Am cautat raspunsul la intrebarea: de ce osenii sunt mai agresivi dec\u00e2t alti locuitori din partea de Nord? La asemenea intrebare insa, in general, au incercat sa raspunda, de-a lungul timpului, psihologii, biologii, filosofii, geneticienii. In acelasi timp, s-a cautat raspunsul pentru a demonstra daca agresivitatea este o trasatura de comportament innascuta sau dob\u00e2ndita in timp.
\nUn prim raspuns ne ofera filosoful Thomas Hobbes (1588-1679) in celebra sa lucrare, \u201eLeviathan\u201c (1651), care sustine ca: \u201ein natura omului gasim trei cauze principale de cearta: mai int\u00e2i concurenta, in al doilea r\u00e2nd neincrederea, in al treilea r\u00e2nd gloria. Prima il face pe om sa dea navala pentru c\u00e2stig, a doua pentru siguranta, a treia pentru reputatie. Primii intrebuinteaza violenta pentru a se face stap\u00e2ni asupra persoanelor, sotiilor, copiilor si animalelor, altor oameni, cei de-al doilea pentru a le apara, cei de-al treilea folosesc drept pretext al agresiunii, nimicuri, ca un cuv\u00e2nt, un sur\u00e2s, o parere diferita si orice alt semn fara valoare, fie adresate direct persoanelor, fie prin rasfr\u00e2ngere asupra rudelor, prietenilor, natiunilor, profesiunilor sau numelui lor\u201c.
\nPentru Hobbes, agresivitatea ar fi innascuta si numai societatea, prin normele ei, ar putea sa o tina sub control, in timp ce filosoful francez J.J. Rousseau (1712-1778) sustine in lucrarea \u201eDiscurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni\u201c (1754) ca, in starea naturala, omul a fost fiinta pasnica, ulterior societatea l-a corupt si l-a facut agresiv. \u201eSalbaticii nu cunosteau nici vanitatea, nici consideratia, nici stima, nici dispretul, nici vreo idee adevarata despre dreptate, ei priveau violentele suportabile ca pe un rau usor de trecut, iar nu ca o nedreptate ce trebuia pedepsita\u201c; pentru Rousseau \u201enu exista fiinta mai bl\u00e2nda dec\u00e2t omul in starea sa primitiva…\u201c.
\nIn esenta, agresivitatea umana are at\u00e2t o baza filogenetica, precum si o componenta culturala definitorie. In \u201eDictionarul de sociologie\u201c agresivitatea este definita ca un comportament verbal sau actional ofensiv orientat spre umilirea, minimalizarea si chiar suprimarea fizica a celorlalti. Numai partea aceasta de definitie ne intereseaza in cazul de fata. In definitia lui Konrad Lorenz, agresivitatea este instrumentul luptei indreptate impotriva indivizilor din aceeasi specie, la animal si la om si aceasta teorie va fi exploatata de noi in tratarea temei propuse. Si aici ne intereseaza agresiunea emotionala si agresiunea instrumentala. Prima izvoraste din sentimentul de furie si scopul ei este de a produce durere cu ajutorul instrumentului, in cazul nostru cutitul, care va rezolva, mai intotdeauna, cazurile de vendeta.
\nC\u00e2t de mult ne poate interesa fundamentarea teoretica despre agresivitate in cazul nostru, trebuie sa spunem ca ne aflam in fata unei comunitati care de abia in zorii societatii comuniste de dupa deceniul VI al secolului trecut, a cunoscut progresul. In perioada interbelica inca erau foarte multi nestiutori de carte in Oas. De exemplu, in localitatea Lechinta, din 420 de locuitori in anul 1930, doar 24 dintre ei stiau sa scrie si sa citeasca.
\nIonita G. Andron, autorul monografiei \u201eRacsa – vatra de neam rom\u00e2nesc\u201c, are un capitol intitulat \u201eCrimele sav\u00e2rsite de racseni\u201c. Credem ca este prima monografie din Rom\u00e2nia care are un asemenea capitol. Daca vendeta era un caz izolat, si nu un fenomen destul de rasp\u00e2ndit in Tara Oasului, nu ar fi capatat asemenea importanta inc\u00e2t autorul sa zaboveasca asupra acestui subiect.
