{"id":17220,"date":"2013-11-28T12:51:47","date_gmt":"2013-11-28T10:51:47","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17220"},"modified":"2013-11-28T12:51:47","modified_gmt":"2013-11-28T10:51:47","slug":"lumea-molaie-ce-ni-s-a-dat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/lumea-molaie-ce-ni-s-a-dat\/","title":{"rendered":"Lumea molaie ce ni s-a dat"},"content":{"rendered":"

Acum vreo c\u00e2tiva ani, fiind \u00een Egipt, la Alexandria, tin minte ca am trecut, \u00eensotita de doua doctorite dintr-o tara a Europei occidentale, pe l\u00e2nga un mare spital. Faceam turism, pasii ne purtau fara un tel precis. Vaz\u00e2nd cladirea spitalului, le-am sugerat celor doua profesioniste sa intram sa-l vizitam, par\u00e2ndu-mi-se acest lucru o sansa pentru presupusa sete de cunoastere a unui om de stiinta. Dornic sa se \u00eempartaseasca si din experinta altor colegi de pe glob. <\/strong><\/em>
\nFemeile m-au privit cu mirare. Mi-au aruncat adica aceea uitatura de care, din pacate, am parte destul de des \u00een ultima vreme. Uimita si amuzata. Ca mai exista cineva cu asemenea idei romantice prin emisfera. Care crede ca, medic fiind, la trecerea pe l\u00e2nga un spital din alte tinuturi, te-ar putea chiar interesa ce se \u00eent\u00e2mpla pe-acolo. Cu ce se confrunta colegii tai. Si cum se descurca.<\/strong><\/em>
\nN-au avut \u00eencotro, le-am luat pe nepregatite. Nu au stiut cum sa-mi refuze propunerea. Si am intrat. Era un spital de mare capacitate. Eu m-am asezat pe un scaun, dispusa sa le astept oric\u00e2t. Omul de la receptie a anuntat medicul de garda. \u00cenainte ca el sa-si faca aparitia, le-am auzit \u00eensa pe cele doua, vorbind \u00eentre ele, cu suficienta: \u201eOare stie vreo limba straina?\u201c.
\nMedicul de garda era t\u00e2nar. Le-a \u00eentrebat ce doreau, \u00eentr-o engleza perfecta. Ele, cu un ton turistic (\u201eam trecut si noi pe-aici\u201c) si alintat (musulmanul era un barbat frumos, senzual), au spus ca sunt de meserie si vor sa vada spitalul. Una din Franta, celalta din Austria. Medicul le-a dat c\u00e2teva date sumare, cu g\u00e2ndul probabil la sectia pe care o lasase descoperita si la bolnavii care \u00eel asteptau. Si le-a spus ca restul de informatii, complete, le gasesc pe pagina de site.
\n\u201eVorbiti foarte bine engleza\u201c, a spus, uimita, una dintre profesioniste. \u201eAm un doctorat \u00een America\u201c a raspuns egipteanul.
\n\u201eAaa, cu ce subiect?\u201c
\nSi medicul le-a spus subiectul. De pe expresia fetei lor am realizat ca au \u00eenteles vag despre ce era vorba.
\nM-a urmarit multa vreme aceea \u00eent\u00e2lnire. De la care am plecat toate trei cu coada \u00eentre picioare.<\/p>\n

