{"id":17021,"date":"2013-11-07T17:28:09","date_gmt":"2013-11-07T15:28:09","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=17021"},"modified":"2013-11-07T17:28:09","modified_gmt":"2013-11-07T15:28:09","slug":"sextil-puscariu-2-memoriile-ca-opera-de-compozitie","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sextil-puscariu-2-memoriile-ca-opera-de-compozitie\/","title":{"rendered":"Sextil Puscariu 2. Memoriile ca opera de compozitie"},"content":{"rendered":"

Proiectul memorialistic al lui Sextil Puscariu primeste o configuratie clara \u00een ultimii trei-patru ani de viata (1945-1948) ai filologului si istoricului literar, dupa \u00eencheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, c\u00e2nd autorul definitiveaza unele parti ale vastei p\u00e2nze evocatoare, folosind \u00eensemnari, documente si scrisori din anii parcursi si din \u00eemprejurarile concrete ale vietii. Cu o mare miza recuperatoare, \u00een ideea unei vaste panoramari a timpurilor, mediilor si epocilor traite, imagina o organizare epica \u00een trei trilogii, dintre care numai prima este \u00eencheiata. \u201eSpita unui neam din Ardeal\u201c, \u201eBrasovul de altadata\u201c si \u201eCalare pe doua veacuri\u201c sunt titlurile celor trei episoade ale primei trilogii memorialistice, rezum\u00e2nd, conform marturisirii autorului, \u201eun neam, un oras, o epoca\u201c, \u00een documente de arhiva si marturisiri autentice. Perioada istorica vizata se \u00eentinde p\u00e2na \u00een intervalul 1896-1906, materia temporala a ultimului volum. Din cea de-a doua trilogie definitiveaza al doilea volum, axat pe anii Primului Razboi (1914-1918), la care participa \u00een postura de combatant pe frontul italian. Primul volum ar fi trebuit sa se ocupe de anii profesoratului de la Cernauti (1906-1914), las\u00e2nd (pentru ca nu a fost redactat) un hiatus \u00een cursivitatea reconstituirii biografice. Partea a treia, \u201e\u00cen Rom\u00e2nia Mare\u201c, cuprinde evenimente consemnate \u00een intervalul 1918-1930 si este cea mai interesanta dintre toate. Ultima trilogie ar fi acoperit anii pregatitori ai celui de-Al Doilea Razboi, razboiul si urmarile, dar nu a mai apucat sa o redacteze. Filologul se stingea la 5 mai 1948, \u00een pragul unei epoci ce i-ar fi fost ostila omului, dupa cum i-a fost si operei,\u00a0 editata sau reeditata ezitant si selectiv abia \u00eencep\u00e2nd din 1968.
\nMemoriile anilor 1914-1918 si 1918-1930, editate \u00eentr-un volum masiv \u00een 1978, cu multe interventii ale cenzurii, la Editura Minerva, \u00een \u00eengrijirea Magdalenei Vulpe, ram\u00e2n capodopera literaturii confesive a lui Sextil Puscariu. Prin comparatie cu alte marturii de epoca (jurnale sau memorii), istoricul Ion Bulei, \u00een prefata la editia din 1978, le considera net superioare \u00eensemnarilor lui Titu Maiorescu, notelor politice ale lui Alexandru Marghiloman, amintirilor lui Constantin Argetoianu sau jurnalului de campanie al lui Alexandru Averescu. Omul cultural \u00eesi transmite cu o vadita fervoare trairea istoriei si are norocul de a fi implicat \u00een evenimentele fericite ale Marii Uniri la Cernauti, \u00een Bucovina, si \u00een \u00eentemeierea unor institutii esentiale la Cluj, \u00een Transilvania, imediat dupa Unire.
