{"id":1713,"date":"2010-03-04T09:36:17","date_gmt":"2010-03-04T07:36:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1713"},"modified":"2010-03-04T09:36:58","modified_gmt":"2010-03-04T07:36:58","slug":"camera-cu-vedere-la-tejo","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/camera-cu-vedere-la-tejo\/","title":{"rendered":"Camera cu vedere la Tejo"},"content":{"rendered":"

Ant\u00f3nio Lobo Antunes, Ordinea naturala a lucrurilor,<\/em> traducere si note de Micaela Ghitescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 2009.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

\u201eO, Tejo, r\u00e2u batr\u00e2n si mut,
\nmic adevar in care se priveste cerul!
\nO, chin revazut,
\nLisabona de ieri si de azi!\u201c
\n(Fernando Pessoa,
\n\u201eLisabona Revisited\u201c)<\/p>\n

Lisabona nu este doar capitala Portugaliei si o metropola de peste trei milioane de locuitori. Nu este doar orasul recucerit de sub stap\u00e2nirea maura de ostasii marelui Afonso Henriques (si cu ajutorul cruciatilor), in anul 1147. Ci era, cu c\u00e2teva decenii in urma, in perioada anilor ’70, si \u201eun carusel de militieni orgoliosi si inutili, de multimi de canonici si de masoni care se agitau in forturile statului, un loc plin de mise radiofonice, de mici altare ale Sf\u00e2ntului Anton, de cersetori si flaute de orbi pe la colturile strazilor\u201c, pentru a se transforma, treptat, nici mai mult nici mai putin dec\u00e2t intr-un \u201eoras scufundat, unde apa se intinde peste capetele noastre, iar norii nu-s altceva dec\u00e2t bancuri de namol care plutesc\u201c, iar situatia este identica pretutindeni, in toate zonele Lisabonei, si in Campo de Ourique sau in Gra\u00e7a, dar si in Alvalade, in P\u00f3voa de Santa Iria, in Amadora, in Benfica ori in Cais do Sodr\u00e9 sau in Barreiro, caci aceasta este, in fond, si doar aceasta poate fi \u201eordinea naturala a lucrurilor\u201c, aici, in apropiere de Atlantic si pe malurile r\u00e2ului Tejo.
\nCel putin asa aflam din cartile scriitorului portughez Ant\u00f3nio Lobo Antunes, mai exact din paginile romanului sau publicat in 1992 si intitulat, deloc int\u00e2mplator, tocmai \u201eOrdinea naturala a lucrurilor\u201c. De fapt, tendinta aceasta de a prezenta, indiferent de subiectul romanelor sale, unul si acelasi spatiu, Portugalia si mai cu seama Lisabona \u2013 unicul topos in care literatura sa se simte acasa! \u2013 este evidenta inca din scrierile sale de inceput, daca e sa ne g\u00e2ndim, de pilda, intre alte exemple posibile, la \u201eSarutul lui Iuda\u201c, dat\u00e2nd din anul 1979. Fara indoiala, diferentele si nuantarile ulterioare sunt mereu evidente, caci, daca in primele sale creatii capitala aparea ca un oras incremenit parca in propriul sau trecut, din care locuitorii erau incapabili sa iasa, purt\u00e2ndu-l, parca, dupa ei oriunde s-ar fi aflat (antologic fiind cazul protagonistului din \u201eMem\u00f3ria de Elefante\u201c, 1979, care, dupa ce-si petrece ani de zile in Africa, regaseste Lisabona nu doar exact asa cum o lasase, la plecare, ci intocmai cum o crease, mental, el insusi, de-a lungul multelor luni petrecute in Angola, si exact cum, dupa ce o construise, si-o amintea noapte de noapte), romanele de mai t\u00e2rziu ale lui Antunes aduc si numeroase elemente de natura a mdifica, cel putin partial, perspectiva. Viziunea sa initiala, considerata de numerosi critici de-a dreptul \u201edistopica\u201c, aduce in prim plan o imagine a Lisabonei esential diferita de cea prezenta in romanele conationalului sau, Jos\u00e9 Saramago, caci, la Ant\u00f3nio Lobo Antunes, intreaga lume portugheza \u2013 si mai ales spatiul capitalei \u2013 pare atinsa de un rau imposibil de eludat si av\u00e2nd consecinte foarte greu de depasit, atmosfera creata de autor fiind apropiata de unii critici chiar de onirismul suprarealist, caci senzatia pe care protagonistii romanelor sale o au mai tot timpul este ca traiesc ca in interiorul unei urne funerare, unde sunt mereu trasi la fund de amintirile care ii b\u00e2ntuie pe toti, astfel inc\u00e2t prezentul insusi tinde sa devina simpla potentialitate, mereu dorita, intotdeauna visata, dar extrem de greu de atins.
