\u2026a dat buzna la mine \u00een casa la sase dimineata. Cu parul v\u00e2lvoi si cu ochii umflati de nesomn.
\n\u201eAm gasit un job prin internet, mi-a spus. Pe resurse umane. La o multinationala. \u00cen India\u201c.
\nS-a uitat \u00een jur, sa gaseasca un scaun. Dar l-am husuit imediat.
\n\u201eNu te asezi deloc. Te duci acasa urgent si aplici pentru job. Fiindca, daca mai stai pe-aici, s-ar putea sa ti-l sufle altul de sub nas\u201c.
\n\u201eMaica-mea \u00eenca doarme\u201c, mi-a spus cu o jumatate de gura.
\n\u201eLas-o \u00een pace! Mai bine ca doarme. Fiindca daca ar fi treaza, s-ar putea sa se sperie ca pleci at\u00e2t de departe. Si sa te influenteze\u201c.<\/p>\n
\u00cel cheama Mihai. A terminat Facultate de Studii Europene. Specialitatea: Resurse umane. Copil de emigrant. Vorbeste curent doua limbi. Nu stiu c\u00e2nd si cum s-a atasat de mine. I-am ajuns un fel de mentor. Citim carti \u00eempreuna, discutam, ca-n piesa lui Billetdoux: \u201eCe-i cu lumea, dom’le? Se \u00eenv\u00e2rte, dom’le!\u201c. L-am tras dupa mine la niste congrese. L-am pus sa prezinte comunicari. L-am convins ca are ceva de spus. Cred ca pe aceasta \u00eencredere pe care i-am dat-o \u00een el \u00eensusi s-a cladit relatia noastra.
\nMihai a solicitat postul \u00een India \u00eenainte de a se trezi maica-sa. Interviul s-a facut prin skype. Multinationala din Calcutta s-a dovedit ca avea nevoie de el.
\nP\u00e2na s-a dezmeticit maica-sa, el avea deja si biletul de avion rezervat. Am reusit s-o convingem.
\n\u201eCe-o sa man\u00e2nce baiatul meu pe-acolo?\u201c se lamenta ea. \u201eEl, care dupa at\u00e2tea examene are un \u00eenceput de ulcer de stress!\u201c
\n\u201eLasa, ca m\u00e2n\u00e2nca si prin India oamenii care au bani\u201c, \u00eencercam s-o convingem.
\nAdevarul este ca nu ne-a fost greu. Se saturase si ea sa-l vada pe baiat, dupa cinci ani de studii universitare, fac\u00e2nd pe chelnerul la barurile de pe litoral. Se saturase sa-l vada \u00eempusc\u00e2nd banul, dormind fr\u00e2nt \u00een timpul zilei si muncind noptile, fara urma de multumire, dupa ce se dovedise ca e \u00een stare de altceva.
\nAsa ca l-am condus am\u00e2ndoua la aeroport.
\nDin timp \u00een timp ne dadem una alteia telefoane.
\n\u201eTie ce ti-a scris?\u201c
\n\u201eUite ca mie nu mi-a spus ca\u2026\u201c
\nAdevarul este ca \u00eei mergea excelent. M\u00e2nca pe saturate, spre linistea mamei lui. Avea colegi din toate colturile lumii. Locuiau mai multi \u00eentr-o eleganta casa de oaspeti. Era apreciat la lucru. I se dadeau fel de fel de proiecte pe care se dovedea ca le ducea bine la capat. Avea calificari maxime la evaluarile trimestriale. Si un salariu la auzul caruia ram\u00e2neai mut prin partea noastra de lume.
\nMi-a urmat sfatul si a \u00eenceput sa calatoresca prin zona. S-a dus la un congres \u00een China, a participat la niste seminare \u00een Singapore. Cu mult folos. Ideea ca numai prin Europa si prin America se g\u00e2ndeste i-a iesit pentru totdeauna din cap.<\/p>\n
Dupa un an \u00eensa\u2026 ne-am trezit cu el \u00eenapoi. Si dupa o luna numai de la \u00eentoarcere, ducea din nou tava prin niste baruri de pe litoral. Lucru pe care nimeni, niciodata, nu a reusit sa \u00eel \u00eenteleaga.