\nJurnal memorialistic si epistolar<\/strong>
\nO atractiva ingeniozitate de structura \u00een organizarea confesiunii face din memoriile puscariene o opera de compozitie. Autorul procedeaza \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t sa se \u00eent\u00e2lneasca si sa alterneze notatia zilnica, tipica pentru jurnal, reflectia retrospectiva a memoriei si scrisorile recuperate ce fusesera adresate sotiei. Jurnalul memorialistic este \u00een permanenta completat de memoriile epistolare, printr-o placuta \u00eembinare a discursurilor confesive, jonctiune dintre jurnal, memorii si corespondenta de familie. Ce e curios e ca jurnalul si-l numeste \u201eziar\u201c, dupa italienescul \u201ediario\u201c si nu dupa frantuzescul \u201ejournal\u201c, care s-a \u00eencetatenit \u00een limba rom\u00e2na (folosit si acesta uneori, ce-i drept).
\nHotar\u00e2rea de a face \u00eensemnari sistematice o ia \u00een 4 ianuarie 1917, la aniversarea v\u00e2rstei de patruzeci de ani, c\u00e2nd se afla pe front (de fapt, \u00een spatele frontului, la aprovizionarea cu munitie) si constata ca are timp destul, pe l\u00e2nga studiul filologic: \u201e\u00eencepe vremea \u2013 nota Sextil Puscariu \u2013 c\u00e2nd nu mai traiesti numai pentru tine, ci mai ales pentru altii\u201c (\u00een volumul \u201eMemorii\u201c, Ed. Minerva, 1978, editie de Magdalena Vulpe, p. 176; \u00een continuare voi cita dupa aceasta editie, alta nici nu exista deocamdata). Anii din urma, din 1914, de c\u00e2nd era pe front, \u00eei va reconstitui ulterior, mai ales din scrisorile adresate zilnic sotiei. Consemneaza faptul ca ar fi vrut sa \u00eenceapa un jurnal la douazeci de ani (\u201esa stau de vorba cu mine \u00eensumi \u00eentr-un ziar\u201c), dar timpul i-a fost ocupat de alte planuri, de lucrarile stiintifice pe care le pregatea. E interesant si modul \u00een care g\u00e2ndeste utilitatea jurnalului, nu \u00een sensul etalarii exagerate a sinelui, ci ca marturie despre o epoca si personalitatile ei importante: \u201eDealtminteri, nu e mare paguba ca ziarul anilor mei de tinerete a ramas nescris. Pe atunci eram prea preocupat de personalitatea mea, seva tineretii orbea adesea vederea justa, lumea mi se parea un cerc \u00een al carui centru ma vedeam pe mine si deci ziarul s-ar fi pierdut \u00een autocontemplari fara nici o importanta. Orice ziar cuprinde \u00een definitiv un micro-cosmos si \u00een orice jurnal cuv\u00e2ntul \u00abeu\u00bb da tonul principal. C\u00e2nd acest \u00abeu\u00bb e o personalitate marcanta, cu idei originale, cu interese multiple si o fire pasionata rapita de v\u00e2rtejul vietii, atunci \u00eensemnarile periodice pot avea un interes, chiar daca ziarul nu e al unui talent mare. C\u00e2nd \u00eensa cel ce-l scrie e o fire cumpanita care a \u00eenvatat devreme sa renunte la planurile nebunatice ale tineretii si care a stiut sa-si dirijeze ponirile dupa cum i-a dictat mintea sanatoasa, atunci mica lume pe care o descrie, st\u00e2nd el \u00een centrul ei, nu va avea o importanta mai mare, nici un farmec deosebit\u201c (p. 177). Jurnalul devine si o compensatie pentru cel care a \u201erenuntat definitiv la orice veleitati de scriitor\u201c, afirmate \u00een tinerete si abandonate la maturitate. Modelul adoptat e acela din romanul \u201eCasa Buddenbrook\u201c al lui Thomas Mann, unde familia de negustori consemneaza din generatie \u00een generatie \u00eentr-o \u201ecarte familiala\u201c evenimentele si schimbarile. Daca stramosii nostri aveau ceaslovul, dupa cum noteaza Sextil Puscariu, el va avea acest \u201eziar\u201c pentru familie, din care se va vedea ca \u201eanii vietii mele n-au trecut sterpi, ci au fost rodeauna plini de activitate, ca inima mea a batut pururi pentru idei generoase si ca o minte sanatoasa si o fire cumpatata au putut sa