\nDesigur, la o lectura atenta vom descoperi ca, dincolo de obsesiva prezenta a Lisabonei, Ant\u00f3nio Lobo Antunes incearca sa urmeze, intr-un cadru fundamental portughez, exemplul stralucit al artei narative a lui William Faulkner. Caci, la fel ca si pentru scriitorul american, in romanele lui Antunes nu exista scapare de trecut, planurile temporale se intretaie la tot pasul, structura frazei este uneori de-a dreptul arborescenta pentru a cuprinde deopotriva actiunile din prezent si amintirile din trecut ale protagonistilor, tinz\u00e2nd, oarecum, spre o noua concretizare a duratei bergsoniene, in alt sens dec\u00e2t facuse acest lucru Marcel Proust sau chiar autorul \u201eZgomotului si furiei\u201c. De altfel, Antunes insusi declara, inca din 1997, ca influenta lui Faulkner este determinanta pentru creatiile sale: \u201eFaulkner ma face sa scriu pentru ca am mereu tendinta de a-l corecta\u201c, situatie pe care Harold Bloom ar fi pus-o, desigur, sub semnul incercarii de a anula, cel putin la nivel textual, tirania timpului. Nu int\u00e2mplator, pentru scriitorul portughez, Lisabona se transforma, ea insasi, dupa modelul miticei Yoknapatawpha, intr-un \u201edomeniu predilect al fictiunii\u201c, ca sa repetam sintagma impusa de autorul insusi, iar acest aspect este de natura sa organizeze perfect si multiplele planuri narative din \u201eOrdinea naturala a lucrurilor\u201c, planuri aparent disparate si greu de reunit ori de adus la un numitor comun. In fond, aici, ca si in \u201eO Esplendor de Portugal\u201c, scriitorul deconstruieste, cu ironie si, nu o data, cu un sarcasm desprins parca din cele mai bune pagini ale predecesorului sau E\u00e7a de Queiroz, mult discutata nostalgie a portughezilor pentru trecutul glorios si pentru anii maretiei si stralucirii Imperiului Regilor Navigatori, dar depasind, tocmai prin dimensiunea ironica nivelul strict de \u201emetafictiune istoriografica\u201c, at\u00e2t de practicata de numerosi autori ai ultimelor decenii. In plus, Antunes pune totul sub semnul atmosferei inconfundabile a Lisabonei si, mai ales, a r\u00e2ului Tejo, cel care trece prin toate cartierele capitalei si care da impresia, cel putin protagonistilor acestui roman, ca le intra in case, dupa ce, anterior, le intrase in suflete, ca intr-o reluare, de asta data in domeniul prozei, a imaginilor impuse pentru totdeauna de lirica lui Fernando Pessoa.
