{"id":16908,"date":"2013-11-07T15:41:34","date_gmt":"2013-11-07T13:41:34","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=16908"},"modified":"2013-11-07T15:41:34","modified_gmt":"2013-11-07T13:41:34","slug":"atentatul-impotriva-educatiei-nationale-si-consecintele-acestuia","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/atentatul-impotriva-educatiei-nationale-si-consecintele-acestuia\/","title":{"rendered":"Atentatul impotriva educatiei nationale si consecintele acestuia"},"content":{"rendered":"

Eminescu, \u00een \u201eScrisoarea a III-a\u201c, constata, dupa evocarea solemna a gloriei medievale rom\u00e2nesti, ceea ce odinioara stiau toti adolescentii, de la scoala, anume ca \u201eveacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii\u201c, aflati \u00een at\u00e2t de evident contrast cu Basarabii si Musatinii, cu marii voievozi, ramasi \u201e\u00een umbra sf\u00e2nta\u201c, \u00eempreuna cu faptele lor de marire.<\/strong> <\/em>
\n1. Trecutul de aur sau trecutul maculat?<\/strong>
\nCliseul acesta al trecutului de aur si al prezentului decazut nu este unul inedit, el travers\u00e2nd \u00eentreaga istorie a umanitatii. Dupa nici cinci decenii de la moartea lui Eminescu, se vorbea despre anii c\u00e2nd poetul era \u00een viata \u2013 si pe care el \u00eei vestejea cu at\u00e2ta vehementa \u2013 ca despre \u201eperioada clasica\u201c a culturii rom\u00e2ne sau ca despre \u201eepoca clasicilor literaturii noastre\u201c. Prin urmare, era vorba doar despre o chestiune de perceptie, de perspectiva cronologica si de interpretare. Din pacate, multi \u201eeseisti\u201c, \u201eformatori de opinie\u201c sau \u201eanalisti politici\u201c contemporani uita acest lucru firesc, verificat de experienta umana, si vor sa ne convinga de adevarul profundelor lor constatari filosofice privind \u201eprezentul de nimic\u201c pe care l-am trai, datorita incapacitatii noastre de a construi, de a fauri cultura si civilizatie. Ba unii, mai radicali si mai frustrati, depasesc dualitatea \u201etrecut glorios \u2013 prezent rusinos\u201c si extind nimicnicia asupra \u00eentregii existente e rom\u00e2nilor, care \u2013 spre deosebire de marile popoare etern glorioase si mereu ascendente \u2013 au fost si sunt incapabili de orice edificiu durabil, de orice act de creatie autentica, fiind situati, prin urmare, \u00een afara civilizatiilor care au dat masura istoriei universale. Romanticii exaltau trecutul (mai ales pe cel medieval, at\u00e2t de hulit \u00een epoca Renasterii), cu scopul de a oferi pilde de urmat pentru prezent, de a-i \u00eensufleti pe tinerii liberali si revolutionari \u00een efortul lor de a ajunge la \u201elibertate, egalitate, fraternitate\u201c, adica aveau \u00een minte ideea de a construi un prezent mai bun, spre a pregati un viitor si mai bun. Dupa unii dintre contemporanii nostri \u00eensa, trecutul rom\u00e2nilor nu ar fi altceva dec\u00e2t o succesiune de esecuri si umilinte, de lasitati si nemernicii, de \u00eenfr\u00e2ngeri rusinoase, fara nicio realizare demna de a fi luata \u00een seama, toate dator\u00e2ndu-se incapacitatii noastre intrinseci de creatie, spiritului gregar, \u201emasei informe\u201c \u00een care ne miscam, limbii noastre, neadaptate pentru comunicare, ci buna mai degraba doar pentru \u201e\u00eenjuraturi\u201c, cultului pentru Eminescu, menit sa fie pus acum \u00een \u201edebaraua istoriei\u201c etc. Altii, chiar daca nu scriu \u00eentotdeauna explicit despre trecutul tern si lipsit de orice substanta autentica, \u00eei acuza pe istoricii de profesie si pe intelectualii \u00een general de descifrarea \u00een cheie proasta a istoriei, de aservirea lor fata de politica, de interpretarea a ceea ce a fost prin \u201emituri\u201c glorificatoare, construite pro domo, \u00een maniera nationalista. Dupa acestia, rom\u00e2nii ar fi complet incapabili sa ajunga vreodata la o imagine realista a trecutului lor, pe de o parte din cauza mitologizarii sale iremediabile, \u201einventate\u201c de generatii \u00eentregi de intelectuali, iar pe de alta, din cauza imposibilitatii obiective a cercetatorilor de a accede la cunoasterea a ceea ce a fost cu-adevarat. Sunt si g\u00e2nditori rom\u00e2ni care nu sunt dezamagiti de trecut neaparat din pricina miturilor noastre nationaliste si etnocentriste, ci din cauza proiectarii valorilor de-acum asupra societatilor si indivizilor de odinioara. Pentru acesti aparatori