ma retina de la fapte ur\u00e2te si de la pasi gresiti\u201c (p. 178). Plinatatea si exemplaritatea acestei biografii este demonstrata cu prisosinta \u00een jurnalul anilor 1914-1930. Utilitatea jurnalului pentru generatiile urmatoare va consta, dupa cum \u00eesi propune autorul, \u00een portretizarea si relatarea \u00eent\u00e2lnirilor cu oamenii \u201ecare au \u00eensemnat ceva \u00een istoria noastra contemporana\u201c: \u201eAm fost prieten cu scriitori, artisti, oameni de stiinta, am fost pimit cu dragoste de barbati \u00eensemnati, am apucat \u00eenca pe batr\u00e2nii generatiilor trecute, care au hptar\u00e2t istoria noastra. Am de g\u00e2nd sa \u00eensemnez, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, din memorie, ce stiu despre ei, ce am auzit din gura lor si ce am trait cu ei\u201c (p. 178). O asemenea carte de \u201eAmintiri\u201c despre contemporani va fi mai ales partea a doua a memoriilor, aceea consacrata Marii Uniri si anilor de dupa Unire. Va consemna moartea marilor barbati, personalitati care au marcat epoca (Titu Maiorescu, George Cosbuc, Alexandru Vlahuta, A. D. Xenopol, Victor Babes etc.) si le va rezerva c\u00e2te un portret evocator. \u00cen septembrie 1926, c\u00e2nd moare lingvistul Vasile Bogrea, prieten apropiat, constata cu tristete: \u201eZiarul meu se preface \u00eentr-un pomelnic\u201c. Memoriile vor consemna faptele importante ale celor ce ies treptat de pe scena vietii, d\u00e2nd o perspectiva de profunzime asupra timpului.
\nEvenimentele istorice ale <\/strong>
\nparcursului biografic<\/strong>
\nRetrospectiva de la cincizeci de ani, realizata la Cluj \u00een jurnal, la 4 ianuarie 1927, se constituie \u00eentr-un bilant autobiografic cuprins sintetic \u00een patru-cinci pagini antologice (p. 774-778), ce ar merita sa fie citate \u00een \u00eentregime, ca un autoportret. Originile \u00eei favorizeaza destinul: \u201eNascut la Brasov \u2013 orasul de granita \u00eentre Tara Rom\u00e2neasca, cu care din vechime avea un schimb necontenit, si Ardealul otelit prin traiul greu de conservare nationala \u2013, dintr-un tata care reprezenta o familie de tarani \u2013 selectionati si ridicati la treapta cea mai \u00eenalta sociala rurala, a preotilor iubitori de carte, precum dovedesc manuscrisel stramosilor si dorul mosilor de a-si da copiii la scoala \u2013 si dintr-o mama care, dupa ambii parinti, se tragea din neamuri de negustori veniti, probabil, din Macedonia, \u00een structura mea fiziologica s-a \u00eengemanat energia mare, latenta, rustica, cu o sensibilitate dusa p\u00e2na la rafinarie si cu un puternic simt de cinste si omenie, cultivat \u00een aceste familii de negustori, cu viata lor patriarhala, cu darnicia lor proverbiala, dar ceva cam degenerate \u00een urma traiului molesit oriental\u201c. Explorarea genealogica se va desfasura \u00een volumul separat consacrat originilor, mosilor si stramosilor, \u201eSpita unui neam din Ardeal\u201c. Retrospectiva mai aminteste de copilaria brasoveana, de educatia care cultiva \u201ecu sfintenie sentimentul national si idealismul\u201c. Invoca apoi etapa, decisiva \u00een formatia sa filologica, de studii la universitatile straine, timp de zece ani, la Leipzig, Paris si Viena, av\u00e2nd succesiv ca maestri pe Gustav Weigand, pe Gaston Paris, pe Meyer-L\u00fcbke, personalitati notorii ale domeniului. \u00cen aceste capitale europene, unde a frecventat lumea artistica (teatrele, opera, concertele, muzeele), si-a format o conceptie \u00eenalta despre arta, ceea ce i-a inhibat propriile aspiratii din tinerete: \u201emi-au dat acel respect de arta caruia \u00eei datoresc renuntarea definitiva la veleitatile de a fi \u00eensumi scriitor\u201c \u2013 noteaza cu demnitate Sextil Puscariu. Scrierea memoriilor e o compensatie a scriitorului reprimat.
