{"id":1716,"date":"2010-03-04T09:38:50","date_gmt":"2010-03-04T07:38:50","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1716"},"modified":"2010-03-04T09:39:17","modified_gmt":"2010-03-04T07:39:17","slug":"marea-traditie-a-orchestrei-scalei-din-milano","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/marea-traditie-a-orchestrei-scalei-din-milano\/","title":{"rendered":"Marea traditie a Orchestrei Scalei din Milano"},"content":{"rendered":"

Marco Giubileo in dialog cu Costin Popa<\/strong><\/p>\n

\n

\n

Compozitor, muzicolog, prim-violist al Orchestrei si Filarmonicii teatrului Scala din Milano (din 1985), membru in Consiliul Artistic al legendarei scene lirice, co-fondator in 1992 al Cvartetului de coarde Soli Deo Gloria Ensemble, Marco Giubileo este astazi una din personalitatile marcante ale Italiei muzicale. <\/strong><\/p>\n

Preocuparile sale au depasit de la inceput cadrul instrumental si s-au extins in compozitie si muzicologie. A compus lucrari sacre, liturgice si de camera, de multe ori merg\u00e2nd catre stilurile vechi, in simbioza cu clasicismul si neoclasicismul italian. Cel mai recent opus al sau este Cantata Sacra \u201eRugaciune si contemplare\u201c, dedicata Elenei Mosuc, dupa succesul triumfal al sopranei in rolul Violetta din \u201eTraviata\u201c de Verdi la Teatro alla Scala in iulie 2007. Studiile si cercetarile lui Marco Giubileo in domeniul muzicologic s-au vazut confirmate prin publicarea lor la prestigioase edituri. Printre cele mai cunoscute lucrari, se numara \u201eEducarea talentului\u201c si \u201eAnaliza si sinteza frazarii muzicale in clasicism\u201c.
\nTraditia verdiana
\nCOSTIN POPA: Ne aflam la Milano, in plina serie de spectacole cu \u201eRigoletto\u201c sub bagheta lui James Conlon. Cum se observa din fosa ideile sale vizavi de marea traditie a Scalei?
\nMARCO GIUBILEO: Maestrul Conlon s-a prezentat in fata noastra, a membrilor orchestrei, ca un artist foarte sensibil si cu disponibilitate pentru cele mai mici detalieri. Este un muzician extrem de rafinat, cu personalitate virtuoza, delicat si apreciativ. Eu cred ca este vorba despre doua lumi care s-au int\u00e2lnit, pe de-o parte prin capacitatea de sesizare a celor mai fine nuante, de sublima elevatie, proprii simfonismului si un univers diferit, al unei muzici cu forta interioara, care se exprima nu numai in culori de forte, dar si in piano. Pregatirea acestui spectacol s-a caracterizat prin int\u00e2lnirea si suprapunerea celor doua conceptii. Gasesc ca a fost o buna reusita in a le putea prinde pe am\u00e2ndoua si\u00a0 a da puteri muzicii verdiene intr-un stil tipic milanez. La noi este mentinuta o traditie solida, directa, exista marturii si indicatii \u2013 variatii de culori \u2013, marcate in partitura de insusi Verdi.
\nC. P.: Scala a pastrat cu grija tot acest specific…
\nM. G.: Spre exemplu, sunt indicatii de pianissimo cu 2, 3 si chiar 4p, care denota ca Verdi dorea diferentieri extrem de subtile. Piano si pianissimo verdian nu sunt ca ale altor compozitori, ci contin \u2013 paradoxal \u2013, o forta vulcanica ca o revolta interioara, secreta, un fel de conspiratie. Instrumental, este vorba despre o vibratie a sunetului si de o rapiditate a emiterii lui care produc un piano absolut diferit, conferindu-i forta si av\u00e2nd puteri emotionale similare cu muzica in forte.<\/p>\n

C. P.: In \u201eRigoletto\u201c, Gilda are desene melodice diafane…
\nM. G.: Conceptia maestrului Conlon a contribuit intr-o maniera importanta de a face foarte eleganta si sublima muzica Gildei, demers indispensabil, pentru ca Verdi are o conceptie de inalta noblete asupra personajelor feminine. Foarte adesea, ele fac dovada unei iubiri at\u00e2t de puternice inc\u00e2t ajung la sacrificiul personal. Gilda este un exemplu excelent al acestei g\u00e2ndiri elevate a compozitorului, care construieste personaje slabe in aparenta, dar de mare forta launtrica, av\u00e2nd capacitatea de a atinge eroismul. Muzica vorbeste despre imaginea delicata a femeii, proiectata foarte puternic asupra barbatilor, fie parinti, fie iubiti. Dar, deja in al treilea act, eroina se transforma, iar la final, in \u201eRigoletto\u201c ca si in \u201eTraviata\u201c, devine un personaj sublim, un inger care face conjunctia intre Pam\u00e2nt si Cer si exprima o emotie nepam\u00e2nteana, plina de pace serena, care nu mai are vibratia expresiei ordinare, comune. Totul devine mai dulce, mai alb si personajul reflecta climaxul maximum imaginabil al iubirii absolute.