ferventi ai drepturilor universale ale omului, ai mediului \u00eenconjurator nepoluat, ai egalitatii dintre sexe, ai nediscriminarilor pe orice fel de criterii, lumea rom\u00e2neasca de demult este demna numai de dispret, desconsiderare si vehementa condamnare, fiindca aceasta lume admitea serbia si robia, antisemitismul, macula natura, prigonea minoritatile etnice si sexuale, accepta pedeapsa capitala, tragerea \u00een teapa etc. De exemplu, un astfel de confrate \u00eel acuza pe Mihai Eminescu de \u201enationalism\u201c fiindca \u00een poezia \u201eDoina\u201c poetul ar fi fost antirus, antiaustriac, antimaghiar etc. (adica xenofob), uit\u00e2nd ca, \u00een secolul natiunilor (al \u201enationalitatilor\u201c), toti marii intelectuali din Europa Centrala si de Sud-Est (si nu numai!) erau astfel, \u00een lupta lor pentru apararea fiintei nationale, pentru faurirea statelor nationale, \u00een detrimentul statelor multinationale si al imperiilor \u00eenglobante, care tindeau sa anihileze micile popoare si natiuni. Cu alte cuvinte, atunci era moral sa fii precum Eminescu si nu precum ONU, cu un secol mai t\u00e2rziu! La fel, sunt destui care se dezic total de Vlad Tepes, \u201evampirul s\u00e2ngeros\u201c,\u00a0 exterminator, numai \u00een iarna anului 1461-1462, a peste douazeci de mii de turci, isprava \u00een urma careia era laudat de toti liderii crestini de-atunci, inclusiv de papa, promit\u00e2ndu-i-se iertarea tuturor pacatelor si accesul glorios spre rai. Vorba lui Truman Capote, atunci erau \u201ealte glasuri, alte \u00eencaperi\u201c, adica lumea se ghida dupa valori si dupa r\u00e2nduieli radical diferite de ale noastre. A respinge azi aceste lucruri de epoca sau a le condamna \u00een contextul lor este ca si cum l-am considera prost pe Iulius Caesar fiindca nu stia sa acceseze internetul!
\n2. Trecutul rom\u00e2nesc <\/strong>
\nprotocronist<\/strong>
\nSirul infinit al detractorilor trecutului (si prezentului) rom\u00e2nesc este, din pacate, dublat de un altul, la fel de primejdios si acesta, al adulatorilor sai. O varianta a acestei supralicitari a trecutului este adaptarea sa dupa criterii protocroniste, conform carora rom\u00e2nii nu au avut numai un trecut imaculat, demn de lauda, glorios si \u00eenaltator, dar au fost si primii \u00een toate, nu s-au lasat influentati, nu au trait \u00een simbioza cu alte popoare, nu s-au amestecat, si-au fost mereu suficienti lor etc. Pandantul unei astfel de abordari \u2013 care nu a putut ignora complet relele, ne\u00eemplinirile, esecurile \u2013 este punerea nenorocirilor din trecut si din prezent pe seama altora, a strainilor care ne-au asuprit, care au uneltit permanent contra noastra, care s-au \u00eempaunat cu meritele noastre, tes\u00e2nd un fel de complot universal, \u00een urma caruia suntem marginalizati, nedreptatiti, condamnati pe nedrept. De c\u00e2te ori nu ni s-a \u00eent\u00e2mplat sa fim abordati cu teme precum \u00eenceputurile istoriei la Dunare si la Carpati, scrierea de pe Mures mai veche dec\u00e2t cea sumeriana, neamul traco-dacilor ca fiind cel mai numeros si mai glorios din antichitate p\u00e2na astazi, postura romanilor de a \u00eenvata latineste de la daci, care \u2013 doar chiar un fost consilier al papei ar fi afirmat-o! \u2013 vorbeau curent limba lui Augustus si a lui Ovidius? Nu mai demult dec\u00e2t \u00een ultimii ani ai regimului comunist ceausist erau unii care glorificau numele de Dacia, cer\u00e2nd chiar si schimbarea denumirii tarii noastre, pe motiv ca ar aminti de un popor \u201ecuceritor si agresiv\u201c sau de un episod \u201eimperialist\u201c rusinos. Roma, care ne daduse fiinta, numele si limba, era calificata drept \u201eimperialista\u201c! Tot atunci, eram condusi de \u201egeniul Carpatilor\u201c si de \u201etovarasa\u201c sa, \u201eacademician doctor inginer\u201c, plasati am\u00e2ndoi \u00een r\u00e2nd cu voievozii, purtatori de victorii fara numar. Teme \u00eentregi ale trecutului national si universal erau obturate, ocolite, cosmetizate, falsificate de-a dreptul. Fireste, astazi nu se mai fac astfel de exagerari ideologice sau legate de cultul personalitatii, dar filonul protocronist, pornit efectiv prin cartea \u201eDacia preistorica\u201c a lui Nicolae Densusianu \u2013 altminteri un istoric autentic si un merituos editor de documente (si nu numai!) \u2013, nu a fost parasit niciodata, fiind chiar reactivat \u00een anii din urma.