\nO alta dimensiune biografica este aceea a prieteniilor, prezente la fiecare pagina \u00eem jurnal, carora filologul se simte profund \u00eendatorat. Fani Dobrogeanu i-a consolidat educatia muzicala la Leipzig. Iosif, Anghel, Cioflec l-au stimulat la Paris. \u201eAlte prietenii str\u00e2nse si frumoase\u201c i-au \u00eembogatit viata: prieteniile cu Al. Lapedatu, V. P\u00e2rvan, M. Sadoveanu, Sandu-Aldea, Z. B\u00e2rsan, Goga \u2013 nume de referinta \u00een memoriile puscariene. O anumita umbra a adus ne\u00eentelegerile cu Ovid Densusianu, cu care, oric\u00e2t s-a straduit, nu s-a putut armoniza. \u201ePlenitudinea tineretii\u201c s-a desav\u00e2rsit prin \u201econtactul respectuos cu Caragiale, Vlahuta, Cosbuc, cu Maiorescu, I. Bianu, D. Sturdza, Onciul, Bogdan, Iorga scaret \u2013 completeaza memorialistul \u2013 desav\u00e2rseau dezvoltarea armonioasa a intelectului meu\u201c. Cu o asemenea lume, la care se adauga numeroase alte personalitati din perioada clujeana, interesul trezit de memoriile lui Sextil Puscariu poate fi sporit la maximum.
\nParcursul biografic \u00eenregistreaza \u00eemplinirea \u00een familie, fara de care realizarile filologului nu ar fi ajuns la succesele maturitatii: \u201eApoi veni casatoria cu Leonora, care-mi aduse fericirea casnica desav\u00e2rsita, cu contopirea sufleteasca fara rezerve, bazata pe absoluta \u00eencredere si cinste, care-mi crea ambianta cea mai fericita pentru o munca rodnica si seninatatea indispensabila unei munci fara \u00eentreruperi. Copii cuminti, plini de iubire, talentati, desav\u00e2rseau aceasta ambianta fericita\u201c. Sotia Leonora este foarte prezenta, ca un \u00eenger pazitor, de-a lungul \u00eentregului jurnal, at\u00e2t din anii de razboi 1914-1918, c\u00e2nd \u00eei scrie aproape zilnic si apoi recupereaza aceste scrisori \u00een memorii, c\u00e2t si \u00een perioadele destul de lungi de delegat la Liga Natiunilor, la Geneva (1922-1925), sau de prezenta la Bucuresti, la sedintele Academiei (1920-1930, cu intermitente), c\u00e2nd iarasi \u00eei relateaza toate dezbaterile, impresiile si \u00eent\u00e2lnirile, relatari epistolare valorificate de asemenea \u00een jurnal. Primul volum \u00eei este dedicat: \u201eLeonorii \u00eei dedic aceasta carte ale carei pagini vorbesc uneori mai mult despre ea dec\u00e2t despre razboi\u201c. E un elogiu c\u00e2t se poate de recunoscator.
