Polemica dintre Lovinescu si Topirceanu, poate cea mai importanta din acel prim an al asa-numitei epoci interbelice, desfasurata, de fapt, intre revistele lovinesciene \u201eLectura pentru toti\u201c si \u201eSburatorul\u201c, pe de o parte, si \u201eInsemnari literare\u201c si \u201eHiena\u201c, pe de alta parte, desi a avut repercusiuni majore, nu a facut obiectul unor lamuriri ulterioare, aduse de antagonisti ori de cei care au asistat la ea. Iar c\u00e2nd, t\u00e2rziu, a intrat in atentia istoricilor literari, a fost infatisata, premeditat sau nu, cu prea putina obiectivitate. Condamnata aproape unanim pentru cobor\u00e2rea la o violenta si la o trivialitate extreme a fost tabara antilovinesciana, fara sa se cerceteze mai atent nici desfasurarea conflictului, nici contextul sau. In consecinta, va trebui sa adastam ceva mai mult asupra ei.
\nAm amintit in numarul trecut int\u00e2mpinarea facuta de \u201eInsemnari literare\u201c pe marginea \u201eprogramului\u201c revistei \u201eLectura pentru toti\u201c, int\u00e2mpinare la obiect (fara vreo alunecare \u201eextraliterara\u201c) si perfect intemeiata. La aceasta int\u00e2mpinare, E. Lovinescu a raspuns calm cu o nota in \u201eLectura pentru toti\u201c (\u201ePentru \u201eInsemnari literare\u201c si alte reviste\u201c), in care nega faptul ca s-ar fi contrazis si, mai mult, afirma ca-si mentine parerile vechi asupra literaturii. Cu acest raspuns \u201eInsemnari literare\u201c s-a declarat (in numarul sau din 31 martie) satisfacuta. (\u201eE o marturisire franca, impotriva careia n-avem nimic de zis.\u201c)
\nIn numarul urmator al \u201eLecturii pentru toti\u201c, insa, la rubrica \u201eMiscarea literara\u201c, E. Lovinescu insera articolul \u201eLiteratura de razboi\u201c. Salut\u00e2nd aparitia a doua volume de publicistica ale lui Corneliu Moldovanu, criticul afirma ca ele vor int\u00e2mpina opozitia \u201edomnului obosit de literatura de razboi\u201c, domn care \u201epoate avea mai multe infatisari\u201c. \u201eDaca soarta \u2013 scria el \u2013 l-a facut prizonier din prima zi a razboiului, d. C. Stere a avut grija de a i-o corecta, aduc\u00e2ndu-l la Bucuresti pentru a-l ajuta in opera de demoralizare a spiritului public si de cooperare cu Mitteleuropa inamicului: l-am numit pe junele Topirceanu. Daca soarta nu l-a dat inamicului ca prizonier, de-abia a asteptat epoca de aur a armistitiului pentru a-si revarsa ura de tara in proza pamfletara a unui ziar aparut cu subventia comandaturii germane din Iasi: am numit pe si mai junele Demostene Botez, care devine tot mai mult Botez si mai putin Demostene. Daca soarta l-a lasat la Bucuresti, a participat zgomotos la toate comploturile antidinastice si a terorizat pe cunoscuti cu umbra Kaiserului salvator (…): am numit pe humoristul Patraskanu. Sau si mai rau: s-a scufundat in lectura Bibliei pentru a scoate cuvinte arhaice cu care sa indemne armata la dezertare (…): am numit pe cucernicul Galaction. Ramas la Iasi, a facut propaganda filogermana, a imprastiat zvonuri alarmiste si a b\u00e2rfit armata cu o perseverenta infernala: am numit o duzina de agenti ai \u00abKulturii\u00bb germane, care n-au dec\u00e2t cusurul de a nu sti nemteste. Incolo, \u00abMitteleuropa\u00bb si d\u00e2nsii, ca si d. Stere.\u201c In incheiere, dupa ce afirma ca \u201erazboiul a clasat definitiv\u201c pe Arghezi, Cocea si pe \u201ealti pamfletari mai marunti\u201c, ca si pe \u201eGalactionul ipocrit al \u00abSerei\u00bb si al \u00abLibertatii\u00bb\u201c, se mira cum de, \u201ec\u00e2nd soldatii nostri au arestat comandatura germana din Iasi (…) n-au prins in plasa lor pe vreunul din prietenii d-lui Sadoveanu. (…) O lacuna. I-a rezervat pentru \u00abInsemnari literare\u00bb\u201c (\u201eLiteratura de razboi\u201c, in \u201eLectura pentru toti\u201c, martie 1919). Numele lui Sadoveanu nu aparea int\u00e2mplator. Nu peste mult, criticul va fi mai explicit: fostul sau coleg de scoala, care \u201eschimbase atitudinea de trei ori\u201c, este \u201eo catedrala dezafectata… Are nevoie de o lunga reculegere si primenire. Mai are nevoie si de o ispasire publica. Mult a gresit.\u201c Lovinescu nu-l numea direct si pe Ibraileanu, il includea in \u201eduzina\u201c filogermanilor ramasi la Iasi (1).