\n3. Prezentarea negativa a<\/strong>
\ntrecutului, pentru uzul opiniei publice, dupa 1989
\nNatural, atunci c\u00e2nd abordam aceste extreme, trebuie sa tinem seama de \u00eemprejurarile concrete ale manifestarilor lor, de atmosfera care le-a generat si impulsionat, de cadrul general continental si mondial, de \u00eenserierea lor \u00een contextele de epoca etc. Orice istoric autentic este capabil sa explice de ce \u00een epoca miscarilor de emancipare nationala din secolul al XIX-lea era exaltat, \u00een spirit romantic, Evul Mediu sau de ce, \u00een deceniul de regim comunist sovietic \u2013 cu trupele armatei rosii printre noi \u2013, trecutul rom\u00e2nilor era aproape ignorat, \u00een favoarea \u201einternationalismului proletar\u201c, asezonat cu \u201eslava vesnica\u201c (termeni slavi, folositi anume \u00een locul notiunii de \u201eglorie eterna\u201c, exprimata prin cuvinte latine) a marelui vecin de la Rasarit, de ce rom\u00e2nii apareau drept popor slav si nu latin etc. Glorificarea si demonizarea trecutului au alternat si, de fapt, au coexistat mereu \u00een cadrul opiniei publice, care nu percepe, de regula, istoria \u00een functie de cercetarile specialistilor, ci \u00een raport cu propria sensibilitate, cu propriile dorinte, aspiratii, vise. Regimurile democratice predispun la astfel de receptari variate, la interpretari \u00een chei diferite, la o paleta larga de reconstituiri ale trecutului. Anul 1989 a oferit deopotriva specialistilor si opiniei publice rom\u00e2nesti o ocazie deosebita de corectare a receptarii trecutului. Lumea era obosita si saturata de glorii inexistente, de un trecut plin de victorii, de lupta de clasa ca motor al istoriei, de or\u00e2nduiri social-economice etc. Altminteri, marea majoritate a istoricilor stiau care era realitatea trecutului si nu se ghidau \u00een cercetarile lor dupa lozincile partidului comunist. Dar opinia publica era bombardata prin presa, radio, televiziune, prin felurite festivaluri, concursuri, demonstratii etc. cu imagini ale unui trecut adaptat nevoilor ideologiei si propagandei oficiale. La ordinea zilei erau \u201eunitatea, permanenta si continuitatea\u201c rom\u00e2nilor, \u201ede milenii\u201c \u00eentregi; se vorbea de armata rom\u00e2na \u201ede la Burebista \u00eencoace\u201c, de sirul infinit de victorii obtinute pe c\u00e2mpurile de batalie de catre rom\u00e2ni, de lupta pentru dreptate sociala a taranilor si muncitorilor, de unitatea culturii materiale din \u201espatiul carpato-danubiano-pontic p\u00e2na si \u00een neolitic. Cercetatorii autentici, \u00een institutele Academiei si \u00een universitati, \u00een unele muzee si arhive, \u00een bibliotecile documentare, mai ales \u00een centrele culturale din provincie \u2013 departate de ochiul vigilent al conducerii centrale de partid \u2013 procedau adesea cu grija pentru adevar si cu precautie, elabor\u00e2nd lucrari de stricta specialitate si de detaliu, de mare acuratete, \u00een conformitate cu adevarul istoric, at\u00e2t c\u00e2t este el omeneste posibil (accesibil). Lucrarile lor erau \u00eensa cunoscute doar de o m\u00e2na de specialisti, de anumiti intelectuali, nu de mase. Aceste studii, carti, monografii, culegeri de studii erau publicate \u00een tiraje foarte mici si erau \u00eempiedicate sa circule, \u00eenc\u00e2t poporul se \u00eempartasea \u00een primul r\u00e2nd din produsele propagandei de partid, orchestrate de c\u00e2tiva falsi istorici, deveniti ideologi de serviciu ai regimului. Descatusarea de dupa 1989 a fr\u00e2nt acest monopol al ideologiei comuniste, zagazurile au fost rupte, adevarurile au putut fi spuse cu voce tare si scrise \u00een lucrari cu tiraje de masa. Cei interesati au putut vedea repede ca glorioasa istorie e rom\u00e2nilor era falsa, ca rom\u00e2nii traisera timpuri bune si rele, ca muncisera si petrecusera, ca se m\u00e2ndrisera si se lamentasera, ca iubisera si ur\u00e2sera, ca avusesera conducatori buni, rai sau mediocri, ca traisera succese si esecuri, ca toate popoarele.