Ceea ce este \u00eensa interesant este ca, \u00een timp, trec\u00e2nd prin tari straine, mi-am facut obicei din a intra prin spitale. Nu din necesitate. Din curiozitate. Sistemul de organizare sanitara este unul dintre cele mai caracteristice indicii \u00een viata sociala. \u00cen ani, am dob\u00e2ndit o curiozitate perfect dirijata. Orientata spre un obiectiv anume. Intram, spuneam ca sunt rom\u00e2nca. Si ca vreau sa vorbesc cu un medic. Faceam un fel de experiment. Nu de putine ori mi s-a \u00eent\u00e2mplat sa mi se recomande un medic care vorbea rom\u00e2neste. Fost student de la o facultate de Medicina din Rom\u00e2nia. Am \u00eent\u00e2lnit cazul \u00een Grecia. Unde, daca intri \u00eentr-un spital si spui ca esti din Rom\u00e2nia, sar zece pe tine ca \u201etse mai fatsi si tse te doare\u201c. Am \u00eent\u00e2lnit cazul \u00een multe tari arabe. Si-n Africa de Sud. Uneori schimbam repertoriul. Spuneam ca sunt grecoaica. Sareau sa ma ajute fosti studenti de la universitatile din Atena si din Salonic. \u00cen Palestina. \u00cen Etiopia. \u00cen Dubai.
\nAstazi, \u00een orice tara din Europa de Vest intri, \u00een orice oras din aceasta parte de lume, \u00een orice spital, si spui ca esti din Rom\u00e2nia, gasesti cel putin un medic rom\u00e2n. Spui ca esti grecoaica? Ai la \u00eendem\u00e2na majoritatea specialistilor greci. Care, plecati din cauza crizei, muncesc prin spitalele tarilor din Europa de Vest.
\nS-a \u00eent\u00e2mplat \u00een procesul emigratiei o cotitura de 180 de grade \u00een ultimul deceniu. De unde ne \u00eenvataseram sa emigreze forta de munca necalificata, acum sunt pe toate drumurile Europei de Nord calificatii Sudului si ai Europei de Est. Nu pentru ca le-ar placea lor mai mult clima de pe-acolo, nu ca le-ar fi usor sa-si paraseasca familia si prietenii. Daca spre Rom\u00e2nia si spre Grecia veneau \u00een urma cu niste decenii oamenii sa \u00eenvete, acum ai nostri, cei \u00eenvatati, muncesc pe la altii. Raspunsul cel mai sigur la \u00eentrebarea \u201ede ce?\u201c are de-a face cu banii. Sunt platiti mai bine \u00een emigratie. Lucrurile pot fi \u00eensa privite si sub alt aspect: munca \u00een sine, munca grea, care cere ani de studii si de efort, este refuzata prin anumite parti ale lumii. Unde, ultimele generatii si-au facut lege din a trai usor. Si de-a avea tot ce-si doresc, cu\u00a0 minimum de participare.
\nCred ca este bine sa recunoastem ca nu se munceste prin alte parti mai mult dec\u00e2t se munceste \u00een tarile estului si ale sudului european. Ba, din contra, haosul administrativ, coruptia, clima cu ierni grele si veri zapusitoare, dezorganizarea si investitiile limitate \u00een tehnologie fac ca rezultatele bune ale celor din aceste tari sa fie platite cu s\u00e2nge, c\u00e2ta vreme cele ale colegilor lor din Vest, traind si muncind \u00eentr-un cadru organizat, sunt infinit mai usoare. Doar ca, asa cum se vede, nici \u201eusorul\u201c asta nu le-a prea folosit. Occidentul a intrat \u00een deriva, principial,\u00a0 atunci c\u00e2nd \u00een primul cap, prost, a \u00eencoltit ideea ca oamenii acestor locuri sunt mai presus dec\u00e2t altii. Cu c\u00e2teva sute de ani \u00een urma deci, c\u00e2nd, \u00een plina colonizare, sistemul parea ca e \u00eentr-o superba \u00eenflorire si\u2026 vorba marelui contrazis, bunastarea va fi perpetua, p\u00e2na la \u201esf\u00e2rsitul istoriei\u201c. Occidentul a intrat \u00een deriva concreta \u00een momnetul c\u00e2nd \u00een capul altuia, la fel de prost, a \u00eencoltit ideea ca el singur, \u00een tara lui, nu-si va mai spala niciodata de acum \u00eencolo cu propria m\u00e2na closetul si nu-si va mai matura strada. Ca pentru asemenea munci sunt destinati \u00een aceasta specie altii. Care au venit deci, nu de capul lor, ci la chemare. Sa spele closetele nespalate, sa mature strazile. Sunt aici. Sunt pe veci.<\/p>\n

Acum 30 de ani, c\u00e2nd am ajuns \u00een Occident, ma impresiona peste tot curatenia garilor. O buna bucata de vreme am fost navetista. Luam dimineata trenul de la Utrecht spre Haga. Garile straluceau. Miroseau frumos, a detergenti de calitate. Pe peroane nu gaseai fir de praf, ce sa vorbim de h\u00e2rtii, pungi de plastic si sticle goale, asa cum eram eu \u00eenvatata de pe la noi. Mi-am exprimat aceasta admiratie fata de un coleg olandez. Era un om care \u00eentelegea pe ce lume se afla si nu se sfia sa o spuna deschis.
\n\u201eDa, m-a pus el cu picioarele pe pam\u00e2nt. Lucreaza bine toata noaptea prin gari turcii si marocanii. De la 1 noaptea la 5 dimineata garile sunt ale lor. Le matura, le aspira, spala peroanele, spala closetele, le parfumeaza. Olandezii au refuzat sa mai faca asemenea munci. Nu stiu cum, dar le-a intrat \u00een cap ca nu sunt demne de ei. Nici o munca cu un anumit grad de dificultate nu e demna de ei. Ei au devenit comozi, de un calm letal. Si nu numai ei. Tot Occidentul se bazeaza pe munca strainilor. Ia \u00eencearca sa-i \u00eendepartezi pentru o jumatate de an, sa vezi ce-o sa se \u00eent\u00e2mple. Noi nu mai stim sa tragem la greu. Lumea noastra a devenit o lume mol\u00e2ie\u201c.<\/p>\n