\nLas\u00e2nd la o parte abandonarea pozitiei sustinute inainte de razboi cu privire la \u201eautonomia esteticului\u201c si la \u201emoralitatea artistului\u201c, atacul lovinescian este de o duritate singulara chiar in acea vreme, in care avea loc procesul incheiat cu condamnarea ziaristilor \u201ecolaborationisti\u201c D. Karnabatt, T. Arghezi, Dem. Theodorescu si Ioan Slavici (primul la 10 ani, ceilalti la 5 ani de inchisoare) (2). In ce masura era insa dreapta acuzatia? In comentariul pe marginea articolului, editorul operelor lovinesciene, Alexandru George, afirma: \u201eNu putem aprecia ce e adevar si ce e exagerare in cele spuse aici, deoarece biografii lui Topirceanu pastreaza o perfecta discretie cu privire la acest moment al vietii poetului. Nu stim deci daca eliberarea sa din captivitate s-a produs in urma interventiei lui C. Stere, ca un privilegiu acordat unui partizan al sau; in tot cazul, dupa razboi, datorita colaborarii sale la \u201eLumina\u201c, autorul \u201eParodiilor originale\u201c a fost exclus din Societatea Scriitorilor Rom\u00e2ni. C\u00e2t priveste situatia lui Demostene Botez, ea este cu totul alta si E. Lovinescu comite o inadmisibila eroare de apreciere, ce trebuie semnalata pentru a explica violenta reactiilor acestuia. Demostene Botez a participat la razboi direct, in prima parte a campaniei comport\u00e2ndu-se ca un erou in batalia de la Turtucaia, de unde a scapat cu viata printr-un adevarat miracol. A fost in continuare un combatant pe frontul Moldovei p\u00e2na la incheierea ostilitatilor. El nu poate fi corelat intru totul cu cei care, urm\u00e2ndu-l pe Stere, ar fi preconizat detronarea regelui si supunerea fata de \u00abKaiserul salvator\u00bb\u201c (3).
\nRecunosc\u00e2nd nedreptatea acuzarii lui D. Botez (dar omit\u00e2nd circumstanta agravanta a strecurarii in ea a unei aluzii la o prezumtiva origine semita), nu insa si acelei privitoare la Topirceanu (vina acestuia fiind \u201edovedita\u201c de excluderea lui din SSR, care, in realitate nu a avut loc!), la care se trece peste incalificabila sugerare ca s-a predat inamicului chiar in prima zi de razboi, Alexandru George o explica printr-un \u201eplus de \u00abde iritatie\u00bb\u201c, provocat de aparitia revistei \u201eInsemnari literare\u201c, ce \u201efacuse o primire defavorabila \u00abLecturii pentru toti\u00bb\u201c, \u201etonului agresiv\u201c al acesteia. La momentul dat, insa, \u201etonul agresiv\u201c nu se manifestase. In realitate, \u201eiritatia\u201c lui E. Lovinescu, mult mai mare dec\u00e2t se afirma, avea o alta cauza, pe care o dezvaluie Alexandru George in comentariul sau asupra altor articole din aceeasi vreme. Intr-adevar, atacul lovinescian contra \u201ecolaborationistilor\u201c, inceput chiar in \u201eprogramul\u201c revistei \u201eLectura pentru toti\u201c (unde erau vizati, ce-i drept, doar in treacat A. de Herz, Arghezi, N.D. Cocea si Galaction), atac continuat, cum s-a vazut, in \u201eLiteratura de razboi\u201c, este completat de altele, ale caror tinte sunt r\u00e2nd pe r\u00e2nd autorul piesei \u201eDezertorul\u201c (\u201etrivialul\u201c Sorbul, ce s-ar fi inspirat in piesa lui dintr-un roman al lui Zola), Cosbuc (plagiator al unor poeti germani), Mihail Dragomirescu, Ion Al. Bratescu-Voinesti (ale carui merite literare sunt \u201erevizuite\u201c), Alexe Procopovici, N. Iorga. Revelatoare cu adevarat sunt cele trei din urma. Indeosebi pamfletul stralucit contra celui care avea \u201emeritul de a nu fi scris nimic\u201c si \u201evina de a fi scris ceva\u201c, precum si portretul in aqua forte facut lui N. Iorga (acesta dupa un prim elogiu, motivat de activitatea istoricului la ziarul \u201eNeamul rom\u00e2nesc\u201c) dezvaluie frustrarea profunda pe care o traia autorul. Este frustrarea celui care asistase in intervalul imediat anterior (octombrie 1918 \u2013 martie 1919) la numirea la catedrele universitare si la alegerea ca membri ai Academiei a unor literati cu merite comparabile cu ale sale, dar si a c\u00e2torva cu merite infinit mai mici dec\u00e2t ale sale, precum I. Al. Bratescu-Voinesti si Ovid Densusianu ori Stefan Ciobanu, Pan. Halippa, A. Procopovici, G. Bogdan-Duica s.a.