\nParadoxal pentru unii sau normal pentru altii, aceasta abordare corecta a trecutului \u00eencercata de istoricii autentici s-a dovedit repede greu de receptat, dezamagitoare, fada. Lumea, opinia publica, tinerii nu asteptau sa vada un trecut echilibrat, firesc, cuminte, asa cum este viata, cu bune si cu rele; oamenii, setosi de spectacular, voiau noutati nemaivazute si nemaiauzite, dezlegarea unor enigme grozave, voiau vinovati pentru minciunile din \u201eepoca de aur\u201c etc. De aici nu a mai fost dec\u00e2t un pas p\u00e2na la caderea \u00een extrema cealalta, adica \u00een eroarea prezentarii unui trecut complet maculat, josnic, murdar, nedemn. Dar acest lucru nu putea fi facut pe surse, adica \u00een maniera metodica, stiintifica, asa cum cere deontologia meseriei de istoric, fiindca nu exista argumente reale pentru o astfel de imagine constant \u00eentunecata. De aceea, s-a recurs la panseuri, la eseuri inteligent scrise, ornate cu imagini artistice, la siruri de meditatii asupra trecutului, atractiv prezentate, socante prin limbaj si prin idei, fruste, agresive, uneori chiar licentioase. Oamenii simpli si chiar intelectualii care nu sunt de meserie \u2013 adica nu sunt instruiti sa faca studiul trecutului \u2013 disting mai greu \u00eentre fals si adevarat, \u00eentre lozinca si realitate, \u00eentre fapt real si fapt inventat atunci c\u00e2nd acestea se refera la trecut. Ca urmare, rom\u00e2nii au fost prezentati ca o masa inerta \u00een istorie, incapabila de realizari, umilita permanent de vecini puternici, fara realizari culturale si fara institutii, aflati la cheremul sortii, precum o substanta gelatinoasa, informa, respingatoare etc. Aceasta varianta de prezentare a fost una brutala, izvor\u00e2ta din pana unor noi ideologi, care nu mai erau de partid (comunist), ci de partida, de grupare, cu interese specifice si cu dorinta de \u00eengenunchere totala a poporului nostru. Protagonistii unor astfel de abordari nu erau istorici de meserie, ci se prezentau drept filosofi, g\u00e2nditori, analisti, eseisti, oameni de cultura, scriitori etc. \u00cen acelasi sens s-a \u00eenscris \u00eensa si varianta de \u00eenfatisare a istoriei rom\u00e2nilor prin mijlocirea unor aparenti specialisti, cunoscatori ai trecutului, dar porniti sa-l arate \u00een cheie inversa dec\u00e2t p\u00e2na atunci. Cum ideologia de partid insistase p\u00e2na la absurd pe obiectivitate si adevar istoric, pe datoria istoricilor de reconstituire a trecutului \u201eexact asa cum a fost\u201c, pe caracterul stiintific al istoriei, pe rolul fundamental al istoriei pentru educarea tinerei generatii, nu a fost deloc greu sa se prezinte totul pe dos. \u00cen acest spirit, istoria ca realitate si ca discurs despre trecut a ajuns complet relativizata, dispretuita, declarata aproape inutila si socotita chiar primejdioasa. S-a spus mai \u00eent\u00e2i ca istoricii nu sunt capabili sa reconstituie trecutul dupa criteriul adevarului, ca nu pot descoperi trecutul, ca ceea ce a fost este pierdut pentru totdeauna. Si atunci ce sunt operele despre trecut, ale istoricilor, dar si ale altor intelectuali nostalgici, care transpun ceea ce a fost \u00een literatura, politica, muzica, film, arte plastice? Nu sunt altceva dec\u00e2t mituri, adica povesti sau fantasme, rod al imaginatiei mai bogate sau mai putin bogate! Cu alte cuvinte, fiecare spune, scrie sau transpune trecutul cum \u00eei place si cum \u00eentelege s-o faca, fara reguli si bariere si, mai ales, fara sa aiba drept scop adevarul\u2026 Totusi, libertatea aceasta fara limite, clamata peste tot, trebuia, cel putin \u00eentr-o dimensiune a sa, cenzurata drastic, anume trebuia terminat repede cu trecutul rom\u00e2nesc, cu ideile sale de forta, cu patria si patriotismul, cu \u201eiubirea de mosie\u201c, c\u00e2ntata de poetii \u201enationalisti\u201c, cu unitatea rom\u00e2nilor, cu Rom\u00e2nia, mare sau mica, cu Eminescu si Stefan cel Mare, cu Mihai Viteazul si Alexandru Cuza.
