{"id":17250,"date":"2013-11-28T13:10:26","date_gmt":"2013-11-28T11:10:26","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17250"},"modified":"2013-11-28T13:10:26","modified_gmt":"2013-11-28T11:10:26","slug":"lovinescologie-1-ligia-tudurachi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/lovinescologie-1-ligia-tudurachi\/","title":{"rendered":"Lovinescologie (1): Ligia Tudurachi"},"content":{"rendered":"

Ligia Tudurachi, Cuvintele care ucid. Memorie literara in romanele lui E. Lovinescu, prefata de Ioana Bot, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

G. Calinescu si E. Lovinescu au intrat, \u00eencet dar sigur, \u00een constiinta celor mai tineri dintre critici, dupa o am\u00e2nare pe care am crezut-o ingratitudine sau ignorare. N-a fost dec\u00e2t timpul necesar pentru asumarea acestor repere interne obligatorii, o am\u00e2nare echivalenta cu parcurgerea unei prime etape de maturizare. Andrei Terian despre G. Calinescu, Ligia Tudurachi, Antonio Patras si Teodora Dumitru despre E. Lovinescu au scris carti importante nu doar pentru promotiile lor, ci etalon pentru receptarea contemporaneitatii si sensul actual al raportarii la traditia critica. E. Lovinescu, \u00een mod curios, intereseaza \u00een egala masura ca prozator si critic, cu toata vetustetea prozei sale.
\nCartea Ligiei Tudurachi (actualmente cercetator \u00een cadrul Institutului de Lingvistica si Istorie Literara \u201eSextil Puscariu\u201c din Cluj-Napoca) \u201eCuvintele care ucid. Memorie literara \u00een romanele lui E. Lovinescu\u201c, anterior teza de doctorat sub titlul \u201ePoetica romanelor lui E. Lovinescu\u201c, este o excelenta dovada a preocuparilor si abilitatilor unui teoretician literar bine documentat, cu deschideri spre domeniul stiintelor limbajului (semantica, stilistica, filosofia limbajelor, teoria actelor de vorbire), de unde \u00eesi extrage metode, concepte, dar si bine situata \u00een terenul teoriei literare (poetica, poietica, teoria receptarii). Solid ancorata conceptual, ipoteza de lucru a Ligiei Tudurachi \u00eesi propune sa ofere o perspectiva interpretativa inedita asupra prozei criticului E. Lovinescu, din arsenalul de metode nelipsind nici deschiderile comparatistice sau contextualizarile istorice ale teoriilor lovinesciene, examinate \u00een relatie cu cele occidentale din acea vreme.\u00a0 Ligia Tudurachi \u00eesi alege calea mai dificila \u00een abordarea romanelor, si anume cea care presupune o situare pe intervalele problematice ale textului, cele cu determinari contradictorii sau absente, \u201electura romanelor \u00een golurile lor de justificare\u201c, \u00eenlocuind o \u201electura cu goluri\u201c prin \u201electura golurilor\u201c (cum explica \u00eentr-un fel de postfata). Exegeta s-a situat \u00een mod programatic, dupa cum declara \u00een final, nu pe \u201eintervalele de lizibilitate a textului\u201c, ci pe cele de ilizibilitate, \u00eencerc\u00e2nd sa explice \u201ecomportamentele aberante ale personajelor lovinesciene prin existenta unei prescriptii livresti\u201c (p. 239). Abordarea hermeneutica porneste astfel de la suprafata textului, \u00eensum\u00e2ndu-i semnele si trec\u00e2nd lin spre concluziile interpretarii, care nu preceda niciodata demersul analitic, inser\u00e2ndu-se corect si firesc \u00eentr-o demonstratie care reuseste sa confere textului lovinescian o interpretare inedita, proaspata, eliber\u00e2ndu-se treptat de dosarul receptarilor critice. Demonstratia critica are deplina claritate si merita sa retinem concluzia principala \u00een chiar formularea autoarei: \u201eO memorie prea \u00eencarcata de clisee si de reminiscente literare impune eroilor lovinescieni, cu forta pe care o are orice stereotip, tendinta de reproducere si miscarea monotona care le da acel aer de marionete\u201c (p. 239). Proza unui critic (\u00een termenii \u00een care a scris despre ea \u00een anii ’80 Ioan Holban) este \u00eencarcata de memorie culturala, fac\u00e2nd imposibil sub pana lui E. Lovinescu un realism de tip clasic sau o naratiune dorica. Exegetei \u00eei statea la \u00eendem\u00e2na sa califice ferm proza lui E. Lovinescu drept una din categoria manolesciana a corinticului, dar nu o face, poate din teama de a nu se instala comod \u00eentr-un concept consacrat, care i-ar fi ecranat originalitatea interpretarilor.