\nC. P.: Cum ati lucrat cu seful de orchestra?
\nM. G.: Realizarea acestei productii s-a caracterizat printr-un proces de int\u00e2lniri. Am mare stima pentru maestrul Conlon pentru ca a stiut sa profite de relatia cu noi. Si alti sefi de orchestra cauta asemenea int\u00e2lniri. Spre pilda, maestrul Daniel Barenboim, care vrea sa c\u00e2nte Verdi impreuna cu noi, a dirijat deja \u201eRequiem\u201c-ul si \u201eAida\u201c. De altfel, noi constatam la toti marii dirijori care vin la Milano, o cautare in sensul apropierii de traditia vie pe care orchestra Scalei a capatat-o direct, prin experienta.
\nMari sefi de orchestra
\nC. P.: Ai c\u00e2ntat \u201eRigoletto\u201c si sub alte conduceri muzicale. Riccardo Muti a facut premiera, apoi Riccardo Chailly si, probabil, altii. Cum ai perceput diferentele ideatice intre Muti, Chailly, Conlon…?
\nM.G.: Asupra muzicii lui Verdi, maestrul Chailly, ca italian, poseda o idee clara si de la inceput foarte apropiata de a noastra. C\u00e2nd int\u00e2lnim un asemenea sef, ne este usor sa-l urmarim. Maniera de dirijat a lui Chailly era destul de apropiata de cea a maestrului Conlon, adica a indus o oarecare delicatete in nuante, limbajul era destul de echilibrat, a fost o cautare a esteticii, a sunetului, a finetei demersului. As zice ca, dimpotriva, expresia care reprezinta directia maestrului Muti era fondata in special pe o conceptie putin mai \u201etaraneasca\u201c, daca pot sa spun asa. Stiti ca Verdi, in documentele sale de identitate avea mentionat \u201etaran\u201c, adica lucrator al pam\u00e2ntului sau de la Sant’ Agata. Nu se rusina cu asta; muzicalitatea sa avea un gust puternic \u201epopular\u201c, un gust foarte sensibil al efectelor; de aici provenea forta ce caracteriza interpretarile maestrului Muti, in acelasi timp, foarte fine. Am c\u00e2ntat douazeci de ani sub conducerea lui si recunosc in acest stil un Verdi foarte aproape de traditie.
\nC. P.: Cum inducea atmosfera?
\nM. G.: Maestrul Muti avea mare grija de acompaniament. Climatul, atmosfera nu erau create at\u00e2t de melodia propriu-zisa c\u00e2t de natura si calitatea acompaniamentului. Aceasta se poate face av\u00e2nd grija de calitatea si tinuta pe parcursul duratei de emisie a sunetelor, de rapiditatea atacurilor. Este o mare diferenta intre un sunet care este produs si mentinut sub tensiune si unul care este lasat \u201esa cada lent\u201c. In general, un sunet care \u201ecade\u201c este ca la pian, o lovitura care se pierde. Tensiunea dramei inseamna tensiunea unui sunet care este intensificat emotional in durata si vibrato. Aceasta tensiune este enorma si poate fi produsa fie in forte, fie in piano. Iata secretul extraordinarei energii din interiorul interpretarilor lui Muti. Maestrul cere o uriasa angajare din partea tuturor \u2013 contrabasi, viori secunde, viole etc. \u2013, care c\u00e2nta note in timpii neaccentuati ai masurilor portativului. Astfel, la finalul frazei, tensiunea ajunge cu energie enorma.
\nC. P.: Riccardo Muti a cerut solistilor sa interpreteze \u201eRigoletto\u201c fara acutele de traditie. Cum comentezi?
\nM. G.: Cred ca aceasta conceptie este foarte onesta si foarte interesanta. Ideea este de a demonstra valoarea unei compozitii in identitatea sa originala. \u201eRigoletto\u201c fiind o capodopera, valoarea sa trebuie probata fara accesorii adaugate cu scopul de a produce efecte izolate. In plus, se da si o educatie proasta publicului, de aceea maestrul Muti cere ca drama \u201eRigoletto\u201c sa fie apreciata asa cum a fost scrisa. Apoi, c\u00e2nd am facut spectacole care contin si acutele traditionale, acestea au venit ca un surplus in care se apreciaza valoarea solistului. Dar eu cred ca este foarte mare diferenta intre etalarea demonstrativa a notelor inalte si evidentierea dramei care, in unele versiuni, poate avea in supliment si acutele traditionale. Drama este insa cea mai importanta.