\nRevenind la acuzatiile aduse in articolul \u201eLiteratura de razboi\u201c, violenta lor extrema si nedreptatea lor funciara nu puteau sa nu determine o reactie proportionala.
\nA reactionat mai int\u00e2i Mihail Sadoveanu prin nota \u201eMoravuri \u00abliterare\u00bb\u201c (\u201eInsemnari literare\u201c, 28 aprilie\/ 5 mai 1919), in care sublinia: \u201e… cei cari fac procesul acesta in numele patriotismului si al jertfei au luat parte, poate, la adunari zgomotoase in strada, dar unii avusesera prevederea sa se sustraga de la serviciul militar (…), altii au imitat procedeele hienelor si sacalilor, cari urmeaza caravanele nenorocirii (…); la adapost de toate, cu ticna lor netulburata, au gasit cuvinte potrivite pentru imensa hecatomba de la hotar…\u201c In numarul urmator a ripostat si Topirceanu cu un virulent \u201eRaspuns unui erou\u201c si cu doua notite la rubrica \u201eSaptam\u00e2na\u201c (\u201e\u201cLectura pentru toti\u201c si \u201eSburatorul\u201c si \u201eDar apropos de virilitate\u201c), pe marginea aparitiei revistei \u201eSburatorul\u201c (4). Pornind de la niste cuvinte folosite in chip nefericit in programul noii reviste (\u201eVirilitatea noastra se apleaca fratern peste pubertatea melancolica a generatiilor ce se ridica\u201c (5) ssubl. n.t), Topirceanu arunca o salva de zeflemeli, la baza unora afl\u00e2ndu-se \u2013 lucru nepermis, in mod obisnuit \u2013 si cusururi fizice si fiziologice, reale ori pretinse, ale criticului (corpolenta, efeminarea, chiar practici sexuale nefiresti).
\nAcesta este, fara doar si poate, locul in care, pentru Hortensia Papadat-Bengescu, \u201eamicul Top. a lovit \u00abrau\u00bb (…) animat de un g\u00e2nd \u00abdinapoi\u00bb\u201c. Oricum, reprosul adus de ea lui Topirceanu (ca \u201ea lovit \u00abrau\u00bb\u201c, fara cavalerism) venea deodata cu o noua riposta pe care o dadea directorul revistei \u00abSburatorul\u00bb, intitulata \u00abDemocratia literara\u00bb (6), care este la fel, daca nu chiar mai putin \u00abcavalereasca\u00bb\u201c.
\nInainte de a-si lamuri situatia militara (\u201ein momentul declararii razboiului nu eram soldat (…) nimeni din contingentul meu, ceva mai vechi, n-a fost chemat sub arme\u201c (7)), criticul trece in revista replicile adversarilor, arunc\u00e2nd noi lovituri: se preface a nu sti \u201edaca junele Topirceanu a scapat din ghearele liceului\u201c (8), il invinuieste din nou de \u201ecolaborare cu inamicul\u201c, il ameninta voalat cu \u201efrontul de la Tisa\u201c si cu inchisoarea si declara ca are \u201eo mentalitate de gorila impudica\u201c (9). Pe marginea \u201eraspunsului\u201c lui Sadoveanu, gloseaza: \u201eUn ideolog si acesta. In literatura si-a format un puternic s\u00e2mbure de idei din citirea haiducilor; in politica a cules firimiturile agitatorului siberian\u201c. In final, salut\u00e2nd progresul nestavilit al \u201edemocratiei literare\u201c (10), directorul \u201eSburatorului\u201c scria: \u201eLa Iasi ai cazut in m\u00e2ni debile. De zece ani, sub forma lui Nicanor& C-ie sau ai altor Topirceni, te-ai t\u00e2r\u00e2t intre vulgaritate de g\u00e2ndire si platitudine de stil, intre peticarie si trancaneala inutila. Ai avut un singur si mare merit: ai perseverat. Ai durat\u2026\u201c
\nLa aceste atacuri, iesenii au replicat in acelasi registru: Sadoveanu, poate prin \u201eCe ti-i cu prostul\u201c (un fel de apolog), sigur, insa, prin \u201eUn raspuns\u201c, in care il \u201erecuza\u201c pe cel ce-si arogase rolul de judecator (\u201eInsemnari literare\u201c 1 si 8 iunie 1919); G. Topirceanu, prin \u201eNunc est ridendum\u2026\u201c (idem, 8 iunie 1919) si cronici vesele; D. Botez, prin \u201eCat\u00e2rii de la Salonic\u201c (idem, 1 iunie 1919, precum si in \u201eHiena\u201c) si, de asemenea, versuri umoristice.