\nLigia Tudurachi nu-si ignora precursorii. Bibliografia subiectului e scoasa la vedere. Referintele critice sunt atent cartografiate si discutate \u00een prima parte a cartii (\u201eReceptarea romanelor lovinesciene\u201c ca \u201eexplicatii pentru un esec\u201c). S-ar fi cerut poate un argument care sa evidentieze aspectele inedite ale interpretarii si ale unghiului de abordare, pe care lectorul le constientizeaza pe parcurs. Postfata \u00eei tine locul. Cercetatoarea ofera o avizata selectie a opiniilor critice, asezate \u00eentr-o istorie a receptarii orientata spre dilemele comentatorilor prozei lovinesciene: problema discursurilor utilizate de E. Lovinescu, problema genului proxim pentru romanul lovinescian si a reprezentarii sau constructiei personajelor. Se constata cu subtila ironie dificultatea \u00een care se gaseste critica anilor ’30 atunci c\u00e2nd e vorba de a \u00eencadra romanele lovinesciene, efortul de a-si multiplica unghiurile de lectura, oscil\u00e2nd \u00eentre memorialistica, critica literara sau fictiune. Critica interbelica va fi investigata si \u00een raport cu critica anilor ’70. Chiar daca aceasta face pasul urmator spre lectura intertextuala, spre constatarea unor grefe de forme preexistente, impasul ei e similar, constata oarecum jubilatoriu exegeta, ca si cel al criticii interbelice \u00een fata imposibilitatii \u00eencadrarii generice. Partea a doua din primul capitol se ocupa de problema reprezentarii personajului la Lovinescu, psihologia personajelor sale gener\u00e2nd tot o deriva interpretativa: de la eroarea de reprezentare a unor personaje (precum Eminescu), pe care critica interbelica o constata, se trece la \u00eendoiala \u00een privinta existentei unei interioritati sau a unei psihologii veridice a personajelor.\u00a0 Autoarea nu uita sa analizeze si aportul generatiilor postbelice \u00een privinta psihologiei personajelor lovinesciene, o solutie exotica, recursul la o psihologie neconventionala, exemplele discutate fiind Eugen Simion, Ileana Vrancea, Marian Papahagi sau Ioan Holban. Abordarea celui din urma este recunoscuta ca fiind iesirea adevarata din explicatia psihologica spre cea a resorturilor discursive, Ligia Tudurachi fructific\u00e2nd si dezvolt\u00e2nd aceasta intuitie a criticului optzecist de la Iasi.