\nC. P.: Am ascultat \u201eRigoletto\u201c dirijat de Muti, de o forta dramatica formidabila, fara acute, dar vezi, aceasta versiune originala nu se c\u00e2nta mai deloc in lume. Publicul cere acute si e fericit sa le auda. Si in aceste zile, i-a aclamat pe Leo Nucci si Elena Mosuc. Cred ca o simbioza ar fi benefica. Marco, am vorbit despre traditia orchestrei Scalei. Cum este pastrata, prin ce mijloace, care sunt secretele?
\nM. G.: Nu este un lucru at\u00e2t de simplu. Am mostenit o sensibilitate, o idee, o conceptie asupra muzicii lui Verdi. In conservarea traditiei, cred ca se petrece un lucru similar ca in cazul oamenilor care vorbesc intre ei, care apartin aceleiasi comunitati, care pot interschimba idei, opinii intr-un anumit limbaj, intr-o anume poetica. La noi exista, efectiv, criterii prioritare asupra carora nu suntem dispusi sa tratam. Orchestra Scalei isi propune sa-si pastreze principiile si cere dirijorului sa se apropie de noi, mai ales ca publicul se asteapta la asta. Asa a fost cu maestrul Conlon, de exemplu, care inainte avea o conceptie diferita. Uneori putem da impresia ca suntem pretentiosi, ca solicitam ceva care nu este foarte cultivat in lume, desi partiturile sunt in general respectate peste tot, dar, la alte ansambluri, unele aspecte nu sunt cercetate, ad\u00e2ncite pentru ca pot fi considerate \u201evulgare\u201c. Asadar, sur\u00e2z\u00e2nd, daca as int\u00e2lni un sef de orchestra si as putea sa-i vorbesc, i-as spune ca daca doreste sa se apropie de noi, sa incerce sa faca un Verdi care seamana putin cu \u201epane e salame\u201c, adica cu ceva care are un gust foarte bun si este foarte legat de ceva \u201eca la tara\u201c. Iti amintesti ce spuneam despre Verdi…
\nPe c\u00e2nd un nou
\ndirector muzical la Scala?
\nC. P.: Acum c\u00e2ntati fara director muzical. Este foarte dificil sa-l gasiti in traditia voastra? Situatia se poate prelungi sine die?
\nM. G.: Pot da pozitia orchestrei, pot da pozitia mea personala. Prezenta unui director muzical inseamna posibilitatea parcurgerii impreuna a unui drum, cu obiective artistice clare, pe o durata prelungita, de cinci, sapte, zece ani, ceea ce este un parcurs rezonabil si\u00a0 necesar pentru un teatru model cum este La Scala, o scena de referinta pentru repertoriul nostru. Evident, dupa incetarea relatiilor cu maestrul Muti si terminarea activitatii sale la Scala, dificultatea de a gasi un sef de nivelul sau, cu repertoriul, charisma si capacitatea sa artistica este o problema at\u00e2t de dificila inc\u00e2t p\u00e2na in prezent nu s-a gasit o solutie. Toata lumea intelege asta. Exista foarte buni dirijori italieni, care se apropie de Verdi de o maniera inteligenta, la un nivel excelent, cum ar fi maestrii Chailly, Daniele Gatti, dar trebuie sa spun ca, p\u00e2na acum, comparatia cu ceea ce faceam cu maestrul Muti ne-a impiedicat sa sugeram un director muzical. Astazi, pentru a avea pe cineva, s-ar putea sa ni se impuna o schimbare totala de criterii. Stiu ca directorul general, dl Lissner, are un proiect si, fortat, orchestra va incepe sa lucreze mai devreme sau mai t\u00e2rziu cu un alt dirijor principal, pentru a putea derula proiecte. In caz contrar, ar fi posibil, incet-incet, sa pierdem mult, daca nu tot. In asteptare, este bine ca avem o activitate intensa cu dirijorii invitati, de cele mai multe ori de cel mai inalt nivel, renumiti pe plan mondial. De exemplu, cu maestrul Barenboim, care este disponibil sa lucreze cu noi in timpul anului, ceea ce este o foarte importanta oportunitate. Trebuie sa remarc ca ne-am inteles foarte bine cu t\u00e2narul lui asistent, Omer Wellber, cu care am c\u00e2ntat \u201eAida\u201c in Israel, vara trecuta, si care a dat dovada de multa pasiune in interpretare. A fost extrem de interesant pentru noi. Cred ca viitorul va fi destul de tenebros si ne va rezerva dificultati evidente…
\nC. P.: In procesul de alegere a directorului muzical de catre directorul general, desigur ca orchestra este consultata.