\n4. Confiscarea trecutului, <\/strong>
\nprezentului si viitorului<\/strong>
\nSi astfel, dintr-o trasatura de condei, ni s-a luat o dimensiune fundamentala a vietii noastre, trecutul! Rom\u00e2nii au constatat, cu stupoare la \u00eenceput, ca nu mai au trecut, devenit inutil si mincinos, ca istoria este fara rost, iar istoricii niste sarlatani. Dezamagirea, menita sa conduca la atitudini si la comportamente adecvate, era cu at\u00e2t mai mare cu c\u00e2t, acesti reciclati \u201etobosari ai vremurilor noi\u201c mai promovau o mare minciuna prin omisiune: numai rom\u00e2nii apareau rai si dedati viciului iremediabil, sortiti esecului si exagerarii, iubitori de erori si de mituri; strainii si vecinii \u2013 care trecusera cam prin aceleasi experiente \u2013 erau complet ignorati sau aratati drept \u00eengeri, destepti, echilibrati, buni. Manualele de istorie au fost reformate, dupa acest gen de reguli noi, depersonalizate, \u00eempartite pe teme generale, bune de studiat astfel si \u00een Anglia sau \u00een Senegal, si \u00een China sau Noua Zeelanda. Operatiunea aceasta a mers m\u00e2na \u00een m\u00e2na cu denigrarea si compromiterea limbii si literaturii rom\u00e2ne si a marilor scriitori. S-a ajuns p\u00e2na acolo \u00eenc\u00e2t s-a sustinut ritos, de catre un intelectual declarat de prima m\u00e2na, ca nu vom putea intra niciodata \u00een Europa cu Eminescu, ca avem obligatia sa renuntam la acest balast numit Eminescu! Tema limbii si literaturii rom\u00e2ne presupune o abordare aparte, dar, \u00een contextul de fata, se leaga tot de defaimarea trecutului: limba, literatura, Eminescu, Goga sau Cosbuc erau tot produse expirate ale istoriei, care trebuiau repede aruncate peste bord. Dupa aceasta operatiune de eradicare a trecutului (rom\u00e2nesc), rom\u00e2nii au constatat, de data aceasta cu durere, ca nu mai aveau nici prezent, ca aproape toate sperantele lor se spulberasera, ca NATO si Europa nu le ofereau mai nimic din ceea ce crezusera, ca institutiile tarii lor \u2013 partide, parlament, guvern, presedintie etc. \u2013 erau decazute si corupte, ca viata era tot mai aspra. Si astfel, pierz\u00e2ndu-si trecutul si prezentul, rom\u00e2nii nu au mai avut alta optiune dec\u00e2t sa priveasca spre viitor, adica spre soarta care-i astepta pe copiii si pe nepotii lor. Si ce au vazut? \u00cen loc de lumina au dat de \u00eentuneric si \u00een loc de speranta au gasit dezamagire. Asista neputinciosi rom\u00e2nii la cohortele de tineri care termina studiile medii sau superioare si \u00eesi iau lumea \u00een cap, spre alte zari. Milioane de rom\u00e2ni muncesc pentru altii, pe alte meridiane, pentru alte neamuri si pentru alte glorii. Rom\u00e2nii par sa fi pierdut complet dimensiunea timpului \u2013 cu trecutul, prezentul si viitorul \u2013 adica sensul vietii, fiindca de c\u00e2nd e lumea viata are aceste trei componente, anume trecut, prezent, viitor. Rom\u00e2nii au fost \u00eenvatati sistematic \u00een ultimii ani sa nu mai iubeasca trecutul, si cum trecutul \u00eenseamna viata, au ajuns sa nu mai iubeasca viata, sa se \u00eendoiasca de viata. Dintotdeauna, aplecarea onesta spre trecut a \u00eensemnat umanism, dragoste de oameni si de umanitate, de neam si de tara, de locul nasterii noastre, a condus la frumusete sufleteasca, la generozitate si la \u00eencredere, la credinta \u00een Dumnezeu. Marii dascali ai neamului vin din trecut, dar au privirea atintita spre viitor. Toate acestea par sa se fi fr\u00e2nt, printr-o lucrare bine g\u00e2ndita, pusa la punct de minti diabolice, multumite acum de dezastrul creat. La o prima privire, nu ne ram\u00e2n dec\u00e2t disperarea, lamentarile, nimicnicia.
\n5. Solutia realista: instructia si educatia \u00een spiritul valorilor nationale si universale<\/strong>
\nSi totusi! Istoricii autentici stiu ca, at\u00e2t timp c\u00e2t existam si credem, nimic nu este pierdut. Nu se poate schimba atitudinea de viata a unui popor \u00een doua decenii, si mai ales a unui popor mediteranean, tonic prin natura sa, \u00een ciuda unor aparente. Un c\u00e2ntec vechi (pe muzica de Ciprian Porumbescu si versuri de Andrei B\u00e2rseanu), acceptat, modificat si apoi repudiat de comunisti, spune: \u201eSi-n cartea vesniciei scrie\/ Ca tari si neamuri vor pieri,\/ Dar scumpa noastra Rom\u00e2nie\/ Etern, etern va \u00eenflori!\u201c. Desigur, textul pare naiv si usor egoist (multi mor, \u00een schimb tu traiesti!), dar este mobilizator. Toate natiunile au astfel de texte, unele chiar sovine, puse pe note \u00een cadrul imnurilor de stat.<\/p>\n