Citesc un articol \u00een \u201eLib\u00e9ration\u201c, aflu ca \u00een Franta o multime de spitale sunt cvasi-paralizate din cauza lipsei de anestezisti. Oamenii nu mai pot fi operati, fiindca nu are cine sa-i adoarma. Si sa ne \u00eentoarcem la vremea c\u00e2nd statea unul dupa usa la sala de operatie si la intarea pacientului \u00eei dadea cu un sac cu nisip \u00een cap, parca n-ar fi solutia. Lasa ca, si \u00een aceste conditii, cel care ar sta cu sacul \u00een spatele usii ar fi tot un turc sau un marocan\u2026
\nAnesteziologia este una dintre cele mai grele specializari. Cine a trait prin preajma cuiva cu aceasta \u00eendeletnicire stie ce \u00eenseamna sa-ti blestemi zilele. Tin minte ca la alegerea meseriei, mi-am pus fata, adolescenta, sa se confrunte cu niste mari specialisti, cu cariere rasunatoare. Ea vroia sa se faca medic. Orice, spuneau specialistii, numai Medicina sa nu studieze. Este meseria cea mai nenorocita. Ei i s-a parut \u00eensa si cea mai frumoasa. \u00cen sesiunile de examene pl\u00e2ngeam la propriu, ascunsa prin colturi, c\u00e2nd vedeam ce i se-nt\u00e2mpla copilasului meu. La ce chin am adus-o eu pe lume. Toropita de nesomn, de greutatea tratatelor, de multele limbi \u00een care trebuia sa-si caute bibliografia, de ciudatenia examinatorilor, care de care mai sui, mai ciufut. Si ei la r\u00e2ndul lor deveniti astfel din cauza noptilor nedormite, a tratatelor, a\u2026<\/p>\n

\u00cen orice spital din Franta intri si spui ca esti rom\u00e2n, sunt vreo c\u00e2tiva care sar sa-ti iasa \u00een \u00eent\u00eempinare. Medicii nostri. Spui ca esti grec? Se \u00eent\u00e2mpla acelasi lucru. Te \u00eentrebi cum adica s-a ajuns aici? Crezi ca numai faptul ca \u00een tarile noastre medicii nu sunt platiti ca lumea e cauza?
\nDar, oare, daca lumea moderna si, dupa cum ne-am \u00eenvatat sa credem, mai civilizata, nu ar refuza din pornire greul, ar avea oamenii nostri unde se duce? Daca cineva dintre cei de-acolo ar spala noaptea garile, daca cineva, \u00een numarul cerut de statisticile sociale, ar lua \u00een piept meseriile grele, ar mai fi pe lume acest dezechilibru care numai la bine nu poate duce?
\n\u201eTraim \u00eentr-o lume care, din cauza refuzului de-a se confrunta cu greul, a devenit mol\u00e2ie\u201c, \u00eemi spunea colegul meu olandez.
\nSpusele lui, de acum trei decenii, erau prevestitoare.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Acum vreo c\u00e2tiva ani, fiind \u00een Egipt, la Alexandria, tin minte ca am trecut, \u00eensotita de doua doctorite dintr-o tara a Europei occidentale, pe l\u00e2nga un mare spital. Faceam turism, pasii ne purtau fara un tel precis. Vaz\u00e2nd cladirea spitalului, le-am sugerat celor doua profesioniste sa intram sa-l vizitam, par\u00e2ndu-mi-se acest lucru o sansa pentru… Cite\u0219te mai mult »Lumea molaie ce ni s-a dat<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2386],"class_list":["post-17220","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-emigranti-romani"],"views":1157,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17220","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17220"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17220\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17220"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17220"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17220"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}