{"id":17169,"date":"2013-11-23T12:51:24","date_gmt":"2013-11-23T10:51:24","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17169"},"modified":"2013-11-23T12:51:24","modified_gmt":"2013-11-23T10:51:24","slug":"singuratate-si-poezie","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/singuratate-si-poezie\/","title":{"rendered":"Singuratate si poezie"},"content":{"rendered":"

Antonio Gamoneda, Claritate neostenita<\/em>, antologie, traduceri, prefata si note de Dinu Flam\u00e2nd, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2012.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

\u201eSunt un om care scrie poezie. Am trait retras in Le\u00f3n si, desigur, am c\u00e2tiva prieteni, insa nu e vorba de grupuri sau grupari literare. In plus, chiar daca as vrea, ar fi greu sa apartin unei generatii care, in fond, nici nu exista, c\u00e2ta vreme acest sistem de generatii in literatura spaniola contemporana a fost, mai mult sau mai putin, o inventie a criticii, un fel de operatiune inteligenta de marketing. Iar la acestea mai trebuie sa adaug ca eu cred si acum, asa cum am crezut intotdeauna, c\u00e3 poezia este o problema care se rezolva doar in singuratate.\u201c Sunt cuvintele lui Antonio Gamoneda, unul dintre marii poeti ai Spaniei zilelor noastre, laureat, printre altele, al Premiului National de Literatura (1988), al Premiului Reina Sof\u00eda pentru Poezie Ibero-Americana si al Premiului Cervantes, distinctie care, in anul 2006, incununeaza o opera cu adevarat remarcabila, din pacate mai putin cunoscuta in afara spatiului cultural hispan, caci autorul ei a pastrat intotdeauna o discretie nu prea frecvent int\u00e2lnita in lumea literelor contemporane, dedic\u00e2ndu-si preocuparile poeziei, iar nu abilelor operatiuni de promovare. \u201eSunt doar cel mai bun poet din cartierul meu, nimic mai mult\u201c, a insistat scriitorul in c\u00e2teva r\u00e2nduri, in aparitiile sale publice.
\nPoeti si literati<\/strong>
\nJaime Gil de Biedma, unul dintre poetii reprezentativi ai generatiei ’50 din Spania, facea, la un moment dat, diferenta intre \u201epoet\u201c si \u201eliterat\u201c, modelul prin excelenta de poet fiind, in opinia sa, Antonio Machado, iar cel de literat, Juan Ram\u00f3n Jim\u00e9nez. Aceasta dihotomie, sustinuta si de alti critici sau poeti spanioli, a generat un soi de polarizare (deloc lipsita, uneori, de note extrem de acute!), intre partizanii poeziei implicate, pe de o parte, si cei ai asa-numitei arte pure, pe de alta. Unii sustineau necesitatea unei lirici care sa puna accentul pe experienta si pe legatura cu realitatea, iar ceilalti evidentiau nevoia imperioasa a unei poezii contemplative, detasate, indepartate de preocuparile cotidiene. In contextul acesta, opera lui Antonio Gamoneda, daca e studiata cu atentie, poate reprezenta necesarul punct de convergenta. Cazul sau este, desigur, specific pentru destinul marilor poeti: autorul acesta e mai degraba o insula, nu un fragment de arhipelag, c\u00e2ta vreme gruparile literare sau diversele orientari estetice \u2013 la care s-a ferit intotdeauna sa adere \u2013 nu sunt altceva, dupa cum el insusi considera, dec\u00e2t manifestari exterioare, a caror relatie profunda cu poezia de substanta ram\u00e2ne, in ciuda oricaror manifeste ori declaratii, indoielnica.