Rom\u00e2nii, ca si alte popoare, au trecut de-a lungul vremii prin perioade mult mai grele si au rezistat: au fost macinati de razboaie s\u00e2ngeroase, de foamete si de molime, de cataclisme naturale si umane etc. Faptul ca ni s-a furat trecutul, ca ni s-a compromis prezentul si ni s-a umbrit viitorul par, \u00een comparatie cu ceea ce a fost si ar putea sa fie, lucruri remediabile. Pilonii de sustinere a unui popor se pot reface, cu spirit de echilibru, cu \u00eentelepciune si cu \u00eencredere. Modalitati sunt multe \u00een acest sens, dar nu pot, \u00een acest context, sa ma refer dec\u00e2t la scoala si, \u00een sens mai larg, la educatie si la \u00eenvatatura. Oricine stie ca, peste milenii si secole, scoala a fost fundamentul culturii si civilizatiei oricarui popor. Menirea noastra este sa mentinem si sa construim o educatie si o instructie sanatoase, adecvate exigentelor acestei lumi dinamice, \u00een schimbare. Nu de strategii europene complicate, alcatuite \u00een limbaj criptic, creat parca anume ca sa dezorienteze, avem acum mare nevoie, ci de c\u00e2teva directii simple, bune de \u00eenteles si de urmat de catre toti cei animati de bunavointa. Pe de o parte, elevii si studentii sunt acum \u00eenvatati sa nu mai \u00eenvete, adica sa nu mai memoreze nimic, fiindca toate ar fi la \u00eendem\u00e2na, \u00een varii baze de date, usor de accesat. Ca urmare, multi tineri \u00eesi pierd treptat o componenta fundamentala a inteligentei, mai exact acea componenta numita memorie. Fara date stocate \u00een memoria proprie, nu \u00een cea a calculatorului, ajungem sa fim lipsiti de calitatea de a compara, de a c\u00e2ntari lucrurile si de a alege solutiile optime. Ideea de a \u00eenvata metode si nu cunostinte, de a acumula know how si nu date devine primejdioasa de la un timp, prin exagerare, transform\u00e2ndu-i pe tineri \u00een roboti, \u00een executanti fideli ai celor cu putere de decizie. Or, acest lucru trebuie eliminat cu orice pret din sistemul nostru de educatie: elevii trebuie re\u00eentorsi la \u00eenvatare cu mintea proprie, fie si cu ajutorul repetitiei, \u00eenc\u00e2t sa tina minte, cu m\u00e2ndrie, de la formule matematice p\u00e2na la versuri de Eminescu, Topirceanu si Goethe. Memoria individuala se cuvine apoi corelata cu memoria colectiva. O comunitate care-si pierde memoria sa de grup este vulnerabila, ajunge la cheremul liderilor mondiali, dornici sa chiverniseasca lumea dupa principiile globalizarii fortate. Sunt indivizi foarte seriosi \u2013 si la noi si aiurea \u2013 care cred ca e bine sa vorbim cu totii aceeasi limba, sa ne \u00eembracam la fel, sa m\u00e2ncam aceleasi feluri de m\u00e2ncare, sa ne amestecam c\u00e2t mai mult, uit\u00e2ndu-ne ob\u00e2rsiile, r\u00e2nduielile, parintii si stramosii. Or, menirea noastra de dascali rom\u00e2ni este sa \u00eempiedicam aceasta omogenizare interesata, dirijata si primejdioasa. Cum sa iubesc eu lumea ta, lumea altuia, daca nu stiu sa iubesc lumea mea, lumea alor mei? Primele valori cultivate \u00een mintile copiilor, \u00eencep\u00e2nd cu gradinita si cu scoala primara, trebuie sa fie valorile locului. Ce fel de educatie este aceea \u00een care tinerii nu \u00eenteleg de ce suntem noi asezati la Carpati si la Dunare, de ce jucam hora si c\u00e2ntam doina, de ce mergem \u00een lunca, de ce exista un baci vr\u00e2ncean, altul moldovean si altul ungurean sau de ce se cheama femeile noastre Mioara sau Stanca sau M\u00e2ndra?
\nValorile universale nu s-au nascut din neant, ci din realitati locale, regionale, nationale. Nu exista artisti universali care sa nu exprime lumea lor, a locurilor \u00een care s-au nascut si trait. Homer devine neinteligibil daca este scos din lumea Greciei arhaice, din lumea mitologiei antice, la fel Dante, \u00een afara secolului al XIV-lea italian, luminat de zorile umanismului, sau Dostoievski, extras din societatea rusa a secolului al XIX-lea, din elita sociala si intelectuala ortodoxa si ortodoxista, purtatoare a mesajului celei de-a treia Rome. De aceea, a scoate din scoala disciplinele umaniste si identitare, adica limba si literatura rom\u00e2na, istoria rom\u00e2nilor, geografia spatiului nostru, etnografia, adica pe acelea care formeaza si explica specificul national si regional, este ca si cum ai tinde sa anihilezi comunitatea din care faci parte. Dar anihilarea comunitatilor locale, nationale conduce la distrugerea umanitatii, fiindca omenirea e formata nu din abstractiuni, ci din felurile grupuri, comunitati, state etc. Iar ideea de a condamna, de a blama natiunile, de a le declara perimate, fiindca \u00een numele lor s-au comis crime si s-au purtat razboaie, este lipsita de sens! S-au produs crime si razboaie si \u00een numele iubirii, al familiei, al libertatii, al democratiei, al credintei religioase, al bisericii si nimeni nu a condamnat pentru asta iubirea \u00een sine, familia, libertatea, democratia, credinta sau biserica! Logica aceasta rasturnata este cultivata anume pentru mintile fragede si nepregatite, ajunse astfel mai usor de manevrat. Menirea noastra de slujitori ai scolii este sa nu ne lasam dominati de astfel de idei, clisee interesate, care ne \u00eendeparteaza de identitatea noastra spre a ne face mercenari, buni de pus \u00een slujba celui puternic.