\nAl doilea capitol al cartii este dedicat reminiscentelor culturale, adica figurilor uzate, revenirilor livresti si stereotipiilor verbale din romanele lui E. Lovinescu si se deschide cu clarificarea conceptului de sugestivitate, cu aportul acestuia la explicarea poeticii lovinesciene \u00een sensul ca acest termen este formularea fantasmatica a unei teme care a traversat \u00eentreaga creatie lovinesciana spre a se manifesta pe deplin \u00een proza sa, obiectul proiectat de critic refuz\u00e2ndu-se oricaror procedee stiintifice. Importanta pentru cercetatoare este demnitatea ontologica pe care si-a cucerit-o prezenta cuv\u00e2ntului care devine corp activ, factor modelator al mediului fictional si al personajelor. Implicatiile citatului \u00een proza lovinesciana releva motivele care au facut ca romancierul Lovinescu sa fie considerat un autor livresc, felul cum fictiunea asimileaza citatul si raportarea personajelor la \u00eemprumuturile livresti. Datorita terorii citatului, se poate deduce o carenta a spatiului intim si autonom al memoriei personajelor, o relatie aparte \u00eentre citat si memorie, relatie amplu si minutios analizata, av\u00e2nd numeroase implicatii la nivelul procedeelor: introspectia personajului lovinescian echivaleaza cu descoperirea unor texte stiute. Consecintele presiunii citatului asupra personajelor sunt pierderea dominatiei lor asupra memoriei, diminuarea gesturilor expresive, condamnarea lor la un registru livresc, citatul fiind considerat o limitare tragica, o cadere \u00een conventie.
\n\u00cen subcapitolul \u201eOrdinea proverbului\u201c se porneste de la vorbirea lui Creanga din \u201eBalauca\u201c si a observatiei lui Vladimir Streinu despre excesul de proverbe din replicile acestui personaj, pentru a se constata proximitatea proverbului lovinescian cu refrenul, faptul ca devine subiect al unor asociatii sonore, exercit\u00e2nd asupra vorbitorului o presiune ritmica. Privilegierea expresiei \u201ecitate\u201c \u00een locul semnificatiei are drept consecinta incapacitatea personajului de a comunica, realitatea fiind cea care se pliaza pe proverb, aceasta dob\u00e2ndind un aspect ritualic. Concluzia este cel putin interesanta: proza lui Lovinescu iese din registrul realist pe aceste portiuni, astfel ca asistam la o reasezare a realului \u00een ordinea proverbului. \u00cen acelasi capitol mai sunt discutate si problema in-determinarii personajului lovinescian, fie printr-o identitate generica istoric (\u201e\u00eentoarcerea la origini\u201c), fie prin disiparea ei \u00eentr-o categorie umana larga (proces de impurificare etnica), ambele datorate preluarii de catre personaj a unor cuvinte din istorie sau literatura. Problema cliseului este discutata si ca axa stilistica a vorbirii personajului Eminescu, constituita din semne impersonale ale unui registru social, dar si \u00een analiza poietica a surselor de inspiratiei ale lui Lovinescu, cliseul fiind considerat o sursa genetica a romanului \u201eMite\u201c. O a treia implicatie a cliseului se reflecta la nivelul tribulatiilor sentimentale ale personajelor, amplu ilustrate cu citate si analiza minutioasa a situatiilor \u00een care \u00eesi exercita influenta.
\nUn ultim paragraf din capitolul al doilea (\u201eRomanul ca tragedie. \u00cen marginea lui \u00abLulu\u00bb\u201c) implica abilitatile de comparatist ale exegetei, o analiza contrastiva a trei texte puse \u00een paralel: romanul \u201eLulu\u201c, adaptarea lui dramatica si tragedia lui Euripide (Ifigenia), un subcapitol unde analiza\u00a0 izbuteste cu maiestrie sa reliefeze jocul palimpsestic dintre cele trei texte, trimit\u00e2nd spre o \u201eintertextualitate generica\u201c. Acest subcapitol are un statut aparte, deoarece demersul se \u00eendeparteaza de istoria literara, stilistica sau istoria receptarii, indrept\u00e2ndu-se spre literatura comparata, interpretarea trec\u00e2nd usor prin multiple referinte si literaturi, \u00een jurul ideilor de sacrificiu si tragic, concluzion\u00e2nd cu discutarea conceptului de \u201efatalitate literara\u201c, ca arheologie a unei obsesii.