\nNascut in anul 1931, la Oviedo, Gamoneda are o existenta dificila inca din primii ani: ramas orfan de tata de timpuriu, baiatul isi va petrece copilaria in Le\u00f3n, alaturi de mama sa, care se stabileste aici in anul 1934. Iar mama, amanunt important, nu va lua, la plecare, din biblioteca familiei, dec\u00e2t o singura carte \u2013 si anume, volumul de poeme intitulat \u201eOtra m\u00e1s alta vida\u201c, aparut in anul 1919, unicul publicat de Antonio Gamoneda, sotul ei. Astfel ca, dupa cum aflam din marturisirile de mai t\u00e2rziu ale laureatului Premiului Cervantes, el insusi a invatat sa citeasca (scolile fiind inchise in 1936) folosind pe post de abecedar in primul r\u00e2nd cartea tatalui sau, voce originala in cadrul modernismului spaniol. In Le\u00f3n, viata era grea, mai cu seama in intunecata perioada a Razboiului Civil care a sf\u00e2siat Spania intre 1936\u20131939, iar lirica lui Gamoneda va pastra ecouri ale acelor ani, at\u00e2t in ceea ce priveste atmosfera predominanta, c\u00e2t si sistemul de simboluri. Poetul nu ezita sa vorbeasca despre aerul rural al creatiei sale: \u201eN-am fost un copil de oras\u201c, va spune el. \u201eL\u00e2nga casa vedeam staulele vitelor, iar ceva mai incolo, c\u00e2mpurile largi…\u201c In plus, convoaiele de prizonieri care treceau prin zona, \u201eoameni invesm\u00e2ntati in tacere ca si cum ar fi fost o manta grea\u201c, si pe care ii privea adesea cu un amestec de prietenie si spaima, contribuie la imaginile suger\u00e2nd remuscarea, rusinea, speranta si posibila renastere spirituala care ii strabat poezia, de la primele volume publicate, \u201eSublevaci\u00f3n inm\u00f3vil\u201c (1960), \u201eDescripci\u00f3n de la mentira\u201c (1977) sau \u201eLe\u00f3n de la mirada\u201c (1979) si p\u00e2na la cele mai recente, precum \u201eLibro del fr\u00edo\u201c (1992), \u201eEl vigilante de la nieve\u201c (1995), \u201eEsta luz\u201c (2004) sau \u201eExtrav\u00edo en la luz\u201c (2009). Iata un singur exemplu in acest sens: \u201eBrusc, pl\u00e2nsul ia in brate staulele.\/ O vecina spala haina de doliu iar bratele ei se arata albe\/ intre noapte si apa.\/ Porumbeii zboara intre corpul meu si crepuscul,\/ v\u00e2ntul se istoveste iar umbrele devin umede.\/ Iarba de singuratate si porumbite negre: am ajuns,\/ in sf\u00e2rsit; acesta nu-i locul meu, dar am ajuns la el.\/\/ Dorm cu ochii deschisi\/ peste o intindere alba, parasita\/ de cuvinte\u201c(\u201eGeorgice\u201c).
\nIn anii adolescentei, scriitorul obtine o modesta slujba de comisionar la o banca spaniola, pastr\u00e2nd-o p\u00e2na in 1969. Sunt ani de munca grea si de implicare in numeroase actiuni indreptate impotriva regimului franchist, dar si marcati de disparitia tragica a multora dintre apropiatii sai, cu care impartasea idealurile libertatii mult visate. Gamoneda ram\u00e2ne, in esenta, un scriitor autodidact, diferentiindu-se, prin aceasta, de marea majoritate a reprezentantilor generatiei ’50, multi dintre ei de formatie si vocatie universitara, si fiind definit de autoizolarea \/ retragerea in Le\u00f3n, decizie pe care o va considera intotdeauna o binecuv\u00e2ntare, nu un blestem. In fond, universul at\u00e2t de aparte al lumii de aici a fost una dintre sursele constante ale inspiratiei sale, dar si scutul pe care autorul l-a pus intotdeauna intre el insusi si trecatoarele mode literare sau modele de circumstanta.
\nAbia dupa moartea lui Franco, insa, Antonio Gamoneda se va afirma in mod plenar, ca autor al unei opere poetice extrem de elaborate, ce va favoriza meditatia profunda si tehnicile rescrierii. Acestea sunt evidente inca din volumele \u201eDescripci\u00f3n de la mentira Blues castellano\u201c (1982) sau \u201eL\u00e1pidas\u201c (1986), o parte din textele celui dint\u00e2i fiind privite de unii exegeti, la vremea aparitiei, cu suficient scepticism, pentru explicitul protest social al unora dintre poeme. Versurile din celelalte carti amintite evalueaza cu luciditate, pe alocuri sub forma unui dialog cu cei trecuti la cele vesnice, dar fara adoptarea exclusiva a unei perspective exterior-detasate, efectele epocii lui Franco asupra Spaniei, mai cu seama in ceea ce priveste constiinta oamenilor. Amintirea si tehnica rememorarii devin preferatele lui Gamoneda in aceasta perioada, c\u00e2ta vreme memoria se transforma in unicul spatiu al unei existente reale, veritabile si pe deplin viabile, departe de toate conditionarile politico-sociale. Iar daca majoritatea criticilor au vorbit despre posibilele apropieri intre opera lui Antonio Gamoneda, mai ales a creatiilor din acesti ani, si tensiunea expresionista prezenta in lirica lui Georg Trakl, sau despre continuarea simbolica a tonului ultimelor poeme ale lui Federico Garc\u00eda Lorca (poetul in discutie fiind printre putinii care au avut acest curaj, ajung\u00e2nd la un nivel al expresivitatii rar int\u00e2lnit in poezia contemporana), nu trebuie sa pierdem din vedere nici prezenta subtextuala a mesajului lui C\u00e9sar Vallejo (\u201eCuidate, Espa\u00f1a, de tu propia Espa\u00f1a!\u201c), autor pe care Antonio Gamoneda l-a admirat intotdeauna.