\nPrin urmare, trebuie spus clar ca primejdia pentru suflete nu sta \u00een limba si literatura rom\u00e2na si nici \u00een cunoasterea istoriei noastre, dimpotriva. Stiindu-ne si \u00eenteleg\u00e2ndu-ne cum se cuvine pe noi \u00eensine, vom fi mult mai deschisi cu altii, mai generosi si mai buni. O societate sanatoasa \u00eei face pe cei mai buni absolventi ai ei dascali, pentru ca nu-si permite sa lase formarea tinerei generatii pe m\u00e2na mediocrilor. Din profesori mediocri vor iesi absolventi mediocri! Vom ajunge astfel sa nu mai stim ce este \u201eprichiciul vetrei cel humuit\u201c, sa nu ne mai \u00eenfioram citind ori ascult\u00e2nd \u201eSara pe deal\u201c, sa nu mai \u00eentelegem felul cum plopii \u201edoinesc eterna jale, \u00een umedul amurg\u201c sau de ce a ajuns \u201efrumoasa Bucovina\u201c sa se \u00eembrace \u00een doliu. Un strain, pe la 1400, spunea ca rom\u00e2nii mai traiesc aici, la cununa Carpatilor, ca urmasi ai romanilor, dupa at\u00e2tea secole de valuri barbare, fiindca au \u00eenteles sa-si apere mai mult limba dec\u00e2t viata, iar un rom\u00e2n, pe la 1900, \u00eenchina un fel de rugaciune limbii noastre, \u201elimba vechilor cazanii\u201c. Un alt rom\u00e2n, pe la 1800, numea patrie toata acea \u00eentindere de loc pe care se vorbea rom\u00e2neste, iar un altul, \u00een secolul al XX-lea, sustinea ca limba rom\u00e2na era patria sa\u2026 Oare acestia toti sa fie primejdiosi si sa ne faca rau? Oare din pricina lor sa nu ne putem noi integra bine \u00een Europa? Sunt unii care sustin acest lucru, dar menirea noastra de dascali si de intelectuali rom\u00e2ni este sa nu-i credem, sa nu-i sustinem, sa-i aratam cu degetul, sa-i vestejim. Ce poate fi mai frumos dec\u00e2t zestrea colectiva a unui popor, a unei natiuni, dec\u00e2t felul de a vorbi si scrie, de a ne cinsti stramosii, de a ne purta costumele, de a ne cinsti la petreceri, de a ne jeli mortii, de a trece prin lume \u00een felul nostru?!
\nPrimind si \u00eenteleg\u00e2nd toate acestea, vom deveni mai buni, mai frumosi si mai senini, mai demni si mai curati, accept\u00e2ndu-ne statutul si bucur\u00e2ndu-ne de el. Nu este tragic ceea ce ni se \u00eent\u00e2mpla, dar nu este nici bine. Va spuneam ca avem tendinta cu totii sa consideram trecutul de aur si prezentul decazut. Dar atitudinea unora de a se rusina de numele de rom\u00e2n, de a-si da alta identitate etnica, dezorientati si \u00eenstrainati, lipsa de \u00eencredere \u00een institutii si \u00een societate, impulsul de a pleca departe spre a munci mai spornic etc. sunt destule semnale de alarma. Se cuvine sa ne reconstruim \u00eencrederea \u00een sine, printr-o educatie adecvata cu realitatile prezente si trecute, cu g\u00e2ndul la viitor. Tendinta de a ne lamenta, de a ne autoflagela, de a ne autocritica la infinit nu conduce dec\u00e2t la fatalism, la cultivarea ideii primejdioase si false ca nu am fost \u00een stare de nimic bun si ca nu vom fi nici\u00a0 \u00een viitor. Or, noi suntem un popor viguros. Ne-am format si am vietuit si supravietuit greu, \u00eempartiti \u00een doua principate modeste si \u00een varii provincii ocupate de straini. Marile puteri din regiune au muscat mereu din acest neam, risipindu-l \u00een cele patru v\u00e2nturi. Dar am reusit sa ne concentram energiile si, \u00eentre 1848\/1859 si 1918, ne-am construit o tara frumoasa si rotunda, \u00een care s-au descatusat toate energiile nationale. Transilvania, aflata sub straini aproape un mileniu, a raspuns prompt apelului national, cu marea ei majoritate rom\u00e2neasca, menita sa-i decida pentru vecie soarta, dupa ce generatii \u00eentregi de tineri au fost \u00eenvatati de parinti, de preoti si de \u00eenvatatori ca \u201esoarele rom\u00e2nilor la Bucuresti rasare\u201c. Bucovina, cu gropnitele domnesti sfinte si cu vechile capitale ale Tarii Moldovei, s-a alaturat \u00eendata Tarii celei mari, fara nicio conditie. Iar Basarabia, a carei \u00eenstrainare de un secol a contat c\u00e2t un mileniu de singuratate si de jale, a \u00eentregit, la 1918, Regatul Rom\u00e2niei, \u00een pofida tuturor piedicilor. Imperii si regate orgolioase, cu istorie multiseculara, s-au fr\u00e2nt \u00een jurul nostru, dar noi, cu o natiune re\u00eenviata, ne-am afirmat atunci \u00een lume. Era de asteptat ca multi dintre cei mari si dintre vecini sa nu fie fericiti \u00een atare situatie, sa critice si sa ameninte, sa caute motive de conflicte, sa dezbine ca sa distruga edificiul nostru national.
