{"id":17099,"date":"2013-11-14T13:48:00","date_gmt":"2013-11-14T11:48:00","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17099"},"modified":"2013-11-14T13:48:00","modified_gmt":"2013-11-14T11:48:00","slug":"ice-age-4-critica-europei-si-relevanta-muzicii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ice-age-4-critica-europei-si-relevanta-muzicii\/","title":{"rendered":"Ice Age 4, critica Europei si relevanta muzicii"},"content":{"rendered":"

\u201eIce Age 4: Deriva Continentelor\u201c este un film foarte american. Gasim in el, ca in celelalte trei filme-secvente, numeroase clisee tipice. De pilda, obsesia pledoariei pentru \u201evalorile familiale\u201c, si mai ales \u201eapologia familiei\u201c, dusa si aici la paroxism. Si solidaritatea de tip melting-pot, acceptarea si stimularea Diferentei\/alteritatii este o pledoarie \u2013 aici ca in excesiv de multe filme americane (in Europa lu\u00e2nd o forma mai subtila, pe care am si numit-o \u201erealism civic\u201c). Dar sa fie americanii sanatosi \u2013 in sensul acestor doua teze care-i fac egali pionieri si campioni la extrem! Ce este mai important pentru europeni, in filmul acesta, este faptul ca, pentru prima oara in mod mult mai evident, filmul este unul despre Europa, ba chiar mai mult, despre Uniunea Europeana. Iar conceptul de deriva (acum c\u00e2nd in Europa inca e la moda sa se vorbeasca despre colapsul \u201euriasului cu picioare de lut\u201c \u2013 SUA), are in film mult mai multe intelesuri si este elocvent. Fiindca aceasta \u201einocenta\u201c replica americana dovedeste\/ilustreaza Europa ca afl\u00e2ndu-se in deriva at\u00e2t odata cu miturile sale fondatoare, multimilenare, c\u00e2t si simultan cu caznele unionale actuale.<\/strong><\/em>
\nFilmul pune in scena, desigur, p\u00e2na la caricatura, ceea ce antropologii ar putea numi imagologie, discurs critic despre Europa ca alteritate. Spun ca alteritate fiindca in film nu avem o ilustrare flatanta a Europei, de tip eurocentrist, asa cum este obisnuit\/instinctual pentru orice european. Caci insiderii, adica reprezentantii directi ai Europei, asa am apucat: sa ne protejam inclusiv metehnele, pentru a caror scuza nu ne dam inapoi de la orice fabricatiune a mintii, de la sofismele cele mai mistificatoare. Dar America, ca si alte continente de altfel, este plina de insatisfactie cu privire la unele\/multe mosteniri europene daruite\/impuse intregului mapamond. Iar in \u201eIce Age 4\u201c aceste critici, chiar daca refac\/ilustreaza clisee, provin si ridica la o cota de mare vizibilitate tocmai aceasta critica fundamentala.
\nEste drept, primele trei filme ale secventialului erau povesti unional\/comunitare intr-un sens mai discret, ca atare put\u00e2nd usor scapa filmografilor, fiind pricepute de toata lumea drept filme dragute, despre inceputurile lumii in genere (o lume dupa chipul si asemanarea societatii umane inclusiv de astazi). Cel putin prin nemuritoarea, indestructibila veverita, parabola a lacomiei nemarginite, am fi putut crede ca \u201eEpoca de Gheata\u201c ridiculizeaza omul etern, primitivul instinct de a avea, a poseda, a acumula. Si puteam ram\u00e2ne la amuzament, fiindca fabula care este filmul, \u201evorbind\u201c despre lacomia in sine, a tuturor, de fapt parea ca nu se refera la nimeni anume. Abia acum insa, cu cel de-al patrulea film din seria Epocii de Gheata, at\u00e2t prin c\u00e2teva mituri esentiale ale Europei, c\u00e2t si prin sau mai ales prin utilizarea ca fundal muzical a Imnului Uniunii Europene, tot ce poate fi morala (a fabulei filmului) tinteste precis catre Europa.
\nDesigur, aceeasi indestructibila veverita \u2013 Lacomia \u2013 revine. Numai ca de data asta ea nu mai face doar interludii hazlii, aproape aleatoare sau divagationiste. Incidenta micului animal mai tare ca moartea (lacomia \u2013 pacat letal) este de data asta epica. Aici, actele lacomiei chiar contribuie la deriva catastrofica, mondiala (sustin\u00e2nd astfel titlul acestui episod). Iar inocentul, galesul mit al Atlantidei, adica al oricarui paradis sau al oricarei utopii sociale (nu doar un mit reprezentativ \u2013 daca nu chiar fondator \u2013 al g\u00e2ndirii sociale si filosofice europene, dar inclusiv o permanenta a culturii reflexive si sociopolitice a ultimelor doua milenii europene), este demantelat aici tocmai de numirea lacomiei ca sursa apocaliptica.
\nDesigur, in ultimii 15-20 de ani ne-am obisnuit sa punem numeroase necazuri ale Europei, inclusiv recentul risc al distrugerii monedei euro, pe seama crizei economice pornite din SUA. Mai ales ca numeroase jafuri financiare, speculatii bursiere oneroase si fraude bancare efectuate in SUA au ajuns rasunator la cunostinta publicului mondial. Dar raul economiei si al politicilor americane, afect\u00e2nd precarul \u201eechilibru\u201c mondial, nu este nicidecum unul datorat culturii americane, omului american. Cine neaga lucrul acesta o face numai fiindca ignora faptul ca omul nord-american si cultura nord-Americii contemporane sunt un transfer european, o mostenire europeana extrem de directa si de data istorica (relativ\/destul de) recenta. In termeni de cultura, sensibilitate sau profil uman, SUA este (adesea doar) extensiunea transoceanica a Europei, desigur evoluata diferit, in timp ce Europa a ramas in chip traditionalist\/conservator pe traversele sale determinate istoric (continu\u00e2nd in secolul 20-21 ceea ce a apucat sa puna la cale in veacurile anterioare).