\n\u201eLibro del fr\u00edo, Arden las p\u00e9rdidas\u201c (2003) si \u201eCecilia\u201c (2004) sunt volumele in care vocea lirica ajunge sa fie clara, densa, definitiva, autorul neezit\u00e2nd sa utilizeze deopotriva tehnicile si ritmurile (excelent dozate!) ale prozei poetice, transform\u00e2nd textele in invocatii sau in litanii capabile sa exprime trairile cele mai profunde si seninatatea cea mai calma: \u201eAh gradini, ah voi numere.\/ Sosesc dinspre metilena si dinspre iubire; mi-a fost frig\/ sub tevile mortii.\/ Acum privesc marea. Nu am teama si nici\/ speranta\u201c (\u201eInca\u201c).
\nArta poeziei<\/strong>
\n\u201ePoezia este arta memoriei privita din perspectiva mortii\u201c, spunea Antonio Gamoneda, subliniind, implicit, marile teme pe care el insusi le abordeaza iar si iarasi. Iar moartea, atotprezenta in lirica sa, reprezinta, oric\u00e2t de paradoxal ar putea sa para acest lucru, si un element esential in ceea ce priveste viziunea potului asupra sperantei. S-ar putea spune chiar ca moartea este orizontul necesar pornind de la care autorul configureaza o poetica specifica, intemeiata pe speranta sau pe absenta acesteia. Iar poezia, considerata de Gamoneda \u201ecrearea unor obiecte de arta a caror materie este limbajul\u201c, implica deopotriva talentul de a exprima timpul si formele pe care trecerea sa inexorabila le imbraca. \u201eMemoria este intotdeauna\u201c, afirma scriitorul, \u201econstiinta pierderii, amintire pe care nu o ai inca sau care inca nici nu exista, dar si constiinta trecerii timpului din care e facuta chiar viata mea si, asadar, constiinta deplina ca ne indreptam cu totii catre moarte.\u201c De altfel, incerc\u00e2nd sa sintetizeze singur activitatea sa poetica, Gamoneda spunea ca aceasta este \u201econtemplarea propriilor mele fapte in oglinda mortii\u201c: \u201eExista\/ fisuri si umbre pe zidurile date cu var iar in cur\u00e2nd vor fi\/ si mai multe fisuri si mai multe umbre dar p\u00e2na la urma\u00a0 nu vor\/ mai fi ziduri albe.\/\/ E batr\u00e2netea. Ea curge prin venele mele precum o apa\/ traversata de gemete. Toate\/ intrebarile vor inceta. Un soare t\u00e2rziu imi apasa m\u00e2inile\/ nemiscate, iar de odihna mea se apropie pe-ndelete, ca si cum\/ ar fi doar o singura substanta, g\u00e2ndirea si disparitia ei.\u201c
\nNu avem, insa, de-a face cu simpla placere de a suferi la g\u00e2ndul viitoarei risipiri, ci cu incercarea poetului de a implica un anumit tip de placere estetica in perceperea mortii, in toate ipostazele sale, c\u00e2ta vreme \u201eexperienta crearii poeziei imi intensifica existenta, iar eu traiesc acest sentiment de intensificare ca pe o expresie a placerii si, desi pare straniu, poezia fundamentata pe suferinta genereaza deopotriva placere.