\nM. G.: Orchestra are un rol important, este cea care lucreaza cu seful ei, deci ar fi o solutie nefericita daca bagheta nu ar fi acceptata de noi. Directorul general are rolul si responsabilitatea alegerii, in realitate are o autonomie totala, dar deocamdata a consultat orchestra de o maniera mai degraba izolata, ascult\u00e2nd individual mai multi instrumentisti si incerc\u00e2nd mai ales sa simta climatul; trebuie spus ca int\u00e2lnirile sale s-au desfasurat deja pe durata unui an calendaristic si nici azi, din punct de vedere oficial, orchestra nu a exprimat o optiune. Este foarte dificil ca directorul general sa numeasca, sa impuna pe cineva care sa intruneasca sufragiul orchestrei, daca nu se vor utiliza mijloacele artificiale ale unui scrutin, care sunt eficiente din punct de vedere tehnic si vor duce oricum la o majoritate, chiar daca acum nu exista una importanta pentru un personaj. Desigur ca orchestra va fi dispusa sa conlucreze c\u00e2t mai bine cu seful care va fi numit de directorul general.
\nO cantata dedicata Elenei Mosuc
\nC. P.: In sf\u00e2rsit, Marco, spune-mi c\u00e2teva cuvinte despre colaborarea dintre dirijorul James Conlon si Gilda, Elena Mosuc.
\nM. G.: Am discutat cu dirijorul de la prima repetitie\u00a0 si i-am spus ca noi suntem fericiti sa c\u00e2ntam cu Elena Mosuc pe care o cunosteam din \u201eTraviata\u201c anului 2007. Este vorba despre o artista care poseda intr-adevar, as zice, spiritul italian si maniera cea mai interesanta, cea mai sarmanta a acestui repertoriu. Lucrul doamnei Mosuc cu domnul Conlon a fost extrem de amical, maestrul a apreciat-o mult si repetitiile s-au derulat extrem de linistit, constructiv, fara a avea probleme. Explicatia este ca Elena Mosuc poseda capacitati, disponibilitati si o conceptie muzicala pentru acest repertoriu at\u00e2t de precisa, de matura, inc\u00e2t practic nu mai era nimic de adaugat. Au fost de aranjat numai detaliile care depind de acustica salii, de regiile variabile, proprii fiecarui teatru. Este vorba despre o artista completa, deci conlucrarea a fost minunata.
\nC. P.: I-ai dedicat Elenei Mosuc, recent, o \u201eCantata Sacra\u201c. Cum s-a nascut ideea?
\nM. G.: A fost o ruga in biserica Santa Maria delle Grazie din Milano, sf\u00e2ntul lacas ce adaposteste \u201eCina cea de taina\u201c a lui Leonardo. C\u00e2ntam vechea binecuv\u00e2ntare \u201eO salutaris Hostia\u201c, pe text si muzica de Sant’Ambrogio, episcop de Milano in secolul al IV-lea. Inr\u00e2urind ruga, soprana Elena Mosuc inalta catre Cer \u201ePre Tine Te Laudam\u201c, melos psaltic provenit din Rom\u00e2nia. Am fost sedus de vocea, sonoritatile si devotiunea artistei si am introdus cele doua c\u00e2ntari in compozitia mea, \u201eRugaciune si contemplare\u201c. Si eu, si Elena Mosuc speram ca prima auditie absoluta a cantatei sa aiba loc c\u00e2t mai cur\u00e2nd la Bucuresti.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Marco Giubileo in dialog cu Costin Popa Compozitor, muzicolog, prim-violist al Orchestrei si Filarmonicii teatrului Scala din Milano (din 1985), membru in Consiliul Artistic al legendarei scene lirice, co-fondator in 1992 al Cvartetului de coarde Soli Deo Gloria Ensemble, Marco Giubileo este astazi una din personalitatile marcante ale Italiei muzicale. Preocuparile sale au depasit de… Cite\u0219te mai mult »Marea traditie a Orchestrei Scalei din Milano<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[1326,1327],"class_list":["post-1716","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-marco-giubileo","tag-opera-scala-din-milano"],"views":1885,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1716","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1716"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1716\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1716"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1716"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1716"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}