\nIn capitolul prezentat avem cazuri tipice de vendeta, vedem ca cel care a fost autorul unei crime ajunge dupa c\u00e2tiva ani el insusi victima si lantul razbunarii continua pe neamuri inca din epoca medievala. Ura nu se stinge usor, \u201es\u00e2ngele porunceste s\u00e2nge\u201c este legea ce actioneaza intre oseni; la albanezi se utilizeaza expresia \u201eintra intr-un s\u00e2nge!\u201c, adica intr-o vendeta.
\nMulti dintre cei care au ucis nu sunt cunoscuti sau pur si simplu nu-si recunosc fapta: \u201eIn 1843, Andrei Cardos este omor\u00e2t la f\u00e2nt\u00e2na lui Cont \u00abnu se stie de catre cine\u00bb. In 1817 este omor\u00e2t Basilius, junior, \u00abfara aratarea criminalului\u00bb. In 1856, \u00abOlexa Brii este omor\u00e2t de autor necunoscut\u00bb\u201c (Ionita G. Andron, \u201eRacsa, vatra de neam rom\u00e2nesc\u201c, Baia Mare, Ed. Gutinul,1996, p. 118). Sirul crimelor continua: \u201eIn 1814, Ion Ciuta a fost omor\u00e2t de Ion Cuc. In 1847, Vasile Leusca, de 36 ani, a fost ucis, se presupune, de Iacobu Cic\u00e2rlauanului, zis Pomian, iar acesta a fost omor\u00e2t de fratele celui ucis, Leusca Ioan, in anul 1848. In anul 1854, Toader Bolos este omor\u00e2t de Chereches Ioan. In 1862, Gheorghe Berinde este omor\u00e2t de Ion Tonte. Ion Berinde a fost omor\u00e2t de catre Tilica din Prilog, insurat in Racsa. In 1921, un alt Ion Tonte \u2013 al lui Dumitru Carii \u2013 este omor\u00e2t de Ion Nap si de Toader Dubo al lui Ionu Petrii. Nepotul a platit pentru crima bunicului care a ucis in 1862. Deci razbunarea apare dupa 69 de ani. In 1922, Vasile Berinde al Ceterasului este omor\u00e2t de fratele lui Ioan Nap, Iacob Nap. In acelasi an, Ioan Boje fecior de 18 ani, este omor\u00e2t de catre ortacul sau Ioan Sipos a lui Gavrus\u201e (Ibidem, p. 118).
\nFara sa mai treaca anii c\u00e2nd au avut loc crimele, autorul monografiei noteaza: \u201ePetre Cardos este omor\u00e2t de catre Stefan Avram. Toader Leusca al Todichii este omor\u00e2t de catre Gheorghe Sabo al lui Costinel ajutat de Morar Vasile\u201c (Ibidem,
\np. 118).
\nCrima din 1869 peste care trece reporterul revistei \u201eFamilia\u201c, Ioan Busitia, este consemnata de Ionita G. Andron. \u201eIoan Boje din Prilog a fost omor\u00e2t de verisorul sau, Petru Boje, ajutat de Ioan Feier din Racsa in timpul praznicului de la biserica din Prilog. Un alt Ioan Boje al Cobitii a fost omor\u00e2t de catre Toma Morar al Ploptisanului la nunta lui Toader Ardelean. La aceeasi nunta Sabo Gheorghe si fratele sau Sabo Dumitru si altii au fost ucisi in ograda Onacenilor; in locul acela s-a inaltat o cruce. Stefan Avram, cel care odinioara l-a omor\u00e2t pe Cardos Petre, este omor\u00e2t de catre Toader Feier. In anul 1918, in a doua zi de Pasti, Chirila Ugocean este omor\u00e2t cu o lovitura de cutit in cap de catre Vasile Dubo. In anul 1952 Toma Avram, venit in concediu militar de la minele Anina, a fost omor\u00e2t de catre fratii Gavrila si Toma Molnar. Dupa ce l-au omor\u00e2t cu 11 taieturi, l-au asezat in pozitie sez\u00e2nd, in pragul casei lui Ion Neamt. Atunci a fost nunta lui Gavrila Ciuta al lui Iacobu Fatului cu Nuta lui Osean Ion al Durdileanului\u201c( Ibidem, p. 119).