\u201c Din aceasta intelegere a vietii si a mortii, rezulta, in creatia lui Gamoneda, doua sentimente (si teme) definitorii: rusinea si speranta. Ele dob\u00e2ndesc semnificatii depline odata cu volumul \u201eBlus castellano\u201c, pus sub semnul inspiratiei pe care Gamoneda insusi o afirma: anume, poezia lui Nazim Hikmet si ritmurile de jazz specifice populatiei de culoare din Statele Unite ale Americii. \u201e\u00abBlus castellano\u00bb, spunea autorul, exprima o maniera specifica de a intelege universul, dar mai cu seama exprima dorinta mea de atunci, de pe c\u00e2nd aveam vreo treizeci de ani, de a transforma in poeme int\u00e2mplarile si starile sufletesti pe care le traiam.\u201c Speranta devine, astfel, o forma privilegiata de consolare pe care fiinta umana o gaseste \u2013 de fapt, singura salvare in fata rusinii care incepe sa se insinueze in discursul poetic si care isi gasise expresia deplina inca din volumul \u201eDescripci\u00f3n de la mentira\u201c. \u201e\u00abBlus\u00bb-ul nu e o carte a aspiratiilor, ci a experientelor pe care le-am trait, faptele au determinat aparitia poemelor, iar nu sentimentele.\u201c
\nRusinea abia simtita acum nu inseamna \u2013 iar acest fapt era evident din \u201eDescrierea minciunii\u201c \u2013 o inabusire a dorintelor individuale, o suprimare a acestora, ci deschide calea spre nevoia de solidaritate ce caracterizeaza lirica deplinei maturitati a lui Gamoneda. Doar asa poate fi alinata durerea rememorarii si numai in acest fel salvarea spirituala mai este posibila. Interesant este si amanuntul ca, abord\u00e2nd in acest mod probleme care nu erau straine literaturii spaniole a epocii, Gamoneda isi alege c\u00e2teva modele (mai degraba interlocutori simbolici) cu care mentine un dialog subtextual constant: Andr\u00e9s Laguna, Jorge Guill\u00e9n si deja amintitul Nazim Hikmet, cu a sa poezie militanta. Rusinea se va transforma, treptat, in pace care trebuie dob\u00e2ndita, iar speranta este recunoasterea si impacarea fiintei umane cu trecerea timpului. O alta solutie pentru at\u00e2t de implicatul t\u00e2nar Gamoneda devine, treptat, manifestarea solidaritatii constante cu cei care sufera. Deci, nu neaparat incercarea de a mentine viu un ideal dincolo de epoca ce l-a generat, ci capacitatea de a se situa mereu alaturi de cei care l-au trait si au crezut in el, chiar daca au fost invinsi… \u201eExperienta estetica este inseparabila de suferinta\u201c, va spune, deloc int\u00e2mplator, poetul.
\nSinguratate…<\/strong>
\nAtunci c\u00e2nd analizam opera lui Antonio Gamoneda nu putem face abstractie de singuratatea esentiala \u2013 pe care autorul o considera absolut necesara oricarei experiente poetice. Tensiunea discursului liric care ii este specific provine, asadar, si de aici, definind intr-o maniera aparte experienta dialecticii pur \u2013 impur pe care opera sa o evidentiaza: \u201eEra de neoprit in pasiunea lui vida. C\u00e2inii ii adulme-\/ cau puritatea si m\u00e2inile albite de at\u00e2tia acizi. Dis-de-\/ dimineata, ascuns indaratul unor garduri albe, agoniza\/ dinaintea drumurilor, vedea cum patrund \u00fambrele in\/ launtrul zapezii, si cum zapada fierbea in ad\u00e2ncul\/ orasului\u201c (\u201ePaznicul zapezii\u201c).