\nCapitolul al treilea este axat pe valorile pragmatice ale limbajului \u00een poetica romanului. Analiza se \u00eentoarce pe tar\u00e2m lingvistic, la analiza unor figuri ale limbajului: \u00een special stereotipiile, frazele performative, incantatia, \u00een general efectele verbale manifestate \u00een roman. Dintre acestea, manipularea capata o atentie aparte, prin prisma scenei cu plecarea lui Eminescu la Iasi. Se insista pe ideea de inversare a raportului dintre cuv\u00e2nt si realitate, pe ideea unui dispozitiv discursiv care determina spatiul realului. Prozele lui Lovinescu sunt apoi analizate si \u00een lumina poeticii suprarealiste, prin prisma prescrierii realului de catre discurs, lu\u00e2nd ca exemplu \u201eL’amour fou\u201c de Andr\u00e9 Breton. Penultimul subcapitol sau paragraf (\u201eReprezentari ale cuv\u00e2ntului \u00ab\u00een actiune\u00bb\u201c) cartografiaza contextele folosirii a doua categorii de metafore ale cuv\u00e2ntului din proza lovinesciana, prima fiind o sfera a influentei cuv\u00e2ntului asupra personajelor si a doua \u00een care cuv\u00e2ntul disloca autonomia trairilor personajelor, pasive \u00een raport cu vorbele. Concluzia capitolului deschide multiple orizonturi, latente p\u00e2na atunci, insist\u00e2nd pe ideea de moarte simbolica a personajului, un roman \u00een care viata este sufocata si anihilata de literatura.
\nCartea Ligiei Tudurachi evita structurarea stereotipa uzuala pentru o astfel de cercetare, prefer\u00e2nd sa se plieze pe arhitectura unei demonstratii fluente, care \u00eemprumuta libertatea eseului, dar pastreaza rigoarea studiului academic, de o concizie maxima, elimin\u00e2nd explicitarile inutile. Daca privim demersul critic \u00een structurarea lui, observam ca fiecare dintre cele trei capitole implica un set diferit de metode, aplicate fiecare la momentul potrivit: capitolul \u00eent\u00e2i este orientat \u00een special spre analiza discursului critic si pe teoria receptarii, capitolul al doilea si al treilea sunt ambele dominate de metodele extrase din sfera lingvisticii, a stiintelor limbii \u00een general (stilistica, retorica) cu c\u00e2teva episoade aparte, unele \u00een cheie comparatista (\u201eRomanul ca tragedie\u201c), altele de poetica si poietica (\u201ePonciful si geneza romanului\u201c). Fie ca e vorba de istorie literara, teoria receptarii, stilistica sau hermeneutica, este cert ca Ligia Tudurachi dovedeste o clara stap\u00e2nire a arsenalului de metode pentru fiecare dintre aceste discipline, si, \u00een plus, stie si c\u00e2nd si cum sa le aplice. Ceea ce determina o corecta si precisa folosire a conceptelor de critica si teorie literara, pagini de subtila analiza infinitezimala a textului, studiat cu lupa \u00een plinurile si golurile lui, o structurare logica si sigura a punctelor demonstratiei si un caracter novator \u00een dezbaterea critica rom\u00e2neasca \u00een jurul operei lui E. Lovinescu.
\n\u00centre criticii tineri de azi, Ligia Tudurachi este un nume de \u00eencredere. Cartea despre proza lui E. Lovinescu o dovedeste cu prisosinta.<\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ligia Tudurachi, Cuvintele care ucid. Memorie literara in romanele lui E. Lovinescu, prefata de Ioana Bot, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010   G. Calinescu si E. Lovinescu au intrat, \u00eencet dar sigur, \u00een constiinta celor mai tineri dintre critici, dupa o am\u00e2nare pe care am crezut-o ingratitudine sau ignorare. N-a fost dec\u00e2t timpul necesar pentru asumarea… Cite\u0219te mai mult »Lovinescologie (1): Ligia Tudurachi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9820,9819],"class_list":["post-17250","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cuvintele-care-ucid-memorie-literara-in-romanele-lui-e-lovinescu","tag-ligia-tudurachi"],"views":1461,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17250","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17250"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17250\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17250"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17250"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17250"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}