\nRazboiul s-a intetit apoi, responsabilitatea revenindu-i iarasi lui E. Lovinescu. Intr-un \u201eAdaos la \u00abdemocratia literara\u00bb\u201c, pretinz\u00e2nd ca se multumeste sa citeze din articolul lui G. Topirceanu mai sus mentionat, el insereaza o paranteza, care-i apartine: \u201eO reclama care in unele momente l-ar pune in mare incurcatura (de pilda c\u00e2nd doua fete nebune l-ar face sa p\u00e2ngareasca de doua ori familia unui binefacator). Singur a marturisit-o\u2026\u201c (\u201eSburatorul\u201c, 14 iunie 1919) (subl. n.). Semnificatia acestei paranteze o dezvaluie poetul insusi in nota \u201eCe ti-e cu gingasul!\u201c, in care arata ca antagonistul sau \u201eisi mistifica cititorii, atribuindu-mi o fraza pe care n-am scris-o. Si aduc\u00e2nd in discutie \u201edoua fete nebune\u201c, scoboara polemica p\u00e2na la ultimul nivel si ma ataca pe chestie de moralitate in relatiile mele cu femeile\u2026\u201c. Topirceanu continua afirm\u00e2nd ca \u201epe acest teren se da batut\u201c, d\u00e2nd totusi o lovitura similara, cu o aluzie la un presupus cusur fiziologic al criticului. Mai adauga si ca gestul criticului i-ar impune sa-i trimita martori, dar \u201ear avea impresia ca ar provoca un infirm\u201c (\u201eInsemnari literare, 6 iulie 1919). Inainte inca de a fi aparut aceasta notita, Lovinescu semna in \u201eSburatorul\u201c (21 iunie 1919; in continuare, Lovinescu il numeste pe Topirceanu \u201eCalibanul de la Iasi\u201c) articolul \u201eCaliban\u201c, in care, dezvolt\u00e2nd finalul notei lui Sadoveanu, ce vorbea despre introducerea la noi a \u201emoravurilor din… Cafreria stara cafrilor africanit\u201c, pensula portretul personajului shakespearian, a carui locuinta o identifica in \u201epestera \u00abInsemnarilor literare\u00bb, in care nu lipsesc cele trei vrajitoare fatidice, nici lubrica maimuta\u201c!
\nPolemica a mai durat o vreme, Lovinescu concentr\u00e2ndu-se indeosebi asupra noilor adversari, de la \u201eHiena\u201c, Pamfil Seicaru si Cezar Petrescu, in privinta ultimului cu o meticuloasa prezentare a unui dosar judiciar (pentru delapidare de fonduri), in care fusese impricinat. Iesenii au gasit prilej de noi sarcasme in distinctia operata de Lovinescu intre \u201eamor\u201c (\u201efunctie fireasca a organismului\u201c, \u201etrebuinta a muschilor nostri\u201c) si \u201edragostea-nevroza (…) a vremilor de acum\u201c (in \u201eDuiliu Zamfirescu sau despre dragoste\u201c, in \u201eSburatorul\u201c, 12 iulie 1919) ori in \u201ereabilitarea\u201c unui personaj \u201enedreptatit\u201c (\u201eincornoratul\u201c, \u201ele cocu\u201c) ori a lui Crispus, eternizat, la Pompei, de fraza-pamflet a unui copil (\u201eCrispus era un magar. Publia l-a prefacut insa in cerb\u201c) (\u201eCele doua coarde\u2026slirismul si pamfletult\u201c, in \u201eSburatorul\u201c, nr. 20, 30 august 1919).
\nRevenind la atitudinea Hortensiei Papadat-Bengescu, am vazut ca ea recunostea, in scrisoarea din 1 august, ca gresise c\u00e2nd il \u201ecertase\u201c pe \u201eamicul Top.\u201c, dar insotea aceasta recunoastere cu noi justificari, cu exprimarea credintei ca avea dreptate in fondul \u201echestiunii\u201c si chiar cu formularea cererii de a i se respecta \u201esentimentele\u201c, oricine ar fi fost cel asupra carora ele se revarsau. Nu parea sa o fi deranjat nici atacurile lui Lovinescu impotriva lui Topirceanu, nici cele contra lui Ibraileanu si contra \u201eVietii rom\u00e2nesti\u201c. (Spre deosebire de ea, Romulus Cioflec ii marturisea lui Ibraileanu parerea de rau ca o proza a lui, data anterior \u201eSburatorului\u201c, a aparut in \u201evecinatatea\u201c atacurilor respective (11).