\n\u201eNu au vrut sa-ti mai prelungeasca contractul?\u201c
\n\u201eBa da, chiar au insistat foarte mult\u201c. Ceea ce nu putea fi contestat, fiindca la c\u00e2teva luni dupa ce se \u00eentorsese la Atena, tot mai primea scrisori de la firma.
\nMaica-sa, care la \u00eenceput se speriase de o plecare at\u00e2t de departe, acum \u00eesi pl\u00e2ngea \u00een pumni.
\n\u201eUnde i-a fost mintea, se jeluia, sa vina de la un asemenea post, sa serveasca iarasi \u00een Glyfada prin baruri? Cum sa ajunga el de la un salariu de 5 000 de euro la bacsisul pe care ti-l lasa pe masa clientii?\u201c
\nL-am \u00eentrebat si eu ce i-a motivat hotar\u00e2rea. O data. Si \u00eenca o data. Pe urma nu am mai insistat. Mi se parea ca nu vrea sa-mi raspunda. Banuiam lucruri de mare intimitate, asupra carora nu aveam nici un drept sa insist.
\n\u00centr-o zi \u00eensa, dupa un timp, a venit el la mine sa-mi spuna.
\n\u201eAcum stiu pentru ce am plecat de acolo\u201c, a zis.
\nSi, dezl\u00e2nat, de parca atunci si-ar fi cautat argumentele, desi era limpede ca \u00een mintea lui \u00eentorsese povestea pe toate fetele, mi-a spus un lucru, pentru care probabil trebuie sa fii pregatit ca sa-l \u00eentelegi. Asa ca el, cum ma cunostea bine, m-a considerat pregatita.
\n\u201eStii, acolo, puteam trai p\u00e2na la moarte. \u00centr-un clopot de sticla. Eu nu aveam nici o legatura cu pam\u00e2ntul pe care eram. Nimeni nu-mi cerea asta. Traiam \u00eentr-o lume suspendata. Eram platiti sa nu avem pam\u00e2nt sub picioare. Traiam noi \u00eentre noi. Numai \u00eentre noi, fara nici un contact cu localnicii. Nu-ti poti imagina ce povara este o asemenea viata. C\u00e2t artificiu. Eu unul am alte pareri despre existenta. Adica, poate ca e o prostie ce spun\u2026 Dar am \u00eencercat. Si acum stiu ca nu pot asa. Ma sculam pentru bani. Ma culcam pentru bani. Cu ceea ce era dincolo de apartamentul meu ultracivilizat, de serviciul meu ultracivilizat, de grupul meu ultrabineplatit, de restaurantele noastre scumpe, nu aveam nici o legatura. Parca eram suspendat undeva, \u00een aer, nu pe pam\u00e2nt. Stiam ca \u00een jurul meu este o tara. Stiam ca \u00een jurul meu erau niste oameni. Nu aveam nici un contact cu ei. Eram platit anume, ca sa nu am nici un contact\u201c.
\nM-am g\u00e2ndit la Mihai \u00een timp ce vedeam filmul rom\u00e2nesc de mare rasunet, \u201ePozitia copilului\u201c. Am stat \u00een sala doua ore napadita de bucurie. Si recunoscatoare destinului meu, care mi-a taiat toate canalele ce m-ar fi putut determina vreodata sa ajung asemenea personajelor din acest film. Din finalitatile caruia, iertat sa-mi fie, eu una (si, din discutiile ulterioare cu niste spectatori, nu numai eu) nu am \u00eenteles mare lucru. Poate ca nici viata nu ne-a oferit argumente.