\nMajoritatea crimelor se int\u00e2mplau la nunti si la hora satului: \u201eIn 1920, Gavrila Rus a fost omor\u00e2t la dans de Petre Isai. In 11 ianuarie 1953, duminica seara, dupa dans Gheorghe Cosma, fiul lui Ioan Cosma si Feier Maria a fost omor\u00e2t de feciorul lui Petre Isai cu o lovitura de cutit in artera de la grumaz. In vara anului 1954 a fost omor\u00e2t cu o lovitura de secure in cap Ionu Neghianului de la C\u00e2mput. Crima s-a produs in Poiana Plestii. Au fost arestati si au stat la inchisoare trei ciobani, banuiti de a fi fost ei autorii\u201c( Ibidem, p. 119).
\nUltima crima descrisa de autorul monografiei \u201eRacsa\u201c este cea din 1969. Ionita G. Andron era avocat in Tara Oasului de aproape 10 de ani. Dupa aceasta data nu va mai nota cazurile de vendeta, refuz\u00e2nd adesea sa pledeze in procesele unde a fost folosit cutitul: \u201eIn anul 1969, Vasile Pui al Tomii lui Ghiorghicut a fost omor\u00e2t cu o lovitura de cutit drept in inima de catre Silaghi Nicoara al lui Timofia Mocului\u201c( Ibidem, p. 119).
\nAceste cazuri sunt suficiente pentru a cerceta acest subiect at\u00e2t de controversat. Dupa aceste insemnari socante, autorul monografiei relateaza si un caz de solidaritate intre oseni, subliniind trasaturile lor de caracter, firea acestora in limbajul locului: \u201eNu am fost un soarece de biblioteca si nici un scotocitor de arhive, dar c\u00e2nd era vorba de scrieri, de acte, de documente care priveau Tara Oasului, parca totul se transforma in mine si as fi fost in stare sa las orice excursie sau v\u00e2natoare si sa ma aplec cu pasiune si daruire asupra unor marturii, pentru a descoperi c\u00e2te ceva din trecutul nostru osenesc, din acel trecut care a lasat at\u00e2t de putine urme scrise\u201c (Remus V\u00e2rnav, \u201eIn Memoriam Ionita G. Andron\u201c, Negresti-Oas, Ed. Muzeul Tarii Oasului,\u00a0 2012, p. 35).
\nInsa documentul care l-a impresionat cel mai mult este \u201eUrbariul\u201c din 1775. In Racsa erau unele familii nobile, care erau scutite de dari. Aceste familii s-au hotar\u00e2t sa se alature in viitor celor multi. Erau sapte familii nobile in Racsa, sase de Bojeni si una Danilovici. Aceste familii au dat o lectie de solidaritate: au renuntat la blazonul nobiliar si s-au alaturat fratilor de suferinta.
\n\u201eC\u00e2nd mi-a ajuns prima oara in m\u00e2na acest document care nu purta nici un titlu maret, de parca nu era at\u00e2t de valoros, nu mi-am putut stap\u00e2ni lacrimile. Omagiind dupa aproape un veac amintirea celor sapte familii care mai dainuiesc si azi prin stranepotii lor – Bojenii si Danilovicenii, acestia din urma provenind din vechiul nume de Dragan, mi-am amintit de actul care face referinta la acest legam\u00e2nt: \u00abNoi, subsemnatii locuitori in comuna noastra, fiind p\u00e2na acuma de soarte nobila, fiind separati de locuitorii comunei n-am contribuit cu ei, acuma cu un cuv\u00e2nt si vointa, voluntar vrem a tine cu ei, a indeplini fara greseala toate prestatiile si fiecare dintre noi fosti nobili ne obligam a da 8 florini locuitorilor comunei si anume: Iacob Boje cel batr\u00e2n, Boje Tamas, Ioan Boje cel t\u00e2nar, Vasile Boje, Ioan Danilovici, Grigor Boje si Boje Iacob, fiecare dintre noi va da acesti bani in vecii vecilor vom suporta toate prestatiile pentru mai mare statornicire si intarire\u00bb\u201c( Ionita G. Andron, op. cit., p. 13).
\nAcest act este inca o dovada clara despre firea osanului. Fire care nu s-a schimbat de-a lungul istoriei si care, in linii mari, s-a mentinut p\u00e2na in zilele noastre.