\nMultumindu-se cu explicatiile primite, G. Ibraileanu ii propunea prozatoarei sa se prenumere printre fondatorii Asociatiei stiintifice si literare \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c si chiar printre actionarii Societatii anonime pe actiuni, lucru pe care ea il accepta, intr-o scrisoare datata 14 decembrie 1919, \u201eemotionata\u201c, \u201em\u00e2ndra\u201c de statutul oferit. Dar, totodata, ea isi chema \u201ejudecatorul\u201c la judecata si il \u201econdamna fara apel\u201c, pentru ca \u201ea lasat o scrisoare netrimisa\u201c, tot in legatura cu \u201ediferendul\u201c avut cu Topirceanu. Dadea manuscrise pentru \u201erevista noastra\u201c (mai putine, ce-i drept, dec\u00e2t la revista cealalta) si intervenea pentru acceptarea unui manuscris al \u201esburatoristului\u201c F. Aderca. Totusi, in scrisoarea din 13 aprilie 1920, dupa ce ii vorbeste lui Ibraileanu de \u201eamicitia d-tale literara pentru mine\u201c si de \u201eprotectia (…) in orice imprejurari\u201c, acceptata \u201eca pe ceva natural si binevenit\u201c (12), ii declara ca \u201esat fost asa de mult o self-maid ssict in viata ssat literara\u201c. O veritabila \u201edeclaratie de emancipare\u201c, la antipodul tuturor celor facute de prozatoare ani la r\u00e2nd, dar si a altora care continua \u201esa-i scape\u201c. Astfel, la 7 iunie 1920, anunt\u00e2nd aparitia volumului \u201eSfinxul\u201c, preciza ca acesta cuprinde intre altele \u201eScrisorile catre Juan, care au gasit in d-ta un apreciator neuitat, placheta Alisiei, pe care am modificat-o mult in vederile schimbului de idei ce am avut atunci asupra ei, si recentul meu roman scurt al Adrianei\u201c (subl. n.). Despre \u201eCa sa te pomenesc…\u201c, publicata in primul numar al \u201eVietii rom\u00e2nesti\u201c, ii scria la 1 octombrie 1920 ca \u201ea avut multumirea sa capete multe si mari laude pentru acest debut \u00abin realism\u00bb\u201c. Adauga, la sf\u00e2rsit ca scrie si \u201ecolegului Top., care i-a facut un dar frumos\u201c. Darul era cronica literara consacrata volumului \u201eSfinxul\u201c in nr. 7 al \u201eVietii rom\u00e2nesti\u201c. La aceasta prozatoarea revenea la 19 noiembrie 1919: \u201epaginile semnate in \u00abV.r.\u00bb de confratele Top. (…) aveau in elogiul, ca si in rezervele lor fundamentale tot ce putea multumi, si critic, si personal, scriitorul din mine, in plus multumirea colegiala cordiala. Am fost foarte culanta si nu i-am facut nicio sicana pe lucruri mici, abia c\u00e2te o tachinerie inofensiva\u201c. Cronica aceasta, una dintre cele mai la obiect, cele mai patrunzatoare si mai valoroase, pentru orientarea publicului, dar inca mai mult a scriitorului, se deosebeste destul de mult de toate c\u00e2te a mai iscalit Topirceanu. Si daca nu are dreptate Ion Cretu, care sustine ca majoritatea cronicilor iscalite de Topirceanu ii apartin lui G. Ibraileanu, aceasta a fost cel putin atent revizuita si completata de critic. Exista fire vizibile care o leaga de cronica la \u201eApe ad\u00e2nci\u201c, la care se si face trimitere, apoi, punerea problemelor este specifica si chiar si stilul e mai apropiat de acela al lui Ibraileanu.<\/p>\n
Relatiile dintre critic si Hortensia Papadat-Bengescu par sa fi redevenit la fel de bune ca inainte de razboi. Totusi, colaborarea ei la revista ieseana se reduce tot mai mult si inceteaza practic in iulie 1922. Si numarul scrisorilor trimise criticului (desigur, cele care s-au pastrat) se micsoreaza: patru in 1921, patru in 1922. Ultima scrisoare pastrata dateaza din 19 ianuarie 1923. Pe de alta parte, in \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c nu se scrie nimic despre urmatoarele volume ale prozatoarei (13); abia romanul \u201eConcert de muzica de Bach\u201c este recenzat de Mihai D. Ralea, cu destul de multe obiectii critice (in nr. 1, ianuarie 1927).