\nMemoriile lui Sextil Puscariu \u00eembina armonios \u00een evocare viata intima cu viata publica, toate \u00een limitele celei mai desav\u00e2rsite urbanitati. Nu este niciodata denigrator la adresa marilor peronalitati cu care a colaborat sau cu care nu a putut colabora. Un exemplu este cazul lui Ovid Densusianu, cu care nu s-a putut \u00eentelege nici \u00een privinta ortografiei, nici \u00een alte situatii, dar nu i-a alcatuit un portret negativ. Un alt exemplu este acela al lui Victor Babes, dificil ca om. La moartea acestuia, Sextil Puscariu se multumeste sa consemneze fara vibratie evenimentul, la data de 21 noiembrie 1926 \u00een jurnal: \u201eCei ce sunt \u00een stare sa judece ideile geniale pe care le exprima at\u00e2t de rau \u00een savantele sale comunicari la Academie \u00eesi dau seama de marea pierdere ce a suferit-o stiinta prin moartea lui. \u00cen acest ziar, care \u00eencepe sa semene tot mai mult cu un pomelnic, nu aud glasul tainic al unor coarde pe care o duioasa amintire sa le faca sa vibreze la vestea ca acest coleg celebru ne-a parasit. Mi se va ierta deci ca tocmai la moartea lui, care tinea at\u00e2t de mult ca lumea sa vorbeasca de el, trebuie sa ma multumesc cu o simpla \u00eenregistrare\u201c (p.773). Memorialistul \u00eei recunoaste meritele, nu-l ponegreste postum pe Victor Babes pentru defectele sale; singura reactie negativa e \u201esimpla \u00eenregistrare\u201c a mortii sale. Ce deosebire fata de pletora de invective ce i-ar fi adresat-o oricare alt memorialist excesiv subiectiv si razbunator!
\nPunctul culminant al vietii lui Sextil Puscariu, dupa cum afirma el \u00eensusi, este toamna anului 1918: \u201eea aduse acea orgie de fericire pe care am asteptat-o o viata \u00eentreaga, pentru care erau acordate toate coardele sufletului meu strunit pentru acest ideal. Rolul pe care l-am avut eu \u00eensumi la aceasta Unire a fost destul de mare pentru ca sa am \u00een suflet multumirea ca am contribuit si eu, dupa puteri, la realizarea visului\u201c. Sextil Puscariu a fost unul dintre protagonistii Unirii Bucovinei cu Rom\u00e2nia. Evenimentele sunt relatate \u00een toate detaliile. Dupa perioada de profesorat la Cernauti, dupa realizarea Unirii, misiunea culturala si academica \u00eel cheama la Cluj, unde, dupa cum se stie prea bine, este primul rector al Universitatii proaspat \u00eenfiintate: \u201eOrganizarea Universitatii din Cluj e o fapta de care sunt m\u00e2ndru \u2013 noteaza lapidar memorialistul \u00een aceasta retrospectiva din 1927, de la cincizeci de ani. O munca scurta dar intensiva, \u00eenvingerea unor greutati care fac cu at\u00e2t mai pretioasa izb\u00e2nda, ceva talent de organizator si mult noroc, iata conditiile care au permis realizarea unui lucru bun\u201c. \u00cen acelasi timp, Sextil Puscariu fondeaza la Cluj Muzeul Limbii Rom\u00e2ne, care este visul sau cel mai ardent de filolog, o institutie trainica unde vor activa Capidan, Draganu, Giuglea, Bogrea, Leca Morariu, Sever Pop. I. Breazu, Muslea, Stefan Pasca si altii.
\n\u00cen sf\u00e2rsit, pentru memoriile de p\u00e2na \u00een 1927, c\u00e2nd se opreste retrospectiva, este foarte important episodul prezentei lui Sextil Puscariu ca delegat \u00een Comisia de cooperare intelectuala la Liga Natiunilor, la Geneva, cu idealul colectiv de \u201epacificare a omenirii\u201c, unde consemneaza succesele lui Nicolae Titulescu, pe care \u00eel admira netarmurit, si alte evenimente ale unor \u201emomente istorice mari\u201c pentru Europa ca acelea de dupa Primul Razboi Mondial.