\nEul poetic impus inca din \u201eBlus castellano\u201c si \u201eDescripci\u00f3n de la mentira\u201c isi dob\u00e2ndeste individualitatea odata cu volumele care vor urma, una dintre preocuparile de seama ale autorului ram\u00e2n\u00e2nd, insa, aceea de a defini in mod c\u00e2t mai adecvat situatia (realitatea) Spaniei din perioada franchista si, desigur, din cea ulterioara. O serie de figuri si de voci privilegiate (mama, tatal absent, prizonierul inlantuit, femeia singura) vor domina, prin urmare, lirica lui Gamoneda, recre\u00e2nd, simbolic, at\u00e2t trecutul personal, c\u00e2t si trecutul national. Legatura permanenta intre istoria Spaniei si istoria propriei familii il marcheaza pe Antonio Gamoneda in cel mai inalt grad si reprezinta una dintre caracteristicile definitorii ale creatiei sale: \u201eAceasta ora nu exista, acest oras nu exista, eu nu vad\/ acesti plopi, nici geometria lor prin roua.\/\/ Cu toate acestea, sunt plopii stinsi din copilaria mea,\/ sunt ameteala copilariei mele.\/\/ Am iubit toate pierderile.\/ Inca se mai aude c\u00e2ntecul privighetorii in gradina\/ invizibila.\u201c (\u201eInca\u201c)
\nPoetul nu ezita sa se includa pe sine insusi printre cei vinovati \u201ede a nu fi putut face nimic prea important\u201c pentru a pune capat dominatiei minciunii. \u201eIar daca nu eliberezi adevarul si nu-ti intemeiezi viata pe acesta, la ce mai poti spera?\u201c se va intreba el retoric. Desigur, rezistenta sa, dincolo de detaliile exterioare si de o serie de actiuni concrete pe care realmente le-a intreprins, ram\u00e2ne in mod definitoriu interioara \u2013 si ea este constanta. Cu toate acestea, insasi convietuirea cu domnia raului, cu minciuna, cu opresiunea, a avut darul de a-si lasa urmele de nesters asupra intregii Spanii care nu si-a abandonat constiinta si, mai ales, asupra sufletului poetului. Caci interogatiile dureroase domina totul: Cine poate ram\u00e2ne onest in vremea ororii, care supravietuitor al unui regim opresiv nu se simte vinovat ca a continuat sa traiasca, in vreme ce numerosi apropiati ai sai au pierit?…
\nDar \u201eDescripci\u00f3n de la mentira\u201c nu se doreste a fi un tratat istoric, ci o carte de poezie \u2013 ceea ce si este. Astfel ca, pun\u00e2nd, finalmente, totul sub semnul unei sperante meditative, poetul din Le\u00f3n isi asuma trecutul, inclusiv experienta dulce-amara a supravietuirii, plas\u00e2ndu-se in descendenta unor mari creatori precum Primo Levi, Ren\u00e9 Char sau Paul Celan. Tacerile devin, asadar, experiente revelatorii, iar forma lirica, alaturi de ritmurile specifice si de o muzicalitate aparte, vor exprima puritatea existentei si lipsa de puritate a experientei, trec\u00e2nd totul prin filtrul unei constiinte lucide, dar a carei aplecare spre dimensiunea analitica si meditativa nu ucide niciodata sentimentul.
\n… si tacere<\/strong>
\nVersul liber, nu o data cu tonalitati biblice, poemul de larga respiratie marcat de pauze neasteptate ofera cititorului o experienta estetica unica, apropiata de unii critici de muzica gotica ori de accentele c\u00e2ntului gregorian. Neasteptata oarecum este si tehnica inovatoare a lui Gamoneda, care nu ezita sa includa, exact in acest tip de poeme, secvente orale, redimension\u00e2nd, practic, oralitatea in spatiul poeziei hispane, si redefinind-o, implicit, prin diferentiere clara de mult prea frecventul colocvialism din creatia zilelor noastre. Forta poetica pe care o dob\u00e2ndesc in acest fel poemele sale este uimitoare, iar efectul de surpriza excelent controlata deconcerteaza cititorul exact in aceeasi masura in care il prinde si-l tine captiv pe un tar\u00e2m literar ce se individualizeaza profund in contextul liricii europene a ultimelor decenii. Poezia aceasta, care a fost numita pe drept cuv\u00e2nt \u201evizionara\u201c, reia, la un alt nivel, experienta iluminarilor lui Arthur Rimbaud si exprima, duc\u00e2nd p\u00e2na la ultimele consecinte, afirmatia lui Jean-Paul Sartre: \u201eTacerile din proza sunt poetice in masura in care stabilesc limite.\u201c Intr-adevar, \u201eexista o progresie a cuvintelor ce confera limite\u201c, spunea Gamoneda definindu-si astfel maniera de a scrie din \u201eCartea frigului\u201c.