\nIn conditiile in care \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c se afla in continua ascensiune si publicarea ori recenzarea cartilor in paginile ei era un lucru dorit de multi scriitori (14), ruperea totala a relatiilor dintre Hortensia Papadat-Bengescu si revista ieseana s-ar putea explica doar prin survenirea unei \u201ecatastrofe\u201c. Sa fi fost aceasta in legatura cu inlaturarea primei dedicatii in editia din 1923 a volumului \u201eApe ad\u00e2nci\u201c? Sa fi fost altceva? Din pacate, ceea ce s-a int\u00e2mplat in realitate a ramas o enigma.
\nSa consemnam faptul ca, in noiembrie 1925, primind de la administratia \u201eVietii rom\u00e2nesti\u201c \u201eavertismentul unei datorii abonament in restanta\u201c (pe anii 1922-1924, in suma de 400 de lei), Hortensia Papadat-Bengescu propunea \u201estimatului domn\u201c ce semna comunicarea sa \u201eplateasca sub forma de manuscris\u201c si trimitea nuvela \u201eRochia miresei\u201c. Cum e greu de crezut ca prozatoarea nu putea realmente sa-si achite \u201edebitul\u201c cu bani pesin, pare probabil ca a prins ocazia ivita, ca sa-si reia colaborarea la revista ieseana. Neadres\u00e2ndu-se, insa, in chip premeditat, cui trebuia (lui G. Ibraileanu), scrisoarea nu putea dec\u00e2t sa-l jigneasca pe acela. In consecinta, nuvela nu a vazut lumina zilei in \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c (15).
\nCu c\u00e2teva luni mai inainte, in februarie 1925, in primul interviu important acordat, colegului F. Aderca, punct\u00e2nd traiectoria ei creatoare, Hortensia Papadat-Bengescu incepea prin a declara: \u201eIn \u00abViata rom\u00e2neasca\u00bb \u2013- am publicat astfel \u2013 si a publica in \u00abViata rom\u00e2neasca\u00bb se stie ca pentru orice debutant insemna a intra in literatura rom\u00e2na \u2013 primele bucati literare mai consistente, iscalite cu nume intreg (…) care, adunate la un loc, au alcatuit volumul \u00abApe ad\u00e2nci\u00bb\u201c (publicat in \u201eMiscarea literara\u201c, 28 februarie 1925). Ceea ce parea sa se indrepte catre o recunoastere a rolului avut de cercul revistei iesene ia, insa, o alta turnura. Nu fara sa se mentina pe alocuri in ambiguitate, prozatoarea continua stabilind deosebiri de calitate, care reduc la minimum rolul \u201eVieti rom\u00e2nesti\u201c, pentru a-l augmenta la maximum pe cel al \u201eSburatorului\u201c: \u201eCunosti si dumneata, tot at\u00e2t de bine ca si mine, stimulul literar al cercului \u00abSburatorul\u00bb. Trebuie sa marturisesc ca tot timpul c\u00e2t am colaborat la \u00abViata rom\u00e2neasca\u00bb eram stap\u00e2nita de un simtim\u00e2nt ciudat: ma credeam perfecta; la \u00abSburatorul\u00bb sunt stap\u00e2nita de un sentiment umil: mi se pare ca sunt perfectibila. Acest sentiment nu m-a parasit nici azi. Evident, simtirile mele sunt in afara de natura cercurilor in care am lucrat, si lor le datorez nenumaratele pagini adunate in at\u00e2tea volume scrise si alte c\u00e2teva nescrise (…) Evolutia mea catre romanul epic a fost determinata de cercul \u00abSburatorului\u00bb. Dupa ce dramatizasem \u00abLulu\u00bb, imi ingaduisem oarecare odihna, c\u00e2nd, spre uimirea mea, d. E. Lovinescu a anuntat, la una din sezatorile de duminica dupa amiaza, ca \u00abdoamna Papadat-Bengescu va scrie un roman obiectiv\u00bb\u201c (16).
\nIn linii mari, acelasi mesaj era transmis si in interviul acordat peste un an lui I. Valerian, cu o minima diferenta, a fixarii unui alt moment-cotitura catre romanul obiectiv (17), precum si in altele ce au urmat. Si, de asemenea, doar cu un accent mai apasat pus pe \u201eprielnicia\u201c int\u00e2lnita \u201ela rasp\u00e2ntii\u201c, in \u201eAutobiografie\u201c, scrisa pentru revista calinesciana \u201eCapricorn\u201c, dar publicata in \u201eAdevarul literar si artistic\u201c din 1936, unde scria: \u201eApartin acum unei grupari literare. Aduc acolo consimtam\u00e2ntul meu selectat si munca mea in mers pe un drum instinctiv al determinarii. Sunt membra fondatoare a \u00abSburatorului\u00bb in al carui cadru literar ma insumez definitiv. Acei care nu cunosc gustul izolarii nu cunosc nici pretul unei ambiante, nevoia unui zvon prielnic in jur, animator, asemeni acelor ritmice batai din palme si exclamari ce insotesc elanul cresc\u00e2nd al dantuitorului…\u201c.