\nDespre firea osenilor scriu, in perioade diferite de timp, cercetatori, etnologi, universitari, calatori, scriitori. Intr-o lucrare a Societatii Tinerimea Rom\u00e2na publicata la Bucuresti in 1935, ziaristii N.S. Dumitrescu, Al. Dobrescu, D. Murarasu noteaza: \u201eOsenii au mustata tunsa scurt cu barba rasa, fac\u00e2nd sa le apara mai evident cicatricele crestaturilor cu brisca in desele dispute ale tineretii pentru cine stie ce cuv\u00e2nt aruncat asa intr-o doara vreunui tovaras de joc sau rival in dragoste. Netematori de moarte, m\u00e2ndri si indiferenti, conservatori si cinstitori ai datinilor si portului stravechiu, irascibili, solidari p\u00e2na la sacrificiu in masa, oamenii rezolva intr-o clipa cu brisca orice insulta sau neajuns i l-ar provoca un strain (…). Stiu sa raspunda frumos si respectuos la toate iscodirile care-i pun in evidenta aceasta calitate. Buni la suflet caci se impaca imediat in teren fara sa poarte ura sau ranchiuna rivalului\u201c (N.S. Dumitrescu, Al. Dobrescu, D. Murarasu, \u201eTinerimea rom\u00e2na in Satmar si Oas\u201c, Bucuresti, Ed. Tipografiei Universul, 1935, p. 40).
\nIn \u201eEnciclopedia Rom\u00e2niei\u201c din anul 1938 ni se face urmatoarea descriere a tinutului Oas: \u201eTara Oasului este un tinut foarte interesant. Oasul este situat pe un platou inalt la peste 200 metri, inconjurat de munti a caror inaltime se situeaza intre 400 si 1.200 metri. R\u00e2ul Tur strabate asezarea de la rasarit la apus si se varsa in Tisa. Osenii numara vreo 20.000 de suflete, vorbesc un frumos grai arhaic si locuiesc in 16 sate\u201c (Dimitrie Gusti, C. Orghidan, M. Vulcanescu, V. Leonte, \u201eEnciclopedia Rom\u00e2niei\u201c, Bucuresti, Ed. Imprimaria Nationala, 1939, p. 416).
\nOrice calator care a ajuns in Tara Oasului a subliniat faptul ca osenii poarta centuri late din care nu lipseste niciodata cutitul.
\nAfl\u00e2ndu-ma in cercetare pe teren in ziua de Boboteaza (6 ianuarie 2012) in localitatile Certeze si Bixad, m-am int\u00e2lnit cu grupuri de batr\u00e2ni cu care am intrat in vorba. I-am intrebat daca mai poarta cutit si mare mi-a fost mirarea c\u00e2nd am aflat ca fiecare are cutitul la el. Mois Ioan mi-a si zis: \u201enici te mniri, nici nu stii clipa c\u00e2nd poti avea nevoie de el, ori la bine, ori la rau\u201c.
\nIn \u201eEnciclopedie\u201c este descrisa o scena de neuitat. C\u00e2nd s-a dezvelit statuia lui Vasile Lucaciu din Satu Mare (1936), in mars de fluieraturi haiducesti, tinerii oseni cu cutitele in m\u00e2ini au inconjurat statuia: \u201eOsanul e voinic, brun, cu par foarte negru, lung, retezat la ceafa si pe frunte, cu ochi vioi, frunte bombata, fata rotunda, umerii obrazului putin dezvoltati. Osanca dimpotriva, are fruntea descoperita, parul fiind pieptanat cu ingrijire, cu carare la mijloc si impletita, la fete in doua coade, prinse de cingatoare. Portul barbatesc e simplu: o camasa simpla numita uios, cu m\u00e2neci largi; izmene de asemenea largi terminate in partea de jos cu ciucuri \u00abroit\u00bb numite gaci. Gacii sunt prinsi cu bracinar. Intre camasa si gaci, cei mai cu dare de m\u00e2na poarta curea lata de 25-30 cm din care nu lipseste nicic\u00e2nd cutitul. Mi-aduc aminte cum au defilat tinerii oseni la dezvelirea monumentului lui Lucaciu in Satu Mare in mars de fluieraturi haiducesti, toti cu cutitele in m\u00e2ini, pe care le strafulgera in aer, amenint\u00e2nd oarecum dusmanii care vor sa le calce granitele. Unul, cap de coloana chiui voiniceste:
\nPuiul tatii al mai mic,
\nPune m\u00e2na pe\u00a0 cutit,
\nSi-l doboara la pam\u00e2nt,
\nHop, Hop!