\n\u201eOrdinea naturala a lucrurilor\u201c este, in mare, relatarea unei absolut inedite iubiri a unui barbat de peste cincizeci de ani pentru o adolescenta diabetica, Iolanda, inca eleva de liceu, care ii accepta apropierea nu pentru ca i-ar impartasi sentimentele ci pentru ca, altfel, familia sa n-ar mai avea cu ce sa-si plateasca chiria si ratele, dar care, cu toate astea, il tine la distanta, rezerv\u00e2ndu-i din capul locului si definitiv doar rolul \u201ecelui care doarme l\u00e2nga mine\u201c si nimic mai mult, precum si, pe alt plan, istorisirea nefericirii tatalui Iolandei, care nu-si mai gaseste locul intr-o Lisabona invadata de ape, dupa anii petrecuti in minele din Africa de Sud. Astfel inc\u00e2t, el va ajunge, spre disperarea familiei si a vecinilor, sa incerce sa sape pe strazile din Alc\u00e2ntara pentru a descoperi cine stie ce bogatii (sunt evidente aici accentele grotesti, precum si capacitatea autorului de a analiza cazuri de protagonisti inclusi intr-o anumita patologie, detaliu venit, desigur, pe filiera formatiei de psihiatru a lui Antunes), in vreme ce un fost agent secret este angajat pentru a-l supraveghea si pentru a furniza informatii despre el si familia sa unui scriitor in cautare de subiecte. Fara indoiala, povestea apropierii dintre Iolanda si curtezanul ei mult mai in v\u00e2rsta a trimis pe data critica si cititorii direct la Nabokov si la \u201eLolita\u201c sa, fiind, astfel, pierdut cam prea usor din vedere realismul magic, la ale carui resurse si procedee predilecte Ant\u00f3nio Lobo Antunes recurge mult mai frecvent dec\u00e2t vor sa admita aceia mereu gata sa se arate socati doar de unul din segmentele subiectului acestei carti. Caci imaginea Iolandei dormind, indiferenta la pasiunea pe care o st\u00e2rnise in cel pe care, finalmente, chiar il primeste in casa dar nu si in sufletul ei (si care o roaga \u201elasa-ma sa ram\u00e2n in Alc\u00e2ntara intr-un colt al patului tau ca o vietate inofensiva, lasa-ma sa stau de vorba cu somnul tau, lasa-ma sa mor de dragoste pentru tine\u201c), este replica fidela a alteia, veche de c\u00e2teva decenii: si anume a frumoasei Laura Farina vis\u00e2nd alaturi de senatorul Onessimo S\u00e1nchez, cel care se topeste de dragoste l\u00e2nga noua Frumoasa Adormita, din povestirea lui Gabriel Garc\u00eda M\u00e1rquez, \u201eMoarte constanta dincolo de dragoste\u201c; dar si a unei altfel de cadru pentru altfel de o mie si una de nopti \u2013 nu de dragoste, ci de povesti spuse in soapta sau doar in g\u00e2nd de indragostitul fara alta speranta dec\u00e2t a o face pe blonda sa iubita sa se simta mai bine dupa injectiile cu insulina care ii amarasc fiecare zi.
\nVorbind despre transformarile succesive suferite de cadrul citadin in literatura contemporana, Frederic Jameson incerca sa impuna, in studiul sau, \u201ePostmodernism, or The Cultural Logic of Late Capitalism\u201c, notiunea de \u201ehiper-spatiu\u201c, singura in stare sa reflecte adecvat dimensiunile profunde ale noilor realitati, legate in mod determinant, de insasi natura celor care traiesc in orase. Faptul este identificabil si in \u201eOrdinea naturala a lucrurilor\u201c, unde cititorul are impresia ca insisi protagonistii, fie ca e vorba despre Iolanda, fie despre tatal ei, fie despre matusa sa, Do\u00f1a Orch\u00eddea fac Lisabona sa arate astfel si determina, prin propriile lor vise si atitudini, r\u00e2ul Tejo sa le intre in case si sa transforme capitala intr-un urias oras scufundat. Iar acest nou spatiu trebuie analizat prin intermediul unei adevarate cartografieri cognitive, care va oferi nu doar o descriere exacta a zonei in cauza, ci si un real sentiment al spatiului pastrat prin intermediul unei memorii ce se defineste mai cu seama prin raportarea la elementele care-l compun, si, practic, la un trecut ce devine, astfel, el insusi, spatializat, asemenea unei camere din Alc\u00e2ntara cu vedere la Tejo, ca pentru a raspunde afirmativ intrebarii obsesive a unuia dintre protagonisti: \u201eNu vi se pare ca Portugalia e o risipa de apa?\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ant\u00f3nio Lobo Antunes, Ordinea naturala a lucrurilor, traducere si note de Micaela Ghitescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 2009. \u201eO, Tejo, r\u00e2u batr\u00e2n si mut, mic adevar in care se priveste cerul! O, chin revazut, Lisabona de ieri si de azi!\u201c (Fernando Pessoa, \u201eLisabona Revisited\u201c) Lisabona nu este doar capitala Portugaliei si o metropola de peste trei… Cite\u0219te mai mult »Camera cu vedere la Tejo<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1323,1325,1324],"class_list":["post-1713","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-antonio-lobo-antunes","tag-lisabona","tag-ordinea-natural-a-lucrurilor"],"views":2548,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1713","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1713"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1713\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1713"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1713"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1713"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}