\nSunt declaratii care \u201ejustifica\u201c teza lovinesciana din \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201c, care fac din proza ei \u201econtributia\u201c cea mai importanta a \u201eSburatorului\u201c la \u201epoezia epica\u201c rom\u00e2neasca. \u201eJustifica\u201c, adica o fac doar la suprafata, pentru ca trecutul nu poate fi totusi modificat. Iar acest trecut se desfasurase, cum s-a vazut, \u201ein cadrul de activitate al \u00abVietii rom\u00e2nesti\u00bb\u201c, apoi in altul, asupra caruia nu am staruit aici si care, deci, ram\u00e2ne ca o sarcina pentru o cercetare viitoare, cadrul din jurul profesorului Mihail Dragomirescu, ce si-a pus amprenta asupra pieselor \u201ePov\u00e2rnisul\u201c si indeosebi \u201eBatr\u00e2nul\u201c.<\/p>\n
<\/p>\n
NOTE:
\n(1) Un atac direct, fara a-l numi, venea peste peste o luna: \u201eUn cronicar mai batr\u00e2n al unei reviste si mai tinere, uit\u00e2nd sectarismul celor zece ani ai \u00abVietii rom\u00e2nesti\u00bb, crede ca literatura noastra e lipsita de control. Ii trebuie o duzina de Botezi hirsuti ca sa verifice valoarea scriitorilor; sa dea acte de nastere si permis de existenta literara. La nevoie, un mic vaccin te imunizeaza de lipsa de talent…\u201c (subl. n.) (\u201eApa bucuriei\u201c, in \u201eSburatorul\u201c, 26 aprilie 1919).
\n(2) Vezi Victor Durnea, \u201eDe la Societatea Scriitorilor Rom\u00e2ni la Uniunea Scriitorilor din Rom\u00e2nia\u201c, vol. I, Iasi, Ed. Convorbiri literare, 2009; vezi, de asemenea, Niculae Gheran, \u201eRebreanu. Amiaza unei vieti\u201c, Bucuresti, Ed. Albatros, 1989, p. 5-38, si Liviu Malita, \u201eEu, scriitorul\u201c, pref. Mircea Zaciu, Fundatia Culturala Rom\u00e2na, 1997. Sentinta s-a dat la 8 martie 1919. Dintre scriitori, inculpatii A. de Herz si N. Pora au fost achitati. Nu au fost adusi in fata instantei colaboratorii \u201eLuminii\u201c, intre care, in afara de G. Topirceanu, se mai numarau Liviu Rebreanu si Ion Gorun. Despre acestia din urma, colaboratori la \u201eSburatorul\u201c, E. Lovinescu nu sufla un cuv\u00e2nt, chiar atunci c\u00e2nd i se atrage atentia in chip direct!
\n(3) E. Lovinescu, \u201eOpere\u201c, ed. ingr. de Maria Simionescu si Alexandru George, note de Alexandru George, vol. VIII, p. 415. Din pacate, mai departe, Alexandru George \u201euita\u201c cu totul aceasta observatie facuta de el insusi.
\n(4) Pe frontispiciul acestuia figureaza data 19 aprilie 1919, fara precizarea stilului (nou sau vechi). Oricum, distanta dintre atac si replica este neobisnuit de mare. Acelasi lucru se int\u00e2mpla si in cazul atacului din \u201eLectura pentru toti\u201c pe martie, care isi primeste riposta pe 29 aprilie\/11 mai 1919. Aceasta distanta s-ar putea explica doar prin iesirea de sub tipar a revistelor lovinesciene mai t\u00e2rziu dec\u00e2t data inscrisa pe frontispiciu si prin dificultatea cu care ele ajung la Iasi.
\n(5) Str\u00e2ng\u00e2nd textul in volume, Lovinescu l-a revizuit: a inlocuit cuv\u00e2ntul \u201evirilitate\u201c cu \u201ematuritate\u201c.
\n(6) In \u201eSburatorul\u201c, 24 mai 1919. In numarul precedent se rafuise cu fostul coleg de scoala (\u201eM. Sadoveanu \u2013 revizuiri morale dupa razboi\u201c).
\n(7) Aici, de sub condei ii scapa iarasi o nefericita propozitie justificativa: \u201ee rostul masei anonime de a face razboiul\u201c.