\nPicioarele le sunt infasate in obiele si incaltate in opinci, iar la sarbatori in cizme. Caracteristica e traista (straita) osanului, pe care o poarta de mic. In zilele comune, flacaii au o straita de p\u00e2nza alba, iar la sarbatori ea este impodobita cu frumoase cusaturi. Cei insurati, in loc de straita poarta tasca din piele, impodobita cu tintisoare si zale. In straita se tine pipa si jascaul, banii, c\u00e2nd ii are, si alte maruntisuri. Pe cap poarta clop (palarie) din p\u00e2sla neagra cu marginile intoarse drept in sus, iar iarna, cusma (caciula)\u201c (Ibidem, p. 416).
\n\u201ePe c\u00e2t sunt de bl\u00e2nzi in imprejurari normale pe at\u00e2t sunt de aprigi la m\u00e2nie. Nu sunt rare cazurile de omor\u201c (Ion Muslea, \u201eCercetari in Tara Oasului\u201c, loc. cit., p. 78).
\nCercetatorul Vasile Scurtu, in lucrarea Cercetari folclorice in Ugocea rom\u00e2neasca, sustine ca exista asemanari si deosebiri intre oseni si ugoceni. \u201eEste adevarat ca exista foarte multe asemanari create anume intre ugoceni si oseni. Exista insa si multe deosebiri, care fac ca numele de \u00aboseni\u00bb dat locuitorilor din Ugocea sa fie c\u00e2t se poate de impropriu\u201c (Vasile Scurtu, op. cit., pp. 140-143).
\nAcest punct de vedere nu-l mai impartasim astazi dupa aproape 75 de ani. In cazul subiectului nostru nu s-a vazut, nu s-a aratat printr-o statistica faptul ca numarul celor implicati in vendete ar fi mai mic dec\u00e2t cel al osenilor.
\n\u201eUgocenii ii cam dispretuiesc pe oseni, consider\u00e2ndu-i inferiori lor in multe privinte\u201c (Ibidem, p. 140). Acest lucru nu mai este valabil azi.
\n\u201eTipul ugocenilor se aseamana intr-o masura oarecare cu a osenilor. Ei nu sunt chiar asa de inalti, totusi bine dezvoltati, zdraveni si frumosi la infatisare. La barbati tipul care predomina este cel brun. Barba nu poarta, iar mustata o rad sau o poarta taiata scurt.
\nFemeile sunt mici de statura si mai slabe. Asta se datoreste poate si faptului ca se marita foarte tinere si sav\u00e2rsesc munci grele. Tipul lor este in general blond cu ochi albastri\u201c (Ibidem, p. 141).
\nDupa ce aflam cum se imbraca, cum isi poarta parul, ce poarta iarna si vara, autorul descrie firea lor. \u201eInt\u00e2ia impresie ce ti-o face taranul ugocean este ca ar fi ursuz si neprietenos. Foarte respectuos, mai ales cu \u00abdomnii\u00bb, in acelasi timp este foarte rezervat cu orice necunoscut. De felul lor, sunt oameni veseli, nu prea iau in serios viata si nu se impresioneaza prea mult de mizeriile ei. Fatalismul poporului nostru isi gaseste aici intruparea cea mai perfecta.
\nRefractari aproape oricarei inovatii, ei se conduc dupa datinile si obiceiurile mostenite. Dar acestui conservatorism i se datoreste si salvarea lor ca rom\u00e2ni, in mijlocul at\u00e2tor furtuni si a unor mase de straini. Sunt m\u00e2ndri de originea lor, dar nu urasc pe celelalte neamuri.
\nSingurul popor fata de care nu prea au simpatie sunt ungurii, poate fiindca au avut multe de indurat din cauza acestora.
\nLe place sa glumeasca, mai ales pe socoteala altora, dar nu permit sa fie jigniti sau atinsi in m\u00e2ndria si ambitia lor. Cel ce indrazneste s-o faca, o plateste scump, in cel mai bun caz cu o bataie\u201c (Ibidem, p. 141).