\nCopiii nostri\u2026 Ei ne-au fost complici \u00een toti anii de emigratie. Ne-am \u00eempartit cu ei grijile, ne-au vazut zbat\u00e2ndu-ne sa supravietuim.
\nExista chiar o sintagma \u00een sociologia emigratiei, referitoare la ei. Este \u201ecopilul traducator\u201c. Si se bazeaza pe faptul ca ei, copiii nostri, fiind primii \u00eencadrati prin scoala \u00eentr-un organism al tarii gazda, \u00eenvatau limba mai repede dec\u00e2t parintii. Asa ca-i luam cu noi pe la toate instantele, \u00eei \u00eempingeam \u00een fata sa ne traduca, sa \u00eencerce sa puna \u00een cuvintele unei alte limbi pasurile si complicatiile existentelor noastre.
\nNu o sa afirm ca nu exista \u00eentre noi si copiii nostri nici un conflict. Exista, dar de alta natura \u2013 subiect poate pentru c\u00e2teva volume.
\n\u00cen nici un caz \u00eensa copiii nostri n-au fost crescuti \u00een asemenea lux topesc, \u00eentr-o asemenea viata mimata, artificiala, \u00een care, nu stiu cum Dumnezeu, dar se vede parca mai bine ca nu am reusit sa ne depasim stadiul de popor agricol. Copiii nostri nu ne \u00eenjura, desi noi nu facem parte \u00een societate din la cr\u00e8me de la cr\u00e8me. Copiii nostri nu se joaca \u201ede-a baietii\u201c prin depasiri si accidenteaza mortal oamenii sarmani. Copiii nostri nu povestesc cu at\u00e2ta penibil lux amanunte socrilor lor cum stau cu anticonceptionalele si sexul controlat, ca \u00een lumea emancipata bucuresteana.<\/p>\n
Filmul asta este o satira, probabil. Dar atunci ce ne facem cu lacramoasa scena de la sf\u00e2rsit? Trebuie oare sa-mi schimb eu atitudinea despre personaje dupa ce criminalul sta si pl\u00e2nge cu spatele la colt de casa, dupa ce a tras toate sforile ca sa iasa de sub inculpare si dupa ce s-a dovedit nemernic pe toate planurile lui, el si tot neamul din care cu cinste se trage?
\nNu stiu \u00eencotro s-o apuc, fiindca filmul nu are nici o finalitate intentionala. E bine jucat, adica actorii stiu ce sa faca, sunt haruiti de\u00a0 natura si trecuti printr-o buna scoala de teatru. Replicile, c\u00e2nd nu sunt de cea mai zborsita mahala, au pe ici pe colo tenta ironica bine stap\u00e2nita, desi textul nu te duce la deslusirea unei minima moralia oarecare. Cameramanul, excelent. Si, toate la un loc, demne de lauda, daca au reusit sa trezeasca \u00eentr-un spectator cinstit ca mine acest sentiment de imensa bucurie.
\n\u201eBine c-am emigrat, mi-am spus tot timpul \u00een g\u00e2nd, bine ca am cunoscut tot greul vietii, eu si copiii mei, asa fel \u00eenc\u00e2t niciodata nu vom ajunge ca astia\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u2026a dat buzna la mine \u00een casa la sase dimineata. Cu parul v\u00e2lvoi si cu ochii umflati de nesomn. \u201eAm gasit un job prin internet, mi-a spus. Pe resurse umane. La o multinationala. \u00cen India\u201c. S-a uitat \u00een jur, sa gaseasca un scaun. Dar l-am husuit imediat. \u201eNu te asezi deloc. Te duci acasa urgent… Cite\u0219te mai mult »Altfel despre \u201ePozitia copilului\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2386,9664,9663],"class_list":["post-17031","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-emigranti-romani","tag-film-pozitia-copilului","tag-romani-din-europa"],"views":1073,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17031","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17031"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17031\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17031"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17031"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17031"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}