\nNici Rom\u00e2nia de dupa Al Doilea Razboi Mondial nu a fost, cu toate umilirile si mutilarile teritoriale si morale, mult mai prejos. Anul 1940 parea sa ne arunce \u00een bezna deznadejdii, sa ne destrame si sa ne stearga p\u00e2na si amintirea. Si totusi! Avem azi cel mai \u00eentins si mai populat stat din sud-estul Europei, cam de suprafata Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, stat care asteapta sa fie bine chivernisit, de noi, fireste, nu de altii. Suntem deschisi spre lume, \u00eei primim cu drag pe straini si ne ducem multi dintre noi spre alte zari. Nu suntem nici germani si nici francezi, dar suntem noi \u00eensine, cu bune si cu rele. Ce mai putem astepta de la soarta, dec\u00e2t \u00eentelepciunea de a gospodari cum se cade ceea ce avem, cu muntii, dealurile si c\u00e2mpiile, cu r\u00e2urile, cu Marea si cu Dunarea? Nici faptul ca plecam prin lume nu este rau \u00een sine. Toate popoarele viguroase au facut-o si nu au fost bine privite la \u00eenceput. De aceea, nu trebuie sa ne lasam prostiti de aceia care seamana v\u00e2nt si care vor sa ne vada instrumente fidele \u00een m\u00e2inile unor factori interesati.
\nAvem datoria nu sa ne laudam, desi uneori si lauda face bine, ci sa ne purtam numai dupa rangul si rolul nostru \u00een aceasta parte de lume. Iar fruntea se cuvine s-o tinem sus, fiindca nu am furat nimic nimanui, ci ne-am caznit pentru fiecare palma de pam\u00e2nt, pentru fiecare arbore, pentru r\u00e2uri si paduri, pentru Dunare si Mare. Acestea toate nu trebuie uitate, fiindca educatia, \u00een orice tara care se respecta, este menita sa mobilizeze prin exemple demne de urmat, sa faca apel la gloria trecuta, sa insufle \u00eencredere \u00een viitor. Vom ajunge astfel sa c\u00e2ntam si noi, rom\u00e2nii, \u201eOda bucuriei\u201c, cu demnitate, \u00een calitate de europeni, dar de europeni care-si iubesc \u201egura lor de rai\u201c si \u201epiciorul de plai\u201c, fiindca mai simt \u201em\u00e2ndra glasuire a padurii de argint\u201c, mai \u00eenteleg mesajul \u201eplopilor fara sot\u201c sau al \u201eprivighetorii\u201c care c\u00e2nta c\u00e2nd \u201eliliacul e-nflorit\u201c si mai aud cum \u201ebat \u00een geamuri razele de luna\u201c. C\u00e2ta vreme mai avem toate acestea, nimic nu este pierdut! Sa ne bucuram, asadar!, cum spune imnul studentilor de pretutindeni, acompaniat de \u201eOda bucuriei\u201c, dar si de \u201eTrei culori\u201c. Iar daca tristetile noastre ancestrale ne vor coplesi din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, vom c\u00e2nta c\u00e2te-o doina si vom bea, asa cum am facut-o mereu, c\u00e2te-o ulcica de vin de Nicoresti, de T\u00e2rnave ori de Cricova, alung\u00e2nd amarul si lu\u00e2nd-o de la capat, dupa cum e datul firii\u2026<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Eminescu, \u00een \u201eScrisoarea a III-a\u201c, constata, dupa evocarea solemna a gloriei medievale rom\u00e2nesti, ceea ce odinioara stiau toti adolescentii, de la scoala, anume ca \u201eveacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii\u201c, aflati \u00een at\u00e2t de evident contrast cu Basarabii si Musatinii, cu marii voievozi, ramasi \u201e\u00een umbra sf\u00e2nta\u201c, \u00eempreuna cu faptele lor de marire. 1.… Cite\u0219te mai mult »Atentatul impotriva educatiei nationale si consecintele acestuia<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[9565,2890],"class_list":["post-16908","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-educatia-nationala","tag-sistem-de-invatamant"],"views":1450,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16908","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=16908"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/16908\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=16908"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=16908"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=16908"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}