\nRom\u00e2nia nedesav\u00e2rsita <\/strong>
\n– imbold de actiune<\/strong>
\n\u00cen toata aceasta succesiune de evenimente din 1914 p\u00e2na \u00een 1930, pe care o relateaza \u00een memoriile sale, c\u00e2nd cu o rece constiinciozitate, c\u00e2nd cu un mare entuziasm, Sextil Puscariu se simte protagonistul, actorul important al marii istorii nationale fondatoare pentru un destin european.
\nPoate ca niciodata nu s-au vazut mai bine defectele rom\u00e2nilor dec\u00e2t atunci c\u00e2nd s-au unit toate provinciile laolalta, imediat dupa 1918. Atunci au intrat acerb \u00een conflict interesele, pasiunile, sensibilitatile regionaliste, relatiile de putere. Niciodata ca atunci nu s-au vazut asa de clar slabiciunile si defectele. Realizarea Marii Uniri a fost urmata de mari deceptii pe plan intern, de crize economice insurmontabile, de conflicte politicianiste irezolvabile, de alte nelinisti. Cu toate acestea, Sextil Puscariu nu dispera. Constructorul nu dezarmeaza. Idealistul nu-si pierde visul. \u00cen Rom\u00e2nia anilor treizeci mai sunt multe de facut. Rom\u00e2nia detestata de noi \u00eensine trebuie \u00eendreptata de noi \u00eensine. Reflectia lui Sextil Puscariu din 13 februarie 1927 este antologica prin actualitatea ei:
\n\u201e\u00cenjuram noi mult tara noastra, care nu se dezvolta armonic si nu are grija oamenilor de bine. Dar nu-i adevarat! Nicaieri ca \u00een Rom\u00e2nia nu poti face at\u00e2tea lucruri bune. Cu o conditie \u00eensa: sa muncesti pentru ele, sa nu te lasi descurajat si, \u00een loc sa \u00eenjuri, sa stii sa \u00eensufletesti pe cei \u00een stare sa te ajute. O fi av\u00e2nd el \u00abPopescu\u00bb multe defecte, dar nu cunosc un om mai bun, mai cu dragoste altruista si mai capabil sa se \u00eensufleteasca. Multul s\u00e2nge oriental care curge \u00een vinele noastre ne face tembeli, lipsiti de energie si staruinta, nepricepatori pentru o buna organizatie colectiva, iertatori de pacate \u2013 mai ales ale celor proprii \u2013, traitori din expediente, luxosi, uneori cam desfr\u00e2nati, plac\u00e2ndu-ne m\u00e2ncarea buna, femeile frumoase si belsugul, \u2013 dar acelasi s\u00e2nge oriental ne da sentimentul necesar ca sa nu traim numai pentru poftele noastre pe care le iubim, ci sa ne \u00eensufletim pentru un ideal, sa credem \u00een bine si frumos, si ne da calitati sufletesti precum nu le are alt popor\u201c (p. 762-763).
\nUn adevar de pus \u00een rama! Ceea ce dovedeste ca \u00een cele mai negre momente de cumpana, patriotismul este nu numai posibil, dar dezirabil si salvator. Desigur, e vorba nu de patriotismul lozincard, ci de patriotismul autocritic, singurul capabil sa scoata calitatile unei natiuni de sub vegetatia sufocanta a defectelor.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Proiectul memorialistic al lui Sextil Puscariu primeste o configuratie clara \u00een ultimii trei-patru ani de viata (1945-1948) ai filologului si istoricului literar, dupa \u00eencheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, c\u00e2nd autorul definitiveaza unele parti ale vastei p\u00e2nze evocatoare, folosind \u00eensemnari, documente si scrisori din anii parcursi si din \u00eemprejurarile concrete ale vietii. Cu o mare… Cite\u0219te mai mult »Sextil Puscariu 2. Memoriile ca opera de compozitie<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[9611],"class_list":["post-17021","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-sextil-puscariu"],"views":1977,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17021","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17021"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17021\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17021"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17021"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17021"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}