\nCu toate ca autorul incearca sa-i faca mai bl\u00e2nzi pe cei din Ugocea – ca ar fi mai multe batai care nu ar degenera in crime -, in statistica realizata de noi in perioada interbelica sunt la fel de multe crime ca si in Tara Oasului. Sunt recunoscuti dupa neam si porecla, in \u201eironia\u201c lor se vede si numele de batjocura cu care se poreclesc intre ei. Cei din Tarna sunt \u201ecovatari\u201c, cei din Bocicau sunt \u201ecorbi\u201c, cei din Valea Seaca sunt \u201espatari\u201c, cei din Comlausa sunt \u201eciormani\u201c. Turtenii sunt \u201ecacioara\u201c, cei din Batarci sunt \u201ezg\u00e2rleti\u201c (becisnici). Cei din Gherta sunt \u201elunari\u201c (au vrut sa scoata luna ce se reflecta in apa cu un c\u00e2rlig).
\nSi cei din localitatile plasei Ugocea intra in conflict cu autoritatile lor. Cutitul este arma lor de aparare si este nelipsit, nu prea ii gasesti in salile de judecata, pentru ca isi fac singuri dreptate.
\n\u201eSunt iubitori de libertate si le place sa-si satisfaca poftele instinctive de multe ori nestingheriti de nimeni. De aceea nu se prea impaca cu restrictiile impuse de legi. Jandarmii si autoritatile care le impun piedeci sunt mereu ironizati, insultati si amenintati in t\u00e2puriturile lor\u201c (Ibidem, p. 142):
\n\u201eCu jandarmii-s prieten bun
\nSi cu parii d’inga drum.
\nBine taie cut\u00e2tu
\nCa l-am ascutit amu
\nPe tocila la primar
\nSa tai capul la jindari\u201c.
\nFeciorii care au ceva de impartit intre ei, se inteapa cu t\u00e2purituri ca acestea:
\n\u201eMai cot\u00e2nge, nu ma impinge
\nCa si-n mine ieste s\u00e2nge!\u201c
\nMai ales la hora, din cauza fetelor, c\u00e2nd m\u00e2ndria lor este atinsa, imediat scot cutitul si se incaiera la bataie. Aceste batai nu degenereaza in crime ca in Tara Oasului, unde sunt multe satele care cunosc aproape in fiecare c\u00e2te o crima. Mai demult, insa, si in Ugocea era la fel. Cei din Ugocea au o fire mai potolita, dar scot cutitul imediat la jandarmi sa le arate ca nu se tem de ei. Cutitul le da incredere si tarie:
\n\u201eIara-i cutitu la mine
\nNu ma tem, frate, de nime
\nNuma cutitu l-oi scoate
\nSi pam\u00e2ntu l-oi intoarce.
\nIeu de-oi scoate cut\u00e2tu
\nOi si intoarce pam\u00e2ntu!\u201c
\nIn Turt si in Gherte sunt mai aprinsi la m\u00e2nie. In celelalte comune apropiate, scot cutitul mai rar. \u201eIn ultimii ani nu-si aminteste lumea de crime, ci mai mult de batai si incaierari, unde se int\u00e2mpla sa se \u00abzg\u00e2rie\u00bb – cum zic ei – cu cutitul. Pentru a preint\u00e2mpina neplacerile ce deriva din m\u00e2nuirea cutitului, autoritatile au oprit purtarea acestuia. Sunt foarte curajosi si, din acest motiv, sunt si foarte buni soldati. Pe la judecati nu prea umbla, caci dreptatea si-o fac singuri, prin obisnuitele batai\u201c (Ibidem, p. 143).
\n(va urma)<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Am cautat raspunsul la intrebarea: de ce osenii sunt mai agresivi dec\u00e2t alti locuitori din partea de Nord? La asemenea intrebare insa, in general, au incercat sa raspunda, de-a lungul timpului, psihologii, biologii, filosofii, geneticienii. In acelasi timp, s-a cautat raspunsul pentru a demonstra daca agresivitatea este o trasatura de comportament innascuta sau dob\u00e2ndita in… Cite\u0219te mai mult »Firea osanului (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-17044","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":5146,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17044","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17044"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17044\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17044"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17044"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17044"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}