum, la noi e o prezenta veche si statornica \u00een formula de adresare catre preamaritul domn: Maria ta.
\nAr mai fi de amintit un verb important pentru sfera semantica a credintei: smeri, provenit din moeso-goticul us-merjan = a anunta, a face cunoscut. \u00cen \u201eBiblie\u201c, dupa ce Iisus reda vederea celor doi orbi (Matei 9,31), acestia \u201eiesind, L-am vestit (usmeridedun) \u00een tot tinutul acela\u201c. Smerenia nu e \u00een fond altceva dec\u00e2t atitudinea umila, supusa, ca o dovada a recunostintei pe care o porti si o marturisesti fata de cineva care \u00eeti impune respect.
\n\u00cemping\u00e2nd lucruruile mai departe, \u00een ambianta disciplinei militare gasim un alt cuv\u00e2nt derivat din aceeasi radacina, prezent \u00een expresia a sta smirna \u00een fata cuiva (din cauzativul us-mernan = sich ansbreiten), care \u00eenseamna a sta teapan, nemiscat, \u00een pozitie de drepti, la urma urmei din acelasi respect al necunoasterii autoritatii, codificat strict de asrta data de regulament.
\nSa trecem acum la cealalta radacina prezenta \u00een numele lui Thocomerius, si anume partea initiala, toc (ortografiat \u00een diploma thoc). Pentru a-i lamuri \u00eentelesul, precum si \u00eentelesul \u00eentregului nume al voivodului \u00eentemeierii, e de ajuns sa ne oprim la pasajul biblic reprodus \u00een motto, pe care-l vom confrunta cu momentul c\u00e2nd, \u00een tinutul de margine al regatului maghiar (confinia regni nostri, cum noteaza diploma lui Carol Robert), \u00een urme persecutiilor religioase cu nefaste consecinte sociale, rom\u00e2nii disperati trec muntii \u00een tara din care abia s-au retras tatarii ce p\u00e2na atunci o pustiisera.
\nIata \u00eentregul verset: \u201eSi Iisus strabatea toate cetatile si satele, \u00eenvat\u00e2nd \u00een sinagogile lor, propovaduind Evanghelia \u00eemparatiei si vindec\u00e2nd boala si toata neputinta \u00een popor\u201c (\u201eMatei\u201c 9,35). Am subliniat verbele a strabate si a propovadui pentru ca la echivantele lor \u00een moeso-gotica se afla tocmai cele doua radacini din care e alcatuit numele Thocomerius: tauh si mer, de la verbele tiuhan si respectiv merjan. Alternanta vocalica specifica limbilor germanice explica desigur perfectul tauh, fara nici o dificultate.
\nNote
\n1. Pentru a vedea rasp\u00e2ndirea larga a germanitatii care, \u00een \u00eentreaga Europa, \u00eesi impune structurile politice pe ruinele Imperiului, sa amintim ca din acest veich, ortografiat \u00een gotica veihs, deriva numele rom\u00e2nesc Voicu (asa cum Voichita deriva din veihitha = Weihe, Heiligkeit) pe care-l purta – cum zice Iorga – \u201ebotezatul dux Stefan Voicu (Waik) devenit sf\u00e2ntul rege, cel dint\u00e2i monarh apostolic al tarii de prada unguresti\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Motto: \u201eSi Iisus strabatea (bi-tauh) toate cetatile si satele s\u2026t propovaduind (merjands) Evanghelia \u00eemparatiei\u201c (Matei 9,35) Sper sa ne putem dezbara, cum am fagaduit data trecuta, cu ajutorul analizei lingvistice pe care o vom \u00eentreprinde \u00een continuare, de ratacirea turanizanta, surescitata recent cu mare v\u00e2lva fals globalizanta, ratacire potrivit careia numele Thocomerius si Basarab ar… Cite\u0219te mai mult »Thocomerius (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[9831],"class_list":["post-17266","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-thocomerius"],"views":2841,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17266","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17266"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17266\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17266"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17266"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17266"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}