\nSpre exemplificare, comercialismul, consumismul si patima (compulsiva a) lui \u201ea avea\u201c fara masura, sunt vazute de multi \u2013 inclusiv in SUA \u2013 ca o alienare, ca \u201esursa a Raului\u201c. Numai ca dorinta de parvenire, posedare sau acumulare exponentiala tin de un instinct primar, iar acesta isi afla in Europa cea mai elocventa cultura si istorie. Din Europa a ajuns el in America ultimelor sute de ani, asa ca unii americani ar putea fi indreptatiti sa continue a arata inspre Europa (istorica si contemporana), ca leaganul cultural, uman sau psihoatitudinal al multor riscuri sau hibe.
\nDesigur, fiecare ins are aici o opinie diferita, mai ales cei care citesc orisice text (nu doar pe acesta de fata) nicidecum pentru a-l urma si intelege pe autor, ci doar pentru o confirmare a propriului monolog sau pentru o polemiza imaginar intru salvarea propriilor idei (o postura psihomentala iarasi tipica egocentricului si belicosului european). Numai ca, intr-un film precum \u201eIce Age 4: Deriva Continentelor\u201c, pozitia morala\/moralizanta americana, pun\u00e2nd apocalipsa Terrei pe umerii Europei, vrea sa indice \u201enatura raului\u201c in om, si mai ales in acel om care e ilustrat la maximum de catre istoria si cultura Europei.
\nIn film, \u201eImnul Europei\u201c apare atunci c\u00e2nd veverita (lacomia) vede pe fundul marii Ghinda Fagaduintei. Imnul este redus la semnale scurte, dar deja… promitatoare. Apoi, atunci c\u00e2nd monstrii-sirena ii atrag spre moarte pe toti eroii pozitivi ai filmului (la un moment dat sirenele criminale se vor transforma ele insele in ghinde de aur verde), \u201eImnul Europei\u201c se aude si mai consistent. Aici, asadar, Imnul nu mai sprijina Lacomia, ci mai degraba Iluzia. Poate ca in Iluzie pot fi incluse si eroarea, cultura excesiva a senzatiilor, senzationalul sau senzationalismul facil, at\u00e2t de caracteristice culturilor de factura europeana (incluz\u00e2nd aici si nordamericanismul).
\nPoate ca sugerarea Europei drept iluzie, falsa sau fragila Tara a Fagaduintei, seducatoare monstruozitate, ori cel putin climat de risc maximal, este dura. Dar prezenta Imnului, evoc\u00e2nd si chiar identific\u00e2nd UE (prin ceea ce ea insasi si-a ales ca oglinda), asta face.
\nPrezenta Imnului este \u2013 ca sa vorbim copilareste \u2013 pozitiva atunci c\u00e2nd el face tema celebrarii victoriei impotriva piratilor, obtinuta si aceasta prin solidaritatea cu cele mai marunte vietati. Dar oda Imnului irumpe la descoperirea Atlantidei, tar\u00e2m idealist, de armonie si frumusete paradisiaca. Si devine marcial atunci c\u00e2nd lacoma veverita incepe distrugerea insulei. \u201eRidica-te deasupra dorintei primare, fii mai mult dec\u00e2t un rozator\u201c \u2013 este fraza care rezuma sau caricaturizeaza absolut orice predica sau religie. Dar ea, adica orice predica sau religie, devine ridicola nu doar in contextul vizual (al catastrofei de pe ecran), ci si in contextul acustic, al bravei ode beethoveniene. Apoi, dupa scufundarea Insulei, nasterea\/generalizarea marelui desert este imaginea cu care filmul se termina. Acest final nu are in zglobiu-marcialul Imn al Uniunii Europene un apendix marginal, dispensabil, ci din contra, un germene fondator. Uniunea poate fi roasa launtric, de catre proprii sai agenti sau membri. Iar Oda surdului Beethoven, oda unei false\/ipocrite ori fortate Bucurii, poate ascunde sau surdiniza doar zgomotul acestei erodari interne.
\nIn contextele in care filmul utilizeaza \u201eOda Bucuriei\u201c, alias \u201eImnul\u201c UE, aceasta muzica apare doar ca basm fals sau ironic, de adormit copii. Iar lucrul acesta, venind din partea fostilor europeni (sau pseudo-noneuropenilor) care sunt americanii, arata clar sa orice magulitoare autoreprezentare, asternuta idealist peste traume\/ drame, impatimiri, fracturi, inconsecvente sau inconsistente, este subtire rau.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eIce Age 4: Deriva Continentelor\u201c este un film foarte american. Gasim in el, ca in celelalte trei filme-secvente, numeroase clisee tipice. De pilda, obsesia pledoariei pentru \u201evalorile familiale\u201c, si mai ales \u201eapologia familiei\u201c, dusa si aici la paroxism. Si solidaritatea de tip melting-pot, acceptarea si stimularea Diferentei\/alteritatii este o pledoarie \u2013 aici ca in excesiv… Cite\u0219te mai mult »Ice Age 4, critica Europei si relevanta muzicii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[83,9727,9726],"class_list":["post-17099","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-film","tag-ice-age","tag-muzica-de-film"],"views":1924,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17099","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17099"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17099\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17099"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17099"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17099"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}