\n(8) \u201eJunele\u201c era doar cu patru ani si c\u00e2teva luni mai t\u00e2nar dec\u00e2t adversarul sau. Epitetul avea menirea sa justifice diferenta dintre situatia militara a celor doi (Topirceanu fusese mobilizat, pentru ca ar fi fost mai t\u00e2nar), dar prepara si calea altor injurii, viz\u00e2nd \u201einfantilismul\u201c iesenilor (\u201edoi pe un bilet de tramvai de 10 bani\u201c), inteligenta redusa etc.
\n(9) \u201ePlata a fost colaboratia la \u201eLumina\u201c. Acolo defaima razboiul si tara. Acolo scria in versuri nemernice \u201eca a fost pus sa-si dea s\u00e2ngele pentru tara alaturi de un tigan\u201c. Iata mita. (\u2026) nu-i doresc nici un rau junelui Topirceanu: nici la Tisa, nici la Vacaresti. Ii dau un sfat: sa fie prudent. Sa taca. Dar sa taca, sa taca, sa taca\u2026 Cel putin p\u00e2na va trece furtuna. Caci se apropie constiinta legala si revoltata a tarii.\u201c
\n(10) Topirceanu, cum s-a vazut, vorbise de \u201edemocratia intelectuala\u201c ce aseza alaturi, la \u201eSburatorul\u201c, pe Hortensia Papadat-Bengescu si pe Radu Cosmin!
\n(11) \u201eScrisori catre G. Ibraileanu\u201c, I-IV, ed. ingr. de M. Bordeianu s. a., pref. de Al. Dima si N.I. Popa, Bucuresti, E. L., 1966-1973, vol. III, p. 44-45. \u201eIn \u00abSburatorul\u00bb din urma a aparut o schita a mea, care, dupa articolul scris despre dl. Patrascanu, ating\u00e2nd si pe alti prieteni de la \u00abViata rom\u00e2neasca\u00bb, n-ar mai fi trebuit sa apara.\u201c
\n(12) Ii solicitase sa intervina pe l\u00e2nga un profesor de la Facultatea de Drept pentru fiul ei, student (si ofiter)!
\n(13) Doar in nota \u201eAnul XV\u201c, de la \u201eMiscellanea\u201c, ianuarie 1923, G. Ibraileanu o mentiona pe Hortensia Papadat-Bengescu printre scriitorii \u201elansati\u201c de revista.
\n(14) In acest sens, este semnificativ ca Liviu Rebreanu, devenit \u201esburatorist\u201c, isi reia colaborarea la \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c; de asemenea, \u201esburatoristi\u201c ca Tudor Vianu, F. Aderca, Ion Barbu, Dragos Protopopescu colaboreaza si ei la revista ieseana.
\n(15) \u201eRochia miresei\u201c a aparut fragmentar in 1929 in \u201eTiparnita literara\u201c, apoi, in intregime, in \u201eRevista Fundatiilor Regale\u201c, in 1936.
\n(16) Am pomenit de formulari ambigui. Precum se constata, nu e clar daca \u201etot ce a scris\u201c se datoreaza \u201esimtirilor\u201c proprii sau \u201ecelor doua cercuri\u201c si, la fel, daca faptul ca, in vremea colaborarii la revista ieseana, \u201ese simtea perfecta\u201c vrea sa spuna ca acolo nu a fost \u201eindrumata\u201c, ca nu primise sugestii.
\n(17) In \u201eViata literara\u201c, 27 noiembrie 1926. Vezi I. Valerian, \u201eCu scriitorii prin veac\u201c, Bucuresti, E.L., 1967, p. 147. \u201eLa aparitia primului meu volum, \u00abApe ad\u00e2nci\u00bb, d-l Lovinescu, referindu-se la \u00abFemei intre ele\u00bb, vedea in mine un viitor romancier. In acel moment, cariera mea era determinata: prin ambitia de a satisface aceasta prevedere si prin inclinarile pe care aceasta anticipare le incuraja. (\u2026) Ca imbold de munca, lecturile \u00abSburatorului\u00bb sunt un mare stimulent si un corectiv de pret pentru lucrul meu, ca si al altora.\u201c<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Polemica dintre Lovinescu si Topirceanu, poate cea mai importanta din acel prim an al asa-numitei epoci interbelice, desfasurata, de fapt, intre revistele lovinesciene \u201eLectura pentru toti\u201c si \u201eSburatorul\u201c, pe de o parte, si \u201eInsemnari literare\u201c si \u201eHiena\u201c, pe de alta parte, desi a avut repercusiuni majore, nu a facut obiectul unor lamuriri ulterioare, aduse de… Cite\u0219te mai mult »Lungul drum al unei \u201eanexari\u201c. Hortensia Papadat-Bengescu, de la \u201eViata romaneasca” la \u201eSburatorul\u201c (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7299],"class_list":["post-17085","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-hortensia-papadat-bengescu"],"views":3363,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17085","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17085"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17085\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17085"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17085"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17085"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}