\nJocul alternantelor intre expresie si tacere, tensiunea permanenta dintre nevoia de a exprima si impulsul de a se retrage dincolo de cuvinte ori in spatele lor caracterizeaza o opera poetica de o severitate, dar si de o caldura rare, a caror alaturare si relatie nelipsita de scurtcircuitari dureroase definesc un mesaj poetic de o intensitate neobisnuita in contextul experimentalismului\/lor vremii noastre: \u201eSe stinge mierla in incandescenta buzelor tale.\/\/ Simt in tine mari rani iar tu te dezbraci in f\u00e2nt\u00e2nile\/ mele.\/\/ Mierla se stinge in alcovurile albe unde eu sunt\/ orb, unde, uneori, in tine rasuna mari clopote.\/\/ Iata animalele tacerii, dar sub pielea ta\/ arde un mac galben, floarea marii dinaintea\/ zidurilor calcinate de v\u00e2nt si de pl\u00e2ns.\/\/ E vorba de pietate si de impuritate, alimentul\/ corpurilor pe care speranta le-a parasit\u201c (\u201ePavana impura\u201c).
\nTacerea este, acum, expresie a unui eu poetic privilegiat, un semn poetic in sine, iar nu un simplu atribut ritmic ori de decor. Tacerea, inteleasa astfel, apare drept acel spatiu securizant unde fiinta umana poate gasi adapost in fata tuturor amenintarilor sau chiar a risipirii definitive in neant. Si tot tacerea este, privita din aceasta perspectiva, expresie a retragerii deliberate din mijlocul lumii, tocmai in vederea regasirii de sine \u2013 in singuratate. Stare naturala a rezistentei in fata minciunii sau agresiunii, domeniu al linistii si al salvarii, tacerea din poezia lui Gamoneda ofera substanta discursului poetic si il salveaza de orice posibila intruziune a retorismului de prisos. \u201eLibro del fr\u00edo\u201c este, fara indoiala, una dintre cartile reprezentative pentru poezia spaniola contemporana, iar Antonio Gamoneda, un creator de mare forta expresiva, a carui intelegere a rolului si locului liricii descinde din disciplina unui Saint-John Perse, din unele tonalitati ale lui Walt Whitman si, deopotriva, din intreaga traditie literara hispana, de la marii umanisti si de la pasionatii calatori ai secolului al XVI-lea si p\u00e2na la marii reprezentanti ai generatiilor de la 1898 si 1927.
\nPoetul tacerilor, al rusinii unui trecut asumat, al cautarii luminii, al neostenitelor claritati ori limpezimi si al sperantei salvatoare este, insa, si cel mereu gata sa se aplece asupra aproapelui sau \u2013 ca si cum s-ar apleca asupra lui insusi. Iar fragmentele de rememorari personale, imaginile prietenilor sau ale membrilor familiei insufletesc \u2013 dar in mod deloc neasteptat \u2013 o creatie complexa si care trebuie citita cu atentie la toate numeroasele sale niveluri. Alchimist al tuturor otravurilor si distilator priceput al oricaror elixiruri, Antonio Gamoneda include, in poezia sa, ritmurile muzicale, adesea sincopate si inegale, socante sau calme, ca si imagini cu totul neasteptate, realiz\u00e2nd, pe alocuri, un remarcabil colaj, ce trebuie privit din perspectiva experientei estetice a muzicii si a picturii moderne, asa cum au fost ele intelese si practicate de artisti ca Picasso, Dal\u00ed, B\u00e9la Bart\u00f3k sau Kandinski. Poemele lui Gamoneda reclama acea lectura pluridimensionala, in care sa se regaseasca toate artele, tocmai pentru ca viziunea despre lume a acestui poet este at\u00e2t de cuprinzatoare si de complexa. Textele sale sunt uneori polarizate intre acum si atunci, intre aici si acolo, termeni ce definesc universuri imaginare pe care doar creatorul le poate stap\u00e2ni. Materialitate si amintire, vizibil si invizibil, tonalitate difuza si imagine socanta se alatura si raspund unor imperative estetice ce exprima idealul marii poezii, cel pe care Gamoneda l-a pus intotdeauna mai presus de orice si in care a crezut mereu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Antonio Gamoneda, Claritate neostenita, antologie, traduceri, prefata si note de Dinu Flam\u00e2nd, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2012.       \u201eSunt un om care scrie poezie. Am trait retras in Le\u00f3n si, desigur, am c\u00e2tiva prieteni, insa nu e vorba de grupuri sau grupari literare. In plus, chiar daca as vrea, ar fi greu sa apartin… Cite\u0219te mai mult »Singuratate si poezie<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8409,8410],"class_list":["post-17169","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-claritate-neostenita","tag-antonio-gamoneda"],"views":1920,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17169","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17169"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17169\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17169"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17169"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17169"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}